Ne autojustificăm prin religie?

Am găsit zilele acestea un material care e atât de potrivit pentru noi, încât am hotărât să-l pun aici, spre lectură şi eventual, spre meditaţie. E vorba de un mod de gândire şi de comportament al omului contemporan, exemplificat prin Ana şi Cristi, dar care poate fi extrapolat foarte uşor, căci înşelarea este atât de “subţire”!

Ana lucrează la o firmă privatizată recent. Noul management este străin si implementează un alt stil de lucru, mai eficient. Vechile deprinderi ale angajatilor trebuie să se schimbe. Ca si în alte domenii ale vietii, cine nu se adaptează, trebuie să părăsească sistemul, într-un fel sau altul.

Pe lângă problemele de adaptare, Ana mai are o problemă. Cu putin timp înainte de privatizare, a luat acasă un copiator care părea să nu mai fie necesar în birou.

Noua conducere a luat notă de disparitia copiatorului si, pe lângă problemele de adaptare la schimbare, i-a pus în vedere Anei să îl aducă înapoi. Ana însă l-a vândut unui vecin.

„Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om” (tâlcuire la Crez, partea V)

Precum o mamă care se apleacă şi se înclină asupra copilului care plânge în leagăn, aşa este şi coborârea Creatorului între oamenii din această lume temporală şi văzută, coborârea din existenţa Sa miraculoasă în istorie. Noi, oamenii, şi mântuirea noastră am fost cauza coborârii Sale şi a modului cum s-a făcut aceasta: născut din Fecioara Maria şi din Sfântul Duh. Cine spune aceasta? Dacă noi, oamenii, am afirma aceasta, ar mai rămâne loc şi de îndoială. Dar El Insuşi a spus-o, Unul, lucru de care nu se poate îndoi nici unul dintre cei ce poartă icoana lui Dumnezeu în sine.

El Insuşi, Unul, Adevăratul, a spus despre Sine că a venit „ca să slujească El şi să-şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20, 28). Adică, ca să servească oamenilor şi să Se dea pe Sine ca răscumpărare pentru oameni. Acesta este scopul coborârii Sale. Şi nu un om a arătat modul în care El a coborât (nimeni nu l-ar fi crezut), ci un arhanghel al lui Dumnezeu. Gavriil, arhanghelul lui Dumnezeu, a descoperit aceasta Fecioarei Maria din Nazaret: „Vei lua în pântec şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui lisus“.

Cateheza păcatului, partea III: Despre păcatele împotriva Duhului Sfânt

Pregatirea aperceptiva:
In cuvintele noastre din trecut am vorbit despre pacat si am vazut ca Biserica le imparte in: usoare si grele, iar pe cele grele in: capitale, impotriva Sf. Duh si strigatoare la cer. In incheiere la pacatele capitale am raspuns la intrebarea de ce uraste Dumnezeu si Biserica, pacatul? Pentru ca el ne strica si ne ucide pe noi.

Anuntarea:
Astazi cand vom vorbi despre “Pacatele impotriva Sf. Duh” vom vedea cum duce pacatul la distrugerea noastra.

Tratarea:
Intrucat toata lucrarea de sfintire si mantuire se implineste de Duhul cel trimis de la Tatal de Mantuitorul, atunci acelea vor fi pacatele impotriva Sf.Duh, care se impotrivesc lucrarii Lui, mai ales impotriva credintei, nadejdii, dragostei.

Cel dintai pacat impotriva Sf. Duh este nepocainta pana la moarte cu indreptatirea indrazneata ca Dumnezeu este iubire si trebuie sa ierte. Credinta slabeste, faptele bune lipsesc si sfarsitul te gaseste in pacat si asa te fixeaza in aceasta stare – despartit de Dumnezeu.

“va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri” (O criză economică, financiară, politică, morală globală p.5)

Tot auzim in ultimii ani vesti despre razboaie, despre boli, despre tot felul de dezastre, vesti care ne demoralizeaza, care ne descurajeaza, care ne arunca in deznadejde. Mass-media a creat imaginea unei lumi in care totul e frica, moarte, boala si dezastru. De fiecare data dupa o succesiune de stiri negative, urmeaza… pauza de publicitate si este dovedit ca oamenii speriati si cu stima de sine scazuta cumpara usor, orice. Majoritatea dintre noi ne comportam ca niste victime eterne, nu actionam de frica pentru a ne crea viata ce o dorim, avem povesti pline de scuze, insa nu avem rezultate.

Criza care a cuprins toate domeniile vieţii este o criză a omului care trăieşte sub domnia inteligenţei şi a raţiunii. Se vorbeşte despre o criză a statului, a credinţei, a Bisericii şi a religiei, tocmai pentru că această criză este o criză a omului. Semnul timpului nostru este haosul. „Trăim ca în timpul unui cutremur, când stabilitatea pământului începe să fie nesigură şi oamenii fug într-o panică de nedescris, nemaiştiind nici unul unde să se salveze” (Heinemann, op. cit. p. 12.). Şi asta din cauză că omul modern a rupt legătura cu Dumnezeu, prin Care viaţa lui căpăta sens şi înţeles, şi acum stă deznădăjduit în faţa nimicului, în care viaţa lui este pe cale de a se prăvăli.

„Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut” (tâlcuire la Crez, partea IV)

Proorocul si vizionarul a privit către eternitate şi a văzut că nu existau soarele, luna sau stele; si totuşi, era o lumină inefabilă care pătrundea totul şi lumina totul (Luca 60,19 şi Apoc. 21, 23). Ştiţi voi, o, aleşilor, ce fel de lumină era aceasta ? Bănuiţi: este lumina eternă a chipului Celui Preaînalt. Este lumina eternului Tată, lumina eternului Fiu şi lumina eternului Duh Sfânt – o Lumină, o Dumnezeire, o Frumuseţe.

Sfinţii Părinţi de la Niceea (325), luminaţi de această eternă Lumină, au arătat prin următoarele şase expresii care este legătura dintre Domnul nostru lisus Hristos, Tatăl ceresc şi creaţie.

Prima expresie, „Lumină din Lumină”, a fost rostită de un mare tâlcuitor al misterelor: „Dumnezeu este lumină şi nici un întuneric nu este întru El” (I loan 1, 5). Dacă un tată este lumină, ce altceva poate fi fiul său decât numai lumină ? Dacă Tatăl veşnic este Lumină, Fiul Său este de asemenea Lumină. Fiul, mărturisindu-ne despre El, ne spune: „Eu sunt Lumina lumii” (loan 8, 12). Binecuvântaţi veţi fi de veţi putea fi numiţi măcar luminaţi de această Lumină!

Unui comerciant, care se plânge că “Dumnezeu nu îl ascultă”

Citind cuvântul de mai jos al Sf. Nicolae Velimirovici către un credincios, mă gândeam: oare câţi suntem asemenea aceluia, rugându-ne numai la nevoie, la necaz, dar imediat cum trece nevoia Îl înlăturăm uşor pe Dumnezeu de pe locul ce I se cuvine? Dacă la necaz ne rugăm, ne punem nădejdea in Domnul, cum putem după aceea să-L dăm la o parte, ca şi când n-am mai avea nevoie de “serviciile” Sale? Problema noastră, astăzi, nu este doar aceea că ne rugăm Domnului doar la necaz, dar am început să nu ne mai rugăm nici atunci! Din ce cauză? Ne-a înşelat vreodata Domnul? NU. Doar că începem a-L relativiza, a-L transforma din ce în ce mai mult, coborându-L până la nivelul unei instituţii lumeşti, pe care vrem nu vrem, e acolo şi ne aşteaptă. Îl privim noi, pe Domnul, ca pe un simplu prestator de servicii, procedând astfel? Din păcate, da. Şi cred că cele de mai jos se potrivesc multora, majorităţii chiar.

“Te plângi că Dumnezeu nu îţi ascultă rugăciunile. În multe restrişti te-ai rugat lui Dumnezeu, şi niciodată nu te-a izbăvit! Cum nu te-a izbăvit, mă mir, când, iată, tu ai supravieţuit restriştilor, nu ele ţie? Îngăduie-mi însă o întrebare: tu îl asculţi pe Dumnezeu? În amândouă Testamentele, atât în cel Vechi cât şi în cel Nou, Cel Preaînalt a făgăduit să-i asculte pe oameni cu condiţia ca oamenii să asculte de El. Îl asculţi tu pe Dumnezeu atunci când cauţi ca Dumnezeu să te asculte pe tine? Împlineşti tu legile lui Dumnezeu şi ţii tu rânduielile Lui? De nu faci asta, e de mirare cererea ta ca Dumnezeu să te audă şi să te asculte.

Cum să credem, ce să credem, cum se cade să vorbim cu ereticii?

Vă răspund cu bucurie sau, mai corect, voi discuta cu dumneavoastră în scris problemele pe care le ridicaţi în scrisoarea deosebită pe care mi-aţi trimis-o.

Inainte de a-mi fi scris dumneavoas­tră, am auzit şi eu câte ceva, dar n-am dat prea multă importanţă, însă acum văd că în regiunea în care trăiţi a izbucnit o adevărată epidemie. De aceea, mă grăbesc să vă răspund aşa cum mă va lumina Dumnezeu.

1. Imi scrieţi: „A venit la noi un învăţător al credinţei, ce pare un om politicos, şi umblă nu numai pe la casele celor bogaţi, dar şi pe la cei săraci, citeşte din Evanghelie, o interpretează, îi învaţă pe oameni credinţa în Hristos şi îi îndeamnă să se pocăiască. Lângă mine stă un legător de cărţi sărac, învăţătorul acela vine des la casa lui, unde adună o mulţime de lume. M-am dus şi eu acolo de două ori. Se aude că şi prin alte părţi propovăduieşte şi adună oameni”.

Sfinţii, prietenii noştri

Pentru mulţi dintre noi sfinţii sunt nişte personaje de poveste. Ştim tot felul de istorioare, cum că sfântul Petru este portarul raiului, sfântul Nicolae are un bici pentru copiii răi sau că sfântul Ilie este un moş supărat care aduce furtună şi vreme rea. E adevărat că aceste povestioare au un mic sâmbure de adevăr, dar noi uităm ce este mai important: că sfinţii sunt oameni care au trăit în această lume, au existat cu adevărat şi au fost şi ei oameni ca şi noi. Ei nu sunt personaje de basm inventate de mintea omenească, ci sunt OAMENI ca şi noi.

Oameni ca şi noi
Mulţi oameni cred că sfinţii au fost ceva din altă lume, nişte personaje care au avut puteri supranaturale şi despre care ştim tot felul de poveşti. Dar nu e aşa. Sfinţii au fost oameni obişnuiţi, ca şi noi, dar care au luat în serios cuvintele Sfintei Scripturi: „Fiţi sfinţi, că eu Domnul Dumnezeul vostru, sfânt sunt” (Levitic 19,2). Astfel ei şi-au închinat viaţa lor lui Dumnezeu şi în fiecare clipă a existenţei lor s-au străduit să scape de păcat şi să împlinească poruncile.

Avem nevoie de spirit ascultător?

În ultimii ani, toata atentia stiintei pedagogice este orientata la cultivarea unei personalitati cu spirit critic. Un spirit care cerceteaza, judeca, pune la îndoiala, creeaza proiecte inovative, orienteaza spre schimbari.

Psihologii afirma ca societatea are nevoie oricând de elementul critic, dar într-o masura care nu ar depasi 20%. Acesta este de fapt elementul revolutionar, cei care vad exceptia. Spiritul critic este partea motorie a societatii, dar daca procentajul ei creste excesiv, societatea se misca de la revolutionism spre haos. Temelia societatii o constituie spiritul mai conservativ, cel în care predomina elementul de ascultare. Acestia cerceteaza, primesc valorile, experienta, sunt cei ce respecta legea, o apara si manifesta prudenta la schimbari. Ei merg la schimbari datorita presiunilor ce le exercita asupra lor elementul critic al societatii care neutralizeaza tendinta acestora spre stagnare, conservare excesiva. Este nedorita pentru societate cresterea elementului conservativ mai mult de 80%, asa cum ponderea acestui element poate provoca o retinere daunatoare pentru procesul social. Deci societatea are nevoie atât de spiritul critic, cît si de cel ascultator.

Suntem în plină criză economică, socială, politică, morală globală. CE URMEAZĂ?

Astăzi se “împlineşte” un an de la falimentul Lehman-Brothers, 15 septembrie este un important punct de cotitură în istoria modernă, fiind considerat ca fiind începutul practic al crizei economice actuale. Criză ale cărei principale puncte sunt sintetizate calendaristic, pe luni, în articolul “DOSAR CAPITAL.RO Falimentul Lehman Brothers: ce a urmat după 15 septembrie 2008?” din ziarul Capital.

Imediat după falimentul Lehman Brothers, Federal Reserve şi câteva bănci centrale din Europa au început să anunţe reduceri ale dobânzii de politică monetară. Avertizate de ceea ce s-a întâmplat în America, mai multe guverne occidentale au decis să sprijine consistent băncile cu bani publici. Cu fiecare lună scursă, prognozele legate de recesiune au devenit tot mai pesimiste.