Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. (o metanie)
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-l mie, slugii Tale. (o metanie)
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin (o metanie)
L-am căutat pe Dumnezeu în oamenii din satul meu, apoi în cărţi, în idei şi în simboluri. Dar acestea nu-mi dădeau nici pace, nici dragoste.
Într-o zi am descoperit în scrierile Sfinţilor Părinţi că este posibil să-L întâlneşti pe Dumnezeu cu adevărat în rugăciune. Atunci, cu multă răbdare, m-am aşezat pe treabă. Astfel, am înţeles, puţin câte puţin, că Dumnezeu este aproape, că mă iubeşte şi că, lăsându-mă umplut de iubirea Lui, inima mea se va deschide celorlalţi.
Am înţeles că iubirea este comuniune cu Dumnezeu şi cu cel de lângă tine. Şi că fără această comuniune lumea nu este decât tristeţe, ruşine, dezolare, masacre.
Numai dacă va voi să trăiască în această iubire, lumea va cunoaşte viaţa veşnică.
(Pr. Stăniloae, Întâlnirea cu Dumnezeu)
Apelul Părintelui Iustin Pîrvu către toţi iubitorii de Hristos: Este vremea muceniciei! (Fragment)
Toţi am citit Apocalipsa şi înfricoşătoarea profeţie – scrisă cu 2000 de ani în urmă: „Şi ea(fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei” (Apoc. 13:16-17).
Vremea în care ne aflăm acum este premergătoare acestei profeţii. Prin lege, prin ordonanţă de guvern, românii sunt obligaţi să se încadreze într-un plan de urmărire şi supraveghere la nivel naţional şi mondial, proiect care le răpeşte de fapt oamenilor libertatea. Românilor li se cere să-şi pună pe paşapoartele, permisele auto şi orice alt act personal cipul biometric ce conţine amprenta digitală, imaginea facială, şi toate datele personale. Poate pentru mulţi dintre dumneavoastră acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar în spatele acestui sistem de însemnare a oamenilor, de codare şi stocare a datelor de identificare se ascunde o întreagă dictatură, un întreg plan demonic, prin care de bună voie îţi vinzi sufletul diavolului. Însemnarea oamenilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte măsuri luate pentru controlul absolut al fiinţei umane. Dragii mei, după cum proorocesc Sfinţii Părinţi, primirea acestui semn este lepădarea noastră de credinţă. Să nu credeţi că putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona. Nu, dragii mei, nu primiţi acest însemn diavolesc care vă răpeşte ceea ce vă aparţine prin moştenire de la Dumnezeu, dreptul la identitate, dreptul la unicitate şi originalitate, al fiecărei fiinţe umane! Trebuie să vă apăraţi acest drept de la Dumnezeu, chiar de ar fi să plătiţi cu preţul vieţii voastre. În zadar câştigaţi cele ale lumii, dacă vă pierdeţi sufletele voastre şi ale copiilor voştri, pentru că Sfinţii Apostoli ne spun clar „se cuvine să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”.
Când tu şi eu şi el şi fiecare
La rugăciune ne plecăm, în gândul nostru,
Când cerem multe, dar puţin : „ Iertare!”
Vorbim cu Tatăl meu, cu-al tău sau cu al Nostru?!?
Iar dacă-i Tatăl Nostru – suntem fraţi, fireşte!
Fraţi de ţărână şi-ndumnezeire!
Acelaşi lut şi-aceeaşi taină ne uneşte:
Toţi din iubire-am fost lăsaţi, pentru iubire!
Dar noi, cu-a noastră veche cerbicie,
Ne desfiem, sinucigaş, de tot înaltul…
Deşi egali întru nimicnicie,
E unul mai ţărână decât altul !
Ne înălţăm, ieşim din ale firii,
Ieşim viclean de la frăţeasca cină,
Vrăjmaşi apoi, pârâm lipsa iubirii
Şi-ntotdeauna-i celălalt de vină!...
Când, lacomi de păcat, ca orice om,
Uitând că vine ultima strigare,
Luăm al vrajbei măr din vechiul pom -
Mai este vreo nădejde de iertare?!?
Când, viermănoşi şi colcăind de ură,
Ne credem drepţi şi vrem dreptatea noastră,
Când ne rugăm şi blestemăm cu-aceeaşi gură –
Cui trebuie îngenuncherea noastră?!?
Prin multitudinea articolelor de pe internet, unul mi-a atras atenţia în mod deosebit, prin modul sincer de prezentare şi prin asemănarea cu ceea ce voi face şi eu, de Crăciun.
Există o întrebare care e pe buzele tuturor în preajma sărbătorilor: “Ce faci de Crăciun? sau “Unde faci Crăciunul?”. Poate unii care nu au nici un plan se simt ruşinaţi să răspundă că stau acasă.
Pe alţii îi auzi că se duc la Londra, în Austria la schi, la Vatra Dornei, sau măcar la Bran sau la Buşteni. Iar dacă nu pot pleca nicăieri, ca să “salveze” totuşi aparanţele îşi fac rezervare într-un club sau într-un bar.
E o ruşine să spui că stai acasă, nu eşti un tânăr adevărat dacă stai acasă cu familia ta. Eşti demodat dacă în seara ajunului Naşterii Domnului stai cu prietenii, cu părinţii, cu fraţii, cu bunicii, cu toată familia-n casă lângă brăduţ. Oare de ce?
Am primit un mesaj cu ocazia Sărbătorii Naşterii Domnului pe Gmail, de la un prieten şi am observat în dreapta mesajului său, în spaţiul destinat linkurilor sponsorizate, textul următor: „O scurtă analiză a vieţii lui Iisus Hristos şi vom vedea de ce credinţa în El nu este nicidecum credinţă oarbă…” şi apoi adresa site-ului şi linkul respectiv.
Bineînţeles că am fost încântat, ca de altfel de apologetică în general – la asta m-am gândit în prima secundă. În următoarea, mi-a sunat un clopoţel: „dar dacă…?” şi am intrat pe site având „ochii în patru”. La început am remarcat că numele Domnului era scris cu doi „i”, nu cu unul – şi ăsta a fost un lucru îmbucurător, dătător de speranţe. Dar acesta a fost singurul lucru care m-a bucurat pe site-ul acela.
Ştiu că două articole consecutive despre acelaşi subiect nu “dau bine”, dar îmi asum riscul, pentru că nu sunt sigur ca în celălalt m-am făcut înţeles şi vreau să fiu obiectiv. Doamne ajută!
1. Dăunează Moş Crăciun copiilor?
DA. Pentru că dacă nu suntem atenţi şi îi „scăpăm” din mână, vor ajunge până acolo de nu vor mai şti care e diferenţa dintre Moş Crăciun şi Dumnezeu. Dar depinde de noi, de cât de preocupaţi suntem de a-i educa cum trebuie. De fapt (şi aici este esenţa, după părerea mea) depinde de noi cât de credincioşi suntem, adică: suntem creştini cu fapta, sau doar cu vorba? Trăim ceea ce afirmăm? Pentru că dacă suntem conştienţi NOI, părinţii, de diferenţa dintre Naşterea Domnului şi Sărbătoarea lui Moş Crăciun, nu este pericol. Dar ce zic constienţi? Mai bine spus dacă, aşa cum am întrebat mai înainte, trăim noi înşine sărbătoarea Naşterii Domnului.
Tot aici, în această categorie de pericol, intră copiii acelor părinţi care n-au timp de proprii lor copii (sau nu vor să-şi facă, niciunul dintre cei doi), preferând să-l lase la televizor, la desene animate, „că e mai liniştit aşa, mai cuminte”. În loc să-i explice despre lucrurile care-l îmbogăţesc sufleteşte, în loc să-i citească o poveste, sau chiar din Vieţile Sfinţilor (există şi cărţi speciale pentru copii), îl lasă să se uite la desene sau să facă un joc pentru că, nu-i aşa, „îl ţine ocupat şi mai e şi cuminte baiatu’ ”.
In concluzie, pe partea asta (confuzia între Moş Crăciun şi Dumnezeu), depinde de noi, dar pericolul există.
Îl vedem pe moş cum împodobeşte pomul, cum pregăteşte jucăriile, cum priveşte în registru, cum coase hainele cu zâmbetul pe buze şi cu sclipiri sprinţare în ochi. Moşul cel bun umblă pe acoperişuri, coboară prin hornuri sau zboară purtat de sania trasă de renii aduşi din Nordul îndepărtat. După aceasta, au început şi serialele de filme despre Moş Crăciun, care au facut înconjurul lumii.
Numele de Santa Claus (dat în SUA lui Moş Crăciun) provine din termenul olandez Sinterkloos – Sfântul Nicolae, ocrotitorul copiilor. Astăzi, copiii primesc daruri din partea a doi moşi darnici: Santa Claus, în traducere Moş Crăciun şi Moş Nicolae. Moş Crăciun locuieşte în Finlanda, la Ravaniemi. În fiecare an, din diverse părţi ale Pământului sosesc pe adresa moşului milioane de scrisori, prin care copiii îşi exprimă dorinţele. Iar moşul… le îndeplineşte. (citat dintr-un articol din ziarul Lumina – “De când poartă Moş Crăciun haine roşii?” de Narcisa Balaban).
Există, însă, păreri conform cărora Moş Crăciun nu ar fi bun pentru copii, pentru oameni, în general. Cum că ar fi de la diavol… Aceste păreri pornesc, însă, de la exagerările pe care noi înşine le facem cu prilejul Crăciunului. Şi nu mă refer aici la masa plină, căci în zi de sărbătoare se cuvine să avem toate cele de trebuinţă, dar să dăm şi altora, săracilor mai ales. Mă refer la abuzul de mâncare şi băutură, la prea multele desfătări, la cadourile prea multe care se fac în această perioadă în numele lui Moş Crăciun.
În primul rând, ce faci dacă n-ai prieten/prietenă?
Am citit un articol care mi-a plăcut mult, pe tema intrebării de mai sus, pe site-ul OrtodoxiaTinerilor.ro şi mi s-a părut interesant punctul de vedere şi unghiul de abordare. De ce? Pentru că, întâmplător sau nu, am trăit o experienţă asemănătoare cu cea povestită de Claudiu, autorul articolului.
Pentru mine, Crăciunul este un motiv de bucurie în plus. În această perioadă, acum câţiva ani, am cunoscut inceputurile Iubirii, mi-am cunoscut soţia.
Treceam printr-o perioadă în care, în urma unor experienţe încheiate brusc, dupa cca o lună, mă gândeam foarte mult la zădărnicia unei relaţii formale cu o fată, în sensul de „a sta cu cineva”, a fi cu cineva, când tu ştii că nu-ţi place atât de mult persoana aceea încât să fii toată viaţa cu ea. Mă gândeam: „cum o fi să iubeşti”? Îmi doream atât de mult o relaţie frumoasă cu o fată, încât până la urmă am văzut doar la Dumnezeu singurul ajutor.
Pun mai jos, spre ascultare, un colind cântat de maicuţele de la Mănăstirea Diaconeşti, dedicat sfintilor din inchisorile comuniste. Ascultandu-l, nu mai am cuvinte…
Foarte mulţi îşi pun una dintre întrebările următoare.
“De ce trebuie să ţin post?”
“Cum a apărut postul? În ce scop?”
“Dacă mănânc cumpătat, mai are rost să ţin post?”
“Dacă ţin un regim vegetarian, mai ţin post? Care mai este rostul postului atunci?”
“Ce este de fapt, postul?”
Recunosc că şi eu mi-am pus întrebări. Şi înainte să ţin post, şi după aceea.
Într-o cetate numită Nain, moartea nemiloasă răpise sufletul unui tânăr, singurul copil al unei mame văduve. Cine ar putea spune durerea ce sfâşia inima acestei mame! Strigătele ei de durere şi rugăciunile fierbinţi storceau lacrimi şi din inimile cele mai împietrite. Această mamă îndurerată dusese pe acelaşi drum spre cimitir şi pe iubitul ei soţ, iar acum îşi ducea spre mormânt pe unicul său fiu care se găsea în primăvara vieţii. Cufundată în plâns mergea în urma sicriului, către mormântul care trebuia să-i primească fiul ei scump.
Deodată în faţă pe acelaşi drum, se arată un alt cortegiu tot aşa de numeros însă cu totul deosebit. Bucuria strălucea pe toate feţele, iar toate privirile erau aţintite asupra unui om care mergea înconjurat de ucenicii Săi. Era Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în al doilea an al propovăduirii Sale, în vremea Cincizecimii.
Pe 2 decembrie 2008, s-au împlinit zece ani de când cel mai cunoscut duhovnic român a trecut la cele veşnice. Povăţuitor a mii de credincioşi peste jumătate de secol, Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie a trecut la Domnul în noaptea de 1 spre 2 decembrie 1998.
Pe 5 decembrie 1998, la inmormantarea parintelui, I.P.S. Bartolomeu, Arhiepiscopul Clujului si-a incheiat cuvantul cu urmatoarele:
<<Parinte Cleopa, in seara aceasta, Mos Nicolae le aduce daruri copiilor cuminti. In seara aceasta Mos Nicolae ii va face un dar copilului Cleopa. Il va astepta la poarta Imparatiei cerurilor, i-o va deschide alaturi de Sfântul Petru si-l va infatisa lui Dumnezeu. Si va spune: “Doamne, iata pe copilul Cleopa, pe acesta Tu, prin Prea Sfânta Ta Maica, l-ai ales de la vârsta de un an sa Te slujeasca si sa Te marturiseasca. Primeste-l pentru ca Tu l-ai ales, Tu l-ai chemat la Tine si, de acum, in curtile Tale fa-i salas”.>>
De ce este nevoie de rugaciuni lungi? Ca prin rugaciunea lunga, facuta cu osardie, sa incalzim inimile noastre reci, invartosate prin petrecerea indelungata in desertaciune – caci este lucru nefiresc a crede, cu atat mai mult a pretinde, ca inima invechita in desertaciunea acestei vieti sa se poata patrunde in scurta vreme de caldura credintei si dragostei de Dumnezeu in timpul rugaciunii. Nu, pentru aceasta e nevoie de osteneala si iar osteneala, de vreme si iar vreme. Imparatia Cerurilor se ia cu sila, si silitorii o rapesc pe ea (Mt. 11, 12). Imparatia lui Dumnezeu nu vine grabnic in inima, cand oamenii fug de ea cu atata osardie. Domnul insusi vesteste voia Sa ca noi sa ne rugam nu putina vreme atunci cand ne-o da pilda pe vaduva care indelungata vreme se tot ducea la judecator, suparandu-l cu rugamintile sale (Lc. 18, 2-6). Domnul, Tatal nostru Ceresc, stie dinainte cererea noastra (Mt. 6, 8), stie de ce avem nevoie, dar noi nu-L stim pe El cum trebuie, suntem foarte credinciosi desertaciunii lumesti, nu Tatalui Ceresc; si iata ca El, dupa intelepciunea si milostivirea Sa, preface nevoile noastre in prilej de ne intoarce catre Dansul. “Intoarceti-va, copiii Mei rataciti, macar acum, la Mine, Tatal vostru, cu toata inima voastra, daca mai inainte vreme ati fost departe de Mine; macar acum incalziti cu credinta si cu dragostea inimile voastre, care mai inainte erau reci, intorcandu-le catre Mine”.
Nu face la rugaciune placurile trupului lenevos – nu te grabi: trupul, plictisit si apasat de lucrarea sfanta, se grabeste sa termine cat mai repede ca sa se odihneasca ori sa se apuce de lucruri trupesti, lumesti.
