Nesimţirea “care este”… faţă cu reacţiunea (O criză economică, financiară, politică, morală globală p.2)

miorita

Ţara arde, lumea fierbe, criza e în toi, problemele curg şi tocmai acum, când ar trebui să fim mai treji şi mai atenţi, mai mult decât oricând, parcă suntem luaţi de valuri şi purtaţi de colo-colo, ca nişte bărcuţe din hârtie. Emisiuni de divertisment ne fac sa uităm de probleme, muzica ne menţine buna dispoziţie şi atitudinea pozitivă în faţa vieţii, de fapt în faţa problemelor iminente care ne aşteaptă, emisiunile de bârfă şi de scandal ne ţin ocupat până şi ultimul neuron. Şi întocmai ca şi în viaţă, când majoritatea populaţiei dintr-o zonă este în şomaj sau este fără ocupaţie, zona respectivă este la pământ sau este uşor de stăpânit tocmai prin sărăcie, iar voturile lor pot fi obţinute printr-o şapcă sau o găleată cadou, tot aşa şi cu neuronii – când sunt fără ocupaţie, când sunt şomeri, sau când suferă de singurătate, sunt foarte uşor de “convins” de către michiduţă, prin anumite “avantaje” temporare, pentru că el vede punctele slabe ale fiecăruia, intră pe acolo şi poate distruge totul în jur…

Read the rest of this entry »


PĂRINTELE Justin Pârvu despre cipuri şi vremurile din urmă: să vă păstraţi sufletele, să vi le daţi lui Dumnezeu aşa cum le-aţi primit!

Din Cuvantul Parintelui Justin Parvu:

“Am cedat Basarabia, am cedat Bucovina, Dobrogea – Cadrilaterul… – acum vor sa ne cedam sufletele – este vorba de impingerea unei natiuni de 20 de milioane de ortodocsi in iad, este vorba de pierzarea spirituala.

De aceea trebuie sa fiti foarte atenti: daca nu vi se spune in biserica, sunt platiti!, sa stiti, la ora aceasta sunt platiti oameni ca sa taca! Si dvs, prin Duhul Sfant, prin Fala lui Dumnezeu, sfintiti mult mai mult oaia decat stapanul, decat ciobanul. Vor veni vremuri de razboi cand veti fi vanduti de ciobani, de pastorii vostri. Vor vedea pastorii cum va sfasie in ocol fiara salbatica si nu vor veni sa va apere. Sa stiti ca sunt vremurile acestea, apocaliptice, pe care le traim, si vor fi grele… Dumneavoastra sa va pastrati sufletele, sa vi le dati lui Dumnezeu asa cum le-ati primit. Nu avem doua suflete, avem unul!, si acela trebuie sa-l pastram si sa-l dam asa cum l-am primit inaintea Judecatii Mantuitorului nostru Iisus Hristos!”

(Preluat de pe blogul lui Victor Roncea)

Nota mea: Cât trebuie să-I mulţumim Domnului pentru că ne-a dăruit asemenea părinţi duhovniceşti!

Read the rest of this entry »


Buna Vestire a vieţii noastre

bunavestire

Dragi fraţi şi surori întru Domnul,

Astăzi prăznuim aniversarea faptei celei mai mari pe care a făcut-o Dumnezeu în lume, arătarea nemărginitei Sale iubiri faţă de oameni prin întruparea Fiului Său, Iisus Hristos, în pântecele Fecioarei Maria. Şi această sărbătoare este numită în Sfânta noastră Biserică Buna Vestire, adică ziua când Fecioara Maria a fost vestită de Sfântul Arhanghel Gavriil, că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu prin încuviinţarea Fecioarei.

Dacă Sfântul Ioan Evanghelistul descrie naşterea cea de veci a Cuvântului care s-a pogorât din sânul lui Dumnezeu, zicând:

La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.
Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.
Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.

 

Sfântul Evanghelist Luca ne spune din ce mamă, în ce loc şi în ce chip s-a făcut Cuvântul trup ca să locuiască printre noi păcătoşii. Din toată Sfânta Evanghelie, această pagină este cea mai mişcătoare şi mai importantă; pentru că ea este împlinirea proorocilor care au vorbit cu sute şi mii de ani înaintea întrupării Fiului lui Dumnezeu din Fecioară. Acesta a fost aşteptat să izbăvească biata omenire căzută şi subjugată de păcatul strămoşesc.

Read the rest of this entry »


Imagini video cu minunea de la Iaşi din 19 martie

Imaginile de mai sus sunt de la conferinţa de la Iaşi, de joi 19 martie a.c., la sfârşitul căreia credincioşii prezenţi s-au putut închina şi au putut săruta moaştele unor mărturisitori ortodocşi, de fapt o părticică din craniul unui mărturisitor din temniţa Aiudului şi sub această părticică se aflau alte părticele din moaştele altor patru mărturisitori, sfinte moaşte aflate într-o răcliţă, dăruită lui Danion Vasile de părintele Justin Pârvu.

Read the rest of this entry »


Virtutea de a fi om

sf_ioan_gura_de_aur

Sfantul Ioan Gura de Aur

Asadar pentru ca am dobîndit acest dar atît de mare al iertarii pacatelor, sa facem totul ca sa nu batjocorim o binefacere ca aceasta. Daca si înainte de primirea cinstei acesteia, pacatele erau vrednice de pedeapsa, cu atît mai mult dupa ce am primit aceasta nespusa binefacere.

Cele ce spun acum nu le spun la întîmplare, ci pentru ca vad pe multi crestini ca duc dupa botez o viata mai pacatoasa decît cei nebotezati, ca nu se vede nici un semn în viata lor ca sînt crestini. De aceea nici în oras, nici în biserica nu poti sti degraba cine-i credincios si cine-i necredincios, afara doar de ai sta în timpul împartasirii cu sfintele taine, ca sa vezi cine iese afara si cine ramîne sa se împartaseasca. Si-ar trebui sa cunoastem pe credinciosi nu dupa locul în care se gasesc, ci dupa viata lor. Marile dregatorii lumesti le recunoastem dupa insignele purtate de oameni; calitatea noastra de crestini însa trebuie s-o cunoastem dupa sufletul nostru. Crestinul trebuie sa se arate crestin nu numai dupa darul pe care-l aduce la altar, ci si dupa viata noua pe care o duce; trebuie sa fie lumina lumii (Matei 5,14) si sarea pamîntului (Matei 5,13). Dar cînd nici pe tine nu te luminezi, nici nu-ti micsorezi putreziciunea, de unde sa stiu ca esti crestin? Ca te-ai botezat? Dar tocmai botezul îti mareste mai mult pedeapsa. Ca maretia cinstei aduce un adaos de pedeapsa peste cei care nu voiesc sa traiasca la înaltimea cinstei. Se cuvine ca un crestin sa straluceasca nu numai prin cele ce a luat de la Dumnezeu, ci si prin cele ce aduce el lui Dumnezeu. Totul sa-l arate crestin: mersul, privirea, îmbracamintea, glasul. Va spun acestea, nu pentru a ne lauda ca sîntem crestini, ci pentru a ne pune viata în rînduiala spre folosul celor ce ne vad.

Read the rest of this entry »


Semn dumnezeiesc în favoarea canonizării dreptslăvitorilor mărturisitori din prigoana comunistă

sfmoaste

Joi, 19 martie 2009, ora 22.00, la Teatrul Luceafărul din Iaşi a avut loc conferinţa „Noul Babel european şi prigoana împotriva creştinilor”, susţinută de ieroschimonahul Hrisostom Manolescu şi scriitorul Danion Vasile. Sala – de 500 de locuri – a fost arhiplină, mulţi stând în picioare. S-a vorbit despre direcţiile în care Uniunea Europeană prigoneşte credinţa ortodoxă (cerând intrarea femeilor în Sfântul Munte Athos, scoaterea orelor de religie din şcoli, promovarea ecumenismului prin controversata Chartă ecumenică, adoptarea legislaţiei privitoare la drepturile homosexualilor, dezincriminarea incestului, introducerea actelor biometrice cu microcip). Spre sfârşitul conferinţei s-a făcut referire la cinstirea mărturisitorilor ortodocşi anticomunişti, modele de rezistenţă creştină pentru vremurile noastre.

Read the rest of this entry »


Dacă sunt împotriva cipuirii, am “legături cu mişcări ezoterice, mistice, în principal cu yoga, M.I.S.A, tantra” sau am “probleme de indisciplină şi de greşită înţelegere a creştinismului, fiind uşor de influenţat”?

totalitarism

Poate nu-mi dau eu seama, şi ca mine sunt foarte mulţi asemenea. Dar nici duhovnicul meu să nu îşi fi dat seama de asta? Şi nici duhovnicii acelora? despre ce este vorba, vedeţi mai jos.

Duminica trecută a apărut un articol pe Lăcaşuri ortodoxe, un articol al Diaconului Dumitru-Ionuţ Popescu, din Biroul de Presă al Patriarhiei. Articolul are titlul “666 şi gnosticismul modern” şi se vrea a fi o clarificare a acestei dispute, pe tema cipurilor şi a documentelor electronice. Însă face nişte afirmaţii pe care pe mine, un simplu om din lume, m-au lăsat perplex!

Prin cuvintele sale, lasă de înţeles că cei care sunt împotriva cipuirii au interese ascunse, făcând parte din mişcări mistice, ezoterice, ca şi cum Sfîntul Munte Athos, Bisericile Ortodoxe Autocefale care au atacat introducerea cipurilor în ţările pe care le păstoresc, sau Sinodul Mitropolitan de la Cluj (care s-a declarat ferm împotriva paşapoartelor biometrice) ar avea ceva de-a face cu grupările yoghine, radiesteziste, cu practicile tantrice sau înţeleg greşit creştinismul şi au probleme cu disciplina… „Nu întâmplător cei care au iniţiat această isterie împotriva noilor paşapoarte biometrice au legături cu mişcări ezoterice, mistice, în principal cu yoga, M.I.S.A, tantra sau au probleme de indisciplină şi de greşită înţelegere a creştinismului, fiind usor de influenţat.” (citat din articolul respectiv)

Read the rest of this entry »


O criză economică, financiară, politică, morală globală (1)

titanic09

Sunt foarte mulţi aceia care susţin că actuala criză economică nu ar fi de fapt, criză, pentru că a fost provocată. Şi nu am nici o dorinţă de a-i contrazice, doar că nu sunt chiar de aceeaşi părere. Părerea mea este că indiferent dacă a fost sau nu provocată, situaţia de acum este o adevărată criză – economică, financiară, politică, morală etc.

Pe bună dreptate, actuala criză este un conglomerat de crize, provenind de fapt din criza morală, din răspândirea patimilor, din generalizarea acestora, din ridicarea lor la rang de necesităţi, aproape chiar de virtuţi ale lumii moderne.

Astfel, dorinţa de stăpânire a dus, conform teoriilor conspiraţioniste, la crearea marilor organisme financiare internaţionale, organisme prin care, grupuri restrânse, denumite in cadrul acelor teorii „elite” urmăresc îndatorarea şi înrobirea popoarelor sărace, mai întâi şi apoi a tuturor. Acum, fiecare după cugetul său, poate crede sau nu, poate lua ce crede de cuviinţă că este folositor din aceste teorii, pentru că multe dintre acestea au fost generate chiar de cei în cauză (de exemplu, vedeţi cazul seriei Zeitgeist, explicat pe blogul Saccsiv).

Read the rest of this entry »


Emisiunea Naşul (10 martie 2009) – cu Părintele Filotheu Bălan şi jurnalistul Victor Roncea

Radu Moraru: [...] Cei care le cer, cei care au cerut OTV-izarea României, şi pentru a spăla creierul românului, ei sunt vinovaţi, şi într-o zi vor plăti. Acum se ajunge la antenizarea României, pentru că OTV-izarea e mic copil, a eşuat. Invitaţii mei în acest moment sunt Părintele Filoteu, de la Mănăstirea Petru Vodă, şi Victor Roncea, colegul nostru de la „Ziua”. Discutăm pe un subiect care la momentul la care l-am discutat în urmă cu ceva timp a suscitat un interes incredibil. Nu mi-a venit să cred câte răspunsuri, când am făcut prima emisiune. Mii de mesaje. Părinte, oare o fi subiectul ăsta important sau o fi mai important ce se întâmplă în lume, cu cei care folosesc în mod distrugător această armă, care e televiziunea? Mie mi se pare subiectul acesta mult mai periculos pentru o naţiune.
Părintele Filoteu: Dumneavoastră ce spuneţi? Eu mă gândesc că ne-am născut liberi. Pe vremea lui Ceauşescu ni se spunea că suntem liberi, noi ştiam că nu suntem, dar de Ceauşescu am scăpat. Au venit aceşti domni şi spun, ia puneţi-vă voi un cip în toate actele care le deţineţi, ca să ştim noi unde sunteţi şi ce faceţi şi cu ce vă ocupaţi.
Radu Moraru: Dar nu credeţi că e deja târziu? Eu cred că au pus un cip în minţile noastre, ale tuturor, poate ne manipulează prin televizorul acesta care eu constat pe zi ce trece cât de periculos e, încăput pe mâna unor nemernici, de multe ori.
Părintele Filoteu: Şi noi constatăm pe zi ce trece că din oamenii care se uită la TV, dintre aceştia mulţi îşi dau seama cu adevărat ce se află în spatele ştirilor prezentate.
Read the rest of this entry »


Ispita – între aparenţă şi realitate

dali-elefanti

Mă întreb, din când în când, de ce îngăduie Dumnezeu diavolului să îl ispitească pe om, prin diverse mijloace, în diverse feluri.

Sfântul Teofan Zăvorâtul spune că “Una din viclenele curse ale vrăjmaşului este să se ascundă pe sine, adică să-l încredinţeze pe păcătos că el nu există, în urma cărui fapt el face ce vrea în sufletul păcătos”.

Demonii stăpânesc pe oameni prin tot felul de patimi şi duc o susţinută acţiune de a-i îndepărta de Biserică, de citirea cărţilor sfinte, de rugăciune. Fără ajutorul lui Dumnezeu, omul nu le poate sta împotrivă. Astfel, puterea lor nu trebuie nici supraevaluată, dar nici neglijată.

Read the rest of this entry »


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.