Sistemul de creditare (O criză economică, financiară, politică, morală globală p.5)

Cărţi de credit, linii de credit etc. – tot acest sistem pare a fi o mână întinsă celor mulţi şi nevoiaşi care fără acest sistem nu ar putea să-şi asigure un cămin pentru familie. Totuşi efectul nu prea pare a fi aşa de roz. Bunicii au reuşit plecând de la zero ca până la vârsta de 30 de ani să-şi facă casă şi să-şi încropească o gospodărie suficientă fără nici un sistem bancar de creditare, într-o ţară nevoiaşă. Eu, la 30 de ani încă mai locuiam în apartamentul părinţilor. Acum, trăind într-o ţară “civilizata” (n.n. Canada), cu ajutorul sistemului de credit mi-am cumpărat o casă, dar care de fapt nu-i a mea până nu o plătesc integral (adică în 25 de ani dacă totul merge bine), ci a băncii care m-a creditat. Şi în situaţia asta sunt cei mai mulţi care au salarii bune în ţările civilizate. Adică se înhamă la un credit pe viaţă pentru a avea o casă. Dar de ce nu ar putea să-şi construiască singuri casă fără a apela la credite? Pentru că tocmai acest sistem de creditare a dus la creşterea artificială a preţului caselor. Astfel dacă acum 60 de ani până pe la 30 de ani omul putea să-şi facă casă şi era a lui, acum până pe la 30 de ani omul poate avea o casă dar nu-i a lui, ci trebuie să muncească o viaţă pentru a o câştiga.

A existat Hristos?

Să nu vă aşteptaţi cumva la o predică! Deşi pot fi citite şi în cărţi sau reviste, locul lor este în biserică şi mulţi sunt cei care o pot face mai bine ca mine.

Nu aşteptaţi nici cuvinte frumoase, alese de autor cu scopul de a trezi şoapte de admiraţie de genul: „Ce bine le mai zice!” şi din care fiecare să rămână cu ceea ce ştia dinainte. Intenţia mea este alta: aceea de a arăta că această credinţă pe care o păstram noi, creştinii, se bazează pe adevăr şi pe realitate, iar nu pe mit şi ficţiune.

Ţineţi minte anii trecuţi? Până în 1989 eram sufocaţi în scoli, la locul de muncă, în şedinţe, prin mass-media, cu aprecieri tendenţioase la adresa creştinismului: „Dumnezeu nu există, Hristos – ce sa mai vorbim de el -, nu a fost persoană istorică;, iar religia şi credinţa sunt simple basme, bune doar pentru cei neştiutori. Noi, acum – ni se spunea – suntem altfel decât înaintaşii, suntem culţi şi folosim din plin rezultatele cercetărilor ştiinţifice, care nu au găsit vreo urmă de-a lui Dumnezeu, aşa ca El nu există”.

Aduceau apoi argumentul suprem: „L-am căutat şi în cer, cu rachetele, şi nici acolo nu l-am găsit!”. Bieţii de ei nu înţelegeau un adevăr atât de elementar: spre a putea analiza ceva sau pe cineva, se impune folosirea de mijloace compatibile. Astfel, nu poţi măsura volumul folosind unităţi de lungime, tot aşa cum nu poţi măsura nivelul radiaţiilor utilizând balanţa sau viteza, folosind altimetrul. Dumnezeu este cognoscibil, dar, spre a-L putea detecta, trebuie folosită inima… Aşa cum noi, oamenii, ne deşertăm inimile în palmele celor pe care îi iubim, tot aşa şi Dumnezeu Se dăruieşte celor care Îl iubesc; El nu Se ascunde de ceilalţi, ci ei nu au ochi sa-L vadă.