Păcatele unui popor

Am găsit într-o carte pe care o „dădusem jos” mai demult, cuvinte pline de viaţă ale unui sfânt sârb din secolul trecut – Sf. Nicolae Velimirovici, cel numit şi „Noul Gură de Aur”. Sunt cuvinte adresate poporului său, sârb, cu mai bine de 50 de ani în urmă, dar care ni se potrivesc atât de bine şi nouă, astăzi! Diferenţa este că dacă sârbii, conform cuvintelor sfântului, au păcătuit în două moduri: „L-au părăsit pe Dumnezeu izvorul apei vii şi au săpat fântâni vărsătoare care nu ţin apa”, noi, după douăzeci de ani de la Revoluţie l-am şi părăsit pe Dumnezeu (numai „la arătare” îl mai avem, ca să ne vadă alţii, dar foarte puţini ducem lupta lăuntrică, privim în jos, spre noi înşine, căutând păcatul propriu), şi mai avem şi iluzia că deţinem „puterea” de a pune în fruntea ţării acesteia oamenii „potriviţi”, doriţi de noi. Spre deosebire de conducătorii sârbi, despre care scrie Sf. Nicolae mai jos, ai noştri n-au făcut nici măcar acele „fântâni care nu ţin apa” – adică „după modelul ereticilor şi al popoarelor păgâne”, denumindu-le prin termeni cum sunt „cultură şi civilizaţie sau ştiinţă şi modernism sau progres sau modă sau sport şi aşa mai departe”. Dacă ar fi făcut şi conducătorii noştri măcar atât, am fi avut spitale, am fi avut ce mânca, sau pe unde ne deplasa. Nu sunt acestea cele mai importante, căci se spune că ce este în sufletul şi în inima omului nu poate lua nimeni, dar vedem că deja suntem în plină reeducare, peste tot ni se predă schimbarea mentalităţii, care, chipurile, ar fi “învechită”.

Read the rest of this entry »