Ce au făcut sfinţii în vreme de foamete
Postat: 18 iunie 2010 Filed under: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Tineri, Vitamine de criza | Tags: criya, hrana, saracie, Sf. Iuliana din Layarevo 3 Comments »
M-am deprins să fiu îndestulat cu ceea ce am. Ştiu să fiu şi smerit, ştiu să am şi de prisos; în orice şi în toate m-am învăţat să fiu şi sătul şi flămând, şi în belşug şi în lipsă. Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte (Filipeni 4 : 11-13)
Din viața Sfintei Iuliana din Lazarevo:
În acele vremuri a venit o mare foamete peste tot pământul Rusiei, încât mulţi dintre oameni ajungeau să mănânce carne stricată sau chiar carne de om şi mulţimi de oameni au pierit de foame. În casa fericitei Iuliana erau o mare lipsă de mâncare şi de cele necesare, căci grâul pe care-l semănase nici măcar nu ieşise din pământ, iar vitele şi caii ei muriseră. S-a rugat de copiii şi slujitorii ei să nu se atingă de nimic din cele ce aparţineau altora sau erau furate. Iar ea, având câteva vite, haine şi vase le-a vândut pe toate ca să cumpere mâncare, i-a hrănit pe slujitori şi a dat şi milostenie din belşug celor care cereau, căci în sărăcia ei ea nu a renunţat la obişnuita milostenie şi nici măcar un singur cerşetor nu pleca de la casa ei cu mâna goală. Când a ajuns la sărăcie lucie, încât nu mai avea nici măcar un bob de grâu în toată casa, ea nu s-a îngrijorat, ci şi-a pus toată nădejdea în Dumnezeu.
În acea vreme s-a mutat într-un alt sat, Vocinevo, din regiunea Nijni-Novgorod, unde cea mai apropiată biserică era la două verste depărtare. Slăbită din cauza vârstei şi a sărăciei, nu mai mergea la biserică, ci se ruga Domnului acasă, dar era foarte îndurerată din această cauză. Dar aducându-şi aminte de Sfântul Corneliu , care nu a fost vătămat fiindcă se ruga acasă, de Iov care stătea pe grămada de gunoi şi L-a văzut pe Dumnezeu, Read the rest of this entry »
Toleranţa în Sfânta Scriptură
Postat: 16 iunie 2010 Filed under: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Frumuseţe, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: „Zeul toleranţei” şi descreştinarea creştinismului. O perspectivă ortodoxă, Zeul Tolerantei 9 Comments »
Olga Stolyarchuk."Whole world in palm"
În Sfânta Scriptură nu există acest cuvânt (doar în traducerea latină a Noului Testament, la II Corinteni 1,6, cuvântul grec care în română apare ca răbdare, aici este tradus prin tolerantia. Prin aceasta se confirmă că sensul obişnuit al toleranţei era acela de a răbda ceva ce e nefiresc).
Dar toleranţa, în sensul ei vechi, este o poruncă a Mântuitorului. Ea se bazează pe învăţătura Domnului că păcatul poate fi privit separat de păcătos. “Cu totul nou pentru neamul omenesc este mesajul Dumnezeului-om de a separa păcatul de păcătos: să urâm păcatul, dar să iubim pe păcătos; să ucidem păcatul, dar să-l salvăm pe păcătos; să nu ucidem pe păcătos din cauza păcatului, ci să-l salvăm din păcat. Un exemplu zguduitor în această privinţă este femeia prinsă în adulter. Atotmilostivul Mântuitor a despărţit păcatul femeii de existenţa ei după chipul Lui Dumnezeu, a condamnat păcatul şi a mustrat pe păcătoasă cu cuvintele pline de milă: “Nici Eu nu te osândesc; mergi şi nu mai păcătui” (Ioan 8,11). Aceasta este metoda Ortodoxiei ridicată la rang de “dogmă”, în lucrarea mântuirii păcătosului de păcat; metodă tradiţională, sfântă, dezvoltată cu înţelepciune dumnezeiască şi stabilită în Biserica Ortodoxă de către Sfinţii Părinţi. Ea a fost formulată, în chip de Dumnezeu insuflat, de către Sf. Simeon Noul Teolog: „Căci binele nu este bine când nu se face bine” Read the rest of this entry »
Dacă voi care sunteţi de faţă, aţi vrea să vă îngrijiţi de mântuirea cetăţenilor oraşului acestuia, în scurtă vreme se va îndrepta toată cetatea!
Postat: 15 iunie 2010 Filed under: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: biserica, credinta, cruce, cuvant, despre hula, dragoste, educatie, hula, moarte, necaz, ortodoxie, pacat, prieteni, Sf. Ioan Gura de Aur, sfant 5 Comments »
Căci nu din pricina slăbiciunii lor, cât din pricina trândăviei noastre pier şi scapătă cei mai mulţi dintr-ânşii
De bună seamă, nimeni nu se aşteaptă să câştige cununa fără răni, când se hotărăşte să lupte. Drept aceea şi tu, prea scumpule, când te-ai pregătit să lupţi din răsputeri cu diavolul, să nu umbli după o vieaţă tihnită şi plină de huzur. Căci răsplata şi făgăduiala, şi toate strălucirile, nu pentru aici ţi le-a făgăduit Dumnezeu, ci pentru veacul viitor. De aceea, când tu ai făcut bine şi te-ai ales cu rău, sau când ai văzut pe altul că păţeşte astfel, bucură-te şi te veseleşte; căci asta va fi pentru tine prilej de mai mare răsplată. Astfel că nu trebuie să te descurajezi, să te laşi abătut, nici să pregeţi, ci stăruie încă cu mai multă tragere de inimă; fiindcă şi apostolii, când propovăduiau, măcar că erau biciuiţi, bătuţi cu pietre, şi stăteau veşnic la închisoare, vesteau cuvântul adevărului cu mai multă voioşie, nu numai după ce scăpau din primejdie, ci chiar fiind în mijlocul primejdiilor. Şi poţi să vezi pe Pavel învăţând şi catehisind chiar în închisoare şi în lanţuri, şi făcând acelaşi lucru în piaţa judecăţii, şi în naufragiu, şi în furtună şi în alte nenumărate primejdii. Ia-te şi tu după pilda acestor sfinţi, şi îndeletniceşte-te cu fapte bune, cât timp trăieşti şi mai ai suflare; şi nu te lăsa, chiar dacă ai vedea că diavolul te vatămâ de o mie de ori. Poate că, ducând odată bani cu tine, s’a scufundat vasul ce te purta; dar Pavel, care ducea cu sine cuvântul, mai preţios de cât toate averile, pe când mergea spre Roma, s’a spart corabia cu dânsul, şi a suferit nesfârşite neajunsuri. Şi acest lucru îl mărturiseşte şi el când spune : (I Tes. 2, 18): „De mai multe ori am vrut să viu la voi, dar m’a împiedicat Satana”. Şi Dumnezeu a îngăduit acest lucru, dovedind belşugul puterii sale, şi arătând că, cu toate că diavolul se făcea luntre şi punte ca să-l împiedice pe Pavel, totuşi, din pricina aceasta, propovăduirea de loc nu era stânjenită sau ştirbită. De aceea Pavel îi mulţumea lui Dumnezeu de toate, ştiind că prin aceasta Dumnezeu îl făcea mai încercat (în biruinţă); iar el arăta întru toate străşnicia tragerii lui de inimă, nelăsându-se împiedicat de nimic. Aşadar, de câte ori nu izbutim, de atâtea ori să ne apucăm din nou de lucrurile duhovniceşti şi să nu spunem: „De ce a îngăduit Dumnezeu aceste piedici?”, Read the rest of this entry »
Fă-te Dumnezeu pentru cel lovit de sărăcie (Sf. Grigorie de Nazianz)
Postat: 10 iunie 2010 Filed under: Uncategorized 3 Comments »
Pavel Bezrukov."Coenobite Olga"
Nimic nu are omul mai asemenea cu Dumnezeu decat facerea de bine, chiar daca Dumnezeu o daruieste mai bogata, iar omul mai saraca, fiecare, cred eu, dupa puterea lui. El a facut pe om si dupa ce l-a risipit il aduna iarasi; tu insa nu trece cu vederea pe cel cazut. El s-a milostivit de om in cele mai mari lucruri, dand, peste toate, lege, profeti, si, mai inainte de acestea, dand legea naturala nescrisa, judecatoare a celor faptuite, mustratoare, sfatuitoare, conducatoare; mai pe urma dandu-se pre sinesi rascumparare pentru viata lumii; dand apostoli, evanghelisti, invatatori, pastorilor, tamaduitori, semne minunate, reintoarcere la viata, daramare a mortii, biruinta asupra celui care ne invinsese, Testamentul cel in umbra, Tesamentul cel in adevar, impartiri de Duh Sfant, taina mantuirii celei noi.
Iar tu, de esti in stare sa faci lucruri mai mari si prin care se face bine sufletului (caci, de vei voi, si cu acestea te-a imbogatit Dumnezeu), nu te da inlaturi de la facerea de bine celui lipsit nici prin aceste lucruri, ba chiar mai intai si indeosebi da din acestea celui care cere de la tine si da chiar mai inainte de a fi cerut el de la tine, dand toata ziua de pomana si imprumutand cuvantul invataturii si cerand inapoi sarguitor imprumutul cu dobanda lui, cu sporirea de invatatura adica a celui care a avut folos de la tine, pe care o adauga intotdeauna invataturii, crescand in el, incet incet, semintele evlaviei.
Înjosirea semenului este păcat împotriva Duhului Sfânt, pentru că e des-personalizare
Postat: 9 iunie 2010 Filed under: Cuvinte de invatatura, Economie & Business, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: Chipul Lui DUmnezeu in om, Hristos, injosire, libertate, pacatul impotriva Duhului Sfant, persoana, Pr. Nicolae Steinhardt, tradare 1 Comment »
Păcatul împotriva Sfântului Duh: cel care nu se iartă
Mă întreb dacă nu cumva o fi înjosirea persoanei semenului nostru — care e chip şi asemănare a lui Dumnezeu. De vreme ce dovada dragostei de Dumnezeu o facem iubindu-ne aproapele (adică făptura Sa), dovada hulei nu o dăm urându-l şi batjocorindu-l, reducându-l la rang de obiect, adică tratându-l ca şi cum ar fi lipsit de duh? Să nu fie oare creştinul în stare a pricepe ceea ce Simone de Beaouvoir a precizat atât de bine: că temeiul oricărei morale e respectarea libertăţii celuilalt, e considerarea lui ca pe o fiinţă a cărei libertate nu poate fi siluită?
Cred în quasi-identitatea acestor două cuvinte: duh şi libertate. Cred că răpindu-i omului libertatea îl lipsim de pecetea duhului.
Procedeele anchetei penale bazată pe ideea că „justiţia e o formă a luptei de clasă” şi procesele cu „mărturisiri complete”, unde omul e pus să se terfelească singur până la capătul nopţii (Iuda Îl vinde pe Hristos noaptea, la capătul căreia ne duce şi Celine) unde trebuie să ajungă să-i fie scârbă de el însuşi şi să se urască de moarte (astfel încât viaţa pe care şi-a salvat-o prin trădare să nu mai preţuiască nimic), unde trebuie să-şi dea seama că a coborât până pe treapta cea mai de jos şi nu-şi mai poate răbda eul — şi se leapădă de libertate -, unde nu mai poate nici să iasă din sine şi să-şi ia crucea, pentru că a rupt şi ars toate punţile cu lumea stihiilor, nu constituie ele pilda vie şi întreagă a misteriosului păcat, singurul pentru care Iisus spune lămurit că nu poate fi iertare?
Geocentrismul, adevărata concepţie despre univers, potrivit Sfinţilor Părinţi
Postat: 9 iunie 2010 Filed under: Copii si parinti, Diverse, Pofte, Tineri 1 Comment »
În zilele noastre se vehiculează o idee falsă conform căreia ştiinţa şi credinţa nu s-ar contrazice. De fapt, există o contradicţie fundamentală între explicaţia despre existenţă a ştiinţei şi cea dată de creştinism, dar mulţi dintre creştinii zilelor noastre nu cunosc asta. Vicleanul vrăjmaş a lucrat în aşa fel încât mai ales în ultimii două sute de ani (cu deosebire in ultimii 50) a avut loc o adevărată reeducare.
Geocentrismul e teoria potrivit căreia Pământul e în centrul universului iar soarele, stelele si luna se învârt în jurul lui. Reeducarea din ultimele secole a adus oamenii în postura de a crede şi de a afirma teoria heliocentristă, conform căreia soarele este în centru. Ba mai nou, conform unor “calcule”, Sistemul nostru solar ar fi doar într-un colţ al universului.
In continuare găsiţi înregistrarea unei emisiuni pe această temă, numită “Minuni geocentrice. Geocentrism creştin“, realizată de Răzvan Codrescu si un articol: “Geocentrismul şi Astro-A-nomia ştiinţifică“, preluat de pe blogul “Incotro, Doamne?”, pe aceeaşi temă – de urmărit şi comentariile de acolo.
Despre chemarea lui Dumnezeu adresată oamenilor (Părintele Cleopa – Predică la Duminica a II-a după Rusalii)
Postat: 5 iunie 2010 Filed under: Cuvinte de invatatura, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri | Tags: chemarea apostolilor, Evanghelie, Hristos, pescari de oameni, preotie, Sfintenie, sfinti romani 1 Comment »
Ev. Matei 4, 18-23
Pe când umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari.
Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.
Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El.
Şi de acolo, mergând mai departe, a văzut alţi doi fraţi, pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-şi mrejele şi i-a chemat.
Iar ei îndată, lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El.
Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor.
Ap. Romani 2, 10-16
Dar mărire, cinste şi pace oricui face binele: iudeului mai întâi, şi elinului.
Căci nu este părtinire la Dumnezeu!
Câţi, deci, fără lege, au păcătuit, fără lege vor şi pieri; iar câţi au păcătuit în lege, prin lege vor fi judecaţi.
Fiindcă nu cei ce aud legea sunt drepţi la Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea vor fi îndreptaţi.
Căci, când păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceştia, neavând lege, îşi sunt loruşi lege,
Ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau îi şi apără,
În ziua în care Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, după Evanghelia mea, cele ascunse ale oamenilor.
Duminica Sfinţilor Români – a doua duminică după Rusalii
Postat: 5 iunie 2010 Filed under: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Pofte, Tineri | Tags: ascultare, cultura, demnitate, exemple de viata, forma si continut, formalism, Hristos, jertfa, Sfintenie, sfinti, sfinti romani 2 Comments »
Dupa ce in prima duminica de dupa Rusalii sunt praznuiti Toti Sfintii Bisericii lui Hristos, dintotdeauna si de pretutindeni, in duminica urmatoare Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a randuit praznuirea speciala a Tuturor Sfintilor Romani, aducandu-ne aminte ca neamul nostru s-a nascut crestin si a pastrat credinta cea adevarata, ca daca Sfintii i-au lipsit multa vreme din calendar, totusi ei au existat in fiecare veac, stiuti sau nestiuti de oameni: cuviosi si cuvioase, martiri si martire, arhierei si voievozi, propovaduitori si aparatori ai Sfintei Cruci, neincetat au punctat istoria neamului nostru si au adus dinaintea lui Dumnezeu prinosul evlaviei romanesti. Acest neintrerupt sir de Sfinti daruiti de Dumnezeu neamului nostru, dintre care o parte se regasesc astazi si nominal in calendarul bisericesc, ne innobileaza si ne obliga deopotriva ca neam crestin. Iar multi dintre ei isi asteapta canonizarea oficiala, ca bunaoara martirii credintei din secolul 20, care s-au jertfit pentru Cruce si Neam in lunga infruntare cu comunismul ateu si antinational.
Duminica Sfintilor Romani – Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat, la 20 iunie 1992, ca Duminica a doua dupa sa fie numita “Duminica Sfintilor Romani“. In anul 1950, Sfantul Sinod a hotarat inscrierea in randul sfintilor a unor vrednici traitori, marturisitori si aparatori ai dreptei credinte, recunoscand si confirmand cinstirea pe care poporul dreptcredincios o aducea acestor sfinti de mult timp, pentru ca in anul 1955-1956 sa proclame prin Tomos sinodal canonizarea lor. Tinand seama ca poporul a continuat sa cinsteasca si pe alti alesi ai lui Dumnezeu, o comisie sinodala si-a indreptat cercetarile si catre acestia, propunand Sfantului Sinod lor ca sfinti.
Despre simbolismul Sfintei Liturghii, pe scurt (Sf. Nicolae Cabasila)
Postat: 4 iunie 2010 Filed under: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, Pofte, Tineri | Tags: ascultare, credinta adevarata, forma si continut, ortodoxie, Sf. Nicolae Cabasila, Sfanta Traditie, Sfintii Parinti 1 Comment »
Mulţi dintre fraţii noştri în credinţă au început să împrumute din protestantism – involuntar, desigur, dar din cauză că acordă o importanţă scăzută ortodoxiei, credinţei adevărate, dar una sporită părerii proprii – concepţia că forma este foarte puţin importantă, punând accentul aproape exclusiv pe aşa-zisul conţinut (“aşa-zis” adică fals, deoarece afirmaţia JUSTĂ, de altfel, adusă împotriva rigorismului exagerat, cum că la urma urmei ceea ce contează în final este conţinutul – adică străpungerea inimii, pocăinţa – , este folosită de aceştia contrar sensului ei şi contrar predaniei Bisericii care ne arată în multe feluri CUM se ajunge la mântuire). De fapt, toată credinţa noastră se bazează atât pe conţinut, cât şi pe formă, credinta dobandindu-se mai usor prin ascultare, printr-o ordine, printr-un mod de a face fapta potrivit invataturilor Bisericii. În fond, susţinând puţina importanţă a formei, se intenţionează a se face o întoarcere la creştinismul primar, de imediat după Înălţarea Domnului, lepădând subtil, puţin câte puţin, din Sfânta Predanie a Bisericii. Ori în felul acesta ajungem la concepţia cum că numai pe Scriptură ne putem baza, restul fiind relativ, incert! Nu ştiu câţi dintre voi conştientizează pericolul care-i paşte pe unii din aceştia. Ca prim exemplu pe care il dau mai ales pentru aceia, dar şi pentru noi ceilalţi, spre a ne fi tuturor de ajutor a înţelege importanţa FORMEI în care Îl slujim pe Domnul, în Ortodoxie, vă pun înainte câteva scurte explicaţii ale Sfântului Nicolae Cabasila asupra unora dintre FORMELE in care se săvârşeşte Sfânta Liturghie, dîn lucrarea “Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii”.
Semnele sfârşitului lumii
Postat: 2 iunie 2010 Filed under: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, Tineri, Vitamine de criza | Tags: necaz, ortodoxie, pacat, pocainta, semne si simboluri, Semnele sfarsitului lumii, Semnele vremurilor, Sf. Nicolae Velimirovici 4 Comments »
1. „Spune nouă… care este semnul venirii tale şi al sfârşitului veacului?” l-au întrebat ucenicii pe Hristos. /Mat. 24:3/ Iar El le-a înşirat numeroase semne. Aceste semne se vor arăta prin gânduri rătăcite şi simţăminte grosolane, prin oameni, prin lucruri, prin întâmplări între oameni, prin stihii şi prin fenomenele naturale. Pe scurt, mulţimea tuturor semnalelor de tot felul se va arăta înaintea sfârşitului lumii şi veacului.
2. Precum înainte de potop toate cugetele omeneşti erau îndreptate spre rău, aşa va fi şi înainte de sfârşitul lumii. Gândurile multor oameni vor fi rătăcite şi rele, iar simţămintele lor vor arăta dragoste răcită faţă de Dumnezeu şi de aproapele. „Răci-se-va dragostea multora.” /Mat. 24:12/ Şi se vor arăta numeroşi hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi. Cei credincioşi se vor ţine de singurul Messía adevărat, Iisus Hristos, şi nu se vor lepăda de El nici cu preţul vieţii pământeşti. Pentru aceasta, ei vor fi urâţi de necredincioşi şi de amăgitori, şi vor fi prigoniţi şi chinuiţi. „Iar cela ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui.” /Mat. 10:22/
3. Apostolii lui Hristos îndepărtează ceva mai mult vălul tainei pe care Domnul le-a încredinţat-o. Pétru spune: „Aceasta mai nainte ştiind, că vor veni în zilele cele de apoi batjocuritori, dupre poftele lor umblând.” /II Pet. 3:3/ Încă şi Pável îi scrie lui Timothéi: „Va veni vremea când învăţătura cea sănătoasă nu o vor suferi, ci dupre poftele lor îşi vor îngrămădi învăţători cari să le gâdile urechile. Şi dela adevăr auzul îşi vor întoarce, iar la basne se vor pleca.” /II Tim. 4:3-4/ Acelaşi Apostol şi mai tare vesteşte păcatele celei din urmă generaţii de pe pământ, zicând: „Ci aceasta să ştii, că în zilele cele de apoi vor veni vremi cumplite. Că vor fi oamenii iubitori de sine, iubitori de argint, lăudăroşi, semeţi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, necuvioşi.” /II Tim. 3:1-2/ Toate acestea se potrivesc acelor cuvinte ale lui Hristos despre prorocii mincinoşi şi răcirea dragostei.
Ultimele comentarii