Moş Crăciun şi… Crăciunul

Îl vedem pe moş cum împodobeşte pomul, cum pregăteşte jucăriile, cum priveşte în registru, cum coase hainele cu zâmbetul pe buze şi cu sclipiri sprinţare în ochi. Moşul cel bun umblă pe acoperişuri, coboară prin hornuri sau zboară purtat de sania trasă de renii aduşi din Nordul îndepărtat. După aceasta, au început şi serialele de filme despre Moş Crăciun, care au facut înconjurul lumii.

Numele de Santa Claus (dat în SUA lui Moş Crăciun) provine din termenul olandez Sinterkloos – Sfântul Nicolae, ocrotitorul copiilor. Astăzi, copiii primesc daruri din partea a doi moşi darnici: Santa Claus, în traducere Moş Crăciun şi Moş Nicolae. Moş Crăciun locuieşte în Finlanda, la Ravaniemi. În fiecare an, din diverse părţi ale Pământului sosesc pe adresa moşului milioane de scrisori, prin care copiii îşi exprimă dorinţele. Iar moşul… le îndeplineşte. (citat dintr-un articol din ziarul Lumina – „De când poartă Moş Crăciun haine roşii?” de Narcisa Balaban).

Există, însă, păreri conform cărora Moş Crăciun nu ar fi bun pentru copii, pentru oameni, în general. Cum că ar fi de la diavol… Aceste păreri pornesc, însă, de la exagerările pe care noi înşine le facem cu prilejul Crăciunului. Şi nu mă refer aici la masa plină, căci în zi de sărbătoare se cuvine să avem toate cele de trebuinţă, dar să dăm şi altora, săracilor mai ales. Mă refer la abuzul de mâncare şi băutură, la prea multele desfătări, la cadourile prea multe care se fac în această perioadă în numele lui Moş Crăciun.

Lumea de astăzi fuge şi de Învierea lui Hristos şi de Naşterea Sa, lumea de astăzi, care stă sub semnul păcatului şi al apostaziei, vrea să păstreze din credinţa creştină numai un ambalaj superficial, care să dea impresia că lucrurile merg în direcţia bună. Încetul cu încetul, pe măsură ce tot ce e curat şi sfânt e izgonit din această lume, se va renunţa şi la acest ambalaj „de anticariat”.

E trist că Naşterea Domnului s-a transformat din pricină a bucuriei de Crăciun în pretext al bucuriilor de Crăciun. Sub masca unei sărbători duhovniceşti, oamenii îşi fac cele mai ciudate pofte, îşi împlinesc cele mai rafinate patimi. E interesant faptul că mulţi comercianţi americani au renunţat de mult să numească Crăciunul cu denumirea tradiţională, „Christmas”, numindu-l mai nou „X-mas”… E mult mai potrivit numele de „X” decât numele de „Christ”. De Crăciun nu ar trebui să se facă petreceri destrăbălate şi totuşi se fac; de Crăciun nu ar trebui ca oamenii să mănânce peste măsură şi totuşi o fac.

Creştinii pentru care sfârşitul postului înseamnă începutul desfrâului nu sunt creştini. Există oameni care după ce au postit tot postul o ţin până la Bobotează numai în chefuri şi în beţii. Dar aceşti oameni nu sunt creştini, ei sărbătoresc „X-mas-ul”.

În loc să procedăm astfel, am putea să urmăm sfatul Părintelui Nicolae Tănase – „de ce să nu încercăm, măcar duminica, după slujbă, să ne invităm unii pe alţii la masă?”, un sfat care a fost detaliat în articolul „Şezători în postul Crăciunului„, pe blogul Părintelui Gabriel Ţuţuianu.

Diferenţa dintre moş crăciunul celor care îl contestă, de fapt, şi Moş Crăciun – cel pe care eu cred că le-ar folosi copiilor (pentru cei care cred în el) constă în capacitatea noastră de a ne educa proprii copii.

Pentru mine, Moş Crăciun era cel care aducea cadouri, dar nu el era farmecul absolut al sărbătorii. Îmi aduc aminte că în noaptea de Crăciun ne strângeam, eu şi sora mea, în jurul părinţilor şi bunicilor şi ei ne vorbeau despre Naşterea Domnului. Îmi aduc aminte că mergeam cu colindul, deşi recunosc că motivul pentru care mergeam era şi altul, nu doar acela de a vesti Naşterea Domnului. Acum, ador colindele. Atunci, nu de moşul îmi era teamă că vede tot ce fac, ci de Doamne-Doamne, căci aşa am fost învăţat. Moş Crăciun era unul dintre elementele care înfrumuseţa sărbătoarea, dar pentru noi Crăciunul nu se rezuma doar la atât. Din punctul meu de vedere totul ţine de felul cum este învăţat un copil să privească această sărbătoare: ca o zi în care primeşte tot ce vrea, jucării şi dulciuri, sau ca o zi în care se serbează naşterea pruncului Iisus.

Bineînţeles că eu nu mai cred în Moş Crăciun, dar cred că dacă suntem atenţi la modul cum împletim acest prilej de bucurie pentru copii, prin micile cadouri pe care le facem cu atenţie, şi credinţa noastră nepreţuită – Ortodoxia, cu semnificaţia sfintei sarbatori a Naşterii Lui Hristos, îi putem ajuta pe ei să înţeleagă mai devreme şi mai bine credinţa noastră.
În tradiţie, Moş Crăciun este un personaj despre care se spune că aduce cadouri copiilor cuminţi, atunci când ei dorm, în seara de Crăciun. În obiceiurile româneşti nu este clar când şi pe ce cale a pătruns mitul lui Moş Crăciun. Dar în orice caz, Moş Crăciunul românesc, cel „cu plete dalbe” nu are alura unui yankeu publicitar, sania lui nu este trasă de reni, în cel mai bun caz de cerbi.

Când eram mic, am auzit o legendă a lui Moş Crăciun, pe care am regăsit-o recent pe situl Wiki-creştin ortodox. În seara în care urma să Se nască Iisus, Sfânta Fecioară Maria împreună cu Iosif bătea din uşă în uşă, cerând să fie găzduită o noapte, pentru a putea naşte. Nimeni nu o primea dar, în final, o doamnă numită Crăciun a primit-o, văzând în ce stare se afla. I-a spus că ar face bine să nu facă gălăgie, deoarece soţul ei, care dormea, era un om sălbatic şi rău şi nu vroia să îşi descarce furia pe ea. A ajutat-o pe Maria să nască, în grajd. Pruncul Iisus plângea, iar domnul Crăciun s-a trezit. Venind să vadă ce s-a întâmplat, a vazut pruncul şi pe Sfânta Sa Maică şi a devenit dintr-un om hain şi rău un om bun şi blând. El s-a apucat să facă fapte bune, şi cum altfel decât făcându-le copiilor cadouri.

Bineînţeles că este o poveste, dar cum altfel putem ajunge mai uşor la inimile celor mici decât prin poveşti?

În Italia, într-o emisiune televizată pentru copii, s-a demonstrat în mod „ştiinţific” – pe baza datelor fizice de viteză şi calcul al timpului necesar pentru împărţirea darurilor – inexistenţa lui „Babbo Natale” (Moş Crăciun), ceea ce a provocat dezamăgirea copiilor şi indignarea părinţilor.

Nu avem dreptul să le răpim copiilor Crăciunul, aşa cum nu avem dreptul să le răpim copilăria. Cum le putem răpi Crăciunul? Încurajându-i să înţeleagă prin Crăciun o sărbătoare a plăcerilor, a prăjiturilor şi a distracţiilor, o sărbătoare în care totul este permis şi nimic nu este refuzat. În felul ăsta, copiii se învaţă să aştepte Crăciunul nu pentru a se bucura de Naşterea Domnului, ci pentru a se bucura de cine ştie ce cadouri.

Danion Vasile se întreabă: „Ce vină au părinţii care au crescut în comunism, şi care nu au avut parte decât de Crăciunuri din care a lipsit Dumnezeu? Cum ar putea ei să îşi înveţe copiii să cunoască o bucurie pe care ei înşişi nu au cunoscut-o?” (Danion Vasile – BUCURIILE CRĂCIUNULUI – Scrisoare catre „oamenii mari”)

Pe de o parte, unii oameni nu vor să recunoască faptul că departe de Biserică nu există împlinire şi nu mai contenesc cu cadourile, cu orice prilej care se iveşte, iar pe de altă parte există oameni care din foarte multă râvnă riscă să-i priveze pe proprii lor copii de unele plăceri ale copilăriei.

Viaţa oamenilor mari este o viaţă foarte diferită de a copiilor: pentru copii, viaţa este plină de speranţă şi promisiuni. Pe măsură ce trece timpul această perspectivă se metamorfozează dintr-o imagine de primăvară într-o imagine de toamnă. Viaţa nu este aşa cum vrem noi. Viaţa este dură, viaţa este plină de greutăţi. Nu neapărat financiare, bogaţii nu au probleme materiale, dar sufleteşte nu sunt deloc mai împliniţi decât săracii.

Vorbind despre extreme, există „unii părinţi care vor să îşi pregătească odraslele pentru supravieţuirea în această junglă contemporană crescându-i după principiul „homo homini lupus” – „omul pentru om (e) lup”. Copiii se maturizează foarte repede, cresc purtând în sufletele lor duritatea, şi ajung fiare sălbatice. Alţi părinţi încearcă să îşi crească copiii într-un răsfăţ maxim, confundând datoria de părinţi cu obligaţia de a transforma copilăria fiilor lor în vârsta tuturor plăcerilor împlinite. Ei spin că viaţa le va fi plină de greutăţi, măcar să cunoască acum bucuria dorinţei împlinite. Acest răsfăţ nu le prinde bine copiilor. Acest răsfăţ le distruge sufletele, şi îi învaţă că binele este acelaşi lucru cu împlinirea voinţei proprii. Copiii care aşteaptă Crăciunul doar pentru a-şi mări colecţia de jucării, sau doar pentru a-şi mări colecţia de vizite în parc vor creşte fără a avea cunoaşte bucuria Crăciunului.”

Bucuria Crăciunului este bucuria că Hristos Dumnezeu S-a născut pentru mântuirea noastră, că Fiul Lui Dumnezeu S-a întrupat pentru ca noi să cunoaştem viaţa cea adevărată, viaţa binecuvântată de Dumnezeu.
Referitor la unii dintre cei care contestă bucuriile copiilor de Crăciun, cele de genul lui Moş Crăciun sau al cadourilor pentru copii, voi încerca să-l parafrazez din nou pe Danion Vasile.

Cât de uşor este să negăm bucuriile lumii acesteia fără a pune ceva în loc! Întâlnim destui „cerberi” creştini care contestă aproape tot ce ţine de prezent, de lumea în care trăim, dar care probabil că au sufletele mai pustii decât ale celor pe care îi ameninţă cu înfricoşătoarele chinuri ale veacului. Aceşti falşi profeţi contemporani fac rău Bisericii pentru că prezintă credinţa creştin-ortodoxă ca pe o utopie, ca pe o filosofie care încearcă să răstoarne celelalte sisteme de gândire doar pentru a-şi afirma o superioritate pe care nu este în stare să o demonstreze. Aceşti profeţi de ocazie, sau mai bine zis înaintaşii lor, sunt în mare măsură vinovaţi de declinul spiritual al lumii în care trăim. Aceşti „creştini aleşi” nu înţeleg că Hristos a venit în lume pentru a modela vieţi, pentru a le arăta oamenilor calea spre cer şi pentru a-i ajuta să meargă pe această cale: ei vor ca toată lumea să ţină cont de sfaturile lor, şi confundând aceste sfaturi izvorâte mai mult din propria înţelepciune decât din Evanghelie (chiar dacă sunt îmbrăcate în poleială evanghelică) cu înţelepciunea supremă, încearcă să fie inchizitori care convertesc cu sabia cuvântului o lume apostată.

Ei vorbesc despre bucuria pe care o aduce Hristos, dar nu cunosc această bucurie. Ei vorbesc despre pacea pe care o dăruieşte Hristos, dar sunt plini de tulburare. Ei vorbesc despre iubirea vrăjmaşilor, dar se mânie pe oricine nu vrea să le acorde o importanţă deosebită. Cuvintele lor sunt lipsite de putere. Cuvintele lor nu conving. Ei nu fac altceva decât să nască în minţile celorlalţi teama de credinţa creştină: „A fi creştin înseamnă: unu – să nu faci asta; doi – să nu faci nici asta şi nici asta; …” şi tot aşa până când lista faptelor interzise depăşeşte imaginaţia unui om normal. Dacă i-am ruga pe aceşti profeţi să ne spună părerea lor despre cum trebuie petrecut Crăciunul, nu ar trebui să ne mire dacă ne-ar înmâna o broşură plină de fraze lungi şi plictisitoare, care ar începe fiecare cu cuvintele „Nu cumva…” sau „Nu trebuie să…”.

Scurta mea scrisoare vrea să vă ceară un singur lucru: lăsaţi-i pe copii să se bucure de Sărbătoarea Naşterii Domnului. Şi dacă apare şi un „nu”, adică rugămintea de a nu le fi furată această bucurie, motivul este că prea mulţi părinţi le pregătesc copiilor un Crăciun din care nu lipseşte decât Hristos.

Vă recomand scrisoarea lui Danion adresată „oamenilor mari”. Eu am facut foarte multe referiri la ea nu pentru că îl apără pe Moş Crăciun, ci pentru că face apel la adevăratul spirit al Crăciunului pentru copii: să nu transformăm Crăciunul într-o sărbătoare a cadourilor, să dăm cadourilor atenţia cuvenită, fără ca această atenţie să gonească importanţa prăznuirii Naşterii Fiului lui Dumnezeu.

Trebuie să fim atenţi la faptul că de Crăciun, se duce un război crunt pentru ca glasul Bisericii să fie acoperit. Diavolul a înţeles că cea  mai iscusită tactică pentru a lovi în Biserică nu este cea de a-i acoperi glasul direct, ci pentru a include glasul Bisericii în corul unei bucurii generale. La fel s-a „procedat” şi cu pervertirea lui Moş Crăciun. Înaintea emisiunilor de divertisment, televiziunea transmite secvenţe emoţionante de la slujba ţinută la cine ştie ce mare catedrală, iar colindele sunt prezente cu multă risipă în ambianţa programelor de pe marea majoritate a posturilor de televiziune, ajungându-se chiar la hibrizi ai colindelor. Dar aceste „colinde” au mult prea puţin din curăţia colindelor adevărate, cele pe care ar trebui să domine fondul sonor al acestor seri. Oricât ar fi de prelucrate, acele melodii nu vor trezi niciodată fiorul sfânt pe care îl trezesc în suflet vechile colinde…

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

more about „MOS CRACIUN – CORALA TE DEUM LAUDAMUS„, posted with vodpod
Anunțuri

3 comentarii on “Moş Crăciun şi… Crăciunul”

  1. Sacru spune:

    Zamolxe, Mos Craciun)

    Balada Lui Zamolxe

    P-un picior de plai,
    pe-o gură de rai,
    strânsu-ne-am în vale,
    o mulţime mare.

    Rugul am aprins,
    focul am încins.
    La Zamolxe vrem,
    să ne închinăm.

    Doamne ne-om ruga,
    la puterea ta,
    trezire ne dai,
    pe-o gură de rai.
    Doamne, tu Stăpâne,
    cuvinte ne spune,
    de înţelepciune.

    Focul sa-nteţit,
    Zamolxe a privit,
    Şi-astfel ne-a grăit:

    – Tu poporul Meu,
    să ai Dumnezeu,
    căci preotul tău,
    e un deceneu.
    Oriunde umblaţi,
    voi să nu uitaţi,
    rugul aţâţaţi,
    la Domn vă rugaţi.
    Că din zori de zi,
    Eu cu voi voi fi.
    Iar de o fi noapte,
    să priviţi departe,
    ochiul de Mi-oţi vede,
    atuncea veţi crede,
    că la voi Mă uit,
    vrerea v-o ascult.
    Să mai luaţi aminte,
    crestele sunt sfinte,
    la popor de zei,
    Carpaţii-s temei.
    ’N codru de umblaţi,
    aminte să luaţi,
    când frunza foşneşte,
    Deceneu vorbeşte.
    Voi să-l ascultaţi,
    şi să vă-nchinaţi,
    binecuvântează,
    s-aveţi mintea trează.
    Sacru vă e plaiu,
    sfânt vă este graiu,
    inimii de foc,
    viaţa-i cu noroc.
    Voi oameni frumoşi,
    să fiţi drăgăstoşi.
    Drepţi vă ridicaţi,
    oamenii vi-s fraţi,
    ajutor să daţi.
    Pe cei oropsiţi,
    să nu-i părăsiţi.
    Cel ce vă mângâie,
    la Mine-o să vie.
    Viaţa de v-o daţi,
    să vă apăraţi,
    asta nu uitaţi:
    Veţi fi înviaţi!
    Vieţile-n dreptate,
    sunt nenumărate.
    Cel ce-n Mine crede,
    lacrima nu vede,
    iau suspinul greu.
    De poporul Meu,
    voi vorbi mereu,
    sus la Dumnezeu.
    Când hora-ţi încinge,
    la Mine-o ajunge,
    cântec bucuros,
    din omul frumos.
    Atunci şi alţi zei,
    vor avea temei,
    să se-nveselească,
    doina să pornească,
    şi să vă iubească.
    Şi când vă vorbiţi,
    să vă amintiţi,
    graiul omenos,
    e cel mai frumos.
    C-al zeilor grai,
    e-n cântul de nai,
    p-un picior de plai,
    pe-o gură de rai.

  2. Florin M. spune:

    @Sacru,
    Balada lui Zamolxe este din traditia populara, care nu prea are legatura cu credinta pe care ne-a transmis-o Sf. Apostol Andrei.
    Cu toate astea, fondul de credinta monoteist gasit de Sf. Andrei aici a ajutat mult la intelegerea mai usoara a Cuvantului.
    Care e legatura cu Mos Craciun?

  3. calin spune:

    Zamolxe este Mos Craciun, Zeul Mos!!!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s