Vine o vreme…

Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu! (Psalmul 142)

În biserică se vorbeşte foarte des despre Cruce.

Şi gândul mă duce la Alegeri, acele alegeri pe care trebuie să le facem zi de zi, clipă de clipă. Uneori, Crucea despre care se vorbeşte în biserică reprezintă propriile alegeri, pentru că uneori este foarte greu să luăm o decizie, să facem alegerea potrivită, mai ales când este vorba de conştientizarea păcatului. Atunci pur şi simplu cazi sub povara crucii, a deciziei pe care trebuie s-o iei. Şi te revolţi, te tângui şi plângi, căci îţi dai seama că nu te poţi ridica decât renunţând la păcat, renunţând la plăcere, renunţând la tine însuţi. Cel mai greu este atunci când îţi dai seama că Dumnezeu nu te primeşte aşa, oricum.

Astfel, sub povara propriilor alegeri, cu genunchii însângeraţi, prăfuit, murdar, te ridici şi te scuturi. Îl rogi pe El să te ajute, să-ţi fie chezaş pentru sufletul tău de acum înainte, iar El se învoieşte. Tu renunţi la tine, ca să fii cu El, renunţi la tot, din dragoste, pentru un bine infinit mai mare – Binele promis. Din dragoste pentru El intri în rânduială şi te încredinţezi Lui, cu nădejde şi lucrând fapta cea bună, aşteptând bucuria lăuntrică şi pacea ce covârşeşte toată inima.

Aceasta nu se poate altundeva decât intrând în Biserică. Unde altundeva mai poţi simţi o linişte asemănătoare? Mergi în biserică şi închide ochii… Ascultă, rosteşte în minte cuvintele pe care le auzi din altar şi de la strană. Încearcă să faci abstracţie de cei care te privesc. Acolo, în genunchi, simţi că începi să înţelegi, simţi că a fi om nu înseamnă doar să mănânci, să bei, să munceşti… Ci omul are suflet şi sufletul tău care mai devreme striga către tine de foame, acum e pus la perfuzii, glucoza ajunge direct în sânge, oxigenul în plămâni, şi sufletul începe să spere… la viaţă. Nu ai simţit niciodată o mulţumire în biserică? Dacă ştii ce este aceasta, nu-ţi doreşti să o simţi mai des? Iar dacă nu ai avut această plăcere binecuvântată, aş vrea să-ţi spun că ştiu oameni care au devenit dependenţi de ea şi sunt fericiţi, deşi este unul dintre puţinele lucruri pe care şi le permit.

Aici cunoşti pacea, care îţi poate covârşi toată inima. Aici, pentru că în biserică eşti cel mai aproape de El, eşti în comuniune, te rogi împreună cu ceilalţi, împreună cu preoţii, împreună cu toţi. Domnul vrea, prin Crucea pe care o purtăm toţi, prin Crucea pe care conştientizăm că o purtăm, vrea să ne înveţe să strigăm către El. Toate nevoile, necazurile şi bucuriile ni se întâmplă ca să învăţăm să Îl cunoaştem, ca să învăţăm să strigăm către El ruga şi mulţumirea noastră.

Laurenţiu Dumitru scrie că vine o vreme în care dacă nu înveţi să strigi din toţi rărunchii – te sufoci. Efectiv simţi că te sufoci şi simţi că-ţi dai duhul” Căci spune David, în Psalmi: Nu-Ţi întoarce faţa Ta de la mine ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Şi eu, care credeam cândva că respiraţia ne ţine în viaţă…



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s