Despre criza mondială

Mă întrebi, omule al lui Dumnezeu, de unde vine criza actuală şi ce înseamnă ea. Cine sunt eu ca să ma întrebi despre o taină atât de însemnată? „Vorbeşte când ai ceva mai bun decât tăcerea”, spune Sfântul Grigorie Teologul. Şi deşi socot că tăcerea este acum mai bună decât orice vorbire, totuşi, din dragoste faţă de tine, îţi voi înfăţişa ceea ce cred eu despre problema pe care mi-ai pus-o.

„Criză” e un cuvânt grecesc, şi înseamnă „judecată”. În Sfânta Scriptură acest cuvânt este întrebuinţat des. Astfel, Psalmistul spune: pentru aceasta, nu vor învia necredincioşii la judecată (Psalmul l, 5), şi în alt loc: milă şi judecată voi cânta (Psalmul 100, 1). Înţeleptul Solomon scrie că de la Domnul se face judecata omului (Pilde 29, 27). Însuşi Mântuitorul a zis că Tatăl toată judecata a dat-o Fiului, iar ceva mai încolo că acum este judecata lumii acesteia (Ioan 5, 22; 12, 31). Şi Apostolul Petru scrie: că vremea este să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu (I Petru 4, 17).

Înlocuieşte cuvântul „judecată” cu cel de „criză”, şi citeşte: pentru aceasta, nu vor învia necredincioşii la criză; milă şi criză voi cânta; Tatăl toată criza a dat-o Fiului; acum este criza lumii acesteia; că vremea este să înceapă criza de la casa lui Dumnezeu.

Până să vină vremurile de acum, popoarele europene întrebuinţau cuvântul „judecată” în loc de criză de câte ori se abătea asupra lor vreo nenorocire. Acum a fost doar înlocuit cuvântul vechi cu unul nou şi cel pe înţeles cu unul de neînţeles. Când era secetă, se spunea: „Judecata lui Dumnezeu!” Când era inundaţie: „Judecata lui  Dumnezeu!” Când era război sau molimă: „Judecata lui  Dumnezeu!” Când erau grindină, cutremure, omizi, şoareci, iarăşi şi totdeauna: „Judecata lui Dumnezeu!” Iar asta înseamnă: criză prin secetă, criză prin inundaţii, criză prin războaie, molimi şi aşa mai departe. Şi actuala restrişte financiar-economică este privită de popor ca o judecată a lui Dumnezeu, dar nu este numită „judecată”, ci „criză”. Ca restriştea să fie sporită prin neînţelegere! Fiindcă atunci când se rosteşte un cuvânt pe înţeles, cum este „Judecată”, se ştie şi pricina pentru care a venit restriştea, se ştie şi Judecătorul Care a îngăduit-o, se ştie, în fine, şi scopul pentru care a fost îngaduită ea. Iar când e folosit cuvântul „criză”, cuvânt neînţeles de toţi şi de oricine, nimeni nu ştie să lămurească nici de ce, nici de la cine, nici pentru ce. Aceasta este singura deosebire dintre criza actuală şi criza care este de la secetă sau inundaţie sau război sau molimă sau omizi sau vreo altă năpastă.

Mă întrebi de cauza crizei actuale, sau de cauza actualei judecăţi a lui Dumnezeu. Cauza este intotdeauna aceeaşi. Cauza secetelor, inundatiilor, foametelor şi a celorlalte flageluri ale neamului omenesc este şi cauza crizei actuale. Apostazia oamenilor. Prin păcatul apostaziei au provocat oamenii această criză, şi Dumnezeu a îngăduit-o ca să-i trezească, să le deştepte conştiinţa, să-i induhovniceasca şi să-i întoarcă la Sine. La păcate moderne, criză modernă. Şi, cu adevărat, Dumnezeu S-a slujit de mijloace moderne pentru a-i cuminţi pe oamenii moderni: i-a lovit prin bănci, prin burse, prin finanţe, prin valută. A răsturnat casele de schimb valutar din întreaga lume, ca oarecând mesele schimbătorilor de bani în templul din Ierusalim. A pricinuit o panică nemaipomenită între comercianţi şi schimbătorii de bani. Înalţă, coboară, schimbă, tulbură, înspăimântă: face totul ca trufaşele căpşoare ale înţelepţilor europeni şi americani să se trezească, să li se deştepte conştiinţa şi să se înduhovnicească. Ca cei ancoraţi în limanul siguranţei materiale să îşi aducă aminte de sufletul lor, să îşi recunoască fărădelegile şi să se închine Dumnezeului Preaînalt, Dumnezeului Celui viu.

Cât va ţine criza? Atâta timp cât duhul oamenilor va ramâne neschimbat. Atâta timp cât trufaşii pricinuitori ai acestei crize nu vor capitula în faţa Celui Atotputernic. Atâta timp cât oamenii şi popoarele nu se vor gândi să traducă neînţelesul cuvânt „criza” pe limba lor şi să strige cu suspinare şi pocăinţă: ”Judecata lui Dumnezeu!”

Spune şi tu, cinstite părinte, „judecata lui Dumnezeu” în loc de „criză”, şi totul o să-ţi fie limpede.

Sănătate ţie şi pace!

Sfântul Nicolae Velimirovici (1880-1956, prăznuit la 5 martie) – Scrisoarea a 8-a. Preotului Karan, Despre criza mondială

Publicitate

15 comentarii on “Despre criza mondială”

  1. Balan Claudiu spune:

    Super articolul!

  2. Florin M. spune:

    Şi când te gândeşti că acestea au fost scrise referitor la „criza” din 1929-1930.
    Păcate noi => „crize” noi = judecăţi noi.
    Câtă milă are Domnul de noi! Tot mai răi suntem, iar El tot vrea să ne fie mai uşor la „proces”, la judecată…

  3. serj_b spune:

    e sooper spus, si e real – aceasta rasturnare de burse – finante – banci ” Înalţă, coboară, schimbă, tulbură, înspăimântă: face totul ca trufaşele căpşoare ale înţelepţilor europeni şi americani să se trezească, să li se deştepte conştiinţa ”

    +10

  4. […] Sfântul Nicolae Velimirovici (prăznuit la 5 martie), întrebat de cineva prin intermediul unei scrisori ce părere are despre criza economică din anii ‘30 din secolul trecut, îi răspunde că acest cuvânt, “criză”, este de origine greacă şi se traduce “judecată”. Astfel, înlocuind cuvântul “judecată” cu cel de “criză”, în textul Sfintei Scripturi se va citi aşa: pentru aceasta, nu vor învia necredincioşii la criză; milă şi criză voi cânta; Tatăl toată criza a dat-o Fiului; acum este criza lumii acesteia; că vremea este să înceapă criza de la casa lui Dumnezeu (Despre criza mondială – Sf. Nicolae Velimirovici). […]

  5. […] Despre criza mondială (Sfântul Nicolae Velimirovici – Scrisoarea a 8-a. Preotului Karan, Despre criza mondială) […]

  6. x spune:

    Atata timp cat in urma crizei sufera mai cu seama cei saraci,cei amarati-oamenii obisnuiti,in timp ce aceia care au avut bani vor avea in continuare,cred totusi ca aceasta criza nu are nicio legatura cu divinitatea!Sunt alte interese la mijloc.Poate mistica francmasonerie,poate iezuitii,poate pierdutii americani.Aceasta este parerea mea.Nu umbla Dumnezeu la banci.

  7. Florin M. spune:

    Draga „x”
    Dumnezeu ingaduie aceste crize pentru pacatele noastre.
    Probabil te intrebi cum vine asta.
    In urma acestor crize, foarte multi dintre noi ne revizuim viata, comportamentul, ne apropiem de Dumnezeu intr-un fel in care n-am fi facut-o in conditii normale.
    Un exemplu – in perioada de criza se reduce foarte mult consumul, mai ales RISIPA. Astfel, se reduce macar putin confortul, confort care are o contributie foarte importanta la adormirea duhovniceasca.
    Exemplele sunt nenumarate.
    Daca in urma crizei sufera mai ales cei saraci (asa este, iti dau dreptate) – asta confirma spusele Sf. Nicolae Velimirovici.
    In caz ca rasp meu nu-ti este de ajuns, spune ce ai vrea sa intelegi si poate ne ajutam reciproc.
    Doamne ajuta!

  8. […] să luăm un somnifer, mai bine spunem un psalmCei trei mucenici de la Optina, ucişi în 1993Despre criza mondialăOrtodoxie pe internetIcoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului "Sporirea Minţii" – în […]

  9. […] – Despre criza mondială (Sf. Nicolae Velimirovici) […]

  10. […] suntem chemaţi la judecată – care este de fapt sensul cuvântului grecesc criză, după cum explică Sf. Nicolae Velimirovici. Să dea Dumnezeu să ieşim din capcana perspectivelor ideologice asupra evenimentelor abătute […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s