Să nu ne afirmăm ortodoxia călcând în picioare pe alţii

http://cuvseraphimrose.wordpress.com/icoane/

Cuviosul Serafim Rose

Crescând în creştinismul ortodox până când credinţa devenise însăşi substanţa întregii sale fiinţe, Părintele Serafim îi sfătuia pe oameni să nu caute să-şi afirme Ortodoxia „călcând în picioare” pe alţii. Iată ce îi scria unui catehumen ortodox:

Întrucât te pregăteşti pentru Botez, îngăduie-mi câteva sfaturi:

1. Să nu-ţi îngădui să rămâi cantonat în aspectul exterior al Ortodoxiei – fie că e vorba de splendidele slujbe bisericeşti (acea „high church”) de care ai fost atras în copilărie, de rânduiala din afară (post, metanii, etc), de „corectitudinea” după canoane, etc. Toate acestea sunt bune şi de folos, dar dacă le acorzi o importanță exagerată, o sa ai parte de necazuri şi încercări. Tu vii la ortodoxie ca să-L primeşti pe Hristos, şi nu ai voie să uiţi niciodată acest lucru.

2. Să te fereşti de atitudinea exagerat de critică. Nu spun să-ţi anulezi intelectul şi discernământul, ci mai curând să le subordonezi unei inimi pline de credinţă („inimă” însemnând nu doar „sentiment”, ci ceva mult mai profund – organul care îl cunoaşte pe Dumnezeu). Din păcate, sunt unii convertiţi care se cred foarte „isteţi” şi folosesc Ortodoxia ca pe un mijloc de a se simţi superiori faţă de ortodocşii din alte jurisdicţii. Desigur, teologia ortodoxă este mult mai profundă şi mai de bun simţ decât teologiile greşite ale Apusului modern, însă atitudinea  noastră de temei faţă de ea trebuie să fie una de smerenie, şi nu de mândrie. Convertiţii care se mândresc că „ştiu mai bine” decât catolicii şi protestanţii, ajung deseori să „ştie mai bine” şi decât preotul lor din parohie, şi decât episcopul, si până la urmă şi decât Părinţii şi întreaga Biserică!

3. Adu-ţi aminte de faptul că supravieţuirea ta de creştin ortodox depinde în mare măsură de legătura nemijlocită cu tradiţia vie a Ortodoxiei. Este ceva cu neputinţă de aflat din cărţi, cu neputinţă de definit. Dacă atitudinea ta este smerită şi fără criticism exagerat, dacă Îl aşezi pe Hristos pe primul loc în inima ta şi cauţi să trăieşti o viaţă normală, după rânduiala şi practica ortodoxă, atunci vei avea parte de o astfel de legătură. Din păcate, majoritatea jurisdicţiilor ortodoxe din ziua de azi […] pierd această legătură, datorită duhului lor lumesc. Dar mai este şi o ispită „de-a dreapta”, purcezând din acelaşi hipercriticism despre care am vorbit. Biserica tradiţionalistă (vechi-calendaristă) din Grecia se află într-un adevărat haos tocmai din această pricină, pentru că jurisdicţiile se luptă între ele şi se anatemizează reciproc unele pe altele din pricina „corectitudinii canonice”, pierzând din vedere întreaga tradiţie în probleme de o mult mai mare fineţe […].

Dumneata însuţi ai destulă experienţă de viaţă pentru a şti să te fereşti de asemenea ispite, care sunt specifice mai mult celor tineri şi neexperimentaţi; dar este bine să nu le uităm.

Din cartea Ieromonahului Damaschin,

„Viaţa şi lucrările Pr. Serafim Rose”

Ediţia Sophia, Bucureşti, 2005



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s