Generaţia „emo” – copiii nimănui?

Câţi suntem din aceia care nu găsim o rezolvare imediată problemelor cotidiene, fie ele materiale ori spirituale? Majoritatea covârşitoare. 99,(9)%… Însă unii dintre semenii noştri aleg să-şi pună capăt zilelor pentru această aşteptare, pe care ei o consideră prea lungă, zadarnică. Acest fenomen al suicidului devine cu atât mai alarmant, cu cât acesta face tot mai multe victime în rândul adolescenţilor, adepţi ai unui curent răspândit în Occident şi cu tot mai mulţi susţinători la noi, curentul „emo“.

Că acest curent „emo“ a apărut prin anii ’90, în Occident, ca un subgen al rockului, că generaţia „emo“ (termen ce vine de la „emoţional“) este generaţia adolescenţilor depresivi, antisociali, melancolici – s-a tot scris prin presă. Şi mass-media poate avea o vină aici, prin ştirile în care se relatează despre sinucideri ale tinerilor (prezentând „simple ştiri” brute, fără să nuanţeze, să spună dacă e bine sau nu, de ce nu trebuie făcut aşa), dar în plus se face şi reclamă acestora – e o altă părere, justificată (de exemplu articolul „Fenomenul “Emo” – fenomen al departarii de Dumnezeu!” de pe site-ul OrtodoxiaTinerilor.ro).

Adevărul ar fi că aceşti tineri sunt „victimele“ societăţii moderne în care trăim, lipsiţi de educaţie religioasă, de afecţiunea şi sfaturile părinţilor, care sunt tot mai preocupaţi de grijile cotidiene. Mai mult, această stare apare, spun psihologii, în urma unor traume care modifică modul de a gândi şi de a acţiona al tinerilor, şi se manifestă în perioada adolescenţei.

Ceea ce îi uneşte este stilul vestimentar şi muzica pe care o ascultă, dar şi atitudinea pesimistă faţă de viaţă. Aceştia se îmbracă în negru, îşi fac frizuri ciudate, se machiază strident, îşi vopsesc unghiile în culori închise, sunt teribilişti, se automutilează şi ajung chiar să se sinucidă. Comunică în special pe internet, iar pentru întâlniri, preferă locurile izolate, precum cimitirele, dar pot fi zăriţi şi în fast-food-uri sau parcuri. Psihologul Irina Tomescu, spune că de multe ori aceşti adolescenţi, adepţi ai curentului „emo“, „au tendinţa să se considere inferiori persoanelor din jurul lor, să se urască, nu se pot adapta din punct de vedere social, exclud valorile familiale şi, de asemenea, ignoră şcoala şi dascălii“.

Anca Pietraru, psiholog, spune că „o remarcă este însă foarte importantă si anume că a pune o etichetă acestor adolescenţi nu este de folos nimănui şi că fiecare dintre ei are o anumită personalitate, o istorie în spate cu suferinţe şi bucurii, cu familia sa, cu relaţiile pe care le au cu părinţii, colegii, alţi adulţi… Chiar dacă vom găsi „poveşti” asemănătoare, niciodată nu putem diagnostica, ajuta sau sfătui pe cineva în absenţa unui caz concret. Fiecare dintre aceşti copii are un interior, o viaţă infinit mai complexă decât orice s-ar vedea în exterior. Cu dificultăţi şi erori grave putem să apreciem suferinţa cuiva sau agresivitatea lui după cum este îmbrăcat. În cazul adolescenţilor acest lucru este şi mai riscant întrucât este o perioadă de căutări, experimente şi transformări” (text adaptat după articolul „Emo: curent muzical sau afecţiune psihologică?” de pe site-ul TopSănătate.ro)

În Bucureşti există cea mai mare şi mai activă comunitate „emo“. Printre ei sunt foarte mulţi cei care au familii cu stare materială peste medie. Unii dintre ei ajung la „emo” după ce au încercat mai multe stiluri înainte. Alţii îşi încep căutările odată cu plecarea unuia sau a ambilor părinţi, sau fraţi, la lucru în străinătate, sau după divorţul părinţilor…

„Cred că acest stil mi se potriveşte foarte bine. Nu sunt dintre aceia care se mutilează sau îşi taie venele. Sunt chiar o fire veselă. Cred că stilul diferă de la o persoană la alta. Când lumea mă vede pe stradă comentează, dar eu îi las să vorbească. Nu mă interesează ce spun ei. Nici nu ştiu ce înseamnă emo“, spune A., a cărei mamă este plecată la muncă, în Franţa. Poartă haine la închise la culoare, majoritatea negre, ca şi conturul din jurul ochilor, multe brăţări, cercei, şi o tunsoare zburlită, păr de culoare verde-aprins. Se consideră o persoană liberă, pentru că, spune ea, îşi trăieşte sentimentele din plin, ceea ce o face să treacă mai uşor peste dorul pe care-l poartă mamei şi fratelui plecaţi departe. „Poate mulţi gândesc că e un moft să fii emo, că la vârsta noastră nu avem probleme existenţiale foarte mari. Din păcate, nu este aşa. Fiecare le ştie pe-ale lui…“, mărturiseşte liceanca. Îşi recunoaşte, oarecum, neputinţa de a se lupta cu greutăţile pe care viaţa i le pune în cale şi este conştientă că mama, dacă ar afla, nu ar fi niciodată de acord cu atitudinea şi comportamentul ei.

Nu ştiu cât de rari printre „emo”-işti sunt cei ca tânăra de mai sus, dar ea spune că „emo“ e doar o „mască“ pe care o poartă acum, ca să se poată feri de toate urâţeniile lumii, iar „hainele şi muzica nu exprimă decât un mod de a mă distinge de alţii, altceva port în suflet”. Povesteşte cu ton scăzut, fără să o audă ceilalţi, că acolo, undeva în adâncul inimii ei, mai crede încă în Dumnezeu – „speranţa nu moare niciodată“ – doar că Îl simte supărat, pentru că „nu a mai mers de câţiva ani la biserică“. Duminica preferă să se întâlnească cu prietenii, să se plimbe şi să asculte muzica preferată, care o linişteşte întotdeauna. Demult nu-I mai cere nimic, pentru că „poate nici nu mă mai ştie, o fi uitat cu totul de mine“. „Dumnezeu, dacă mă iubeşte, o să mă aştepte să redevin cea adevărată. Acum, mă joc şi eu puţin“.

Ceea ce fascinează  la tinerii emo este obstinaţia cu care insistă să facă reclamă macabrului. Se simt bine în preajma morţii, vorbesc cu plăcere despre moarte, cochetează cu ea… Mulţi pentru că vor să fie cool, să fie admiraţi de colegi, dar alţii, cei adevăraţi, pentru că într-adevăr nu găsesc un sens vieţii pe care o duc. Au părinţi care îi iubesc… de departe, le trimit bani, dar această iubire nu poate atinge inima lor. În legatură cu Dumnezeu aceşti copii au idei vagi, de fapt recunosc că s-au îndepărtat de el, dar asta nu-i deranjează prea tare. E firesc: de ce să se preocupe de părerea Tatălui Ceresc, când au atâtea probleme cu părinţii de pe pământ? Cum ar putea comunica cu El, când părinţii lor le sunt inaccesibili? Totuşi Dumnezeu nu este indiferent faţă de ei (text adaptat din articolul: „Emo… şi cu Dumnezeu?” de pe blogul Părintelui Eugen).

Şi părintele paroh Gheorghe Şupeală, de la biserica „Sf. Apostol şi Ev. Ioan“ din Capitală, consideră că responsabili pentru devierile comportamentale ale adolescenţilor din noul val sunt, în primul rând, părinţii: „Mama şi tatăl trebuie să acorde mai mult timp educaţiei şi necesităţilor spirituale ale propriilor copii. Să nu creadă că oferindu-le toate bunătăţile pământului, acestea vor putea înlocui dragostea părintească. Acolo unde este cazul (şi cazurile sunt din ce în ce mai numeroase), cei doi soţi trebuie să gândească de două ori înainte de a pune capăt relaţiei dintre ei, deoarece divorţul lasă traume psihice şi sufleşti adânci în viaţa copiilor, care suferă cel mai mult“ (adaptări din articolul Generaţia „emo“ sau copiii nimănui de pe site-ul Ziarului Lumina).

Nu trebuie să-i judecăm, însă trebuie să ne fie milă de ei. Cei mai mulţi chiar sunt neştiutori şi au fost crescuţi, (de)formaţi de o cultură a nihilismului, iar privarea de dragostea parintească duce la crize majore… E greu să ajungi cu adevărat la Dumnezeu dacă nu ai ştiut ce e iubirea unui tată sau a unei mame… fie şi de “adopţie”. E datoria noastră să căutăm, dacă putem, să le oferim dragostea după care tânjesc. Şi numai dacă o resping, atunci se poate spune că e vina lor. Dar trebuie stăruinţă… Oricum, să nu-i osândim şi să nu râdem de ei! Din contră, să ne rugăm pentru ei.

Anunțuri


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s