Lumină lină, leac divin

Una dintre melodiile mele favorite este „Lumină lină”, pe versurile poetului Ioan Alexandru. O ascultam astăzi şi mă gândeam la vremurile acestea, la apelul Pr. Iustin Pârvu… Am citit pe unele site-uri care aveau articole referitoare la mesajul Părintelui Iustin, părerile celor care postau comment-uri acolo şi m-a durut să văd unde s-a ajuns! Nişte puţoi  (după exprimare asta erau) îl catalogau pe părintele Iustin drept „taliban”, de parcă ar fi fost cândva colegi de celulă la Gherla sau Aiud, sau măcar l-ar fi cunoscut, sau ar fi auzit de dânsul vreodată… Şi bineînţeles, nu numai părintele Iustin era „taliban”, „extremist” sau „instigator la violenţă”, ci şi noi, cei care îi împărtăşim părerea. Nu mai spun că nu e doar vorba de o părere, pentru că în problema asta nu ne „dăm cu părerea”… Biserica, în general, nici atât, nu-şi „dă cu părerea”. Bieţii de ei, au interpretat cuvintele părintelui ca îndemnuri la violenţă, la atacuri sinucigaşe, gen kamikadze, înţelegând prin îndemnul la „martiraj” un îndemn la război fizic, la baionetă probabil…

Prin prezentul post, nu-mi propun să le răspund, să le explic cum e cu una, cum e cu alta, pentru că ei n-au nevoie de explicaţii, ei ştiu deja, totul. Ei nu întreabă, iar dacă întreabă, o fac doar ca sa mai afle ce mai au de „demontat”, având impresia chiar că fac un serviciu societăţii! Şi ce să le ceri acelora care, în afară că nu-s duşi deloc la biserică (aici nu mă surprinde cu nimic, pentru că, după ce s-au văzut scăpaţi de sub comunism, acum plutesc în derivă către „ţarcurile” pregătite lor pentru aplicarea „crotalilor”) nici n-au bunul simţ şi respectul pentru cei de lângă ei! N-au respect pentru cei de lângă ei, dar pretind că sunt oameni cu pretenţii, mon cher… Dar n-au nici cea mai mică urmă de pretenţie, pentru că un om cu pretenţii, dacă nu ştie ceva, e reticent la început, apoi cercetează, se documentează, caută să înţeleagă ce motive a avut cineva să facă afirmaţiile pe care le-a făcut, ce înseamnă „asta” sau „asta” şi abia după aceea pun mânuţa pe tastatură şi îşi expun părerea. Însă ei trag de manetă ca sa curgă cuvintele, de prima dată…Astăzi, când diplomele se iau aşa cum se iau, când primează doar banul şi educaţia de acasă lipseşte cu desăvârşire, ne mai mirăm că mesajul părintelui e înţeles astfel??

Un singur nume, România, acoperă două ţări. Ţara „lor” şi ţara noastră. Fără îndoială, societatea românească este fracturată în mai multe locuri. Fracturi între bogaţi şi săraci, între politicieni coloraţi diferit, între agenda „publică” – pe care ne-o livrează presa la comandă politică – şi “agenda” ţăranului din Româneşti, a muncitorului de la Piteşti şi a dascălului din Câmpia Turzii. Dar acestea sînt explicabile în context şi gestionabile. Ele sînt doar efectele marii fracturi: între Sistem şi restul lumii. Puţini aduc în discuţie criteriul spiritual care cască prăpastia între România „lor” şi România profundă. Şi încă mai puţini s-au aplecat asupra consecinţelor acestei rupturi.

Claudiu Târziu scrie că „Sistemul”, care îşi are rădăcinile în trecutul apropiat şi se face cap de pod pentru un viitor unde va fi doar parte a „Sistemului” global, are o mare ambiţie, aceea de a ne transforma din persoane în sclavi – ceea ce, în bună parte, i-a reuşit –, iar din sclavi nefericiţi în „sclavi fericiţi” (Ovidiu Hurduzeu şi Mircea Platon în “un manifest la patru mîini”, A treia forţă: România profundă – Editura Logos, Bucureşti, 2008). Sclavii sunt unelte vii, n-au opinii, n-au drepturi în afara celor care le îngăduie să funcţioneze, n-au credinţă, n-au cauze nobile, n-au odihnă, îşi fac un scop în viaţă din a cîştiga cît mai mult pentru a consuma şi mai mult, sînt mulţumiţi cu ce trăiesc, înspăimîntaţi la gîndul că Sistemul s-ar putea dispensa de ei.

După cum văd, aşa sunt aceia la care m-am referit şi eu mai sus. Conform cuvintelor lui Pavel Evdokimov: „A fi azi inteligent înseamnă să înţelegi orice şi să nu crezi nimic”. Ei doar cred că au opinii, ei au impresia că sunt liberi, dar nu au credinţă, nu au cauze nobile şi singurul lor scop în viaţă este să câştige bani pentru a avea de unde să consume. Vă seamănă cumva a roboţei? În stadiul ăsta am fost aduşi majoritatea. De roboţei, dar nu au telecomandă! Şi la asta se lucrează acum, dar cu paşi mărunţi, să nu cumva să ne trezim. Pentru ce credeţi voi că s-a indus stresul ăsta atât de mare, încât nici nu mai ştii când trece timpul de la o zi la alta? Păi dacă eşti atât de ocupat, de disperat, dacă eşti „roboţel”,  ajungi să accepţi orice ţi se „serveşte” de sus, fără să pui întrebări. Sau dacă ţi le pui, degeaba le pui, pentru că aşa e Regulamentul de la Consiliul Europei. Give me a break, please…

De-asta, când ascult melodii precum „Lumină lină”, când ascult clopotul bisericii bătând, chemând la rugăciune, când văd că totuşi, mai vin oameni la biserică şi cântă odată cu strana, cântare comună, legându-ne unii de alţii prin dragostea Lui Hristos, Îi mulţumesc Domnului că mai avem şi răgaz de odihnă… a sufletului. Şi nădăjduiesc, vorba cântecului, că într-o zi, Lumina Lină va poposi şi la noi. Şi va rămâne.

Lumină lină (de Ioan Alexandru)

Lumină lină lini lumini
Răsar din din codrii mari de crini
Lumină lină, cuib de ceară
Scorburi cu miere milenară
De dincolo de lumi venind
Şi niciodată poposind
Un răsărit ce nu se mai termină

Lină lumină din lumină lină
Cine te aşteaptă te iubeşte
Iubindu-te nădăjduieşte
Că într-o zi lumină lină
Vei poposi la noi deplină
Cine primeşte să te creadă
Trei oameni vor veni să-l vadă

Lumină lină lini lumini
Răsar din codrii mari de crini
I-atâta noapte şi uitare
Si lumile au pierit în zare
Au mai rămas din veghea lor
Luminile luminilor

Lumină lină, lini lumini
Înstrăinându-i pe străini
Lumină lină, nuntă, leac,
Tămăduind veac după veac
Cel întristat şi sărăcit
Cel trist şi cel nedreptăţit
Şi pelerinul însetat
În vatra ta au înnoptat.
Lumină lină leac divin
Încununându-l pe străin
Deasupra stinsului pământ
Lumină lină, Logos Sfânt.


4 comentarii on “Lumină lină, leac divin”

  1. Alexandru Onofrei spune:

    superb cantec!

  2. stefan spune:

    SF.STEFAN CEL MARE A SPUS: „MOLDOVA NU ESTE AMEA, NU ESTE A VOASTRA… IAR NOI ASTAZI SPUNEM :ROMANIA ,NU ESTE A MEA, NU ESTE A VAOSTRA-A NECREDINCIOSILOR, A HULITORILOR DREPTEI SI ADEVARATEI CREDINTE ORTODOXE A HULITORILOR DUHULUI SFANT SI A SFINTEI TREIMI,DUMNEZEIREA UNA,CI A RAVNITORILOR SI APARATORILOR NEINFRICATI AI CREDINTEI SI PATRIEI STRBUNE.. ASA SA NE AJUTE BUNUL DUMNEZEU IMPREUNA CU TOATE PUTERILE CERESTI

  3. Mirean spune:

    Mulţumesc pentru cîntec. Superb!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s