O părere aproape oficială a B.O.R. despre cipuri

Pr. Iustin alături de IPS Teofan

Pr. Iustin Pârvu alături de IPS Teofan Savu

 

Ţinînd seama de faptul că mitropolitul Teofan este şi preşedintele Comisiei Canonice a Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române trebuie să ne aşteptăm că punctul de vedere expus în acest studiu-raport va fi prezentat în următoarele zile ca părere oficială a BOR, ştergînd confuzia semănată printre credincioşi de purtătorul de cuvînt al Patriarhiei, preotul Constantin Stoica. Textul de mai jos aparţine părintelui profesor Mihai Valică, şi trebuie să remarcăm reacţia neîntârziată a mitropolitului Teofan faţă de o chestiune care părea să scape de sub control. 

“…demersul Părintelui Justin este justificat teologic, responsabil şi profetic”

Din ianuarie 2009 a început în România, cu o grabă suspectă şi tacită, eliberarea de paşapoarte şi permise de conducere cu cip RFID[1], fără ca cineva să cunoască în detaliu datele stocate pe cip. În vederea aderării fără rezerve la spaţiul Schengen[2], prevăzută pentru 2011, şi executând cu multă râvnă şi acrivie directivele UE[3], România extinde procedeul şi la alte documente personale, cum ar fi: actul de identitate, cardul de sănătate, precum şi alte documente de călătorie. Pe fondul acestei acţiuni, Părintele Justin Pârvu a dat un comunicat, care a creat anumite controverse, contestaţii şi reacţii.

Cu binecuvântarea ÎPS Teofan, prezint mai jos părerea mea referitoare la problema ridicată de Părintele Justin, întrucât sunt doctor în Teologie Socială Aplicată, disciplină care reglementează moral relaţia Bisericii cu lumea[4], şi cadru didactic universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, specializarea Biserica azi. Istorie şi Actualitate.

1. Sinteza psiho-teologică a comunicatului Părintelui Justin Pârvu din data de 14.01.2009[5]

 a. Îndemnat de glasul conştiinţei şi curăţia inimii, Părintele Justin atenţionează cu duh profetic, de pericolele unui posibil început de însemnare cu numărul fiarei apocaliptice 666[6] şi consideră planul naţional de introducere a cipurilor biometrice pentru buletin şi paşaport ca o vreme „premergătoare acestei profeţii”[7], deci nu derularea însăşi a profeţiei[8].

b. Nu acţiunea cipurile biometrice în sine este egală cu pecetluirea, ci aceasta reprezintă doar un început şi „o capcană a vrăjmaşului”[9]. E posibil ca ulterior aceste date să fie folosite pentru trecerea la acţiunea propriu-zisă, iar o dată începută, să pregătească pas cu pas, psihologic-aperceptiv şi mental, acţiunea finală: pecetluirea.

c. În acest context, Părintele Justin îi îndeamnă pe credincioşi să fie vigilenţi şi, dacă e nevoie, chiar jertfelnici: să primească martirajul, dacă vor fi forţaţi să primească „inofensiva” acţiune, adică acceptarea cipurilor biometrice pentru buletine şi paşapoarte.

d. Recunoaşte că nu este de datoria sa să facă această atenţionare, ci ar fi fost de datoria „arhipăstrorilor, mai marii acestei Biserici”, însă din cauză că ei nu iau atitudine, sau nu consideră acest lucru un pericol, se substituie acestora şi, din dragoste pentru neam şi Biserică, trage un semnal de alarmă, considerând ca acest „proiect le răpeşte de fapt oamenilor libertatea” şi ar grăbi şi chiar ar uşura ulterior procesul de pecetluire.

e. Cuvintele: „Este vremea muceniciei! Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!” vor să marcheze acest lucru şi vor să spună că dacă acum, când acţiunea este abia la început, creştinii nu vor fi capabili de jertfă şi împotrivire, mai târziu va fi şi mai greu.

f. Dacă această acţiune nu ar fi fost proorocită cu 2000 de ani în urmă de Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan, demersul pe care guvernanţii, cu ştiinţă sau neştiinţă, îl fac prin acest proiect nu ar fi fost pus sub semnul întrebării sau al contestării, ci nebăgat în seamă, sau poate chiar considerat un lucru benefic. Însă dacă luăm în serios Sf. Scriptură, şi în special proorocia din Apocalipsă 13, atunci, după părerea mea, demersul Părintelui Justin este justificat teologic, responsabil şi profetic, întrucât există multe date comune între acţiunea introducerii cip-urilor biometrice şi atenţionarea profetică din Apocalipsă[10].

2. Legislaţia naţională, internaţională şi europeană referitoare la cip-urile biometrice

a. Regulamentului Consiliului Europei nr. 2.252/2004[11] dă recomandări şi detalii tehnice privind cip-urile biometrice[12], însă nici o ţară din lume nu s-a grăbit să le implementeze cu atâta acrivie tehnică şi obedienţă. România este prima ţară-pilot-cobai de pe planetă cu un asemenea proiect experimental, iar guvernarea trecută a reglementat aceasta prin: OGU 94/2008[13], HG 1566/2008[14], OG 207 din 04/12/2008[15].

b. Acţiunea cip-urilor biometrice a „început în pas de marş” în judeţul Ilfov, de la 1 ianuarie, iar până în iunie 2009 se urmăreşte extinderea sistemului informaţional biometric în toată ţara.

c. Din decembrie 2008 a început în România emiterea unui nou model de permis auto de tip card, care conţine de asemenea un cip electronic pe bază de cod de bare. Cip-ul conţine date personale uzuale, date medicale, istoricul bolilor, contravenţii rutiere etc. Acţiunea a început fără o bază legislativă şi fără o promovare corespunzătoare prin mass-media.

d. Pentru 1 ianuarie 2011 este programată introducerea noilor cărţi electronice de identitate cu cip.

Platforma-pilot-cobai informaţional va fi implementată în judeţul Caraş-Severin, de unde se va extinde proiectul şi în celelalte judeţe[16]. Informaţiile sunt memorate pe 2 suporturi: banda optică şi circuit integrat de tip smartcard (cip). Datele înscrise nu pot fi şterse, ci se poate doar adăuga la ele informaţii, iar această acţiune o poate face nu numai Ministerul Internelor, ci şi cel al Comunicaţiilor![17] Există aşadar un drept discreţionar asupra naturii şi cantităţii informaţiilor înscrise, întrucât nu este reglementat cine are dreptul să înscrie, care sunt criteriile de selecţie a ceea ce trebuie înscris şi cea ar putea afecta imaginea sau confortul psihic al persoanei în cauză etc.

e. Abuzurile se extind şi mai aberant prin legea 298 din 21 nov. 2008, care obligă pe furnizorii de servicii de comunicaţii electronice să păstreze orice convorbire telefonică, orice sms sau e-mail pe ultimile 6 luni şi să le pună la dispoziţie, la solicitarea autorităţilor competente.[18]

f. Îngrijorător este faptul că nici o lege sau normă naţională, europeană sau internaţională nu garantează discreţia, securitatea absolută a datelor înscrise şi nu prevede sancţiuni clare pentru cei ce le-ar utiliza în alte scopuri, sau ar comite erori tehnice sau neglijenţă în securizarea datelor.

g. Până în prezent doar Asociaţia Civic Media[19] a semnalat şi contestat abuzul acestor legi şi încălcarea drepturilor omului, pe când unii membrii „justiţiari” ai societăţii civile sunt preocupaţi mai departe şi interesaţi obsesiv doar de scoaterea icoanelor din şcoli…

3. Scopul cip-urilor RFID

Anunţate deja de doi ani, paşapoartele biometrice conţin imaginea facială şi amprentele deţinătorului. Cerute de Statele Unite, paşapoartele vor fi emise în premieră de România, în ciuda faptului că unii experţi, susţin că este nevoie de doar patru ore pentru a decripta informaţiile de pe cip[20].

Cip-urile RFID sunt menite să înlocuiască codul de bare de pe produsele din magazine şi să controleze „pozitiv” individul, cu intenţia de a-l proteja şi în scopul creşterii gradului de securitate al acestuia[21], însă nu s-au luat în seamă în mod real şi pericolele şi vulnerabilitatea sistemului. Componentele şi alte operaţiuni electronice ale cip-ului biometric sunt deja mediatizate şi se găsesc pe larg în literatura de specialitate[22].

3.1. Avantaje ale cip-urilor RFID

a. Din punct de vedere economic şi comercial:

1. Uşurează, scurtează şi eficientizează considerabil procesul de producţie.

2. Datorită capacităţii de stocare a cip-urilor, se reduce timpul de cumpărare a produselor prin identificarea şi livrarea rapidă a acestora şi oferă posibilitatea refacerii stocurilor în timp util.

b. Din punct de vedere militar:

1. Servesc cu mare precizie atingerea obiectivelor militare, precum şi a celor de spionaj.

c. Din punct de vedere al evidenţei, identificării şi ajutorului unei persoane în caz de urgenţă:

1. Introducerea cip-urilor în paşapoarte este considerată o măsură de siguranţă în plus[23] de către guvernele ţărilor[24] care le-au introdus deja parţial.

2. Conectarea la anumite baze de date publice naţionale şi internaţionale oferă în cîteva minute toate informaţiile vitale despre persoana căreia i se scanează un document personal prevăzut cu cip RFID.

3.2. Dezavantaje ale cip-urilor RFID

1. Informaţiile din memoria cipului pot fi citite de către orice cititor, nu doar de către cele specializate[25]. Astfel, cu un simplu calculator performant, orice date, oricît de criptate ar părea, pot fi sparte[26] într-un timp extrem de scurt (cel mult patru ore) [27] şi chiar falsificate[28].

2. Controlul total asupra cetăţenilor. Se va şti în orice clipă unde sîntem, cu cine sîntem, tranzacţiile financiare, rutele de călătorie, timpul petrecut în anumite locuri şi alte date, ce vor fi folosite după bunul plac al posesorilor acestor baze de date.

3. Cip-urile nu pot fi detectate de simţurile fiziologice sau percepţia umană. Deci nu vor putea fi evitate.

4. Microcipurile implantate la animale au provocat cancer în aproximativ 10% din cazurile implanturilor. Ţesutul cancerigen a apărut întotdeauna în jurul cipului RFID[29].

5. Cip-urile RFID sînt sensibile la anumite tipuri de radiaţii ori contactul cu surse încărcate cu electricitate.

6. Nu există inclusă în cip-uri opţiunea: Nu colecta date statistice despre mine.

7. Cel care va refuza cip-urile din varii motive, va fi lipsit de serviciile publice, care cer o identificare la baza de date, generând astfel o izolare şi înstrăinare socială. Deci persoanele fără cip nu există.

8. Cip-urile sunt o sursă de informaţie gratuită pusă la dispoziţie pentru serviciile de spionaj la toate nivelurile, iar date personale pot fi deturnate în diferite scopuri sau făcute publice fie din neglijenţă, fie intenţionat.

9. Cip-urile biometrice pot avea avantaje pe termen scurt, dar pe termen lung pot fi un pericol real. Ele compromit metodele existente de securitate pe baza celor 2 elemente introduse, folosind presupunerea că ele nu sunt accesibile publicului, nici măcar în mod criptat. De exemplu, dacă ai o bază de date cu amprente şi pentru a intra în sistem este nevoie de amprenta unei persoane, nu trebuie să fie persoana acolo, poţi să iei din baza de date a poliţiei amprenta ei. În mod paradoxal, cip-urile biometrice diminuează siguranţa unei ţări. Ele permit accesul pe baza paşaportului altcuiva, fară a fi nevoie ca el să fie de faţă. Nu te mai verifică nimeni fizic, totul se bazează pe sistem. De aceea, expunerea informaţiilor digitale ale românilor discreţionar şi fără nici un discernământ reprezintă o acţiune fie inconştientă şi iresponsabilă, fie de trădare a propriilor cetăţeni.

10. Serviciul 112 permite găsirea locaţiei telefonului. Oricând te poate localiza fără să apelezi, numai datorită faptului că telefonul primeşte semnal. Acelaşi lucru se poate extinde la cip-urile RFID.

11. Evidenţa strictă a vieţii personale la toate nivelurile elimină şansa de a repara o neglijenţă, o greşeală sau o neputinţă de plată, de exemplu faţă de o bancă. Cazul americanilor cu dosar financiar. Dacă uiţi să faci o plată, eşti catalogat ca rău platnic toată viaţa. Nu mai primeşti un împrumut, niciodată.

12. Monitorizarea prin satelit pe baza identificării faciale reprezintă o ameninţare la propria viaţă, dacă luăm în consideraţie ghidarea rachetelor antipersoană prin satelit. O eventuală lovitură de stat omoară orice persoană cu ajutorul rachetelor ghidate după recunoaştere facială. Tehnic acest lucru este deja posibil. Deci cip-ul biometric poate servi şi la terorism, ucideri şi crimă organizată.

13. Autentificarea biometrică se poate realiza şi atunci când persoana deţinătoare a documentelor biometrice este moartă: este nevoie doar de mâna sa, sau de un ochi, pentru a intra într-un sistem. Astfel banii din cont, sau alte acţiuni financiare sau administrative, care necesită informaţii biometrice, se pot obţine doar dacă ai cadavrul. Deci pericolul cip-urilor biometrice se prelungeşte chiar şi atunci când omul este fără viaţă.

4. Opoziţii şi atitudini contra cip-urilor biometrice în lume

Luând în consideraţie aspectele de mai sus, precum şi din motive de etică civică sau etică a tehnologiei biometrice, unele instituţii, persoane sau asociaţii religioase, civice sau profesionale se opun vehement, cum ar fi: unii americani[30], sârbii[31], grecii[32], scoţienii[33], alte ţări occidentale, piloţii britanici[34] etc.

Introducerea cip-urilor este, fără îndoială, un scandal. „În toate aceste cazuri revolta nu trebuie privită ca o reacţie provenită pe fondul unui fanatism religios, aşa cum încearcă să o sucească unele glasuri din presă, ci, mai întîi de toate, ca o reacţie de apărare împotriva unei înregimentări forţate într-un sistem de supraveghere suspect”[35].

5. Omul redus de la imago Dei la un simplu număr sau cip electronic

Dacă se respinge din motive de bioetică clonarea biologică, de ce nu s-ar respinge din aceleaşi considerente şi „clonarea electonică biometrică”, având ca motivaţie teologică învăţătura Bisericii Ortodoxe despre antropologie.

Imago Dei în om după Sfinţii Părinţi este unitară atunci când exclude orice concepţie substanţialistă despre „chip”, care constă în mod funcţional, practic, în manifestarea vieţii sale spirituale, ca nevoie primordială şi centrală. Primatul vieţii spirituale activează aspiraţia fiinţei noastre umane spre absolut, spre arhetipul ei divin (Origen), spre Dumnezeu.

Prin „Harul lui Hristos, prin dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi prin împărtăşirea Sfântului Duh”[36], omul reuneşte, în ipostasul său creat, divinul şi umanul, după chipul lui Hristos, adică „chipul Celui ceresc”[37], ajunge „la măsura vârstei plinătăţii lui Hristos”[38] şi astfel devine dumnezeu prin har. În acest sens spune Sfântul Vasile cel Mare că „omul este o făptură care a primit poruncă să devină Dumnezeu”[39], adică „chip al Chipului” – eikon Eikonos.

Deci omul are un destin hristologic, întrucât originea (αρχιν) lui este în Hristos, Care este Chipul, icoana lui Dumnezeu. Omul real „s-a născut atunci când Hristos a intrat în viaţă şi s-a născut”[40], iar ziua naşterii lui Hristos „este zi de naştere a umanităţii”[41]. Omul este alcătuit teologic, iar chipul său are o valoare teologică, hristică, şi nu îl putem amaneta sau împrumuta, sau permite să fie folosit fără voia şi libertatea noastră.

Valoarea ontologică a omului nu constă, sau nu se află în el însuşi, înţeles în mod autonom, cum susţin teoriile materialiste, în suflet, minte, intelect, sau exclusiv în persoana omului, cum susţin sistemele filozofice contemporane, ci în Arhetipul lui. De vreme ce omul este o icoană, existenţa lui reală nu e determinată de elementul creat din care este făcută icoana, sau din voia lui liberă, ci de Arhetipul (Modelul) ei necreat. Omul este înţeles astfel de Părinţii Bisericii “în mod ontologic numai ca fiinţă teologică. Ontologia lui este iconică”[42].

A permite ca chipul nostru să fie „clonat electronic” şi înregimentat în cip-uri, iar apoi manipulat după bunul plac al cuiva, înseamnă a „amaneta” ceea ce nu ne aparţine şi a reduce identitatea noastră iconică, care este unicat, la un număr într-o bucată de plastic.

Aceasta este ca şi când ai folosi o icoană ca placă video, sau hard disc… Din punct de vedere moral este un sacrilegiu, sau cel puţin o desacralizate, întrucât se petrece o coborâre a dimensiunii spirituale, respectiv a chipului iconic uman, într-o folosinţă strict materială şi terestră. Or, chipul nostru aparţine arhetipului divin, adică lui Dumnezeu.

Deci cip-urile biometrice, în acest context, contravin învăţăturii biblice şi patristice despre antropologia creştină, întrucât reduc, circumscriu, deci mărginesc chipul/icoana fiinţei umane la o simplă tehnologie şi suport electronic de emiţătoare şi implanturi.

6. Propuneri şi perspective

Lăsând la o parte orice panică şi tulburare, care nu fac cinste creştinilor, refuzul în masă al unor experimente pe care Guvernul României le aplică în serie[43] ar trebui să ne pună pe gânduri şi să ne întrebăm dacă ne mai simţim, sau mai suntem consideraţi şi trataţi ca persoane umane, ori ca o simplă marfă, pe care se poate pune o etichetă, cip-uri etc.

Nimeni din Guvern, nu s-a gândit să supună această temă dezbaterii publice, ca o problemă de etică cetăţenească sau de etică biometrică a tehnologiei moderne[44], aşa cum s-ar cuveni unei ţări democratice, la care se pare că suntem doar figuranţi.

Propun ca implementarea privind cip-urilor biometrice să fie amânată, până ce această problemă va fi dezbătută public.

Sf. Sinod al BOR să iniţieze toate demersurile legale pe lângă organismele responsabile, pentru a nuanţa legile privind paşapoartele şi alte documente personale, în raport cu convingerile ştiinţifice, religioase sau morale ale cetăţenilor.

Până atunci să se respecte legislaţia actuală, privind noile cărţi de identitate, respectiv Ordinul 1190 din 31 iulie 2001 al Ministerului de Interne, care menţionează că „persoanele care refuză cartea de identitate din motive religioase“ primesc buletine de tip vechi[45]. La fel, HG 978/2006 privind fotografiile de paşaport, care dă posibilitatea personalului monahal ca „fotografia să poată fi realizată cu capul acoperit, din motive religioase”.

Prin opoziţia fiecăruia, prin trezirea unei solidarităţi de conştiinţă creştină la nivel naţional, putem cere legiuitorului să abroge noile legi din domeniul actelor electronice de identitate, sau să le aplice diferenţiat, fără ca aceasta să conducă la un regim discriminatoriu din punct de vedere politic, economic sau al serviciilor sociale.

Personal cred că introducerea cip-urilor este neconstituţională şi antidemocratică, întrucât nu s-a realizat prin dezbatere publică naţională şi încalcă flagrant “drepturile omului” prevăzute în Constituţia României[46] şi în alte legi internaţionale[47].

Am convingerea că Sf. Sinod va interveni la forurile legislative în acest sens, pentru a linişti problemele de conştiinţă ale credincioşilor BOR, şi va demara conceperea unei doctrine sociale[48], care să reglementeze moral relaţia Bisericii cu lumea la toate nivelurile. După părerea mea, aceasta ar pune capăt oricăror speculaţii, precum şi unor substituiri şi intervenţii singulare, referitoare la cip-urile biometrice şi nu numai, care apar pe alocuri în cuprinsul Patriarhiei Ortodoxe Române.

Pr. Prof. Dr. Mihai VALIC
Universitatea “Al. I. Cuza”, Iaşi,
Facultatea de Teologie Ortodoxă
„Dumitru Stăniloae”

21 ianuarie 2009,
la pomenirea Sfinţilor Mucenici
Maxim Mărturisitorul şi Neofit

NOTE:

[1] Prescurtare de la Radio Frequency Identification Device.

[2] Toate datele despre Acordul Schengen, inclusiv descrierea Centrului SIS (Schengen Informational System) din Strasbourg, sunt descrise pe larg în I Simfonia tou Senghen, To Pontiki, Athena, 1997, editia a II-a, lucrare oficiala ce contine textul integral al Acordului, interventia de protest Van Outrive si legea “Pentru protectia persoanei la prelucrarea datelor cu caracter personal”, votata de parlamentul elen in martie 1997.

[3] Vezi http://consilium.europa.eu/prado/RO/1611/docHome.html.

[4] Vezi Pr. Dr. Mihai Valică, Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, Andreea Băndoiu, Cristian Popescu, Teologie socială, Ed. Christiana, Bucureşti, 2007.

[5] www.calauzaortodoxa.ro

[6] Vezi Apocalipsa 13, 16-17.

[7] Vezi http://www.calauzaortodoxa.ro, comunicatul, p. 1.

[8] Unele concluzii sunt trase şi în urma unor discuţii personale avute cu părintele Justin, după publicarea comunicatului cunoscut.

[9] Idem, ibidem.

[10] Vezi Pr. dr. Ioan Mircea, Apocalipsa, Ed. Harisma, Bucureşti, 1995, pp. 213-235; Mircea Vlad, Apocalipsa 13 – Sfârşitul libertăţii umane, la adresa: http://www.razboiulnevazut.org/carte.php?id=97.

[11] Vezi http://ec.europa.eu/prelex/detail_dossier_real.cfm?CL=en&DosId=189152;
http://register.consilium.europa.eu/pdf/en/04/st06/st06406-re01.en04.pdf
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2004:385:0001:0006:EN P DF

[12] Vezi Opinion 3/2005 on implementing the Council Regulation (EC) No 2252/2004 of 13 December 2004 on standards for security features and biometrics in passports and travel documents issued by Member States (Official Journal L 385 , 29/12/2004 P.1 – 6).

[13] Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 485 din 30/06/2008.

[14] Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 842 din 15/12/2008.

[15] Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 831 din 10/12/2008.

[16] Vezi OGU 184/2008.

[17] Vezi Norme metodologice ale OGU 69/2002.

[18] Legea nr. 298/2008 privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de retele publice de comunicatii, precum si pentru modificarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicatiilor electronice, a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 780 din 21.11.2008.

[19] Asociatia Civic Media, prin preşedinte fondator Victor Alexandru Roncea, cu sediul în Bucuresti, web http://www.civicmedia.ro, e-mail office@civicmedia.ro, în temeiul disp. art. 1 pct. 1 si 7 din legea nr. 554/2004 formulează contestaţie împotriva disp. Hotărârii de Guvern nr. 1566/2008 din 25/11/2008 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 557/2006 privind stabilirea datei de la care se pun în circulaţie paşapoartele electronice, precum şi a formei şi conţinutului acestora. Vezi pe larg http://victor-roncea.blogspot.com/2009/01/in-al-11-lea-ceas-civic-media-contestat.html.

[20] Vezi RFID http://www.technovelgy.com/ct/Technology-Article.asp?ArtNum=20;
http://epic.org/privacy/rfid/  (exemple de RFID cu probleme) ; http://www.darknet.org.uk/2008/06/hackers-crack-london-tube-oyster-card/  (RFID spart).

[21] Vezi fundamenatrea legilor mai sus menţionate.

[22] Vezi 1. E. Bowman, ‘Everything You Need to Know About Biometrics’, Identix, 2000. 2. A. Bromme, A Classification of Biometric Applications Wanted by Politics: Passports, Person Tracking, and Fight against Terror, Kluwer, BV Deventer, The Netherlands, 2002, pp. 207-19. 3. M. Foucault, Discipline and Punish: The Birth of the Prison, Penguin, 1979. 4. K. A. Gates, ‘Wanted Dead or Digitized: Facial Recognition Technology and Privacy’, Television and New Media, Vol. 3, No 2 May 2002, pp. 235-38. 5. D. Lyon, Theorizing Surveillance: The Panopticon and Beyond, Willan Publishing, 2006. 6. P. H. O’Neil, Complexity and Counterterrorism:Thinking About Biometrics, Taylor & Francis, 2005, pp. 547-66. 7. Pravoslavni Episkop Žički, ‘Svetom Arhejerejskom Saboru Srpske Pravoslavne Crkve’, Blagovesnik Žički, 2006. 8. J. Tasić, ‘Protiv Velikog Brata’. DANAS 16.-17. december 2006. 9. J. D. Woodward, Biometrics: A Look at Facial Recognition, RAND, 2003. PUBLIC POLICYANALYSIS WBSO; http://www.rfidnews.org/http://ifile.it/10gd7ji/3540710183.zip; http://www.filefactory.com/file/295b26/n/1596931949_rar;  http://www.filefactory.com/file/2f269a/.

[23] Conţine 50 de elemente de siguranţă, cu 18 mai mult decât actele actuale. Vezi http://www.frontnews.ro/social-si-economic/eveniment/pasaportul-biometric-cea-mai-noua-arma-a-romaniei-impotriva-comertului-de-infractionalitate-19018.

[24] Malaiezia în 1998, Irlanda, Japonia, Pakistan, Germania, Portugalia, Polonia, Spania în 2006, Marea Britanie, Australia şi SUA în 2007, Serbia şi Coreea în 2008, România în 2009. Numai România implementează sistemul complet şi fără rezerve.

[25] Din acest moment, posesorul de buletin / paşaport / carnet de conducere / card de sănătate / card de credit, care conţine cip devine cea mai uşoară pradă în faţa oricui are un cititor de cipuri RFID şi un calculator.

[26] Paşaport biometric spart în 2008 în UK. De atunci UK şi Irlanda contestă cip-urile biometrice. Vezi http://www.gss.co.uk/news/2008/04/?&id=4988; http://www.guardian.co.uk/technology/2006/nov/17/news.homeaffairs

[27] Vezi http://www.darknet.org.uk/2008/06/hackers-crack-london-tube-oyster-card/ (RFID spart).
[28] Vezi http://omroep.vara.nl/tvradiointernet_detail.jsp?maintopic=424&subtopic=38690; http://www.theregister.co.uk/2006/08/04/cloning_epassports/

[29] Vezi K. Albrecht, Microchip-Induced Tumors in Laboratory Rodents and Dogs: A Review of the Literature 1990-2006.

[30] Vezi Electronic Frontier Foundation şi de CASPIAN, două organizaţii din SUA luptă pentru libertatea individuală în faţa măsurilor de urmărire şi control electronic impuse de guverne. Katherine Albrecht este fondatoarea şi preşedinta CASPIAN (Grupul consumatorilor care sunt împotriva invadării intimităţii de către supermarketuri – Consumers Against Supermarket Privacy Invasion and Numbering) si autoare a lucrarii „Cipurile-spion: Cum plănuiesc mega-corporaţiile şi guvernul să vă urmărească orice mişcare cu RFID” (Spychips: How major corporations and government plan to track your every move with RFID). ; La un pas de Semnul Fiarei, un documentar de Katherine Albrecht: http://video.google.co.uk/videoplay?docid=-2029681589148358971&hl=en

[31] Western Balkans Security Observer English Edition (Western Balkans Security Observer English Edition), issue: 4 / 2007, pages: 6268, on www.ceeol.com.

[32] Vezi Comunicatul Sfantului Munte Athos catre poporul ortodox: http://victor-roncea.blogspot.com/2009/01/crestini-organizati-va-formular-de.html; parlamentul scotian respinge noile carduri de identitate cu cip RFID.

[33] Parlamentul scotian a votat impotriva propunerii guvernului Marii Britanii de a emite carduri cu cip de tip RFID. Masura nu are nici un efect legislativ insa membrii parlamentului scotian au opinat ca aceste noi carti de identitate nu vor scadea criminalitatea si nici nu vor creste securitatea cetatenilor, in schimb vor afecta puternic drepturile civile. Parlamentarul Fergus Ewing a declarat in fata parlamentului local ca guvernului nu-i poate fi acordata increderea ca va pastra in siguranta datele stocate pe cipuri si ca intreaga investitie de 5 miliarde de lire sterline este o teribila risipa care ar putea fi folosita mult mai eficient in alte scopuri.

[34] Vezi http://sorinalukacs.wordpress.com/2009/01/16/pasapoartele-biometrice-un-semn-al-apocalipsei-ori-o-simpla-masura-de-securitate/; sursa: Pilots threaten to strike over ID cards; Pilotii britanici ameninta cu greva datorita noilor carduri de identitate cu cip RFID

[35] Citat în http://savatie.wordpress.com/2009/01/15/scandalul-cip-urilor/

[36] 2 Cor 13, 14; Rom 16, 24.

[37] 1 Cor 15, 49.

[38] Efeseni 4, 14. Majoratul omului coincide cu hristificarea lui (christopoiesis).

[39] Paul Evdokimov, Femeia şi mântuirea lumii, Ed. Christiana, Bucureşti, 1995, p. 51.

[40] Sfântul Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos 4, PG 150, 604A.

[41] Sfântul Vasile cel Mare, La Naşterea lui Hristos 6, PG 31, 1473A.

[42] Panayotis Nellas, Omul – animal îndumnezeit. Perspective pentru o antropologie ortodoxă, Ed. Deisis, Sibiu 2002, p. 69.

[43] Vezi vaccinarea cu Gardasil, „anexarea şi livrarea” României la UE fără referendum, legea 298 din 2008, cip-urile biometrice etc., acţiuni care arată dispreţul aleşilor noştri faţă de cetăţeni şi o privare a libertăţii noastre de opinie şi de acţiune în perfectă armonie cu Constituţia României.

[44] Vezi BITE (http://www.biteproject.org/) – research and to launch public debate on bioethics of biometric technology; http://www.cssc.eu/media_coverage.php:

[45] Din păcate, actul este de circulaţie internă şi este inaccesibil pentru public.

[46] Vezi art.26: Autoritatile publice respecta si ocrotesc viata intima, familiala si viaţa privata. Persoana fizica are dreptul sa dispuna de ea insasi, daca nu incalca drepturile si libertatile altora, ordinea publica sau bunele moravuri; art. 28: Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri postale, al convorbirilor telefonice si al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil. Vezi şi art. 53 şi 148.

[47] Art. 1 din Declaratia universala a drepturilor omului spune ca toate fiintele se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi. Art. 12. Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare in viata sa personala, in familia sa, in domiciliul lui sau in corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei si reputatiei sale. Orice persoana are dreptul la protectia legii impotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri.

[48] Vezi Mihai Valică, Eine heutige Philanthropiewissenschaft und Diakonietheologie im Kontext der Orthodoxen Lehre und der Tradition der Rumänisch-Orthodoxen Kirche, lucrare de doctorat, Freiburg 2007; Mihai Valică, Pavel Chirilă, Andreea Băndoiu, Cristian Popescu, Teologie socială, Ed. Christiana, Bucureşti, 2007.

Material preluat de pe blogul părintelui Savatie. Tot acolo, pe aceeaşi temă, cititi şi: Dumnezeu nu are nevoie de cip pentru a şti unde ne aflăm, Ancheta a început! Urmează arestările?

Anunțuri

4 comentarii on “O părere aproape oficială a B.O.R. despre cipuri”

  1. IŞIŢI DIN EA, POPORUL MEU !
    Roman- Religios-Ortodox
    “Şi am auzit un glas din cer,
    zicând: Ieşiţi din ea, poporul Meu,
    ca să nu vă faceţi părtaşi la
    păcatele sortite ei şi să nu fiţi loviţi
    de pedepsele sortite ei ”.
    (Apoc. 18; 4, 5)

    de Branoiu Elisabeta
    Editura Printeuro
    Ploieşti

    Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
    Ieşiţi din ea, poporul Meu!
    Elisabeta Brănoiu

    ISBN 973-8389-61-5

    Opiniile, corectura, precumşi toate drepturile
    aparţin exclusiv autorului Editura nu a intervenit
    în niciun fel asupra textului.

    Tiparit cu binecuvantarea
    PREA SFINTITULUI PARINTE
    +GALACTION
    EPISCOPUL
    ALEXANDRIEI SI TELEORMANULUI

    PREFAŢA

    Iată, mă grăbesc să mărturisesc că n-am mai scris vreo prefaţă de carte, că de fapt nici nu cunosc metodologia întocmirii ei, mărturisesc şi recunosc că este o dovadă de mare îndrăzneală din partea unui nevrednic ieromonah să îmi revină cinstea şi răspunderea scripturistică şi duhovnicească de a face o asemenea lucrare.
    Iar când mă gândesc că nu este o carte oarecare, ci este UN ROMAN RELIGIOS scris din inspiraţie Dumnezeiască şi din Porunca Dumnezeiască, mă simt încolţit şi de teama, şi de ruşinea că nu am să pot să mă ridic la înălţimea cinstei şi răspunderii acestei lucrări cu caracter prin excelenţă religioasă.
    Inainte de a vorbi despre această carte, plecând de la conţinutul ei, mă simt obligat să vă fac mai multe mărturii şi mărturisiri personale.
    1. Sunt convins că este un ROMAN RELIGIOS datorită conţinutului său şi chiar dacă nu l-ar numi aşa autoarea Elisabeta Brănoiu, l-aş defini eu însumi. Pe ce mă bazez?
    a. Pe MINUNILE din VEDENII şi din VISELE dânsei, ştiu şi ce spune Părintele Ilie Cleopa, care era străvăzător duhovnicesc, despre vise şi vedenii, dar ele se referea, zic eu, la noi, de jos, aflaţi într-o stare duhovnicească ceţoasă de nevedere a adevărului şi de aceea expuşi mereu la confuzii şi imaginaţie, şi fără discernământ, şi în primejdie de înşelare, de păcălire, de către vicleanul satana.
    b. Pe TOT CONŢINUTUL DUHOVNICESC AL CARŢII, pe metodologia şi pe iscusinţa scriitoricească şi psihologică şi socială şi politică şi duhovnicească educativă, care nu putea fi decât de origine Divinã.
    c. De stilul de prezentare, istoric şi biografic şi autobiografic, veridic real, reconstitutiv pentru toţi, pentru a actualiza, a reactualiza în memorie, în minte şi în inima noastră, a întregii perioade, atât de lungi şi cu atâta consecvenţă, cu foarte multe efecte spirituale pentru toţi cetăţenii, şi tineri, şi mai puţin tineri.
    d. De fidelitatea şi de iscusinţa psihopedagogică, dar şi duhovnicească cu care se povesteşte, nu numai derularea evenimentelor, cu toată complexitatea lor şi ritmul lor, dar şi a transformărilor psihologice, sociale, politice şi duhovniceşti ale personajelor, în primul rând al eroinei principale şi a familiei.
    e. De iscusinţa psihopedagogicã şi duhovnicească şi de tactul pedagogic cu care eroina ştie să facă educaţie religioasă, morală ortodoxă, soţului şi copiilor, după ce s-a educat în prealabil şi în continuare în paralel, şi pe sine, mereu prin intervenţie şi înţelepciune de Sus, chiar de la Domnul Hristos.
    Mie, duhovnicului mi-a cucerit şi mintea şi inima şi conştiinţa tocmai această iscusinţă pe care eu nu am mai aflat-o la nici o altă soţie şi mamă, din toate cărţile citite până acum şi din toată experienţa mea duhovnicească cu sute şi mii de soţii şi mame.
    La concret, este vorba despre adevăratele Legi majore ale educaţiei moral-crestin ortodoxe de luminare şi inspiraţie Divină, la care eu însumi am ajuns abia după aproape treizeci de ani, de profesor şi diriginte la copii, la elevi şi în urma întregii activităţi de educaţie religioasă ortodoxă, dobândită ca duhovnic, şi anume:

    I.Cultivarea de convingeri moral religioase ortodoxe adevărate, reale, puternice, durabile, desprinse din Simbolul credinţei, din Psalmi, din PORUNCILE EVANGHELICE şi din Scrierile Sf. Părinţi, nobile şi înnobilatoare.

    II.Formarea şi cultivarea de calităţi duhovniceşti, ca virtuţi, singurele mântuitoare, ca roade ale Pocăinţei, trăind zilnic o adevarată viaţă după Poruncile Evanghelice, cu caracter de Pocăinţă mântuitoare. Adică sã ajungi să cugeţi nu cu mintea, cu cugetare raţionalã, mintalã, ci cu o cugetare Evanghelică, morală, după Poruncile Evanghelice, singura mântuitoare, în inimă şi în conştiinţă, mereu cu cenzura morală a conştiinţei, ca: dragostea de Dumnezeu şi de semeni, chiar de duşmani, de toată creaţia lui Dumnezeu; mila; bunătatea; răbdarea; dărnicia şi celelalte.

    III.Formarea de DEPRINDERI PRACTICE DE VIAŢA EVANGHELICA ORTODOXA, cu frecventarea regulată a bisericii, cu Postul după calendar, cu Rugăciuni sistematice, cu spovedanie deasă şi împărtăşanie, după dezlegarea de la duhovnic.
    f. Cartea este un Roman Religios şi prin caracterul său de model pedagogic, pentru orice persoană şi orice familie şi prin conţinutul ei şi cugetările eroinei, poate fi pedagogică şi pentru conducătorii ţării, de la toate nivelele, şi pentru patroni, şi oameni bogaţi şi chiar specialişti, ca medici ş.a.m.d.

    2. ROMANUL ACESTA RELIGIOS este după aprecierea mea şi original şi unic în toată istoria tuturor timpurilor, care nu va putea fi egalat niciodată.
    3. El este pe langă altele, mereu actual, prin conţinutul său Dumnezeiesc, prin cele ce relatează, despre apropierea emoţionantă şi tulburătoare a lui Dumnezeu Domnul Hristos, până la înălţimea omului, a alesei sale şi a soţului ei, văzut desigur doar de dânsa.
    4. El este, aş zice eu, unic în istoria neamului omenesc, prin minunata şi negrăita lucrare a lui Dumnezeu ATOTŞTIUTOR DINAINTE, chiar în vremea noastră contemporană, a ales, a călăuzit, a povăţuit, a învăţat, a înţelepţit, a îmbogăţit şi actualizat perioada atât de lungă de timp, de răbdare Dumnezeiască nepricepută şi nepreţuită de noi.
    5. El are o importanţă şi o valoare de necuprins în cuvinte, naţională, românească, arătând căt de mult ne iubeste Dumnezeu pe noi românii, dar şi cât de îndurerat este că ne-am abătut atât de mult de la Biserica Lui, de la „Poruncile”, de la viaţa ortodoxă, singura POCAINŢA mântuitoare.
    6. El are şi o importanţă duhovnicească cu caracter mondial, căci prin însăşi conţinutul său atât de concret, atăt de actual, de convingător, ne arată clar că EL este numai Dumnezeul ortodox, dar că EL recunoaşte numai şi numai, Religia ortodoxă, adusă de El de la Dumnezeu Tatăl pentru toţi oamenii. Din păcate însă, din anul 1054 s-au rupt de ortodoxie şi de ortodocşi, s-au separat modificând Sf. Canoane şi Sf. Taine, iar după ei s-au luat şi alţii şi atâta L-au sfâşiat pe Domnul Hristos, că astăzi se află peste 1000 de confesiuni, peste 1000 de firi ale Sărmanului Hristos.

    Avem dovezi concrete, directe, că Dumnezeu şi Maica Domnului recunosc numai şi numai Religia ortodoxă, comunicate de El chiar unei catolice din Covasna , Iulia Rozalia.
    Cugetând şi cercetând cu atenţie, am descoperit că un fel de fir roşu, călăuzitor, ca un fel de filon de aur duhovnicesc, care străbate acest Roman Religios de înălţime Dumnezeiascã, covârşitoare, un adevăr biografic în persoana eroinei Sofia, o fiicã a unui soţ şi tată credincios şi patriot, purtător de Dumnezeu, venitã pe lume, al şaselea copil, ca o viitoare moştenitoare şi purtătoare de Dumnezeu, aleasã de El încă de la zămislire, pe care odată ales, după PLANUL SAU CEL TAINIC, şi ca să o facă vrednică de acest PLAN DUMNEZEIESC, pentru ca să o ridice la cea mai înaltă cinste Dumnezeiascã pe Pământul României, a trecut-o, zic eu, prin cele mai grele încercări şi ispite de tot felul, întocmai cum citim în Psalmi şi în Prooroci, prin FOC şi prin APA.

    A trecut prin cele diferite şi primejdioase boli, atât de multe, încât ai zice cã a fost destinată pentru tot neamul românesc, şi a dus-o de atâtea ori pană la ultima clipă de viaţă, încât se discută despre iminenta sa îngropare şi de acolo, din PORŢILE MORŢII, a ridicat-o EL, Cel cu BRAŢ INALT şi cu MANA TARE, a scos-o la viaţă şi iarăşi la alte şi alte PATIMIRI.

    A cunoscut şi a suferit ea însăşi prigoana şi persecuţia regimului păgân, ateist al păgânului Ceauşescu şi al soţiei sale, unelte ale lui satan şi premergători ai anticristului în România, grav abătută de la vadul strămoşesc al credinţei ortodoxe şi a vieţii ortodoxe, singura mântuitoare.

    Abia când a ajuns ea însăşi victima nevinovată, ţinta persecuţiilor şi a urmărilor, a slugilor păgâne ale păgânului, dictatorului criminal Ceausescu, abia atunci a ajuns sărmana SOFIA să se dezmeticească, să se trezească din rătăcire diavolească, amăgitoare şi primejdioasă, în care rătăcise încă din copilărie, când urma şcoala, şcoala românească, unde devenise din ortodoxă a Lui Dumnezeu, o şcoală ateistă, diavolească, învăţând despre om, că nu este creat de Atotputernicul şi Singur Creator şi Stăpân al Cerului şi al Pământului Dumnezeu, ci că este fiul maimuţei, în viziunea drăcească a păgânului Ceauşescu.

    Aşadar, a trebuit ca ţara şi neamul românesc să treacă cu toţii prin PORŢILE IADULUI CEAUŞIST, să guste toată MIEREA OTRAVITA DE AMAGITOAREA FAGADUINŢA a păgânului Ceauşescu, că el va construi O LUME FERICITA fără Dumnezeu, ca să ne trezim cu toţii îmbătaţi de aceste diavoleşti făgăduinţe, din somnul cel de MOARTE în care dormeam cu toţii, la fel şi Sofia, căci numai astfel va ajunge încă şi după alte şi alte încercări, să fie vrednică de cunoaşterea PLANULUI DOMNULUI.

    Reiau FILONUL DE AUR DUMNEZEIESC şi ajung să dezvălui cele mai de neacceptat veşti Dumnezeieşti pentru noi păcătoşii de români, care deşi ne-am purtat ca nişte laşi şi fricoşi faţă de „FIARA COMUNISTA, că SOFIA noastră, deoarece a pătimit mai mult decât toţi şi pentru toate, a avut mai multe VISE şi VEDENII Dumnezeieşti, arătate dânsei în spaţiul geografic şi spiritual românesc, ca nimeni altul, şi pe care vă invit să le citiţi şi să le recitiţi, ca pe nişte, nu numai DOVEZI TULBURATOARE pentru orice pământean păcătos, dar şi de IMPORTANŢA SALVATOARE şi MANTUITOARE şi PROFETICA, mai ales pentru noi românii contemporani cu SOFIA. Căci citirea lor şi cugetarea şi meditarea repetată asupra lor, aduce şi îmbogăţire şi luminare şi înţelepţire şi dragoste şi credintă şi nădejde şi Frica de Dumnezeu şi o stare de smerenie şi în general o stare de „imobilitoare sufletească”, pe care o socotesc de o importanţă mântuitoare pentru orice cititor.

    Iarăşi reiau filonul de aur duhovnicesc, văzut în cugetarea mea de duhovnic, că iată SINGURUL şi ADEVARATUL şi PREAPUTERNICUL şi ATOTŞTIUTORUL DUMNEZEU, FACATORUL şi BINEFACATORUL NOSTRU, MANTUITORUL şi SUPREMUL NOSTRU JUDECATOR, atât de mult ne-a iubit pe noi românii, că El ne-a încreştinat, ne-a făcut ortodocşi ai Lui, prin primul sãu Apostol Andrei, că EL ne-a apărat şi glia şi limba şi poporul nostru ortodox şi credinţa noastră ortodoxă de două mii de ani, de toate năvălirile barbare.

    El ne-a dăruit atâţia Sfinţi şi Sf. Moaşte şi Sf. Locaşuri ca să ne întărim credinţa şi încrederea în El, prin care să ne dea şi binefaceri.
    El ne-a dat atâtea dovezi de minuni, când ne-am aflat în mare nevoie, prin aleşii Săi, ca Sf. Ierarh Calinic şi alţii.
    El l-a învrednicit pe un ţăran român din jud. Argeş, să fie răpit la Cer de către Sf. Arhanghel Mihail, unde a văzut Raiul şi L-a văzut pe Domnul Hristos şi a avut convorbiri călăuzitoare şi sfaturi cu El , dar despre ce oare?

    Tot despre abaterea poporului român de la viaţa şi educaţia ortodoxă, de la Rugăciuni cu metanii la pământ, de la milostivire, de la smerenie, de la Post după calendar. Dar iată, fraţilor români că Acest Mare Dumnezeu tot nu şi-a luat Preasfintele Sale Mâini de pe noi şi încă odată a ales de data aceasta o fică ortodoxă a neamului nostru, iarăşi abătut grav de la credinţa şi viaţa ortodoxă, atât de grav, că am ajuns să trăim ca păgânii, adică am ajuns să-i slujim lui satan, care ne va duce la Iad.

    Aşadar, aceste vise şi vedenii de care s-a făcut vrednică, de fapt de care a făcut-o Domnul Hristos vrednică şi pe Sofia, sunt o continuare a arătării Dragostei, Milei, Bunătăţii şi Dorinţei Domnului Hristos de a scoate încă o dată din Porţile Iadului şi ale Morţii, în care am ajuns de bună voie, din cauza trufiei, lăcomiei, a bogăţiei, a poftelor trupeşti, înrobitoare de suflet, este, şi încearcă să ne aducă iarăşi la vadul ortodoxiei Dumnezeieşti, singura mântuitoare.

    Pe scurt, aceasta vreau să spun fraţilor întru Hristos, că eu nu am cunoscut, şi nu am citit o asemenea carte, Roman Religios, şi nici nu am auzit vreodată că ar exista o asemenea carte, şi nici nu cred că se va mai scrie o asemenea carte, căci iată, acum se lucrează Taina fărădelegii, cu participarea noastră inconştientă şi de bună voie, tocmai prin viaţa aceasta păgână pe care o trăim, într-o goană nebunească „spre nici unde”, prin care noi înşine pregătim şi grăbim venirea lui Antihrist, şi vai !!! ce va fi atunci cu noi cu toţi, de nu ne vom întoarce, ca în vremea Sf. Prooroc Ilie, de la viaţa idolească ?

    In această minunată carte religioasă, găsim, dacă ştim să căutăm răspuns, la toate întrebările nostre, găsim sfaturi, mărturii, Evanghelice, avertismente şi chiar modele duhovniceşti vrednice de urmat.

    Aşadar, să citiţi cu toată încrederea şi convingerea, cartea religioasă „IEŞIŢI DIN EA, POPORUL MEU !” a scriitoarei noastre ortodoxe românce Elisabeta Brănoiu.
    Dar mai am o rugăminte. Intrucât această carte Dumnezeiască este şi o chemare tot Dumnezeiască, adresată fiecărei familii ortodoxe româneşti, fiind un „Bun al Poporului Român”, va fi nevoie de conştietizarea tuturor locuitorilor lui, deci trebuie să se reediteze de foarte multe ori. De aceea vă rog din inimă, care puteţi să faceţi milă pentru popor, să daţi bucuroşi de răsplată, sume de bani autoarei pentru reeditarea ei. Oferind sponsorizare cărţii, va putea fi dăruitã gratuit săracilor.

    Doamne, binecuvintează pe poporul Tău, sfinţeşte-l prin Lucrarea Duhului Sfânt şi desăvârşeşte-l dupã orânduirea „Marelui Tău Plan Divin”.

    nevrednicul
    Ieromonah
    NiIL Efrim, Mănăstirea Mărcuş – Covasna.

    Va rog, dati publicitate acestei carti! Doamne ajuta!

  2. Cu adâncă smerenie şi respect, vă rog să faceţi publicitate acestei carţi. In cuprinsul ei, ni se decoperă taine mari de la Indurătorul nostru Dumnezeu. Doamne ajută! E. B.

  3. Fragment din cuprinsul cartii pag. 130

    E zi de vară, o după-amiază plăcută, aer cald şi mult soare, dar aceste aparenţe, iată, s-au dovedit a fi înşelătoare. De la orizont un nor întunecat se ivi începând să umbrească pământul. Prin natura care, la prima vedere, părea liniştită, se deplasa acum aerul cu putere şi făcea ca totul să pară sinistru. Norii au acoperit imediat tot cerul, iar bubuitul tunetelor şi fulgerele păreau scăpate de sub control, înroşind tot cerul.
    Această imagine neplăcută, anunţând o vijelie puternică şi de temut, adună pe toţi ai casei. Toată lumea fugea speriată, retrăgându-se fiecare pe la casele lor, înspăimântaţi de mediul înconjurător ce se asemăna cu un fenomen apocaliptic. Furia acestuia, însă, a dispărut mai rapid decât se aşteptau şi fără nicio picătură de ploaie. Casa unde locuia Sofia era aşezată lângă drumul naţional, cu faţa spre răsărit, iar la miazănoapte se învecina cu o altă stradă. Datorită acesteia, curtea avea două porţi. Pe uşa din faţă se intra din drumul asfaltat şi deschidea o alee plină cu trandafiri şi alte multe flori, iar pe cealaltă poartă, prin spate, intrarea din cealaltă străduţă. Toţi ai casei au intrat pe unde a putut fiecare, pentru a fugi din calea stihiilor naturii, ce parcă se dezlănţuiseră cu disperare. Faţa casei, ca un simbol al dragostei pentru minunatele ghivece de flori, avea un geam mare, înalt şi luminos. Acum, dincolo de acest geam stăteau cei doi fii, împreună cu Radu şi Sofia, şi ei plini de spaimă, retraşi înăuntrul casei lor.
    Însă, uluitor, toată negura ce ameninţa cu distrugerea acoperea acum tot dealul Seciului ce se ridica în faţa casei lor. În faţă, norul, drept ca un munte, în spatele casei, cerul înseninat cu soarele sus, ce emana strălucire şi căldură.
    Toţi, eliberându-se parcă din lanţurile unei închisori, deschiseră uşa larg şi priveau mulţumiţi din prag după norul cel negru, ce părea că s-a dus pe dealul din faţa casei lor, fără să mai dezlănţuie acel cataclism la care se aşteptau. În spatele casei, spre apus , soarele radia cu putere. În faţa casei , spre răsărit, un peisaj uluitor i-a lăsat înmărmuriţi, privind la ceea ce nu le venea să-şi creadă ochilor. Norul întunecat, căzut pe pământ destul de jos, se întoarse până lângă uşa din faţa casei lor. Fantastic, uluitor, în mijlocul acestui nor negru apărură trei curcubee. Acestea, împreunate din acele fantastice culori, ajungeau până la forma unui tunel terminându-se conic cu o uşă împărătească în fundul norului, spre răsărit. Uşa era mică şi de un galben luminos, iar curcubeele din ce în ce mai mari, veneau până lângă uşa casei lor, dându-ţi impresia că intri într-o alta împăraţie. Contemplând totul la o valoare superlativă, credeai că eşti invitat să păşeşti într-o altă lume. Uşa pe care trebuia să intri parcă sta gata să se deschidă, aşteptând o mâna să ţi se întindă şi să te invite înăuntru.
    – Mamă, priveşte! Ooo! Ce negrăită frumuseţe! Un aspect asemănător nu cred că vom mai avea prilejul să mai putem vedea vreodată în viaţă, zise Narcisa.
    – Da, de la uşa noastră până la acea uşă pare că nu-s decât doi paşi. Totul pare un mister. Îmi îngheaţă sângele în vene, parcă cineva de dincolo deschizând uşa te cheamă, te aşteaptă să intri acolo într-o altă lume, zise şi Florin.
    Sofia privi şi ea lung. O lumină interioară în care se oglindeau până la împreunare toate culorile curcubeelor, făcea să pară totul ireal. Totul se petrecea deasupra acelui nor din faţa casei, care făcea să dispară asfaltul şi casele şi pământul fără urmă. Părea că se crease o cale anume de comunicare între Dumnezeu şi om.
    – Vorbeşte-mi, Doamne, Iisuse, că noi Te ascultăm, adevărat este că Tu nu eşti străin la noi. Tu multe ai vestit şi trecutul, şi prezentul, şi viitorul, şi Tu-l cunoşti mai înainte de a se naşte omul din pântecele mamei lui.
    Iată, Sofia şi copii ei gustă acum din bunătăţile cereşti, din dulceaţa dumnezeiască făgăduită celor ce s-au lepădat de lume, urmând pe Învăţătorul lor Iisus. Dumnezeu nu le-a vorbit. Imaginea a dispărut şi totul a redevenit iarăşi cum a fost. Realitatea era însă că sufletele lor nu mai erau aceleaşi, nu mai puteau să redevină cei care au fost. Reuşiseră să privească cu ochii mari deschişi prin perdeaua graniţei ce de “dincolo” dezvăluia un necunoscut al unei alte lumi fantastice pline de mister.
    Dincolo de orice înţelegere, de orice raţiune, pentru ei exista acum un Atotcreator, Puternic, Făcător, Ziditor, Îndurător, Milostiv, Dătător de viaţă, în multe feluri cum l-au numit sfinţii noştri părinţi, faţă de care, acum, îndoiala şi nedumerirea nu îşi mai aveau loc în gândurile lor. În Sf. Scripturi, Sf. Pavel încerca să explice tuturor prin acest verset:
    “Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-au suit pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El.” (Corint. 3; 9).
    Iată, aceste valori sufleteşti întreceau cu mult înţelepciunile şi bogăţiile acestei lumi.
    „Cumpără de la mine aur lămurit în foc”, zice Domnul, aceasta însemnând înţelepciunea cerească, care multora li se pare un lucru de nimic. Totuşi ea este mărgăritarul cel mai de preţ, care le este ascuns multora dinaintea ochilor lor.
    Această stare de fericire ascunde într-însa toată desăvârşirea creştinească. Iar această stare de desăvârşire ascunde în ea pacea şi liniştea omului cu suflet bun:
    „Aşa să lucraţi, în frica Domnului, cu credinţă şi cu inimă curată”.
    “Lucraţi aşa şi nu veţi greşi”.
    „Fiţi tari şi lucraţi astfel şi Domnul va fi cu cel bun”.(Parali.9; 9,11)
    „Fiul meu, nu uita învăţătura mea şi inima ta să păzească sfaturile Mele. Căci lungime de zile şi ani de viaţă şi propăşire ţi se vor adăuga. Mila şi adevărul (bunătatea şi credinţa) să nu te părăsească: leagă-le împrejurul gâtului tău, scrie-le pe tăbliţa inimii tale. Atunci vei afla har şi bunăvoinţă înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor”. (Pilde 3; 1, 3)
    „Omul bun”…, bunătatea lui Dumnezeu care este absolută şi inegalabilă “bunătate”; El cere bunătate absolută oamenilor la care ţine. Iată, fericirile făgăduiesc prin gura Mântuitorului că “omul bun, cu inima curată, va vedea pe Dumnezeu”.
    Aleea din faţa acestei case în care se oglindea răsăritul era plină de flori, mai ales trandafiri de diferite culori. Sofia iubea mult acest peisaj al naturii şi fiecare floare oglindea chipul lui Dumnezeu. Fiecare dezvăluia un mister, un balsam, un simbol al graţiei, un exemplu grăitor de dragoste şi bunătate venite de la Cel care le aruncase pe pământ cu repeziciunea ciclului parcurs de primăvara până toamna.
    Alte tipuri de interese nu-i măcinau inima. După ce trecuse prin atâtea grele încercări, aprige furtuni, ispite foarte mari, după ce o boală grea o ţintuise la pat vreme îndelungată, după ce o mână providenţială de atâtea ori o ridicase de pe marginea gropii ce-i înfrigurase tot corpul, simţea acum că viaţa nu-i mai aparţine şi nu voia să mai inventeze tot felul de dovezi inutile sau să-şi facă planuri măreţe de viitor. În oglinda acestor flori se oglindea şi viaţa ei. Cu repeziciune, va veni şi peste ele gerul aspru al iernii şi, ca floarea câmpului, se va veşteji şi viaţa ei. Umbră şi vis vor fi:
    „Iată cu palma ai măsurat zilele mele şi statul meu ca nimic înaintea Ta.
    Căci străin sunt eu la Tine şi străin ca toţi părinţii mei.
    Lasă-mă să mă odihnesc, mai înainte de a mă duce şi de a nu mai fi. Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului: aşa va înflori.
    Că vânt a trecut peste el şi nu va mai fi şi nu se va mai cunoaşte încă locul său”. (Ps. Lui David)
    De aceea şi el, marele rege David, spunea că-i mai bine o zi în casa Dumnezeului său, decât mii în lăcaşurile păcătoşilor. Sofia locuise până azi în lăcaşurile păcătoşilor, vorbea cu Dumnezeu acum în acest loc, implorându-L s-o mai lase o zi, să se odihnească puţin înainte de a se duce, înainte de a nu mai fi. Mesajul acesta găsea o cale scurtă de a ajunge la Atotcreator, prin vibraţiile florilor din această lume, din acest mediu înconjurător. Întotdeauna, când se dădea învinsă, când credea că a pierdut lupta, atunci când se smerea şi mărturisea că nu-i decât o mână de cenuşă, atunci mâna ocrotitoare a Celui Binefăcător o ridica mai sus de toate necazurile vieţii, de toate suferinţele şi de toate nălucirile celor potrivnici. Această mână providenţială păstra totdeauna un echilibru între “binele şi răul” pe care îl simţise de atâtea ori.
    Aceasta era mâna Lui şi din toate încercările grele prin care trecuse o ajutase să iasă biruitoare. De atâtea ori, plin de bunătate, îi grăise cu sfinţenie şi dreptate şi multe taine îi făcuse cunoscute. El era Mirele, după care ea era bolnavă de iubire. Acum Îl cunoştea atât de bine pe Iisus dintre mii şi mii de milioane de oameni, EL era Unul Născut. Îl cunoştea, dar ştia prea puţin despre El. Îl vedea, dar dovada concludentă a adevăratului chip dumnezeiesc, al slavei şi adevăratei măriri nu încăpea în puţina ei gândire pământească.
    Îl auzea, Îl cunoştea, dar numai ca pe Unul Fiu al Fecioarei cea plină de har, Iisus Pământeanul, cel mai frumos dintre pământeni, plin de blândeţe, de iertare, de bunătate, semănând leit cu Mântuitorul din Sfânta Icoană împărătească de la Sfântul Altar şi cea de sus pictată pe catapeteasma Bisericii, pe năframa Veronicăi, aşa cum arăta în Biserica din satul ei, unde locuia.
    Acest Iisus era Om. Făcea parte din lumea ei reală şi totul era normal în viaţa şi în gândirea ei. Până acum, aceste tainice întâlniri îi picurau în suflet numai sentimente plăcute: putere, tărie, curaj, nădejde, renunţare la păcate pământeşti şi, mai ales, iubire supremă faţă de Mântuitorul.
    În imaginea ochilor ei sufleteşti, însă nu putea discerne cum arată lumea de dincolo. Iată aceste trei curcubee, simbolul Legământului Sfânt, ce apărură deasupra casei ei, îi lăsau acum o altă privelişte, simţind totodată că o energie o conectase la acea lume cu totul diferită. Privind prin acea cunună de splendori, formată din diversitatea acelor culori, împreunate ca un tunel, inima îi încremeni. Aşteptă emoţionată să se deschidă „uşa” ce părea destul de aproape şi, prin câţiva paşi grăbiţi, să ajungă foarte uşor în Patria Cerească.
    „Minunate sunt Tainele Tale, Doamne, şi foarte greu de dezlegat”, îşi zise ea cu sufletul la gură. Această întâmplare îi schimbă total viaţa şi ca o vrajă îi robi inima. Deveni cu totul alta. Acum tânjea după acel dor, neputând să-şi mai controleze emoţiile. Părea că suferă, era tot mai retrasă, mai tăcută, mai temătoare, iar această trăire sufletească o aruncă într-o viaţă singuratică, şi urma să ducă o luptă imensă cu cei din jur, cu tot aproapele ei.
    – Doamne, gândea ea în sine, a fost un vis sau realitate? Nu, nu a fost un vis. Au fost de faţă şi copiii şi bărbatul, dar cine să creadă că a fost realitate, când nici nu pot a deschide gura, lăudând atâta frumuseţe? Cui să spui că pe cer o uşă sta gata să se deschidă?
    Aşa era. Iisus îi arătă pe viu o taină mult prea mare şi mult prea greu de desluşit. Întrecea cu mult prea mult gândirea ei atât de puţină şi atât de slabă. Îi arătă pe viu cât de aproape, uşoară şi cât de simplă poate fi această trecere spre ţara veşniciei, spre ’’lumea de dincolo’’.
    Însă, această taină divină nu mai putu rămâne ascunsă într-un colţ al inimii, simţea nevoia să demonstreze acest adevăr, ca un viu argument, şi altor suflete.
    Însă şi de data aceasta, minunea a rămas tot fără niciun ecou. Inimile lor au rămas tot reci şi nepăsătoare. Sofia, dezamăgită, a fost nevoită să reducă totul la tăcere.
    Sofia gândi că mai bine ar fi să înfrunte toate ispitele pentru numele lui Dumnezeu, amintindu-şi cum, odinioară, Bunul Învăţător o sfătuise: „Întoarce capul de la ceea ce nu-ţi place; taci şi nu te lua la ceartă cu nimeni şi astfel îţi vei putea păstra liniştea.” Abia acum gândea ea că e valabil să pună în practică acest folositor îndemn.
    Din când în când, venind în faţa casei ei, la florile din grădină şi de pe balcon, retrăia nişte momente plăcute, mai mereu vorbind acestor flori ca şi cum ele erau cele care trebuiau s-o asculte, s-o înţeleagă şi să-i împărtăşească bucuria cugetului bun. Azi, iat-o iar aici între flori, pe aleea din faţa casei ei, la orele prânzului, în zi de Sfintele Rusalii, dar cu un an mai târziu. Aplecându-se asupra unui boboc de trandafir, stătea ghemuită fără să-şi dea seama de ceea ce va urma.
    Deodată, alt mare miracol se întâmplă sub privirile ei. Ceva foarte greu de explicat în cuvinte. Iată, Cel Prea Înalt îngădui ochilor ei pământeşti să vadă şi să audă ceea ce nici unei înţelepciuni omeneşti, nici unei făpturi pământene nu le va veni să creadă ochilor.
    În această Sfântă Zi de Rusalii, la orele 12, văzu cum totul se întunecă înaintea ochilor ei, acoperindu-se tot pământul de o negură, de abia se mai putea zări la câţiva paşi. Privi lung, nedumerită, se ridică brusc în picioare, abia putea privi până lângă trotuarul din faţa casei. Pe trotuar, lume speriată, chiar înspăimântată: bărbaţi, femei şi copii fugeau, fugeau, neliniştiţi.
    Pe strada de la miazănoapte, fugea o singură femeie, o bătrână, o vecină ce locuia la câteva case mai departe de casa ei.
    – Ce s-a întâmplat? Nu ştii de ce s-a întunecat cerul şi pământul, şi de ce fuge lumea asta? întrebă Sofia pe această bătrână, pe care abia o zări şi pe ea, ca prin ceaţă.
    – Nu vezi, maică, de ce?! Va veni sfârşitul lumii…Ia, uită-te pe cer la răsărit! Nu vezi ce scrie?
    Sofia, întorcându-şi faţa, ridicând ochii în sus şi privind răsăritul deasupra dealului Seciu, de la o margine la alta a orizontului, nişte litere din stele desenau un scris într-o ordine perfect aranjată. Însă nu a putut descifra înţelesul lor. Dacă n-ar fi stat atât pe gânduri, dacă n-ar fi întrebat pe bătrână, dacă n-ar fi fost atrasă de starea de nelinişte şi de teama omenirii care alerga pe trotuar speriată, poate ar fi reuşit să citească acest scris care, la prima vedere, te fascina cu strălucirea lui. Şi totuşi, impresia i-a rămas că scrisul semăna la fel de bine cu cuvintele ce se întindeau de la un orizont la altul : „SFÂRŞITUL LUMII”. Însă tot acest uluitor tablou, pe lângă o stare impresionantă şi o frumuseţe de nedescris, crea şi o stare de nelinişte şi extaz, aruncându-te dintr-o extremă în alta, simţind pe lângă bucurie şi frumos, fiorul şi teama ce-ţi îngheţau inima.
    Deodată, în pragul porţii, îl văzu pe Radu, bărbatul ei. Şi el privea răsăritul cu aceeaşi curiozitate. Sufletul ei se simţi acum mai în siguranţă şi mai netemător.
    El stătea cu mâna ridicată pe un stâlp al porţii, care părea să fie unul foarte vechi şi care aparţinu-se cândva celor doi bătrâni proprietari decedaţi, de la care cumpărase casa cea veche. Interesant, se minuna Sofia dezorientată : ”Ce caută stâlpul acesta rămas singur aici, iar dincolo de el o altă privelişte atât de uimitoare ce se întinde până la răsărit ? Întrebându-se mirată, văzu cum se şterge şi acel scris şi un alt pământ nou îi luă locul Frumuseţi şi mai încântătoare, de nedescris, apăru înaintea ochilor ei. Din poarta ei, pe un alt pământ, o pajişte plină de flori albe, cu iarbă de un verde crud şi cu pomi mici împodobiţi cu flori albe se întindea până la răsărit de o extraordinară frumuseţe, sfârşindu-se cu un munte foarte înalt. Muntele susţinea pe el un nor mare, alb, ce se întindea de la o margine la alta a răsăritului. Norul, mereu în mişcare, forma frumoase buchete de albi şi distinşi trandafiri, parcă, conturaţi cu umbre cenuşii şi mov, dând naştere unui decor atât de sublim.
    Uluitor! Această imagine atât de înfrumuseţată, pe acest nor alb, încântător apăru ”DUMNEZEU”.
    – Un Dumnezeu, uluitor de frumos, cuprinzând tot Răsăritul, împreună cu ”SFINŢII” splendoarea Creaţiei Sale, într-o privelişte greu de descris. –
    Un Dumnezeu doar până în talie, înveşmântat în mantie roşu-purpurie, ca sângele. Un Dumnezeu mare, blând, bun, încântător în toată slava si marirea Sa.. O !!!… Câtă contemplare oglindită în extazul acestei mari şi nesfârşite minunăţii, în nemărginita strălucire şi necuprinsa Lui frumuseţe, greu de descris în cuvinte!!!
    Dumnezeu, stătea pe acel nor mare, alb împreună cu Sfinţii Săi. Sfinţii, care stăteau în picioare, deşi destul de mari şi ei, abia îi veneau lui Dumnezeu din talie şi până la umeri.
    Dumnezeu, prin prezenţa Sa, da atâta viaţă Universului, nu numai prin dumnezeiasca Sa slavă şi măreţie, nu numai prin adâncul înţelepciunii Sale cu care a creat atât de minunat cerul si pământul, ci, iată, ne arată acum, prin multa Lui milostivire şi prin Harul Lui atât de Divin, adevărata faţă a Marelui Creator că este ”DUMNEZEU-OM”…
    Măreţia şi frumuseţea erau oglindite în Preaminunatului Său Chip al unui tânăr, cam la vârsta de 30 de ani, fără barbă şi fără mustaţă, şi care nu arăta că s-ar fi bărbierit vreodată. Părul şaten, puţin ondulat, dat peste cap, venea retezat puţin mai sus de umeri. Faţa atât blândă, strălucitoare, neînchipuit de frumoasă oglindea pe ea multă bunătate, şi tot atât respect.
    Dumnezeu a vorbit, buzele dezveleau dinţii care, de necrezut, semănau cu dinţii omului pământean, arătând ca nişte perle veritabile şi preţioase de smarald sau, mai bine zis, ca nişte albe şi înmiresmate mărgăritare. Mantia roşie dovedea nişte umeri foarte laţi, căzând fină şi mătăsoasă pe umerii până la talie, jos pe norii albi. Era într-o permanentă mişcare. Parcă o adiere uşoară de vânt arunca pe ea mici sclipiri, alb strălucitoare, unele se pierdeau, iar altele încercau să le ia imediat locul printr-un foşnet liniştitor.
    Acest uluitor de înfrumuseţat DUMNEZEU care stătea deasupra pământului României noastre, privind în faţa casei celor doi, Radu şi Sofia, întrebă ceva pe primul Sfânt din dreapta Sa. Sfântul nu se grăbi să răspundă. Se făcu o linişte deplină în ceruri. Sofia avu destul timp să privească şi sutele sau miile de Sfinţi care erau în jurul lui Dumnezeu, dar care, şi ei, erau greu de descris. Şi ei la fel de frumoşi, încântători, la fel de strălucitori, parcă, împrumutând din marea slavă a Preaslăvitului Dumnezeu.
    Sfinţii erau aşezaţi într-o ordine şi disciplină demnă de admirat. În dreapta Sa, era doar un singur Sfânt, apoi erau mereu în creştere, până în fundul răsăritului cuprinzând tot cerul. La fel şi în stânga Sa. Sfinţii erau îmbrăcaţi în mantii lungi până la pământ, dar se vedeau picioarele de la glezne în jos. În picioare, aveau sandale de culoare neagră prinse în câteva cureluşe. Sofia privi îndelung admirând până şi degetele lor de la picioare, care se distingeau atât de bine, fiind fără ciorapi. Haina Sfinţilor avea culoarea bleu, puţin mai închisă decât cea a cerului senin. În talie, erau încinşi cu un cordon lat de aceeaşi culoare, iar pe capetele lor, aceeaşi aură, astfel că nu se deosebeau cu nimic unii de alţii. Numai feţele erau diferite, deosebindu-se Sfînt de Sfânt, pentru a fi recunoscuţi în acel Rai încântător.
    Sofia auzi că Dumnezeu întrebă :
    “Ei au fost despărţiţi vreodată?”
    Se făcu o mare tăcere în ceruri, Sofia având suficient timp, să contemple minunatul tablou apărut în faţa ochilor ei. Abia într-un târziu, după multă aşteptare, Dumnezeu, de o blândeţe neînchipuită, aplecă foarte uşor capul spre dreapta, dând de înţeles primului Sfânt, de lângă umărul Său, că aştepta de la el sentinţa Marelui Tribunal Suprem împotriva “celor doi”.
    Sfântul cu o oarecare îndoială în glas, răspunse : “Sau mai certat dar n-a ţinut mâniie”
    Dumnezeu întinse mâna Sa. Mâna părea enorm de mare, coborî pe pământ spre cei doi. De necrezut, aerul se dădu imediat într-o parte şi alta, ca valurile înspumate ale unui ocean, formându-se până jos o cărare foarte scurtă şi foarte îngustă. Dumnezeu părea că, dacă atingând pământul numai cu un deget, s-ar fi făcut fărâmiţe, pierzându-se între galaxii. În poartă, însă, strângând mâna lui Radu, mâna lui Dumnezeu deveni o mână pământească la fel de mică şi la fel de asemănătoare cu a lui.

    Aşa era, Dumnezeul Părinţilor noştri era aşa cum l-au descris ei… cum nu poate fi altul, afară de Unul, Dumnezeu în orice colţişor al universului. Nu există altă nespusă frumuseţe, negrăită bucurie şi necuprinsă fericire, care să fie căutată, cercetată şi neatinsă de întreaga înţelepciune omenească.
    EL, acest DUMNEZEU, nădejdea frumuseţii ideale, pentru nepreţuitul dar al milostivirii Sale, revărsa acum peste Sofia bucuria contemplaţiei celor mai frumoase clipe trăite pe pământ. Vorbele rămân seci şi goale, iar graiul şi cuvintele ei nu pot descrie minunatul tablou ce cuprindea răsăritul.
    “În soare şi-a pus lăcaşul Său; şi El e ca un mire ce iese din cămara sa”. (Ps. 18; 5)
    Într-o splendoare de nedescris, DUMNEZEU, cu SFINŢII SĂI, arătau a fi întradevăr la fel de strălucitori ca un soare la care nu te poţi uita. Desigur, pana celui mai iscusit şi desăvârşit scriitor nu poate descrie necuprinsele, nemărginitele şi uluitoarele frumuseţi. Mintea omenească nu poate cuprinde ceea ce ochiul nu a văzut, urechile nu au auzit, la inima omului nu s-a suit, aşa cum încearcă să ne explice şi Sfântul Pavel, în Sf. Scriptură.
    ’’Bucuraţi-vă în ziua aceea şi vă veseliţi, că, iată, plata voastră multă este în ceruri’’, zice Domnul. (Luca 6; 23)
    „Doamne, plin e cerul şi pământul de mărirea Ta! Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria. Ziua zilei spune cuvânt şi noaptea nopţii vesteşte ştiinţă”. (Ps.18; 1, 2)
    Bine a văzut proorocul David, când a scris acest verset. Toată creaţia Lui vesteşte inegalabila şi neimaginabila mare ştiinţă. Gura lui Dumnezeu, după ce a grăit: “Pe el îl aleg!!” a dat măna cu Radu, sub forma unui “legămâmt” Pământul părea o mică stea sub puterea mâinii Lui. Alunecând uşor pe calea atât de mică, părea acum că Dumnezeu poate ţine pământul în palmele Sale.
    Cutremurător, nu puteai înţelege cum un Dumnezeu atât de minunat, lângă minunaţii Săi Sfinţi, poate îngădui, totuşi, omul cu toate defectele lui.
    Sofia simţi în inima ei atâta încântare şi iubire, dar toate acestea se amestecau într-un fior ce făcea să-i îngheţe sângele în vene, copleşindu-i sufletul. Cu sufletul rămas încremenit, căzu pradă neliniştii şi nedumeririi. Dumnezeu a grăit. Glasul Lui a fost ca un tunet şi ca un trăznet ce parcă a produs un cutremur în inima ei, dar, în acelaşi timp, şi ca un sentiment de neaşteptată bucurie şi blândeţe, la care n-ar fi renunţat nici pentru toate bunătăţile din lume. El a vorbit la fel ca noi, pământenii.
    La acest frumos şi strălucitor DUMNEZEU, Sofia descoperi un adevărat Chip Dumnezeiesc, ce purta sublima divinitate în forma cea mai mare a perfecţiunii. În faţa Lui, păreai un firicel de praf, o scânteioară infimă din vâlvătaia incendiară, o frunză firavă şi mică pe lângă cedrul înalt. Acest mare Dumnezeu în toată slava Lui dovedea atâta putere şi mărire, încât Sofia înţelegea cum, cu mâna Lui, coordona totul: milioanele de stele, lună şi soare, pământ, toate învârtindu-se după sfânta orânduire, Alfa şi Omega. Această Sfântă Mână, dac-ar fi vrut, le-ar fi adunat cu o iuţeală de neimaginat pe toate, apoi le-ar fi putut repune iar în axele lor, în universul creat de Atotputernicia Sa. Incredibil, dar adevarat!…
    Dincolo de această putere şi ştiinţă se descoperă un Dumnezeu de o bunătate inegalabilă. Nu poţi să nu-ţi manifeşti bucuria de a exista, de a fi OM, chiar cât de neînsemnat ai fi. Şi dacă te-ar chema să urci muntele în genunchi, acolo sus la El, fără şovăială ai merge într-acolo chiar dacă ţi-ai rupe picioarele târându-te până în acel vârf de munte, chiar de ţi s-ar dezmembra genunchii şi tot trupul de-ar rămâne în urma ta, chiar dacă ai observa că sângele tău lasă o dâră roşie în urmă, nu vei renunţa, tu tot vei urca. Te vei târî pe coate şi vei fi un fericit şi te vei simţi nemaipomenit de bucuros dacă ţi-ar rămâne doar inima, să-L poţi iubi la nesfârşit, ochii, să-L poţi vedea şi urechile, să-I poţi auzi dulceaţa glasului Său, care, desigur, fără nici o exagerare, cât ar fi fost omul de bogat, de plimbat şi de fericit pe pământ, n-a văzut, n-a gustat şi n-a simţit atâta alinare sufletească şi atâta încântare, încât să nu-ţi mai fie teamă şi să nu te mai intereseze viaţa ta şi nici ce-ai lăsat în urma ta pe pământ. Deşi cuvintele ar mai fi multe pentru a descrie pe Dumnezeu, rămân tot seci şi goale pe lângă adevăratele frumuseţi şi bogăţii ce le deţine Cerul.

    Sofia îşi dădu seama, că s-a rupt dintr-un vis care păruse realitate şi despre care se întreba dacă de fapt a fost un vis. Nu putea fi realitate, fiindcă de fapt bărbatul ei nici nu era acasă. Nici cerul şi pamântul nu se intunecase şi nimic nu arăta că cineva mai văzuse sinistrul fenomen fugind speriaţi care încotro. Când totul redeveni la normal, îşi dădu seama că, nu putea fi nici vis, fiindcă de fapt ea nu dormise în faţa casei ei, ci acum câteva secunde sau minute, s-a derulat totul ca o secvenţă dintr-un film. Tot acest uluitor tablou apăru acum în faţa ochilor ei şi ea păşea pe această potecuţă, ocolind spre partea de miazănoapte a casei ei.
    ”Doamne, a fost un vis sau realitate? A fost realitate şi, totuşi, a fost ca un vis”,se frământă ea acum.
    “Aşa glăsuieşte cel ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu, cel ce cunoaşte gândurile celui Atotputernic, cel ce vede descoperirile lui Dumnezeu, ca în vis, dar ochii şi-i are deschişi.“ (Num. 24; 4)
    – Doamne, ce taină atât de înaltă şi ascunsă, că nici n-o poate cuprinde o minte omenească, începu Sofia să se tânguiască, nepricepând nimic din toate acestea. Ce înţelepciune fără margini, ce negrăit adevăr, ce dulce bucurie, dragoste nestinsă, odihnă sufletească, împreunare minunată. Doamne, m-ai făcut părtaşă acestei Taine Dumnezeieşti, eu, care, cufundată în adâncul păcatului, întemniţată în acest trup muritor, nu meritam atâta îndurare.
    De-aş fi curată ca îngerii, sfântă ca Sfântul Ioan Botezătorul, şi tot nu m-aş învrednici de atâta mângâiere. Tu, Izvorul Dătător-de-Viaţă, ai zis odinioară celor ce pribegeau departe: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi”. Dar cine s-a apropiat de izvorul bunătăţilor şi nu s-a îndulcit? Cine s-a apropiat de un foc atât de mare şi nu s-a încălzit?
    Tu m-ai chemat la acest izvor ce pururea curge din belşug şi-ai îngăduit să-mi apropii gura de deschizătura prin care curg apele cereşti, ca să capăt şi eu picătura care potoleşte setea sufletească a fiecărui credincios.
    Şi dacă nu pot să mă înflăcărez, asemănându-mă Heruvimilor şi Serafimilor din focul cel Dumnezeiesc, măcar să mă încălzesc de la o mică scânteioară, aprinzându-mi sufletul ce pribegeşte departe într-acest trup muritor. Mulţime de laude să-Ţi aduc şi să însufleţesc, cu această hrană atât de dulce, şi pe iubiţii mei fraţi ortodocşi ca să pună şi ei gura la deschizătura cerului şi să primească o scânteioară, ca să le aprindă inima după setea duhovnicească, după flacăra de adevăr ce curge din Cuptorul Îndumnezeit.
    Pentru nemărginita Ta Bunătate, sfinţeşte locul acesta unde au stat picioarele Tale, coborând privirea ochilor Tăi peste acest împovărat popor, această ţară, România, şi mântuieşte-ne pe toţi pentru iubirea Ta cea mare. ”Pe cei buni, cu bunătatea Ta îi păzeşte, iar pe cei răi, fă-i buni, cu bunătatea Ta. Pe cei slabi cu puterea Ta îi întăreşte, pe cei bolnavi îi tămăduieşte, iar pe toţi cei cuprinşi de duhuri necurate îi slobozeşte. Pe cei rătăciţi îi adună, pe cei risipiţi îi uneşte, în turma oilor Tale, să guste toţi din această Dulceaţă Cerească pe care ai îngăduit s-o reverşi asupra acestui pământ”.

    Pace peste Israel” (Ps. 124)
    Sofia, reamintindu-şi de frumoasele curcubee, desluşea abia acum că tot ca o taină înaltă a fost şi aceasta. Dumnezeu făcuse şi atunci, tot un legământ, şi parcă îi grăise: „Pregăteşte-Mi o cămară mare şi împodobită că vin să cinez la tine”.
    O mare tulburare şi nelinişte apăruse acum în inima ei. Întrebarea care o arunca într-o şi mai mare nedumerire era: “Unde a fost în acele momente, Dulcele şi Scumpul meu Iisus?! Nu L-am recunoscut pe Bunul meu Mântuitor, în acest uluitor de frumos tablou din Răsăritul Cel de Sus. În puţinătatea minţii ei, se întreba neştiind ce să mai înţeleagă. Până acum, EL a fost Ocrotitorul şi Apărătorul ei, inspirându-i dragoste, tărie, nădejde în toate situaţiile grele sau mai puţin grele din vieţa ei.
    “Doamne Iisuse, mă închin ţie, Soarele Dreptăţii din Răsăritul cel de Sus, de ce nu Te-am recunoscut în acest tablou atât de minunat?! Era doar un singur Dumnezeu şi cu Sfinţii Săi! Oare, nu ai vrut să Te văd?!…De ce te-ai ascuns?! Mi se frânge inima, eu sunt o păcătoasă, dar Tu ştii cât de mult te iubesc”.
    “Cel ce nu iubeşte pe Domnul să fie anatema! Maran atha ! (Domnul vine)’’. ( I Cor.16; 22)
    Această mare tulburare sufletească îi măcina zi de zi cugetul şi puţina ei minte: “Dumnezeu cuprinde şi deţine supremaţia frumosului Univers, a Globului Pământesc, şi mai presus, a Raiului cu nemărginitele Sale frumuseţi, dar, unde era Scumpul meu Iisus?! De ce n-am văzut chipul Său în minunatul tablou din acel Răsărit?” se tot întreba nedumerită Sofia. Dar din nou, făcând apel la adevărul biblic, află răspunsul categoric dat de Mântuitorul:
    ’’Pentru că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine Însuşi, nesocotindu-le greşelile lor şi punând în noi “CUVÂNTUL ÎMPĂCĂRII”. ( ll Cor.5 ; 19)
    “Filip i-a zis: Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns.
    Iisus i-a zis: “De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl?’’ (Ioan 14 ; 8, 9)

    Şi, cum de-atâtea ori Îi simţI prezenţa, cunoscându-I de-acum foarte bine glasul dulcelui Iisus, al Preaslăvitului Creator, al Unuia Tată Ceresc ce este Dumnezeul pământului şi al tuturor făpturilor omeneşti, Îl auzi acum din nou din umărul cel drept, dar de data aceasta noaptea în vis. În acel vis în care parcă dormea dar cu ochii deschişi ca să poată vedea şi auzi ceea ce Atotmilostiva Treime a grăit din nou:
    ”Ascultă sfaturile Mele. Uite ce am de gând să fac: – pământ nou şi lume nouă… – Uite cum va arăta pământul… nu va fi tot o câmpie… Uite cum vor arăta femeile… Uite cu ce se vor hrăni… Vor merge… doar dacă vor vrea… Ca hrană le-ar fi de ajuns… Vor fi şi bărbaţi, dar… nu se vor mai împreuna!”
    ’’Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut, iar marea nu mai este. Şi am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei. Şi am auzit din tron un glas puternic care zicea: Iată cortul lui Dumnezeu este cu oamenii şi El va sălăşlui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Însuşi Dumnezeu va fi cu ei. Şi va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi, nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut. Şi Cel ce şedea pe tron a grăit: Iată, noi le facem pe toate. Şi a zis: Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezare şi adevărate.’’ (Apoc.21; 1- 5)
    În faţa ochilor ei, acum când îi vorbea Marele Creator, nu erau numai vorbe. Ci ca o secvenţă dintr-un film sau ca o mutare în viitor, totul se derula în aşa fel încât Sofia trebuia să audă, dar să şi privească cu luare aminte, exact ceea ce Dumnezeu voia să-i arate. Lucrarea Sa venea din marea Lui înţelepciune, încât acest “plan de viitor” al Celui de Sus, tot cu înţelepciune şi adâncă pricepere să fie înţelese. Deci: ”Uite cum va arăta pământul, nu va fi tot o câmpie!” zise Dumnezeul cerului şi al pământului.
    Dumnezeu opri glasul Său. De la picioarele Sofiei în sus, se înfăţişă un munte foarte înalt, plin de verdeaţă şi lumină, înconjurat de cetini de brazi de un verde crud, odihnitor. Sus, pe acel vârf se înălţa într-o mărire de nedescris o cetate sfântă, noul Ierusalim, îmbrăcată în găteală nupţială, ca neprihănirea unui crin imaculat, ca un potir al veşnicei veselii renăscut lângă Apa Dătătoare-de-Viaţă a tămăduirii neamurilor. Un potop de lumină albă o inunda într-o strălucire orbitoare, învăluind-o într-o negrăită frumuseţe. De la picioarele Sofiei, până la uşa acestei cetăţi, se întindeau nişte scări de marmură de un alb tot atât de strălucitor. Până sus, urcai kilometri pe aceste scări, terase. În dreapta şi în stânga teraselor, se distingeau minunatele flori care ocupau spaţiile dintre peluze, flori ce nu mai semănau atât de bine cu cele de pe pământ. Erau de talie mică, una lângă alta, toate egale, doar ici, colo, câte o frunzuliţă, arătând ca un covor plin de flori multicolore. Florile arătau ca şi cum ar fi avut fiecare rădăcina ei şi fiecare floare cu culoarea ei, de altă nuanţă. Treptele abrupte aveau, de o parte şi de cealaltă, iarbă care semăna cu iarba noastră de pe pământ, dar şi ea tot pitică. Florile străluceau ca şi cum ar fi fost poleite cu un sclipici aruncat pe ele, dându-le atât de multă fantezie, încântare şi farmec.
    Dumnezeu o lăsă să privescă lung toate acestea ca şi cum dorinţa Lui era să nu le uite niciodată. Şi totuşi, Dumnezeu explica: ”Va fi şi câmpie”. Deci erau şi câmpii pe care Dumnezeul Atotcreator nu a vrut sau nu a avut timp să i le arate Sofiei. După ce a admirat florile a privit fascinată în stânga şi în dreapta la brazii care încercuiau acest munte, urcând cu cetinile lor până sus, lângă zidurile acelei minunate cetăţi.
    ”Uite cum vor arăta femeile”, zise iar Dumnezeu, după o lungă pauză, descoperindu-se în divinitatea Sa, marea Sa răbdare pe care o avea cu nerăbdătoarea Sofia. Printre peluzele de flori de pe acele terase ce urcau de jos până lângă Cetate, în stânga, mult mai aproape de Sofia, apărură deodată trei femei, sau, mai bine zis, trei negrăit de frumoase fecioare, prinţese sau zâne din poveşti, inegalabilă comparaţia cu femeile pământeşti. Oglindite în măreţia strălucirii cereşti, arătau pe chipurile lor luminoase, neprihănirea şi beţia veseliei fără de sfârşit. Rochiile lor erau încinse la mijlocelul subţire, foarte largi în poale şi frumos mulate pe piept. Conturul rochiei arăta că-şi va păstra acelaşi trup. Mătasea foarte fină de culoare bleu, moale şi subţire, îmbrăca mâneca până la cot ; era puţin decoltată, iar rochia ajungea până jos, aproape de glezna piciorului. În picioare aveau săndăluţe. Părul lung şi ondulat pe spate, faţa foarte frumoasă. Fiind la număr trei, pe una privind-o din faţă, a doua din profil, iar cea de a treia din spate, aşa încât Dumnezeu îţi dădea posibilitatea să le studiezi îndeajuns de bine din toate poziţiile.
    „Vor merge”, zise din nou Dumnezeu, „doar dacă vor vrea”… O a patra fecioară pluti din pădurea de cetină verde de brad ca o zână zburătoare, dar fără aripi, trecând prin spatele celorlalte trei, apoi depăşind şi scările cu peluzele de pe celălalt terasament, se pierdu tot în pădurea brazilor de pe celălalt versant al muntelui. Plutind pe deasupra florilor, într-un salt unduios, părul flutura în vânt ca şi poala largă a rochiei din care ieşea în evidenţă genunchiul drept îndoit mult în faţă.
    Sofia rămase stupefiată, privindu-le şi urmărindu-le fiecare gest şi zâmbet ce lăsa să se descopere între buzele arcuite şi roşii nişte mărgăritare de dinţi albi strălucitori. Faţa le era albă şi catifelată cu ochi pătrunzători şi mari. Realitatea era că Sofia se umpluse de o sfâşietoare gelozie, impresionată de locul ce-l ocupau ele în faţa lui Dumnezeu. Era încă încătuşată în templul acela pământesc care-i ocrotea sufletul. Şi încă domnea pe tronul inimii ei egoismul „eu”. Ar fi cutezat chiar să-L întrebe pe Dumnezeu „Eu voi fi printre ele?” Dumnezeu o intimidă rostind :
    „Ca hrană le-ar fi de ajuns”… În aceste clipe privirea ei fu obligată să privească la o floare ce arăta cât un bănuţ.
    Acesta însemna hrana unei frumoase şi încântătoare prinţese a cerului, crăiasă a strălucirii cereşti. Dar nu, Dumnezeu încă nu luase hotărârea definitivă asupra acestei probleme care constituia „hrana cerească”.
    “Şi, în mijlocul pieţei din cetate, de o parte şi de alta a râului, creşte pomul vietii, făcând rod de 12 ori pe an, în fiecare lună dându-şi rodul; şi frunzele pomului sunt spre tămăduirea neamurilor”. (Apoc.22; 2)
    Dumnezeu istoriseşte mai departe planul Său, ceea ce El avea să facă în curând, continuând cu sfaturile şi dorinţele Lui frumoase pentru viitor. „Şi vor fi şi bărbaţi, dar nu se vor mai împreuna”. Sofiei, însă, îi curgea în vene tot sângele Evei, căzând în acelaşi păcat, “neascultarea”. Dumnezeu doar îi grăise: “Ascultă planurile Mele!” Iată, Sofia nestăpânindu-şi limba, l-a supărat foarte mult pe Preaîngăduitorul, cu aceste cuvinte:
    – Şi bărbatul meu va fi pe aici?
    Dumnezeu îndată a dispărut, dând semn de mare supărare, rupând firul acestei mari descoperiri a planului Său ce voia să i-l arate Sofiei. Nemărginirea bunătăţii Sale, iată, nu e fără margini. Dacă a spus “Ascultă!’’, El voia să fie respectat ca un Dumnezeu şi “să asculţi.” Sofia încremeni. Trăi clipe de adâncă întristare şi durere,

    va urma

  4. U prilej de reflecţie

    ROMANIE !!!… nimeni să nu-L pună pe Dumnezeu la încercare !
    Sunt unii încă împietriţi la inimă, care se mai uită înapoi ca soţia lui Lot spre Sodoma şi Gomora, dar aceasta nu înseamnă, că nu vor ieşii… şi ei, să ne rugăm pentru ei… Luăm modelul monahilor. Iisus nu ne îndeamnă să luptăm cu sabia, ci… tot cuvântul lui Dumnezeu ieşit din gura credinciosului e o sabie. Noi, adevăraţii luptători, ne vom lupta prin nesfârşite rugăciuni « Rugaţi-vă unii pentru alţii, că numai mântuind vă veţi mântui ». zice Domnul.
    E frumos că Sfânt Parinte Duhovnicul Justin Pârvu a alertat o lume intreagă, ştiu mai toţi despre puterea de credinţă a poporului nostru. Eu indiferent ce voi întâmpina nu voi accepta cipul :
    „Şi o bubă rea şi ucigătoare s-a ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei”, profeţeste Sf. Ioan în cap. 16 din Apocalipsa.
    Să nu ne pripim, va fi o selecţie venită de la Cel Prea Inalt, Dumnezeu.
    Şi, dacă vrea cineva să se cipuiască nu are decât, e liber să-şi pună 2 cipuri şi pe mână şi pe frunte, de ce să fim contra lui ?… dar… cine e ferm convins că nu coincide 666, cu Apocalipsa Evanghelistului Ioan ? şi cum nu e 666, când cei de la instituţia SEMA din Londra au recunoscut că le-ar trebui trilioane de dolari să schimbe cel puţin o cifră ?!!!… Şi apoi mai e o mare dovadă că e înfierarea antihristului, Dumnezeu ne-a avertizat, de ce ar face pământ nou şi lume nouă ?!!!… Dar, dacă unii nu cred în Cuvântul lui Dumnezeu prin Mesajul din carte, cum ar putea fi luminaţi să-l descopere pe antihrist ?… Am înţeles că Guvernul a sistat în prezent acest subiect.
    Staţi liniştiti, va fi un mare vai pentru cei ce nu cred, nu pentru noi. Să ne rugăm noi, şi pentru aceştia !
    Izbăveşte Doamne pe Ierusalim de toate păcatele !

    Imi cer iertare dacă am supărat pe cineva cu vreun cuvânt
    Doamne ajută ! E. B.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s