Despre pasapoarte, permise, buletine de identitate prevăzute cu cip-uri

afis-bucuresti_bun1

Grupul Areopag vă invită la CONFERINŢA CU TEMA „SFÂRŞITUL LUMII – ÎNTRE PROFEŢII ŞI OBSESII”MARŢI, 27. 01. 2009, ora 18.00. LOCAŢIE: Sala DALLES, lângă Librăria Noi. Vor vorbi: Ierom. IOAN ŞIŞMANIAN (de la mănăstirea Petru Vodă), Maica ECATERINA FERMO, LAURENŢIU DUMITRU, DANION VASILE. Conferinţa va fi transmisă în direct pe http://www.ortodoxradio.ro. Se vor lansa volumele „Stareţii despre vremurile din urmă” şi „Zorii Apocalipsei”.

Maica Ecaterina Fermo ne-a oferit, zilele trecute, prin intermediul radio-ului, câteva explicaţii în plus, răspunsuri la întrebări puse punctual, precum:

  • De ce aceste paşapoarte electronice sunt receptate ca un lucru extrem de negativ, de nociv, ca un semn apocaliptic?
  • Cum ne afectează cipurile sau codul de bare pe noi, personal?
  • De ce este periculoasă acea introducere (din viitor) a cipului în om?


One Comment on “Despre pasapoarte, permise, buletine de identitate prevăzute cu cip-uri”

  1. Tatăl este nădejdea
    Fiul este scăparea
    Protecţia Divină este Duhul Sfânt.

    Dragilor, iubiţilor fraţi români-ortodocşi, vă iubesc prea mult să nu vă spun şi eu, că trăim nişte evenimente zguduitoare pe care nu le putem ignora, sau cel puţin de dragul copiilor noştri.
    Am scris o carte, de mai mult timp, (dar care a ignorat-o toti) si de care trebuie să mă ocup nu numai să vadă lumina tiparului, ci să treacă dincolo de pagini, în inimile tuturor credincioşilor care vor să-şi trăiască veşnicia lângă Cel ce i-a creeat, lângă Dumnezeul din Ceruri. De ce am scris-o ?…am fost obligată!… Dumnezeu mi-a dat o palmă foarte grea, văzând că mă împotrivesc. Eram chiar foarte sănătoasă. La analizele f. bune şi energia pe care o aveam!!!… speram că voi trăi o sută de ani.
    Spun, (m-a lovit toiagul lui Dumnezeu) când am primit o lovitură putenică la sân, că până să realizez că e foarte gravă, m-a şi diagnosticat cu “carcinom mamar”.
    A început cea mai grea perioadă din viaţa mea: cobalto-terapie, citostticele, tratament îndelungat şi din rău şi mai rău. Timp de 2 ani, mi-am rugat moartea, m-aş fi sinucis dacă nu-l iubeam aşa de mult pe Dumnezeu, şi dacă nu ştiam foarte clar, că El îmi interzice această fărădelege, (în iad aş fi trecut la aceleaşi suferintă, poate şi mmai mare).
    Mi-am recunoscut “păcatul neascultării” de Preabunul Dumnezeu şi m-am hotărât să scriu cartea.
    Cum “am făgăduit lui Dumnezeu”, cum a intrat o putere în mine şi nu ma mai părăsit nici până azi, din 2002 (operaţia am suportat-o pe 08-08-2000).
    Vă dau Site pe care e postată, această carte: http://www.agonia.ro. Adresa directă: http://www.agonia.ro/index.php/author/0026738/Branoiu_Elisabeta
    Eu nu urmăresc prin aceasta, nici un câştig sau interes pământesc, am dăruit sudoarea frunţii mele gratuit, şi m-aş lipsi de toţi şi de toate, dar, mi-e foarte teamă că mă va biciuii din nou Dumnezeu. Dumnezeu e dragoste, bucurie, fericire, sublimă frumuseţe si bunătate, dar, e şi teamă, eu vorbesc din experienţă şi n-aş dorii nimănui să treacă prin ce am trecut eu.
    In cuprinsul cărţii sunt nişte “mesaje”
    1.Dumnezeu a coborât deasupra României noastre, a vorbit româneste, a ales o familie, pe “cei doi”(care doreşte să rămână anonimi).
    2. Dumnezeu ne dezvăluie un “plan al Său de viitor” asupra pământului :
    –“ASCULTĂ , PLANUL MEU… UITE CE AM DE GAND SĂ FAC… PĂMANT NOU ŞI LUME NOUĂ”… – zice Domnul, şi arată o frumuseţe de alt pământ pe care o să ne mute, având acolo viaţă veşnică…
    Dar cuvăntul : “ASCULTĂ”… este cheia cu care deschizi Porţile Raiului! (şi cum noi nu prea ascultăm?!!!…)
    Iisus Domnul, dă înconjur globului pământesc şi e văzut într-un întuneric (spiritual), numai în Munţii României găseşte spaţiu curat (mânăstirile) şi îndeamnă :
    3. “IŞIŢI DIN EA, POPORUL MEU !”
    Roman- Religios-Ortodox
    “Şi am auzit un glas din cer,
    zicând: Ieşiţi din ea, poporul Meu,
    ca să nu vă faceţi părtaşi la
    păcatele sortite ei şi să nu fiţi loviţi
    de pedepsele sortite ei ”.
    (Apoc. 18; 4, 5)

    de Branoiu Elisabeta
    Editura Printeuro
    »Ploieşti

    Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
    Ieşiţi din ea, poporul Meu!
    Elisabeta Brănoiu

    ISBN 973-8389-61-5

    Tiparit cu binecuvantarea
    PREA SFINTITULUI PARINTE
    +GALACTION
    EPISCOPUL
    ALEXANDRIEI SI TELEORMANULUI.

    4. Iisus pune nişte condiţii « să nu-ţi vinzi sufletul » (citat din carte):
    « Elisabeta, lupta este grea, dar răsplata este mare. Începi şi tu de- acum a merge mai bine pe urmele Domnului tău decât înotând în valurile nimicitoare ale acestei lumi. Nu te depărta de El şi apropie-i şi pe fraţii tăi care vor să-şi trăiască veşnicia în Ierusalimul Cel de Sus. Marele scop al lui Dumnezeu este să intrăm toţi la “Cina Nunţii Lui”.
    Iată, Iisus a îngăduit ca să cunoaştem mult mai mult decât alţii. Numai cunoaşterea ne face să acceptăm un anumit lucru… sau … să-l respingem. Vreau să-ţi desvălui taine şi mai mari ca să-ţi deschid ochii şi mintea să fi mai puternică, să ştii pentru ce ai de luptat. Îţi voi mărturisi ultima minune relevată de Mirele nostru Iisus de foarte puţin timp în urmă, de când Iisus Hristos m-a răpit cu Duhul în Cetatea cea mare a Ierusalimului de Sus, gătită pentru cina nunţii Mielului:
    “Şi în cetate nu va intra nimic pângărit şi nimeni care e dedat cu spurcăciunea şi cu minciuna, ci numai cei scrişi în Cartea vieţii Mielului.” (Apoc.21; 27)
    Iată Mielul Iisus, Mire al Cerului, neînchipuit de frumos… strălucind ca un soare, foarte greu de explicat în cuvinte. Cuvintele sunt prea mici şi nesemnificative, şi… cât de romantice şi de încântătoare ar fi ele, tot ar umbri frumuseţea, slava şi încântarea ce-o arbora în măreţia Sa şi în marea Sa strălucire. Un Mire prea înfrumuseţat, îmbrăcat fiind cu o mantie albă, cu blândeţea şi bunătatea ce numai în minunatul Său Chip poţi să descoperi…
    Şi Fecioara Maria, Maica lui Iisus, era tot atât de încântătoare. Deşi Maică… era tot atât de tânară şi de o rară frumuseţe, gătită tot ca de nuntă, arătând ca o Împărăteasă a Cerului. Îmbrăcămintea era confecţionată dintr-o mătase foarte fină şi uşoară. Era un crem, o culoare dulce, deschisă, mantia, largă şi lungă, plină de dantele, mai puţin pe margine, sub care avea o rochie tot de aceeaşi culoare. Mantia venea de sub o distinsă coroniţă de Împărăteasă ce nu îi acoperea numai capul, ci şi umerii, până la talie. Pe frunte, cobora coroniţa albă ce arăta a fi din safire şi perle, nestemate de o rară frumuseţe. Foarte greu de explicat în cuvinte nemărginitele frumuseţi ce deţine Slava Cerească…
    Şi iată, eram undeva pe un câmp înverzit, pe o pajişte cu flori şi iarbă şi pomi. Iisus, cu câţiva paşi grăbiţi, înainta spre mine, iar Maica Sa însoţindu-L, călca graţioasă şi zâmbitoare, puţin mai în urmă. Pe braţul lui Iisus atârna o rochie albă de mireasă, toată dintr-o broderie dantelată şi deosebit de frumoasă. Mi-a întins-o zicând: „Îmbrac-o!”
    Fără să mă străduiesc, m-am şi pomenit îmbrăcată şi, ca şi cum mă uitam într-o oglindă, m-am văzut transformată într-o fecioară foarte frumoasă cam la 25 de ani, foarte tânără, semănând cu o prinţesă. Iisus mă privea admirându-mă, apoi, s-a adresat Binecuvântatei Maicii Sale:
    – Maică!… Ce mireasă frumoasă mi-ai dat!
    Întorcându-se iar spre mine, din nou privindu-mă cu multă blândeţe, bunătate şi dragoste, mă prinse uşor de umeri, mă sărută pe amândoi obrajii, mă apropie de pieptul Lui, zicându-mi:
    – Te aştept la Mine, în palat! şi pe dată a şi dispărut. Deodată, au dispărut şi emoţiile mele. Urcând, într-o clipă am ajuns la acest mare Palat care arăta ca o cetate strălucitoare pe un vârf de munte. Acolo sus pe acest munte, acest Palat părea unul dar era format din foarte multe cămări legate între ele de forma unui cerc de jur împrejur lui, la fel ca un stadion foarte mare, enorm. Parcă în mijlocul muntelui, în jos, coborau enorm de multele scări, trepte, terase de marmoră albe, foarte frumoase. Scările erau într-o formă de cerc, ce-ţi dădea impresia că intri în inima muntelui. Era un peisaj unic, încântător, care emana atâta fericire şi pace sufletească, veselia după care tânjesc mulţi pământeni..
    Mirele era deja acolo. Iar eu ajunsesem ultima dintre miile sau milioanele de mirese, toate ocupând un loc, fiecare parcă pe un spaţiu rânduit anume lor. Interesant şi la fel de impresionant, am găsit că şi locul meu liber, era anume hotărât cu mult mai înainte. Acest templu era măreţ, uluitor de frumos, împodobit ca pentru nuntă. Miresele, şi ele aşteptau în mod festiv ceva, aşteptau pline de graţie, radiind de fericire, stând tăcute şi cuminţi. Acest Palat avea „parcă anume într-o splendoare înfrumuseţată „cămara” din care intra şi ieşea mereu Mirele Iisus, dar nu totodată cu Duhul. Duhul ieşea totdeauna înaintea lui Iisus El era numai simţit şi auzit, dar nevăzut, ca un curent ce se purta pe deasupra capetelor tuturor mireselor.
    Mai întâi iese Duhul, anunţând: „Va ieşi Mirele Iisus din cămara Sa şi va alege pe aleasa Lui. Care dintre voi aveţi rochia de mireasă curată?
    Eu, admirându-mă, plină de semeţie şi făţărnicie mi-am zis: „Eu am rochia cea mai curată, doar mi-a întins-o El, Iisus Hristos, Domnul meu. Nu mi-a dăruit-o El? M-a sărutat pe amândoi obrajii, exclamând: „Maică, ce mireasă frumoasă Mi-ai dat!” . Acum pe mine mă va alege.
    Această semeţie mă umili însă, când Iisus, trecând printre ele, intră iar în cămara Sa de nuntă fără să-şi aleagă nicio mireasă. Din nou ieşind Duhul şi plimbându-se pe deasupra mireselor zise: „Nici una n-aţi avut rochia curată?”
    Toate miresele tăcură, numai eu am protestat nemulţumită, îndrăznind să-mi expun nedumerirea mea: „Dar rochia mea e foarte curată. Mi-a dat-o chiar Mirele Iisus când eram încă în lume şi El m-a chemat aici”.
    Duhul trecuse de mult timp, plutind mai deperte pe deasupra altor mirese, când eu am zis acestea, dar, întorcându-se înapoi, se opri în dreptul meu, îmi arătă şi, totodată, îmi zise: „Ia priveşte jos pe clinul acesta din stânga. Uite două pete!”
    Şi Duhul plecă mai departe, ducând anunţul ce era dator să-l facă cunoscut tuturor mireselor. Eu privind uimită la clinul de jos al rochiei, abia am zărit două dunguţe mici, una puţin mai mare decât cealaltă. Încremenind de ruşine şi teamă, m-am aşezat în locuşorul meu cu ideea că aici mă aflam într-un concurs foarte mare şi foarte greu. Duhul striga mai departe, acum punând alte condiţii: „Va ieşi Mirele Iisus din cămara Sa şi va alege pe mireasa Lui! Cine nu şi-a vândut sufletul lui satana?”
    Eu am început să capăt din nou încredere şi speranţă la auzul acestor cuvinte: “Eu, Domnul meu! Niciodată nu mi-am vândut sufletul, n-am făcut vrăji, farmece, descântece, nu m-am îndeletnicit cu ghicitul. Nici măcar pe duşmanii mei cei mai aprigi nu i-am îndemnat să şi-l vândă, ba chiar i-am mustrat, auzindu-i că-i dăruiesc lui satan: casa, copilul, bărbatul sau prietenii sau cunoscuţii săi cu toate lucrurile înconjurătoare. Nimic nu i-am dat lui satana niciodată în viaţa mea, cu atât mai puţin sufletul meu.”
    Îndată gândind acestea, ieşi din nou Mirele Iisus din cămara Sa, după ce intră Duhul Sfânt în aceeaşi cămară unde sta Domnul. Din nou se făcuse o linişte deplină, încetând orice foşnet, orice murmur, orice mişcare, aşteptând toate pe Domnul lor, pe Mirele Iisus, atât de plin de strălucire, slavă şi mărire. Cu chipul blând, cu privirea dulce, căuta toate privirile nenumăratelor mirese. Cu paşi domoli, cu mersul măreţ, arăta ca un soare. Fiecare se întreba din nou, sperând că ea va fi aleasa lui Hristos.
    Şi eu, ca şi celelalte mirese, îmi făceam speranţe, având aceleaşi dorinţe în suflet. Eram mai umilă şi smerită, înţelegând că Duhul vede şi ştie tot, mirându-mă cum a putut observa acele dunguliţe în faldurile adânci ale rochiei mele. Speranţa îmi reveni din nou în suflet pentru că şi dorinţa mea era prea arzătoare şi voiam cu orice preţ să fiu eu “Aleasa Lui”. Era ca un concurs suprem şi fascinant, dar ale cărui note se puneau pe trecut. Era examenul cu notele la purtare, obţinute în lumea de jos. Îmi venea să cad la picioarele Lui Iisus, să plâng, să-L rog, încercând să-I explic cât de mult Îl iubesc, cât m-am străduit de mult să mă lupt cu toate ispitele şi plăcerile lumeşti, dar acum mi se părea prea târziu. Aici e prea multă corectitudine. E atâta iubire, atâta bunătate, e neatinsă fericire, negrăită bucurie, nespuse sentimente de plăcere. Dar un fior te ţine umil şi supus, ca şi cum ţi-ar fi teamă că vei pierde totul printr-un mic gest necugetat.
    Mirele Iisus, din nou trecând, se opri pe terasa albă ca marmura din faţa mea. Mă privi blând, iubitor, dând de înţeles, că iată, El, Cel ce iartă toate mă iartă şi pe mine. Mă privi doar pentru câteva clipe, apoi se întoarse cu privirea în jos, pe pajiştea verde. Am întors şi eu privirea, sora mea, Maria, umilă şi smerită, urca scările, încet, spre noi. Am simţit în pieptul meu inima pamântească străpunsă de mare durere şi emoţii pentru ea. Ştiam despre ea că este bolnavă de ciroză, că e atât de slăbită şi neputincioasă pe cât de neajutorată era de familia ei, care a părăsit-o în clipele cele mai grele. O vedeam cum urcă, tot slăbită, bolnavă, tristă şi cu faţa adevăratului ei chip pământesc, iar pe trup avea îmbrăcămintea pământească: o fustă neagră şi o bluză verde, cu care o mai văzusem îmbrăcată.
    Deodată, gândul meu înspăimântat a fugit la versetele din Sfintele Scripturi: „Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci Împăratul a zis slugilor: Legaţi-l de mâini şi de picioare şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor”. După impresia şi după judecata minţii mele, aşteptam să aud, acum, aceeaşi sentinţă.
    Mirele Iisus, atât de răbdător, o aşteptă să urce scările până lângă mine, apoi, cu glasul blând şi îndurător, o întrebă: „Tu cine eşti? Şi rochia ta de mireasă unde este?” „Eu… sunt… Maria după Ioana!” răspunse, privindu-L pe Iisus umilă şi smerită, abia ridicând ochii în sus.
    Mă privi şi pe mine, recunoscându-mă, deşi eu trecusem prin acel proces de transformare, devenind o cu totul altă persoană, foarte tânără, foarte frumoasă. Prea Bunul Iisus, “Mirele”, îndată îi întinse şi ei o rochie de mireasă, tot atât de frumoasă, albă şi curată. Maria s-a aşezat foarte fericită lângă mine, iar Mirele Iisus a intrat din nou în cămara Sa.
    Privindu-L cu aceeaşi teamă, suspinând adânc, acum nu mai îndrăzneam să mai gândesc ce va urma, ce-o să se întâmple şi ce condiţii o să mai pună Duhul Sfânt. Din această întâmplare, mi-am dat foarte bine seama, că, în lume cât am trăit, colindam în Sfânta Zi de Vineri cu post şi Sfinte Acatiste, rugându-mă pe la mânăstiri şi biserici, scriam pe mulţi pe aceste acatiste, dar, mai ales, pe sora mea, Maria. Iată, intră Mirele Iisus din nou în cămara Sa şi, din nou, ieşi Duhul Sfânt, care, asemenea unui curent simţit şi auzit, se purta pentru a treia oară pe deasupra tuturor mireselor, pregătindu-le şi emoţionându-le din nou să-L aştepte. Din nou Duhul puse altă condiţie: „Va ieşi Mirele Iisus din cămara Sa, să aleagă o mireasă. Are cineva coroniţa? Cine va găsi coroniţa aceea va fi “aleasa”, mireasa Mirelui Iisus.
    Duhul Sfânt intră din nou în aceeaşi cămară de unde ieşea mereu Mirele. Miresele luară poziţie din nou în faţa Mirelui, aşteptând cu atâta încredere, dragoste şi mare speranţă că fiecare dintre ele va fi aleasa acestui Mire al Cerului din măreţul Templu Ceresc. Şi eu am început să caut cu privirea, nădăjduind că poate voi găsi “coroniţa”. Eram sigură că va fi undeva în incinta acestui mare templu, deoarece Duhul Sfânt nu minte, dar unde s-o caut? Cum să fac s-o găsesc eu? Iată, deşi nu mai eram pământeană, simţurile şi caracterele mele pământene erau aceleaşi. Durerea, dragostea şi dorinţa de fericire îmi răscoleau inima, aşa cum, de fapt, mă dominau şi pe pământ.
    Dar nu departe de mine, chiar imediat în stânga, în spatele miresei din umărul meu stâng, dincolo de treptele scărilor ce urcau tot mai sus spre palat, jos, pe una din trepte, văd o floare mare asemănatoare nufărului alb. Rapid, cu o mişcare bruscă, m-am aplecat şi, ca şi cum m-aş fi temut că mi-o răpeşte altcineva, îndată am ridicat-o, trăind cele mai frumoase sentimente de bucurie, privind-o lacomă că e în mâinile mele, că de fapt am coroniţa, am ceea ce era cel mai de preţ pentru câştigarea marelui concurs. Cu mâna stângă am ridicat-o din locul unde era ascunsă, deşi din Voia şi Lucrarea Celui Prea Înalt, acestă gingaşă floare albă parcă părea mai mult din ceară şi, iată, se afla acum lângă mine, foarte aproape şi foarte uşor de obţinut. Câştigasem o bătălie pentru marele concurs, dar fără sacrificiu, fără osteneală, fără mare alergare, oferindu-mi-se ca pe tavă coroniţa cu care să mă împăunez. Rămasă tot în mâna stângă, am ridicat-o deasupra capului meu, tot mai sus înălţându-mă pe vârful picioarelor, ca să mă fac văzută şi auzită de Duhul Sfânt, zicând: Am coroniţa!… Eu am găsit coroniţa! E în mâna mea… eu voi fi “Aleasa” Mirelui Iisus! tresărind de mare şi nestăvilită bucurie.
    Sfântul Duh se întoarse de la jumătatea drumului, venind iar înapoi spre mine, fără ca eu să-mi dea seama de data aceasta ce are de gând să facă. Eu continuam să păstrez coroniţa la înălţime, de fapt, acea mare, albă şi frumoasă floare, care semăna a fi parcă mai mult confecţionată din ceară, sau ceva asemănător, greu de explicat. Duhul Sfânt, întorcându-se, îmi suflă încă de departe în coroniţă, de această dată văzându-L, fiind ca nişte raze roşii de foc, văzute şi simţite. Intrând printre degetele mele, luă petală cu petală şi, înmulţindu-le prin aer, le-a aşezat pe capul tuturor mireselor, formându-se acum adevărate coroniţe ca diademe ce străluceau, înfrumuseţând capetele tuturor mireselor din jur. Mă vedeam şi pe mine cu aceeaşi coroniţă, eram ca şi cum mă priveam într-o oglindă. Simţeam chipul ce parcă radia de atâta slavă şi frumuseţe, un chip cu care ne împodobise pe toate la fel, Frumosul Mire al Cerului, Împărat al Marelui Templu Ceresc, din Cetatea cea Mare a Ierusalimului de Sus.
    Dar, cum şi pe pământ fusesem plină de recunoştinţă faţă de Binefăcătorul meu, acum m-am simţit obligată să ies pe pajiştea mică şi rotundă de jos, privind şi dând ocazia tuturor mireselor să mă privească. Am început să le împărtăşeasc şi lor, frumoasele impresii şi simţăminte, cu o linişte sufletească pe care numai în ceruri poţi să o dobândeşti: “Frumoasele mirese, iubitele surori, nu-i aşa că totul a fost o amăgire? Duhul ne-a încercat modestia şi smerenia sufletelor noastre, dar de fapt… toate suntem “alesele” Mirelui Iisus. Toate vom rămâne pe veci miresele Cerului, tot atât de frumoase, tot atât de fericite lângă Mirele nostru Iisus.
    Nimeni şi nimic nu ne va mai alunga de aici. Puterea răului nu are acces aici să ne vatăme, să ne învrăjbească sau să ne răpească de lângă Mirele nostru, Căruia trebuie să-I mulţumim din toată inima, cu tot sufletul, cu toată puterea şi tot cugetul nostru şi tot atât de mult să-L iubim până-n eternitate”.
    Mirele Iisus, care încă nu ieşise din cămara Sa, apăru din nou în pridvor. Cobora plin de strălucire, tot atât de blând şi plin de iubire. Din nou se opri în faţa mea, din nou mă prinse cu amândouă mâinile de umeri şi mă atinse cu obrajii Lui pe amândoi obrajii mei. Apoi, făcând doi paşi înapoi, îmi zise:
    – Dintre toate, tu ai căpătat înţelepciunea!… » (încheiat citatul).

    Iată, ce mi-a creat această stare de suflet, iubind pe toţi fraţii mei şi răbdând atâtea chinuri numai să dea Domnul să pot convinge « ADEVARUL » pe care nimeni nu-l poate contesta fără « dar şi poate »
    Aceasta este « Lucrarea Duhului lui Dumnezeu » şi nimeni nu poate zadărnici « Planul Său »… Va veni plângere mare pentru cei ce nu cred acest ADEVAR.
    Eu care cunosc ADEVARUL nu pot accepta microcipul, actele biometrice. Cipul este un mic început al acestei mari realităţi : NOUA ORDINE MONDIALA – o dictatură internaţională la care toate popoarele vor fi supuse ; este un sclavagism modern deghizat în democraţie ; In spatele luptei împotriva terorismului se afla lupta impotriva libertatii individuale… e o ştampilă 666. Masonii o să radieze, apoi, pe toţi care au acest microcip, ei se consideră singurii “poporul ales” restul trebuie să moară. Veţi vedea în curând, îmi veţi da dreptate.
    Mie nu îmi este frică de oameni cu riscul, că voi plăti cu viaţa. Îmi este frică numai de pirderea vieţii viitoare. Îl cunosc pe Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, care ne-a lăsat ca mărturie “Cuvântul Său în această carte”, studiaţi-l şi veţi cunoaste ADEVARUL! Ii iubesc foarte mult pe toţi fraţii mei ortodocşi şi la fel de mult şi pe cei care vor să revină la Unul Trup Biserica, cap fiind Mântuitorul nostru, dar să vină, acum cât nu e prea târziu. Nu ascultaţi şoaptele şarpelui ”Nu judeca să nu fi judecat” pe care el ne face să le întelegem denaturat… ci îndeamnă, mustră, ceartă:
    “Şi pe unii, şovăitori, mustră-i.
    Pe alţii , smulgândui din foc, mântuiţi-i; de altii, însă, fievă milaă cu frică, urând şi cămasă spurcata de pe trupul lor” (Iuda. 1; 22).

    Domnul să-ne lumineze mintea! +AMIN +


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s