Experţii sfătuiesc România să apeleze la un împrumut de la F.M.I.

Pe înţelesul tuturor, situaţia deloc roz a economiilor din lume se reflectă şi în incapacitatea unora dintre statele europene de a face faţă crizei, soluţia de a ieşi din criză, cel puţin pe termen scurt, rezumându-se la un ajutor extern. Unele state chiar sunt îndemnate de experţi să apeleze la împrumuturi. Acesta ar fi cazul Bulgariei, dar şi al celorlalte state din Europa de Est, printre care şi România.

Publicaţiile financiare susţin că ajutorul extern este singura ieşire pentru ţară din criza financiară globală. „Business Week”, spre exemplu, susţine că băncile centrale din Estul Europei şi guvernele nu-şi vor putea permite să ia măsuri de siguranţă atât de extinse precum cele din Vest. Prin urmare, ajutorul nu poate decât să vină dintr-o sursă externă: ori un împrumut de la FMI sub o serie de condiţii împovărătoare ori împrumuturi de la Banca Centrală Europeană (BCE), care ar fi mai puţin apăsătoare, susţin economiştii.

Împrumutul este „colacul de salvare” la care au apelat deja, pe rând, Islanda, Georgia şi Ucraina. Acestea au bătut pe rând la „uşa” Fondului Monetar Internaţional (FMI). Dacă situaţia Ucrainei rămâne încă incertă, Ungaria poate răsufla uşurată, având în vedere că a încheiat un acord cu instituţia internaţională.

Conform analizelor economice, România ar avea nevoie de încă 5-9 mld. € pentru a-şi atinge ţintele din Bugetul pe 2009, au declarat guvernanţii.  Ca sursă de finanţare, ar fi, precum am scris mai sus, un ajutor extern. Însă aici se pare că am avea de ales între FMI şi alte surse, precum Banca Mondială, Banca Europeană pentru Investiţii sau Uniunea Europeană.

Diferenţa între cele două surse de împrumut ar fi aceea că FMI-ul ar impune, în condiţiile acordării unui împrumut, un control strict al cheltuielilor bugetare, adică strângem cureaua, îngheţăm salariile, tăiem drastic cheltuielile de la buget. De asemenea, soluţia apelării la banii FMI este percepută la nivel internaţional ca soluţie de avarie, iar asta ar însemna şi îngheţarea investiţiilor străine în România. Pe de altă parte, o instituţie financiară mai „înţelegătoare” ar fi mai pe placul unora, mai ales în acest nou an electoral, pentru că nu ne-ar forţa la prea multe şi ne-am permite să mai ajustăm, ici-colo, câte o cheltuială inutilă, să majorăm nişte lefuri precum ne fuse vorba şi toată lumea ar fi fericită, dar mai ales noi, ăştia mulţi, nu.

În ambele cazuri, pentru noi, cei mulţi, este mai greu decât anul trecut şi ne va fi din ce în ce mai greu. Pentru că datoria publică va creşte, pentru că salariaţii şi firmele (mai precis – contribuabilii) vor trebui să suporte în continuare euforia majorării pensiilor, a taxelor de tot felul, şi în plus, de unde sunt atâţia bani la FMI, pentru a ajuta toate aceste state, cu aceste sume, de miliarde de Euro fiecare… În mod logic, mai mulţi bani în circulaţie înseamnă creşterea inflaţiei (şi legile economice spun că dacă creşte inflaţia, şomajul ar trebui să scadă şi invers – dar asta e mai mult teorie, s-a demonstrat şi contrariul, anume că pot creşte în acelaşi timp) şi o inflaţie crescută, şomaj ridicat, venite pe fondul unei îndatorări externe înseamnă supunere faţă de creditori. În sensul că aceştia pot veni cu „amabilităţi”, pot veni cu prelungirea perioadei de rambursare, în schimbul unor „servicii”.

După cum se ştie, există multe păreri conform cărora actuala criză financiară mondială a fost regizată, pentru a se ajunge la un control financiar mondial, unic, prin crearea Global Monetary Authority (vezi, de exemplu, articolul „Criza financiara a fost declansata la ordin” de pe site-ul război întru cuvânt din 2008, 27 nov.) în locul atâtor organisme de „supraveghere” financiară. Astfel, Jeffrey Garten, membru CFR (Council of Foreign Relations) scria într-un articol din Financial Times având ca titlu “Avem nevoie de o nouă Autoritate Monetară Globală” că propusa Autoritate Monetară Globală (GMA) va superviza la sânge activităţile autorităţilor naţionale, mai acerb decât FMI-ul, şi va controla implementarea unor reglementări globale, va acţiona ca o Curte de judecată a falimentelor pentru companiile globale de o anumită mărime, cele mai mari companii financiare globale vor trebui să se înregistreze la GMA şi vor fi obligate să se supună monitorizării acestuia. GMA va fi finanţată prin contribuţii obligatorii de fiecare ţară care se va angaja la aceasta (dar va fi obligatoriu pentru toţi !!) şi de prime de tip asigurare plătite de companiile financiare globale, publice sau private.

Gordon Brown (primul ministru al Marii Britanii), Nicolas Sarkozy (preşedintele Franţei) – şi nu numai aceştia – susţin că este necesară o nouă arhitectură financiară mondială, un nou guvern mondial, adică toată lumea să joace după aceleaşi reguli – regulile lor…

În concluzie, dacă experţii îndeamnă România să apeleze la împrumuturi externe, mă întreb dacă ne-au sfătuit şi să tăiem singuri cheltuielile bugetare, fără a fi constrânşi de nu ştiu ce acorduri, sau mă întreb de ce nu ajută România să aibă, de exemplu, o mai bună absorbţie a fondurilor structurale ale UE? Pentru că stau banii nefolosiţi, în loc să-i avem în străzi, în canalizări, în IMM-uri performante etc… Avem atâţia experţi! De ce am ajuns aici?

P.S.: Experţii, FMI-ul şi “lustragiii” – Fabulă de criză



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s