Întâmpinarea Domnului în viaţa Cuv. Serafim Rose

intimpinarea-domnului

Aşa cum ne învaţă Părinţii Bisericii, muzica este limbajul cel mai apropiat sufletului.

„Eugene nu citea atât de mult pe cât asculta muzică”, scria Alison. În 1954, a luat-o la opera rusească Boris Godunov de Musorgski; care l-a uimit, cunoscând un alt chip al creştinismului, care l-a făcut să spună, „Credeam că nemţii sunt profunzi, dar se pare că ruşii au o profunzime mai mare”.

Cu toate acestea, compozitorul german Johan Sebastian Bach, a fost compozitorul esenţial în viaţa lui Eugene. „Muzica pe care o ascultam, era aproape în întregime Bach”, continuă Alison. „Prietenului nostru Albert Carter îi plăcea foarte mult Bach: el ne-a apropiat pe amândoi de muzica lui. Eram un grup de vreo zece care uneori stăteam toată noaptea şi ascultam muzică de Bach. Lui Eugene îi plăceau mai ales: „Marea misă în Si minor,” „Patimile după Ioan,” „Patimile după Matei,” „Magnificat”, cantantele, „Oratoriul de Crăciun”…. Mai întâi i-a plăcut muzica, mai apoi cuvintele iau copleşit mintea…. Cuvintele folosite de Bach erau luate direct din Evanghelii şi alte Scripturi, aşa că se auzeau cuvintele Bibliei transpuse pe muzică, care au avut cea mai adâncă înrâurire asupra lui”.

Mai ales Cantata nr. 82 a lui Bach –– a ajutat la schimbarea vieţii lui Eugene. Se numea Ich Habe Genug („Mi-e de ajuns”) şi avea ca temă principală moartea. Compusă pentru voce şi orchestră, a fost scrisă în cinstea sărbătorii „Întâmpinarea Domnului” când bătrânul Simeon întâmpină Sfânta Familie şi-I spune Domnului că acum poate să moară. Bach a dat o expresie tulburătoare setei omului pentru împărăţia cea cerească, pentru a merge dincolo de această „vale a plângerii”. Baritonul cântă trei arii, cuvântând sufletului său, pe melodii simple, de o frumuseţe negrăită. Prima arie este un suspin de uşurare că sfârşitul vieţii este aproape: „Mi-e de ajuns! L-am primit în braţele mele chinuite de dor pe Mântuitorul, nădejdea celor credincioşi. Mi-e de ajuns!

bl-seraphim100-b

L-am văzut! Credinţa mea l-a îmbrăţişat pe Iisus şi chiar astăzi m-aş lepăda bucuros de această lume. Nu am altă nădejde decât că Iisus va fi al meu şi eu al Lui. Mă prind cu credinţă de El şi întocmai ca Simeon, aproape că şi văd bucuria celeilalte vieţi. Să ne lipim inima de el! De-ar fi acum vremea plecării mele de aici, cu bucurie aş spune lumii, ‘Mi-e de ajuns’.”În partea a doua, muzica devine liniştitoare şi blândă ca un cîntec de leagăn, iar sufletul este îndemnat să-şi închidă ochii pe vecie în faţa vieţii: „Adormiţi acum, ochi obosiţi – închideţi-vă uşor în pace. Lume, nu mai zăbovesc. Plec de la tine, ca sufletul meu să poată spori. Aici totul este în suferinţă, dar acolo voi vedea pace dulce şi odihnă desăvârşită.”

Între timp se aude o rugă fierbinte: „Doamne, Dumnezeul meu! Oare când mă vei chema, ca în pace să vin la Tine, să stau în pământul rece şi să mă odihnesc în Tine?!” Sufletul moare lumii şi îşi ia rămas bun: „Lume, noapte bună!”. Melodia se opreşte, lăsând să se audă doar acordul slab al unei orgi, semnificând trecerea morţii. În partea a treia, sufletul eliberat de legăturile pământeşti, iese din trup şi intră în veşnicie. Muzica înseamnă uşurarea, libertatea şi avântul păsării în zbor: „Cu bucurie îmi întâmpin moartea.”

„ICH HABE GENUG” era bucata preferată atât de Alison cât şi de Eugene. Când mergea la el, îl ruga să pună această melodie. Era de acum un lucru obişnuit pentru ei şi întotdeauna o mai ascultau o dată înainte de plecarea ei. Însă, nu o punea niciodată dacă mai era şi altcineva în cameră. Când era timpul ca ea să plece, el se ridica în picioare şi de fiecare dată o întreba acelaşi lucru: „N-ai vrea să asculţi nişte muzică înainte de a pleca?” Fără să mai aştepte răspunsul ei, el lua discul acela, întrebând-o ce parte dorea să asculte. Şi din nou, orice răspuns dădea ea, el punea partea cu Ich Habe Genug. Apoi el se afunda adânc în fotoliu, fără să se uite în jurul lui şi fără să vorbească. Îl punea iară şi iară. Când Alison se ridica să plece, el rămânea tăcut în fotoliu, ascultând. Stătea ore în şir fără să se mişte, contemplând cele ce i se arătau lui prin cantată şi care îi grăiau lucruri atât de profunde încât orice altceva din viaţa sa nu mai însemna nimic pentru el.

bl-seraphim100-c

Sursa: cartea „Viaţa şi opera părintelui Serafim Rose” – Damascene Christensen.

Anunțuri

One Comment on “Întâmpinarea Domnului în viaţa Cuv. Serafim Rose”

  1. […] Întâmpinarea Domnului în viaţa Cuv. Serafim Rose […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s