Domnul este „asigurarea” mea

risk

Ştim toţi că sunt situaţii în care nici o asigurare din lume nu ajută…

Biserica Ortodoxă ne învaţă că moartea este despărţirea sufletului de trup. Sfânta Scriptură (Biblia) arată că atunci când „omul merge la locaşul său de veci”, trupul trebuie „să se întoarcă la pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu Care l-a dat” (Eccleziastul 12, 5-7). Bogat sau sărac, rege sau rob, înţelept ori analfabet, toţi părăsim această viaţă într-o zi şi ne prezentăm înaintea lui Dumnezeu Care ne va judeca, rânduindu-ne răsplata cuvenită. Dar, legătura celor morţi cu cei vii nu încetează, ci ea se menţine prin rugăciune neîncetată pe care Biserica o face pentru sufletele răposaţilor, păstrând comuniunea de iubire şi nădăjduind în învierea tuturor la sfârşitul veacurilor (Pr. Eugem Drăgoi, Înmormântarea şi pomenirile pentru morţi).

Cu toţii cunoaştem jalea, întristarea adusă de moartea cuiva. Dar alături de durerea aceasta, avem nădejdea către Domnul, dacă ştim că cel plecat dintre noi a fost aproape de biserică, a încercat să îndeplinească poruncile Domnului, s-a spovedit, s-a împărtăşit cu preasfânt Trupul şi Sângele Său, în acest fel fiindu-ne nouă exemplu. Şi nu neapărat dacă ar fi fost un exemplu de creştin, pentru că nu toţi oamenii sunt exemple bune, ci chiar şi dacă o singură dată l-am fi auzit lăudând pe Domnul, chiar dacă ne amintim bunătatea lui, milostenia, atâta câtă a fost ea, suferinţa lui, durerea pe care am avut minunatul prilej să o citim în ochii săi, durere cu care-L chema pe Domnul – chiar şi acestea ne rămân în amintire despre el şi cu ce impresie rămânem!

Ce facem atunci? Păi sunt mai multe lucruri care trebuiesc făcute… În afară de pregătirile de înmormântare, mai sunt, după aceea – pomenirile de 3, 9, 40 de zile de la moarte, apoi la 3, 6, 9 luni, la 1 an şi la fiecare an până la împlinirea a 7 ani, fiecare cu semnificaţia sa.

Cum este, însă, dacă cel răposat avea asigurare de viaţă şi în urma decesului său urmaşilor le revine să presupunem o sumă de 100.000 €? Ar mai fi părerea de rău după moartea sa sau urmaşii săi ar întâmpina această pierdere cu nădejde? Cu ce fel de „nădejde”?

Astfel, trăieşti toată viaţa împăcat de gândul că în cazul morţii tale familia ta va primi ceva în compensaţie, dar îţi pierzi din vedere mântuirea. Îţi pierzi sufletul şi asta este pierderea pentru care plăteşte şi familia ta, căreia îi laşi această moştenire de tristă amintire, o moştenire care îi va urmări şi pe ei, pentru că tu te-ai „îngrijit” să le laşi ceva după moarte – o poală de bani – care îi va face pe ei să te uite mai uşor, să nu te mai pomenească la sfânta biserică, să nu mai împartă lucruri pentru tine, să nu-ţi mai facă pomeni.

Pe lângă dragostea care va pleca de la tine, aceasta va pleca şi de la ei, fiind înlocuită de dragostea de bani.

Cum stai, omule, liniştit, şi te amăgeşti gândindu-te la securitatea familiei tale asigurate de o sumă în cazul decesului tău, dar nu te osteneşti de sănătatea ta duhovnicească, de relaţia ta cu Dumnezeu, de iertarea păcatelor prin Taina Spovedaniei, de unirea cu Hristos prin Sfânta Împărtăşanie? Sau cum te amăgeşti gândind că nu se contrazic una cu cealaltă, că n-au nimic de-a face una cu cealaltă?

În loc să ne îngrijim de sănătatea noastră spovedindu-ne, scoţând putregaiul care ne roade, afară din noi, în loc să participăm la Sfântul Maslu, pentru vindecarea suferinţelor noastre, în loc să participăm cu credinţă nestrămutată în Domnul că NUMAI EL ne poate păzi şi ne poate despăgubi în caz de boală, de accident sau deces, noi mergem acolo , la biserică, „încălziţi” de gândul că dacă ne rupem piciorul pe gheaţă sau dacă dă o maşină peste noi primim bani?

Cum este rugăciunea noastră atunci? Mai spunem, oare, din toată inima, „DOAMNE AJUTĂ-MĂ!”? Cum poţi să spui „Doamne ajută-mă să fiu sănătos!” când ştii că dacă ai căzut primeşti 25.000 €? Ţi-ar prinde rău aceşti bani? Sigur că nu! Nici mie nu mi-ar prinde rău nişte bani în plus, dar nu aşa!

Cum se roagă agricultorul care seamănă câmpul, cum se roagă Domnului să dea ploaie la vreme, să dea zăpadă, să dea soare, să facă recoltă bogată? Dar cum se roagă atunci când este asigurat pentru calamităţi? Oare este vreo diferenţă?

Bineînţeles că nimeni nu se bucură să-i fie rău, nimeni nu se bucură să-i ia apele casa, să-i distrugă grindina legumele, să facă accident cu maşina, să intre în spital, dar oare se bucură când în urma unui astfel de eveniment primeşte o “primă”?

Asigurările ne-au fost prezentate ducându-ne cu gândul la utilitatea economică, la eficienţă, la limitarea pierderilor potenţiale, dar dacă ne depărtează de Dumnezeu, nu este acest „dat” de la diavol? Iată cum diavolul se strecoară în inimile noastre precum apa în stâncă, şoptindu-ne în gând lucruri aparent bune şi folositoare, dar care ne depărtează uşor, uşor, de Dumnezeu.

Pe blogul OrtodoxiaTinerilor, în articolul „Asigurările Dumnezeieşti”, autorul scrie că „Dumnezeu ne păzeşte şi se-ngrijeşte de noi în fiecare secundă a vieţii. El ne apără şi ne îndrumă viaţa la fiecare pas. E alături de noi aşa cum mama e alături de copilaşul ei care începe să facă primii paşi, sprijinindu-l şi încurajându-l. A te-ncrede în asigurări pentru a te feri de toate necazurile vieţii este ca şi cum acel copilaş mic, pentru a păşi, s-ar încrede în manualul de creştere a copiilor în loc să se-ncreadă în mama lui.”

Asigurările sunt şi o expresie a înstrăinării omului de Dumnezeu. Dacă ar fi fost simple despăgubiri pentru anumite daune, aşa cum de fapt ne sunt prezentate, n-aş fi avut nimic cu ele, ca instrument economic. Dar aduc atingere relaţiei mele cu Dumnezeu, pentru că acest termen – „asigurare” – duce cu gândul la o anume protecţie împotriva unui pericol, ori asigurarea nu protejează, doar despăgubeşte în caz că evenimentul, incidentul s-a produs şi au fost îndeplinite toate condiţiile din contract.

Sf. Maxim Mărturisitorul (prăznuit la 21 ianuarie) a scris că sunt trei cauze ale dragostei de bani:  „iubirea de plăcere, slava deşartă şi necredinţa. Cea mai rea dintre acestea este necredinţa. Iubitorul de plăceri iubeşte argintul ca să-şi procure dezmierdări printr-însul; iubitorul de slavă deşartă ca să se slăvească printr-însul; iar necredinciosul, ca să-l păstreze şi să-l ascundă temându-se de foamete, de bătrâneţe, de boală” (de pe blogul Pr. Gabriel Ţuţuianu).

Asigurările fac parte dintre acele lucruri pe care nu vreau să le accept, de care nu am nevoie. Pentru că vreau să Îl am pe Domnul Iisus cu mine şi dacă mi se întâmplă ceva, e din voia Sa şi e îngăduit de El spre folosul meu. Şi ce folos mai mare, ce „despăgubire” mai mare pot avea pentru păcatele mele decât iertarea lor?

Închei tot cu un un text din Sfânta Scriptură, ca şi la începutul articolului, tot din Eccleziast.

„Duhul celor care se tem de Domnul va fi viu, pentru că nădejdea lor este spre a se mântui. Cel care se teme de Domnul n-are teamă de nimic; el nu tremură, căci Dumnezeu este nădejdea lui. Fericit este sufletul celui care se teme de Domnul. Şi în cine se reazemă şi cine este întărirea lui? Ochii Domnului peste cei care Îl iubesc; scut puternic şi întărire vajnică este Domnul; adăpost împotriva vântului din deşert, umbră împotriva arşiţei de la amiază, ocrotire împotriva piedicilor, asigurare împotriva căderilor. El înalţă sufletul şi luminează ochii, dând vindecare, viaţă şi binecuvântare” (Eccleziastul, 34, 13-19).

Aceasta a fost ultima parte a articolului „Impresii despre asigurări”.

Impresii despre asigurari (1)

Impresii despre asigurari (2)

UPDATE: Legat de această temă puteţi citi şi Cuviosul Paisie despre purtarea de grija a lui Dumnezeu fata de om, de pe site-ul Război întru cuvânt, precum şi materialele la care se face referire la sfârşitul acelui articol. Doamne ajută!


6 comentarii on “Domnul este „asigurarea” mea”

  1. Adrian spune:

    Asta cu asigurarile „greseala” este inca acceptabila, fata de altele, adica cum am investit eu banuti pe BVB care s-au evaporat de urgenta, stupid am fost si nemultumitor…ma rog treaba e tardiva si ireversibila, caci revenire nu va mai fi..

  2. Florin M. spune:

    Adrian,
    Tu in cine te increzi?
    Nu ai incredere ca Dumnezeu te poate apara si iti poate fi cea mai buna asigurare?
    Asta cu asigurarile nu este INCA o greseala acceptabila. Poate A FOST atunci cand nu stiam, cand gandeam mai putin.
    Doamne ajuta!

  3. […] Domnul este “asigurarea” mea […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s