Ispita – între aparenţă şi realitate

dali-elefanti

Mă întreb, din când în când, de ce îngăduie Dumnezeu diavolului să îl ispitească pe om, prin diverse mijloace, în diverse feluri.

Sfântul Teofan Zăvorâtul spune că „Una din viclenele curse ale vrăjmaşului este să se ascundă pe sine, adică să-l încredinţeze pe păcătos că el nu există, în urma cărui fapt el face ce vrea în sufletul păcătos”.

Demonii stăpânesc pe oameni prin tot felul de patimi şi duc o susţinută acţiune de a-i îndepărta de Biserică, de citirea cărţilor sfinte, de rugăciune. Fără ajutorul lui Dumnezeu, omul nu le poate sta împotrivă. Astfel, puterea lor nu trebuie nici supraevaluată, dar nici neglijată.

Am văzut de curând fotografia unei picturi a lui Salvador Dali în care ne este  înfăţişat trupul ascetic al unui credincios înălţând curajos o cruce mică drept pavăză împotriva asaltului unor elefanţi care se îndreaptă ameninţători spre el.

Ceea ce surprinde, insă, la aceste animale uriaşe din pictura lui Dali este faptul că picioarele lor sunt subţiri şi fragile, ca de insectă. Părintele Nicolae Steinhardt interpreta acest tablou arătând că respectivii elefanţi reprezintă ispitele care par imposibil de învins dar, în realitate, nu sunt decât nişte fantome ce se sprijină pe picioare firave.

În concluzie, diavolul ameninţă şi pare cotropitor, însă lucrările lui sunt clădite pe nişte temelii tot atât de şubrede ca şi picioruşele elefanţilor din tabloul lui Dali. Aşadar, toată hărmălaia demonică nu-i decât teatru şi iluzie. Răul nu e atotputernic. Şi de vreme ce omul e făptură a lui Dumnezeu, diavolul nu poate pătrunde în inima lui decât pe ocolite, printr-o eventuală fisură a voinţei omeneşti. Atâta timp cât diavolul nu ne poate sili să păcătuim, tot aşa cum Dumnezeu nu vrea să ne silească la întruparea virtuţii, avem libertatea de a-l refuza pe saltimbacul vânzator de iluzii… (Politica demonului, de Daniel Chira)

Părintele Cleopa spunea că „toţi oamenii drepţi ai lui Dumnezeu sunt ispitiţi şi supăraţi de diavoli cu îngăduinţa şi voia lui Dumnezeu, pentru a nu se mândri, pentru a li se încerca credinţa şi pentru a-şi pune toată nădejdea lor numai în Dumnezeu (II Corinteni 12,7; I Petru 1,6-7). De asemenea, creştinii sunt ispitiţi de diavol, pentru încercarea dragostei lor faţă de Dumnezeu (Deuteronom 13,3); pentru încercarea supunerii oamenilor faţă de Dumnezeu (Deuteronom 8,2); pentru a se alege cei buni de cei răi şi a se învrednici de mai multă plată. Ispitele diavolului, însă, nu întrec niciodată puterile noastre, „căci Dumnezeu nu îngăduie să fim ispitiţi mai presus de puterile noastre” (I Corinteni 10, I3; II Petru 2, 9; Apocalipsa 3,10).” (Pr. Cleopa, Lumina şi faptele credinţei)

E adevărat, până în ultima clipă a vieţii pământeşti ne vom confrunta cu pescarul insistent al infernului. Să nu ne fie însă prilej de teroare! Ci înarmaţi cu rugăciune şi post, frecventându-ne duhovnicul şi pe Hristosul euharistic, să urmăm Celui ce „ne-a dat putere să călcăm peste toată puterea vrăjmaşului” (Lc. X, 19)


4 comentarii on “Ispita – între aparenţă şi realitate”

  1. […] Florin M.: Ispita – între aparenţă şi realitate […]

  2. MunteanUK spune:

    cum adica ‘de ce’ ingaduie Dumenzeu diavolului sa ne ispiteasca?! mie mi-e evident ca diavolul este tolerat daor in masura in care ispita ne este de folos, in planul mantuirii pe care îl are Domnul cu fiecare dintre noi!

    de fiecare dintre noi, diavolul nu se apropie decat in masura in care Domnul îi permite + in masura in care noi îl lasam. pt fiecare ispita e altfel, ceea ce e nimica toata pt unul, e de nesuportat pt altul, iar Domnul toate le cantareste pt folosul fiecaruia.

    nu exista nici ‘ispite colective’ (mari dezastre, isterii nationale, razboaie), ci tot individuale sunt. in inprejurari similare, unii se mantuiesc, caci si-au adeverit bunatatea ori ‘marimea de suflet’ (cum spunea Pr Paisie Aghioritul), iar altii se duc catre iad…

    cu adevarat, picioare de tantar are ispita, dar ce des ne lasam pacaliti de aratea ei ‘fioroasa’!

  3. Florin M. spune:

    MunteanUK, daca am scris ca ma mai intreb cateodata, nu inseamna ca nu gasesc si raspuns.
    Si e foarte frumos cand primesti raspuns, mai ales ca de fiecare data, fiecare nou raspuns il completeaza pe cel vechi. Permanent omul se innoieste, permanent omul e in schimbare, niciodata dupa o clipa care trece numai suntem aceiasi si e foarte important cum ne folosim timpul. Bineinteles ca ispita are picioare subtiri, dar de fiecare data este nevoie sa ne amintim asta, pt ca de fiecare data apar intrebarile – la unii mai des, la altii mai rar. Toti suntem oameni, toti ne sprijinim unii pe altii, indiferent ca vrem sa nu sa recunoastem…
    Doamne, ajuta!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s