Cugetarea la moarte. Cântarea „De vreme ce eu, păcătosul”

Una dintre cele mai adânci şi mai cunoscute cântări bisericeşti care îndeamnă la cugetarea la moarte este „De vreme ce eu păcătosul”, o cântare specifică mai ales Postului Mare. Este una dintre preferatele mele si pe cât de mult îmi place, pe atâta uit de ea şi de îndemnul ei. „De vreme ce eu, păcătosul” ne aduce în faţă iminenţa morţii, faptul că moartea vine pe neaşteptate şi pentru copilul din leagăn, şi pentru tânărul nepăsător, şi pentru bătrânul înălbit de ani.

„De vreme ce eu, păcătosul, am văzut prea bine că această lume este deşartă şi degrab trecătoare, m-am uitat în urma mea şi am văzut moartea stând lângă mine… Și am zis sufletului meu: «Suflete, suflete, până ce eşti viu, pocăieşte-te, că trecând din lumea aceasta, nu vei mai avea vreme de pocăinţă…». Și iarăşi m-am uitat spre răsărit şi am văzut o lumină strălucind şi către mine aşa grăind: «Eu sunt Arhanghelul Mihail şi sunt trimis la tine, suflete». Iar sufletul, înfricoşându-se, a zis către dânsul: «Sfinte, Sfinte Arhanghele, mă rog, mă rog, mai lasă-mă puţin să vieţuiesc, şi-ţi voi da aurul şi argintul». Iar el a zis: «Timp ai avut, în viaţa ta, ca prin milostenie să fi cheltuit aurul şi argintul. Iar acum, numaidecât, sufletul se cere de la tine, să meargă înaintea Domnului să dea seama de faptele ce a lucrat în viaţă şi să-şi ia plata, după osteneala sa»”.

Tânărul din Nain, mort când nu se astepta, ne dovedeste fiecăruia dintre noi că moartea fără de veste îi poate surprinde nu numai pe bătrâni si bătrâne, ci chiar si pe tineri. De obicei tânărul, si nu numai el, se gândeste la toate, numai la moarte nu vrea să se gândească. Dacă îi aminteste cineva despre aceasta, el râde cu dispret sau cu nepăsare, ca si cum nu va muri niciodată si deci nu se cuvine să-i întuneci viata cu asemenea gânduri. Ca si cum moartea este numai pentru altii, nu si pentru el.

Cartea Sfântă ne spune că ceasul mortii, la fel ca si ”ziua Domnului vine asa, ca un fur noaptea” (I Tesaloniceni 5, 2). Stiti că tâlharul niciodată nu se anuntă când vine la furat. El apare când nu te astepti, când toti dorm fără nici o grijă. Asa face de multe ori si moartea! Când omul crede că viata nu-i mai este amenintată de nici o primejdie, când se scufundă în treburile obsnuite ca într-un somn adânc, tocmai atunci se apropie moartea, ca să-i curme rătăcirea vietii.

Ce avem noi de învăţat din această cântare?

1) în primul rând, faptul că a te căi pentru păcate este posibil doar „până ce eşti viu”, cum spune cântarea. Dincolo de hotarele acestei vieţi, orice căinţă este zadarnică. “Atâta timp cât trăim şi ne mişcăm, Dumnezeu ne aşteaptă să ne întoarcem la El, la Hristos.”

2) pentru fiecare dintre noi există un moment, mai devreme sau mai târziu, când vom lăsa toate ale lumii si vom pleca dincolo. Această plecare, această trecere (de la viaţa pământească, trecătoare, la Viaţa cerească, netrecătoare, Veşnică) sau adormire (cum este adesea numită moartea în Sfânta Scriptură) este o realitate de care nici unul dintre pământeni nu se îndoieşte. Putem să ne revoltăm împotriva ei, putem să o luăm în râs daca ne dă mâna să facem aşa ceva, putem să nu ne gândim la ea, putem să o ignorăm cu desăvârşire… pentru o vreme… Dar de ea vom avea parte toţi.

3) când omul îşi simte sfârşitul, când vine moartea să ceară sufletul de la el, cum spune cântarea, aproape tot omul luat pe nepregătite e cuprins de o spaimă adâncă şi aproape întotdeauna nu doreşte să plece din lumea aceasta. De ce? Unii pentru a-şi îndrepta vieţile şi a-şi plânge păcatele, alţii pentru a se îndulci mai departe de “desfătările” înşelătoare ale acestei lumi.

4) apropierea sau conştientizarea realităţii morţii ne face să ne dăm seama de deşertăciunea acestei vieţi şi de faptul că “gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în pământ!” (Iov). Adică, nimic din ce am agonisit pe pământ – bunuri, case, averi, diplome – de care, din nefericire, ne lipim inimile, nimic nu vom lua cu noi. Nici măcar trupurile noastre, lăcaşul sufletelor noastre până în momentul morţii, nu vor veni cu noi, ci, „până la obştesca înviere, se vor desface în cele din care au fost alcătuite” (din rugăciunile rostite de preot la slujba Înmormântării). Precizarea până la obştesca înviere este importantă, pentru că ştim din predania Sfinţilor că la Învierea cea de obşte vom învia şi cu trupurile.

5) imediat după moarte, sufletul este dus de îngeri “acolo de unde fiinţă şi-a luat”, adică la Dumnezeu, unde va da socoteală pentru faptele ce a lucrat în viaţă, după cum încheie cântarea. Soarta omului este hotărâtă imediat după moarte, aşa cum aflăm dintr-o parabolă citită nu demult în sfintele noastre biserici ortodoxe, în duminica a 22-a după Rusalii: „Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri…” Cu alte cuvinte, intrăm imediat după moarte în starea şi locul hotărâte potrivit faptelor şi voinţei noastre. Totuşi, potrivit Credinţei noastre Ortodoxe, potrivit predaniei Sfinţilor, rugăciunile celor vii pot scoate din iad pe cei adormiţi din neamurile noastre, dacă aceste rugăciuni (parastase, pomeni, milostenii) se fac cu credinţă tare şi dragoste fierbinte. Dacă ei, pentru ei înşişi, nu mai pot face nimic, noi însă putem să facem şi suntem datori să facem.

DE MULTE ORI MOARTEA ÎI PRINDE PE OAMENI NEPREGĂTITI!

În cartea profetului Daniel din Biblie, ni se aminteste visul regelui Nabucodonosor din Babilon. Într-o noapte, acel falnic rege din Babilon a visat un copac urias, cu vârful până la cer si cu ramurile până la marginile pământului; frunzele copacului erau frumoase, iar roadele sale erau mari si gustoase si din ele se hrăneau semintiile oamenilor si toate vietuitoarelor. Dar, pe când copacul se înălta tot mai falnic, un glas din cer s-a auzit zicând: ”Doborâti copacul si tăiati-i crengile, scuturati frunzele lui si împrăstiati roadele lui” (Daniel 4, 11).

Regele Nabucodonosor s-a îngrozit. La cererea lui, profetul Daniel îi tălmăceste visul, care însemna sfârsitul năprasnic al vietii lui Nabucodonosor, ca pedeapsă pentru nedreptătile sale.

Dar visul, cu porunca de a ”doborî copacul”, mai înseamnă si sfârsitul jalnic al fiecărui om. Căci ce altceva este omul decât un pom sădit pe pământ – care, la porunca lui Dumnezeu, cade ca si lovit de trăsnet – ori un fir de iarbă cosit sau smuls din rădăcină?

Se întâmplă uneori ca, în vecinătatea noastră, să cunoastem un om îndestulat cu de toate, bine văzut de cei din jur, care îl privesc si îl laudă ca pe un pom frumos si plin de roadă. Ramurile neamului său se întind în lung si în lat, în rubedenii numeroase. Este sănătos si tânăr, toti din jurul lui îi urează să trăiască multi ani.

Dar, tocmai în clipa când parcă nici o umbră nu-i tulbură fericirea, deodată, răsună si pentru el cumplitul glas: ”Doborâti copacul!”. Si porunca se împlineste, iar moartea îl loveste pe neasteptate: sugrumat de cancer sau de o boală de inimă, zdrobit de un accident nedorit de nimeni sau lovit, sub o altă formă, de o moarte năprasnică. Cei din jur află cu uimire că cel plin de viată până acum câteva ore s-a stins din lumea de aici, pentru totdeauna.

Câte întâmplări din acestea nu v-a fost dat să vedeti în jurul dumneavoastră, în familiile dumneavoastră sau între cunoscuti?!

Ceea ce este mai dureros nu este numai faptul că moartea vine fără de veste, ci mai ales că ea îi surprinde pe oameni nepregătiti pentru acest pas decisiv.

Nu putem sti cât de pregătit sau cât de nepregătit de moarte a fost tânărul din Nain. Fiind însă unicul fiu al unei văduve, lipsit de îndrumarea si autoritatea tatălui său, poate îsi va fi adunat si el destule păcate ale tineretilor sale până în ceasul neasteptat al mortii.

Acel tânăr însă a avut atunci ocazia unică de a se întâlni pe drumul către cimitir cu Însusi Stăpânul vietii si al mortii, cu Iisus Mântuitorul Care, înduiosat de lacrimile mamei, îl cheamă pe tânăr iarăsi la viata aceasta pământească.

Fără îndoială că acel tânăr a văzut dincolo un peisaj de neuitat, încât tot restul vietii si l-a trăit cu mai multă luare-aminte decât toti ceilalti tineri de vârsta lui. Dar câti tineri pot avea experienta uluitoare a tânărului văduvei din Nain? Aproape nici unul!

Totusi, câti tineri, si nu numai tineri, din vremea noastră, nepregătiti de moarte, îsi continuă viata în dezordine, cu nepăsare, ca si cum n-ar muri niciodată?

Si, dacă s-ar putea lega un dialog cu un astfel de tânăr după ce a trecut pragul celeilalte lumi, l-ai putea întreba:

Ce-ai făcut, tinere? Te-ai nenorocit pentru totdeauna! Pentru că sufletul tău era plin de păcate: de părinti n-ai ascultat, de Dumnezeu nu te-ai temut, ci adeseori L-ai înjurat si L-ai tăgăduit, de rugăciune nu te-ai îngrijit, de desfătări nu te-ai ferit, la urmările faptelor tale celor rele nu te-ai gândit, la suflet si la judecata lui Dumnezeu n-ai cugetat.

Te-ai nenorocit pentru vesnicie, pentru că pomul vietii tale nu numai că s-a tăiat fără de veste, dar se va si arunca în foc.

Drept răspuns, tânărul, după ce a gustat putin din moarte si a văzut ce este dincolo, nu va mai râde cu dispret, ci se va căi cumplit pentru lipsa lui de seriozitate si de întelepciune, dar atunci va fi prea târziu.

Asemenea surprize cumplite se pot întâmpla oricui, oriunde si la orice vârstă.

CE ESTE BINE SĂ FACEM?

Frati crestini,

De moarte nimeni nu poate scăpa. Toti suntem datori să plătim acest tribut obstesc, atunci când va rândui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.

Dacă ceasul mortii ne este necunoscut si suntem îndemnati să priveghem si să ne pregătim ca pentru cel mai mare si ultimul examen din viata noastră pământească, atunci această asteptare a clipei din urmă nu trebuie să fie o stare pasivă, de nelucrare, plină de groază, ci, dimpotrivă, trebuie să fie o asteptare senină, însotită de muncă statornică, plină de hărnicie si de voie bună. Să avem însă, în acelasi timp, o grijă neîncetată pentru a ne păstra – pe cât se poate – sufletul cinstit, inima curată si trupul neîntinat de patimi, stiind că trupul împreună cu sufletul nostru sunt locasul Duhului Sfânt din noi.

Să medităm asupra faptului că toate trec, toate curg, iar noi odată cu ele străbatem drumurile vietii. Asa precum toamna se despoaie copacii de frunze si seva lor începe să se împutineze, asa si viata noastră scade în fiecare an, în fiecare lună si în fiecare oră.

Floarea tineretii se vestejeste, lumina bucuriilor pământesti se stinge, bătrânetea cea grea se apropie, prietenii mor, cei de aproape se depărtează si ne părăsesc…

Mormintele celor dragi zac fără de glas, doar sufletele unora dintre mortii nostri au ajuns în mâna lui Dumnezeu.

Asa trece viata noastră, asa trecem fiecare dintre noi, ca niste umbre pe fata pământului, până când nu ne mai vede nimeni, până când aproape toti ne uită, ajungând niste morti uitati de orice inimă…

Drept aceea:

– să ne sfintim viata prin Sfintele Taine, lăsate de Dumnezeu oamenilor;
– să trăim în bună întelegere unii cu altii;
– să nu ne bârfim între noi, să nu ne înselăm unii pe altii, să nu ne invidiem si să nu ne urâm unii pe altii, ci dimpotrivă să ne sârguim a trăi ca fratii, fiind cu totii fii ai aceluiasi Părinte Ceresc pe Care Îl numim Tatăl nostru;
– să ne ostenim a ne trăi vremelnica noastră viată asa după cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel: ”Îngăduindu-vă unii pe altii si iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum si Hristos v-a iertat vouă, asa să iertati si voi.

Iar peste toate acestea, îmbrăcati-vă întru dragoste, care este legătura desăvârsirii.

Si pacea lui Hristos, întru care ati fost chemati, ca să fiti un singur trup, să stăpânească în inimile voastre în veci. Amin (Coloseni 3, 13-15).


4 comentarii on “Cugetarea la moarte. Cântarea „De vreme ce eu, păcătosul””

  1. […] N-am cuvinte: Cugetarea la moarte. Cântarea “De vreme ce eu, păcătosul” […]

  2. georgiana spune:

    Buna seara frati crestini,

    Desi am doar 25 de ani de ceva ani am luat in calcul si aceasta datorie pe care o avem fiecare dintre noi catre Domnul. Am studiat mult si inca continui sa ma interesez de acest subiect ca sa pot trece peste spaimele care ma tulbura uneori.
    As dori sa imi spuneti daca cei tineri care mor in accidente de masini , se sinucid, si nu numai cei tineri, si cei batrani…sunt oarecum „pedepsiti”?
    Caci nu mi se pare mai cumplit si mai dureros decat o moarte brutala….

    Domnul fie cu voi!

  3. Florin M. spune:

    Buna sa-ti fie inima, Georgiana! Iti multumesc pentru intrebare.
    In primul rand, ai suficienti ani cat sa-ti pui astfel de probleme, 25 nu sunt putini deloc.
    Apoi, daca spui ca esti tulburata de gandurile acestea, vorbeste cu un preot duhovnic, spovedeste-te si vei vedea ca aceste spaime vor disparea, iar in locul lor vor rasari gandurile frumoase si intelepciunea, caci in locul intunericului vine Lumina Lui Hristos si harul iti va da curaj.
    Sa stii ca intre sinucidere si un accident de masina este diferenta mare de tot… Sinucigasii renunta la viata pe care Domnul o daruieste fiecaruia dintre noi, de bunavoie. Viata aceasta, insa, ne e data din dragoste, din dragostea nemarginita a Domnului, si viata aceasta nu avem niciun drept sa o luam (pe-a noastra sau pe a altora). Dar acesta este un alt subiect, si nu despre acesta este vorba in cantarea de mai sus („De vreme ce eu, pacatosul”).
    Spui ca te temi de moartea violenta, dar gandeste-te: cum au murit sfintii mucenici? In chinuri groaznice, indurand torturi de neimaginat pentru un om normal. Si totusi, acestea s-au intamplat nu pentru „pedeapsa” acelora, ci pentru slava Domnului, caci mucenicii nu numai ca nu se indoiau in credinta lor in Iisus Hristos, ci si chinurile acestea le considerau usoare, pentru ca ce puteau pati mai mult decat de a ajunge mai repede langa Cel dorit, langa Domnul nostru? Si astfel, in timp ce suferintele lor erau usurate de catre Domnul, castigau multe suflete pentru Biserica Lui Iisus prin credinta lor mare.
    Bineinteles ca unii oameni se chinuie mult inainte sa moara – ori dintr-o moarte violenta, ori au vreo boala prin care isi ispasesc multe pacate din viata lor, boala prin care Dumnezeu ii mai cheama inca la pocainta, ca sa-i faca pe ei sa-I ceara Lui ajutorul, sa nadajduiasca macar atunci in El, in al 12-lea ceas, daca pana atunci n-au facut-o… Dar judecatile (adica metodele) Domnului nu pot fi cuprinse de om, noi putem doar sa plecam capul in fata Creatorului nostru caci suntem pamant, suntem doar o mana de cenusa si restul apa, iar toate acestea sunt legate prin sufletul (duhul) puse tot de Domnul, in noi.

    Iarta-ma, nu stiu cat de mult te-am lamurit, dar sfatul meu este ca daca ai astfel de nelinisti – sa intrebi parintele tau duhovnic. Iar daca nu ai unul, numai intarzia, caci viata e scurta si e pacat sa pierim degeaba. Nu vreau sa te sperii, dar stii si tu ca moartea nu iarta pe nimeni, ci vine neanuntata, si la cei batrani, dar si la cei tineri… Cu totii avem si facem pacate si e nevoie periodic sa ne spalam si sufletul, asa cum ne spalam si trupul. Prin Sfanta Spovedanie ne spalam sufletele de pacate.

    Doamne, ajuta!

  4. […] Cugetarea la moarte. Cântarea “De vreme ce eu, păcătosul” […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s