Cunoaşterea lui Dumnezeu în împrejurările concrete ale vieţii

par staniloae

Cunoasterea Lui Dumnezeu prin imprejurarile vietii se impune tuturor crestinilor in viata practica.

Fiecare credincios il poate cunoaste pe Dumnezeu prin intermediul modului in care este condus in imprejurarile particulare ale vietii sale, uneori harazindu-i bunuri, alteori fiind privat in mod pedagogic de ele. Acest din urma mod ce conducere il numeste Sfantul Maxim Marturisitorul conducere prin judecata.

Fiecare cunoaste pe Dumnezeu prin apelul ce-l face Acesta la el, punandu-l, in diferite imprejurari, in contact cu diferiti oameni care-i solicita implinirea unor datorii, care-i pun rabdarea la grele incercari. Fiecare il cunoaste in mustrarile constiintei pentru relele savarsite; in sfarsit, il cunoaste in necazurile, in insuccesele mai trecatoare sau mai indelungate, in bolile proprii sau ale celor apropiati, ca urmari ale unor rele savarsite sau ca mijloace de desavarsire morala, de intarire spirituala, dar si in ajutorul ce-l primeste de la El in biruirea lor si a altor piedici si greutati ce-i stau in cale. E o cunoastere care ajuta la conducerea fiecarui om pe un drum propriu de desavarsire.

E o cunoastere palpitanta, apasatoare, dureroasa, bucuroasa, care trezeste in fiinta noastra responsabilitatea si incalzeste rugaciunea si care o face sa se stranga mai mult langa Dumnezeu.

Prin aceasta cunoastere, fiinta noastra traieste practic bunatatea, puterea, dreptatea, intelepciunea lui Dumnezeu, grija Lui atenta fata de noi, planul special al lui Dumnezeu cu noi. In acest raport persoana umana traieste un raport de intimitate particulara cu Dumnezeu ca Persoana suprema, in aceasta cunoastere eu nu mai vad pe Dumnezeu numai ca pe Creatorul si Proniatorul a toate, sau ca Misterul care Se face vadit tuturor, umplandu-i pe toti de aceleasi bucurii mai mult sau mai putin la fel; ci il cunosc in grija Lui speciala fata de mine, in raportul Lui intim cu mine, in istoria relatiilor Lui cu mine, in planul Lui in care ma conduce in mod special pe mine spre tinta comuna, prin durerile, revendicarile si directiile particulare pe care mi le adreseaza mie in viata.

Desigur, acest raport intim al lui Dumnezeu cu mine nu ma scoate din solidaritatea cu altii, din obligatiile fata de altii, fata de familie, de natie, de locul meu, de timpul meu, de lumea din timpul meu. Dar mi Se face cunoscut in apelurile ce mi le face in mod special mie, pentru a ma stimula la implinirea datoriilor mele, sau in remuscarile mele deosebite pentru neimplinirea indatoririlor mele speciale.

Potrivit Sfantului Ioan Gura de Aur cunoasterea lui Dumnezeu are un caracter palpitant imbibat cu frica si cutremur, caracter care provine in mare parte din trairea in general a misterului cutremurator al lui Dumnezeu. Dar acest mister se traieste in special in aceste stari de responsabilitate, de constiinta a pacatoseniei, de trebuinta a pocaintei, de dificultati insurmontabile ale vietii. Psalmii din Vechiul Testament dau expresie indeosebi acestei cunoasteri a lui Dumnezeu.

Toate aceste imprejurari produc o sensibilizare, o subtiere a fiintei noastre pentru sesizarea realitatilor de dincolo de lume, pentru cautarea unui sens al lor. Cunoasterea de Dumnezeu e insotita de responsabilitate, de frica si de cutremur mai ales in astfel de imprejurari. Ele fac sufletul mai sensibil pentru prezenta lui Dumnezeu, sau pentru prezenta lui Dumnezeu care vrea ceva deosebit cu mine, caci planul Lui deosebit cu mine e cel ce le produce.

Dumnezeu nu este cunoscut intr-o stare de indiferenta. El nu vrea sa fie cunoscut intr-o stare de indiferenta, care nu ma ajuta la desavarsire. De aceea ma aduce in astfel de imprejurari prin care Se face transparent, din interesul Lui fata de mine.

Imprejurarile dificile care se infig ca niste cuie in fiinta noastra ne imping la o rugaciune mai simtita. Iar in cursul acestei rugaciuni prezenta lui Dumnezeu ni se face si mai evidenta. In general, bine este ca rugaciunea sa se faca in orice imprejurare, caci ea in sine este un mijloc de sensibilizare a sufletului pentru prezenta lui Dumnezeu si un mijloc de adancire a cunoasterii de noi insine in fata lui Dumnezeu. Sfantul Ioan Gura de Aur zice: „intai rugaciunea, apoi cuvantul”.

Starea de rugaciune e o stare de sesizare, printr-o accentuata sensibilitate, a lui Dumnezeu ca un Tu prezent. Tocmai din acest motiv, in rugaciune Ii vorbim direct lui Dumnezeu, cata vreme in cugetare credinciosul se simte singur, in afara unei relatii directe cu Dumnezeu.

Sfantul Ioan Gura de Aur spune: „Iar cand zic rugaciunea, nu zic pe cea simpla si plina de indiferenta, ci pe cea facuta cu staruinta, cu sufletul indurerat, cu cugetul concentrat. Aceasta se ridica la cer si aduce vindecarea. Caci cugetul omenesc, cata vreme se bucura de multa libertate, se revarsa si se imprastie. Dar, cand vreo imprejurare de jos il stramtoreaza si il preseaza puternic, trimite rugaciunile curate si fervente spre inaltime. Si ca sa afli ca mai ales cele facute intr-un necaz sunt ascultate, asculta ce spune proorocul: „Intru necazul meu catre Domnul am strigat si m-a auzit” (Ps., 119, 1). Sa ne incalzim deci constiinta, sa ne indureram sufletul cu amintirea pacatelor, sa-l indureram, nu ca sa-l aducem la disperare, ci ca sa-l pregatim sa fie ascultat, ca sa-l facem sa fie treaz si sa vegheze si sa atinga cerurile insesi. Caci nimic nu alunga atat de mult nepasarea si moleseala ca durerea si necazul care aduna cugetul din toate partile si-l intoarce, spre Dumnezeu”.

Dumnezeu ni Se face cunoscut in toate dificultatile noastre daca vom cauta sa vedem greselile noastre care le stau la baza. De cele mai multe ori aceste dificultati se ivesc pentru ca am uitat sa vedem, in toate cele ce avem, darurile lui Dumnezeu, si drept urmare sa le folosim si noi ca daruri fata de altii. Caci Dumnezeu vrea ca sa ne faca si pe noi daruitori ai darurilor Sale, ca sa crestem in iubirea fata de altii facand aceasta. Simion Metafrastul zice ca atunci cand cei ce te lauda te-au parasit si te barfesc si te persecuta, sa te gandesti ca „acestea ti s-au intamplat din dreapta judecata si porunca a Iubitorului de oameni Dumnezeu, pentru ca te-ai aratat nerecunoscator fata de El. Caci cele ce le-ai dat Binefacatorului tau, acelea le-ai si luat. Si cu ce masura ai masurat, cu aceea se va masura si dreapta este judecata lui Dumnezeu care s-a facut cu tine, suflet nerecunoscator si nemultumitor, oare ai uitat de binefacerile lui Dumnezeu. Caci ai uitat marile si bogatele daruri ale Binefacatorului tau, pe care El ti ie-a facut”. Deci atat cand ne merge bine, cat si atunci cand ne merge rau, sa ne gandim la responsabilitatea noastra fata de Dumnezeu pentru fratii nostri. In amandoua cazurile, aceasta tine, in constiinta noastra, treaz gandul la Persoana lui Dumnezeu, ne tine in relatie cu El si ne face sa cugetam la El. Iar aceasta cugetare adanceste cunostinta noastra despre El.

In primul caz (cand ne merge bine), Dumnezeu ne da bunurile, invitandu-ne sa ne unim cu El si cu altii in iubire. In al doilea caz (cand ne merge rau), ne mustra pentru ca n-am facut aceasta si ne indeamna sa ne caim si sa facem in viitor ceea ce n-am facut in trecut. In amandoua cazurile ne vorbeste Dumnezeu, chemandu-ne sa-I raspundem prin faptele noastre. El ni Se adreseaza si trezeste responsabilitatea noastra intr-un mod deosebit de patrunzator prin fetele celor lipsiti. A spus-o aceasta El insusi (Mt. 25, 31-46). Dumnezeu pune in relief valoarea incomensurabila a omului ca om in fata Lui; ea e atat de mare, ca El insusi Se identifica cu cauza lui. Trebuie sa ne gandim in aceste cazuri ca, asa cum Dumnezeu ne cere sa ajutam pe altii, asa cere si altora sa ne ajute pe noi, in cazul in care vom avea nevoie. „Suflete, ajuta celui nedreptatit, ca sa poti scapa din mana celui ce te nedreptateste. Si nu intarzia sa-l ajuti, ca si Dumnezeu sa te ajute sa te izbaveasca din mana celor ce te necajesc pe tine”.

In fiecare sarac si asuprit si bolnav ne intampina Hristos, cerandu-ne, prin coborare, ajutorul nostru. In mana intinsa a celui sarac e mana intinsa a lui Hristos, in vocea lui stinsa, auzim vocea stinsa a lui Hristos; suferinta lui, din pricina lipsei si a umilintei in care-l tinem, e suferinta lui Hristos pe cruce, pe care noi o prelungim, in toate, Dumnezeu Se coboara la noi si ni Se face cunoscut. Chiar aceasta coborare face evidenta taina Lui mai presus de orice priceipere; face evidenta iubirea Lui care intrece toate iubirile din lume. Toate imprejurarile si persoanele prin care ne graieste Dumnezeu sunt apeluri si chipuri vii si transparente ale Lui; Dumnezeu cel simplu Se coboara la noi intr-o multitudine de forme si de situatii, propriu-zis in toate situatiile si formele vietii noastre. Dar cunoscut prin toate acestea, taina Lui ramane totusi mai presus de intelegere.

Prelucrat dupa Pr. Dumitru Staniloae


Citiţi şi:


One Comment on “Cunoaşterea lui Dumnezeu în împrejurările concrete ale vieţii”

  1. […] Cunoaşterea lui Dumnezeu în împrejurările concrete ale vieţii […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s