Legea eredităţii duhovniceşti (2)

ADN_static

Ce vor moşteni copiii, dacă părinţii lor nu vor fi în stare să corecteze manifestările negative ale temperamentului lor în comportament şi în comunicarea cu ceilalţi oameni? Problema aceasta rămâne deschisă. Poate că dezlegarea ei va fi oferită de enigmaticele cuvinte ale înţeleptului vechi-testamentar. Acesta, fiind urmaş al unui neam binecredincios, dă mărturie despre sine precum urmează: eram copil iscusit, şi de suflet încă m-am întâmplat bun; şi mai vârtos, bun fiind, venit-am într-un trup fără de prihană (Înţ. Solomon 8, 19-20).

Întemeindu-se pe bogata sa experienţă pastorală şi medicală, mitropolitul Antonie al Surojului afirmă: Fiecare generaţie moşteneşte de la toate cele dinainte (în particular copiii de la părinţii lor şi de la înaintaşii cei mai apropiaţi) caracteristici ale minţii, inimii, voinţei, particularităţi ale corpului, probleme rezolvate şi nerezolvate Dacă părinţii au rezolvat în ei înşişi o anumită problemă, ei le transmit copiilor o omenitate mai şlefuită, eliberată de acea „problemă blestemată”, ca să folosim expresia lui Dostoievski. Dacă ei nu vor fi în stare să o rezolve, generaţia următoare se va lovi de ea mai devreme sau mai târziu. Şi eu am întâlnit oameni care-mi spuneau: „Am cutare sau cutare ispită, apare în mine cutare sau cutare problemă. De unde şi până unde?” Şi „săpând” în trecutul lor, reuşeam să găsesc de câteva ori la strămoşii şi la părinţii lui aceeaşi problemă nerezolvată. Problema apărea în faţa acelui om, care o rezolva tocmai fiindcă ştia că e un lucru moştenit şi că rezolvând-o o rezolvă pentru bunica sa, pentru bunicul său, pentru străbunicul său şi pentru părinţii săi.

Un cunoscut păstor contemporan (Igumen N. – „Despre cauzele interesului manifestat faţă de satanism în rândul tinerilor”) formulează LEGEA EREDITĂŢII DUHOVNICEŞTI: „Copilul primeşte de la părinţi doar acel potenţial al energiilor dumnezeieşti pe care îl aveau părinţii lui în momentul când l-au zămislit”. Acest fenomen explică de ce părinţii le transmit copiilor lipsa de har, viciile şi apucăturile dăunătoare de care nu s-au putut elibera în timpul vieţii lor de până atunci. În egală măsură se moştenesc şi virtuţile câştigate, „potenţialul energiilor dumnezeieşti harice”.

Părinţii sunt strâns legaţi de copii prin legături nevăzute, duhovnicesc-morale. Sufletele îşi împărtăşesc valorile şi sensurile pe care şi le-au însuşit. În popor se spune: „Suflet pe suflet vesteşte”. Comunicarea inimilor se săvârşeşte ca întrepătrundere şi cunoaştere intuitivă, adesea inconştientă. De la strămoşi la urmaşi, ca de la donatorii de sânge la pacienţi, se face o transfuzie constantă de energie duhovnicească.

Această legătură aminteşte oarecum de legea vaselor comunicante: nivelul apei din acestea este egal, oricât de mult s-ar turna ori s-ar scoate dintr-unul singur. „Fluidul” de care este plin „rezervorul” părintesc se transferă în sufletul copilului. Tocmai de acolo ia fiul sau fiica multe din elementele creşterii şi dezvoltării organismului său, formării personalităţii sale. Se transmit şi urmările păcatului, şi roadele harului. Iar înrâurirea tatălui are aceeaşi importanţă cu cea a mamei. Această interacţiune nu încetează niciodată, deşi îşi schimbă formele şi intensitatea. Probabil că ea nu depinde de timp şi spaţiu – cel puţin, nu dispare după moartea fizică a părinţilor sau copiilor.

După spusele Apostolului Pavel, patriarhul Levi i-a adus zeciuială dreptului Melchisedec încă fiind „în coapsele” străbunicului său Avraam (Evr. 7, 1-10). Acest pasaj din epistola apostolică are nevoie de înţeles. Întâlnindu-se cu arhiereul Melchisedec, patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din cele mai bune prăzi ale sale. Însă, după Legea lui Moise, zeciuiala era primită de la poporul lui Israel de către leviţi – urmaşii lui Levi, strănepotul lui Avraam. Rezultă că Melchisedec a primit teciuială prin Avraam de la însuşi Levi. Avraam nu a generalizat, spunând că aduce dar pentru toţi urmaşii săi, ci anume din partea lui Levi, care, să zicem aşa, exista genetic în sămânţa lui. Dinainte de a se naşte pe pământ, Levi a plătit darea de cinste lui Melchisedec şi a împlinit porunca Lui Dumnezeu. Nu el însuşi, ci în persoana străbunicului său, pe care nu l-a văzut niciodată viu!

Citat din cartea “Păcatele părinţilor şi bolile copiilor” – K.V. Zorin



Citiţi şi Legea eredităţii duhovniceşti (1)


6 comentarii on “Legea eredităţii duhovniceşti (2)”

  1. […] Legea eredităţii duhovniceşti (2) […]

  2. catalina spune:

    Buna ziua !
    Am inteles mesajul extraordinar al sfintilor parinti rusi.Dar cum putem fi absolviti de pacatele inaintasilor, pentru sanatatea noastra, dar mai ales a urmasilor nostri?

    Va rog mult sa-mi raspundeti, am probleme de suferinte mari in familie !

    Va multumesc, cu stima,
    C.

  3. ingrid spune:

    Buna,

    „absolviti de pacatele inaintasilor” : rugaciune sincera, spovedanie deasa, post cat de aspru, lacrimi, hotararea ferma permanenta de a nu mai savarsi pacatele spovedite si desigur canonul unui duhovnic cu experienta.

    Desigur, sunt unele boli care nu sunt genetice, se transmit doar obiceiurile proaste de la parinti: prajeli, prea multe dulciuri, prea multa sare, (eventual alcool, tutun, etc, nu cred ca este cazul). Sa avem grija ca hrana sa fie cat mai naturala si mai echilibrata.

    Depinde mult de credinta noastra.

    Sa ne amintim si de pilda orbului din nastere din Evanghelie, despre care Mantuitorul a zis: „Nici el n-a pacatuit, nici parintii lui, ci ca sa se arate in el lucrurile lui Dumnezeu” (In. 9, 3)

    Nu putem noi hotari de la noi, daca respectiva boala se datoreaza pacatelor parintilor, dar ne putem ruga pentru vindecare. Avem pe Maica Domnului si pe Sfinti alaturi!

    Cu drag Ingrid

  4. Alexandru spune:

    Pacatele inaintasilor sunt (si) pacatele noastre. In acest sens cred ca trebuie inteleasa si legea ereditatii duhovnicesti: primim un anumit bagaj parintesc al predispozitiilor patimase sau, daca preferati o viziune pozitiva, ni se daruieste un numar de talanti proportional cu virtutea inaintasilor nostri. Fiind pacatele noastre, trebuie sa avem pocainta adanca si, implicit, rugaciunea adevarata pe care smerenia o aduce.
    Sa ne curatim pe noi insine si multi se vor mantui in preajma noastra (nu doar spatial, ci si temporal, in neam). Iar cine sa fie aproapele nostru proxim – ca sa ii zic asa – daca nu cei de-o rudenie…
    Desigur ca trebuie sa ne rugam si pentru toti ceilalti din neamul nostru, fie predecesori, fie urmasi, dar perspectiva cautarii unei absolviri de pacatele altora este contraproductiva duhovniceste. Ale noastre sunt pacatele, fiindca la Domnul nu este nedreptate. Ale noastre sunt, fiindca ce a fost al inaintasilor mei nu poate sa-mi fie strain. Ale noastre sunt, fiindca incercam sa ne iubim parintii. Ale noastre sunt, pentru ca nu ma pot ruga pentru un altul care are o patima straina mie, ci doar il judec. Ale noastre sunt, pentru ca ne straduim sa primim lumina sub care sa vedem lamurit inauntru nostru.

  5. gabrieltzu spune:

    Cel mai bun raspuns este dat de cartile parintelui Arsenie Boca. Nu pot spune nimic in plus fata de ce a spus acest mare duhovnic


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s