„Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute” (tâlcuire la Crez, partea II)

parohiasfvasile.8m.com/icoane/SfTreime.jpe

Să privim, cu frică şi cutremur, prin perdeaua eternităţii puţin îndepărtată. Nu mâna slabă a omului a dat uşor la o parte această perdea. Ea a fost dată la o parte de El – Dumnezeul cel Unul, Viu si Adevărat. Cine în afară de El ar putea să o înlăture ? Toate minţile omeneşti luate la un loc cu toate puterile ce nu ţin de ceruri nu ar putea urni această perdea nici cât un fir de păr.

 El s-a îndurat de oameni şi a mişcat perdeaua. Şi trei raze de lumină s-au răsfrânt asupra oamenilor ce poartă icoana Sa în ei înşişi. Şi cei aleşi au văzut aceasta şi au tresărit de bucurie sfântă. El S-a revelat ca Unul Incomparabil – comparabil doar cu El Insuşi. Dumnezeul cel Unul, Viu şi Adevărat S-a revelat ca Tată, Atotputernic şi Făcător.

 Cugetul vă este străfulgerat de un gând neliniştit si de întrebarea: „Tată al cui ?” şi „în ce moment a devenit El Tatăl ?” El este Tatăl Domnului nostru lisus Hristos si a fost dintotdeauna Tată. Inainte de crearea lumii a fost El Tată. Tatăl a născut pe Fiul Său Unul – născut înaintea timpului şi a fiinţelor supuse acestuia, înainte de îngeri şi de toate puterile cereşti, înainte de soare si de lună, înaintea zorilor şi a luminii lunii. Vorbind despre Cel Veşnic, îndrăznim noi să pronunţăm cuvântul „când ?” De când Dumnezeu a fost Dumnezeu, de atunci Dumnezeu a fost Tatăl. Dar în El nu există nici un „când”, deoarece în El nu există ciclu temporal.

 Cel Preaînalt S-a revelat mai întâi ca Tată, apoi ca Atotputernic si Făcător, în vecie, în afară de Fiul Său Unul-Născut, nimeni nu a putut să-L numească pe Dumnezeu Tată.

 Dar în timpuri ? Nici chiar în timp, pe parcursul a secole si secole – nimeni. Ascultaţi istoria antică a omenirii si primiţi-o în inimă. Ea vă umple gândurile de lumină şi sufletul de bucurie. De când a fost creată lumea şi de când Adam a fost izgonit din rai din cauza păcatului de moarte, respingătorul păcat al neascultării faţă de propriul său Creator si până la coborârea Fiului lui Dumnezeu pe pământ, în tot acest răstimp nici un muritor nu a îndrăznit să-L numească pe Dumnezeu tată al său. Cei mai supuşi aleşi ai Săi se adresau Lui cu nume foarte măreţe. Ei îl numeau „Atotputernicul”, „Judecătorul”, „Preaînaltul”, „Regele”, „Domn al mulţimilor”, dar niciodată nu foloseau dulcele nume de „Tată”.

 Cei mai buni reprezentanţi ai neamului omenesc puteau să se simtă creaturi ale unui Creator Atotputernic, ca oale ale unui Olar divin, dar niciodată copii ai unui Tată ceresc. Acest drept i-a fost acordat omului prin Domnul nostru Iisus Hristos. Nu este un drept acordat tuturor oamenilor, ci numai celor ce L-au primit. Si celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu (loan 1, 12), aceasta înseamnă să fii adoptat şi să îndrăzneşti să te adresezi lui Dumnezeu cu cuvintele „Avva Părinte” (Gal. 4, 5-6, Rom. 8,14-16).

 Insuşi Hristos a revelat această adopţie – dar al milei lui Dumnezeu – şi a oferit-o oamenilor chiar de la începutul misiunii sale pe pământ. El a revelat oamenilor că din acel moment ei puteau să-L numească pe Dumnezeu Tată al lor atunci când a spus: „Deci voi aşa vă rugaţi: Tatăl nostru, care eşti în ceruri” (Matei 6, 9). Si de atunci până acum multe milioane de copii şi adulţi de pe tot globul pământesc murmură zi de zi „Tatăl nostru”.

 Duhurile rele nu au dreptul de a-L numi pe Dumnezeu tată al lor. Nici păcătoşii nepocăiţi nu au voie să pronunţe acest dulce cuvânt „Tată”. Acest drept li se acordă doar celor drepţi si celor plini de căinţă, astfel încât în rugăciunile lor ei să poată striga din toată inima si din tot sufletul lui Dumnezeu „Tatăl nostru!”. De aceea, acelora ce duc război împotriva lui Dumnezeu si a legii lui Dumnezeu fie prin gânduri, vorbe sau prin fapte nu le este nicidecum permis să se adreseze lui Dumnezeu cu acest nume reconfortant şi dulce: „Tată! .

Cei 318 Sfinţi Părinţi de la Niceea care au compus Crezul (Simbolul Credinţei) vostru (pentru voi), al tuturor celor ce purtaţi imaginea lui Dumnezeu în sine, care sunteţi aleşi, L-au numit mai întâi pe Dumnezeu „Tată”, apoi „Atotputernic” şi „Făcător”. Ei au făcut aceasta fiind luminaţi de către Sfântul Duh al lui Dumnezeu. Si au făcut-o în primul rând deoarece Cel Preaînalt este Tatăl lui Hristos: Domnul dinaintea timpului şi a creării lumii, în al doilea rând, deoarece Fiul întrupat al lui Dumnezeu a adus ca prim dar oamenilor – acelora care-L urmează – adopţia; adică dreptul de a-L numi pe Tatăl Său, Tată al lor. Tatăl nostru! Ce bucurie sub soare si sub stele ar putea încălzi mai mult inimile voastre, ale aleşilor care purtaţi icoana lui Dumnezeu în sine. Si Domnul, Fiul lui Dumnezeu, nu numai că v-a permis să-L numiţi pe cel Preaînalt, Dumnezeul Cel Unul, Viu si Adevărat, Tată al vostru, mai mult, El v-a poruncit „si tată al vostru să nu vă numiţi că Tatăl vostru unul este, Cel din ceruri” (Matei 23,19). O, fericire vouă, fericire inefabilă. Adevărata paternitate se află în ceruri, dincolo de soare si de stele. Paternitatea de pe pământ e doar o umbră, un simbol.

 Fericirea voastră constă şi în faptul că Tatăl vostru ceresc este si Atotputernic şi Făcător. Sfinţii Părinţi de la Niceea, luminaţi de Sfântul Duh al lui Dumnezeu, au numit pe cel Preaînalt mai întâi Atotputernic şi apoi Făcător. Veţi spune: „Oare nu e normal ca mai întâi să creezi ceva şi mai apoi să-ţi foloseşti puterea pentru a conduce ceea ce ai creat ? Si cel Preaînalt nu ar trebui să fie numit mai întâi Făcător şi apoi Atotputernic ?” Este aşa doar în aparenţă, dar atunci când vă aflaţi în faţa Celui Adevărat nu judecaţi după aparenţe. Ascultaţi! Dumnezeu întradevăr este mai întâi Atotputernic, înainte de a crea cerul şi pământul, Atotputernicul Dumnezeu a purtat în Sine măreţul proiect al creaţiei, de la cele mai mari până la cele mai mici detalii, precum şi toate forţele, toate legile, toate sistemele de ordine. Fără această înţeleaptă atotputernicie cum ar fi fost creaţia posibilă si realizabilă ?

 Astfel, după ce măreţul Creator a creat lumea văzută si cea nevăzută, El a rămas în continuare Atotputernic şi prin puterea sa de netăgăduit a continuat să exercite control absolut asupra tuturor forţelor, legilor şi sistemelor de ordine din ambele lumi. „Au nu se vând două vrăbii pe un ban ? Şi nici una din ele nu va cădea pe pământ fără ştirea Tatălui vostru” spune Fiul lui Dumnezeu (Matei 10,29). „Şi păr din capul vostru nu va pieri” (Luca 21, 18), iarăşi fără voia Dumnezeului Atotputernic. Cu tăria braţului Său, Dumnezeu supune chiar şi forţele adverse, cele care luptă împotriva legii Sale şi împotriva credincioşilor, şi armonizează totul cu planurile Sale. Nici o lacrimă a celui drept nu este uitată nici dacă aceasta cade în mare. Nici un cuvânt rostit pe pământ, bun sau rău, nu rămâne fără răspuns, fie el deschis sau ascuns din partea lui Dumnezeu.

 Tatăl, Atotputernicul, Făcătorul. Acesta este Dumnezeul vostru – Cel Unul, Viu şi Adevărat. Ca Făcător, Dumnezeu a creat cerul si pământul si toate creaturile văzute şi nevăzute „…în cer si pe pământ toate câte a voit a făcut” (Ps. 113,11). Prin cuvintele „în cer” sfinţii interpreţi au înţeles întotdeauna împărăţia îngerilor şi a tuturor celorlalte puteri cereşti, văzute pentru Dumnezeu, dar nevăzute pentru noi. Prin cuvintele „pe pământ” ei au înţeles toate lucrurile materiale şi toate creaturile de pe pământ, de sub pământ, de deasupra pământului, cât si cele departe de pământ, dar accesibile percepţiei noastre senzoriale.

 Tot ce a fost creat, văzut şi nevăzut, a fost creat de Dumnezeu. Nu există un alt Făcător în cer sau pe pământ în afară de Cel Preaînalt. Si de la cele mai mari până la cele mai mici, nu există nimic creat care să fie creat de altcineva în afară de Cel Preaînalt. El este unicul Făcător în adevăratul si deplinul sens al cuvântului, în adevăratul si deplinul sens al cuvântului, Făcătorul este Cel ce a făcut atât materialul construcţiei, cât şi scheletul. Atât materia, cât şi forma materiei; şi El este Cel ce infiltrează în toate o putere mistică a creaţiei, a relaţiei reciproce, a atracţiei şi respingerii, a mişcării şi vieţii.

 De aceea, când auziţi spunându-se „Creatorul a creat tot ceea ce este creat”, nu înţelegeţi că numai forma lucrurilor a fost creată de Creator dintr-o materie preexistentă, ci că însăşi materia a fost creată: Prin aceasta se manifestă deplinătatea puterii creatoare a lui Dumnezeu, prin faptul că El a creat şi una, şi cealaltă.

 Fie că materia constă din cele patru mari elemente – pământ, apă, foc şi aer – stabilite de gândirea antică, fie că acestea patru împreună cu toate celelalte constau dintr-o singură proto-materie de natură electrică, potrivit gândirii ştiinţifice moderne, nu merită să ne adâncim acum în acest subiect. Un lucru este sigur: atât urzeala cât şi bătătura fabricii universale reprezintă invenţia şi creaţia lui Dumnezeu, marele Creator.

 Poate oare gândirea omenească să pătrundă vreodată tot misterul şi toată măreţia acestei fabrici, aleşilor ? Poate ochiul să o cuprindă? Poate urechea să o audă ? Poate limba să o exprime ? Figuri şi culori, numere şi propoziţii, muzică şi cântec, bucurie şi durere, vietăţi în apă, vietăţi în sol, vietăţi în aer, constelaţii strălucitoare – toate acestea oare nu vă conduc, o, aleşilor, mai mult spre o tăcere pioasă decât spre cuvântare ?

 Să ştiţi totuşi că această splendoare miraculoasă şi impunătoare a universului văzut nu e decât o strajă atrăgătoare în faţa intrării unui palat împărătesc, în faţa porţilor lumii nevăzute, a împărăţiei spirituale îngereşti. Şi acolo, în spatele porţilor, se află adevăratul miracol, miracolul tuturor miracolelor, splendida măreţie a tuturor măreţiilor. Aici, unde Preaînaltul împărat al împăraţilor străluceşte în locul soarelui (Apoc. 22, 5)! Aici nici gândul, nici urechea, nici ochiul, nici limba nu folosesc la nimic. Marele Apostol a fost ridicat în duh „până la al treilea cer…”, a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască (II Cor. 12, 2-4). Astfel, în ceruri, în împărăţia spirituală a împăratului Creator totul depăşeşte puterea noastră actuală de înţelegere şi expresie.

 Si lumea aceasta văzută, în comparaţie cu cea nevăzută, e ca o umbră comparată cu realitatea, ca un simbol comparat cu un spirit, ca tipăritura comparată cu ideea, ca o amintire despre casă a celor exilaţi. Dar acelaşi Creator a creat ambele lumi, atât cea văzută, cât şi cea nevăzută. El, Unul, ţine în mâna sa neobosită si atotputernică ambele lumi – doar El, Creatorul. El, Unul, le conduce pe cărări misterioase, spre destinaţii misterioase pe care tot El le-a predestinat – El, blândul Tată al Domnului Hristos şi al tuturor aleşilor săi copii.

 Aceasta este credinţa celor scăldaţi în lacrimi, a celor ce plâng pentru dreptate, adevăr şi viaţă. Nu este credinţa slugilor nedreptăţii, înşelăciunii şi morţii, a prietenilor râsului ce sfârşeşte prin disperare. Aceasta este credinţa celor scăldaţi în lacrimi, care plâng din cauza neputinţei lor şi a neputinţei întregii omeniri. Ei caută Izvorul dreptăţii, al adevărului şi al vieţii. Şi acest Izvor le este dat. Astfel, lacrimile lor de durere sunt transformate în lacrimi de fericire, pentru că ei găsesc cea mai preţioasă comoară, adică pe Tatăl Atotputernicul, Făcătorul. Ce mai au ei de căutat când prin El li se dă totul ? Le rămân doar lacrimile de pocăinţă cu care ei spală orice nedreptate şi înşelăciune si se îndepărtează de moartea veşnică. Spălaţi cu lacrimile pocăinţei, ei devin blânzi şi îngăduitori faţă de fraţii lor ce se căiesc, faţă de tovarăşii lor de drum, pe cărarea ce duce la tărâmul etern şi îi ajută să descopere dreptatea lui Dumnezeu, Izvorul dreptăţii, adevărului şi vieţii.

 Aceasta este credinţa voastră, purtători de Hristos, credinţa strămoşilor voştri, care nu au regretat niciodată calea anevoioasă şi lacrimile vărsate când au ajuns lângă Domnul si au fost consolaţi. Aceasta să fie şi credinţa copiilor voştri, din generaţie în generaţie până la sfârşitul veacurilor. Aceasta este Credinţa Ortodoxă salvatoare ce nu a fost niciodată ruşinată. Cu adevărat, aceasta este credinţa poporului cu adevărat ales, a celor ce poartă icoana lui Dumnezeu în sine. La Judecata lui Dumnezeu lor nu le va fi greu. Ei vor fi numiţi binecuvântaţi.

Sursa: Sf. Nicolae Velimirovici – ”Credinţa poporului Lui Dumnezeu”


Anunțuri

8 comentarii on “„Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute” (tâlcuire la Crez, partea II)”

  1. […] N-am cuvinte: „Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevă… […]

  2. […] Lumină, … on „Şi într-Unul Domn lisus Hrist…„Lumină din Lumină, … on „Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul…Stefan on Ce mâncăm în post?Florin M. on Unui comerciant, care se plâng…marinei on […]

  3. […] „Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevă… […]

  4. […] „Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevă… […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s