„Mai avem 96 de luni să salvăm lumea!” – unul dintre mesajele date în atenţia consumatorilor din lumea întreagă

participants

Aceasta este o afirmaţie a Prinţului Charles în faţa unor importanţi actori din industrie, într-un discurs în care şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la viitorul planetei. Conform calculelor sale, mai avem doar 96 de luni ca să salvăm lumea.

Capitalismul şi consumerismul au adus lumea la marginea colapsului economic şi climatic, preţul plătit pentru capitalism şi consumerim fiind, pur şi simplu, mult prea mare, în condiţiile în care s-a ajuns la ora actuală la o dublă criză: una economică şi una a mediului. Moştenitorul Coroanei Britanice a ţinut să precizeze că natura este cea mai mare bancă din lume şi, dacă nu se încearcă salvarea ei, odată ce va intra în „faliment”, nimeni nu va mai putea să o salveze.

Eu mă întreb, de la o vreme, ce rost au astfel de afirmaţii, precum şi această invazie de filme şi articole legate de teoria conspiraţiei. Nu că nu există masonerie, grup Bilderberg, familii de evrei (şi nu numai evrei) care deţin o foarte mare parte a activelor pe plan mondial… Aceştia există şi există şi datorită „marionetelor” care acţionează în interesul „elitelor”.

Mă uit, însă, la mulţimea de articole care au început să apară în presă, într-o presă care până acum a tăcut foarte mult în privinţa mesajelor care ar putea crea panică, o presă care s-a vrut echilibrată – aceeaşi presă acum a început să scoată din ce în ce mai multe articole cu mesaj alarmist. Mai ales pe teme de ecologie, de mediu, prezentându-se tema încălzirii globale ca pe ceva apocaliptic, inschimb, măsurile care se iau sunt numai pentru sporirea averilor „mai marilor” planetei, a „elitelor”. Astfel, m-am întrebat adesea: de ce nu se fac eforturi mai mari, pe linia reducerii efectului de „încălzire globală”, dacă acesta există, de înlocuire a combustibililor fosili, mai ales a petrolului, cu alţii mai puţin poluanţi? Să fie oare din cauză că petrolul aduce infinit mai mulţi bani decât alternativele?

Mă mai întreb de ce se dă vina pe consumerism, când aceasta este o caracteristică a omului, consumul. Este o caracteristică ce a fost atât de mult exploatată, din toate punctele de vedere (omul consumă prin toate simţurile, prin toţi porii) încât omul a devenit cu adevărat, un CONSUMATOR. Şi fiecare consumator are un comportament tipic, ce se poate încadra într-o categorie. Pe vremea mea, în facultate am învăţat – şi mi s-a părut just acest lucru – că fiecare individ are anumite preferinţe, legate de cultură, religie, background familial etc. Într-adevăr, aşa este, dar individul, nu consumatorul. Consumatorul, însă, spre deosebire de individ, îşi pierde calitatea de persoană, el poate şi trebuie să fie grupat în categorii, evidenţiate distinct, cât mai exact, ştiinţific, statistic, numeric, pentru a se putea cunoaşte oricând, în orice moment cine este, ce deţine şi de ce anume are nevoie.

Consumatorul nu poate trăi fără să consume; nu poate trăi simplu; nu prea poate produce autonom, ba mai mult – nu poate produce decât dacă i se dă de lucru. Consumatorul obişnuit nu se descurcă, îi e frică de viaţă; intră uşor în panică; e labil psihic; e stresat în permanenţă; e dispus să cumpere cu bani pe care nu-i are, împrumutându-se pe mai multe generaţii; îşi face asigurări de viaţă, de sănătate, de călătorie etc. Consumatorul obişnuit nu gândeşte prea mult, crede repede orice având impresia că e hotărârea lui, e deplin încrezător în capacităţile sale, se crede puternic, dar de fapt e în stare de sinucidere fără să se uite înapoi. Consumatorul de peisaje călătoreşte mult, se distrează, vizitează multe locuri, îşi face un „cult” propriu al personalităţii, apreciindu-se mai mult pentru ce pare pentru alţii decât pentru ceea ce este. Cum să renunţe consumatorul obişnuit la ceea ce-l menţine în viaţă, la consum, în schimbul libertăţii în Hristos, atunci când va fi nevoie? Dar Domnul nu vrea „moartea” nimănui, El ne vrea pe toţi cu El, vii întru El.

După ce am fost şi suntem trataţi ca nişte „simpli” consumatori, fiind aduşi în stadiul acesta de dragul banului şi de dragul controlului, al stăpânirii, acum se vrea desăvârşirea acestei opere. Cum altfel, decât, pe de o parte prin adormirea conştiinţelor, apoi prin aprinderea spiritelor, cum altfel decât prin mesaje (unele directe, altele mai pe ocolite – toate repetate obsesiv) pornite chiar de la cei din grupurile care le pregătesc, preluate de alţi naivi şi date mulţimilor fără a fi trecute printr-un filtru al raţiunii, măcar, dacă nu şi privite dintr-o perspectivă creştină, ortodoxă. Poate că pretenţiile mele sunt cam mari, cu ortodoxia mea, dar culmea este că cei mai mulţi interpretează aceste „ştiri” exact în duhul dorit de cei de la care pleacă: instigându-se unii pe alţii la violenţă, la manifestări de stradă zgomotoase, exact ce le trebuie celor din vârf pentru a instaura o dictatură mondială absolută, în care vom fi nevoiţi să avem aceleaşi năzuinţe, aceleaşi preocupări, nevoi, clasificate precis, arhivate electronic într-o bază de date securizată. Vom fi obligaţi să recunoaştem, toţi, acelaşi „dumnezeu”, un dumnezeu global pe care deja îl încălzim la pieptul nostru: preocuparea excesivă pentru ziua de mâine, scoţându-L de la noi pe  Adevăratul Dumnezeu, Cel aducător de pace, mângâiere şi bucurie…


Din aceeaşi categorie:


9 comentarii on “„Mai avem 96 de luni să salvăm lumea!” – unul dintre mesajele date în atenţia consumatorilor din lumea întreagă”

  1. […] „Mai avem 96 de luni să salvăm lumea!” – unul dintre mesajele date în atenţia consumatoril… […]

  2. viorel petcu spune:

    „Consumatorul, insa, spre deosebire de individ, isi pierde calitatea de persoana, …”. individul nu este si nu are calitatea de persoana, el se desparte de fiinta OM de care a facut-o Dumnezeu (se divide}. Persoana este parte integrata in OM dupa modelul Sfintei Treimi.

  3. dadatroll spune:

    Mey sa stiti ca nui de gluma ca si eu intruna din zilele astea cred cam vazut unu din consumatori astia pe strada. Da sa vezi ce chestie ca arata ca un om normal.

  4. Florin M. spune:

    @dadatroll, n-ai aflat? cica era deghizat 🙂

  5. Dan Lee spune:

    1. Atât crizele financiare cât şi perioadele de aşa-zisă creşetere economică sunt fenomene create artificial de bancheri pentru a forţa populaţia productivă să creeze bogăţie pentru ca apoi ei, bancherii să şi-o însuşească fără efort.

    2. Încălzirea globală este o mare minciună care are ca scop limitarea dezvoltării ţărilor sărace sau în curs de dezvoltare şi introducerea unor taxe în lumea dezvoltată. Totodată se menţine artificial un preţ crescut al petrolului devenit acum produs de lux. Deci totul este propagandă şi manipulare.

    Cele mai mari emisii de CO2 de pe planetă sunt cele ale oceanelor şi ale pădurilor tropicale, omul contribuie cam cu 3% din totalul emisiilor.

    În efectul de seră cel mai mare aport îl au vaporii de apă (90%), restul de 10% fiind datorat unui amestec de gaze printre care se află metanul, azotul şi dioxidul de carbon. Deci influenţa CO2 este foarte mică.

    Adevărata cauză a încălzirii globale este activitatea solară care acţionează asupra sistemului solar printr-o serie de mecanisme destul de complexe. Această încălzire globală este cauza care produce eliberarea de CO2 din apele oceanelor, apoi în perioadele de răcire acesta fiind absorbit înapoi de ocean. Aceste cicluri se întind pe durate de 800 – 1000 de ani şi sunt un fel de „respiraţie” a pământului, deci un fenomen natural.

  6. Neagu Dorin spune:

    Numai cand vad cati ca subsemnatul fac uz de ceea ce au „cucerit,, din fisierele multimedia ca sa-i uimeasca pe cei mai lenesi cu parelnica lor virtuozitate in a-si da cu parerea despre ce si cum-ul momentului azi versus maine recurgand la background-ul oferit de folderele istoriei ma apuca greata… O greata intratabila in curs de cronicizare fiindca in mai bine de 19 nouasp`e ani nu ne-am saturat de tras`u matei de coada pe la casa scarilor de bloc,prin autobuz,pe la poarta,prin birturi,bloguri,show-ri multimediatizate s.a.m.d. Ne plangem d`atata vreme ca`i rau ca suntem mintiti pe fata privati de drepturi de`a dreptu ele-mentare,furati,inselati,manipulati dar nu recunoastem ca: mai buna-i berea rece decat mersul la vot,mai bine-i specator din fotoliul sufrageriei decat sa iesi in strada si sa-ti clamezi prin opinie electorala drepturile sociale,religioase,politice… Avem pe masura pasivitatii nostre parte de ceea ce meritam. Descompunere lenta de individualitate,personalitate,liberate. Vin noi alegeri si nici in acest moment nu santem capabili macar in mod pasnic sa boicotam tagama celor ce de 19 nouasp`e ani rad de noi votanadu-se intre ei dupa algoritmul 4 patru ai noi patru ani voi… Avea dreptate nenea Iancu,”Vin ai nostri pleca ai vostri noi ramanem tot ca p…stii !”
    Ce ne-ar costa sa le taiem aripile cucvelelor ce ne prohodesc de`atata vreme punand un mare O zero barat pe fiecare buletin de vot ce va ajunge in urna ? Ce ne-ar costa sa ne strangem odata toti crestinii de bine intr-o grupare,asociatie nationala a electorilor ce au de spus si facut ceva concret ? Asociatia Electorilor Romani. A.E.R. Ne sperie vremurile si drobu` de sare de pe soba dar ne si complacem in starea aceasta de surexcitare nervosa vecina cu prostia… Antihristu,Bilderberg,Masoneria,ultimile guri de oxigen ramase nerespirate,marea paguba din 2012. Daca am fi suflete vii am face ceva dar tare mi-e ca am ajuns spectatorii propriilor noastre neputinte. Daca vreti sa ne dezmeticim scrieti-mi pe wings4sky2002@yahoo.com.nz

  7. Florin M. spune:

    Stimate Domn, ma iertati, dar din pacate vedeti lucrurile exact cum scrieti, adica gresit si prost intelese.
    Nu stiu ale cui interese le serviti, poate pur si simplu e o parere a Dvs. aceea ca a merge la vot si a pune un mare zero pe buletine ofera solutia.
    Eu (si nu numai eu) spun ca NU E O SOLUTIE! De ce? Pai pentru simplul motiv ca si unii si altii, dintre cei care se succed la putere isi au proprii votanti, fideli. In felul asta, acel MARE ZERO pus pe buletinul de vot apare in statistici incadrat ca PREZENTA LA VOT. Ati auzit Dvs. vorbindu-se la TV de nr de buletine anulate? Nu cred. Atunci, buletinul anulat nu e o solutie, cu atat mai mult cu cat el, oricum, e prezenta la vot.
    Numai bine!

  8. […] „Mai avem 96 de luni să salvăm lumea!” – unul dintre mesajele date în atenţia consumat… […]

  9. […] „Mai avem 96 de luni să salvăm lumea!” – unul dintre mesajele date în atenţia consumatoril… […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s