Cateheza păcatului, partea I: Despre păcatele capitale

Pacatul este de doua feluri : stramosesc si personal. Pacatele personale sunt pacate usoare si pacate grele. Pacatele grele sunt acelea prin care omul cu multa rautate a voiei sale face lucruri oprite lamurit de poruncile lui Dumnezeu. Ele racesc in om dragostea de Dumnezeu si de aproapele. Pacatele grele sau pacatele de moarte de bunavoie sunt de trei feluri:

1) Pacatele capitale sau pacatele de moarte;
2) Pacatele impotriva Duhului Sfant;
3) Pacatele strigatoare la cer.

Pacatele capitale sunt in numar de sapte : mandria, iubirea de arginti, desfranarea, pizma, lacomia, mania, lenea.

Omul e facut de Cel Atotputernic pentru preamarirea lui Dumnezeu in tot timpul vietii lui pamantesti, prin faptele lui cele bune. Totusi, cand traieste, omul pacatuieste. Cade in mandrie, lacomie, iubire de bani, isi intineaza trupul in desfranare, uraste pe aproapele si pe Dumnezeu.

Omul se aprinde de manie si cauta sa traiasca in nepasare de cele sfinte si lancezeste fara de lucru. Toate acestea sunt pacate iesite din inima omului. Aceasta ne adevereste insasi Sf. Evanghelie, cand spune : “pentru ca dinauntru, din inima oamenilor, ies cugetele cele rele, preadesfranarile, desfranarile, uciderile, furturile, lacomia, rautatea, viclesugul, netrebnicia, privirea zavistnica, hula, mandria, nebunia. Toate relele acestea ies dinauntru si spurca pe om” (Marcu VII, 21-23).

Omul se trufeste; cel mandru isi da lui pret peste masura, pe nedrept. Doreste pe orice cale sa ajunga la marirea si cinstirea pe care n-o merita. Cei mandri vor sa fie laudati de oameni si se bizuie numai pe puterile lor. Nu baga in seama pe nimeni. Ba mai mult. Omul alearga dupa banul ce suna ispititor, cautand in zornaitul lui nesatios saturarea poftei de imbogatire. Aduna avere prin orice mijloace urate de Dumnezeu si de oameni.

Rau gandeste omul, pentru ca traind asa isi lasa si trupul tarat cu totul in voia poftelor care se atata in el prin simturile lui. Si ce nenorocire este, ca acest pacat al desfranarii se face in insusi trupul nostru, trecand peste randuielile firii puse de Dumnezeu – Tatal nostru.

Am mai vazut unii oameni care se manie, se intristeaza si simt durere in inimile lor cand vad ca ii merge bine aproapelui. Se bucura multumiti cand aproapele sufera, cade in nenorocire. Ce marsavie ! Sa-ti para rau de cinstea si numele bun al oricarui om. Si cat de nedreapta si lacoma este firea omului ! Se imbuibeaza cu mancare si bautura impotriva firii. Este pacatul trupului (Gal. V, 19).

Omul pacatos vrea sa traiasca fara Dumnezeu si iubirea de aproapele. Nu-i pasa de mantuirea sufletului si nici pe altul nu-l lasa sa se mantuiasca. Se dezgusta de munca cinstita fie cu bratele, fie cu mintea. Fratilor, greu este de oamenii de felul acesta, pentru ca mare e rautatea acestor pacate zise capitale. Din aceste pacate de capetenie izvorasc, ca dintr-o fantana otravitoare, alte pacate, care departeaza harul lui Dumnezeu de la noi oamenii, aduc moartea sufletelor, ducandu-le in chinurile iadului (Iacov I, 15). Omul mandru uita ca tot ce are e de la Dumnezeu.

Nesocoteste poruncile lui Dumnezeu, ba de mai multe ori se ridica si contra randuielilor obstesti. Cel mandru e fatarnic si graitor de rau. Dar iubitorul de argint ? Cel lacom de bani inseala, fura, minte, jura stramb, nedreptateste pe semeni, napastuieste pe saraci, departandu-se de Dumnezeu.

Uita binele aproapelui, isi atata poftele nesatioase si traieste in zgarcenie. Este contra dreptatii si indurarii lui Dumnezeu. Sa cunoastem si pe desfranat, ce face ? Isi spurca trupul, care e locasul Duhului Sfant, se cearta si uraste pe cel ce il impiedica sa cada in acest pacat greu. In mintea lui nascoceste ganduri de curvie, se framanta, vorbeste de rau pe cel ce nu vrea sa-l ajute la acest pacat. Desfranatul distruge familia altuia, necinstind Sfanta Taina a Cununiei. In sufletul lui nu este umilinta, ci e indraznet si obraznic. Unii isi sleiesc si trupurile si mintea si ajung nebuni. Iata podoaba si comoara desfranatului.

Dar omul care invidiaza, cleveteste, uraste si vicleneste cu rautate asupra aproapelui sau, care inseala si chiar ucide, ce plata va lua de la Tatal nostru, Dumnezeu? Este frate cu lacomul. Lacomul nu se mai satura de petreceri necuviincioase. Strange numai pentru el (egoist) fara cinste si cu inselaciune. Nu-i pasa de cele sfinte, de vaduvele cinstite, de saraci si de orfani. Vrea palate scumpe mari si multe, herghelii, mosii si aur, vrea hambare noi, incapatoare. Se cearta ca sa ia cu nedrept si se bucura pana isi pierde mintea. Moare cu pantecele pe aur. Asupra lacomului, saracii flamanzi si goi, slugile si muncitorii neplatiti, striga razbunarea nedreptatilor lui. Cel manios se cearta, se invrajbeste cu oamenii si e in stare sa omoare, n-are temere de Dumnezeu si nici de oameni nu se rusineaza.

Lenesul este altfel decat lacomul. Pentru ca nu munceste n-are ce sa manance. Trupul ii slabeste, iar sufletul e napadit de ganduri si pacate multe. Lenesul e gata sa insele, sa minta, sa fure ca sa se sature pe sine si pe familia sa. Vointa de munca si spre bine i-a slabit. Lenea duce pe om la lipsuri, saracie, foame, mizerie, boalasi moarte. Eu cred, fratilor, ca nu e vreunul intre noi care sa creada ca-i face cinste careva din aceste pacate. Daca noua oamenilor nu ne place, cu atat mai mult lui Dumnezeu nu-i place. Deci, se cuvine sa parasim aceste pacate. De ce ? Pentru ca Insusi Dumnezeu ne porunceste asa. Dumnezeu este de-a dreptul si intru totul impotriva lor.

Iata ce spune Sf. Scriptura : Mantuitorul infiereaza cu toata taria pacatul mandriei cand spune “Tot cel ce se inalta, se va umili” (Luca XIV,11). SF. Ap. Iacob graieste: ”Dumnezeu mandrilor le sta impotriva, iar celor smeriti le da har”(Iacob IV,6). Proverbele lui Solomon graiesc : “Domnul prabuseste casele celor mandri, intareste hotarul vaduvei” ( XV, 25). Ingerii buni au cazut din cauza mandriei ca si cei dintai oameni. Urata e inaintea Domnului si a oamenilor mandria (Sirah X, 7).

Iubitorilor de argint le striga tare Sf. Ap.Pavel : “Celor bogati de acum, porunceste sa nu se inalte cu gandul, nici sa nadajduiasca spre avutia cea nestatatoare, ci intru Dumnezeul cel viu, care ne da toate de prisosit spre desfatare” (I Tim. VI, 17). Tanarului bogat, care vrea sa mosteneasca viata vesnica, Mantuitorul i-a recomandat sa vina dupa Sine dupa ce isi va vinde averile si le va imparti saracilor. El a plecat intristat ca-si lipise inima de avutie si asa si-a pierdut mantuirea. Lacomia de bani a lui Anania si Safira a fost pedepsita cu moarte de Domnul. “Radacina tuturor rautatilor e iubirea de argint, pe care unii poftind-o, au ratacit din credinta si sau patruns cu dureri multe” zice Sf. Pavel (I Tim. VI, 10). “Nebune, i-a zis bogatului caruia i-a rodit tarina si se gandea numai la sine si nu la altii, cautati sa va paziti de lacomie, caci viata cuiva nu atarna de multimea avutiei lui “( Luca XII, 15), a mai spus Mantuitorul. Ca si iubirea de argint, desfranarea e oprita cu desavarsire de Legea Veche (Exod XX, 14 ; Lev. XVIII, 20 ; Deut. V, 8 ) si cu atat mai mult de Mantuitorul, care a zis : “Ati auzit ca s-a zis celor de demult : sa nu faci desfranare ! Eu insa va zic, ca tot cel ce se uita la femeie cu pofta, a si facut desfranare in inima sa cu ea” (Mat. V, 27-28). Desfranatilor le graieste Sf. Ap. Pavel : “Fugiti de desfranare. Caci tot pacatul care face omul e afara de trup, iar cel ce se desfraneaza, intr-al sau trup pacatuieste” ( I Cor.VI, 18). “Preamariti dar pe Dumnezeu in trupul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu”( I Cor. VI, 20). Pentru desfranarea sa Irod a fost mancat de viu de viermi, dandu-si sfarsitul in chip groaznic, ca si concubina sa Irodiada.

Celor pizmasi, care prin acest pacat calca dreptatea fata de Dumnezeu si de aproapele, Sf. Scriptura le spune : “Nu te aprinde asupra celui ce sporeste in calea sa” ( Ps. XXXVI, 7).

Arhiereii, carturarii si fariseii, cu ceilalti iudei, din ura au rastignit pe cruce pe Iisus Fiul lui Dumnezeu. Pilda lucratorilor viei ne-a spus aceasta. Dumnezeu pedepseste pe cei ce sunt stapaniti de ura. “Pe cel rau il ucide rautatea si cei ce urasc pe dreptul, vor gresi” (Ps. XXXIII, 21). Iar pe cel lacom il cearta Sf. Scriptura zicand : “De vei da ochii tai spre ulcioare si pahare, la urma vei umbla mai gol decat pilugul. Si apoi te vei tavali ca cel muscat de sarpe” (Pilde Solomon XXII, 30-31). Iar Sf. Casian spune : “De bucate numai atat sa ne slujim, cat sa traim, nu ca sa ne facem robi poruncilor poftei. Primirea hranei cu masura si socoteala da trupului sanatate si nu ii ia sfintenia” (Filocalia vol. I, pg.39).

Sf. Ap. Iacov indeamna pe credinciosi sa fie : “Zabavnici spre manie, ca mania nu lucreaza dreptatea lui Dumnezeu”(I, 19-20). Din manie a ucis Cain pe fratele sau Abel (Facere 48). Tot cel ce se manie pe fratele sau este vrednic de osanda. “Cel ce va zice fratelui sau netrebnicule, va fi vinovat de dat gheenei”(Matei V, 22). Pe lenesi Sf. Pavel ii indeamna : “Nu fiti lenesi, ci urmatori celor ce mostenesc fagaduintele prin credinta si indelunga rabdare”(Evrei VI, 22). “Daca nu voieste cineva sa lucreze, nici sa nu manance” (II Tes. III, 10). “In sarguinta sa fiti neobositi, duhul aprindeti-l, slujiti Domnului”(Rom. XII, 11). Tesalonicenilor, care umblau fara randuiala nelucrand, ci se tineau de iscodiri, Sf. Pavel le spune : “Pe unii ca acestia ii sfatuim si indemnam in numele Domnului nostru Iisus Hristos sa-si manance painea muncind in tacere” (II Tes. III, 11).

Asadar, fratilor, sa bagam de seama ca aceste pacate sunt o mare piedica in calea mantuirii noastre. Trebuie sa scapam de ele, pentru ca sunt in paguba noastra. Prin pacate ne stricam chipul lui Dumnezeu in trupurile noastre, pentru ca ele ne fac fiii diavolului. Faptele bune ne fac fiii lui Dumnezeu. Omul trebuie sa tinda spre Dumnezeu prin faptele sale cele bune, pentru ca El este binele cel mai mare. Cel ce nu face binele, ci face pacate, in viata pierde timpul de mantuire. Ca sa te mantuiesti trebuie sa iubesti pe Dumnezeu si pe aproapele, ferindu-ne de pacate. “De ma iubeste cineva, va pazi cuvantul Meu si Tatal Meu il va iubi, si vom veni la dansul si vom face salas” (Ioan XIV, 23).

Cine iubeste pe Dumnezeu leapada mandria si se imbraca cu smerenie ca vamesul, isi intareste sufletul in rugaciune. Nu iubeste banul amagitor, nu este zgarcit, ci darnic. E cumpatat si drept si mereu cauta indurarea lui Dumnezeu pentru sine si pentru aproapele. Cine iubeste pe Dumnezeu fuge de desfranare si de intovarasirea cu desfranatii. Cine iubeste pe Dumnezeu si pe aproapele sporeste in bine pentru aproapele, nu-l pizmuieste, traieste in pace cu toti, nu se cearta, nu se manie, nu e nepasator de cele sfinte, ci lupta contra lacomiei prin cumpatare si post. Crestinul bun iubeste pe Dumnezeu si pe aproapele, punand in locul maniei blandetea, dragostea si smerenia. Asa a facut Mantuitorul, care in loc sa se manie pe cei ce-l chinuiau, se ruga pentru ei zicand : “Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac”. Trebuie sa te manii cu manie sfanta contra gandurilor rele, a patimilor si a pacatelor, precum si impotriva lenei.

Iata, dragii mei, doua cai:

-Una este calea intunericului, a diavolului, care ne duce la pierzare in gheena focului. E calea mandriei, a iubirii de arginti ca Iuda, calea lacomiei, a desfraului, invidiei, maniei si lenei, pacate care sunt roadele trupului. Aceasta e calea prin care ne pierdem mantuirea.

-A doua este calea luminii, a adevarului, este calea vietii, calea lui Dumnezeu, care prin smerenie, prin cumpatare si iubire de Dumnezeu si de oameni, calea care prin credinta, bunatate, blandete si infranarea poftelor, calea care prin rugaciune unita cu munca cinstita duce la Dumnezeu, la fericirea vesnica.

Tu pe care o urmezi, frate crestine ? Desigur, pe care vrei! Dar, tine minte totusi o invatatura: “Nici cei mandri, nici iubitorii de arginti, nici desfranatii sau cei zavistnici si nici lacomii, maniosii si lenesii- Va atrag luarea aminte cum v-am atras si inainte, ca cei ce fac unele ca acestea, nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu”(Gal. V, 21).

Frati crestini,

Parasiti mandria, lacomia si iubirea de arginti. Lasati lenea, desfranarea si invidia, ca numai asa aratati ca vreti sa fiti fiii lui Dumnezeu, inca din lumea aceasta. Aceste pacate ne fac sa pierdem mantuirea sufletelor. Fiti smeriti si darnici catre cei saraci, flamanzi si goi. Iubirea de Dumnezeu aratati-o prin iubirea si binefacerea fata de aproapele. Faptele bune ne fac sa ne asemanam cu Dumnezeu, care e prea bun cu noi toti. Aceasta e voia lui Dumnezeu, care e iubitor de oameni, bland, indelung rabdator, si mult milostiv cu totii. Cel ce nu asculta voia lui Dumnezeu si nu implineste poruncile Sale, acela nu iubeste pe Dumnezeu. Mantuitorul ne invata : “Cel ce are poruncile Mele si le pazeste, acela Ma iubeste, iubit va fi de Tatal Meu si-l voi iubi si Eu si Ma voi arata lui” (Ioan XIV, 21).

Feriti-va de pacatele ce v-am spus, caci ele sunt roadele trupului. “De traim cu duhul,sub povata duhului sa si umblam. Sa nu alergam dupa marire desarta, unii pe altii intaratand, unii pe altii pizmuind” (Gal. V, 25-26) . “Caci de se socoteste cineva ca e ceva, nimica fiind, acela se amageste pe sine insusi” (Gal. VI, 3). Asadar, fiecare sa-si cerceteze faptele sale. “De aceea va zic : urmati duhului si nu veti mai implini faptele trupului” (Gal. V, 16). Asa sa impliniti Legea lui Hristos, Caruia se cuvine cinste si marire in vecii vecilor,

Amin !

Publicitate

---