Cateheza păcatului, partea II: Despre păcatele strigătoare la cer

mantuitorul-sinai-dxn2Iubitii mei frati,

Nu-i asa ca ori de cate ori ne aflam aici in Biserica, ne simtim mai departe de pacat? Si aceasta pentru ca suntem mai aproape de Dumnezeu; suntem doar in Casa Lui si aici toti, toti care ne-am strans laolalta in Casa Domnului, nu avem nici un gand strain, ci cu o gura si o inima slavim numele Lui. Spun aceasta pentru ca precum stiti, de catva timp noi vorbim despre pacat, pacatul – marele dusman al vietii noastre. Si v-aduceti aminte, cum in ultimele noastre convorbiri duhovnicesti noi am staruit pe larg asupra pacatului. Spuneam ca pacatul e calcarea cu deplina stiinta si cu voie libera a voii lui Dumnezeu, fie prin gand, cuvant sau fapta.

Am aratat ca pacatul e de doua feluri : stramosesc de la Adam si Eva – nasterea noastra dupa fire – si personal. Pacatul personal se poate savarsi de fiecare din noi in parte. Pacatul personal este de doua feluri: usor si greu.

Pacatele usoare sunt acele pacate care nu atrag dupa ele pierderea Harului Divin. Pacatele grele insa sunt acelea care tind catre pierderea Harului Divin si sunt impartite in trei grupe mari: capitale, impotriva Duhului Sfant si strigatoare la cer. Astazi vom vorbi despre pacatele strigatoare la cer.

Prin pacatele strigatoare la cer intelegem acele pacate din categoria pacatelor grele care tind sa nimiceasca imboldurile puse de Dumnezeu in firea noastra. Ele se savarsesc cu precugetare si izvorasc dintr-o vadita rea vointa a celui in cauza. Ele sunt urmatoarele: uciderea savarsita cu voie, sodomia, asuprirea vaduvelor, orfanilor si saracilor, oprirea platii lucratorilor si lipsa de respect fata de parinti. Sa luam pe fiecare in parte:

1/Uciderea savarsita cu voie. Un astfel de pacat a savarsit Cain impotriva fratelui sau Abel. “Sa iesim in camp! Iar cand erau ei in campie, Cain s-a aruncat asupra lui Abel, fratele sau si l-a omorat” (Facere IV,8). „Si a zis Domnul: de ce ai facut aceasta? Glasul sangelui fratelui tau striga catre Mine din pamant” (Facere IV,10). „Si acum esti blestemat de pamantul, care si-a deschis gura sa, ca sa primeasca sangele fratelui tau din mana ta”. In porunca a-VI-a din Decalog (V.Testament), data de Moise, poporului evreiesc, se opreste uciderea: „Sa nu ucizi” (Exod XX,13).

Dupa invatatura sfintei noastre Biserici, viata pamanteasca fiind cel mai mare bun al omului si temelia tuturor celorlalte bunuri de care se poate invrednici omul pe pamant, numai Dumnezeu – fiind Creatorul vietii omenesti – are drepturi nemarginite asupra vietii noastre.
Fiind un dar a lui Dumnezeu si avand un pret atat de mare, desigur ca pastrarea si ingrijirea vietii este o datarie si un drept al oricarei fiinte umane. Cum fiinta umana se compune din trup si suflet, uciderea este si ea de doua feluri: trupeasca si sufleteasca. Uciderea trupeasca inseamna ridicarea vietii aproapelui cu orice fel de arma, sau lovirea si ranirea lui care-i aduce mai tarziu moartea.

Tot uciderea mai poate fi socotita:
a) supunerea la munci istovitoare care ii intrec puterile trupesti si ii grabeste sfarsitul;
b) purtarea cu asprime fata de cel supus la munci istovitoare si lasarea lui sa moara de foame;
c) orice fapta care primejduieste si nimiceste viata, deci si avortul pe care-l practica unele femei pentru a socoti ca sunt mai libere, invocand de mute ori greutatile vietii, lucru ce nu le indreptateste cu nimic, cand ne gandim la unele mame care cresc cate sase-zece copii, ajungand fiecare cu rosturile lor in campul activitatii sociale. Uciderea sufleteasca inseamna indemnurile rele care se dau aproapelui, facandu-l sa se abata din calea cea buna si a pacatui, ceea ce ii aduce moartea sufletului, caci Sf. Ap. Iacob zice: „Oricine va sminti pe unul din acestia mici, care cred intru Mine, mai bine ar fi lui de si-ar lega o piatra de moara imprejurul grumazului lui si sa se arnce in mare” (Marcu II,42). De asemenea uciderea sufleteasca poate fi socotita marirea, pizma, clevetirea si ura aproapelui, caci „Cel ce uraste pe fratele sau, ucigas de oameni este”(I Ioan III,15).

2/ Sodomia este desfraul impotriva firii, precum si impiedicarea cu stiinta a zamislirii de prunci si lepadarea lor. Desfraul impotriva firii si-a primit numele de sodomia, dupa locuitorii Sodomei, care pentru acest pacat au fost aspru pedepsiti de Dumnezeu (Facere XVIII,20). Sf. Ap. Pavel ne indeamna ca astfel de fapte nici chiar nu trebuie sa fie amintite printre crestini (Efeseni V,3).

3/ Asuprirea vaduvelor, orfanilor si saracilor, este un pacat impotriva simtului firesc de dreptate al omului. In Sf. Scriptura se gasesc multe mentionari impotriva celor ce se fac vinovati de acest fel de pacate. „Invatati-va a face binele. Cautati dreptatea, ajutati pe cel apasat. Faceti dreptate sarmanului si faceti dreptate vaduvei” (Isaia I,12), iar Mantuitorul striga: „Vai voua carturarilor si fariseilor fatarnici, caci mancati casele vaduvelor, facand rugaciuni lungi intru fatarie, pentru acesta multa osanda veti lua”(Matei XXIII,12). Dupa invatatura Bisericii, bunurile materiale fiind darurile lui Dumnezeu, ele nu sunt date omului decat numai pentru o buna administrare, chivernisire si folosire, avand a da socoteala dupa cum au fost agonisite.

Bunurile materiale fiind neaparat trebuitoare vietii, de buna seama ca fiecare om are dreptul la ele, in masura in care-i sunt necesare. Ele trebuiesc sa fie castigate prin munca proprie, cinstita, iar nu prin exploatarea muncii altora, caci spune Sf. Ap. Pavel: „Daca nu voieste cineva sa lucreze,nici sa nu manance”(I Tesaloniceni III,12).

Ca urmare a pacatului stramosesc, oamenii abatandu-se de la legea lui Dumnezeu, impartirea bunurilor pamantesti intre oameni nu s-a facut niciodata cu dreptate. Unii mai puternici, asuprind pe semenii lor mai slabi, si-au adunat averi, socotindu-le ca proprietate a lor deplina, iar altii, mai slabi, au ramas asupriti si in suferinta. Fata de acestia, Biserica ia atitudine de aspra condamnare, caci Mantuitorul spune: „Mai lesne este a trece camila prin urechile acului, decat bogatul a intra in Imparatia lui Dumnezeu”(Matei XIX,24). Sfintii Parinti au cuvinte foarte aspre nu atat fata de bogatie, cat fata de bogatii nemilostivi. Dupa invatatura Bisericii, bogatia trebuie socotita numai un mijloc pentru aratarea dragostei catre aproapele in suferinta si pentru lucrarile de folos obstesc.

Sf.Vasile cel Mare spune intr-una din cuvantarile sale: „Cum poti tu sa ai paturi de argint, scaune de fildes, cand curtea locuintei tale este plina de saraci fara numar, al caror plans il auzi? Cate datorii s-ar putea plati din pretul unui inel de al tau? O singura lada de a ta, cu haine, cuprinde atat cat ar incalzi intreaga populatie care tremura de frig”.

4/Oprirea platii lucratorilor este un alt pacat strigator la cer. De acest pacat tin: specula ce se face cu bratele muncitorilor, asuprirea pentru diferite pricini nedrepte a unei parti din plata, scumpirea tezaurului, falsificarea alimentelor. Biserica condamna cu asprime acest lucru si ia atitudine aspra impotriva tuturor celor ce savarsesc acest lucru, caci Sf. Ap. Iacob zice: „Iata plata lucratorilor celor ce au secerat tarinile voastre, care o opriti voi, striga si strigarile seceratorilor in urechile Domnului Savaot au intrat”(Iacob V,4).

5/Batjocura si necinstirea parintilor este al cincilea pacat strigator la cer, caci stim ca Dumnezeu, prin porunca a V-a a Decalogului zice: „Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti fie tie bine si sa traiesti mult pe pamantul cel bun, pe care Domnul Dumnezeul tau ti-l da tie”(Iesire XX,12).

„Blestemat este cel ce nu cinsteste pe tatal sau si pe mama sa”(Deuteronom XXVII,16). „Cu toata inima cinsteste pe tatal tau si de durerile maicii tale sa nu uiti”(Isus Sirah VII,28). „Adu-ti aminte de tatal tau si de mama ta, cand sezi intre cei mari”(Isus Sirah, XXIII,16).

Lipsa de cinstire si de multumire fata de parinti este condamnata de Biserica, caci Sf. Ap. Pavel in cartea catre Efeseni zice: „Ascultati de parintii vostri intru Domnul ca aceasta este cu dreptate”(Efeseni VI,4). Datoria noastra este de a ne iubi parintii, a-i asculta, a-i ajuta la nevoie, ingaduindu-i la necazuri si inseninandu-le batranetile. „Fiule, sprijineste pe tatal tau la batranete si nu-l mahni pe el in viata lui”(Inteleptul Solomon III,12). Pilda in aceasta privinta este insusi Mantuitorul Iisus Hristos, cand de pe Cruce a incredintat pe Sfanta Sa Maica, ucenicului Sau prea iubit Ioan, ca sa aiba grija de ea.

Suntem datori, deci, a ne ruga lui Dumnezeu pentru ajutorarea parintilor nostri cand sunt in viata, iar dupa ce au raposat, sa le cinstim amintirea, rugandu-ne pentru odihna sufletelor lor, implinindu-le toate dorintele care sunt dupa voia lui Dumnezeu.

Frati crestini,

Pacatele strigatoare la cer, sunt pacate grele. Noi am mai invatat si despre alte pacate grele.

Acestea sunt: cele impotriva Duhului Sfant si capitale. Pacatele contra Duhului Sfant nu se pot ierta niciodata. Cele strigatoare la cer si capitale, desi tind la pierderea harului lui Dumnezeu, totusi dupa o cainta indelungata si marturisirea a tot ceea ce acesti oamni au savarsit, pot fi din nou fiii Bisericii.

Exemplu in aceasta privinta avem pe talharul de pe cruce, rastignit impreuna cu Mantuitorul, care s-a cait amarnic de faradelegile care le savarsise.

Care sunt pacatele strigatoare la cer? Asa dupa cum le-am vazut si descris in lectia de astazi, ele sunt urmatoarele: uciderea, sodomia, asuprirea vaduvelor, orfanilor si saracilor, oprirea platii lucratorilor si batjocorirea si asupirea parintilor, in total cinci pacate strigatoare la cer.

Frati crestini,

Pacatul aduce moarte. Pentru aceasta a venit Mantuitorul nostru Iisus Hristos ca sa nu mai fim noi oamenii, robi ai pacatului. Pacatul merge pana acolo, pana la suprimirea vietii aproapelui, ceea ce este impotriva poruncii lui Dumnezeu. Primejdia pacatului este mare. El schimba fata si starea omului. Din om frumos si sanatos face bolnav si urat; din bogat il face sarac si din om cinstit o faptura batjocura lumii si de rasul diavolilor.

Crestinul adevarat este omul nou(Coloseni III,9-10), faptura renascuta si eliberata de robia pacatului(I Ioan III,9; V,18), este omul lui Dumnezeu, luptatorul pana la sange impotriva pacatului(Evrei XII,3-4), ostasul incredintat,ca cine lupta pana la moarte primeste cununa vietii Apocalipsa II,10).

Amin!

Anunțuri

4 comentarii on “Cateheza păcatului, partea II: Despre păcatele strigătoare la cer

  1. Oana spune:

    Poti sa scrii si despre pacatele impotriva Duhului Sfant care nu se iarta? Ma refer la un articol care explica mai pe larg aceste pacate, si ce spun Sfintii Parinti. La fel ar fi destul de interesant si un articol despre hula, injuraturi, si cum putem sa ne ferim de ispitele care ne indeamna sa vorbim urat!Doamne ajuta!

  2. Florin M. spune:

    Doamne, ajuta!
    Oana, draga, urmeaza partea a treia a acestui articol, in care subiectul vor fi pacatele impotriva Duhului Sfant. Dar daca vrei, citeste articolul asta:
    Despre păcatul împotriva Duhului Sfânt
    Mie mi-a placut foarte mult, am inteles de fapt CARE sunt pacatele impotriva Duhului Sfant – e un subiect foarte interesant, frumos, real si mai ales actual – in acelasi timp.
    Voi pune si despre hule si injuraturi, in cadrul seriei „Al Cui Chip sa purtam?”
    Numai bine!

  3. […] Cateheza păcatului, partea II: Despre păcatele strigătoare la cer […]

  4. […] Cateheza păcatului, partea II: Despre păcatele strigătoare la cer […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s