„Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om” (tâlcuire la Crez, partea V)

Precum o mamă care se apleacă şi se înclină asupra copilului care plânge în leagăn, aşa este şi coborârea Creatorului între oamenii din această lume temporală şi văzută, coborârea din existenţa Sa miraculoasă în istorie. Noi, oamenii, şi mântuirea noastră am fost cauza coborârii Sale şi a modului cum s-a făcut aceasta: născut din Fecioara Maria şi din Sfântul Duh. Cine spune aceasta? Dacă noi, oamenii, am afirma aceasta, ar mai rămâne loc şi de îndoială. Dar El Insuşi a spus-o, Unul, lucru de care nu se poate îndoi nici unul dintre cei ce poartă icoana lui Dumnezeu în sine.

El Insuşi, Unul, Adevăratul, a spus despre Sine că a venit „ca să slujească El şi să-şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20, 28). Adică, ca să servească oamenilor şi să Se dea pe Sine ca răscumpărare pentru oameni. Acesta este scopul coborârii Sale. Şi nu un om a arătat modul în care El a coborât (nimeni nu l-ar fi crezut), ci un arhanghel al lui Dumnezeu. Gavriil, arhanghelul lui Dumnezeu, a descoperit aceasta Fecioarei Maria din Nazaret: „Vei lua în pântec şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui lisus„. Când Maria a întrebat: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat ?”, arhanghelul lui Dumnezeu a răspuns: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema„. Dacă cineva dintre voi se întreabă consternat cum este posibil aşa ceva, Vestitorul veştii celei bune a lui Dumnezeu îi răspunde la fel precum a răspuns Preafericitei Fecioare când a spus: „La Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă” (Luca 1, 28-37).

Mai potrivite sunt aici tăcerea şi bucuria decât întrebarea si îndoiala – tăcerea în faţa tainei sublime şi bucuria în faţa atotputerniciei Dumnezeului şi Creatorului nostru.

Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Fecioarei – Unul, conceput în ceruri şi născut pe pământ, care există si în veşnicie şi în timp. Acesta este Mesia al vostru, o, aleşilor, si Salvatorul vostru. Conceput în eternitate de Tată fără de mamă. Născut în timp din Mamă fără tată. Cel ce vrea să înţeleagă aceasta deplin să spună dacă înţelege firul de nisip de sub piciorul său, sau frunza din copac, sau stelele de pe bolta cerului. A înţeles el cele mai mici creaturi ale lui Dumnezeu pe care le zdrobeşte sub tălpi, le atinge sau le vede ? Oare gândirea omenească, ce tot cercetează, numără, măsoară, compară, descrie de sute şi mii de ani, a înţeles ea pe deplin o singură lucrare a lui Dumnezeu din această lume ?

Această lume este miraculoasă; întreaga lume emană miracole. Această lume e misterioasă; întreaga lume este tămâiată cu mireasma misterelor sublime şi pătrunse de veneraţie. Cu atât mai miraculos este însă Creatorul acestei lumi! In orice punct în care veşnicia se intersectează cu timpul, în care cerul se intersectează cu pământul, apare o lumină sublimă. Această lumină şi nu întunericul este mai presus de înţelegerea voastră. Sfânta Fecioară din Nazaret a fost un punct binecuvântat în care cerul a intrat în contact cu pământul. Si din acel punct a luat naştere o lumină sublimă care a început să lumineze asupra întregii lumi. Această lumină e cea de neînţeles pentru voi, binecuvântaţilor, şi nu întunericul.

Cercetaţi, binecuvântaţilor, cu umilinţă si cu teamă; cercetaţi cu mintea voastră tot ceea ce a creat Dumnezeu, dar credeţi ceea ce a revelat El despre Sine şi despre propria Sa fiinţă sublimă. „Căci umblăm prin credinţă, nu prin vedere” (IICor. 5, 7). Este Dumnezeu om pentru ca paternitatea si naşterea Sa să fie ca paternitatea si naşterea omului ? Paternitatea si naşterea umană nu este decât un semn, o umbră, o imagine palidă a paternităţii şi naşterii lui Dumnezeu. Aceasta nu ne este revelată nouă şi de aceea nu putem şti ce rol a jucat Sfântul Duh în conceperea, în veşnicie, a Fiului lui Dumnezeu. Ce rost are să cercetezi când Dumnezeu păstrează tăcerea si nu dezvăluie? Dar Dumnezeu, prin arhanghelul Gavriil, ne-a descoperit câte ceva despre rolul Sfântului Duh în naşterea Fiului lui Dumnezeu în timp. Si ceea ce Preaînaltul a binevoit să reveleze prin vestitorul Său fără trup al veştii celei bune, pe acestea le ştim. Cunoaştem mai precis că Sfântul Duh a coborât asupra Fecioarei Maria în Nazaret şi că puterea Celui Preaînalt a umbrit-o.

Astfel, eternitatea a intrat, în contact cu timpul, cerul cu pământul, duhul cu fizicul şi a apărut o Lumină sublimă, ce a luminat lumea şi pe voi, cei ce sunteţi în lume. În acest fel, Sfânta Fecioară a conceput în trupul său şi a dat trup Unului, care a binevoit să fie Mesia şi Salvatorul si să apară ca un om între oameni.

„…Si S-a făcut om”. De ce Sfinţii Părinţi de la Niceea includ si această expresie când ei deja spuseseră : „şi S-a întrupat” ? Nu era această expresie suficientă şi îndeajuns de clară ? El S-a întrupat, a luat formă trupească, El a apărut în formă omenească – nu este aceasta de ajuns? Nicidecum. Formele din univers sunt multe si felurite. Demult, Dumnezeu S-a revelat israelitilor sub forma unui stâlp de foc şi a unui nor. Sfântul Duh a apărut la râul Iordanului în chip de porumbel. Era necesar de a se specifica clar în ce fel de trup a apărut în lume Fiul lui Dumnezeu. El a apărut în carnea trupului uman; nu în chip de om, după cum Sfântul Duh a apărut în chip de porumbel – Doamne fereşte! -, ci ca om fizic, real. Ca un om adevărat a apărut şi nu ca un om iluzoriu. Din această cauză trebuit rostite ambele expresii: „si (El) S-a întrupat… Şi Sa făcut om”.

El ne-a onorat cu cel mai mare privilegiu posibil atunci când, ca iubitor al omenirii, a coborât printre noi ca unul dintre noi. Lipsindu-Se de slava, fericirea şi frumuseţea Sa eternă, El a coborât în urâţenie şi în ruşinoasa noastră vale a plângerii, pentru oameni si pentru salvarea lor.

Aşa cum un rege trimite crainici într-un oraş pentru a-i anunţa venirea, la fel si Regele cerurilor, care din dragostea Sa pentru oameni a dorit să apară pe pământ, a trimis vestitorii Săi către neamul omenesc si si-a anunţat sosirea, în cele din urmă, El „S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor” (Fil. 2, 7). Si toată această „deşertare” El şi-a asumat-o benevol – de dragul oamenilor si al salvării noastre.

Această credinţă este oferită de Dumnezeu tuturor oamenilor şi tuturor generaţiilor pământeşti. Dar cel păcătos nu o poate accepta atât timp cât nu se căieşte şi nu se purifică de nedreptatea, aroganţa şi cruzimea sa. Cum ar putea cei care au profanat icoana lui Dumnezeu din ei înşişi să accepte această credinţă ? Glasul cerului nu găseşte ecou în sufletul lor. Când Regele cerurilor va înlătura definitiv perdeaua de mistere cu mâna Sa şi va apărea învăluit în nori de îngeri, va fi dureros – vai ce dureros va fi şi ce înspăimântător va fi în acea clipă pentru necredincioşi! Dar binecuvântate, binecuvântate sunt sufletele pure şi caste! De o mie de ori, binecuvântaţi sunt cei ce-şi purifică din timp sufletele de răutate şi acceptă şi păstrează credinţa în Dumnezeu – pacea cerească în inimile lor pure şi în sufletele lor drepte. Ei nu vor fi ruşinaţi în ceruri de către Sfânta şi Preanevinovata Fecioară, Maica Domnului şi vor primi de la Fiul său binecuvântarea şi viaţa veşnică.

Aceasta este credinţa voastră, purtătorilor de Hristos, aceeaşi ca şi a strămoşilor voştri nevinovaţi şi caşti. Fie aceasta şi credinţa copiilor voştri, din generaţie în generaţie, până la sfârşitul veacurilor. Aceasta este credinţa ce nu a fost niciodată ruşinată, Credinţa Ortodoxă, credinţa luminii adevărului şi consolării. Aceasta este credinţa celor mai de seamă şi mai nobili oameni ai neamului vostru si din toate neamurile lumii. Cu adevărat, aceasta este credinţa poporului cu adevărat ales, a celor ce poartă icoana lui Dumnezeu în sine. La judecată ei vor fi numiţi binecuvântaţi.

Sursa: Sf. Nicolae Velimirovici (1880-1956) – ”Credinţa poporului Lui Dumnezeu”

 

---

 

• De ce “Cred într-Unul Dumnezeu”? (tâlcuire la Crez, partea I)
• „Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute” (tâlcuire la Crez, partea II)
• „Şi într-Unul Domn lisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii” (tâlcuire la Crez, partea III)
• „Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut” (tâlcuire la Crez, partea IV)

.

Publicitate

---