Despre frustrarea în faţa variantelor multiple. Costurile de oportunitate

Am constatat cu toţii că dacă avem de ales între 100 de canale TV pentru a găsi ceva la care să ne uităm, că serile se desfăşoară cam aşa: începem prin a vedea ce e pe canalul al treilea, apoi pe al cincilea, apoi trecem pe canalul 1 si tot aşa. Iar la sfârşit constatăm că n-am văzut nimic. Ne petrecem timpul trecând de la un canal la altul, fără să stăm mai mult de 30 de secunde pe unul.

Tot aşa se întâmplă şi pe internet, chiar când navigăm printre site-uri ortodoxe, pentru că am început să căutăm senzaţionalul, am început chiar şi din credinţa noastră sfântă sa alegem numai ce e mai ieşit din comun, căutăm ce ni “se potriveşte”. Doar aşa-i la modă, nu?

Serile noastre seamănă, în felul acesta, cu un mozaic de scene neterminate si ne simţim frustraţi si nesatisfăcuţi, sau din contră, amăgindu-ne că am înţeles, când de fapt n-am înţeles mare lucru sau şi mai rău, n-am înţeles nimic! Pentru că ortodoxia nu e senzaţională, ci este smerită – şi tocmai aici este senzaţionalul ei, dar această latură nu poate fi cunoscută decât prin revelaţie…

De ce o gamă atât de largă de canale TV între care putem să alegem determină o reacţie de frustrare? Şi de ce nu ne putem împiedica să schimbăm canalele, să căutăm mereu ştiri, noutăţi, citind superficial chiar chestiuni legate de credinţă?

Această problemă are legătură directă cu psihologia alegerii, studiată de specialişti de câteva zeci de ani. Se pare ca alegerile variate determină o frustrare legată de conştientizarea faptului că sunt alte alegeri posibile pe care nu le-am facut. Următorul experiment explică acest lucru.

Psihologii Sheena Iyengar, de la Univ. Columbia, şi Mark Lepper, de la Univ. Stanford, au evaluat gradele de satisfacţie sau de frustrare ale consumatorilor în faţa unor alegeri dintr-un număr mai mic sau mai mare de opţiuni. Participanţilor la acest experiment li s-a propus să aleagă dintre şase cutii cu ciocolată doar una. Dacă nu doreau să ia cutia cu ciocolată, aveau posibilitatea să primească în schimb o sumă de bani. Majoritatea participanţilor au preferat ciocolata în locul banilor. Apoi, S. Iyengar si M. Lepper au repetat experimentul cu alţi voluntari care trebuiau să facă aceeaşi alegere, dar, de această dată, dintre 30 de cutii de ciocolată. În acest caz, majoritatea subiecţilor au preferat să plece cu banii. Alegerea nu i-a mai tentat.

Acest experiment arată că o alegere prea variată este mai puţin atrăgătoare decât una mai restrânsă. Cum se explică acest lucru? Când voluntarii au ales o cutie din şase, îşi imaginau ce va fi în cutia aleasă (ciocolată cremoasă fină, cu glazură, cu marţipan, de exemplu), dar se gândeau şi la cutiile din care nu puteau gusta (o cutie cu bomboane cu lichior, o alta cu napolitane…), pentru că trebuiau să aleagă. Opţiunile nerealizate se numesc costuri de oportunitate.

Când opţiunile posibile nu sunt numeroase, costurile de oportunitate sunt mici (cinci, în primul caz) şi determină un grad redus de frustrare. Însă, dacă alegerea este făcută dintre 30 de opţiuni posibile, nu mai sunt 5, ci 29 de pierderi acumulate, care constituie tot atâtea costuri de oportunitate şi o încărcătură mare de frustrare. Situaţia devine dificilă, aşa că persoana preferă să ia banii oferiţi.

Exemplul acesta se poate extinde foarte uşor. Şi astăzi constatăm abundenţa magazinelor, a librăriilor, a informaţiilor, astăzi avem atât de multe, dar suntem atât de nemulţumiţi! Cu cât aria ofertei este mai largă, cu atât costurile de oportunitate sunt mai ridicate. Iată un alt motiv pentru care, atunci când suntem în faţa televizorului, suntem tentaţi să schimbăm mereu canalele: având aria de alegere foarte mare, vrem să reducem costurile de oportunitate dându-ne iluzia că vedem toate programele. Acest comportament, însă, este foarte contraproductiv, pentru că schimbarea canalelor anulează beneficiul privirii programului în curs, care, pentru a aduce o oarecare satisfactie, cere mininum de atenţie şi implicare. La final nu simţim niciun folos!

Şi gândiţi-vă că tocmai această ofertă „variată” facilitează vânzarea şi atrage „consumatorii”…

Publicitate

11 comentarii on “Despre frustrarea în faţa variantelor multiple. Costurile de oportunitate

  1. Cristina spune:

    Doamne ajută! Interesant articolul; experimentul respectiv poate fi găsit pe net, mă interesează ideea aceasta a frustrării şi voiam să scriu ceva despre ea.
    Mulţumesc

  2. […] … Continuarea pe blogul “N-am cuvinte”: Despre frustrarea în faţa variantelor multiple. Costurile de oportunitate […]

  3. Florin M. spune:

    Cristina, iertare pt intarzierea cu care-ti raspund.
    Experimentul e luat din cartea „150 de experimente pentru a intelege manipularea mediatica”, autor Sebastien Bohler.
    Doamne, ajuta!

  4. gabi a spune:

    Cu problema asta ma confrunt si eu, dar nu cu televizorul (la care am renuntat de cativa ani), ci cu internetul. Odata instalata o dependenta, ea cauta sa fie satisfacuta; daca incerci sa o reprimi, ea va cauta alte forme de satisfacere. Am terminat cu TV-ul, nu-i nimic, ai internetul. care-ti ofera si transmisii TV online, mai ales programe de stiri (o preocupare onorabila, caci te informezi ca un „cetatean implicat in sarta comunitatii”, nenumarate „dezbateri” duhovnicesti, retele sociale, etc etc). Si tot cauti, cauti cauti ceva… sufletul este deja schilodit, greu de recuperat. Cauta sa-si umple un gol, dar calea e gresita, nu cauta unde trebuie. Si culmea culmilor… constientizez ca asta mi se intampla, dar nu pot sa zic un NU hotarat si gata. Sper ca intr-o zi sa ma ajute Dumnezeu.

  5. Florin M. spune:

    Doamne, ajuta!
    Gabi, internetul poate fi inlocuit cu succes de cartile bune (ziditoare de suflet), de obiceiurile bune pe care trebuie sa le infiintam cat mai repede si pe care sa le si respectam. Cum ar fi rugaciunea de seara, apoi rugaciunea dinainte de somn…
    Asa de mult ajuta rugaciunea, asa de mult aduna mintea si atat de multa imprastiere capatam din fuga asta pe internet! Sa evitam sa fim bezmetici, sa cautam ordinea, linistea – si cum le putem gasi mai bine decat in rugaciune?
    Sa-ti ajute Domnul sa fii asa cum trebuie, sa faci Voia Sa! Si pe mine la fel, ca si eu am mare nevoie de asta.
    Post usor cu roade duhovnicesti!
    Florin

  6. gargabitza spune:

    Multumesc Florin … Din pacate am cam pierdut obiceiurile bune, nu mai am rabdare pentru ele. Incerc sa ma intorc, sa le regasesc… dar merge greu, greu de tot.
    Doamne ajuta sa rodeasca gandurile noastre cele bune!

  7. D spune:

    Hristos s-a nascut !

    Cam tarziu, dar ti-am descoperit si eu blogul ! 🙂 De fapt,daca imi amintesc bine,mai luasem ceva mai demult doua materiale de la tine, dar acum am facut legatura cu autorul.

    In privinta materialelor ortodoxe de pe net, ai dreptate, asa mi se intampla si mie. Nu neaparat ca as cauta ceva senzational,dar faptul ca optiunile sunt f.numeroase te face sa fii intr-o continua cautare: dar oare dincolo ce o mai fi,dar dincolo … In plus, mie mi se mai intampla ceva: nu mai am rabdare sa citesc pe net materiale mai lungi,din Sfintii Parinti si nu numai; materiale de analiza,care iti cer mai multa atentie,concentrare. Pur si simplu nu am rabdare.

    In privinta marfurilor, nu cred ca ma afecteaza „costurile de oportunitate”. Adica nu sunt frustrat de faptul ca nu pot lua si altceva din mai multe optiuni. Insa pentru mine,cand gama de optiuni este mare (si crede-ma am avut in ultimul timp muuulte alegeri de facut) este stresanta analizarea lor. In sensul de a vedea care optiune este mai potrivita cu ce imi trebuie, ca pret,caracteristici,etc. Sa iei o multitudine de optiuni la analizat,crede-ma este f.obositor. Pe de o parte este bine caci ai de unde alege,dar, ca de obicei, orice avantaj „costa”.

  8. MunteanUK spune:

    Cica abundenta naucitoare a alegerilor puse in fata noastra de magazine nu ne lasa doar confuzi si usor iritati, ci ne poate face de-a dreptul nefericiti:

    http://www.dailymail.co.uk/news/article-1245194/Spoilt-choice-Why-options-shops-make-confused-depressed.html

  9. Florin M. spune:

    MunteanUK,
    eu cred ca este adevarat ce scrie acolo.
    Ai o suma fixa de bani (sau un timp scurt, in alte cazuri…) si nu poti face (sau cumpara, invata, citi etc.) prea multe cu ce ai la dispozitie.
    Aici intervine, uneori, alegerea la intamplare, fara a te mai gandi prea mult (in ciuda faptului ca ai de unde alege, cand ai prea multe optiuni alegi cam la intamplare, pornind de la falsa ipoteza ca ar trebui sa fie asemanatoare ca nivel al „satisfactiei”). Si tot asa, apare viteza, graba, stresul asta inutil. In plus, apare nevoia de „multumire” a extremelor senzoriale si cautam doar senzatii tari, cautam „optimul” in toate (nu ca OPTIM ar fi gresit, dar noi cautam optimul economic, chiar si intr-un articol sau carte ortodoxa, care de multe ori nu ne lovesc prea tare simturile) – si avem falsa impresie ca suntem multumiti doar cu „varfurile” de gama.
    E un obicei, o nevoie IMPUSA de ritmul lumii intregi, de aceea noi nu trebuie sa fim „ai lumii”, ci sa fim oarecum „in afara” ei, desi facem parte din ea.
    O viata cat mai simpla, o gandire cat mai sincera si mai curata, o credinta dreapta, tare, stabila (bazata si pe argumente, dar argumente care sa ma faca sa inteleg cat e cu putinta in ce cred, adica in Dumnezeul Cel Adevarat, Adevarul aratat noua, „Adevarul-manifest” – acestea sunt cele ce avem nevoie…

  10. Monica spune:

    „O viata cat mai simpla, o gandire cat mai sincera si mai curata, o credinta dreapta, tare, stabila (bazata si pe argumente, dar argumente care sa ma faca sa inteleg cat e cu putinta in ce cred, adica in Dumnezeul Cel Adevarat, Adevarul aratat noua, “Adevarul-manifest” – acestea sunt cele ce avem nevoie…„

    INTR-ADEVAR .
    DOAMNE AJUTA !

  11. FlorinM spune:

    Monica, iti recomand o carte: „ZEUL TOLERANTEI. SAU DESCRESTINAREA CRESTINISMULUI”
    Costa 25 RON la Libraria Sophia din Bucuresti.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s