Să nu prăznuim Naşterea Domnului în mod lumesc, ci supralumesc , căci nu pe ale noastre le serbăm, ci pe ale Stăpânului

Sf. Grigorie de Nazianz, în una din Cuvântările din lucrarea „Taina M-a Uns”, ne arată cum ar trebui să prăznuim Naşterea Domnului.

Hristos se naste, slaviti-L! Hristos din ceruri, intampinati-L! Hristos pe pamant, inaltati-va! Cantati Domnului tot pamantul! Si ca sa spun doua lucruri deodata, cerurile sa se veseleasca si pamantul sa se bucure pentru Cel ceresc si acum pamantesc. Hristos este acum in trup! Veseliti-va de aceasta, cu cutremur si cu bucurie: una, din pricina pacatului, alta, din pricina nadejdii. Hristos este acum din Fecioara! Femeilor, faceti-va ca fecioarele, ca sa va faceti si voi maici ale lui Hristos! Cine nu se inchina acum Celui care a fost de la inceput si cine nu mareste pe Cel care Se naste acum?

Inca o data intunericul se risipeste, inca o data lumina se infiinteaza. Inca o data Egiptul se pedepseste cu intuneric si inca o data Israelul este calauzit prin stalp de lumina! Poporul care sade in intunericul necunostintei, sa vada lumina cea mare a cunostintei! Ce a fost vechi a trecut; iata, toate sunt noi! Litera da indarat, spiritul biruieste! Umbrele trec grabite, Adevarul paseste in lume! Melhisedecii sunt acum laolalta; Cel nascut fara de maica, Se face acum fara tata: fara de maica dupa ceea ce era El mai inainte, iar fara de tata dupa ceea ce a fost El mai pe urma. Se rastoarna legi ale firii. Trebuie sa se implineasca lumea de sus. Hristos ne porunceste, sa nu ne impotrivim! „Voi, neamurile toate, plesniti din palme“[Psalmul 46]; „caci prunc ni S-a nascut Fiul si ni S-a dat noua, a caruia stapanire sta pe umarul Lui, caci se ridica odata cu crucea si numele Lui este chemat inger al Sfantului cel Mare” [Isaia 9,5], adica al Tatalui. Sa strige Ioan: „Gatiti calea Domnului” [Matei 3,3], iar eu am sa vestesc cu glas mare puterea acestei zile: Cel nepipait Se pipaie; Cel mai presus de trup Se incepe; Fiul lui Dumnezeu Se face Fiu al omului, Iisus Hristos ieri si azi si in veci! (…)

Sarbatoarea noastra de azi este Aratarea lui Dumnezeu sau ziua Nasterii Lui, fiindca se spune si intr-un fel si intr-altul, punandu-se doua denumiri unuia si aceluiasi lucru. Caci prin nastere S-a aratat Dumnezeu oamenilor, El Care exista si de-a pururi exista din Cel de-a pururi, mai presus de cauza si de minte, fiindca nu exista vreo minte mai presus de Cuvantul, iar acum El S-a nascut pentru noi, ca astfel Cel Care ne-a dat viata sa ne dea acum si fericirea si, mai ales ca, pentru ca alunecaseram de la fericire din cauza rautatii, sa ne-o redea prin intruparea Sa. Numele sarbatorii este, deci, Aratarea lui Dumnezeu, pentru aceea ca S-a aratat, iar cel de Nastere, pentru aceea ca S-a nascut.

Aceasta ne este praznuirea de acum si aceasta sarbatorim: venirea lui Hristos la oameni, ca, prin aceasta, sa ne ducem noi la Dumnezeu, sau ca sa ne intoarcem la El, caci asa este mai potrivit sa spunem, ca, odata ce am murit prin Adam, sa ne facem din nou vii in Hristos, cu El si nascandu-ne si rastignindu-ne si ingropandu-ne si inviind. Caci trebuie sa se petreaca in mine schimbarea cea buna si, asa cum din cele care erau mai fericite au venit cele triste, tot asa din cele triste au venit cele care sunt mai fericite, „caci unde s-a inmultit pacatul, acolo a prisosit harul[Romani 5, 20] si, daca gustarea aceea a dus la osanda, cu atat mai mult patimile lui Hristos la indreptarea din credinta! Si sarbatorim asadar nu ca la un praznic omenesc, ci ca la unul dumnezeiesc; nu lumeste, ci supralumeste; nu pe cele ale noastre, ci pe cele ale Celui al nostru sau, mai bine zis, ale Stapanului; nu pe cele ale slabiciunii, ci pe cele ale tamaduirii; nu pe cele ale creatiei de la inceput, ci pe cele ale creatiei noi de acum.

Sf. Grigorie de NazianzSi cum ne va fi sarbatoarea? Sa nu ne punem ghirlande la intrarile caselor; sa nu facem hore; sa nu impodobim strazi; sa nu dam desfatare ochiului; sa nu ne desfatam auzul la sunet de flaut; sa nu ne imbatam mirosul cu parfumuri, cum fac femeile; sa nu ne desfranam gustul, sa nu dam placere pipaitului, adica sa nu facem pe voia acestor cai care prilejuiesc rautatea si care sunt usi ale pacatului. Sa nu ne molesim in haina stravezie si care aluneca pe trup si a carei cea mai mare podoaba este netrebnicia; nu cu straluciri si pietre scumpe; nu cu licariri de aur; nu cu amagiri de farduri, care inseala frumusetea noastra fireasca si care s-au nascocit impotriva ochiului dumnezeiesc din noi; nu cu ospete si cu betii, care duc la paturi de desfrau si de nelegiuiri, fiindca de la invatatorii rai rele le sunt si invataturile sau, mai bine zis, din semintele rele, rele sunt si roadele. Sa nu ne facem parmalacuri din frunzis, cladind salase pentru desfatarea, la adapost, a pantecului; sa nu socotim lucru de pret mirosul aromat al vinurilor, mancarile gatite de bucatari, scumpetea parfumurilor; nici marea si nici pamantul sa nu ne faca daruri din gunoaiele lor ravnite de noi, caci asa pretuiesc eu desfatarea; sa nu ne sarguim sa ne intrecem intre noi in necumpatare, fiindca tot ce prisoseste si este peste nevoie este necumpatare si toate acestea in vreme ce altii, facuti si ei din unul si acelasi lut si din aceeasi plamada cu noi, sunt flamanzi si in stramtorari.

Sa le lasam deci pe toate acestea paganilor si fasturilor lor si sarbatorilor paganesti, lor care denumesc dumnezei pana si pe cei care se desfata de mirosul jertfelor si care, fireste, slujesc dumnezeirii cu pantecele, facandu-se si plasmuitori rai si preoti rai si adoratori rai de demoni rai. Noi, insa, care ne inchinam la Cuvantul, chiar daca ne vom desfata si noi in o masura oarecare, sa ne desfatam in vorbiri duhovnicesti si in legea dumnezeiasca si cu povestiri prilejuite de imprejurari de alta natura, sau din cele ale sarbatorii de fata, ca asa, desfatarea sa fie cu adevarat a noastra, si nu straina de Cel Care ne-a chemat sa fim laolalta cu El. (…)

Asadar am sa incep de aici. Iar cei care aveti placere de asemenea lucruri, sa va curatiti la minte si la cuget, deoarece cuvantarea ne este despre Dumnezeu si, ca atare, dumnezeiasca, si sa plecati de aici dupa ce v-ati desfatat cu adevarat de cele care nu sunt zadarnice. (…)

Dumnezeu a fost, este si va fi de-a pururi sau, mai bine zis, este de-a pururi, deoarece vorbele „a fost” si „va fi” sunt sectiuni ale timpului nostru omenesc si ale firii mereu curgatoare, pe cand vorba “este de-a pururi” afirma o denumire pe care El insusi Si-a dat-o cand a vorbit cu Moise pe munte. (…)

Dar fiindca bunatatii lui Dumnezeu nu-i ajungea sa se miste numai in fata propriilor ei priviri si trebuia ca binele sa se reverse si sa se raspandeasca, ca tot mai multe sa fie creaturile impartasite de binefacere – caci aceasta este firea bunatatii supreme – atunci ea a cugetat mai intai puteri ingeresti si ceresti si aceasta cugetare a devenit fapta prin Cuvantul si s-a desavarsit prin Duhul. (…) Si, odata izbutita creatia primelor sale fapturi, Dumnezeu cugeta o a doua lume, cea materiala si vazuta si aceasta lume este acest tot si acest amestec din cer si din pamant si din cele de la mijloc, lume vrednica de lauda pentru firea cea firea cea buna a fiecarei parti a ei, si tot vrednic de lauda pentru armonia si intelegerea dintre toate cele ale ei, prin aceea ca fiecare lucru din ea este in buna vecinatate cu celalalt si cu toate, spre implinirea unei singure lumi, ca sa arate ca poate sa aduca la existenta nu numnai o natura inrudita cu cea a Lui, ci si una cu desavarsire straina de El. Deoarece inrudite cu Dumnezeirea sunt numai naturile cugetatoare si intelese numai de minte, iar cu totul straine de El cele aflate sub stapanirea simtirii si tot mai departe de acestea sunt cele cu totul neinsufletite si nemiscate. (…)

Asadar mintea si simtirea, atat de tare deosebite intre ele, sedeau acum fiecare intre propriile hotare si purtau in sanul lor maretia Cuvantului creator, ca niste laudatori tainici a maretei Lui opere si ca niste vesnici crainici ai ei. Dar nu exista pe atunci vreun amestec din aceste doua si nici vreo unire a celor care prin firea lor erau potrivnice intre ele, amestec si unire care ar fi fost un semn de o tot mai mare intelepciune si bogatie a bunatatii dumnezeiesti. Aceasta vrand deci sa ne-o arate mesterul Cuvant si cugetand El un amestec din amandoua firile, din cea vazuta si din cea nevazuta, creeaza pe om si, dupa ce i-a luat trupul din materia mai dinainte adusa de El la existenta, iar de la El punandu-i suflare, lucru pe care cuvantul Scripturii il cunoaste de suflet rational si de chip al lui Dumnezeu, il aseaza pe pamant, ca pe o a doua lume mare in una mica, ca pe un alt inger, inchinator amestecat, privitor al firii vazute si initiat in cea intelegatoare, imparat al celor de pe pamant, imparatit de sus, pamantesc si ceresc, trecator si nepieritor, vazut si intelegator, intre maretie si smerenie, unul si acelasi: duh si carne, duh pentru Har, carne pentru mandrie, duh, ca sa ramaie si sa mareasca pe Binefacatorul, carne, ca sa sufere si suferind sa-si aduca aminte si sa se intelepteasca cu infranarea, atunci cand cu aprindere ravneste dupa marirea de sine; vietuitor aici jos si care se muta pretutindeni, si, ceea ce intrece taina, indumnezeit prin inclinarea lui din fire dupa Dumnezeu. (…)

Si dupa ce mai intai a fost pedepsit in felurite chipuri, pentru multele lui pacate, vlastarite de radacina rautatii, dupa diferite pricini si vremuri, prin cuvant, prin lege, prin profeti, prin binefaceri, prin amenintari, prin plagi, prin ape, prin focuri, prin razboaie, prin biruinte, prin infrangeri, prin semne din cer, prin semne din vazduh, din pamant, din mare, prin schimbari nenadajduite de oameni, de cetati, de neamuri, lucruri prin care stradania era in scopul strivirii rautatii, la urma de tot se simte nevoie de un leac mai mare, pentru bolile din ce in ce mai cumplite, pentru macelurile dintre oameni, pentru preacurvii, pentru juraminte strambe, pentru desfranari intre barbat si barbat, pentru inchinare la idoli si pentru mutarea inchinarii de la Ziditorul la fapturi, raul cel mai din urma si cel mai intai dintre toate.

Si fiindca toate acestea necesita un ajutor mai mare, mai mare se si dobandeste. Si ajutorul era insusi Cuvantul lui Dumnezeu Cel mai inainte de veci, Cel nevazut, Cel necuprins de minte, Cel netrupesc, Inceputul Cel din Inceput, Lumina din Lumina, izvorul vietii si al nemuririi, expresia frumusetii chipului original, pecetea cea nemiscata, chipul cel neschimbat, hotarul si Cuvantul Tatalui. El vine la propriul sau chip si poarta carne din pricina carnii si se amesteca cu sufletul cugetator din pricina sufletului meu, ca prin Cel asemenea sa curete pe cel asemenea si se face om intru toate, afara de pacat, zamislit din fecioara curatita mai inainte de catre Duhul si la suflet si la trup, deoarece se cuvenea sa fie cinstita si fecioria, pasind in lume Dumnezeu cu firea omeneasca luata asupra-Si, una din doua firi potrivnice, din carne si din duh, una indumnezeind, iar alta indumnezeindu-se.

O, ce mai neauzita impreunare! O, ce minunata amestecare! Ceea ce este Se face si Cel nezidit Se zideste si Cel nemarginit Se margineste, prin mijlocirea sufletului cugetator, care mijloceste intre Dumnezeu si grosimea carnii, si Cel care imbogateste Se saraceste, caci Se saraceste cu carnea mea, ca sa ma imbogatesc eu cu Dumnezeul lui si Cel plin Se goleste, caci Se goleste de slava Sa pentru putin timp, ca sa ma impartaseasca pe mine de plinatatea Sa. Care este bogatia acestei bunatati? Ce taina este aceasta care s-a facut cu mine? M-am facut partas al chipului si nu l-am pazit; Se face partas al carnii mele, ca sa mantuiasca si chipul si sa faca fara moarte si carnea; face cu noi o a doua partasanie, mult mai minunata decat cea de la inceput, cu atat mai mult cu cat atunci a impartasit omului ceea ce era mai bun, iar acum se face partas El insusi la ceea ce este mai rau si faptul acesta este mai dumnezeiesc decat primul, pentru cei ce cugeta. (…)

Putin mai pe urma insa veti vedea pe Iisus curatindu-Se in Iordan, din pricina curatirii mele, sau mai degraba curatind apele prin curatenia Lui, fiindca Cel care ridica pacatul lumii nu avea trebuinta de curatire. Vei vedea si cerurile deschizandu-se si marturisindu-L Duhul cu Care este inrudit, si Il vei vedea si ispitit si biruind ispita si slujit de ingeri si vindecand toata boala si neputinta si inviind mortii, asa cum de folos ti-ar fi sa te invieze si pe tine, mortul din pricina relei tale credinte despre El. Il vei vedea si alungand demoni, uneori prin El insusi, alteori prin ucenicii Lui, hranind mii de oameni cu putine paini si umbland cu picioarele pe deasupra marii si tradat si rastignit si rastignind cu El si pacatul meu. Il vei vedea adus ca un miel spre junghiere si in acelasi timp si jertfitor ca preot, ingropandu-Se ca om, si dupa aceea inaltandu-Se si avand sa vie cu propria Lui slava. O, cate prilejuri de praznuire sunt in fiecare din tainele lui Hristos, taine al caror scop este unul: desavarsirea si rezidirea si reintoarcerea mea la Adam cel dintai.

Acum, insa, primeste zamislirea si salta de bucurie, daca nu ca Ioan din pantece, atunci ca David, la oprirea tabernacolului, si cinsteste inscrierea gratie careia ai fost inscris in ceruri, si adora Nasterea gratie careia ai fost dezlegat de legaturile nasterii! Cinsteste micul Betleem, care te-a readus in rai! Inchina-te in fata ieslei, gratie careia, atunci cand erai fara de ratiune, ai fost hranit de Cuvantul! Cunoaste cum isi cunoaste boul stapanul – Isaia ti-o porunceste! – si ca asinul ieslea Domnului sau, fie ca esti din cele curate de sub lege, care rumega cuvantul si sunt potrivite pentru jertfa, fie ca esti dintre cele inca necurate si oprit de a fi mancate si neingaduit de a fi jertfite si din latura cea paganeasca! Alearga cu steaua si adu daruri cu magii, aur, tamaie si smirna, ca unui imparat si ca unui Dumnezeu si ca unui mort din pricina ta! Doxologeste cu pastorii, canta cu ingerii, dantuieste cu arhanghelii! Si fie praznic obstesc al puterilor ceresti si al celor pamantesti, caci sunt incredintat ca si acelea se veselesc si sarbatoresc astazi impreuna cu noi, daca sunt cu adevarat iubitoare de oameni si de Dumnezeu (….)

Sf. Grigorie de Nazianz, Taina M-a Uns (Cuvantari), Ed. Herald, Bucuresti, 2004

http://www.razbointrucuvant.ro/2007/12/24/sa-praznuim-dumnezeieste-nasterea-domnului/


Anunțuri

One Comment on “Să nu prăznuim Naşterea Domnului în mod lumesc, ci supralumesc , căci nu pe ale noastre le serbăm, ci pe ale Stăpânului”

  1. adriana spune:

    SARBATORI FERICITE, CU HRISTOS PREZENT IN INIMILE NOASTRE!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s