Întâmpinarea Domnului în inimile noastre

 

De multe ori ne întrebăm de ce ne este aşa dragă sărbătoarea „Întâmpinarea Domnului”? De multe ori înţelegem, dar apoi iarăşi intrăm într-un con de umbră din cauza neluării aminte şi a îndepărtării de Dumnezeu şi avem nevoie, iarăşi şi iarăşi, de a ni se reaminti, în fiecare an, cele ce trebuie să purtăm pururea, în gând şi în inimă.  

Şi acest praznic este unul măreţ – tocmai prin smerenie, căci întocmai ca şi la Naşterea Domnului, pe cât este de mare smerenia, pe atât de mare este Slava Sa, la care îi face co-participanţi şi pe robii Săi.  

La Naştere, în ieslea cea neştiută, pe Pruncul nou născut L-au vestit îngerii, şi L-au întâmpinat păstorii, I s-au închinat Magii, daruri de preţ aducându-I, cu toţii mărturisind naşterea Împăratului şi Mântuitorului lumii.  

La patruzeci de zile de la Naştere, când noi prăznuim Întâmpinarea Domnului, regăsim aceeaşi smerenie, căci Maica Domnului, însoţită de dreptul Iosif, vine la Templu pentru a împlini totul conform Legii, şi încă aduce jertfa celor săraci. Nimic nu pare aici ieşit din comun, nimic care să atragă atenţia. Dar şi aici, Pruncul este întâmpinat şi mărturisit ca Mesia. De această dată, cei care-l întâmpină pe Fiul lui Dumnezeu nu sunt păstorii sau magii, ci doi bătrâni venerabili, iubitori de Dumnezeu: dreptul Simeon şi proorociţa Ana. În smerenia lor, aceşti doi martori ai prezentării lui Iisus la templu strălucesc prin darul lui Dumnezeu. Ei sunt prăznuiţi a doua zi, pe 3 februarie.  

 Dreptul Simeon 

 „Acum slobozeste pe robul Tău, Stăpâne, în pace, după cuvântul Tău, căci văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tău Israel.” (rugăciunea Sfântului Simeon).  

„În ziua de 2 Februarie, Biserica sărbătoreste un eveniment important din viaţa pământească a Domnului Nostru Iisus Hristos (Luca 2:22-40). După patruzeci de zile de la nasterea Sa, Pruncul Sfânt a fost dus la Templul Ierusalimului, centrul vieţii religioase a naţiunii. După Legea lui Moise (Lev. 12:2-8), femeia care a născut un prunc de parte bărbătească nu avea voie să intre în Templul Domnului timp de patruzeci de zile. La împlinirea acestora, mama venea cu fiul la Templu si aducea jertfă Domnului un miel sau un porumbel pentru sacrificiul purificării. Preasfânta Fecioară, Maica Domnului, nu avea nevoie de purificare deoarece ea a născut fără stricăciune pe Izvorul Curăţiei si Sfinţeniei. Cu toate acestea, ea s-a supus cu smerenie Legii timpului. În acea vreme, Părintele si dreptul Simeon (prăznuit pe 3 februarie) trăia în Ierusalim. Lui i s-a proorocit că nu va muri până nu va vedea pe Mesia cel promis. Prin har de sus, Sf. Simeon s-a dus la Templu chiar când Sfânta Fecioară Maria si Sf. Iosif veneau cu Pruncul Iisus să împlinească Legea.” (Sinxar 2 Februarie)  

Era un om plin de credinţă, împlinitor al voii lui Dumnezeu. Dreptul Simeon era preot la templul din Ierusalim si mare cărturar al Legii Vechi.  

S-a născut cu trei sute de ani înainte de Nasterea Domnului, ducând o viaţă sfântă. Trăia în jurul templului, sub îndrumarea Duhului Sfânt. A fost ales între cei saptezeci de bărbaţi înţelepţi ai poporului pentru a traduce din limba ebraică în limba greacă Vechiul Testament, în Egipt. Din rânduiala lui Dumnezeu a trebuit să traducă pe profetul Isaia. Când a ajuns să traducă profeţia despre întruparea Domnului: „Iată Fecioara va lua în pântece si va naste fiu si vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieste: Cu noi este Dumnezeu” (Isaia 7, 14), Simeon socotea că ar fi o greseală în text.  

Arhanghelul Gavril îi vesteste că nu va muri până ce nu va vedea împlinirea acestor cuvinte. I se vesteste că Îl va vedea si Îl va purta în braţele sale pe Hristos Domnul. Asteptarea lui Mesia era universală. Credinciosi din Ierusalim asteptau cu nerăbdare împlinirea făgăduinţei. Locuitorii Ierusalimului se mirau de vârsta înaintată, nestiind taina prin care dreptul Simeon a fost legat de Duhul Sfânt să nu guste paharul morţii până nu-l va vedea pe Hristos. Într-o zi, mergând la templu a văzut strălucind ca fulgerul o rază de lumină deasupra Fecioarei Maria, având în braţe Pruncul. Plin de bucurie s-a închinat Lui până la pământ rostind cu lacrimi cuvintele pe care le auzim repetate la fiecare slujbă a vecerniei: „Acum slobozeste pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, Că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor si slavă poporului Tău Israel.” (Luca 2, 99, 32). Sf. Simeon i-a spus Sfintei Fecioare: „Iată, Acesta este pus spre căderea si spre ridicarea multora din Israel si ca un semn care va stârni împotriviri. Si prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.” (Luca 2:34-35). Dreptul Simeon a văzut în întruparea Domnului mântuirea si salvarea nu numai a poporului ales, ci a tuturor popoarelor lumii, ca o „lumină spre descoperirea neamurilor”. Ca preot dreptul Simeon îl binecuvântează pe Hristos. Dumnezeu se face prunc din smerenie, evidenţiind cinstea si respectul pe care îl acordă slujitorilor Săi. Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă: „A preotului este numai a deschide gura, că harul le lucrează pe toate”. Prin cuvintele pe care le rosteste dreptul Simeon cere iertare de la Dumnezeu pentru îndoiala sa în credinţă si dezlegare de legăturile trupului. Desi era bătrân; în sufletul său sălăsluise credinţa că Mesia va veni, făcându-se Fiu al Omului pentru a răscumpăra neamul omenesc din robia păcatului si a morţii vesnice. Dreptul Simeon se dovedise a fi si prooroc zicând: „Acesta este pus spre căderea si ridicarea multora din Israel si ca semn care va stârni împotriviri”. Această proorocie se evidenţiază prin necredinţa si căderea unora care vor să răstălmăcească Evanghelia. Maicii Domnului îi vesteste lacrimile pe care le va vărsa pentru Fiul lui Dumnezeu, răstignit si batjocorit pe cruce, de cei credinciosi.  

Gândurile ascunse din multe inimi vădesc necinstea la adresa Maicii lui Dumnezeu (Lc. 2, 35). Asemenea dreptului Simeon, fiecare mădular viu al Bisericii ar trebui să fie stăpânit de nerăbdarea de a-l căuta si de a-L găsi pe Hristos. Prin Sfintele Taine, noi toţi cei botezaţi suntem purtători de Dumnezeu. Locul în care omul se întâlneste cu Dumnezeu este Biserica. Aici, prin Harul Ceresc, prin Cuvântul lui Dumnezeu, prin credinţă omul se întăreste duhovniceste. Credinţa trebuie să fie vie, statornică si lucrătoare, adică să se arate nu prin cuvinte ci prin fapte bune. Cugetul omului trebuie să fie la viaţa vesnică si la Dumnezeu. Din inima fiecăruia trebuie să izvorască cuvinte de zidire sufletească. Prin credinţă, Hristos se asază în inimile noastre luminându-ne si întărindu-ne viaţa si sufletele noastre.  

Dreptul Simeon a dobândit cununa vesniciei prin faptul că s-a smerit mărturisind greseala si urmând porunca. Frumuseţea vieţii este dobândirea Duhului Sfânt, iar modelul si călăuza este Iisus Hristos. (surse: Sinaxar 2 februarie, „Dreptul Simeon, slujitorul lui Dumnezeu” de pr. Iulian Ceusan – preluate din numărul din februarie 2009 ai Revistei Ortodoxe „Lumina Cea Adevărată„, Editată de Parohia „Sfânta Cruce” Leesburg Pike, Alexandria, SUA).  

Proorociţa Ana  

La întâmpinarea Domnului apare şi o figură feminină. Ana fusese în tinereţe măritată, iar după şapte ani, moartea soţului îi aduce văduvia. Din acel moment, ea se dedică trup şi suflet slujirii lui Dumnezeu, pentru tot restul vieţii. În momentul prezentării lui Iisus la templu, această femeie plină de evlavie se afla în al optzeci şi patrulea an de viaţă şi, ne spune Evanghelia după Luca, „nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi rugăciuni” (2,37). Astfel, se învredniceşte şi ea să-l întâmpine pe Domnul şi, umplându-se de darul proorociei, a început să vestească tuturor, la templu şi în Ierusalim, că Pruncul Iisus este Mântuitorul promis şi aşteptat. În icoana care reprezintă această sărbătoare proorociţa Ana ţine un pergament în mână pe care scrie: “Acest prunc a adus cerul şi pământul.” 

Cum să întâmpinăm şi noi pe Domnul  

De frumuseţea duhovnicească şi de mărturisirea acestor doi martori care au întâmpinat pe Domnul la templul din Ierusalim la patruzeci de zile de la Naştere, nu ne putem minuna îndeajuns. Viaţa şi mărturia lor reprezintă izvoare vii, nesecate de har şi pentru noi, cei de astăzi. Icoane. La înfăţişare, ei ne apar smeriţi sub greutatea numeroşilor ani, plini de credinţă, pătrunşi şi transformaţi temeinic în trupul şi sufletul lor de necontenită şi aspră asceză. Din lăuntrul lor însă darul Duhului Sfânt izbucneşte strălucitor în afară. Căci duhovniceşte, ei răspândesc blândeţe şi sensibilitate, precum Simeon cel drept care ia în braţele sale minunatul Prunc şi-şi împleteşte mărturisirea buzelor cu lacrima inimii înfiorate, sau bucurie şi speranţă molipsitoare, precum Ana proorociţa, copleşită de Duhul care o împinge să mărturisească tuturor pe Hristos Mântuitorul.  

În faţa acestor două exemple, noi rămânem copleşiţi de frumuseţe. Şi parcă ne simţim contagiaţi de acest zel duhovnicesc curat. Îi contemplăm pe mărturisitorii de Dumnezeu, şi ne întoarcem şi noi privirile minţii şi ale inimii spre Cel pe care ei îl vestesc: spre Pruncul Iisus.  

Înţelegem că Întâmpinarea Domnului înseamnă întâlnirea cu El, recunoaşterea Lui prin Duhul Sfânt şi mărturisirea că Acesta este Fiul lui Dumnezeu întrupat, Mântuitorul lumii. Aşa au făcut toţi cei care L-au întâmpinat: dreptul Simeon şi proorociţa Ana, dar şi păstorii sau magii, dar şi toţi ceilalţi care într-un fel sau altul l-au cunoscut pe Dumnezeu şi l-au primit în casa sufletului lor. Toţi adevăraţii creştini. Aceştia mărturisesc necontenit în cugetul lor pe Domnul Iisus Hristos ca Mântuitor, şi, de asemenea, îl vestesc pe El lumii întregi! (sursa: Dăruind vei dobândi).  

---

  

• Întâmpinarea Domnului în viaţa Cuv. Serafim Rose

.

Publicitate

---