Canonul Cel Mare al Sfântului Părintelui nostru Andrei Criteanul – Imnul Pocăinţei

În prima săptămână a Postului Mare şi apoi la Denia din Joia săptămânii a cincea (care se ţine în ziua de miercuri a săptămânii a cincea Postului Paştilor), Biserica ne adună pe toţi în jurul analogului pentru a cânta împreună Canonul cel Mare. Scopul acestui canon, scris de Sf. Andrei Criteanul († cca. 740 dHr.) este să ne readucă aminte de starea noastră de păcătoşenie, de necesitatea chemării numelui lui Iisus în inima noastră şi de importanţa pe care o are pocăinţa în viaţa noastră. Despre autorul Canonului, despre valoarea şi aplicabilitatea sa în lume, vom aminti în cele de mai jos.

Autorul Canonului – Sf. Andrei Criteanul

S-a născut în Damasc în jurul anului 660 dHr. Adolescent fiind încă, şi-a început viaţa monahală la mănăstirea Sfântului Sava din Ierusalim. Mai târziu a mers în Constantinopol ca reprezentant al patriarhiei de Ierusalim. În Constantinopol s-a îngrijit de tineri până la data când a fost ales mitropolit al Gortinei, localitate din insula Creta. În 712 la presiunea împăratului bizantin şi împotriva voinţei sale a fost în partida monotelistă, dar a retractat mai apoi. Moare în 740 în localitatea Eresso, din insula Lesbos. Amintirea sa se face în fiecare an la data de 4 iulie.

Opera Sf. Andrei Criteanul

Sf. Andrei Criteanul a fost un bun orator şi poet. Ca orator a scris Omilii la diferite sărbători, prezentând pentru prima dată sistemul sărbătorilor. Însă cea mai importantă specie de poezie creştină pe care a redactat-o a fost canonul, o nouă speţă a poeziei bisericeşti mult mai lungă în comparaţie cu cele ale Sfântului Ioan Damaschin (8 sau 9 bucăţi poetice cu structură şi melodie proprie). A scris idiomele, canoane la Învierea lui Lazăr, la duminica Mironosiţelor, la naşterea Maicii Domnului, la zămislirea Sf. Ana, etc., creaţii din care se inspiră masiv Teodor Studitul. A scris şi un mic poem de 128 trimetri iambici în care-şi exprimă adeziunea la hotărârile Sinodului VI Ecumenic.

Monument al imnografiei creştine răsăritene

Opera clasică a Sfântului Andrei Criteanul este Canonul cel Mare, un vast poem, remarcabil prin profunzimea evlaviei şi a pocăinţei. Canoanele liturgice au apărut la sfârşitul secolului al VII-lea şi începutul secolului al VIII-lea, înlocuind în mare măsură imnurile liturgice numite condac. Sfântul Andrei Criteanul a fost considerat drept „părintele canoanelor”, fiind deci primul alcătuitor de canoane şi iniţiatorul acestei specii imnografice în Biserica grecească.

Însăşi titulatura de „cel mare” subliniază întinderea acestuia, un poem vast de 250 de strofe, cel mai mare canon din toate canoanele câte sunt în rânduiala Bisericii.

Citit în primele patru zile din întâia săptămână a Postului Mare şi integral în joia din săptămâna a cincea, Canonul cel Mare, datorită gândurilor înălţătoare pe care le transmite, temelor necesare în viaţa fiecăruia (smerenia, pocăinţa, străpungerea inimii), precum şi a profunzimii sale devine un îndreptar şi un îndrumar pentru viaţa noastră. Conţinutul Canonului Mare este unul duhovnicesc, un profund dialog al omului păcătos cu propria conştiinţă, care-i atrage atenţia asupra celor săvârşite. Se poate observa alternanţa a două planuri: sufletul păcătos care-şi plânge păcatele pentru că nu a urmat calea drepţilor, ci a urmat largul drum al rătăcirii şi care din străfundurile inimii strigă: „Iartă-mă! Păcătuit-am la cer şi înaintea Ta!” şi cel al fiinţelor umane ajunse la starea de îndumnezeire, prin pocăinţă.

Canonul cel Mare – unirea Testamentelor

În Canonul cel Mare se poate observa direct îmbinarea dintre Vechiul şi Noul Testament, o urcare şi o revenire permanentă la început. Prin unirea în Canonul cel Mare ale troparelor vetero şi neo-testamentare, Andrei Criteanul arată că Vechiul Testament nu se împlineşte decât în Noul Testament şi prin urmare omul se întregeşte în Adam cel nou, Mântuitorul Iisus Hristos. Puntea de legătură reprezintă profeţii, prezentaţi adesea ca cei care au trezit din nou conştiinţa venirii unui Răscumpărător şi au încercat adesea întoarcerea poporului ales. Din simpla observare a izvoarelor folosite la elaborarea Canonului vom observa cu cât rafinament a unit Sfântul Andrei Criteanul teologia vetero-testamentară de cea neo-testamentară.

În Canonul Sfântului Andrei nu avem de-a face cu două testamente separate, ci cu unul singur care leagă ambele părţi, pentru că unitatea e nedespărţită. Deşi foloseşte un număr extrem de mare de citate din Pentateuh şi în special din cartea Facere, Andrei Criteanul acoperă întreaga perioadă vetero-testamentară. Ceea ce este mai interesant este faptul că în citatele neo-testamentare Andrei Criteanul foloseşte cu predilecţie textele celor patru Evanghelii – şi în special textele Evangheliei lui Luca, apostolul umanităţii – şi mai puţin celelalte scrieri. De la cântarea a 8-a citatele vetero-testamentare dispar cu totul abundând acum citatele neo-testamentare, precum şi câteva aluzii la kerigma apostolică. Prin raportarea continuă de la Vechiul Testament la Noul Testament omul este chemat să treacă puntea de la cel vechi la cel nou, de la omul cel păcătos şi înstrăinat de Dumnezeu la făptura cea nouă în Hristos

Frumuseţea Canonului

Referindu-se la frumuseţea şi importanţa sa, teologul grec Ioannis Fountoulis a scris următoarele: „[Canonul cel Mare] nu este nimic mai mult decât un cântec de lebădă, un plânset înainte de moarte, un monolog de jale. Poetul se găseşte la sfârşitul vieţii sale. Simte că zilele lui sunt puţine, viaţa lui a trecut. Meditează la moarte şi la judecata dreptului Judecător, care-l aşteaptă. Vine să facă o retrospecţie, o trecere în revistă a duhului lumii. Se aşează ca să discute cu sufletul său. Însă darea de seamă nu este încurajatoare. Lanţul cel greu al păcatului îl strânge. Conştiinţa îl verifică. Şi poetul plânge mereu pentru prăpastia faptelor sale rele. În plânsul acesta se ia la ceartă cu retrospecţia din Sfânta Scriptură. Însă legătura plânsetului cu Scriptura este foarte naturală. Ca om al lui Dumnezeu, poetul deschide cartea lui Dumnezeu ca să îşi evalueze destinul său. Cercetează unul câte unul modelele sfintei cărţi. Rezultatul comparaţiei este de fiecare dată groaznic şi cauză a noilor bocete. A imitat toate faptele rele ale tuturor personajelor istoriei sfinte, însă nu şi faptele cele bune ale sfinţilor. Nu îi rămâne decât pocăinţa, zdrobirea şi refugiul în mila lui Dumnezeu. Şi aici deschide perspectiva optimistă a poetului. A găsit pocăinţa la uşa Paradisului. Nu are [ca] să prezinte fructele pocăinţei; oferă însă lui Dumnezeu inima sa zdrobită şi sărăcia duhului său. Modelele biblice: a lui David, a vameşului, a desfrânatei şi al tâlharului îl încurajează. Judecătorul se va milostivi şi de acesta, care a păcătuit mai mult decât toţi oamenii”.

Sursa: Monitorul de Suceava

* Pe site-ul Pr. Iulian Nistea puteţi găsi textul complet al CANONULUI MARE al Sfântului Pãrintelui nostru Andrei Criteanul Ierusalimiteanul

* Alte detalii, explicaţii sunt oferite de Pr. Al.Schmemann, aici: Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul si intrarea in duhul Postului Mare, precum şi Canonul audio, în mai multe interpretări.

Anunțuri

4 comentarii on “Canonul Cel Mare al Sfântului Părintelui nostru Andrei Criteanul – Imnul Pocăinţei

  1. AlinA spune:

    Florin,
    Foarte bine ca ai atasat mailului un link ce ne trimite la versurile Canonului Mare Al Sf. Andrei Criteanul. Am ascultat o parte din el la slujba si mi-a placut tare mult.Am ascultat si povestea Mariei Egipteanca, o poveste ce poate fi o invatatura pentru multe persoane care isi pierd increderea ca pot fi iertate pentru pacatele pe care le savarsesc. Multumesc pentru articol…ma bucur ca gasesti timp si pentru asta.
    Doamne ajuta!
    Alin

  2. Florin M. spune:

    Doamne, ajuta!
    Alin, ce bine-ar fi daca ne-am preocupa de cele bune, in loc de cele pierzatoare de timp!
    Si aici nu ma refer la postatul de articole pe blog, ci la lucrarea noastra launtrica. Daca ne-am gandi mai mult la noi, la pacatele noastre, la starea noastra de pacatosenie, la faptul ca niciodata nu incetam sa pacatuim ci ne intinam mereu sufletele cu fel si fel de pacate, stiute si nestiute, vrute si nevrute, mai mari sau mai mici…
    Viata Sf. Maria Egipteanca este o pilda pentru fiecare dintre noi – pilda de pocainta, pilda de smerenie, pilda de dreapta socotinta. Sa cugetam la faptele de pocainta si de smerenie ale sfintei mai des.
    Mai ales, acum in Postul Mare, dar si in tot timpul anului, sa avem in minte rugaciunea Sf. Efrem Sirul, odata cu stradania noastra de a scoate din noi pacatul, oricare ar fi acela.
    Un post plin de roade duhovnicesti!
    Florin

  3. Sorin Dan spune:

    Nu vreau să fiu cârtitor dar mi-ar fi plăcut mult dacă ar fi avut cineva cameră şi să filmeze Canonul ( mi-s aşa dragi să văd biserica, icoanele, sfinţii de pe pereţi, preoţii îmbrăcaţi în hainele preoţeşti, fumul de tămâie, candele etc. ). E drept că nu e ca şi cum ai fi acolo dar pentru cei din oraşele mai mici unde se face acest Canon destul de rapid şi fără nici un fast e îmbucurător să vadă astfel de slujbe cum trebuie.

  4. Florin M. spune:

    Doamne ajuta!
    Sorin, mie nu-mi pari a fi neaparat cartitor in cele ce spui. Te inteleg, nici la ai mei acasa nu se tine Canonul Cel Mare (nu se are cu cine a se tine) si daca eram acolo as fi vrut si eu sa-l si vad.
    Totusi, am fost miercurea aceasta la Man. Radu Voda la Canonul Sf. Andrei, dar am stat in spate si n-am „vazut” nimic.
    De cantat, insa, a fost exact asa cum ascultasem in fisierele downloadate de pe razboi intru cuvant. A fost un fel de „deja-vu” si m-am bucurat nespus!

    Post rodnic!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s