Pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Mucenicii, dovezi ale Învierii Lui Hristos

“Ca un izbăvitor al celor robiţi şi celor săraci folositor, neputincioşilor doctor, conducătorilor ajutător; purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. (Tropar, gl. 4)
Lucrat fiind de Dumnezeu, te-ai arătat lucrător preacinstit al dreptei credinţe, spicele faptelor bune adunându-ţi ţie; că semănând cu lacrimi, cu veselie seceri, şi luptându-te până la sânge, pe Hristos ai dobândit şi cu rugăciunile tale, sfinte, tuturor le dai iertare de greşeli (Condac, gl. 4)”

Hristos a înviat!

Astăzi este sărbătoarea unuia din cei mai mari mucenici ai credinţei noastre, a Sfântului Gheorghe, Purtătorul de biruinţă. Sărbătoarea aceasta coincide cu cel mai frumos anotimp. Şi precum cântă Biserica noastră, să alergăm astăzi pe câmpuri să culegem flori şi să împletim cununi pentru a încununa pe eroul credinţei noastre creştine. Dar să culegem flori este cel mai uşor lucru. Altceva însă se cuvine să facem astăzi, ceva mult mai înalt. Ce anume? Să cunoaştem cine este Sfântul Gheorghe.

Prea slăvitul, minunatul, Marele Mucenic Gheorghe, s-a născut în Capadocia (a fost compatriot cu Sfântul Vasile cel Mare) dintr-o familie ilustră şi renumită prin faptele sale cu adevărat creştineşti. Părinţii lui erau bogaţi şi nobili. Tatăl lui a fost martirizat pentu Hristos atunci când Sfântul Gheorghe era mic, în leagăn. Mama lui, doar de 20 de ani, era dintre acele mame care cred în Dumnezeu. De aceea nu s-a recăsătorit cum fac astăzi multe, care deşi trupul bărbatului lor nu a putrezit încă în mormânt, ele îşi caută un alt bărbat! Ca şi turturelele: dacă una este omorâtă, perechea ei, nu se înjugă cu altcineva, rămâne singură până la sfârşit şi plânge pe ramuri. Aşa şi atunci. Nu zic că cei care vin la a  doua Nuntă păcătuiesc, dar îndeosebi nunta este una, cea pe care o binecuvintează Dumnezeu, Sfânta Treime şi Prea Sfântul Duh. Aşadar, mama lui atît de tânără a rămas văduvă. Auziţi voi, femei, auziţi voi, bărbaţi? Nu s-au făcut aceste sărbători ca să mâncăm şi să ne distrăm, ci s-au făcut ca să trăim şi noi ca sfinţii. Atunci Sfântul Gheorghe ne va binecuvânta şi va fi cu noi.

Tânăra văduvă îl avea pe Gheorghe mic. Şi cu laptele ei l-a plămădit şi plăsmuit. Aşadar, binecuvântată mamă. În spatele oricărui sfânt e o mamă. Şi în spatele Sfântului Gheorghe este mama care l-a aplecat la piept, şi pe lângă lapte, l-a alăptat şi cu credinţă, credinţa în Hristos. Gheorghe, unicul şi iubitul fiu al văduvei, a crescut şi s-a distins prin calităţile sale. De foarte devreme şi-a manifestat înclinaţia de a deveni militar. Aşadar, s-a înrolat în armată. S-a distins ca militar şi ca ofiţer. Era primul în lupte. Avea o inimă de leu.

Se distinse aşa de mult, încât a fost numit tribun al unui corp de armată (cum ar fi astăzi în armata română generalul cu trei stele, grad care se numeşte general-locotenent, sau cum a fost imediat după revoluţie – general de corp de armată). Luptându-se vitejeşte în războaie, a fost mult iubit de împăratul Diocleţian şi numit comite şi în fine comandant şef al armatei (echivalentul astăzi a gradului de general cu patru stele în armata română, sau poate chiar mareşal, cum au fost cei trei mareşali ai armatei române: Alexandru Averescu, Constantin Prezan şi Ion Antonescu).

Sfântul Gheorghe mai presus de grade, Îl avea însă pe Dumnezeu. Apoi vin toate celelalte. Şi dacă credinţa în Dumnezeu este în primejdie, se cuvine să fii gata să jertfeşti şi gradele şi funcţiile şi tronurile şi cârjele şi mitrele şi toate. De mii de ori e mai bine să mori călugăr în Sfântul Munte, decât trădător al Ortodoxiei! De mii de ori militar cinstit, decât general care nu crede; de mii de ori ţăran care-l are înlăuntrul său pe Dumnezeu, decât om de ştiinţă ateu; de mii de ori gropar sau cioban care-l are înlăuntru pe Dumnezeu, decât bogăţiile lumii. Aceasta este sfânta noastră religie. Biserica noastră nu depinde de cei mari şi tari ai zilei. Ea se întemeiază pe credinţa celor smeriţi şi dispreţuiţi.

A venit deci momentul încercării Sfântului Gheorghe. Era perioada ultimei persecuţii din primele secole. Pe tronul Romei se afla una din cele mai sălbatice fiare, împăratul Diocleţian (284-304). Acesta nutrea o ură sălbatică faţă de creştini. De aceea a poruncit: Câţi sunt creştini, îşi pierd funcţiile; şi dacă persistă în credinţă, vor fi daţi morţii.

În consiliul ce s-a ţinut pentru persecutarea creştinilor, Sfântul Gheorghe a combătut din răsputeri planurile împăratului, mărturisind vitejeşte pe Iisus Hristos. Împăratul era aşa de tulburat pentru purtarea sfântului, încât nu putea nici vorbi şi a făcut semn unui dregător pe nume Magnetie să răspundă lui Gheorghe. Acesta l-a chemat la sine şi l-a întrebat: Cine te-a îndemnat să vorbeşti cu atâta îndrăzneală? Sfântul Gheorghe a răspuns: Adevărul. Din întrebările şi răspunsurile ce urmară, s-a constatat că este creştin şi gata în orice moment să pătimească pentru Iisus Hristos.

Însuşi Diocleţian încearcă prin cuvinte măgulitoare a-l atrage de la credinţa creştină, dar Sfântul a rămas statornic în hotărârea sa. După aceea a fost dus în temniţă şi supus torturilor celor mai grozave, punându-i o piatră mare pe piept, încât era să fie cu totul strivit. A doua zi înfăţişându-se împăratului cu pieptul turtit abia putea să vorbească, spre a-i dovedi că rămâne statornic în hotărârea sa. A fost apoi legat de o roată şi sfâşiat de fiarele ascuţite care treceau prin corpul său. Aceste chinuri, Sfântul Gheorghe le suferea cu mare răbdare, lăudând pe Dumnezeu cu mare glas, apoi numai în inima sa, fără să scoată măcar un suspin. Împăratul crezând că a murit, a plecat plin de bucurie la templul lui Apolos, iar Sfântul a fost dezlegat şi vindecat de rănile sale, prin puterea lui Dumnezeu, Care trimise un înger luminos ca să-l îmbărbăteze. Ostaşii mirându-se de cele ce au văzut, au alergat la împărat.

Mergând acolo Sfântul Gheorghe şi arătându-se lor cum era înainte, mulţi s-au minunat şi au crezut în Iisus Hristos, Care proslăveşte pe Sfinţii Săi. Însăşi, împărăteasa Alexandra (prăznuită pe 21 aprilie), văzând pe Mucenicul tămăduit prin minune, auzind şi de arătarea îngerească, a crezut şi a cunoscut adevărul. Împăratul a mai poruncit ca Gheorghe să fie îngropat într-o groapă cu var nestins, dar şi de aici a ieşit nevătămat. După aceea a poruncit să aducă nişte încălţăminte de fier, care să aibă piroane lungi, cu care fiind alungat, s-a rănit grozav la picioare, dar şi de data aceasta s-a vindecat.

A doua zi de faţă cu senatul şi toţi dregătorii a îndemnat pe Sfântul Gheorghe să jertfească idolilor, dar Sfântul, cu multă îndrăznelă mărturisind credinţa sa, a fost bătut cu vine de bou, până ce tot trupul său se făcu numai răni. Îndată după aceea vindecându-se şi stând cu faţa veselă în faţa lui Diocleţian, acesta a crezut că numai prin farmece se vindecă el aşa de curând. Deci porunci unui vrăjitor renumit Atanasie, ca să-l biruiască prin farmecele lui şi să-l omoare cu otravă. Pregătindu-i acesta otrava, Sfântul a luat-o cu bucurie, dar după un ceas, împăratul a văzut că Gheorghe a rămas nevătămat. După aceea, înviind un mort, mulţi au crezut, printre care şi vrăjitorul Atanasie.

Peste noapte i s-a arătat Domnul în vis şi l-a îmbărbătat, vestindu-i, că în curând va primi cununa muceniciei. Chemând apoi pe servitorul său i-a spus cele ce trebuia să facă după moartea lui. A doua zi Diocleţian încearcă a-l îndupleca cu cuvinte blânde, dar Sfântul ducându-se în templul lui Apolon, prin rugăciunile sale a făcut de au căzut toţi idolii la pământ. Auzind de aceasta, împărăteasa Alexandra n-a mai putut tăinui credinţa sa şi alergând la locul unde se afla marele Gheorghe, a început a striga: “Dumnezeul lui Gheorghe ajută-mă că Tu eşti Unul Atotputernic”. După ce s-a potolit mânia poporului, văzând că toate încercările sale sunt zadarnice, împăratul Diocleţian a poruncit să-i taie capul Sfântului, cât şi Sfintei Alexandra – soţia sa. Ostaşii, târându-i la locul de osândă, împărăteasa şi-a dat sufletul pe cale, iar Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, după ce s-a rugat cu căldură lui Dumnezeu, mulţumindu-i pentru binefacerile primite, cu bucurie şi-a plecat capul ca să-i fie tăiat şi a primit cununa cea neveştejită a slavei în ziua de 23 aprilie, anul 296.

Fiind un aşa mare iubitor de Dumnezeu şi de Hristos, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi după moarte a făcut minuni, căci nu degeaba în Vechiul Testament, Dumnezeu prin gura psalmistului a grăit: “Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israel” (PSALM 67,36).

În Ramel din Siria se zidea o biserică în cinstea Marelui Mucenic Gheorghe. Nefiind pietre potrivite în partea locului pentru stâlpi, le aduceau de la mare depărtare. O văduvă cumpărând şi ea un stâlp, ruga pe unul mai bogat, care luase câţiva stîlpi, ca să ia şi stâlpul ei în corabie, dar acela nevoind, văduva s-a întristat foarte. În vis a văzut pe Gheorghe, care o mângâia şi scriind cu mâna sa pe stâlp, a arătat şi locul unde trebuia să fie pus. Deşteptându-se văduva, nu a mai văzut stâlpul şi ducându-se acasă, l-a văzut în dreapta bisericii. Toţi au cunoscut minunea aceasta şi lăudau pe Sfântul Gheorghe, cerând iertare cel ce a cumpărat mai mulţi stâlpi şi nu a vrut să-l ia în corabie şi pe al văduvei.

În aceeaşi biserică, venind un saracin, a voit să tragă cu o săgeată asupra Sfântului Gheorghe, dar săgeata zburând în sus şi căzând, l-a rănit foarte rău la mână şi nu s-a putut tămădui, până ce nu l-a dus pe Sfântul Gheorghe în casa sa şi crezând in Hristos, a primit cununa muceniciei.

În Insula Meletin, Sfântul Gheorghe a adus pe un tânăr şi l-a dat maicii sale, după ce a fost robit de turci şi dus în Insula Creta. Asemenea a a vut loc o minune şi în Insula Cipru cu fiul unui preot, care a fost răpit de la stăpânul său şi dus înaintea tatălui care slujea Sfânta Liturghie.

Un tânăr pe nume Gheorghe, fiind luat rob de bulgari, a fost eliberat şi dus la părinţii săi. Un copil a dus o plăcintă la biserică, iar nişte negustori mâncând-o, n-au putut scăpa până ce n-au plătit-o în monedă de aur, care apoi a fost folosită la renovarea bisericii.

În Beirut a ucis un balaur şi a adus la credinţă ca la 25.000 de închinători la idoli.

Sfântul şi Marele Mucenic Gheorghe se cinsteşte în mod deosebit la noi românii ca şi ocrotitor al oştirii, mai ales al Forţelor Terestre Române din Armata Română, care are în componenţa ei trei mari structuri, fiecare având câte un sfânt ocrotitor, astfel:
-Forţele Terestre Române, având ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, el fiind luptător în armata terestră a Imperiului Roman;
-Forţele Aeriene Române, care au ca ocrotitor pe Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul, în amitirea înălţătii lui la cer într-un car de foc;
-Forţele Navale Române, care au ca ocrotitoare chiar pe Maica Domnului, în amintirea faptului că ea a călătorit pe mare în Insula Cipru, făcându-i o vizită lui Lazăr, prietenul Mântuitorului, care a fost episcop al oraşului Chition din Insula Cipru, în acea călătorie încreştinând pe locuitorii de pe muntele Ascalon (Atosul de astăzi).

Ocrotitor al oştirii era considerat şi pe timpul marelui Ştefan, domnitorul Moldovei, care purta în fruntea oştirii steagul sfânt al marelui mucenic Gheorghe şi ieşea mai totdeauna biruitor la luptă. Acestea sunt câteva argumente pentru care Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este atât de venerat în evlavia ortodoxă în general şi în cea româneasca în special.

Şi o altă minune a Sfântului Gheorghe este minunată. În afara Cezareei, pe un povârniş exista o fântână cu apă bună, dar nimeni nu îndrăznea să se apropia de ea; pentru că alături era o peşteră, iar în ea se sălăşluise o mare fiară, un şarpe uriaş, care ieşea şi mânca oameni şi animale. Sfântul Gheorghe s-a apropiat cu suliţa lui de izvor. Fiara a mormăit, a ieşit brusc şi şi-a deschis gura ca să-l înghită. Dar Sfântul Gheorghe – să nu creadă necredincioşii, noi credem! – ce face ? Aruncă cu credinţă o cruciuliţă de lemn în gura deschisă a şarpelui. O aruncă în cele dinlăuntru ale lui şi fiara s-a spart şi a crăpat. De aceea, vedeţi în icoane pe Sfântul Gheorghe zugrăvit călăreţ şi cu suliţa, care are în vârf crucea Domnului, ucigând fiara. Astăzi, aceste lucruri par incredibile. Oamenii din lume le consideră poveşti. Dar noi ştim că se întâmplă nu numai cele pe care le-a făcut Sfântul Gheorghe, ci se petrec şi lucruri de mii de ori mai mari. Este plină istoria de minunile pe care le-au făcut sfinţii credinţei noastre cu puterea lui Hristos. Avem o religie vie şi se cuvine s-o iubim şi să i ne dedicăm în întregime.

Vă mai spun încă ceva şi termin. Am văzut pe fiara uriaşă care era la izvor şi care nu lăsa pe nimeni să se răcorească. În afară de această fiară pe care Sfântul Gheorghe a ucis-o cu suliţa şi cu crucea sa, în zilele noastre există o altă fiară, mult mai rea decât cea pe care a ucis-o Sfântul Gheorghe. Iar fiara cea mai rea care îneacă întreaga omenire şi ameninţă cu cea mai mare distrugere… este ateismul, materialismul ateu. Cu această fiară mica noastră ţară s-a luptat eroic, ca să nu cadă în gura ei.

De aceea, dacă alţii şi-au trădat credinţa şi îndatoririle, voi sărăcuţilor, copii eroici ai Bisericii şi ai patriei, rămâneţi în credinţa lui Dumnezeu, luptaţi-vă cu nobleţe, corp la corp, pentru tot ce are ţara noastră mai sfânt. 

El este un sfânt demnitar şi militar. Demnitarii noştri ar trebui să-l mai studieze şi să conducă ţara creştineşte, eliminând din legislaţie toate legile anticreştine care dăunează puternic sănătăţii trupeşti şi sufleteşti a poporului nostru. Atât ei, cât şi noi, ar trebui să medităm asupra cuvintelor Sfântului Apostol Pavel care zice: “Au nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea?” (1 CORINTENI 6,2). Ce putem înţelege din aceste cuvinte?
-1. toţi militarii şi demnitarii, la a doua venire a Domnului, vor fi acuzaţi sau apăraţi de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, care a fost un demnitar militar, pus să distrugă creştinismul, dar el l-a apărat, dându-şi viaţa în chinuri grele pentru credinţa creştină;
-2. actualii demnitari români să aibă grijă să nu voteze şi nici să promulge legi anticreştine, căci pentru păcatele conducătorilor, Dumnezeu pedepseşte întregul popor (2 REGI 24);
-3. cei care-i poartă numele, dacă vor avea o viaţă creştinească, Sfântul Gheorghe îi va apăra la Judecată, iar pe cei care-i vor face numele de ruşine, îi va acuza.

Tot ce a făcut Sfântul Gheorghe nu a făcut cu puterea sa, a făcut-o prin puterea lui Hristos, Care a biruit păcatul şi moartea şi a înviat din morţi şi dăruieşte putere oricărui credincios să-i biruiască şi el pe vrăjmaşii lui. În felul acesta, fiecare sfânt este o nouă dovadă că Hristos este adevăratul Dumnezeu. Viaţa, chinurile muceniceşti şi minunile sfinţilor nu pot să aibă o altă explicaţie decât una singură: că Hristos a înviat, trăieşte şi împărăţeşte şi că El este Cel care dăruieşte puterea şi harul Său ca oamenii   neputincioşi şi păcătoşi să devină eroi şi martiri.

Mii de oameni, care au urmărit mucenicia şi minunile sfântului, au crezut şi s-au botezat în numele lui Hristos.

Creştinii mei, nu ajunge să sărbătorim praznicul Sfântului Gheorghe. Trebuie să-l imităm şi noi pe sfânt în virtuţile pe care le-a avut şi mai ales în bărbăţia pe care a arătat-o de-a lungul întregii sale vieţi. A omorât sfântul fiara, aşa cum se vede în icoana lui? Avem şi noi fiara noastră, adică patimile şi răutăţile noastre. Cine este liber de acestea? Înainte! Să ridicăm război împotriva acestor fiare lăuntrice! Cine se războieşte, acela îşi şi învinge cu ajutorul lui Hristos patimile, acela se face un vrednic următor al Sfântului Gheorghe. Acest creştin este o dovadă că Hristos care a înviat şi în zilele noastre trăieşte, biruieşte şi triumfă.

Hristos a înviat, fraţilor! Lui Hristos Celui răstignit şi înviat cinste şi slavă în vecii vecilor.

Surse: 

A se vedea si:

Anunțuri

8 comentarii on “Pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Mucenicii, dovezi ale Învierii Lui Hristos”

  1. MONICA spune:

    „Hristos a înviat, trăieşte şi împărăţeşte şi că El este Cel care dăruieşte puterea şi harul Său ca oamenii neputincioşi şi păcătoşi să devină eroi şi martiri.„

    MINUNAT!

  2. fane spune:

    Hristos a inviat !

    citind articolul tau mi-am amintit ca inainte de Pasti pe saccsiv era un articol despre patimile Blandului Mantuitor . Sa stii ca pana atunci privisem patimile cu alti ochi , mult mai simplist . Eram constient ca au fost patimi dar cand diseci fiecare moment si-l analizezi iti dai seama ca suferintele sunt cu mult , mult mai mari . Si abia atunci privesti in gol si te intrebi : Doamne , pentru mine ai facut asta si eu cum Te rasplatesc ? Nu fac nimic spre indreptarea mea ci tot spre osanda . Sunt tot doar abur si tarana si fara Tine , fara ajutorul Tau dispar intr-o clipa .
    Acum , dupa ce am citit viata Sfantului Gheorghe , imi amintesc ce ne-a spus Iisus : nu este sluga mai mare decat stapanul . Asadar daca ne va fi sa mucenicim , la mai mari chinuri trebuie sa ne asteptam , la mai aspre suferinte , mai ales noi nu suntem obisnuiti cu greul … Si iarasi imi amintesc : Domnul este cu mine , de cine ma voi teme , de cine ma voi infricosa ? Tine-mi , Doamne , permanent cugetul in rugaciune sa nu cad si cand voi cadea , intinde mana Ta ranita de piroane si ajuta-ma sa ma ridic . Pentru Numele Tau Doamne , daruieste-mi viata !

    Doamne , ajuta-ne !

  3. Florin M. spune:

    Adevarat a Inviat!
    Dragilor, aveti dreptate, e cutremurator, e coplesitor sa te inalti macar putin cu mintea spre Domnul, ca sa pricepi cu ochi omenesti o mica parte din tainele ascunse in iconomia cu care randuieste El toate.
    Iata, insa, ca El ne ingaduie sa cunoastem si altceva decat mijloace de propasire, dupa cum ne copleseste lumea asta putreda/corupta in care traim. Ne obisnuim a fi niste obsedati de grija zilei de maine, uitand ca Cel Care S-a rastignit pentru noi ne-a spus sa cautam INTAI IMPARATIA CERURILOR! Uitam ca El a invins moartea, iadul, uitam ca a inviat si nu nadajduim in El deloc. Plecam urechea la suparari, cartim impotriva Sa cand intampinam vreo problema, uitand ca VOIA MEA TREBUIE SA FIE PRECUM VOIA SA, si nu invers.

    Dar suntem oameni si cu siguranta Domnul ne cunoaste slabiciunile… El nu vrea decat sa vrem si noi sa ne schimbam, sa ne rupem de cele materiale, sa cautam intai hrana vesnica iar aici sa ne multumim cu putin. Nu vrea decat sa renuntam la ce ne tine legati de pamantul acesta materialnic din care am fost plamaditi, nu vrea decat sa dam mai multa importanta sufletului, nu vrea decat prin cele ce facem sa-I dam slava Lui, El fiind Acela caruia i se cuvine slava. Renuntarea aceasta este tot mucenicie. Intr-adevar „Hristos a înviat, trăieşte şi împărăţeşte şi că El este Cel care dăruieşte puterea şi harul Său ca oamenii neputincioşi şi păcătoşi să devină eroi şi martiri„. Nu toti devin eroi precum Sf. Gheorghe, insa tot eroism este si a rezista tentatiilor ce sunt la tot pasul. Sa-ti astupi urechile la cuvintele rele din jur, la muzica desantata, la barfa, la tot. Sa-ti astupi ochii la voluptatea reclamelor, sa refuzi dialogul cu gandurile pacatoase, sa incerci sa tii posturile de peste an, sa te rogi, sa fii mereu cu gandul la Dumnezeu… Fara a ne mandri – nu e asta tot mucenicie?
    Doamne ajuta!

  4. fane spune:

    Frate Florin ,

    Iertare dar te voi contrazice : nu , aceasta nu este mucenicie . Aceasta este DATORIE , da , aceasta I-o datoram Domnului Dumnezeului nostru , asa ar trebui sa ne comportam IN MOD NORMAL deci toate acestea nu sunt rasplatite deosebit pe cand mucenicia este rasplatita cu o cununa fara seaman .
    Dupa parerea mea , mucenicia implica marturisirea urmata de o viata plina de constrangeri materiale duse la extrem , de subzistenta , de acceptare a suferintelor fizice cu bucurie , slavind pe Domnul si rugandu-ne sa li se ierte acestea celor care ni le fac .

    Doamne , invredniceste-ne , daca Ti-e cu voia !

    Frate Florin , iti voi da o tema , pe mail . Te rog , din suflet , sa ma ajuti . Dumnezeu sa-ti rasplateasca cu harul sau .

  5. Florin M. spune:

    Frate Fane, ai dreptate, dar nu prea m-ai contrazis. Sfintii mucenici au patimit in fel si chip, mucenicia imbraca diferite forme, sfintenia la fel.
    Peste tot, insa, este DREAPTA SOCOTEALA. Sa nu inteleaga careva din spusele tale ca mucenicia este DOAR „marturisirea urmata de o viata plina de constrangeri materiale duse la extrem”, caci nu prea este suficient. Nu trebuie neaparat o viata dusa la extrem, caci de obicei extremele nu sunt bune. E mult mai indicat echilibrul, rabdarea a toate cu intelepciune, rugaciunea neincetata si rezistenta pana la capat. Nu stiu daca ma vei intelege, dar acest „capat” il putem apuca inainte de moarte, sau poate fi chiar sfarsitul vietii noastre.
    Eu m-am referit la aceste renuntari ale noastre, fara a ne mandri, ca la o forma de mucenicie.
    Sfantului Gheorghe i s-a cerut pe fata sa se lepede de Hristos, ba sub chipul amenintarii sau chiar al patimirii, ba sub ton mieros, amagitor.
    Noua, celor de azi, CINE ne cere sa ne lepadam de Hristos, pe fata? Ce fel de patimire avem noi, azi? Noi avem posibilitatea neascultarii de DUHUL LUMII, noua astazi ni se spune de peste tot sa renuntam la Hristos.
    Repet, nu vreau sa ne mandrim sau sa ajungem sa credem despre noi insine ca suntem deja sfinti! Nu suntem decat niste oameni pacatosi, dar avem constiinta pacatului si a mortii ca urmare a sa, avem constiinta Invierii si nadejdea noastra este Dumnezeu.
    Sa dea Domnul sa facem Voia Sa!

  6. fane spune:

    pai despre ce mandrie sa vorbim daca oricum nu eu fac acestea ci Domnul , pentru ca singur nu pot renunta la nimic , singur calc pe langa treapta scarii si am nevoie de Hristos sa-mi sprijine piciorul la fiecare pas . Tot ce pot sa fac este sa ma rog ( ” roaga-te si fa ce vrei ! ” ) dar cum incetez sa ma rog , imediat ma asalteaza cu tot felul de ganduri si de ispite si atunci ma intorc din nou si-mi plang neputinta .
    Da , renuntarea la Hristos , astazi , de cele mai multe ori nu mai este explicita , tocmai pentru a nu fi fatisa . Astazi renuntarea imbraca forme mult mai elevate , mai fine , mai perfectionate , suntem asemenea copiilor mici cu suzeta in gura , ne mintim propriul duh , de parca ar ramane ceva nedescoperit in fata Prea Puternicului si Atotvazatorului Dumnezeu . Vai de nimicnicia noastra ! Dar slava Treimei Celei Facatoare de viata pentru ca Ea stie ce , cum , cand avem nevoie si nu ne lasa ci ne izbaveste din toate necazurile .
    Doamne al Puterilor
    fii cu noi ,
    caci pe altul afara de Tine
    ajutor intr-u necazuri , nu avem !
    Doamne al Puterilor , miluieste-ne pe noi !

  7. Florin M. spune:

    Ma regasesc in cuvintele tale, dar ce bine ar fi daca ar fi atat de simplu!
    Normal ca „nu eu fac acestea ci Domnul”, dar eu sunt liber sa fac ce vreau, sunt liber sa vreau.
    Niciunul dintre noi nu e supus fatalitatii, sortii, cu totii avem puterea de a alege, de a-L accepta pe Dumnezeu sau nu. Cu totii putem ACCEPTA VOIA SA ca niste fii ce-I suntem sau putem refuza, putem carti, putem interpreta dupa bunul nostru plac cuvintele Sale. Astfel, putem pune VOIA SA mai presus, sau putem pune VOIA NOASTRA. Asta e diferenta, asta e cheia, asta e lucrul pe care nu-l inteleg cei mai multi, iar noi doar cu gura afirmam ca intelegem, desi in viata noastra nu se vede „inceputul bun”. Noi, insa, „macar” avem Sfintele Taine, desi nici aceasta nu e „al nostru”, nu e meritul nostru, ci doar obligatie de a le pazi.
    Domnul ne-a cerut tuturor sa fim sfinti, precum Tatal din Cer este, deci acest lucru e posibil – ca fiecare (adica toti) sa fim sfinti. Si cum sa nu fie posibil asta, cand Dumnezeu este TATAL NOSTRU, al tuturor? Dar nu este posibil decat IN HRISTOS IISUS si la asta trebuie luat aminte, caci nimeni nu poate ajunge la Tatal decat prin Hristos.

  8. fane spune:

    Amin !


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s