“Doamne, om nu am ca să mă bage în scăldătoare, când se tulbură apa” (Omilia 37 a Sf. Ioan Gură de Aur la Evanghelia de la Ioan)

Voieşti să te faci sănătos? Bolnavul i-a răspuns: Doamne om nu am ca să mă bage în scăldătoare, când se tulbură apa” (Cap. 5, Vers. 6,7 – Vers. 13).

1. Cât este de mare folosul care se scoate din Sfintele Scripturi. Resemnarea paralizatului sfântului Ioan se deosebeşte de cea a sfântului Matei.

2. Credinţa paralizatului

***

Folosul care se scoate din Sfintele Scripturi este mare, câştigul este nemăsurat, cum o spune Sf. Ap. Pavel: „Căci tot ceea ce s-a scris mai înainte s-a scris spre învăţătură, ca prin răbdarea şi mângâierea, care vin din Scripturi, să avem nădejde” (Rom. 15,4, Cor. 10,11), aceste cărţi divine sunt o comoară cu tot felul de medicamente. Trebuie să înlăturăm mândria, să stingem pofta trupului, să călcăm în picioare bogăţiile, să dispreţuim durerile, să ridicăm inima, să-i dăm curajul ei şi tărie, s-o întărim în răbdare? Acolo vom afla pentru fiecare ajutorul cel mai sigur şi mai puternic. Care om, în sfârşit, printre cei ce de multă vreme luptă împotriva sărăciei sau pe care-i ţine o boală grea în patul lor, citind aceste frumoase cuvinte ale apostolului, nu se va simţi pătruns de o vie mângâiere?

Acest paralizat de treizeci şi opt de ani îi vede pe alţi bolnavi dobândindu-şi în fiecare an sănătatea; el se vede mereu în neputinţa sa şi nu se lasă abătut, şi nu se descurajează deloc, cu toate că greul de a fi văzut trecând atâţia ani în zadar îl apăsa, şi aşteptarea unui viitor nesigur, în care nu se arăta nicio licărire de nădejde, putea să-i mărească chinul. Ascultaţi dar răspunsul lui, priviţi toată groaza soartei sale. Iisus Hristos zicându-i lui: „Vrei să te faci sănătos?” el răspunde: „Doamne om nu am ca să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa”. Ce este mai trist decât aceste cuvinte? Ce este mai nenorocit decât o asemenea soartă? Vedeţi voi această inimă străpunsă de o mizerie aşa de îndelungată? Nu remarcaţi voi cum îşi reţine el şi-şi opreşte greutatea sa? Din gura lui nu iese niciun blestem, niciun murmur, aşa precum îi auzim noi pe cei mai mulţi spunând în necazuri. El nu blestemă ziua naşterii sale, nu se supără pentru întrebarea care i s-a pus şi nu zice: Tu mă întrebi dacă eu vreau să fiu vindecat, oare n-o faci aceasta pentru a mă insulta şi a-ţi bate joc de mine? Dar el răspunde calm şi cu multă blândeţe: „Da, Doamne”. El nu-l cunoaşte pe cel ce-l întreabă, nu ştie că el este cel ce trebuie să-l vindece, şi cu toate acestea el îşi descrie toată suferinţa sa fără să se necăjească, şi nu-l întreabă nimic, precum o fac cei ce le vorbesc medicilor lor; ci el îşi expune în mod simplu starea sa. Poate să se fi gândit el că Iisus Hristos îl ajută şi-i va întinde mâna pentru a-l arunca în scăldătoare, poate că vroia prin aceste cuvinte şi să-l angajeze la aceasta. Ce zice deci Mântuitorul? Voind să-i arate că el putea face totul prin cuvântul său: „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă”.

Unii cred că acest paralizat este acelaşi cu cel despre care vorbeşte sfântul Matei: dar nu este aşa, cum o arată un mare număr de dovezi. Mai întâi: acesta n-avea pe nimeni care să aibă grijă de el; dar acela acea mulţi oameni care-l ingrijeau şi-l purtau. Acesta zice: „N-am pe nimeni”. Răspunsul însă face o mare deosebire: acela nu vorbeşte deloc, acesta spune tot ce-l priveşte. O a treia dovadă se scoate din timp: unul a fost vindecat într-o zi de sărbătoare, şi chiar în ziua sabatului, celălalt în altă zi. Este încă o deosebire de loc: acela este vindecat într-o casă, acesta lângă scăldătoare. Felul de vindecare este la fel deosebit: acolo Iisus Hristos zice: „Iertate îţi sunt ţie păcatele tale”, aici el vindecă mai întâi trupul, şi sufletul apoi. Acolo el dă iertarea, căci zice: „Iertate îţi sunt ţie păcatele tale”; aici el invită şi-l cheamă ca să se păzească pentru viitor: „De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău (Ioan 5, 14). Învinuirile evreilor nu se deosebesc întru puţin: aici îl hulesc pe Iisus Hristos pentru că a vindecat în zi de sâmbătă, acolo ei îl învinuiesc de hulă.

Pentru voi, fraţii mei, priviţi marea înţelepciune a lui Dumnezeu. El nu l-a făcut pe paralizat să iasă imediat din patul său; ci mai întâi, vorbind cu el şi întrebându-l, el îi câştigă iubirea şi încrederea lui, ca să deschidă în inima lui un drum pentru credinţă. Şi el nu numai că îl face să se scoale şi să-l vindece, ci îi şi porunceşte să-şi ducă şi patul său, ca să statornicească adevărul minunii şi ca nimeni să nu poată bănui prestigiul sau să spună că este închipuire. În sfârşit, dacă mădularele nu şi-ar fi primit puterea şi vigoarea lor, el nu şi-ar fi putut duce patul său.

Adesea face la fel Iisus Hristos, pentru a închide mai bine gura neruşinaţilor necredincioşi. În minunea pâinilor (Mr. 14,14), de teamă ca cineva să nu zică, că poporul a fost săturat, şi că înmulţirea pâinilor nu era decât o simplă închipuire, al a avut grijă să rămână un număr destul de mare de fărâmituri. Când l-a vindecat pe lepros, el i-a zis: „Du-te şi te arată preoţilor” (Mt. 8,4); ca să facă această minune şi ca să mustre neruşinarea celor ce-l invinuiau că lucra împotriva poruncilor lui Dumnezeu. Mântuitorul a făcut acelaşi lucru atunci când a schimbat apa în vin (Ioan 2,8): căci el nu numai a făcut să se vadă vinul, ci a făcut să i se ducă naşului, ca cel care putea să asigure că el nu ştia cum s-a petrecut lucrul să dea o mărturie care să nu fie deloc bănuită. Pentru aceasta a zis Evanghelistul: Naşul nu ştia de unde vine vinul acesta (Ioan 2,9); prin acela a făcut să se cunoască, că mărturia acestui om era in acelaşi timp sigură. Şi altădată, după ce a înviat un mort, Iisus zice: „Daţi-i să mănânce” (Mt. 3, 43), pentru a face neîndoielnică minunea aceasta a învierii. Prin toate lucrurile acestea Iisus Hristos le dovedeşte şi celor fără de minte, că el nu este un vrăjitor, sau un descântător şi că el a venit pentru mântuirea tuturor oamenilor.

Dar pentru ce, acestui paralizat Iisus Hristos nu-i cere credinţă, ca şi acestor orbi cărora le zice: „Credeţi voi că Eu pot să fac ceea ce-Mi cereţi?” (Mc. 6,35; Lc. 9,12; Mt. 9,28). Fiindcă acest om nu ştia încă cine este el: Iisus Hristos n-are obiceiul să ceară credinţă înainte, ci după minuni. Şi cu dreptate o cerea el de la cei ce au văzut în alţii efectele puterii sale; dar faţă de cei ce nu-l cunoşteau încă, şi care trebuiau să-l cunoască prin minuni, el nu-i invită să creadă decât după ce le-a lucrat minunile. Pentru aceasta nu arată Sf. Matei în evanghelia sa, că Iisus Hristos cerea credinţă când a început să facă minunile, ci că el o cerea de la cei doi orbi numai după ce el a vindecat mai mulţi bolnavi.

Aici, priviţi credinţa acestui paralizat. Auzind aceste cuvinte: „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă” el n-a râs, şi nu a zis: Ce vrea să spună acela? Îngerul coboară şi tulbură apa, şi el nu-l vindecă decât pe un singur bolnav; şi tu, care eşti un om nădăjduieşti să faci prin singură porunca ta, mai mult decât un înger? Este acolo ceva orgoliu şi o prezumţie cu totul de râs. Dar nu zice acelea, ci el n-a avut niciun asemenea gând; şi imediat ce a auzit acest cuvânt: „Scoală-te” el s-a sculat şi a fost vindecat; el ascultă imediat pe cel ce-i zice această poruncă: „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă”. Sigur, aceia este minunat! Dar ceea ce urmează este şi mai mult: sau mai scurt că el a creat de la început, când nimeni nu murmura, aceia nu este aşa de minunat; dar că apoi el a rămas tare în credinţa sa, atunci când evreii, ca nişte nebuni şi înfuriaţi, s-au aruncat asupra lui încărcându-l cu mustrări, îl asaltau din toate părţile şi-i ziceau: „Nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul”; că atunci el nu numai a dispreţuit furia lor şi răcnetul lor, ci a vestit tare şi public, cu o tărie plină şi întreagă, binefacerea pe care a primit-o, şi mustră îndrăzneala lor: aceia arată după mine un suflet tare şi cu totul generos. În sfârşit, evreii se aruncă asupra lui îl încarcă cu injurii şi batjocuri, zicându-i lui cu neruşinare: „Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul”, şi le răspunde cu răceală: „Cel Care m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă”. El numai se abţine să le zică: Voi sunteţi nişte nebuni şi neruşinaţi de a vrea ca eu să nu privesc ca pe Învăţătorul meu pe cel ce m-a scăpat de o aşa de lungă şi de crudă boală, şi ca să nu fac tot ceea ce mi-a spus el. Apoi, dacă el ar fi voit să se folosească de vreo mascare, el putea să iasă din acest lucru în alt fel zicând: Eu nu fac acestea în mod voit, ci pentru a mă supune poruncii pe care mi-a dat-o; dacă este aici ceva rău puneţi-l asupra persoanei lui, şi eu merg să las acolo patul meu, sau ar fi putut ascunde binefacerea vindecării lui; căci ştia că nu era atâta călcarea legii Sâmbetei care le stătea la inimă, pe cât a vedea un bolnav vindecat. Dar el n-a sigilat minunea, nu s-a scuzat: el a mărturisit scurt binefacerea vindecării, şi a vestit-o tare. Iată ce a făcut paralizatul.

Dar acum consideraţi, vă rog, cu câtă răutate se purtau evreii. Ei nu zic: Cine te-a vindecat? Ci lăsând aceia, ei arătau cu zgomot mare această călcare a sâmbetei. „Ei l-au întrebat: Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă?” „Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se dăduse la o parte, fiind mulţime în acel loc”. Şi pentru ce s-a ascuns Iisus Hristos? Mai întâi, ca prin absenţa sa, paralizatul să dea mărturie liberă de orice bănuială: căci cel ce avea în sine sentimentul şi dovada refacerii sănătăţii sale, era un martor al binefacerii totodată vrednic de credinţă; în al doilea rând, pentru a nu aprinde în inima lor mai mult focul mâniei; el ştia că singură prezenţa celui ce era ţinta invidiei era de ajuns să aprindă focul. Pentru aceasta se retrage şi le lasă toată libertatea să discute între ei această faptă, nespunând nimic el însuşi pentru apărarea sa, ci voind ca cei ce erau vindecaţi, să vorbească singuri cu acuzatorii. Şi aceşti acuzatori ei înşişi dau mărturie la fel despre minune; în sfârşit, ei nu zic: Pentru ce ai poruncit tu să se facă aceia în ziua Sâmbetei? Ci: pentru ce faci tu aceia în ziua Sâmbetei? În care se vede că nu călcarea legii îi însufleţea, ci invidia pe care o au pentru vindecarea paralizatului. Şi totodată, privirea lucrurilor în mod omenesc, ei ar fi trebuit mai mult să-l învinuiască pe paralizat că a lucrat Sâmbăta, decât pe Iisus Hristos, care n-a rostit decât numai un cuvânt. Aici Iisus Hristos face să se calce sâmbăta printr-un altul, altădată el însuşi este cel ce o calcă, atunci când a făcut tină cu salivă (Ioan 9,6), şi a uns ochii. Apoi, Iisus Hristos făcând aceste vindecări, nu încalcă deloc legea, ci el trece şi se ridică mai presus de lege. Noi vom reveni asupra acestui subiect mai târziu căci fiind învinuit că nu păzeşte Sâmbăta, el nu se apără peste tot în acelaşi fel; aceia trebuie să se cerceteze exact.

Sursa: Sf. Ioan Gură de Aur – Comentar la Evanghelia de la Ioan



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s