Ca şi creştin, crezi că pot scrie Numele Domnului cu literă mică?

Cred ca mai toti dintre cei care citesc acest articol au facut cunostinta cu mesageria instant, cu programele de chat, tip Yahoo Messenger. De fiecare data, discutiile intermediate de acele interfete se poarta in graba, caci timpul e pretios, cuvintele se prescurteaza, se lasa la o parte ortografia, emotiile sunt redate prin emoticon-uri, caci este mai dificil sa empatizam cu celalalt in felul acesta…

Tot aici, in acest mediu, se poarta inclusiv discutii pe teme de credinta. Si nu numai in aceste discutii, dar chiar si in cele generale se pomeneste Numele Lui Dumnezeu. Noua, ca si crestini, ne place adesea sa afirmam ca cinstim pe sfinti, dar “cinstirea sfântului consistă în imitarea lui” – spune Sf. Ioan Gură de Aur. Ii cinstim, oare, pe sfinti, asa dupa cum spun chiar ei (vezi Sf. Ioan Gura de Aur)? Pentru ca de multe ori afirmam prea usor aceasta, voi incerca sa dau un exemplu intalnit in discutiile pe mess.

Nu intamplator am mentionat discutiile pe programele tip chat. Si nu intamplator am deviat apoi spre pomenirea Numelui Domnului. Am observat ca uneori nu acordam atentia cuvenita scrierii Numelui Sau cu litera mare, invocand binecunoscutul motiv al „grabei”. Ne-am obisnuit in epoca aceasta contemporana, dintr-o presupusa (si gresit/incomplet inteleasa) multumire de sine si de ceilalti (sa-i spunem mai degraba „comoditate”), sa-l luam in brate pe „lasa, ca e bine si asa”. Da, e bine si asa in viata de zi cu zi, in ce priveste lucrurile obisnuite si chiar e indicat sa ne multumim cu ce avem si sa multumim Domnului pentru toate. Numai ca acest „lasa ca merge si asa” nu se aplica in cazul acesta, cand e vorba de Dumnezeul nostru.

In afara de comoditate, s-a ajuns aici si prin patrunderea, inevitabila, a modului de gandire pietist, protestant, intre noi, drept slavitorii crestini. Inevitabila tocmai ca urmare a slabirii credintei noastre, din atentia prea mare data laturii noastre lumesti in detrimentul celei sufletesti… Am ajuns sa pretindem ca ceea ce conteaza este doar continutul, si mai putin forma, aducand ca argument asa-zisa habotnicie a unora care exagereaza, punand accentul prea mare pe forma (accentul foarte mare pus pe forma, pe rigorism, in detrimentul „duhului” – de origine catolica). Poate nu toti constientizam aceasta, dar cum altfel s-a ajuns la modul acesta de gandire, permisiv vizavi de forma, pretextand tocmai preocuparea pentru continut? In timp ce ortodoxia inseamna echilibru intre cele doua: forma si continut (fara sa fie exclusa niciuna), modul de gandire protestant apare tocmai ca reactie la lipsa de duhovnicie ce reiese din accentul prea mare pus pe forma, in detrimentul fondului. Si una si cealalta, luate separat, arata aceeasi superficialitate, niciuna nu este de preferat celeilalte, ci doar impreuna folosesc, imbogatesc si inalta sufletul.

Stiu ca unii pot gandi ca ma agit prea mult pentru un lucru de mica importanta. Dar oare este un lucru neinsemnat? Din contra, este chiar deosebit de important, fiind vorba de Creatorul nostru si a toate.

In rugaciunea „Tatal nostru”, Hristos ne invata sa ne rugam asa: „Sfinteasca-Se Numele Tau”.

Teologul Oliver Clement spune ca „Din veac Tatãl se denumeste prin Cuvântul Sãu. Si Cuvântul se face trup pentru a ne revela Numele si pentru a-L sfinti pânã la capãt, cãci Numele este prezenta, „despãrtitã” si în acelasi timp „strãlucitoare” adicã sfântã. „Sfintirea Numelui” nu însemna, în vremea lui Hristos, cinstea si lauda aduse lui Dumnezeu, ci jertfa vietii, adicã martiriul. Iisus a sfintit Numele pânã la Cruce si Numele L-a sfintit pe El pânã la Înviere. Iisus cel rãstignit este „Unul din Sfânta Treime” rãstignit, spune Liturghia bizantinã. Iisus cel rãstignit este Dumnezeu cel rãstignit.” Si noi suntem datori sa “sfintim Numele” refugiindu-ne la Crucea Lui Hristos, caci El (Dumnezeul Cel intrupat) S-a asezat între suferinta noastrã si neant, între revolta, disperarea, agonia noastrã si neant, deschizandu-ne nebãnuite cãi de luminã prin Sfanta Invierea Sa.”

Asadar, fiind superficiali, “sfintim Numele”? Cinstim, oare, sfintii, asa cum prea usor afirmam, neurmandu-le exemplul? Sau Il iubim pe Dumnezeu, dupa cum vorbesc unii despre ei insisi? Iubirea este ultima, cea mai mare virtute – putem ajunge acolo daca nu ne-am rastignit, mai intai, pe Cruce, daca nu cunoastem pocainta, daca nu ne recunoastem pacatele si nu luptam cu ele?

Referindu-se la acelasi verset din rugaciunea “Tatal nostru”, Sf. Ioan Gura de Aur ne scrie: <<“Sfinteasca-se” înseamna: “Slaveasca-se”. Dumnezeu are deplina slava Sa si este totdeauna aceeasi; totusi Hristos porunceste ca acela ce se roaga sa-L slaveasca pe Tatal, ca Tatal sa fie slavit si prin viata noastra. Acelasi lucru îl spunea Domnul si mai înainte: ,,Asa sa lumineze lumina voastra înaintea oamenilor, ca sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru cel din ceruri”( Matei 5, 16); ca si serafimii, când slavesc pe Dumnezeu, spun la fel: “Sfânt, Sfânt, Sfânt”(Isaia 6, 3).>>.

Poate ati observat ca Sf. Ioan Gura de Aur spune “Hristos porunceste ca acela care sa roaga, sa-L slaveasca pe Tatal, ca Tatal sa fie slavit si prin viata noastra”, asadar nu se refera numai la a-I da slava numai in momentul rugaciunii, ci in toata viata noastra, in fiecare moment al vietii, inclusiv in conversatiile avute cu ceilalti.

Porunca a treia din decalog spune: „Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert, că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel ce ia în deşert numele Lui.”

Ce ne invata, de fapt, aceasta porunca? Catehismul ortodox ne spune ca porunca aceasta ne invata ca este oprit a huli numele lui Dumnezeu, adica a-l rosti fara cinstea cuvenita. Iata si temeiul acestui lucru: Numele oricarei fiinte sau lucru trezeste in noi ceva din acea fiinta sau lucru. Asa se intelege ca anumite cuvinte au in ele ceva frumos si atragator. De pilda cuvantul “mama” sau “tata” trezesc in inima celui care le rosteste o mare bucurie si pretuire. Cu atat mai frumos este pentru adevaratul crestin numele Tatalui ceresc, Care i-a dat viata si binecuvantarile ceresti si Care este izvorul a toata sfintenia si dragostea. De aici intelegem ca si numele lui Dumnezeu este sfant, precum Dumnezeu insusi este sfant.

Sfintii Parinti talcuiesc aceasta interdictie ca facand referire la atribuirea la idoli a numelui Lui Dumnezeu, unic si irepetabil, fiind considerata o hula pomenirea Numelui Sau de catre eretici, de catre cei ce au parasit Biserica Sa. Se mai refera la falsul juramant si, in general, la a numi divinitatea in contexte superficiale (bineinteles si in moduri superficiale).

Numele lui Dumnezeu trebuie pomenit rar, mai mult in rugaciuni si intotdeauna cu mare cinstire, caci este numele cel mai sfant, care face demonii sa tremure, prin care se binecuvanteaza fiintele si lucrurile, se tamaduiesc boli si se sfinteste gura care il rosteste.

Va rog, nu va suparati ca v-am spus acestea, caci spre slava Lui Dumnezeu si spre binele nostru, al tuturor l-am spus. Sa nu fim suparati pentru ca am scos in fata o greseala (omeneasca), ci sa dam impreuna si fiecare slava Domnului nostru, dupa cuviinta, incepand cu cele simple, care ne sunt mai la indemana. “Şi sfinţii cad. . . Numai că ei se ridică repede” – Filaret-Mitropolitul Moscovei.


10 comentarii on “Ca şi creştin, crezi că pot scrie Numele Domnului cu literă mică?”

  1. Mihaela Pana spune:

    Asa este, frate! La fel de nepotrivita ca scrierea numelui Domnului cu litera mica mi se pare si prescurtarea numelui Sau…
    Frumos articol, Doamne, ajuta!

  2. Florin M. spune:

    Corect, Mihaela. Si prescurtarea e acelasi lucru si se face din aceleasi motive.
    Sa nu facem pe placul stapanitorului acestei lumi si sa tacem in privinta lucrurilor acestora, caci tacerea asta e spre pierzare.
    Sa avem curaj sa vorbim, sa indreptam. Nu din spirit hipercritic, ci numai din dragoste de Adevar.
    Doamne, ajuta!

  3. […] Ca şi creştin, crezi că pot scrie Numele Domnului cu literă mică? […]

  4. MONICA spune:

    „ Nu din spirit hipercritic, ci numai din dragoste de Adevar.„
    OARE?

  5. Florin M. spune:

    CU SIGURANTA!

    Fara a avea intentia de a face comparatii sau de a ma indreptati, totusi, citandu-l pe Sf. Ap. Pavel, iti pot spune si eu (referitor la observatia de mai sus), ca sa-ti fie spre lamurire si intelegere: „Cu nimica pe mine nu mă ştiu vinovat, însă aceasta nu mă îndreptează pe mine” (/ Cor. 4, 4)

    Iata cum comenteaza Sf. Ioan Gura de Aur aceste cuvinte ale Apostolului neamurilor: „Smerenia nu înseamnă ca un păcătos să se socotească pe sine cu adevărat păcătos, ci aceea este smerenie, când cineva se ştie pe sine că a făcut multe şi mari fapte bune, şi totuşi nu cugetă lucruri înalte despre sine

    Iata, asadar, ca insasi afirmarea cu tarie a Adevarului (inclusiv din noi) este binecuvantata, cu conditia sa nu credem lucruri mari despre noi… Nadajduiesc ca Domnul te va ajuta sa intelegi ce-au vrut sa spuna cei doi si sa vezi legatura cu intrebarea ta. Roaga-te si pentru mine!

    Doamne, ajuta!

  6. Ingrid spune:

    Mi-a placut articolul.

  7. MONICA spune:

    Nu ma refeream nici la Sf.Ap.Pavel ,nici La Sf.Ioan Gura de Aur.
    Ei intr-adevar aveau dragoste fata de semeni.

  8. Florin M. spune:

    Hmmmm…
    „Ei intr-adevar aveau dragoste fata de semeni”, zici?
    Pai nu cred ca ai citit articolul asta, care poate iti va schimba punctul de vedere (ori asupra a CE INSEAMNA DRAGOSTE, ori – foarte grav – asupra dragostei pe care o avea Sf. Ioan Gura de Aur fata de semeni):
    https://florinm.wordpress.com/2010/06/15/daca-voi-care-sunteti-de-fata-ati-vrea-sa-va-ingrijiti-de-mantuirea-cetatenilor-orasului-acestuia-in-scurta-vreme-se-va-indrepta-toata-cetatea/

    Acolo spune Sf. Ioan asa:
    „să-mi mustraţi pe cei care hulesc în cetate. Dacă auzi pe cineva hulind la răspântie sau în for, du-te la el şi dojeneşte-l; şi chiar dacă trebuie să-l loveşti, nu pregeta: isbeşte faţa lui cu palma, loveşte gura lui, şi sfinţeşte-ţi mâna ta prin această lovitură (Nota 1). Şi dacă te va învinovăţi cineva şi te va duce la judecată, nu te împotrivi; şi dacă judecătorul de pe tribunalul lui îţi va cere socoteală, spune-i fără sfială, că a hulit pe Regele îngerilor. Căci dacă trebuie pedepsiţi cei cari hulesc pe regele pământului, cu atât mai vârtos cei cari îl batjocoresc pe acela (al cerului). Este o fărădelege obştească, este o nedreptate care-i priveşte pe toţi şi îi e îngăduit orişicui să fie pârîtor.”

    Eu, intr-adevar n-am dragoste (nici n-am afirmat asa ceva), caci daca as fi avut, as fi urmat macar sfatul Sf. Ioan Gura de Aur…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s