Dacă voi care sunteţi de faţă, aţi vrea să vă îngrijiţi de mântuirea cetăţenilor oraşului acestuia, în scurtă vreme se va îndrepta toată cetatea!

Căci nu din pricina slăbiciunii lor, cât din pricina trândăviei noastre pier şi scapătă cei mai mulţi dintr-ânşii

De bună seamă, nimeni nu se aşteaptă să câştige cununa fără răni, când se hotărăşte să lupte. Drept aceea şi tu, prea scumpule, când te-ai pregătit să lupţi din răsputeri cu diavolul, să nu umbli după o vieaţă tihnită şi plină de huzur. Căci răsplata şi făgăduiala, şi toate strălucirile, nu pentru aici ţi le-a făgăduit Dumnezeu, ci pentru veacul viitor. De aceea, când tu ai făcut bine şi te-ai ales cu rău, sau când ai văzut pe altul că păţeşte astfel, bucură-te şi te veseleşte; căci asta va fi pentru tine prilej de mai mare răsplată. Astfel că nu trebuie să te descurajezi, să te laşi abătut, nici să pregeţi, ci stăruie încă cu mai multă tragere de inimă; fiindcă şi apostolii, când propovăduiau, măcar că erau biciuiţi, bătuţi cu pietre, şi stăteau veşnic la închisoare, vesteau cuvântul adevărului cu mai multă voioşie, nu numai după ce scăpau din primejdie, ci chiar fiind în mijlocul primejdiilor. Şi poţi să vezi pe Pavel învăţând şi catehisind chiar în închisoare şi în lanţuri, şi făcând acelaşi lucru în piaţa judecăţii, şi în naufragiu, şi în furtună şi în alte nenumărate primejdii. Ia-te şi tu după pilda acestor sfinţi, şi îndeletniceşte-te cu fapte bune, cât timp trăieşti şi mai ai suflare; şi nu te lăsa, chiar dacă ai vedea că diavolul te vatămâ de o mie de ori. Poate că, ducând odată bani cu tine, s’a scufundat vasul ce te purta; dar Pavel, care ducea cu sine cuvântul, mai preţios de cât toate averile, pe când mergea spre Roma, s’a spart corabia cu dânsul, şi a suferit nesfârşite neajunsuri. Şi acest lucru îl mărturiseşte şi el când spune : (I Tes. 2, 18): „De mai multe ori am vrut să viu la voi, dar m’a împiedicat Satana”. Şi Dumnezeu a îngăduit acest lucru, dovedind belşugul puterii sale, şi arătând că, cu toate că diavolul se făcea luntre şi punte ca să-l împiedice pe Pavel, totuşi, din pricina aceasta, propovăduirea de loc nu era stânjenită sau ştirbită. De aceea Pavel îi mulţumea lui Dumnezeu de toate, ştiind că prin aceasta Dumnezeu îl făcea mai încercat (în biruinţă); iar el arăta întru toate străşnicia tragerii lui de inimă, nelăsându-se împiedicat de nimic. Aşadar, de câte ori nu izbutim, de atâtea ori să ne apucăm din nou de lucrurile duhovniceşti şi să nu spunem: „De ce a îngăduit Dumnezeu aceste piedici?”, căci el de aceea le-a îngăduit, ca prin ele tu cu atât mai vârtos să-ţi arăţi râvna ta şi marea ta dragoste către dânsul. Căci e în firea iubitorului, să nu se lepede niciodată de acelea ce plac iubitului. Cel care e molâu şi nepăsător se va descuraja de la cea dintâi încercare; însă cel ager şi năprasnic, măcar că e stânjenit, cu atât mai mult va stărui în lucrurile cele dumnezeeşti, săvârşind totul pe cât îi stă în putinţă, şi aducând mulţumire pentru toate. Mare comoară e aducerea de mulţumire, mare bogăţie, bun nemistuit, pavăză puternică; după cum pe de altă parte hula sporeşte paguba de faţă şi încă face să se prăpădească şi mai multe lucruri decât am pierdut. Ai pierdut bani? Dacă ai mulţumit pentru aceasta, ţi-at câştigat sufletul, şi ai dobândit bogaţii mai mari, pentru că ţi-ai câştigat bunăvoinţa lui Dumnezeu; dacă însă ai hulit, ai mai pierdut pe deasupra şi mântuirea ta, şi nici nu le-ai căpătat înapoi pe acelea, ci ţi-ai ucis şi sufletul.

12. Dar pentru că a venit acum vorba despre hulă, vreau să cer de la voi toţi o singură răsplată pentru această cuvântare: ca să-mi mustraţi pe cei care hulesc în cetate. Dacă auzi pe cineva hulind la răspântie sau în for, du-te la el şi dojeneşte-l; şi chiar dacă trebuie să-l loveşti, nu pregeta: isbeşte faţa lui cu palma, loveşte gura lui, şi sfinţeşte-ţi mâna ta prin această lovitură (Nota 1). Şi dacă te va învinovăţi cineva şi te va duce la judecată, nu te împotrivi; şi dacă judecătorul de pe tribunalul lui îţi va cere socoteală, spune-i fără sfială, că a hulit pe Regele îngerilor. Căci dacă trebuie pedepsiţi cei cari hulesc pe regele pământului, cu atât mai vârtos cei cari îl batjocoresc pe acela (al cerului). Este o fărădelege obştească, este o nedreptate care-i priveşte pe toţi şi îi e îngăduit orişicui să fie pârîtor. Să afle şi creştinii şi păgânii, că creştinii sunt mântuitorii cetăţii, epitropii, supraveghetorii şi învăţătorii ei, şi să afle acest lucru şi cei desfrânaţi şi stricaţi, că trebuie să se teamă de slujitorii lui Dumnezeu, pentru că, dacă altă dată mai încearcă să grăiască aşa ceva, să se uite mai întâi în toate părţile şi să se teamă şi de umbra lor, de frică să nu-i auză vreun creştin şi apoi să sară asupra lor şi să-i pedepsească cu străşnicie. N’ai auzit ce a făcut loan? A văzut pe un tiran stricând legea căsătoriei, şi fără sfială i-a spus în mijlocul pieţei: „Nu ţi-e îngăduit să ţii soţia fratelui tău Filip” (Marcu 6, 18). Eu însă nu te-am dus la tiran, nici la judecător, nici despre căsătorie nelegiuită, nici fiind vorba de tovarăşi de robie batjocoriţi, ci despre hulă faţă de Domnul pentru care îţi cer să pedepseşti pe cel de un rang cu tine. Dacă ţi-aş fi zis: „Pedepseşte şi îndreaptă pe regii sau judecătorii ce calcă legea, n’ai spune oare că am înnebunit? Şi totuşi loan a făcut aceasta, ceea ce înseamnă că lucrul nu e de loc peste puterile noastre. Acum cel puţin îndreaptă pe tovarăşul tău de robie, sau pe cel deopotrivă cu tine; chiar dacă e nevoie să mori, nu pregeta să îl dojeneşti; aceasta va fi pentru tine o mucenicie, pentru că şi loan a fost mucenic. Nu i s’a poruncit să aducă jertfă, nici să se închine la idol, ci şi-a pus capul pentru legile călcate în picioare; deci şi tu luptă-te pentru dreptate până la moarte, şi Dumnezeu se va lupta pentru tine. Să nu-mi spui vorba aceea răsuflată: „Ce are asta de-a face cu mine? Nu e nimic între mine şi el” (Nota 2). Numai cu diavolul n’avem a împărţi nimic, însă cu toţi ceilalţi oameni avem multe lucruri care ne leagă laolaltă. Căci ei se împărtăşesc din aceeaşi fire ca şi noi locuiesc acelaşi pământ, se hrănesc cu aceleaşi mâncări, au acelaşi Stăpân, au primit aceleaşi legi, sunt îmbiaţi la aceleaşi tunuri ca şi noi. Vorba ta e o vorbă satanică (nota mea: vorba aceea răsuflată: „Ce are asta de-a face cu mine? Nu e nimic între mine şi el”), o cruzime diavolească. Deci să nu spunem aşa ci să arătăm fraţilor grija care se cuvine. Eu însă un lucru vă fâgăduiesc şi vă chezăşuiesc vouă cu tot dinadinsul: dacă voi toţi, ce sunteţi de faţă, aţi vrea să vă îngrijiţi de mântuirea cetăţenilor oraşului acestuia, în scurtă vreme se va îndrepta toată cetatea, deşi numai foarte mică parte din ea e acum aici, o parte foarte puţin numeroasă ca mulţime, însă cuprinsă de cea mai mare evlavie. Să împărţim deci mântuirea fraţilor noştri; căci e de ajuns un singur om înflăcărat de râvna (credinţei), ca să îndrepte tot poporul. Dar fiindcă acum nu e aici numai unul, nici doi sau trei, ci o mulţime aşa de mare, care ar putea să se îndeletnicească cu îngrijirea celor cuprinşi de nepăsare, nu din pricina slăbiciunii lor, cât din pricina trândăviei noastre pier şi scapătă cei mai mulţi dintr-ânşii. Dar nu e ciudat, când vedem o bătaie în piaţă, să ne ducem acolo şi să împăcăm pe cei ce se bat: (dar ce vorbesc de bătaie? dacă am vedea că a căzut un măgar, toţi punem mâna şi deopotrivă ne grăbim să-l ridicăm în picioare), iar de fraţii, cari pier să nu avem nici o grijă? Măgarul e hulitorul, care neputând duce povara mâniei sale, s’a poticnit; du-te, ridică-l cu vorba, cu fapta, cu blândeţea, cu străşnicia; să fie leacul felurit. Şi dacă în astfel vom orândui ale noastre, şi ne vom îndeletnici cu îndreptarea semenilor noştri, în curând, când se vor fi învăţat şi ei să primească dojenile noastre, le vom fi plăcuţi şi ne vor simţi lipsa, şi ceea ce e mai presus de toate, ne vom înfrupta din bunurile puse la păstrare, de care deie Domnul să avem cu toţii parte, prin harul şi bunătatea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care şi cu care se cuvine Tatălui şi Duhului Sfânt slavă, putere şi mărire, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sf. Ioan Gura de Aur, „Predicile despre statui”

Notele mele:

Nota 1: „aaah! câtă lipsă de dragoste! ăsta e un îndemn la violenţă! nu se poate aşa ceva!” – ar gândi „iubiriştii” de astăzi, lepădându-se de cuvântul care vrea să trezească în dânşii iubirea de adevăr, de Dumnezeu, aceştia nepricepând de fel, în duh, cuvântul, din partea oricui ar veni acest cuvânt (pentru că fac statuie priceperii şi părerii lor, fără sfatul duhovnicului şi al celor încercaţi).

Nota 2: aşa cum spun mulţi astăzi, aducându-le aminte acelora care „îndrăznesc” să vădească şi să îndrepteze păcatul (e vorba, normal, de păcatul cuiva, căci intotdeauna păcatul este savârşit de cineva, dintr-o cauză sau alta, si mereu cineva se simte vizat), in special păcatul care este hulă adusă Lui Dumnezeu (vezi sectarii şi îngăduinţa faţă de aceştia pe care o reclamă unii „fraţi” în credinţă, care printre altele, aduc şi dovezi de sfinţenie de la aceia – ce îngăduinţă să ai faţă de aceşti „fraţi”, gândindu-te la îngaduinţa Domnului pentru tine?), cum că se fac „judecători” ai păcătosului, în loc să tacă şi să se roage, dupa cum ar fi, in opinia lor, „mai bine”… Vorbele acestea denotă o atitudine tolerantă nu faţă de păcătos, ci faţă tocmai de păcat, nepăsare faţă de păcat – tocmai la aceia care au pretenţia că sunt „iubitori” de aproape… In fapt, unii ca aceştia se dovedesc, prin faptele acestea, a fi iubitori doar de patimile lor, din care nu vor sa fie treziţi nici ei, precum nici aceia pe care-i „apără”. Oricine, însă, trebuie văzut în POTENŢIALITATEA sa, oricine are şansa mântuirii, dar tocmai pentru că vedem potenţialul de mântuire al celuilalt nu trebuie să-l răbdăm în păcat (mai ales în cel aducător de hulă). Despre modalităţile de ridicare a aproapelui nostru din păcat ne spune Sf. Ioan, mai departe, pe scurt: „du-te, ridică-l cu vorba, cu fapta, cu blândeţea, cu străşnicia; să fie leacul felurit„.

Publicitate

---