CU SIMŢURILE SĂ PRIVIM SIMBOLURILE, IAR CU DUHUL SĂ CITIM DUHUL – Meditaţie despre cunoaşterea adevărului (Sf. Nicolae Velimirovici) (2)

Când Ziditorul lumii i-a făcut pe protopărinţii noştri, le-a zis: „Stăpâniţi peştii mării şi pasările ceriului şi toate dobitoacele şi tot pământul şi toate vietăţile, carile se târăsc pre pământ!” /Fac. 1:28/ Această poruncă a lui Dumnezeu o parafrazează Psalmistul, spunând: „L-ai pus preste lucrurile mâinilor tale; toate ai supus sub picioarele lui, oile şi boii, toate, încă şi dobitoacele câmpului, pasările ceriului şi peştii mării, cele ce străbat cărările mărilor.” /Ps. 8:6-8/

Ce înseamnă toate acestea? În orice caz, nu „a cuceri natura” în sensul modern, adică a trage foloase de pe urma ei, dar în acelaşi timp a i te închina ei, în locul lui Dumnezeu (şi deci, în fapt, a te supune ei)! Ci înseamnă: „Omule, tu să stăpâneşti peste simboluri, nu ele peste tine.” Sau: „Omule, toate făpturile să fie la picioarele tale ca o carte citită şi înţeleasă, iar tu cu duhul tău să te ţii de ceruri, de împărăţia realităţilor duhovniceşti. Toate sânt mai prejos de tine, toate sânt la picioarele tale, iar tu eşti mai prejos doar decât Făcătorul tău, eşti la aşternutul picioarelor Lui.”

În Biblie se spune limpede că este închinare la idoli a-ţi face dumnezeu din vreo făptură a lui Dumnezeu, fie aceasta Soare, sau Lună, sau stea, sau piatră, sau lemn, sau vietate, sau dumbravă, sau munţi – din vreo făptură a lui Dumnezeu sau din vreun lucru al mâinilor omeneşti. Pentru că închinarea la acestea este închinare la literă, nu la duh; la simbol, nu la realitate.

Citirea după literă a naturii este idolatrie. Şi orice idolatrie îl separă pe om de realităţile duhovniceşti, în primul rând de Dumnezeu. „Duh este Dumnezeu, şi cei ce se închină lui, în duh şi adevăr trebuie a se închina.” Pentru închinătorii la idoli, ca şi pentru filosofii materialişti – ei fiind, de fapt, totuna – natura este ca scrierea Chinezească. Pentru un străin ignorant care ar vedea pentru prima dată scrierea Chinezească, aceasta ar părea ţesătură, ornamentică, fermecătură pestriţă, fără nici un rost şi însemnătate lăuntrică. Închipuiţi-vă că în faţa acestei scrieri se află un ignorant şi un Chinez ştiutor de carte.

Ignorantul ar privi şi ar vedea numai fermecătura pestriţă, ţintuindu-şi toată luarea-aminte asupra liniilor, unduirilor şi dungilor acestei scrieri, pe când Chinezul nu ar lua seama la slovele pestriţe, ci ar purcede grabnic să urmărească înţelesul, însemnătatea de gând şi duh cuprinsă în acele slove pestriţe. Ignorantul şi-ar aţinti şi ochii, şi duhul la forma dinafară a scrierii, pe când Chinezul ar privi scrierea doar cu ochii, iar cu duhul ar cuprinde duhul din slove. Iată o imagine foarte nimerită a închinătorii la idoli – cărturari sau necărturari – pe de o parte şi a adevăraţilor Creştini pe de altă parte.

Pentru cei dintâi, simbolurile sânt ascunse şi pentru simţuri şi pentru duh, iar ceilalţi cu simţurile privesc simbolurile, iar cu duhul citesc duhul.

(Sf. Nicolae Velimirovici, “Simboluri si semne“)

*

Comentariu “N-am cuvinte”:

Sunt extrem de puţine sursele mass-media (inclusiv internetul) prin intermediul cărora ajung la noi emisiuni şi documentare care să nu fie cuprinse de adâncul întunericului păcatului, de acest mod de gândire care fuge, la propriu, de Dumnezeu. Asistăm pasiv la bombardarea noastră cu fel şi fel de concepte, de idei “în trend”, care prind la publicul larg, un public care nu citeşte mai deloc sau dacă mai şi citeste, o face ori fugar, ori fără discernământ, acceptând ca bune toate câte-i sunt puse înainte ca “dovedite”; la publicul neştiutor, naiv, dar avid de a-i fi zgândărit orgoliul cu pretenţii elitiste. Concepte, formulări precum “Mama natură”, “vechimea de milioane de ani a universului”, “existenţa civilizaţiilor extraterestre”, exprimate concomitent cu îndoielile vizavi de creştinism (de ex. ideea unor “cercetători” conform cărora Biblia ar conţine coduri secrete- !?!), sau despre Familia Sfânta, sau Mântuitorul nostru (familia Lui Iisus, copilăria Lui Iisus s.a.) ne sunt aduse la cunoştinţă în mod sistematic, programat, toate cele de mai înainte fiind redate în aşa fel încât să fie receptate, percepute ca adevărate “dogme” ştiinţifice de necontestat.

Omul se închină la natură, omul se închină la ştiinţă, la creaţie (ţin să amintesc aici inclusiv de invazia pornografiei, plaga cea mai răspândită şi cea mai periculoasă, prin rapiditatea şi profunzimea în care pătrunde sufletul celui căzut în plasa ei). Omul contemporan este îndepărtat de Dumnezeu, de cele mai multe ori trăind doar cu impresia credinţei, avându-L în gand numai ca şi concept, fără însă a-şi proba această credinţă prin rugăciune (inclusiv pentru vrăjmaşi, fără supărare, ci osândindu-ne şi cerând iertare Domnului pentru păcatele noastre, după cum ne învaţă mult-pătimitorul Anastasie Malamas – un Iov al zilelor noastre – în cartea „Ca aurul în topitoare„), pocăinţă, ascultare, smerenie, fapte bune făcute pentru slava Lui Dumnezeu.

Cuv. Paisie Aghioritul spune că „Oamenii, în prezent, se bucură de tot ce e material. Dacă au un automobil nou, le saltă inima. Dacă au o casă minunată, le saltă inima. Dacă au îmbrăcăminte, încălţăminte ş.a., le saltă inima (…). Adică se bucură de tot ce e material. Iar cei ce duc o viaţă îngerească, se uită la acestea ca la nişte gunoaie. […] Aşadar, vom fi atenţi ca inima noastră să nu se lipească de nimic pământesc, să ne curăţim de patimi şi fiecare să se corecteze pe sine (de la mirean la episcop) şi să ne străduim ca toate faptele noastre să-I fie plăcute Lui Dumnezeu.” („Stareţii despre vremurile cele din urmă„).

“Pentru cei dintâi, simbolurile sânt ascunse şi pentru simţuri şi pentru duh, iar ceilalţi cu simţurile privesc simbolurile, iar cu duhul citesc duhul.” – să ne străduim să răspundem la întrebarea: Noi din care categorie facem parte? Suntem, oare, dintre aceia care CREDEM că înţelegem, dar această credinţă o vădim ca falsă prin însăşi neascultarea noastră faţă de Biserică, din spiritul cârcotaş la adresa sfinţilor, a Scripturilor şi in definitiv, chiar a Lui Dumnezeu? Prin chiar refuzul nostru de a privi înlăuntrul nostru, prin lipsa de smerenie, trăim doar din IMPRESII, visăm că suntem credincioşi, credem acestui vis şi suntem simpli vânători de vânt… Avem măcar TEAMA de a nu fi printre aceştia, sau ne poziţionam de la bun început ca judecători ai celor din prima categorie, mândri că facem parte din a doua? Oare e chiar aşa?

Să medităm la cuvintele sfinte, să ne rugăm stăruitor, să-i cerem Domnului smerenia, să părăsim păcatul care ne acoperă ochii cei duhovniceşti (împiedicându-ne adevărata vedere), căci numai aşa ne vom număra printre cei care “cu simţurile privesc simbolurile, iar cu duhul citesc duhul”.

---

• Meditaţie despre cunoaşterea adevărului (Sf. Nicolae Velimirovici) (1)

.

Publicitate

---