Cum să ne comportăm la serviciu – Sf. Nicodim Aghioritul

Aveţi mai jos un fragment din cuvântul Sf. Nicodim Aghioritul adresat nouă, tuturor fraţilor întru Hristos ce ducem lupta pentru mântuire, un cuvânt de mare importanţă pentru cei care ne câştigăm pâinea prin muncă – despre modul în care suntem ispitiţi de diavol la locul de muncă. Să luăm aminte – dacă toţi ne-am face datoria pentru Hristos, dacă am căuta mai mult să facem Voia Lui, atunci uşor-uşor n-am mai minţi şi n-am mai înşela; n-am mai fi nepăsători faţă de lucrul făcut sau faţă de colegi, ori faţă de ustensilele de lucru; am fi ordonaţi în toate şi am evita timpii morţi (plictiseala, bârfa); n-am munci „pentru carieră”; ci toate le-am face SPRE SLAVA LUI DUMNEZEU. În cazul acesta, diferenţa dintre teorie şi practică este mică, totul este să pui, efectiv, în practică, totul este să vrei să urmezi drumul cel drept: „toţi creştinii meşteri se cade a lucra după Dumnezeu şi fără vicleşug meşteşugurile şi lucrul mâinilor lor„.

Multe şi de multe feluri sunt meşteşugurile urâtorului de bine diavol, binecuvântaţilor fraţi, cu care se luptă să piardă sufletele creştinilor. Din cele multe însă, trei sunt mai de căpetenie. Cea dintâi meşteşugire a lui este lupta să împiedice pe creştini să nu facă vreun bine desăvârşit. A doua meşteşugire a lui este, dacă se va birui şi nu va putea să-i împiedice, a nu-i lăsa să facă binele pe care îl începuse după Dumnezeu şi cum se cuvine.

Iar a treia meşteşugire este a face pe creştini, după ce ar isprăvi binele acela după Dumnezeu, să se mândrească şi să se slăvească în deşert pentru acel bine pe care l-au făcut, ca prin mândrie să-şi piardă plata; aşa hotărăşte preacuviosul Ioan, arhitectonul scării celei cereşti: „Trei gropi ne sapă nouă dracii; şi întâi se luptă, ca pe lucrul cel bun să-l oprească de a se face. Iar al doilea, după întâia lor biruire, ca nu cumva după Dumnezeu lucrul cel întâmplat să se facă. Iar după ce furii şi pe acest scop al lor nu-1 dobândesc, atunci de aceea cu lesnire venind de faţă în sufletul nostru, ne fericesc pe noi, ca şi cum după Dumnezeu întru toate am petrece” (Cuv. 26, pentru desluşire).

Acum ca să aducem vorba noastră la ţinta ei, ştiind diavolul că, lucrând cineva meşteşug ca să trăiască din osteneala mâinilor sale, este lucru bun şi folositor, fiindcă adună mintea omului şi o face să lipsească de la răutăţi şi de la păcate, precum zice Solomon: „Celui păcătos i-a dat Dumnezeu grijă să umble şi să adune” (Eccles. 2, 26). Ştiind că a lucra omul este poruncă legiuită, întâi de Dumnezeu şi al doilea de Sfinţii Apostoli, căci Dumnezeu mai înainte de neascultare a dat poruncă lui Adam să lucreze: „A luat, zice, Domnul Dumnezeu pre omul pe carele l-a făcut şi l-a pus în raiul desfătării, să-l lucreze şi să-l păzească” (Fac. 2, 15). Asemenea şi după neascultare l-a pus la lucru zicând: „întru sudoarea feţei tale vei mânca pâinea ta” (Fac. 3, 19). Pentru că, dimpreună, toţi Sfinţii Apostoli poruncesc în Aşezămintele lor şi zic creştinilor: „Cu toată cucernicia să vă îndeletniciţi la lucrul vostru, ca în toată vremea să vă fie spre îndestulare, şi înşivă, şi celor lipsiţi, spre a nu îngreuia Biserica lui Dumnezeu” (Aşez. Cartea 2, cap. 63).

Şi îndeosebi, Apostolul Pavel scrie către Tesaloniceni: „Şi vă rugăm pe voi, fraţilor, să adăugaţi mai mult şi cu dragoste să vă nevoiţi ca să fîti cu linişte si să faceţi ale voastre si să lucraţi cu mâinile voastre, precum am poruncit vouă” (I Tes. 4, 10).

Aceasta, zic, ştiind-o diavolul, ce a meşteşugit? A aruncat pe mulţi creştini din cei de acum şi mai cu seamă din începători şi din cei bogaţi, în nelucrarea mâinilor şi în nepăsare.

Pentru aceea (afară de cei puţini), ei altceva nu fac toată ziua, fără numai să se împodobească să se ducă la teatre şi la târguri, ca să audă ce face unul şi ce face altul; să primească de la deosebite locuri înştiinţări noi pentru împăraţi, să joace cărţi, cuburi, domino şi alte asemenea jocuri; să mănânce, să bea şi să se veselească desfătat; să cheltuiască cea mai mare parte a zilei în somn moleşit pe perne şi saltele groase şi să trăiască o viaţă, nu creştinească, ci păgânească; nu a oamenilor celor cuvântători, ci dobitocească şi porcească şi asemenea celor necuvântătoare, netrebnică pentru dânşii şi mult mai netrebnică pentru ceilalţi fraţi ai lor. Şi astfel, prin nelucrare, nu numai că împiedică diavolul pe aceşti creştini de la folosul şi buna vieţuire care se capătă prin lucrarea mâinilor, ci încă îi umple de multe răutăţi şi diferite patimi şi păcate; pe care, nelucrarea are obiceiul a învăţa pe ucenicii săi, precum zice Duhul Sfânt prin înţeleptul Sirah:„Multe răutăţi a învăţat nelucrarea„ (Sirah, 33, 32). Iar pe creştinii pe care n-au putut să-i piardă cu nelucrarea, care sunt mai cu seamă cei săraci şi mişei, care se îndeletnicesc la diferite meşteşuguri şi lucruri de mână, pe aceştia într-alt fel se meşteşugeşte diavolul să-i piardă, fiindcă pe unii din meşteri îi îndeamnă să spună minciuni, iar pe alţii să facă vicleşug şi furtişaguri; pe unii să jure strâmb şi să blesteme, iar pe alţii în sfârşit, îi îndeamnă să se mândrească că sunt meşteri procopsiţi şi să pizmuiască pe cei de un meşteşug cu ei, sau să lăcomească şi să aibă mare patimă spre a lucra ca să câştige bani mulţi şi să se facă bogaţi. Aşa de obşte pe toţi meşterii şi pe creştinii care lucrează în lume lucrul mâinilor, îi aduce în stare urătorul de bine diavol, să nu lucreze binele, adică meşteşugul lor, după Dumnezeu şi precum se cuvine. De aceea, aceşti meşteri care se văd că dintre toţi oamenii ceilalţi ai lumii petrec o viaţă mai bună, fiindcă trăiesc din meşteşugul lor şi cu dreptate din osteneala mâinilor lor, aceştia, zic, se fac furi, mincinoşi, călcători de jurământ, mândri, hulitori, zavistnici, lacomi, nemilostivi; precum gura cea de aur a lui Ioan, pe acestea punându-le de faţă, zice: „Deci, veniţi să cercetăm neamul meşterilor celor ce lucrează meşteşugurile cu mâinile lor. Că aceştia mai vârtos se pare că trăiesc din osteneli drepte şi din sudorile lor. Dar şi aceştia când nu iau aminte de sine, multe rele îşi adună lor de aicea. Că pe nedreptatea cea din cumpărare şi vânzare, o înjugă cu lucrarea ostenelilor celor drepte şi adaugă peste asuprire de multe ori şi jurământuri strâmbe şi cuvinte mincinoase şi sunt daţi numai la lucrurile vieţii acesteia şi pironiţi la pământ şi cum să adune bani toate le fac, iar cum să dea celor lipsiţi, nu pun multă osârdie, pururea vrând să-şi mărească avuţiile lor” (Omil. 61, la cea de la Matei).

Şi cea mai mare răutate este aceasta, că meşterii şi lucrătorii cu mâinile nici nu simt cu totul că păcătuiesc, fiindcă socotesc că minciunile şi vicleşugurile, furtişagurile şi alte neorânduieli pe care le uneltesc la meşteşugul lor, nu sunt păcate şi călcare a poruncilor lui Hristos, ci sunt apucături şi urmări trebuincioase meşteşugului pe care îl lucrează; şi aşa nu se mărturisesc de acestea la duhovnicul lor şi nici nu se pocăiesc. O, meşteşugire încurcată a diavolului! O, mare înşelăciune a creştinilor! Pentru aceasta şi eu am hotărât să dau pe faţă această meşteşugire a diavolului şi să mustrez înşelăciunea cea vătămătoare de suflet a creştinilor cu acest cuvânt de faţă şi apoi să arăt că toţi creştinii meşteri se cade a lucra după Dumnezeu şi fără vicleşug meşteşugurile şi lucrul mâinilor lor; şi luaţi aminte.

Publicitate

---