CA AURUL ÎN TOPITOARE (p.1). Să nu se tulbure inima voastră… În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt…

Alexander Shurlakov."Exaltation of the Cross"

Alexander Shurlakov."Exaltation of the Cross"

Dumnezeu şi-a ales pe cele nebune ale lumii ca să ruşineze pe cei înţelepţi. Dumnezeu şi-a ales pe cele slabe ale lumii ca să le ruşineze pe cele tari; Dumnezeu şi-a ales pe cele de neam de jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt. Ca nici un trup să nu se laude înaintea Lui Dumnezeu (I Cor. 1, 27-29)

Cele de mai sus se potrivesc smeritului şi mult-pătimitorului Anastasie Malamas (1929-2004), care prin credinţa sa în Hristos cea lucrătoare a primit multe harisme cereşti. El s-a născut în decembrie 1929 în Kokalu, un sat mic aflat lângă lacul Volvis. De mic copil el a intrat în lupta pentru supravieţuire, căci a rămas orfan de tată încă de la vârsta de trei ani. La început a fost cioban de oi, apoi a lucrat la câmp, mai târziu în construcţii. A fost şi hamal (în depozite), grădinar, zarzavagiu ambulant. Asa cum spunea el insusi, la varsta de şaisprezece ani s-a gândit pe care drum să apuce. De atunci s-a afierosit Lui Hristos şi lucrării poruncilor evanghelice simţindu-se deja „încorporat”. Atunci când se întâlnea e munte cu un alt cioban credincios, Neoclis pe nume, se salutau unul pe altul cu următoarele cuvinte:

– Îl iubeşti pe Hristos?

– Da, Îl iubesc!

Cu prima ocazie el a vândut o piele şi şi-a cumpărat Noul Testament. Această carte îi devenise atât de dragă, încât suferea şi plângea pentru ea. Era atât de pătruns de învăţăturile ei, încât atunci când vorbea, cita întotdeauna un pasaj din Evanghelie. Două dintre capitole, Fericirile din Evanghelia lui Matei şi capitolul 14 de la Ioan le spunea chiar pe de rost cu vocea sa copilarească: „Să nu se tulbure inima voastră… Credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine… În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt…”. Simţea o dragoste deosebită pentru Biserică, pentru slujbele ei, pentru Tainele ei. „Adorarea Lui Dumnezeu este dor nepotolit”, spunea el. Simţeai odihnă sufletească chiar şi numai când îl priveai, deoarece vorbea pilda vieţii lui. Era blând, fără de răutate, harnic, compătimitor. Deoarece trăise în munţi încă de mic copil, înţelegea pasajele din Evanghelie fără să se silească, mai ales parabolele care au legătură cu viaţa de ţăran, şi dădea pilde din natură într-un chip minunat. Era cu adevărat un învăţat-de-Dumnezeu, căci la şcoală nici măcar trei clase nu a apucat să termine. Spunea lucruri care te făceau să crezi că citise Părinţii Bisericii, în timp ce el nu citea decât din mult iubita sa carte a Noului Testament. Şi nu numai că spunea, dar punea şi în practică cu ajutorul rugăciunii cele pe care le citea. Adeseori spunea: „Ah, Dumnezeul meu, curăţeşte-mă de cele ascunse şi fără de voie ale mele!” (Vezi Ps. 18, 13). La fel şi din Pateric: „Doamne, de cele ascunse ale mele curăţeşte-mă, ca să nu mă ruşinez în rugăciunea mea!”.

La vârsta de patruzeci de ani s-a îmbolnăvit de diabet. A primit această boală cu toate complicaţiile ei ca pe o deosebită binecuvântare de la Dumnezeu. Nu şi-a întrerupt munca, în ciuda regimului special (injecţii cu insulină, dietă severă, dese controale la locul de muncă), ci dimpotrivă, a lucrat din greu până la vârsta de şaizeci şi şapte de ani cu sapa, cu lopata, udând grădinile pe care le lua în arendă, căci el însuşi nu avea ogoare. Când venea vremea recoltei, mergea prin sat cu un car, iar mai apoi cu un cărucior cu trei roţi, pe care îl împingea cu mâna, strigând cu vocea sa copilarească şi făcând reclamă zarzavaturilor sale.

Întotdeauna punea în sacoşa celui care cumpăra mai mult decât cântărea. Pe lângă aceasta, mergea la cei nevoiaşi şi le lăsa pe ascuns cele mai bune roade ale trudei sale. De multe ori cădea în comă din pricina hiperglicemiei sau, dimpotrivă, a hipoglicemiei, după care era internat în spitale. Din pricina angiopatiei diabetice i s-a cangrenat piciorul stang, pe care apoi i l-au tăiat de sub genunchi. După puţin timp a orbit. Astfel a fost ţintuit la pat petrecând ultimii şapte ani ai vieţii sale inchis în camera sa, „singur cu Singurul Dumnezeu”. Se deplasa numai în interiorul casei sale cu ajutorul unui cărucior. Între timp i-au apărut şi la celălalt picior ulceraţii, umflături, degetele i s-au înnegrit din pricina cangrenei. Toate acestea îi provocau dureri insuportabile.

Odată a simţit o durere atât de mare în picior, de parcă i l-ar fi tăiat cu fierăstrăul. Şi pe lângă aceasta, nu lipseau durerile nici de la cel amputat. Însă atunci când îl întrebai ce face, el răspundea:

– Mai bine aici, înăuntru, decât să fac păcate în piaţă, pălăvrăgind sub platan.

Şi astfel, în linişte, se aduna în sine şi se dăruia cu totul iubitei sale îndeletniciri, rugăciunea, care îl atrăgea ca un magnet.

Era atât de atent la cuvinte, încât niciodată nu a judecat. Acesta, care atâţia ani nu a băgat ceva dulce în gura sa, nu numai că nu a rostit vreodată un cuvânt amar împotriva, dar nici măcar vreo umbră de defăimare nu a lăsat asupra cuiva. Şi toate acestea le făcea fără să se silească, fără să se făţărnicească. Ai fi spus că avea în mintea sa sfaturile Sfântului Apostol Pavel către Timotei şi cele către Tit, dar pe care nu le citise: „Să fii treaz în toate, rău-pătimeşte. Fă lucru de evanghelist, să fii neagonisitor de câştig urât, îngăduitor, blând”.

În fiecare dimineaţă asculta (de atunci de când a încetat să mai lucreze, pentru că mai înainte se scula foarte de dimineaţă) la postul de radio „Lidia” viaţa sfântului zilei şi auzindu-l se umilea şi se minuna de pătimirile sfinţilor. „Iată cât de vie este credinţa noastră!” spunea el. Apoi ascultând troparul sfântului se bucura. Era cuprins de întristarea dătătoare de bucurie.

În ultimele luni ale vieţii sale complicaţiile bolii lui îndelungate l-au silit să se interneze în mai multe spitale. Suferea de edem pulmonar cu dispnee, atacuri de anghină pectorală, infarcturi şi de dureri aproape insuportabile la piciorul cangrenat. Din pricina glicemiei pe care trebuia să o regleze adeseori cu insulină şi a analizelor ce era nevoit să le facă, a trebuit să fie găurit de mii de ori cu injecţii. De multe ori a fost dus cu targa la spitalul de urgenţă. Iar după ce se făcea puţin bin, o lua de la început. Directorul unei clinici de cardiologie spunea cu uimire că „Am văzut de multe ori la acesta o ameliorare neaşteptată”. Însă pe chipul sărmanului Anastasie, din pricina nenumăratelor internări în spitale, a deselor transportări cu targa şi ambulanţa, se vedeau semnele oboselii, precum şi sentimentul că îi oboseşte pe ceilalţi, mai ales că era ţintuit în cărucior, dar totodată şi roadele Duhului Sfânt: dragostea şi interesul pentru ceilalţi, credinţa, îngăduinţa, răbdarea, înfrânarea. Înfrânarea în toate, în vorbire, în hrană, care în cazul său era şi medicamentul său. Ţinea posturile, iar atunci când trebuia să se împărtăşească, aşa cum îi rânduise duhovnicul, aştepta flămând până venea preotul după terminarea Sfintei Liturghii. Deşi suferea mult din pricina diabetului, cu toate acestea aştepta cu ardoare Sfânta Împărtăşanie, prin care, aşa cum spunea el, „primim de la Hristos porţia (de har)”.

Şi după ce s-a curăţit prin răbdare ca aurul în cuptorul necazurilor a ajuns să spună în ultimele zile ale vieţii sale: „Ah, Dumnezeul meu, mântuieşte-mă! Ah, Dumnezeul meu, iartă-mă! Dă-mi putere şi curaj ca să port Numele Tău în inima mea! Ah, nimic altceva nu mai vreau…”. Iar în zilele ce-au urmat nu s-a rugat pentru sine, ci spunea cu o voce rugătoare, în timp ce isonul era ţinut de zgomotul pe care îl făcea aparatul de oxigen: „Ah, Dumnezeul meu, mântuieşte omenirea… Dumnezeul meu, mântuieşte omenirea… mântuieşte omenirea…”. În timp ce spunea acestea părea că se află în altă parte.

Iar acum, acolo unde te afli în bucuria cerească, bunule şi mult răbdătorule frate în Hristos, Anastasie, tu, care nu ai cunoscut bucuriile deşarte ale acestei lumi, ci darurile harului, roagă-te şi pentru noi, cei puţin credincioşi şi sărmani.

Sursa: Ca aurul în topitoare. Viaţa mucenicească a unui Iov al zilelor noastre

Anunțuri


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s