Astăzi, 5 august – Sf. Ioan Iacob de la Neamţ (Hozevitul): PRICINILE DEZNĂDEJDII ŞI NĂDEJDEA CELOR CĂZUŢI

„Prin nadejde ne-am mantuit, zice Sfantul Apostol Pavel. A intrebat un frate pe un batran zicand: “Parinte, ce insemneaza Proorocul prin cuvintele acestea: „Nu este mantuire lui, intru Dumnezeul lui!’?” Si a zis batranul:

Insemneaza gandurile deznadajduirii, cari vin de la draci la cel ce greseste si zic: De acuma nu iti este tie mantuire intru Dumnezeu! Prin asta il ispiteste de vrajmasi, ca sa-l arunce intru deznadajduire. Asupra lor trebuie sa se lupte omul zicand: Domnul este mantuirea mea si El va scoate din cursa picioarele mele„.

Cred ca le este cunoscuta la toti pilda cea din Pateric cu fratele care cadea in pacatul desfranarii in toate zilele si iarasi in toate zilele imblanzea pe Domnul prin pocainta lui cea cu multe lacrami si rugaciuni. Se pocaia si iarasi cadea in noroiul pacatului, insa nu se deznadajduia de mantuire niciodata. Desi se arata mincinos intru fagaduinta lui, dar Prea Milostivul Dumnezeul nu se intorcea de catre el, ci rabda faradelegea fratelui si astepta intoarcerea lui. Si aceasta cadere a fratelui insotita de mustrare a urmat vreme de 10 ani de zile si mai mult. Desigur ca vrajmasul mantuirii s-ar fi bucurat sa-l vada pe frate ca vine la deznadajduire dupa atatea caderi si dupa atatea fagaduinte mincinoase. Se astepta de asemenea, pizmasul sa vada ca si Domnul se manie si nu-l mai primeste pe cel care isi calca mereu fagaduinta si nu se indreapta, insa cu parere de rau vede ca nici fratele nu se deznadajduieste de mantuire si nici Milostivul Dumnezeu nu se manie, ci il primeste in toate zilele cand se pocaieste.

N-a mai putut suferi ucigasul atata rabdare, pe care o arata Domnul catre cel cazut. Pentru aceasta a inceput a striga catre Sfanta Icoana a Domnului, zicand: „O, ce este mie si Tie, Iisuse Hristoase? Milostivirea Ta cea nemasurata ma biruieste si ma surpa, pentru ca primesti pe acest curvar, care se arata mincinos in toate zilele inaintea Ta, defaimand stapanirea Ta! Pentru ce nu-L arzi pe el, ci indelung rabzi si suferi?”

Si multe zicand si iutindu-se balaurul a tacut. Atunci s-a facut glas ca de la Sfantul Jertfelnic, zicand: “O, balaure prea viclene si pierzatorule, nu te-ai saturat de socoteala ta cea rea, ca ai sorbit lumea? Ci inca te silesti sa rapesti si sa inghiti pe cel care a venit la mila Mea cea nespusa? Oare ai tu atatea greseli ca sa le pui in cumpana si sa traga intocmai cu Sangele cel scump, carele l-am varsat pe Cruce pentru dansul? Iata Junghierea Mea si moartea au afundat (adica au biruit) faradelegile lui! Insa tu, cand vine el la pacat nu-l gonesti pe el, ci il primesti cu bucurie, nadajduind ca-l vei dobandi pe el si Eu oare nu-l voi ierta pe el, oare nu-l voi milui, Eu cel atat milostiv si iubitor de oameni? Carele am poruncit verhovnicului meu Petru Apostolului, ca sa ierte celui care greseste in fiecare zi pana la saptezeci de ori cate sapte? Asa cu adevarat (il voi ierta) ca de vreme ce alearga la Mine, nu Ma voi intoarce de catre el pana ce il voi mosteni. Ca pentru pacatosi, Eu m-am rastignit si preacuratele Mele palme pentru dansii le-am intins, ca cel ce va voi sa se mantuiasca, sa alerge si sa se mantuiasca. Ca de catre nimenea Eu nu ma intorc, pe nimenea nu gonesc; macar desi de nenumarate ori intr-o zi de va gresi si de nenumarate ori va veni catre Mine, nu va iesi afara scarbit. Ca Eu nu am venit sa chem pe cei drepti la pocainta, ci pe cei pacatosi!“.

Si facandu-se glasul acesta sta diavolul tremurand si neputand sa fuga. Si iarasi s-a facut glas, zicand: “Asculta amagitorule pentru cele ce zici ca sunt nedrept, ca Eu catre toti sunt drept? Ca in ceea ce aflu pe cineva, intru aceea il judec. Deci iata pe acesta l-am aflat stand inaintea picioarelor Mele si biruitor peste tine aratandu-se. Il voi lua deci pe el si voi mantui sufletul lui, pentru ca nu s-a deznadajduit de mantuirea sa. Iar tu vezi cinstea lui; crapa de zavistia ta si rusineaza-te!”

Deci stand fratele cu fata in jos si tanguindu-se, si-a dat duhul. Si indata, urgie mare venind ca focul a cazut peste satana si l-a mistuit pe el. De aicea sa cunoastem, fratilor, milostivirea si iubirea de oameni a lui Dumnezeu cea nemasurata si niciodata sa nu deznadajduim de mantuirea noastra; “Indrazniti, ca Eu am biruit lumea” (zice Domnul in Sfanta Evanghelie) si Sfantul Apostol in cartea sa catre Romani zice: “Prin nadejde ne-am mantuit si daca Dumnezeu este pentru noi, cine ne poate fi impotriva?... Caci cate s-au scris mai inainte, spre invatatura noastra s-au scris, ca prin rabdarea si prin mangaierea ce ne-o dau Scripturile sa ne pastram nadejdea… si Dumnezeul nadejdii sa va umple de toata bucuria si pacea prin credinta, ca prin puterea Duhului Sfant sa va imbogatiti intru nadejde. Amin” (din cartea catre Romani a Sfantului Apostol Pavel).

————————————————————————————–

Insemnare: Sa nu mire pe nimeni daca eu amintesc cam des despre boala aceasta a sufletului [deznadejdea]. Astazi lumea este bantuita mai mult ca oricand de rautatea aceasta si cele mai multe crime – despre care aflam din ziare – sunt urmarile deznadejdii.

Nu este nicio patima din care vrajmasul sa aiba atata castig, precum este patima deznadajduirii. Din cauza ei se intampla sinuciderile, omorurile si lepadarile de credinta.

Iar daca unii deznadajduiti nu se omoara singuri sufleteste aceasta se datoreaza mai mult imprejurarilor, insa ei sufleteste sunt morti inainte de mormant. Pentru ca deznadejdea este moarte duhovniceasca, de vreme ce omul isi intoarce fata de catre ajutorul lui Dumnezeu si se da in stapanirea celui rau. “Cel care deznadajduieste isi ucide singur sufletul sau!“, zice Sfantul Ioan Scararul in cuvantul 5 pentru Pocainta. Toate pacatele aduc dusmanie intre om si Dumnezeu. Sunt insa unele pacate mai grele, care se cheama pacate de moarte si anume: Mandria, Iubirea de arginti, Zavistia, Curvia, Lacomia pantecului, Mania si Trandavia. Acestea se cheama pacate de moarte, pentru ca sunt impotriva celor doua porunci din Sfanta Evanghelie (a iubi pe Dumnezeu si pe aproapele) si ele pricinuiesc moarte sufletului, adica osanda vesnica. Din acestea sapte odraslesc toate celelalte pacate.

Insa milostivul Dumnezeu a pus la indemana omului taina Pocaintei prin care se poate vindeca sufleteste, oricat de pacatos ar fi el. (…)

Multi dintre credinciosii crestini, care se adapa cu mustul desertaciunii lumesti isi dau seama de primejdia sufleteasca in care se afla, isi dau seama de primejdia sufleteasca in care se afla si doresc mantuirea, dar nu mai au curajul s-o caute. Ei zic ca mantuirea lor s-a sters din “Condica lui Dumnezeu” si orice ar face, nu mai este indreptare pentru ei. Socotesc ca prea mult s-au abatut din calea Sfintelor Porunci si pentru aceasta, Dumnezeu nu-i mai primeste. Partida aceasta de oameni au pierdut nadejdea mantuirii si sunt asemenea unor raniti care nu mai primesc nicio doctorie spre vindecare, iar ranile lor se cangreneaza si putrezesc.

Slabanogirea aceasta sufleteasca (cu indoiala si deznadejde) vine si la multi credinciosi, care au hrana pentru suflet precum si liman prielnic de mantuire, dar nu stiu sa le pretuiasca.

Si anume sunt unii care au cunoscut desertaciunea vietii, s-au trezit din somnul pacatului si au luat drumul pocaintei. Dar pricepand ei cat de mult sunt datori lui Dumnezeu pentru pacatele lor si vazand ca nu pot implini canonul pocaintei asa cum se cuvine, incep sa se imputineze la suflet si pierd nadejdea mantuirii. Sunt insa si unele persoane care s-au pazit de viermele stricaciunii lumesti, au destule cunostinte duhovnicesti, insa au o oarecare imputinare de suflet si indoiala pentru mantuirea lor.

Cercand mai cu de-amanuntul diferite cazuri, vom vedea ca imputinarea de suflet si deznadejdea se ivesc din urmatoarele motive:

1. Inainte de toate si la cei mai multi este lipsa de povatuitori duhovnicesti; apoi

2. Necunoasterea Sfintelor Scripturi pentru care ne robesc parerile gresite si inselaciunea mintii;

3. Vatamarea dreptei credinte cand facem prietesug cu ereticii, cu masonii si comunistii;

4. Trandavia duhului (adica parasirea celor duhovnicesti si nesimtirea) fara cainta;

5. Nemarturisirea curata (cand o facem de mantuiala sau cu ascunsuri si pricinuiri [justificari, indreptatiri];

6. Impartasirea cu nevrednicie (cand stim ca nu suntem in regula si ne apropiem cu obraznicie, de ochii oamenilor).

7. Cand suntem stapaniti de mandrie si nu ne plecam spre vindecare;

8. Cand am cazut sub legatura cu afurisenie de la arhiereu sau de la preot si nu cautam dezlegare de la slujitorul pe care l-am scarbit;

9. Cand am facut vreo nedreptate mare (prin furtisug sau prin clevetire si nu cautam a repara greseala, impartasindu-ne neimpacati);

10. Cand ne lasam robiti de intristare peste masura, caci aceasta intristare este insasi deznadejde;

11. Cand din zavistie hulim Sfanta Credinta, ori numele lui Dumnezeu ori persoanele sfintite;

12. Cand blestemam (pe noi sau pe altii) si ne juram fara socoteala si nu cautam vindecare”.

(SURSA: ”Profetii si marturii crestine pentru vremea de acum“, Editura Cartea Ortodoxa, Alexandria, 2005)

Preluat de pe Razboi intru cuvant

Acatistul Sfantului Ioan Iacob de la Neamt (Hozevitul) – audio (Razboi intru cuvant)

Viata Sfantului Ioan Iacob

În faţa oglinzii duhovniceşti

***

O, OM!

O, om ce mari răspunderi ai
De tot ce faci pe lume,
De tot ce spui în scris sau grai,
De pilda ce la alţii dai,
Căci ea mereu, spre iad, sau rai,
Pe mulţi o să-i îndrume.

Ce grijă trebuie să pui
În viaţa ta, în toată,
Căci gândul care-l scrii sau spui,
S-a dus, în veci nu-l mai aduni
Şi vei culege roada lui,
Ori viu, ori mort, odată.

Ai spus o vorbă, vorba ta,
Mergând din gură-n gură,
Va n-veseli sau va-ntrista
Va curăţi sau va -ntina,
Rodind sămânţa pusă-n ea
De dragoste sau ură.

Scrii un cuvânt: cuvântul scris,
Rămâne-n urmă drum deschis
Spre ocară sau slavă.
Ai spus un cântec,
Versul tău, rămâne dupa tine,
Îndemn spre bine, sau spre rău,
Spre curaţie , sau desfrâu,
Lăsând în inimi rodul său,
De har sau de ruşine.

Arăţi o cale, Calea ta
În urma ta nu piere,
E calea bună, sau e rea
Va prăbu şi, sau va-ntina,
Vor merge suflete pe ea,
La pace, sau durere.

Trăieşti o viaţă, viaţa ta
E una, numai una
Oricum ar fi, tu nu uita,
Cum ţi-o trăieşti, vei câştiga
Ori fericire pe vecie,
Ori chin pe totdeauna.

O, om ce mari răspunderi ai!
Tu vei pleca din lume,
Dar ce ai spus prin scris, sau grai,
Sau laşi, prin pilda care-o dai,
Pe, mulţi, pe mulţi, spre iad sau rai,
Mereu o să-i îndrume.

Deci nu uita : Fii credincios!
Cu grijă şi cu teamă
Să laşi în inimi luminos
Un semn, un gând, un drum frumos,
Căci pentru toate, ‘nendoios,
Odată, vei da seamă.

Amin!


One Comment on “Astăzi, 5 august – Sf. Ioan Iacob de la Neamţ (Hozevitul): PRICINILE DEZNĂDEJDII ŞI NĂDEJDEA CELOR CĂZUŢI”

  1. AlinA spune:

    Pizmasul L-a judecat chiar pe Dumnezeu. Un pacat cu atat mai mare.
    Daca toti oamenii s-ar uita intai la ei si apoi la ceilalti, am evita multe pacate. In schimb, daca nu te uiti si-n ograda altuia, mai ales cand iti e prieten, nu-l poti ajuta la nevoie. Important e modul in care te uiti fiindca poate aparea pizma, minciuna, rautatea etc. Important e sa nu-l judeci ci sa-ncerci sa-l intelegi si sa-l ajuti.
    Doamne ajuta!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s