Exemplul viu al Sfântului Radu şi al familiei Brâncovenilor

Cuvânt la Patima cea Mântuitoare a Cuvântului Dumnezeu-Om al Sfântului Radu Brâncoveanu:

Când Dumnezeu ne plânge cu lacrimi de sânge, oare ce suntem noi datori să facem? Când Ziditorul a toate lăcrimeaza pentru moartea noastră cu sângele Său, ajunge, oare, ca moartea Ziditorului să o plângem numai cu o lacrimă? O sânge dumnezeiesc! O, dumnezeieşti lacrimi! Unde eşti acum, Maria Magdalena, care erai obişnuită a cădea la picioarele Domnului, ca să verşi pâraie de lacrimi şi cu părul tău să ştergi picioarele Sale? Vino acum, aici, o suflet preasfânt, ca să aduni nepreţuitele lacrimi ale Învăţătorului tău! Adu vasele cu aromate pe care le-ai deşertat în casa fariseului, pentru a le umple cu un balsam mai de preţ, pe care, pentru a-l aduna mai uşor, uite, iţi dau inima mea ca burete, si adună! O, dacă noi toţi, le-am primi de acolo în sufletele noastre, dacă noi, cei care suntem întunecaţi prin păcat, ne-am înveşmânta ca într-o porfiră cu Sângele cel roşu şi curăţitor de păcate al Mântuitorului!

Cu cazne fiind urgisit, rusinat si schingiuit, merge Iisus purtand Crucea. Aceasta este greutatea pacatelor noastre; si cat este ea de apasatoare, sa o pricepem dintru aceea ca, purtand-o Dumnezeul nostru, din pricina greutatii mai mult decat o data a cazut pe cale. Se suie la Golgota si, ostenit fiind, Cel Care atat de mult a suferit pe cale, ajungand la fruntariul patimirii, este intins pe patul dureros al Crucii, spre a Se odihni. Deschide mainile Sale pentru a ne primi in bratele Sale. Inclina capul, aratand prin acest semn ca pe toti ne cheama catre El. Striga cu glas mare, pentru a-l auzi toti ca este insetat de mantuirea tuturor; si, ca un Pastor bun, sufletul sau si-l pune pentru oi. Se inalta in vazduh pentru ca sa fie Mijlocitorul intre Dumnezeu si oameni. Grabnic se intuneca ziua, poate pentru ca sa dea somn dulce Facatorului a toate, Celui ostenit; sau, poate, voind Domnul ca pamantul cel uscat sa-l ude cu sangele Sau, a facut ca soarele sa-si traga inapoi razele, pentru ca sa nu usuce sangele acela cu ale sale calde raze. S-a cutremurat pamantul pentru preamarea facere de bine; si, dintru a sa bucurie s-au deschis mormintele si vii i-a scos afara pe cei morti dintru el. Pietrele s-au despicat, pentru ca inimile iudeilor erau atat de inasprite, dupa cum sunt si ale noastre astazi, incat de o ucidere asa de sangeroasa si de o moarte mult-dureroasa a Facatorului si a Plasmuitorului nostru nu s-au intristat, n-au suspinat, n-au plans, n-au suferit; spre tulburarea si rusinarea noastra se desfac si se despica pietrele, pentru a ne adeveri ca firea necuvantatoare este mai simtitoare si mai miloasa decat inimile noastre.

(…) Iată, dar, este deschisă acum milostivirea îndurării dumnezeieşti pentru cei răniţi; cu toţii, dar, sa alergăm cât mai cu grăbire! De am avea piept de aramă şi inimă de diamant, arama – în topirea dragostei dumnezeieşti, unde este un altfel de foc – se topeşte, iar diamantul cu Sângele cel viu al Mielului se desface. Iarăşi, de suntem răniţi de moarte sau chiar morţi, coasta cea împunsă a Mântuitorului fie-ne mormânt! Şi chiar vii de suntem, să murim la Tronul vieţii, la Crucea cea purtătoare de viaţă. Să alergăm cu toţii şi, lăsând toată grija cea lumească, să cădem cu suspinuri şi lacrimi la picioarele cele pironite ale Dumnezeului celui Răstignit. Să ne aruncăm în braţele Crucii, pentru ca lumea să se răstigneasca întru noi şi noi lumii. Să ne afundăm întru acea ‘Mare Roşie’, pentru a fi număraţi cu aceia “care şi-au înălbit hainele lor în sângele Mielului (Apocalipsa 7, 14). Să alergăm cât mai iute, cu grăbire să ne sârguim, ca să aflăm în ţarina cea arată – comoara, în pământul cel binecuvântat – sămânţa cea aleasă, în izvorul vieţii – apa cea plină de har, în ocări – cinstirile, în pălmuiri – biruinţele, în învinuiri – iertarea, în trestie – sceptrul, în urâciune – frumuseţea, în nenorociri – fericirea, în împrejurări grele – norocirea, în prigoane – pe Dumnezeu, în moarte – viaţa. Amin”.

Acestea sunt gândurile aşternute în scris ale Sf. Mucenic Radu Brâncoveanu, prăznuit astăzi, împreună cu tatăl său Constantin, fraţii Constantin, Ştefan, Matei şi sfetnicul Ianache, martirizaţi pe 15 august, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, zi în care domnitorul Constantin Brâncoveanu împlinea 60 de ani. Sfântul Radu Brâncoveanu tânjea după Dumnezeu, sufletul său iubitor de curăţie plângea după Cel de care ne îndepărtăm prin păcat, şi simţea aceasta ca pe o mare dramă, de unde şi întrebarea de la început: Când Ziditorul a toate lăcrimeaza pentru moartea noastră cu sângele Său, ajunge, oare, ca moartea Ziditorului să o plângem numai cu o lacrimă?” Sfântul Radu era îngrijorat inclusiv de puţinătatea lacrimilor sale şi această grijă a sa, izvorâtă dintr-o adâncă pocăinţă, i-a fost răsplătită de Acela prin cununa muceniciei alături de cei dragi ai săi. Urmare pocăinţei lor adânci, Sfântul Radu şi ceilalţi martiri Brâncoveni au putut „recunoaşte” momentul mărturisirii Lui Hristos, momentul muceniciei.

Din cartea “Doamna Maria Brâncoveanu. Tainica Biruinţă a lacrimilor“, aflăm că „în anul 1714, Voievodul Constantin Brâncoveanu şi Doamna Maria, soţia sa, adunaseră 40 de ani de căsnicie. La 15 august 1714, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, Doamna Maria îşi sărbătorea ziua numelui şi tot în acestă zi s-a simţit cel mai aproape de adâncul de durere al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Atunci a sosit acea veste cutremurătoare, prin care i se spunea că soţul şi fiii ei au fost descăpăţânaţi. Însă, mai presus de aceste cuvinte, străjuia o lumină. În inima Doamnei Maria răsuna limpede şi lin cuvântul pe care Dreptul Simeon l-a grăit Fecioarei Maria: “Prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.” (Luca 2, 35). Primind în inimă cuvintele ce-i vesteau moartea soţului şi fiilor săi, Doamna Maria şi-a revărsat privirea spre cerul brăzdat de gratiile temniţei. Trupul i s-a umplut de sudori reci, sufletul parcă i-a îngheţat în suspin, însă apoi a izbucnit pârjolul durerii, iar lacrimile parcă se prefăceau toate în sânge.”

Iată ce maică avea acest sfânt… Iată ce mamă şi ce tată aveau aceşti sfinţi mucenici ai Lui Dumnezeu, căci tatăl lor le-a dat înainte de a fi ucişi, acest ultim îndemn: Copiii mei, fiţi cu curaj! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta; să ne mântuim cel puţin sufletul, spălându-ne păcatele în sângele nostru! (conform lui Anton Maria del Chiaro din Florenţa, fost secretar pentru limbile apusene al domnitorului român).

Oare nu ştiau ei dinainte de a fi maziliţi, că turcii erau împotriva Lui Hristos? Totuşi, nu şi-au afişat credinţa cu ostentaţie, nu au ieşit în întâmpinarea lor, ca să-i supere, să-i aţâţe… Bineînţeles că era gravă această ameninţare, şi totuşi Brâncovenii nu s-au ridicat la război împotriva turcilor pentru acest motiv, ci au preferat să trăiască în linişte, să construiască biserici şi mănăstiri, să întărescă ortodoxia, Biserica Lui Hristos, să fie exemple pentru cei de lângă dânşii prin facerea de copii, prin participarea la Sfintele Slujbe şi mai ales prin lucrarea rugăciunii, ale cărei roade n-au întârziat; prin jertfa lor au salvat întreg neamul nostru românesc, căci şi datorită lor suntem noi, astăzi, creştini ortodocşi. Ei au preferat să se roage, să mediteze, să se cerceteze pe ei înşişi, ajungând astfel la dorirea de a fi cu Hristos, dar o astfel de dorire încât se considerau pe ei înşişi nevrednici de a fi cu El, nădăjduind doar în mila Lui. „Să alergăm cu toţii şi, lăsând toată grija cea lumească, să cădem cu suspinuri şi lacrimi la picioarele cele pironite ale Dumnezeului celui Răstignit. Să ne aruncăm în braţele Crucii, pentru ca lumea să se răstigneasca întru noi şi noi lumii„. Ce cuvinte frumoase, venite tocmai din partea unui fecior de domnitor, care avea din punct de vedere material tot ce şi-ar fi dorit! Şi totuşi, ce-şi doreşte acesta? Nici moştenirea tronului, nici familie frumoasă, nici trăsuri trase de mulţi cai, nici lăzi cu galbeni. Ci îşi dorea să lase toată grija cea lumească şi să cadă la picioarele Lui Hristos Cel răstignit! Îşi dorea să se arunce şi el în braţele Crucii, precum Hristos S-a lăsat pe Sine, intins pe patul dureros al Crucii, spre a Se odihni, precum Acela a deschis mâinile Sale pentru a ne primi pe noi toţi în braţele Sale. Rugăciunea sa, cu lacrimi, Sfântul Radu o vedea insuficientă, ca prea puţină comparativ cu Jertfa prea-iubitului nostru Mântuitor. Şi cum să o fi văzut-o altfel, un suflet curat care încerca să vadă peste tot temeiuri ale credinţei sale, strămoşeşti? Căci iată ce spune mai departe: „să aflăm în ţarina cea arată – comoara, în pământul cel binecuvântat – sămânţa cea aleasă, în izvorul vieţii – apa cea plină de har, în ocări – cinstirile, în pălmuiri – biruinţele, în învinuiri – iertarea, în trestie – sceptrul, în urâciune – frumuseţea, în nenorociri – fericirea, în împrejurări grele – norocirea, în prigoane – pe Dumnezeu, în moarte – viaţa.”

În ce anume stăruiau ei, Sfântul Radu şi toată familia Brâncovenilor?În învăţătura Apostolilor, în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni, după cuvântul Apostolului. Şi toată grija lor era aceea de a-l dobândi pe Hristos înăuntrul lor, pentru ca prin aceasta să nu se teamă de nimic, să poată recunoaşte momentul propice pentru mărturisire… Căci se temeau să nu cumva să fie precum cei cărora le scria Pavel: „De vreme ce voi căutaţi dovadă că Hristos grăieşte întru mine, Care nu este slab faţă de voi, ci puternic în voi.” Ştiau că Hristos era puternic în ei şi ei erau puternici întru Hristos: „Cercetaţi-vă pe voi înşivă dacă sunteţi în credinţă; încercaţi-vă pe voi înşivă. Sau nu vă cunoaşteţi voi singuri bine că Hristos Iisus este întru voi? Afară numai dacă nu sunteţi netrebnici. „

Aceste cuvinte le păzeau Sfinţii Brâncoveni, ca de altfel toată Scriptura, pe care o purtau în inimile lor. Astfel, până şi cel mai mic dintre fraţii Sfântului Radu, Sfântul Mc. Matei Brâncoveanu, atunci când a ezitat, având un moment de cumpănă, iar tatăl său i-a spus: „Din sângele nostru n-a mai fost nimeni care să-şi piardă credinţa. Dacă este cu putinţă, să mori de o mie de ori, decât să-ţi lepezi credinţa strămoşească pentru a trăi câţiva ani mai mulţi pe pământ„, s-a „trezit” şi a rostit acea frază memorabilă, adresată călăului său: „Vreau sa mor crestin. Loveşte„. Iată adevărat tată şi iată adevăraţi fii, ascultători în Hristos până la moartea mucenicească!

Iar noi, astăzi, în loc să ne preocupăm de pocăinţă, de câştigarea harului Duhului Sfânt, ne risipim în discuţii lungi, pe diverse teme, dintre care, mai recente (la modă) sunt discuţiile legate de vremurile cele din urmă. Nu e greşit să atenţionăm, să trezim conştiinţe (ar fi chiar indicat), dar să fim cu mare băgare de seamă la soluţiile pe care le lăsăm să se întrevadă. Altfel, constatăm că în loc să ne cercetăm pe noi dacă suntem „în credinţă”, în loc să-L căutăm pe Hristos în noi, ne purtăm mai degrabă precum fecioarele neînţelepte care n-au băgat de seamă la untdelemnul lor şi s-au trezit fără untdelemn (tâlcuit ca harul Duhului Sfânt) exact la venirea Mirelui… Şi ce poate fi mai trist? „Drept aceea„, ne spune Domnul, „privegheati, ca nu stiti ziua si nici ceasul in care Fiul Omului va veni„.

Legat de acest îndemn: „privegheaţi„, tot Domnul Hristos ne spune următoarele:

Iar ceea ce vă spun vouă le spun tuturor: Privegheaţi!” (Matei 24).

Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când va fi acea vreme. Este ca un om care a plecat în altă ţară şi, lăsându-şi casa, a dat puterea în mâna slugilor, dând fiecăruia lucrul lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze. Vegheaţi, dar, că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşilor, sau dimineaţa. Ca nu cumva venind fără veste, să vă afle pe voi dormind. Iar ceea ce zic vouă, zic tuturor: Privegheaţi!” (Marcu 13, 33-37).

Sau: „Deci şi voi fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni” (Luca 12,40)

Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii, şi ziua aceea să vine peste voi fără de veste, ca o cursă; căci va veni peste toţi cei ce locuiesc pe faţa întregului pământ. Privegheaţi dar în toată vremea rugându-vă, ca să vă întăriţi să scăpaţi de toate acestea care au să vină şi să staţi înaintea Fiului Omului.” (Luca 21, 34-36).

Aşadar, să fim atenţi la cele ce ne înconjoară, să ne informăm, dar mai ales să fim atenţi la noi înşine, şi cum să facem asta, cum să menţinem echilibrul? – „în toată vremea rugându-vă, ca să vă întăriţi„. Iată, fraţilor, lucrarea cea de mult preţ a Sfântului Radu Brâncoveanu şi ale rudelor sale cu care împreună este în Ceruri, la Domnul: pocăinţa, rugăciunea, şi din acestea primind ei mult har de la Domnul şi dreapta cunoştinţă a momentului potrivit în care să-L marturisească. Aceşti sfinţi mucenici, dragi fraţi şi surori întru Domnul, doreau numai să se asemene Lui Hristos, doreau apropierea Lui Hristos şi toţi împreună se află astăzi şi până în veac cu El!

Ca să revin la început: „Când Dumnezeu ne plânge cu lacrimi de sânge, oare ce suntem noi datori să facem?” Eu mă întreb: oare Hristos n-a plâns şi pentru noi? Nu este valabilă şi pentru noi această întrebare? Câţi ne gândim, în duh şi în adevăr, la răspuns? „Când Ziditorul a toate lăcrimează pentru moartea noastră cu sângele Său, ajunge, oare, ca moartea Ziditorului să o plângem numai cu o lacrimă? O sânge dumnezeiesc! O, dumnezeieşti lacrimi!” Unde sunt cuvintele acestea din tine, dragă inimă, pentru ce s-au pierdut şi nu le poţi păstra tainic, ca să te poţi hrăni din ele în fiecare moment în care gândul încearcă să se ridice de la pământ spre Dumnezeu, spre a-şi cere drepturile, justificate prin fapte bune închipuite? Pentru ce nu le poţi păstra, dacă nu din preaplinul mândriei, al slavei deşarte şi al închipuirii de sine, pe care le hrăneşti mereu, din noroiul patimilor ascunse chiar în tine? De ce nu poţi da afară din tine tot noroiul, ca să intre căldura Soarelui celui izbăvitor, care să lumineze drumul, să deschidă ochii duhovniceşti, să înlăture îndoiala şi să aducă nădejdea cea bună? De ce e greu? Pentru că trebuie luat taurul de coarne şi trântit la pământ, iar pentru asta ar fi de ajuns doar o hotărâre puternică… Nu e uşor, pentru că tu ştii, dragă inimă, că Prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile.

Pietrele s-au despicat, pentru că inimile iudeilor erau atât de înăsprite, după cum sunt şi ale noastre astăzi, încât de o ucidere aşa de sângeroasă şi de o moarte mult-dureroasă a Făcătorului şi a Plăsmuitorului nostru nu s-au întristat, n-au suspinat, n-au plâns, n-au suferit” – iar noi trăim nepăsători astăzi, tresărind doar la suferinţele noastre, indiferenţi la suferinţele celui de lângă noi, judecând, condamnând, fiind grabnic iubitori de sânge, răzbunători. Râvna noastră este nesăbuită, nu îi mai băgăm în seamă nici pe duhovnici, mai ales dacă nu se „incadrează” într-o anumită modă. Şi a apărut astăzi moda împotrivirii faţă de „sistem”, de parcă prin împotrivirea faţă de sistem (şi mai puţin faţă de păcat, pe care adesea îl scăpăm din vedere, crezându-ne deasupra unei asemenea „ispite”) demonstrăm Lui Hristos ce credincioşi îi suntem

Ca şi Brâncovenii odinioară, şi noi vedem astăzi cele ce ni se pregătesc tuturor, cele ce ni se arată mai întâi prin înainte-mergătorii antihristului, şi e normal să nu rămânem indiferenţi la toate acestea. Dar şi aceia ştiau că turcii sunt la porţile ţării şi chiar la porţile palatului, în dimineaţa când au fost prinşi… şi totuşi, n-au pornit război, ci au stăruit în rugăciune! Singura lor grijă a fost mântuirea sufletelor, mântuirea lor şi a poporului, şi ce au făcut pentru asta? Nu pornirea unui război (căci nu ar mai fi servit la nimic atunci), ci adâncirea în rugăciune şi pocăinţă, concomitent cu administrarea cetăţii, până în ultimul moment: cel al lepădării efective, pe care n-au acceptat-o. Şi ce folos au dobândit aceia, dragi fraţi şi surori întru Domnul? Au căştigat cinstea lor pe veci, şi în plus au salvat atâtea vieţi ale păstoriţilor lor de la pierderea credinţei strămoşeşti!

Aşadar, să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!


29 comentarii on “Exemplul viu al Sfântului Radu şi al familiei Brâncovenilor”

  1. MunteanUK spune:

    te-a binecuvantat Dumnezeu sa scrii un minunat articol, fata de care simt ‘sanatoasa invidie’ de a nu-l fi scris eu!

    subscriu la cele scrise de tine!

    eu eram in pregatirea unei postari mai sumbre, dar pe care nu am putut-o incheia fara o trimitere la cele scrise de tine:

    http://munteanuk.blogspot.com/2010/08/mai-sunt-romanii-o-natiune-crestina-are.html

    cu drag,
    Bogdan
    http://munteanuk.blogspot.com/

  2. Florin M. spune:

    Iti multumesc.. pentru tot: pentru grija, pentru incurajari, pentru drag. Astept si critici, sa stii.🙂

    Sa multumim Domnului!

  3. paul spune:

    Imi place eseul tau, mai ales ca faci o legatura si cu timpurile prezente, cu ispitele grele prin care trecem.
    Dar eu vream sa te intreb altceva: de unde sunt aceste cuvinte ale martirului Radu Brancoveanu, cine le-a consemnat, unde sunt ele scrise? Asta deoarece cred ca ar merita citite pe larg.

  4. Dan spune:

    Ma bucur ca cineva s-a ostenit de dragul Sfintilor Martiri Brancoveni (dar si de dragul nostru) pentru a darui o scriere ziditoare, caci prea putine s-au scris despre Sfintii Brancoveni si prea putine cunoastem despre istoria neamului. Sa-ti dea Domnul putere de munca in continuare Florin.

    Spre sfarsit, articolul a luat o intorsatura diferita fata de cum i-a fost esenta (desi are o legatura cu esenta articolului), asa ca am sa-mi spun si eu parerea aici despre lupta „anti-sistem”, parere pe care o spun pentru pentru prima oara public.
    M-a deranjeaza si ma oboseste nespus de mult aceasta teorie (altfel nu stiu cum sa o numesc) a luptei anti-sistem dpdv crestinesc. Eu nu vad nimic crestinesc in a lupta impotriva „sistemului”. Singura lupta de care ne-a spus Hristos, dar si sfintii, este lupta cu patimile, cu pacatul. Singura lupta crestina pe care o stiu eu este razboiul nevazut (cel duhovnicesc).
    Pentru mine lupta „anti-sistem” este o pierdere de vreme pentru ca „sistemul” daca este rau, atunci este rau din pricina patimilor noastre…ale tuturor oamenilor din „sistem”.
    A lupta impotriva „sistemului” mi se pare o lupta impersonala (nici macar o lupta cu umbra), pentru ca la urma urmei cine e „sistemul”? Mi se pare o pierdere de energie si timp lupta in aceasta directie impersonala si nedefinita duhovniceste. Am vrut sa spun demult asta dar acum am gasit un prilej mai mult. Nu vreau sa supar pe nimeni prin cele spuse, asa ca daca gresesc va rog sa ma luminati.
    Doamne ajuta.

  5. Florin M. spune:

    @Dan
    In primul rand nu trebuie sa te deranjeze si sa te oboseasca „nespus de mult aceasta teorie”… Nu prea e semn bun acest deranj peste masura (caci nu degeaba ai scris „nespus de mult”)…
    Ai grija sa nu cumva sa ignori ceea ce este, de fapt, limpede, ceea ce spun si foarte multi sfinti contemporani, precum Sf. Nicolae Velimirovici: Semnele sfarsitului lumii.
    Este doar un exemplu, poate nu chiar atat de relevant… Sunt multi sfinti, sau „doar” parinti cu viata sfanta, care avertizeaza asupra vremurilor pe care le traim.
    Problema este ca acestia o fac prin prisma pocaintei, indemnand la pocainta si rugaciune, pt ca doar asa dobandim harul Duhului Sfant. Astfel, daca nu lepadam COAJA ce ne acopera, care ne leaga de lume, de pamant, si ne face orbi duhovniceste, nu vom sti care va fi momentul in care va fi nevoie sa-l marturisim pe Hristos pe fata.
    Cuvintele Apocalipsei sunt simbolice, dar acele simboluri nu le deslusesc eu sau tu (poate vom ajunge si noi, cu Voia Domnului), ci barbatii adevarati cu viata sfanta, care vorbesc in Duhul Sfant.
    Cele mai multe detalii pe acest subiect, deosebit de important, poti gasi pe Razboi intru Cuvant, in special in banda din dreapta.

    Nu stim, frate, cat vom mai avea „dreptul” de a publica „orice” pe internet, nu stim cat vom avea duhovnicii aproape de noi si poate vom fi nevoiti sa traim, o vreme, singuri… Se poate intampla chiar atunci sa fie „nevoie” sa nu ne lepadam prin acceptarea PECETEI. Apare intrebarea: care e pecetea? Pai cum o vom recunoaste, daca nu prin harul Domnului? De-asta sunt atat de importante rugaciunea, pocainta. Tocmai astea lipsesc astazi lumii, cand fiecare se ocupa de altceva decat de asta. De obicei fiecare se ocupa de pocainta altuia, vedem pacatele altora, ignorandu-le pe-ale noastre (ca doar sunt de-ale casei!), iar de rugaciune – de unde rugaciune, cand ne umplem timpul cu filme, muzica, fotbal, bancuri??

    P.S. Multumesc mult pt gandurile bune, asemenea si tie!

    Doamne, ajuta!

  6. Dan spune:

    Florin, deranjul si oboseala de care vorbeam la inceput despre lupta anti-sistem, are loc tocmai cand ma lovesc de astfel de atitudini (fara sa vreau in mod intentionat), deci inca nu a ajuns o frustrare🙂 . Nu caut si nu (mai) frecventez astfel de siteuri, dar ma „trezesc” purtat de pe alte siteuri care dau dovada de echilibru, si care recomanda cate ceva din cele dintai. Stii tu cum e cu linkurile…🙂
    Prin critica pe care o fac acestei lupte anti-sistem nu vreau sa aduc nicio atingere asupra semnelor vremurilor si asupra a ceea ce ne-au invatat sfintii despre sfarsitul lumii.
    Lupta aceasta anti-sistem mi se pare insa neduhovniceasca, deci sortita esecului in planul vesniciei. Nu zic ca nu trateaza probleme adevarate, dar modul in care o fac luptatorii anti-sistem lasa de dorit, iar rezultatele nu cred ca vor avantaja pe nimeni. Poate ma insel. Timpul va spune mai multe.
    Site-ul Razbointrucuvant il citesc aproape zilnic si cred ca baietii de acolo au facut si fac o treaba foarte buna (au avut si mici scapari cu unele recomandari la stiri dar cine nu greseste?), dand dovada de mult discernamant si echilibru in tratarea unor probleme foarte delicate. Dar lupta lor este una duhovniceasca, insotita de sfat duhovnicesc si lucrare duhovniceasca. Este altceva aceasta. Una este sa declari drept inamic al luptei „sistemul” si alta este sa realizezi ca inamicul nostru real este diavolul si pacatul, si ca tot raul „sistemului” de aici porneste. Lupta aceasta anti-sistem mi se pare o lupta orientata mai mult impotriva oamenilor si a ideologiilor(fie ei(ele) rai (rele), corupti, insetati de putere) nu impotriva pacatului din om, si de aceea am ceva de obiectat.
    Deci, ca sa nu mai lungesc vorba, departe de mine gandul de a neglija problemele la care ne-au pus in garda sfintii (si pe care le vedem acum ca rasar una dupa alta). Insa modul in care se duce lupta impotriva provocarilor la adresa crestinatatii conteaza enorm de mult in viata fiecaruia.

  7. Florin M. spune:

    Ah, pai ai dreptate, sunt multe deraieri spre probleme laturalnice, care apoi muta lupta in alt plan, gresit, desigur. Multi se supara peste masura cand citesc astfel de site-uri si nu stiu sa ia de acolo doar stirea ca atare. E DREPT ca cele mai cunoscute site-uri tip „anti-sistem” interpreteaza aceste evenimente in nota proprie si se folosesc de cuvinte ale unor duhovnici cunoscuti in interes propriu.

    Asa cum spunea cineva pe un site:
    „Parintele Iustin – intr’un fel – culege acum roadele. A lasat serpii sa se salasluiasca pre langa dansul. A permis sa se amestece graul cu neghina la manastire […]
    Acum, multi nu se gandesc decat cum sa il foloseasca: unii ca sa-si gireze actiunile lipsite de orice dreapta socotinta, altii ca sa se indreptateasca pre sine, altii ca sa loveasca in subtil in Ortodoxie pregatind schisme sau razboaie interioare… divide et impera, schema clasica dar care functioneaza mai ales acolo unde mandria e la loc de cinste…”

    Ai spus foarte bine, despre fratii de la RiC: „lupta lor este una duhovniceasca, insotita de sfat duhovnicesc si lucrare duhovniceasca. Este altceva aceasta.” Lupta NOASTRA ESTE NUMAI duhovniceasca, tocmai aici e problema. De aceea prioritara este curatirea sufletului de patimi, pentru a putea intelege ce anume trebuie facut si in practica, urmare a intelegerii la nivel duhovnicesc, iar nu invers. Exemplul martirilor Brancoveni este foarte lamuritor, caci se vede ca ei si INAINTE de mucenicescul sfarsit au dus o viata in pocainta, in Biserica. Domnitorul Constantin nici n-a vrut scaunul, a acceptat, insa, din dragoste pentru tara, la insistentele celorlalti… Si ce sotie avea, si ce copii! Cu totii erau langa Dumnezeu, impreuna. Ce exemple avem la acesti inaintasi ai nostri!

    Multi, astazi, scuipa de trei ori cand le trece pisica prin fata – ce denota asta? Credinta, cumva??Nu, ci doar superficialitate, chiar daca acestia chiar se declara „credinciosi”.

    Acum, sunt acestia care, in ciuda faptului ca vorbesc „contra sistemului”, de fapt fac jocul sistemului, indemnandu-i pe altii sa refuze niste documente si sa traiasca in catacombe, provocand adevarate drame prin nesocotinta lor sau chiar reaua intentie.
    Nu vorbesc de apelul Pr. Iustin, de anul trecut, acela a fost altceva, a fost dat ca sa ne trezeasca, sa ne faca sa intelegem ce se intampla, de fapt. Vorbesc, insa, despre ceva mult mai recent, de blogeri „anonimi” care incearca sa comande altora nici mai mult nici mai putin decat sa fie mucenici, blogeri care vorbesc despre refuzuri, despre tradari ale Bisericii, indemnand la neascultarea de duhovnici, care fac foarte multa galagie, care jignesc, care blestema, care „pun la psaltire” pe cei care au alte pareri. Sunt blogeri care n-au alta treaba decat sa blogareasca, de te intrebi din ce-or trai, daca toata ziua au timp sa posteze, sa comenteze, sa argumenteze. Ciudate sunt multe lucruri daca stai sa le iei la bani marunti, insa problema principala este ca se doreste SCHISMA IN BISERICA, caci aceasta este miza, acolo se vrea sa se ajunge, concomitent cu marile probleme de ordin social care ne asteapta. Numai asta ne mai lipseste!

    Si atunci ne intrebam, pe buna dreptate: PENTRU CINE LUCREAZA ACESTIA?

    Este un subiect de dezvoltat si nu e rau sa discutam pe marginea lui, in caz ca e nevoie. Oricum, sa ne pazim de lupii dintre noi, in blana de oaie! Fiti mai pretentiosi, incercati sa vedeti mai ales „duhul” in care scrie sau vorbeste cineva, nu neaparat litera.. DUHUL este tot ce conteaza! Daca ceea ce citesti nu-ti vadeste pacatul, nu te indeamna la pocainta, ci iti aduce deznadejde, pune-ti problema „de unde vine” senzatia asta si incotro te duce…

  8. magda spune:

    Asa cum am scris si pe site-ul lui MunteanUK (poti sa intri si sa citesti acolo)ii multumesc lui Dumnezeu ca te-am descoperit si pe tne,ca si pe el,astazi.
    Pe bune,omule ,Florine M,nu stiu cine esti-si nici nu conteza prea mult ,dar am asa o incredintare venita din inima ca am dat, in sfarsit, peste ceva curat,limpede,ziditor,hranitor…din cauza carora, sufletul meu,satul de uscaturi ,tulbureli si tulburari in acelasi timp,incepuse parca sa boleasca.
    Multumesc,multumesc,multumesc!Domnului si tie!

  9. magda spune:

    Iarta-ma!Dupa ce am trimis comentariul meu,mi-am dat seama ca am gresit laudandu-te.Si nu asta a fost intentia mea…
    magda s

  10. Florin M. spune:

    @Magda, iti multumesc pt gandurile bune, dar… eu sunt doar un pacatos. Nu vreau sa alunec spre un limbaj de lemn spunand asta. Nu indraznesc sa spun „cel mai mare pacatos”, caci n-as spune ce cred cu adevarat, mai am mult pana la acea cunostinta de sine care sa ma faca sa simt de-a dreptul, asta. Aceea e tinta noastra, smerenia care te face sa spui, depin incredintat, ca esti „cel mai mare dintre pacatosi”.
    Daca ti-a placut ceva de aici, sau din alte parti, multumeste-I Domnului Dumnezeu (si roaga-te pt cei care au scris), caci cu ajutorul Lui s-au pus cuvintele acolo si tot cu ajutorul Lui s-a gasit o inima care sa le inteleaga si care sa le pastreze cu atata bunavointa.
    Sa ne fereasca Domnul de caderi, sa ne ferim de a ne pune nadejdea in oameni (sa ne-o punem in El, in sfintii Sai…), caci omul e pacatos si poate gresi – „pacatul meu inaintea mea este pururea” dupa cum spune Ps. 50.
    Sa ne rugam unii pentru altii, caci asta ne tine aproape pe unii de altii si ne tine intr-un duh, aproape de Dumnezeu, in Sfanta noastra Biserica, feriti de deznadejdea cea pierzatoare de suflet.

    Doamne, ajuta!

    P.S.: ce ti-a placut, in articolul de mai sus? si ce ai mai fi adaugat la el?

  11. adriana spune:

    Comentariile sunt de prisos. Dumnezeu a primeasca mica ta jertfa de timp!

  12. D spune:

    Deosebit este cuvantul Sf.Mc.Radu Brancoveanu. Dar nu este singular in aceasta familie de mucenici. Si Sf.Mc.Stefan Brancoveanu are un cuvant deosebit la Adormirea Maicii Domnului. Se vede ca ei traiau in Hristos inainte de marturisire; altfel probabil nici nu ar fi putut marturisi …

    Cu privire la tot ce se intampla acum si pe marginea carora se discuta atat – tocmai aceasta controversa e o dovada ca nu este vorba de pecetluire. Spunea un parinte ca in momentul pecetluirii nu va exista controversa. Va fi totul foarte clar, chiar si pentru necredinciosi. Pentru ca Antihrist se vrea a fi un inlocuitor al Mantuitorului. Si cum era clar pt. toti ca Iisus este Mesia (inclusiv pt. farisei, care stiau perfect prorociile – dar nu le convenea acest Mesia), asa va fi clar si atunci ca ceea ce fac reprezinta pecetluirea, doar ca fie le va conveni oamenilor aceasta postura(prin avantajele promise) fie nu va mai fi puterea de a renunta la stilul de viata, fie probabil indiferenta. Dar nu va fi vorba de o primire a pecetluirii din nestiinta . Vor sti toti despre ce este vorba.

  13. Florin M. spune:

    @D, multumesc pt cuvantul scurt si la obiect!🙂
    Stiu ca si cuvantul fratelui mai mare al Sf. Mc. Radu – Sf. Mc. Stefan, este deosebit. Nu l-am pus aici in articol, acum, pt ca am dorit scoaterea in evidenta a (cuvantului) Sf. Radu Brancoveanu, dintr-un motiv personal.

  14. magda spune:

    Draga Florin (sper ca nu te superi ca indraznesc sa ma adresez asa),
    dupa cum spunea si cititoarea Adriana,comentariile sunt de prisos.Pt ca m-ai rugat(in PS),o sa incerc totusi ceva,in ciuda starii ca de”nebuloasa”in care se zbate mintea mea,datorita virozei proaspat achizitionate de la unul dintre fiii mei.
    Faptele familiei de Sfinti Brancoveni sunt pe cat de cutremuratoare si de pline de buna si dreapta invatatura (pt noi ,cei care suntem crestini nu numai prin Botez ci si prin modul nostru de a ne asuma o viata de traire crestina)pe atat de putin cunoscute si luate in seama.
    In imprejurarile tulburi si agitare pe care le traim acum si pt ca nu sant singura pe lume si am o familie pe care sint sigura ca Dumnezeu mi-a daruit-o asa cum e ea,cu bune si cu rele,special ca sa ne putem castiga mantuirea unul prin si pentru celalalt -in aceste imprejurari deci,mi-am pus in fata de mai multe ori,ca o oglinda ,exemplul Brancovenilor.Nu spun decat ca ce am vazut in acea oglinda m-a facut sa plec
    capul de rusine si vinovatie.Dar mi-a folosit si m-a intarit apoi in nadejdea ca de voi/ vom duce o viata cu ochii larg deschisi in interior,in inima noastra,deci catre Hristos,vom primi de-acolo,de la El si indrumare cum sa ne traim viata,si de cine trebuie sa ascultam si putere sa facem ceea ce nu numai pare dar si este peste puterile noastre.Si bineinteles ca totul trebuie sa ajunga acolo,in inimile noastre,pe 3 cai;Tainele Bisericii,rugaciunea personala si ascultarea de cuvantul unui duhovnic pe care tot de la Dumnezeu l-am primit,in urma rugaciunii noastre.
    N-am stiut pana acum despre existenta cartii despre Doamna Maria Brancoveanu si probabil ca voi incerca sa ajung cumva in posesia ei ca sa o citesc.
    In ceea ce priveste indemnul tau din partea a doua a articolui de a ne dedica viata,in primul rand rugaciunii prin care sa fim in permanenta legatura cu Dumnezeu,care sa ne intareasca si sa ne „vesteasca”daca si cand va veni pt noi momentul sa-l martursim exterior si public pe El,pe Hristos-este f frumos si binevenit mai ales momentului actual.Bine ar fi sa citeasca si sa urmeze cat mai multi aceasta,mai ales dintr cei care,ca si mine,au uitat pentru un timp,ca „solutiile”le gaseste intotdeauna Dumnezeu pt noi-doar sa-i cerem cu „inima infranta si smerita”.In rest,nu trebuie sa ne mai ingrijim noi de nimic.Da-ne(-le),Doamne,urechi sa auzim si ochi sa vedem….!
    Si asa cum ai adaugat si tu la com nr 8-sa ne rugam si pt cei care,poate nu cu rea intentie,ci din prea multa ravna gresit directionata,”fac jocul sistemului”.Iar daca se doreste, asa cum s-ar parea,schisma in Biseria,actionand pe principiul binecunoscut al stim noi cui-dezbina si cucereste-si acestia se dovedesc asa cum nu numai tu ci si altii(vezi p Mihail de la Sf M antim)au sesizat,”lupi in piele de oaie”-atunci sa-i vadim pe ei lumii asa cum sant,dar sa-i lasm tot lui Dumnezeu sa-i judece.
    Inchei cu cererea de iertare ca m-am lungit si incalcit atat.
    O inima buna iti doresc si spor duhovnicesc,spre folosul tau si al cat mai multora!

  15. elena d spune:

    Doamne ajuta!

  16. fane spune:

    @Florin M.

    Spui intr-unul din comentarii :
    ” Ai spus foarte bine, despre fratii de la RiC: “lupta lor este una duhovniceasca, insotita de sfat duhovnicesc si lucrare duhovniceasca. Este altceva aceasta.” Lupta NOASTRA ESTE NUMAI duhovniceasca, tocmai aici e problema . ”
    Eu , de aici , inteleg ca esti unul dintre cei de la RiC . Ma insel ? RiC are foarte multe parti bune dar , in timp , am descoperit si foarte multe parti rele ale admin-ilor ( am vazut de foarte multe ori atitudini partinitoare sau comentarii lipsite total de dragoste frateasca sau comentarii publicate numai pentru raspunsul pe care l-au dat ei respectivului in care l-au facut harcea-parcea sau indemn de directionare spre site-uri/blog-uri unde numai ortodoxie nu era ) . Ceea ce vreau sa spun este ca despre oricine am face o analiza se pot gasi lejer aspecte mai putin placute , negative chiar si asta tocmai pentru ca ” De obicei fiecare se ocupa de pocainta altuia, vedem pacatele altora, ignorandu-le pe-ale noastre (ca doar sunt de-ale casei!) ” .
    >DIVIDE ET IMPERA<-nu mai este demult doar schema clasica ci a fost chiar rationamentul pentru care a fost lasata sa functioneze toata aceasta puzderie de bloguri . Nu este nici pe departe prima " paruiala " intre blog-ari si cu siguranta nu va fi nici ultima . Si , da , totul se intampla pentru ca " mandria e la loc de cinste " , un orgoliu imens tocmai in randul celor care se erijeaza in pedagogi ai ortodoxiei . Daca fiecare admin ar avea tot timpul in gand faptul ca prin ceea ce publica poate fi primul ghid duhovnicesc al unora , ar actiona cu mai mult discernamant . Da , voi , blog-arii , sunteti pentru multi "primul duhovnic" pentru ca aici ajunge prima data adolescentul/adolescenta si nu la biserica sau la manastire si aici primeste primele informatii care pot si lipsite de dragoste , sau in duh de cearta , sau zeflemea sau fara nici o legatura cu sufletul ci doar cu sistemul . Si va fi suficient ca acel tanar sa se regaseasca putin si va deveni un cititor frecvent al blog-ului respectiv , indiferent cat de bun/nociv scrie admin-ul .
    Asta insa nu inseamna ca respectivul admin are chiar o misiune clar stabilita de cineva si trebuie sa o duca la indeplinire . Avand in vedere ca atitudinea normala a omului este cea indreptata spre rau spre pacat , mai este oare nevoie sa te complici a-i trasa cuiva o misie pentru asta ? Nu , lasa pur si simplu sa actioneze diversitatea si scopul a fost atins .
    Vorbesti de " problema principala este ca se doreste SCHISMA IN BISERICA … " -te invit la urmatorul exercitiu : fa rost de informatii legate de traficul celui mai citit site/blog ortodox , afla cati cititori constanti are si multiplica cifra cu 20 ( nr. max. de blog-uri care declara ca au un asemenea continut -ortodox sau antisistem ) . Raporteaza aceasta cifra la totalul ortodocsilor practicanti si vei vedea ca este o picatura intr-o fantana . Deci , hai sa nu cautam schisma acolo unde nu este . Daca va fi sa se intample va avea motive mult mai adanci si implicatii sociale mult mai ample nicidecum o cearta intre internauti , indiferent de motivul acesteia . Cred ca , voi , blog-erii , ar trebui sa va cam vedeti lungul nasului , indiferent de nume ( Razbointrucuvant , Saccsiv , Bataiosu , Apologeticum , Pustnicul digital , … ) . Nu voi ati inventat gaura la macaroana si cu siguranta nu veti reusi sa declansati Apocalipsa daca nu va fi cu voia Bunului si Multmilostivului Domn . Incepeti voi tratamentul cu smerenie si apoi recomandati-l altora .
    De acord , sa ne pazim de lupii dintre noi dar , mai ales , sa ne pazim de LUPII DIN NOI ( " Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca SA-MI VAD GRESEALELE MELE şi să nu osândesc pe fratele meu … " ) .

    Doamne , ajuta-ne !

  17. fane spune:

    nu stiu daca mai era nevoie de inca un exemplu de cat de mult va iubiti voi intre voi , blog-erii dar este clar inca un exemplu de ” hai sa blog-eresc si eu sa ma aflu in treaba ” :
    http://c-tarziu.blogspot.com/2010/08/apocalipsa-acum.html
    Si sa nu uitam ca dl. Tarziu este si un … activist , deci face chiar mai multe treburi doar ca sa se afle in treaba .

  18. fane spune:

    @frate Florin ,

    Poate ca acesta trebuia sa fie primul comentariu dar , nici in ceasul al 11-lea nu este tarziu pentru lamuriri : am citit tot ceea ce s-a scris in „campania” prezenta , cunosc toate pozitiile de pe toate flancurile . Mare mi-a fost mirarea cand am dat de comentariile tale si citindu-le , nu mi-a venit sa cred … Eu zic , din nou , revin-o la Duh si lasa alte duhuri . Ai ca ghid un Adevar , nu cred ca vrei sa gusti din surogaturi de adevar .

    Dar pentru ca este la moda in aceste zile o anumita intrebare , as vrea sa ti-o adresez direct , si sper sa obtin un raspuns la fel de direct : crezi ca ar trebui acceptate actele cu cip ?

  19. Florin M. spune:

    Frate Fanel, stiu ca am paie in ochi si-ti multumesc ca mi le arati.
    Nu stiu, insa, carui prilej se datoreaza aceasta…
    Te anunt, insa, ca cei de la razboi intru cuvant au acel blog, nu se ascund prin altele.
    Si eu nu fac parte din echipa lor. II apreciez, insa, foarte mult. SITE-URILE DE MAI SUS nu fac parte din aceeasi „oala”, gandeste-te mai bine.
    Si eu imi verific sursele, poate nu la fel de bine ca RiC si nu pun aici ceva care ar fi ne-conform cu Sfintii Parinti.
    Sa stii, draga Fane, ca avem si noi indrumatori duhovnicesti, si poate ca n-avem „doar” unul, ci chiar mai multi.
    E foarte important, insa, ca sa fim cu mare bagare de seama… Caci „Dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă„. Pentru asta, avem centuri de siguranta.
    Apoi, sfaturile ce mi le dai mie, in finalul comentariului, le poti aplica si tie. Oricum, multumesc – pt sfaturi.

    Dar chiar nu-mi dau seama pentru ce ma urechezi mai sus. Acum iti intorc obrazul, dar ai grija: o fac doar din dragoste pentru tine si pentru cuvantul evanghelic, si ti-l intorc DOAR o data.
    Sper, insa, ca te-ai pripit, caci nu pot sa-mi dau seama ce polite ai tu sa-mi platesti mie.

    Doamne, ajuta!

  20. Florin M. spune:

    Referitor la ultima intrebare: daca zici ca ai citit pe RAZBOI INTRU CUVANT, poti deduce parerea mea, pt ca este aceeasi cu a lor. Si ca sa nu creada cineva ca ma eschivez: NU. Dar nu stiu daca toti le vor putea refuza, deci sa avem nadejdea in Domnul, in Mila Sa.
    Tu ce zici?

    Inca ceva: SUNT IN DUH. Si inca te apreciez mult, desi nu mi-am pus niciodata nadejdea in oameni, ci numai in Puterea si Mila Lui Dumnezeu.

  21. fane spune:

    Wow , cum ai zis chiar tu intr-un comentariu : la asta te-ai gandit ????? Am polite de platit ??? Asa se procedeaza ? ” Te urechez ” pentru ca , consider ca nu ai ce cauta sa te amesteci in tot tambalaul asta . Vei vedea , mai devreme sau mai tarziu , ce manipulare grosolana s-a produs . Ambele tabere au fost manipulate ca sa se arunce cu capul inainte . Si la fel de bine , ambele tabere manipuleaza foarte bine .
    Sau consideri ca fratii de la RiC nu pot avea caderi , crezi ca exista ” centuri de siguranta ” pentru orice situatie ? Eu zic ca doar Duhul Sfant poate fi singura centura de siguranta .
    Nu stiam ca in cuvantul evanghelic obrazul se intoarce DOAR o data si chiar nu inteleg ce vrei sa spui cu asta . Suna a amenintare ! Amenintare cu ce ?! Cu nepublicarea comentariului ? Vezi combinatia de blana de care vorbeai ?
    Gata , am plecat , promit sa nu te mai deranjez niciodata . Si , sincer , iertare pentru tot !

    Doamne , ajuta-ne !

  22. Florin M. spune:

    Pot spune ca „manipularea” din „ambele” parti exista doar in capul celor mandri, care se considera pe ei insisi „deasupra tuturor” prin expresii de gen „doar Duhul Sfant poate fi singura centura de siguranta” afisate ca justificare a „tragerilor de urechi” a ceorlalti.
    Pai, frate, cand am scris „centuri de siguranta” eu ma refeream la duhovnici, la duhovnicie, la sfatuire (mai multi adica, in caz ca nu esti sigur pe opinia unuia singur). Exact de DUH e vorba acolo… Daca nu s-a inteles, imi cer iertare.

    Tu iti ceri iertare? Pentru ce, daca nu te stii vinovat, daca intentiile tale au fost bune? Pe mine nu m-ai suparat decat pt ca te vad atat de agitat, de tulburat. DE CE OARE?

    Intoarcerea obrazului se face O DATA, mai bine zis niciodata in cazul acuzatiilor pe care mi le aduci. CUM ADICA COMBINATIA DE BLANA? ADICA AS FI LUP IN BLANA DE OAIE, NU?
    Dar te-as ierta de fiecare data cand mi-ai cere-o. Apoi o putem lua de la capat…

    Si daca n-ai venit aici decat sa faci agitatie, de ce nu mi-ai scris pe mail? Ti-era teama ca nu vor vedea si ceilalti „cine sunt”? SI CINE SUNT? Am pretins eu ca as fi „cineva”? Din contra! Daca scriu, o fac pentru mine.

    Asadar vii aici, arunci cu noroi (nu in mine, ci mai ales in altii, oameni pe care nu-i cunosti!) si pleci, chipurile, alungat. Te compatimesc sincer! Drum bun, atunci.

  23. magda spune:

    Ce a fost asta?! Si aici?!

  24. Florin M. spune:

    Magda, imi cer iertare.
    Am preferat sa las comentariile de mai sus in forma lor initiala, pentru ca, la fel ca in viata de zi cu zi, si aici cuvantul e cuvant. Ar fi bine ca fiecare sa isi asume responsabilitatea pt ce spune/scrie.
    Ca sa nu ne pripim in judecati, in caz ca ai intrebari la vreo problema ridicata mai sus, si daca nu vrei sa le discutam in public (dupa cum s-a intamplat mai sus), o putem face pe email.
    Doamne, ajuta!

  25. magda spune:

    @Florin
    N-ai de ce sa-ti ceri iertare.Eu trebuie sa o fac pt ca am lasat sa se vada usoara dezamagire de moment ca si aici,unde nu ma asteptam,am dat peste aceleasi „rafale” de invinovatiri-dezvinovatiri,deci de JUDECATI neiertatoare ale altora dar FALS-SMERITE si grabnic dezincriminatoare pt noi.Spun”noi” (desi voiam sa spun „sine”)pt ca imi dau seama ca si ceea ce spun eu acum,cam tot asta este.Mandria,bat-o vina!-se stie doar ca e umbra noastra pana la sfarsit…
    In problema schismei in Biserica-inclin sa cred ca cititorul Fane are dreptate cind spune ca ceea ce se intimpla acum pe blogurile ortodoxe(adevarate sau doar declarate)este doar”o picatura intr-o fantana”,DAR,totusi,sa nu uitam ca insusi Parintele Mihail a fost ,cred,primul care a seizat aceasta si a atras atentia.Eu,in privinta Parintelui,am inca destula incredere desi,ca sa spun asa,astept ,cu „garda sus”,sa vad daca pozitia dansului fata de problemele Biserici si,deci,ale noastre,va ramane la fel de ferma si in continuare,dupa ce i s-a luat staretia si va fi fost trimis,volens-nolens la studii in Grecia
    Revenind, cred totusi ca nu ai citit cu cea mai mare atentie com.22 si te-ai grabit sa te simti „urecheat” cand de fapt nu ai fost.Fii atent,Fane spune:”consider ca nu ai ce cauta sa te amesteci in tot tambalaul asta…Ambele taabere au fost manipulate sa…etc”Deci, eu inteleg ca respectivul te”urecheaza” pt ca ti-ai parasit postul tau si te-ai lasat atras acolo unde lupta nu se ducea doar cu arme duhovnicesti…Asta este impresia mea si daca ti se pare gresita sau consideri ca mai bine era de taceam,te rog si eu sa ma ierti.
    Un singur lucru vreau sa mai spun si inchei:DA,MAI IMPORTANTA DECAT ORICE ESTE STARUINTA IN RUGACIUNEA PERSONALA,PT CA NUMAI EA NI LE VA ADUCE PE CELELALTE.Si, desi m-am incredintat de asta pe propia-mi piele si eu,ca si multi altii,de multe ori,una spun si alta fac…Asta e!
    Doamne,ajuta si spor la rugaciune!

  26. Florin M. spune:

    @Magda, urecheat m-am simtit in comentariul 17.
    Si n-as avea nicio problema daca as fi chiar „urecheat” (multumesc acelora care se gandesc la binele meu, sa le daruiasca Domnul toate cele de trebuinta spre mantuire! la fel si dusmanilor, si celor care produc suparari (ne)intentionate!), dar au fost urecheati si altii, pe nedrept, prin intermediul site-ului meu. Aici am o problema, intr-adevar.
    Apoi, Fane vine, isi spune o parere, dar nu se limiteaza la atat, nu se multumeste cu asta. Imi IMPUNE sa nu ma amestec in treburi care… nu ma privesc. OARE?
    „Cred ca , voi , blog-erii , ar trebui sa va cam vedeti lungul nasului , indiferent de nume ( Razbointrucuvant , Saccsiv , Bataiosu , Apologeticum , Pustnicul digital , … ) . Nu voi ati inventat gaura la macaroana si cu siguranta nu veti reusi sa declansati Apocalipsa daca nu va fi cu voia Bunului si Multmilostivului Domn .”
    Ce treaba am eu cu ceilalti (in afara ca sunt pe aceeasi lungime de unda cu RIC? – de fapt, asta il deranjeaza pe el…)? Prin faptul ca am postat un comentariu la un articol de la saccsiv, si prin aceea ca-mi spun parerea prin articolul de mai sus, inseamna ca am pretentii ca am inventat eu „gaura la macaroana”? De unde reiese asta? Inseamna ca AR TREBUI SA TAC? Cine e el ca sa-mi impuna asta, prin tonul deosebit de agresiv, desi mascat de cuvinte frumoase? Ce Apocalipsa declansez eu? Asta e exprimare de om „smerit”, asa cum tocmai imi recomanda mie sa fiu? Din pacate, ne ocupam mai mult de recomandari.

    Sper ca ai inteles… Daca nu, te rog, nu-mi atribui vorbe/ganduri pe care nu le-am emis. Ilustrul domn de mai sus a facut-o din „simpla” dragoste a datului cu parerea, comentariile sale sunt chiar calomniatoare, caci imi spune: „revin-o la Duh si lasa alte duhuri . Ai ca ghid un Adevar , nu cred ca vrei sa gusti din surogaturi de adevar”, de parca as fi in alt duh decat in cel al Bisericii si al ascultarii de duhovnic. Daca duhovnicul lui ii spune altceva, sa stea langa dansul, sa-l asculte pe acela, dar sa nu ma trimita la „alte duhuri”…

    Vad, insa, ca aceasta „cale ingusta” chiar ESTE ingusta. Nu incap pe ea toti grasunii, toti plinutii de ei insisi, care tin ei sa apostrofeze cu de la sine putere orice, fara sa se straduiasca sa „vada” daca ce scriem e cumva contrar Traditiei Bisericii, daca e contrar duhului Bisericii, sau daca pt ce scriem avem binecuvantare de la duhovnici etc. Dar aceasta stradanie e de fapt plecarea genunchilor, pe care o ACUZA chiar ei, acelora care INDRAZNESC sa ridice cuvantul.

    „eu inteleg ca respectivul te”urecheaza” pt ca ti-ai parasit postul tau si te-ai lasat atras acolo unde lupta nu se ducea doar cu arme duhovnicesti…” – iarta-ma, dar ai inteles putin gresit. Articolul meu tocmai despre asta vorbeste, dar mai pe departe… Conul Fanel s-a simtit lezat de asta, pt ca el are „parerea lui”, care e diferita de a mea. Cu toate ca „parerea mea” incearca sa faca o analogie intre Sfintii Martiri Brancoveni si noi, cei de astazi, pentru a ne da nadejde, speranta in Binele Cel Adevarat, facand tocmai faptele launtrice care ne cam lipsesc astazi: POCAINTA si RUGACIUNEA.
    Fii atenta, te rog, si la faptul ca el ma intreaba ce pozitie am in privinta buletinelor electronice, eu ii raspund, dar nu binevoieste la randul lui sa-mi raspunda la intrebarea mea. A ce „miroase” asta? Cumva a „hai sa vorbim ca sa ne demascam”?

    Si daca ar fi sa punem problema cum a pus-o dumnealui, cine-i lupul in blana de oaie? „Vezi combinatia de blana de care vorbeai ?” Ce acuzatie e asta, si pentru ce mi-o aduce??
    Eu nu ma ascund cu nimic, nu manipulez, nu incerc sa impun cuiva sa faca ceva, spre deosebire de alte bloguri, unele chiar mentionate mai sus. Pentru ce interventia lui, aici, daca nu pt a crea dezordine, agitatie inutila? Nu ti se pare ca tonul lui e mult prea violent pentru ce s-a discutat pana acum, aici, si fata de tonul articolului insusi?
    Sa-l lasam in pace! Domnul cu el!

    Imi cer iertare pt ca m-am justificat mai sus, am facut-o pt tine, ca raspuns la intrebarile tale, la nedumeririle tale.

    Doamne, ajuta!

  27. magda spune:

    OK,OK!Iertare,daca am inteles gresit.Probabil ca sportul ” datului cu parerea” nu mi se prea potriveste si iti multumesc ca m-ai trimis inapoi,in banca mea,unde mi-e locul.Am sa raman acolo pt un timp-cred ca e mult mai bine asa.
    Greseala mea a fost ca am incercat sa-i acord lui Fane”prezumtia de nevinovatie”.Imi pare rau ca asta te-a determinat sa te risipesti in atatea explicatii si justificari.”Cine se scuza se acuza”-parca asa spunea o vorba frantuzeasca,nu?Sant rea iarta-ma,dar nu pot sa nu trag un semnal de alarma,mai ales pentru mine.
    Un singur lucru nu ma pot abtine sa nu-l adaug si dupa aceea fac ce am spus mai sus:ceea ce m-a deranjat cel mai mult in comentariul tau ultim este faptul ca din tot ce ti-am scris nu a contat decat ceea ce cred despre tine,cand de fapt cel mai important lucru pe care am vrut sa-l transmit era in final,scris cu majuscule.
    Doamne,ajuta (-ne sa ne iertam intre noi si sa ne purtam poverile unii altora)!

  28. Florin M. spune:

    Nu intelege gresit, te rog…
    Nimic din ce am scris mai sus nu a fost referitor la tine, nici macar ca aluzie. Nu te-am trimis in banca ta, ci doar mi-am exprimat speranta de a ma fi facut inteles, la fel cum am facut si in inceputul acestui comentariu.

    Am inteles mesajul tau, inclusiv propozitia cu majuscule. Doar ca nu am amintit de ea… Desi e adevarata.
    Despre asta scriam si eu, in articol, la acelasi lucru ma gandesc si eu, din ce in ce mai mult. Nu lasa, te rog, ca o stare mai proasta, care mai razbate uneori din cele ce scriem, sa afecteze rugaciunea unuia pentru celalalt. Doar in rugaciune ne intelegem unii pe altii, doar daca-l punem pe Domnul intre noi.

    Astfel, as vrea sa-ti spun ca n-am cuvinte sa-ti multumesc pt gandurile bune, pe care le citesc printre randurile ce mi le-ai scris. Fie ca Domnul sa-ti aduca rasplata, inmultit!

    Doamne, ajuta!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s