Meditaţii ale Sf. Nicolae Velimirovici – Despre sfinţii mucenici

Meditaţii extrase din „Rugăciuni pe malul lacului

XXXV

Mucenici ai adevăratei credinţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Credinţa voastră v-a apropiat de tronul strălucitor al slavei, împodobită cu străluciţii serafimi şi preaputernicii heruvimi. Voi sunteţi mai aproape de nemurire decât noi, iar rugăciunea voastră e mai curată şi mai auzită de Dumnezeu.

Pomeniţi-ne şi pe noi în rugăciunile voastre, astfel încât voi să puteţi fi şi mai preţuiţi în ceruri. Luaţi-ne şi pe noi cu voi, iar voi veţi zbura mai iute şi mai uşor la tronul slavei. Oricine se aduce pe sine singur umblă mai încet şi se împiedică mai des. Cu cât este mai mare sarcina fraţilor voştri, pe care-i trageţi după voi, cu atât mai iute veţi zbura.

Le-am spus oamenilor: voi toţi sunteţi martiri, dar nu de un singur fel de mucenicie. Mucenicii pentru adevărata credinţă nu sunt aceiaşi cu martirii pentru o credinţă falsă. Cu adevărat oasele lor se aseamănă, dar nu sufletul. Căci sufletul dă forţă şi slăbiciune chiar şi oaselor.

Voi, care suferiţi pentru adevărata credinţă, pătimiţi pentru ceea ce observă vederea voastră duhovnicească. Voi, care suferiţi pentru o falsă credinţă, pătimiţi pentru ce văr ochii voştri trupeşti. Voi, cei dintâi, suferiţi pentru credinţă în realitate şi adevăr; voi, ceilalţi, suferiţi pentru un vis şi o închipuire.

Vederea duhovnicească îşi numeşte cunoaşterea cu un nume smerit – credinţă. Ochii trupeşti îşi numesc credinţa lor printr-un nume fălos – cunoaştere. Atât una, cât şi cealaltă văd: cea dintâi este o vedere a esenţei scânteietoare şi pline de pace a creaţiei; cea de-a doua este o vedere a pâlpâirilor acelei esenţe prin întuneric.

Mucenicia voastră este lucrul cel mai inevitabil dintre toate, o, fii ai cerului şi fii ai pământului. Faptul că sunteţi martirizaţi rezidă în fuga voastră de lumină spre întuneric. Dacă fugiţi din întuneric spre lumină, veţi stârni lumea împotriva voastră.

Căile fiilor oamenilor se întâlnesc şi conflictul este inevitabil, fiindcă unii călătoresc spre răsărit, în timp ce alţii se îndreaptă spre apus. Domnul este milostiv şi le trimite tuturor îngerii Săi.

Sufletul meu este plin de mucenici ca un câmp mănos plin de grâu şi de neghine. Cei dintâi se îndreaptă spre răsărit, în timp ce ceilalţi se îndreaptă spre apus.

Eu îi şoptesc sufletului meu la miezul nopţii: „Cât timp vei mai rămâne răstignit între rai şi iad? Ia aminte la tine şi îndreaptă-te doar pe calea pe care mucenicii adevăratei credinţe au călătorit”.

Eu îi şoptesc aproapelui meu în zori: „Nu mergeţi pe drumul cel atât de bine bătut, fiindcă multe cadavre împuţite sunt presărate de-a lungul lui. Să pornim pe cărarea ce merge spre vârful muntelui, care este aspră, dar nu duhneşte de cadavre(nota 1).

Eu vă şoptesc de dimineaţă până seara vouă, o, mucenici ai adevăratei credinţe: „Rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi”.

XXXVI

Mucenici ai bunei nădejdi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Voi, care v-aţi îngropat toate nădejdile, ca să vă puteţi bucura de o singură nădejde;
Care aţi aşteptat sfârşitul multor aspiraţii omeneşti şi aţi văzut cenuşa;
Care aţi văzut mulţi ochi înlăcrimaţi întorcându-şi privirile de la mormântul speranţelor lor;
Care aţi auzit multe mărturisiri cu privire la duhoarea nesuferită a fiecărei nădejdi lumeşti de pe lumea cealaltă;
Şi care v-aţi dat trupul spre a vă fi răstignit (nota 2) pentru o nădejde aparte, care nu sfârşeşte în cenuşă, nici la cimitir, nici într-o duhoare nesuferită.

Către voi ne plecăm şi ne rugăm: „Rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi”.

Am văzut un copil alergând mult timp după o pasăre cu aripi pestriţe şi cioc de aur, iar când a prins-o, pasărea l-a lovit cu ciocul şi copilul a început să plângă.

Am spus: „Aşa se întâmplă cu nădejdile voastre, fii ai oamenilor şi cam acesta este sfârşitul vostru”.

Din nou am văzut un copil alergând după un roi de fluturi de primăvară vreme îndelungată, iar când un fluture s-a aşezat lângă el, copilul l-a părăsit şi a fugit după ceilalţi care i se păreau că sunt mai frumoşi.

Am spus: „Aşa sunt fiii oamenilor şi tot astfel este şi alergătura lor de-a lungul întregii vieţi după multe dorinţe”.

Cu adevărat, alergătura voastră este obositoare şi inutilă. Dacă vine ceasul morţii asupra voastră, nu veţi putea spune după ce alergaţi. Iar pe lumea cealaltă ei vor avea mâinile goale şi o inimă îndoită.

Alergarea fiilor cerului este şi ea obositoare, dar nu este inutilă. Iar când ceasul morţii vine asupra lor, ei vor putea spune ceea ce urmăreau. Iar pe lumea cealaltă vor putea avea mâinile pline şi o inimă odihnită.

Un vultur de sub nori vede un miel pe câmp şi coboară peste el şi întreabă vrăbiile cocoţate pe spatele mielului: „Nu vedeţi mielul?”. Iar ele îi răspund: „Nu, nu-l vedem”. La fel se întâmplă cu mucenicii bunei nădejdi. De la mare distanţă ei îşi ochesc hrana, în vreme ce aceia aflaţi lângă ea trec peste dânsa fără s-o vadă.

Alergătura după nădejdea cea bună este lungă (nota 3). Dar campionul îşi concentrează mintea asupra alergării şi îşi aruncă toate nădejdile iluzorii sub picioare, călcând peste ele ca peste nişte frunze moarte. Sunt multe, foarte multe garduri între el şi nădejdea sa, iar moartea este unul dintre garduri. Dar el sare peste toate acestea; el sare chiar şi peste moarte şi îşi urmăreşte nădejdea sa.

Mucenici ai bunei nădejdi care fremătaţi în jurul Luminii Cerului ca un stol de porumbei albi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

XXXVII

Mucenici ai marii iubiri, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Voi, care aţi cunoscut o dragoste mai tare decât moartea, rugaţi-vă iubirii pentru noi.

Voi care în această viaţă aţi scăpat cu şansă din capcana iubirii tecătoare, care este ca o pată de culoare pe un bolovan pe care ploaia o spală;
Voi care aţi propovăduit că dragostea e mai tainică decât trupul şi mai veşnică decât stelele de pe cer;
Voi care prin iubire aţi înţeles atât lemnul, cât şi piatra, atât fiara din pădure, cât şi peştele din apă (fiindcă dragostea rupe peceţile tuturor tainelor şi toate lucrurile apar dezgolite celui ce le iubeşte);
Voi care cu dragoste aţi împlinit toate proorociile, aţi satisfacut toate religiile şi aţi depăşit toate legile;
Voi sunteţi cei mai mari biruitori, cine e mai tare decât voi?

Voi sunteţi cei mai mari dintre înţelepţi, cine e mai înţelept decât voi?

Voi sunteţi cele mai mari dintre pietrele preţioase, cine e mai rar decât voi?

Voi sunteţi dumnezei care v-aţi văzut pe voi înşivă în Dumnezeu şi pe Dumnezeu în voi.

Voi aveţi o cinstire mai mare decât cea a îngerilor, fiindcă îngerii au devenit îngeri fără chinuri şi mucenicie.

Vouă ne închinăm şi ne rugăm, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ca şi noi să ne putem curăţi de dragostea iluzorie care sfârşeşte în ură.

Ca şi noi să ne putem încununa credinţa şi nădejdea noastră cu o cunună în care chiar şi sorii au o mică valoare.

Ca şi noi să putem începe a vedea, şi cunoaşte şi a ne bucura cu bucuria cu care doar îngerii se pot bucura.

Ca viaţa noastră să poată, de asemenea , deveni o splendoare întreit strălucită, ca Cel din care vine toată splendoarea cea neamestecată cu întunericul.

Ca şi noi să putem recunoaşte în noi înşine veşnica fecioară şi pe Cel mai înainte de veci Fiu al Fecioarei şi pe Duhul asemenea porumbelului.

Mucenici ai marii iubiri, doar pătimirea voastră este mai mică decât dragostea voastră. Orice dragoste lumească aduce suferinţă mai mare decât ea. Dar voi aţi iubit ceea ce este mai adânc decât timpul şi mai larg decât spaţiul.

Când fraţii voştri muritori aud de suferinţele voastre, ei le socotesc de necrezut şi insuportabile. O, dacă ei s-ar putea închipui şi în dragostea voastră! Toate suferinţele voastre li s-ar părea nimic acestora, întocmai precum ele vi s-au părut vouă. Întocmai precum ploaia rece şi şuieratul vântului par o nimica toată unei mame care se grăbeşte spre casă ca să ajungă la copilul ei.

Celui ce are un ţel mai mare decât lumea, lumea nu-i poate face nimic.

Cel ce se grăbeşte spre o casă mai largă decât spaţiul, spaţiul n-o poate cuprinde.

Cel ce are o dragoste mai de preţ decât creaţiile vremelnice, nu poate fi nici împiedicat şi nici strivit de timp.

Pe toată calea cea aspră şi prin toate furtunile grele Iubirea îi însoţeşte pe cei iubiţi ai Săi şi-i atrage la Sine.

Mucenici ai marii iubiri, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

***

Nota 1: Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află. (Mt. 7, 13-14)

Nota 2: Cunoscând aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului. (Rom. 6,6)
M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine. (Gal. 2, 20)
Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele. (Gal. 5, 24)

Nota 3: Nu ştiţi voi că acei care aleargă în stadion, toţi aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergaţi aşa ca să-l luaţi. (I Cor. 9, 24)

Anunțuri

2 comentarii on “Meditaţii ale Sf. Nicolae Velimirovici – Despre sfinţii mucenici”

  1. […] Meditaţii ale Sf. Nicolae Velimirovici – Despre sfinţii mucenici […]

  2. adriana spune:

    Multumim pentru acest text. revin sa il citesc in intregime.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s