Pocăinţa şi rugăciunea tămăduiesc stresul şi nervozitatea! Şi ce n-ar tămădui ele…

Alexander Shurlakov."...and gates of hell won't win Her".

Alexander Shurlakov."...and gates of hell won't win Her".

Pe fond nervos” – această expresie a devenit aproape proverbială. O auzim peste tot: acasă şi la serviciu, pe stradă şi în mijloacele de transport – într-un cuvânt, pretutindeni. Potrivit unei afirmaţii a experţilor OMS, 45% dintre toate îmbolnăvirile sunt legate de stresuri, iar unii specialişti presupun că acest procent este în realitate de două ori mai mare. Potrivit altor date medicale, o jumătate dintre cei care se prezintă la consult în policlinici sunt oameni practic sănătoşi, dar care suferă totuşi acţiunea supraîncărcărilor psihoemoţionale.

Specialiştii în situaţii extreme şi medicii ştiu faptul că ulcerele gastrice „se deschid” şi se cicatrizează în dependenţă de fluctuaţiile curbei stresului psihoemoţional. Curba tensiunii arteriale este supusă aceleiaşi legităţi.

Cum poate fi recunoscut stresul emoţional şi influenţa lui asupra organismului uman? Iată câteva trăsături caracteristice pentru el: oboseală prelungită şi fără o cauză evidentă, care nu trece după odihnă; dureri de cap, tulburări digestive, dureri de coloană, insomnie; îndeplinirea sarcinilor zilnice ia mult mai mult timp decât înainte.

Un procent imens al bolilor somatice (trupeşti) se dezvoltă ca rezultat al supraîncordării nervoase de durată.

Ce mai „creşte” pe acest „teren” (nervos)? Din păcate, nimic bun: certuri, conflicte, divorţuri… În ultimii ani se vorbeşte din ce în ce mai des despre sindromul de oboseală cronică şi insomnia, depresia, apatia şi indiferenţa faţă de toate, care îl acompaniază. O jumătate bună, dacă nu chiar mai mult, din structura bolilor studiate de către psihiatrie sunt stări „de graniţă” (care apar pe fond nervos). Apariţia lor este legată de conflicte, neplăceri ş.a.m.d.

Despre faptul că, pe măsură ce creşte în suflet nervozitatea, creşte şi păcătoşenia nu este greu să ne dăm seama.

Din scrierile patristice vedem adeseori că este neapărată nevoie de păstrarea păcii sufleteşti. „Dobândeşte duh împăcat şi mii de oameni se vor mântui lângă tine„, spunea marele stareţ, Cuviosul Serafim de Sarov. Cuviosul Alxie, care s-a nevoit în „pustia” Zisomova, scria: „Nu vă doresc nici bogăţie, nici slavă, nici succes, nici măcar sănătate, ci numai pace sufletească. Acesta este lucrul cel mai de seamă. Dacă veţi avea pace, veţi fi fericiţi„. […]

În toate epocile istoriei omenirii au existat războaie, felurite calamităţi naturale, inundaţii, secete, uragane – şi este greu de comparat în ce măsură sunt mai tulburi vremurile de acum decât, să zicem, epoca domniei lui Ivan cel Groaznic. De ce însă problema nevrozelor a devenit atât de acută tocmai în ultimul timp? Credem că pricina este una singură: creşterea necredinţei, pierderea fundamentului duhovnicesc al omului şi totodată a sensului adevărat al vieţii.

Se dovedeşte că în producerea nevrozelor principalul loc îl ocupă nu stresurile şi şi neplăcerile, ci personalitatea omului – şi anume personalitatea dezorganizată lăuntric.

Păcatul, fiind rădăcina a tot răul, atrage după sine tulburări nevrotice. Săvârşindu-se în adâncul duhului omenesc, el stârneşte patimile, dezorganizează voinţa, scoate de sub controlul conştiinţei emoţiile şi imaginaţia. După spusele Sfântului Teofan Zăvorâtul, „lumea lăuntrică a omului păcătos este plină de samavolnicie, neorânduială şi distrugere”. Nevroza profundă este indiciu al lipsei de sănătate morală, al descompunerii sufleteşti-duhovniceşti.

Sfântul Teofan Zăvorâtul arată şi că „legătura firească dintre părţile alcătuitoare ale omului trebuie să urmeze legii supunerii celui mai mic faţă de cel mai mare, a elui mai slab faţă de cel mai puternic; trupul trebuie să se supună sufletului, sufletul duhului, iar duhul, potrivit firii sale, trebuie să fie cufundat în Dumnezeu. În Dumnezeu trebuie să petreacă omul cu toată fiinţa şi conştiinţa sa. Iar puterea duhului asupra sufletului depinde de Dumnezeirea Care este împreună cu el, puterea sufletului asupra trupului – de duhul ce stăpâneşte sufletul. După căderea de la Dumnezeu a avut loc, şi era firesc să aibă loc, tulburare în toată alcătuirea omului: duhul, despărţindu-se de Dumnezeu, a pierdut puterea sa şi s-a supus sufletului; sufletul, nefiind înălţat de duh, s-a supus trupului”.

Profesorul D. E. Melehov presupune că la baza multor tulburări psihice stă lipsa de smerenie. În acest sens, nevroza nu reprezintă o excepţie. Este îndeobşte recunoscut faptul că această maladie se dezvoltă sub forma conflictului cu sine (intrapsihic) sau cu alţi oameni (interpsihic). Nevroza este ciocnirea dintre dorinţă şi realitate. Cu cât este mai puternică această ciocnire, cu atât este mai acută boala. „Iar credinţa este smerenie”, spune Sf. Varsanufie cel Mare.

În timpul consultaţiei, o pacientă afectată de una dintre formele de nevroză îmi repeta cu emoţie, iarăşi şi iarăşi: „Domnule doctor, am obosit să mai fiu bolnavă şi vreau să mă vindec cu orice preţ. De altfel, nu înţeleg despre ce ciocnire între dorinţă şi realitate vorbiţi”. La aceste cuvinte ale pacientei am răspuns ceva de genul: „Domnul ştie de necazul dumneavoastră şi, dacă nu Se grăbeşte să schimbe situaţia, înseamnă că deocamdată nu este voia Lui cea sfântă să vă vindece aşa, dintr-o dată. De pildă, când sfinţilor li se intâmplau boli sau alte necazuri, mulţumeau pentru asta lui Dumnezeu şi spuneau: „După păcatele mele primesc”. Iar dumneavoastră: „Vreau vindecare cu orice preţ”. Tocmai aici este ciocnirea între dorinţă şi realitate. Fireşte, se poate şi trebuie să vă vindecaţi, dar este foarte important să vă smeriţi, împăcându-vă cu boala ce v-a lovit, socotindu-vă vrednică de ea şi primind-o cu recunoştinţă. Domnul nu uită de noi şi nu ne va lăsa să suferim mai presus de puterile noastre. De asta ne încredinţează şi sfântul Apostol Pavel: „Credincios este Dumnezeu, Care nu vă va lăsa să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi”. Ca atare, linistiţi-vă şi nu deznădăjduiţi! Nevroza este o boală duhovnicească. Smeriţi-vă şi va trece totul”.

Despre bucuria pe care o aduce omului smerenia citim în „Viaţa sfântului Ignatie Briancianinov”: „Ascultarea fără cârtire şi adânca smerenie deosebeau purtara ascultătorului (fratelui) Briancianinov în mănăstire. Prima ascultare i s-a dat pe lângă bucătărie. Bucătar era un fost iobag al lui Alexandru Semionovici Briancianinov (tatăl sfântului). Chiar în prima zi s-a întâmplat să fie nevoie de mers în hambar după făină. Bucătarul i-a zis: „Hai, frate, să mergem în hambar după făină!” şi i-a aruncat un sac de făină, aşa încât l-a acoperit cu pulbere albă din cap până în picioare. Proaspătul ascultător a luat sacul şi a ieşit. În hambar, desfăcând cu amândouă mâinile gura sacului şi pe deasupra ţinând-o, la porunca bucătarului, şi cu dinţii ca să poată fi turnată mai uşor în el făina, Ignatie a simţit în inima sa o nouă şi neobişnuită mişcare duhovnicească, pe care n-o mai încercase niciodată: propria purtare smerită, deplina uitare a eului propriu l-au desfătat atunci în aşa măsură, că întâmplarea i-a rămas în aducerea aminte pentru întreaga viaţă”.

Majoritatea cercetătorilor contemporani sunt de acord că nevroza este o boală a personalităţii. Omul se îmbolnăveşte de nevroză nu dintr-o dată: această boală cunoaşte o perioadă de preludiu. Poate fi descris un portret sui generis al „potentialului” nevrotic – mai bine zis o galerie întreagă de tipuri, dintre care fiecare este înclinat spre trecerea de la puterile maladive potenţiale, ascunse, la unele reale. Una dintre caracteristicile oamenilor de acest fel e stilul de gândire, ce poartă caracterul lipsei de compromis; în aprecierile pe care ei le fac se vede un caracter manifest; multe dintre lucrurile care se întâmplă nu au în ochii lor nuanţe, ci apar „bicolore”: alb-negru, bine-rău. Nevroza apare cel mai des ca urmare a unor procese lăuntrice ale personalităţii. Factorii provocatori şi împrejurările provocatoare din exterior reprezintă doar ultima picătură, „trăgaciul” dezvoltării tulburărilor nevrotice. La omul înclinat spre această boală este elaborată o „capacitate” aparte de a reacţiona nervos la viaţă. Unele cauze de frământare sufletească (conflicte, stresuri) dispar cu timpul, devin inactuale, dar în scurt timp locul lor este luat de altele şi boala este reactivată.

[…]În ultimii ani a devenit foarte popular termenul percutant ca o lovitură de bici: stres. Poate doar copiii mici sa nu-l ştie. Medicul ortodox V. K. Neviarovici arată în mod absolut corect: „În vremea noastră conceptul de „stres” acoperă (din punct de vedere psihologic) mai toate fenomenele neplăcute şi apăsătoare pentru om: cearta, conflictul, jignirea, tristetea, surmenajul, invidia, dezamăgirea ş.a.m.d. Limitele stresului sunt extrem de şterse – nu degeaba hans Selye (autorul teoriei stresului) afirma că atâta timp cât omul este viu, el se află în stare de stres.

Patimile rămân necunoscute savanţilor necreştini – în schimb, a fost găsit un nou şi nevăzut duşman mistic, universal al omenirii, ce poartă numele de „stres” şi cu care ştiinţa încearcă să se lupte. Cu ce mijloace? Cu cele mai felurite: de la autotraining, masaj, băi, tranchilizante, până la călătorii, meditaţii şi dietă specială „antistres”. Iar oamenii recurg nu rareori la votca „din bătrâni lăsată” (n.m. – sau la ţigări), iar în ultimul timp mulţi s-au împătimit de narcotice.

Nevroza (mai ales unele forme ale ei: stările obsesive persistente, fobiile persistente) poate fi de asemenea urmare a atacurilor drăceşti. Cum altfel poate fi apreciată, de exemplu, dorinţa nesăbuită de a-ţi spăla mâinile de câteva zeci de ori înainte de a mânca sau de a număra nasturii de la paltoanele trecătorilor ş.a.m.d.? Iar bolnavii suferă cumplit, sunt chinuiţi de stările lor, sunt împovăraţi de ele, dar nu pot face nimic. […]

Episcopul Varnava (Beliaev) scrie: „Înţelepţii acestei lumi, nerecunoscând existenţa dracilor, nu pot explica provenienţa şi lucrarea ideilor obsesive. Însă creştinul, ce se loveşte nemijlocit de puterile întunericului şi se luptă mereu cu ele, uneori chiar în chip văzut, le poate da dovada limpede a existenţei dracilor. Gândurile apărute pe neaşteptate, ca un vifor, se năpustesc asupra celui ce îşi lucrează mântuirea şi nu îi dau nici măcar o clipă de linişte. Să presupunem că avem de-a face cu un nevoitor încercat. Acesta se înarmează cu puternica rugăciune a lui Iisus. Astfel începe şi continuă o luptă a cărui sfârşit nu se vede.

Omul îşi dă seama limpede care sunt propriile lui gânduri şi care sunt cele străine, semănate in el de diavol – dar tot efectul abia acuma vine. Gândurile de la vrăjmaşul dau deseori încredinţare că, dacă omul nu cedează şi nu se învoieşte cu ele, nu îl vor mai lăsa în pace. El nu cedează şi continuă să se roage lui Dumnezeu pentru ajutor. Şi iată că în acel moment, când omului i se pare că într-adevăr această luptă poate că este nesfârşită, când deja încetează să mai creadă că există o stare în care oamenii trăiesc liniştiţi şi fără asemenea gânduri chinuitoare, atunci gândurile pier deodată, fără veste, pe neaşteptateAsta înseamnă că a venit harul şi că dracii s-au depărtat. În sufletul omului se revarsă lumina, pacea, liniştea, limpezimea, curăţia” (cf. Mc. 4, 37-40).

În încheiere, dorim să subliniem că omul care suferă de nevroză nu este nici mai bun, nici mai rău decât ceilalţi; boala lui e doar un caz particular al consecinţelor păcatului. Firea omenească e vătămată de păcat din timpul protopărinţilor noştri şi, ca atare, toţi trebuie să ne pocăim şi să ne îndreptăm, nădăjduind în ajutorul şi în milostivirea Domnului.

Dmitri Avdeev – „Nervozitatea. Cauze, manifestări, remedii duhovniceşti”


7 comentarii on “Pocăinţa şi rugăciunea tămăduiesc stresul şi nervozitatea! Şi ce n-ar tămădui ele…”

  1. lucian-marin spune:

    Un articol excelent. Multumim mult !

  2. […]  https://florinm.wordpress.com/2010/09/24/pocainta-si-rugaciunea-tamaduiesc-stresul-si-nervozitatea-si… […]

  3. Florin M. spune:

    Dle Lucian Marin, am intrat pe site-ul dvs. si cred ca sunteti adventist. Dar poate nu sunteti, insa ceea ce vreau sa va spun (de-asta am si comentat aici) este ca sunteti cu siguranta un om interesant. Sa dea Domnul sa fiti „interesant” in sensul cel bun, adica sa va intereseze Adevarul, sa-L cautati pe Hristos cel intrupat din Sfanta Sa Maica Fecioara Maria, Hristos cel Rastignit si Inviat. Asa sa va ajute Dumnezeu!
    Cu sinceritate,
    Florin M.

  4. lucian-marin spune:

    Multumesc pentru cuvintele frumoase..pot sa va spun ca il caut din toata inima mea pe Dumnezeu si imi place sa adun de peste tot (mai ales din crestinism pentru ca consider ca aici s-a descoperit Dumnezeu prin Fiul Sau) lucrurile care inalta demnitatea umana si pot aduce vindecare.
    Referitor la denominatiune, vreau sa ma indrept acolo unde ma duc dovezile si ma indeamna Duhul lui Dumnezeu.
    Oamenii azi au o nevoie acuta de modele, de oameni curati cu inima (” „Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu.” Matei 5:8 )
    Sunt constient ca eu in firea mea pamanteasca sunt pacatos si nu am nici o frumusete..vestea buna este ca „Relația cu Christos e totul” și prezența Lui în om transformă treptat pe cel care se lasă modelat.
    Felicitări pentru ceea ce faceți și să ne dăm mâna în lucrarea sfintei evanghelii.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s