Smereşte-te pe tine, nu pe femeia ta! Iubeşte-ţi femeia, nu pe tine însuţi!
Postat: 30 septembrie 2010 Înscris în: Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, iubire, Pofte, Tineri | Tags: casatorie, familia ortodoxa, sot si sotie 7 comentarii
Sfântul Macarie de la Optina – Sfaturi către cei căsătoriţi
Cea mai gravă problemă pe care o desprind din scrisoarea ta este tocmai aceea despre care nu vorbeşti deloc, în legătură cu care nu ceri niciodată sfaturi şi la care te referi întotdeauna pe ocolite sau deloc, dar care se vădeşte limpede din fiecare rând. Mă refer la duşmănia dintre tine şi femeia ta.
În familia voastră este ca un cancer care, din câte îmi dau seama, sunt puţine speranţe să fie scos din rădăcini – în afară de cazul în care încetaţi amândoi, fără întârziere, să vă acuzaţi unul pe celălalt. Tu crezi – lucru evident – că ai întotdeauna dreptate. Iar ea, desigur, crede acelaşi lucru despre ea însăşi. Tu îi pui în cârcă o mulţime de acuzaţii grave sau fără nici o importanţă. Ea face la fel cu tine. Până când va dura situaţia aceasta? Unde o să vă ducă?
Cele mai importante acuzaţii ale tale împotriva ei sunt: hipersensibilitatea, orgoliul şi o părere exagerat de bună despre propria persoană. Dar chiar dacă acestea n-ar fi şi propriile tale slăbiciuni – căci este evident că aşa stau lucrurile –, tot n-ar trebui să te mânii într-atât, observându-le la ea. Vezi-ţi de propriile tale defecte!… De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? (Matei 7, 3).
Tot acest conflict pe teme economice şi de avere s-a iscat pentru că aţi uitat cu totul că familia voastră este – de fapt trebuie să fie – creştină. Iar familia este cu adevărat creştină numai atunci când fiecare membru al ei ridică greutatea celorlalţi şi când fiecare se învinovăţeşte pe sine însuşi. Amândoi aţi uitat lucrul acesta şi orice cuvânt al soţiei tale te străpunge ca o săgeată înmuiată în otravă. Acelaşi efect îl au şi cuvintele tale asupra ei.
Gândiţi-vă din nou la marele adevăr ce guvernează căsătoria creştină: bărbatul şi femeia sunt un trup. Oare lucrul acesta nu are drept consecinţă faptul că cei doi trebuie să aibă în comun toate bunurile? Pe când voi doi, chiar şi după atâta timp, încă mai ţineţi socoteli şi vă târguiţi în legătură cu valoarea averii. Pentru ce? Numai şi numai ca să găsiţi motive de ceartă!
Dacă nu vă luptaţi şi nu reuşiţi în cel mai scurt timp cu putinţă să readuceţi dragostea şi pacea între voi, degeaba încercaţi să puneţi lucrurile în ordine şi să găsiţi o rezolvare corectă chestiunilor legate de bani.
Smereşte-te pe tine, nu pe femeia ta! Iubeşte-ţi femeia, nu pe tine însuţi!
* * *
Nu este nevoie să-ţi spun cât de nelalocul ei şi cât de răutăcioasă este purtarea aceasta rece pe care o ai faţă de soţul tău. O caracterizezi ca un mijloc indirect şi viclean prin care te răzbuni pentru indiferenţa lui anterioară faţă de tine. Pe de altă parte, tu însăţi vezi limpede că, în felul acesta, păcătuieşti. Dacă ai constatat şi ai acceptat că este păcat, nu se poate în nici un caz să consideri că atitudinea ta este inevitabilă şi să spui că nu poţi în nici un caz să o schimbi, deşi, chipurile, îţi pare rău pentru ea. Lucrul acesta nu este adevărat. Iar poziţia ta este cu totul greşită.
Adu-ţi aminte ce este căsătoria: este o taină! Iar taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică (Efeseni 5, 32).
Adu-ţi aminte şi care este datoria cea mai importantă a soţilor: să se iubească şi să fie întotdeauna dedicaţi unul celuilalt, în orice împrejurare şi până la sfârşitul vieţii lor, supuşi unul altuia, întru frica lui Hristos (Efeseni 5, 21).
Faţă de bărbatul acesta, căruia eşti datoare să-i oferi, potrivit poruncii lui Dumnezeu, toată dragostea şi credinţa ta, tu nutreşti de mulţi ani un sentiment păcătos şi obraznic de răzbunare! Se pare că tu ai fost aleasă anume ca să-l contrazici cu multă ardoare pe înţeleptul Sirah, care mi se pare că fără argumente spunea: Orice răutate este mică pe lângă răutatea femeii; soarta păcătosului să cadă peste ea. Răutatea femeii îi schimonoseşte obrazul şi-i întunecă faţa ca un sac (Înţ. lui Isus Sirah 25, 21; 19).
Roagă-te lui Dumnezeu să te întărească şi să te lumineze cu harul Său, ca să înţelegi că trebuie să-i ierţi pe aceia care ţi-au greşit. Numai aşa poţi să speri că vor fi iertate şi propriile tale păcate.
* * *
Dilema în care te afli este, cu adevărat, serioasă: eşti obligată să alegi între două modalităţi de a acţiona, şi amândouă – dacă vrem să vedem lucrurile corect – au un punct slab. Dacă dai banii aceştia bărbatului tău, vei încălca porunca ce spune că trebuie să asculţi de părinţi, de vreme ce mama ta ţi-a interzis categoric să faci lucrul acesta. Iar dacă refuzi, vei nesocoti practic miezul tainei căsătoriei: De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup (Efeseni 5, 31).
În asemenea cazuri, când una din porunci trebuie încălcată pentru respectarea alteia, Sfinţii Părinţi ne sfătuiesc să o încălcăm pe cea mai puţin importantă. „Când avem dinaintea noastră două rele, trebuie să alegem răul cel mai puţin grav”, spune Cuviosul Ioan, vorbind despre discernământ.
Pe pământul acesta, nici o legătură nu este mai puternică şi mai sfântă decât cea a soţilor între ei. Aşadar, corect este să fii de partea soţului tău, orice s-ar întâmpla. Nimeni nu poate să-ţi interzică să împarţi totul cu el. Absolut totul, nu numai banii: Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului (I Corinteni 7, 3).
Te mai preocupă ceva: trebuie să ţii secret faptul că ai dat banii bărbatului tău, pentru că, dacă află mama ta, o să facă scandal şi o să creeze probleme şi mai mari pentru toţi. Iar tu eşti, desigur, datoare să veghezi la menţinerea păcii în familie.
Ascultă: dă-i bărbatului tău cât are nevoie şi nu scoate la lumină nimic. Cu toate acestea, trebuie să ai deplină conştiinţă a celor două păcate ale tale: al neascultării şi al lucrării pe ascuns. Smereşte-te şi te roagă pentru iertare. Dar nu te îndoi că vei primi această iertare de la Dumnezeu. El cunoaşte inimile şi îngăduie astfel de situaţii ca să ne smerim în drumul spre desăvârşire.
Rugăciunea comună a soţilor este foarte plăcută lui Dumnezeu şi are multă putere. Poate chiar acesta este şi motivul pentru care vrăjmaşul încearcă să vă împiedice să vă rugaţi împreună. Nu este decât o altă încercare pe care Dumnezeu o îngăduie ca să dobândiţi experienţă în lupta voastră duhovnicească şi să deveniţi mai puternici ca înainte! Amintiţi-vă că în orice împrejurare smerenia este arma cea mai eficientă.
Din „Povete duhovnicesti”
Sfantul Macarie de la Optina
Editura Egumenita
Sursa: Taina Casatoriei
N-am cuvinte... 
Imi pare bine sa citesc astfel de indrumari pentru tinerii casatoriti,fiind eu mama a 3 fii(2 fete si un baiat)casatoriti toti in timp de un an :6 septembrie 2009,23 mai 2010,21 august 2010.
Sint fericita sa-i stiu pusi la cale ,cu nunti si cununii cum cere traditia. Sint mindra de aportul care l-am adus la educarea ,instruirea lor. Am un mare regret in suflet ca n-am stiut sa le dau un exemplu de viata conjugala fericita. Binvenita pagina aceasta ,va fi sfat si calausa pentru ei. Multumesc.
multumesc!
@Rucsandra,
Mare bucurie trebuie sa aiba un parinte care-si vede copiii „realizati” (inclusiv in fata Domnului)!
Si totusi, „lupta” parintelui si a copilului trebuie sa fie continua, niciodata nu se termina!
Copiii sunt legati de parinti pentru totdeauna, si nu zic trupeste, ci duhovniceste. Ne putem ajuta copiii chiar si dupa ce pleaca de acasa, prin viata noastra in pocainta si rugaciune pentru ei, cunoscut fiind ca rugaciunea de mama face adevarate minuni.
Dau slava Domnului pentru cele ce ai scris si iti doresc ca El sa-ti inmulteasca bucuria!
Doamne, ajuta!
@Mirela,
Doamne ajuta!
Foarte frumoase sfaturile Sfantului Macarie de la Optina. Din pacate in ziua de astazi foarte putini oameni mai traiesc dupa asemenea principii sanatoase. De aici divorturile, lipsa de respect, egoismul, pretentia ca numai celalalt este dator sa dea si sa faca, ideea ca unii au numai drepturi si altii numai datorii.
„Iar familia este cu adevărat creştină numai atunci când fiecare membru al ei ridică greutatea celorlalţi şi când fiecare se învinovăţeşte pe sine însuşi. „.
Sunt multi care spun: „e mai buna o casnicie in care cei 2 soti sa aiba pareri diferite iar aceste pareri sa se trasforme in cearta pentru ca, daca toate ar fi bune si liniste, ar interveni monotonia”. Si de aici se poate naste cearta intre soti. De ce ar gandi asa? Sa fie oare invatatura pe care au primit-o de mici copii? Sa fi vazut asta la parintii lor si sa se fi obisnuit cu cearta astfel incat linistea sa li se para un lucru rau?
Linistea sufleteasca e lucrul de care avem nevoie pentru a ne iubi mai mult, de a ne ajuta aproapele mai mult, de a ne ruga pentru noi si pentru cei apropiati noua. Linistea sufleteasca ne deschide ochii pentru a deosebi binele de rau. Cum am putea ajunge sa ne temem de liniste, de armonie, de dragoste si iubire,de bine? Nu aceste lucruri le aveam in Rai?
Intr-adevar sunt multi care au nevoie de aceasta invatatura. Toti am nevoie sa invatam continuu pentru a nu uita fi mai buni.
Certurile in familie duc la multe probleme, duc la multe pacate.
Un articol ce ne ajuta doar citindu-l. Un articol care ne face sa ne punem multe intrebari. Raspunsul uneia dintre aceste intrebari e sigur: Da, putem fi mai buni, putem iubi din ce in ce mai mult. Iubirea fata de Dumnezeul nostru ne-o aratam prin bunatatea, credinta si rugaciunea noastra.
Domane ajuta!
AlinA
@ALinA
O, de ne-am hotara odata sa facem binele in loc sa facem raul!
De am si FACE asa (binele in loc de rau)!
E simplu de citit, de „simtit”, cuvintele frumoase ale sfintilor ne gadila multora auzul (nu de tine zic, ci in general), caci „ne place” cum suna. Dar oare le-am pune in practica?
Cunosc pe cineva care odata, demult, in loc sa faca ce si-a dorit – adica binele, sa se lase de rele, sa lupte cu pacatul – a ajuns sa faca tocmai invers. Si asta cu toate ca-si dorea binele, dorea sa se intoarca la Dumnezeu.
Tot asa si in familie. In loc sa tina fiecare la orgoliul lui, fiecare ar trebui sa faca invers, sa ia exemplu cuvintele Sf. Ioan Gura de Aur (din Catehezele Maritale), sa-i zica celuilalt: „Tot ce am eu e al tau, eu insumi sunt al tau. Toate sunt ale tale. Pentru ce ne certam?” (cuvintele sfantului nu sunt chiar asa, am adaptat eu la context). Si nu numai sa zica, ci mai ales SA FACA (ce zice)! Sa se ajute unul pe celalalt, sa nu fie indiferenti unul fata de celalalt, caci dragostea inseamna jertfa. Daca ma iubesc pe mine si eu stau cand sotia mea trudeste din greu, unde e dragostea de care i-as vorbi? Hristos si-a aratat dragostea Sa nemarginita pentru noi suferind palmuiri, ocari, scuipari, batai, injurii si toate celelalte, pana la moarte pe cruce (era modul cel mai umilitor de a muri in zilele acelea!) PENTRU NOI, pentru ca prin aceasta jertfa sa rascumpere pacatele noastre, sa ne arate exemplu suprem de Jertfa, de Smerenie, de Dragoste.
Pe El sa-L luam exemplu cu totii, pe El si pe sfintii Sai. Sa ne „lucram” (imbunatatim) unii pe altii lucrand IN PRIMUL RAND cu noi insine. Fiecare sa-si vada ale sale (pacatele adica), si pentru toate sa multumeasca Lui Dumnezeu (bune si rele, inclusiv in boli si necazuri).
Sa ne ajute Domnul sa punem inceput bun, sa ne daruiasca cele de folos trupesc si sufletesc, mai ales pocainta si darurile pocaintei!
foarte obositor boldul si culorile.:)