Rugăciune pentru Japonia după cutremur şi tsunami

Doamne, noi oamenii am încercat de nenumărate ori să devenim mai înalţi şi mai mari decât Tine, Unul şi Adevăratul Dumnezeu.

Am distrus tot ceea ce Tu ne-ai dat.

Am luat toate lucrurile din jurul nostru (natura, vieţile şi restul) ca fiind de la sine.

Rugămu-Te, Doamne, miluieşte-ne!

Rugămu-Te, ajută tuturor celor care în Japonia, în Hawai şi în alte locuri au fost loviţi de această catastrofă.

Să fie aceasta un prilej de adevarată pocăinţă pentru noi toţi,

Ca poporul din aceste locuri, care nu Te cunoaşte, să vină la credinţă şi să Te cunoască prin aceasta.

Mângâie familiile care şi-au pierdut apropiaţii sau ale căror apropiaţi au dispărut.

Dă tuturor toate cele de trebuinţă.

Fii alături de orfanii şi de părinţii care şi-au pierdut copiii în această catastrofă.

Deschide ochii noştri, Doamne, că am lăsat să fie acoperiţi de zgură şi de noroi murdar.

Deschide urechile noastre, că suntem surzi.

Avem urechi, dar nu auzim.

Doamne, miluieşte-ne!

Doamne, miluieşte-ne!

Doamne, miluieşte-ne!

traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară “Sfinţii Trei Noi Ierarhi”

sursa: http://orthodoxologie.blogspot.com/2011/03/priere-pour-le-japon-apres-le.html via http://acvila30.wordpress.com/2011/03/22/rugaciune-pentru-japonia-dupa-cutremur-si-tsunami



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s