Primăvară dulce, Hristoase-al nostru, dăruieşte-ne floarea sfintei pocăinţe

lrg-4361-icoane_iisus_hristos

Astăzi a fost prima zi de primăvară calendaristică, iar soarele a ţinut parcă să ne confirme şi el că am ieşit din iarnă, încălzind, luminând şi aducând bucurie. Fiind creştini, vorbim şi de primăvara duhovnicească, iar Soarele nostru este Hristos, Cel care S-a întrupat din Preasfânta Sa Maică, Fecioara Maria, cea care a fost numită în imnografia ortodoxă: „cea luminată de Soarele cel veşnic, care ne luminezi pe noi cu Lumina cea neînserată” (Acatistul Sfântului Acoperământ), „raza Soarelui celui înţelegător”, „soare luminos, care neîncetat luminezi pe cei credincioşi” (Acatistul Maicii Domnului), „căruţa Soarelui celui înţelegător”, „steaua cea neapusă, care ai adus în lume pe Soarele cel mare”, „steaua, care arăţi Soarele”, „luceafărul dimineţii cel prealuminat, care singură ai purtat pe soarele Hristos” (Acatistul Bunei-vestiri).

Soarele este izvorul luminii, al căldurii şi al vieţii. Razele sale figurează influenţele cereşti – sau spirituale – primite de pământ. În afara faptului că dă viaţă, strălucirea soarelui face lucrurile clare, vizibile. Soarele este emblema lui Hristos, ale cărui douăsprezece raze sunt cei doisprezece apostoli; Hristos este numit „soarele dreptăţii”, fiind înfăţişat ca un soare care răspândeşte dreptate, întocmai soarelui spiritual sau inimii lumii; mai este şi „Soarele adevărului”, ceea ce evocă transfigurarea de pe Muntele Tabor. Monograma lui Hristos aminteşte de o roată solară, iar Marele Preot al evreilor purta pe piept un disc de aur simbolizând soarele divin.


index

La 1 Martie, începutul primăverii noastre calendaristice, la romanii păgâni se serba anul nou, când era ziua zeului Marte, zeul războiului. Cele două fire de aţă ale şnurului mărţişorului simbolizează chiar puterile zeului Marte: cel alb reprezintă pacea (fecunditatea) şi cel roşu războiul. Majoritatea modelelor de mărţişoare sînt reprezentate de flori, păstrându-se astfel tradiţia lumii romane păgîne, când, cu aceste ocazii se ofereau flori, cunoscându-se că în politeismul păgân roman se idolatriza natura, de atunci păstrându-se până la noi unele obiceiuri, care sunt mascate cu disimulată politeţe ca fapte banale, nevinovate, de bun simţ, sărbători publice, populare etc. Îndrăzniţi, doar, să nu vă conformaţi acestui « obicei » !

La români exista tradiţia ca aceste amulete-mărţişoare să fie purtate de copii – fete şi băieţi sau de femeile tinere timp de 9 sau 12 zile, după care ele se legau de ramura unui copac sau de tulpinile florilor. Dacă pomului sau florii îi mergea bine, atunci şi copilul/ femeia erau bine:

« Cine poartă mărţişoare
Nu mai e pârlit de soare »

(mai multe despre mărţişor, găsiţi aici: http://ortodoxiesiviata.blogspot.ro/2013/02/parintele-cornel-toma-1-martie-un.html)

În Prohodul Domnului, primăvara este adusă de Hristos şi este un anotimp al reînnoirii şi prefacerii duhovniceşti: asceză (post şi metanii), rugăciune, spovedanie şi Euharistie. Aceste Taine şi virtuţi fac posibile înflorirea şi rodirea omului duhovnicesc, îmbrăcat în Hristos:

„ Primăvară dulce, Fiul meu preadulce, frumuseţea unde Ţi-a apus?”

Aşadar, în creştinism se trece de la primăvară – ca anotimp al naturii, la o primăvară duhovnicească, în centrul căreia se află jertfa mântuitoare a lui Hristos. Natura care moare în timpul iernii este readusă la viaţă şi la rodire prin Învierea lui Hristos. De aceea, moartea şi Învierea Domnului au şi o dimensiune cosmică, întrucît harul lui Dumnezeu se revarsă asupra creaţiei transfigurând-o.

În schimb, în politeismul păgân natura devine autonomă şi se reînnoieşte prin energiile proprii sau prin influenţa zeilor. „Ver sacrum” este un vechi obicei religios din Imperiul Roman, care consta în a le promite zeilor tot ceea ce avea sa se nască în primăvara următoare jurământului. Prin urmare, zeilor li se aduceau ca ofrandă flori, fructe, ani­male şi plante. Jurământul îi includea şi pe copii; ei nu erau însă sacrificaţi la naştere, ci erau consideraţi sacri şi, când deve­neau adulţi, erau trimişi peste graniţă ca să întemeieze colonii. Livius (22.9-10, 33.44 si 34.44).

Astfel, constatăm că Iisus Hristos moare ca să-l învieze pe om, pe cînd în lumea păgână omul, animalele şi florile sunt sacrificate pentru a resuscita natura. Aşadar, este vorba de o răsturnare a faptelor şi a valorilor, care nu este deloc uşor de sesizat! Nouă ni se par „nimicuri”, dar provenienţa lor este păgână. De ce nu ne întrebăm de ce rezistă atât şi de ce persistăm în aceste mici „prostioare” gen „Mărţişor”, „Ziua Femeii”, „Valentine’s Day”, „Dragobete”, „Halloween”, dincolo de importanţa lor pentru comercianţi? De ce încurajăm, de ce nu ne trezim?

„Răsărit-a primăvara Postului şi floarea pocăinţei. Deci să ne curăţim pe noi fraţilor, de toată întinăciunea, şi Dătătorului de lumină cântând să-I zicem: Slavă Ţie, Unule, Iubitorule de oameni.” (Triodul, Stihoavna de la Vecernia de Joi din săptămîna lăsatului sec de brânză)

Ca şi creştini, nu ne permitem să confundăm lucrurile şi trebuie să ştim că “Mărţişorul” are provenienţă păgână, promovează credinţa în talismane, promovează superficialitatea şi politeţea de faţadă, falsă. Dacă nu avem încotro, ne putem conforma acestui “obicei” al locului în care ne aflăm cel mult din smerenie, dar trebuie să facem tot posibilul să evităm participarea la aşa ceva sau încurajarea acestui obicei, întrucât este chiar un Canon al Sfântului Sinod al VI-lea Ecumenic de la Constantinopol, din anii 680-681, care opreşte sărbătorile păgâne şi care face referire inclusiv la “prăznuirea care se face în cea dintâi zi a lunii Martie”:

Canonul 62 – Praznicele şi datinile păgîneşti să nu fie ţinute de creştini:

„Aşa zisele Calende şi cele numite Vota şi cele chemate Brumalia, şi prăznuirea care se face în cea dintâi zi a lunii lui Martie, voim ca de îndată să fie scoasă din vieţuirea credincioşilor. Dar mai lepădăm şi jocurile obşteşti (dansurile publice), ale femeilor, ca necuviincioase, şi ca putând naşte (provoca) multă pagubă şi vătămare, dar încă şi jocurile (dansurile) jucate (executate) fie de bărbaţi, fie de femei, în numele (cinstea) celor numiţi în mod mincinos, dumnezei, de către elini (păgâni) şi slujbele (ceremoniile), – ce se fac după un obicei vechi şi străin vieţii creştinilor, – orînduind ca niciun bărbat să nu se îmbrace în haină femeiască, sau femeia, în cea care se potriveşte bărbaţilor, dar nici să nu puie asupra lor obraze (măşti) de haz (comice), sau de batjocură (satirice) închipuind satiri, sau de jale (tragice), nici să nu se strige numele blestematului Du’ionisios, cînd se strivesc strugurii în teascuri, nici turnînd vinul în vase să nu stîrnească (provoace) râsul, făptuind cele ale rătăcirii diavoleşti, sub chipul neştiinţei sau al deşertăciunii.
De aceea, cei ce de acum înainte s-ar apuca să facă ceva din cele zise mai înainte, după ce au fost puşi în cunoştinţă, acestora poruncim, ca aceştia dacă ar fi clerici să se caterisească, iar dacă ar fi laici să se afurisească.


3 comentarii on “Primăvară dulce, Hristoase-al nostru, dăruieşte-ne floarea sfintei pocăinţe”

  1. ingrid spune:

    Azi am primit doua martisoare si un buchet de ghiocei. Eu n-am dat niciunul.
    Un martisor din flori uscate, facut acasa
    un al doilea martisor de tinichea, reprezentand o cruce, o amfora si o inima, si cu fir de martisor.
    Ma uimeste inventivitatea pana la blasfemie. Ce cauta crucea si amfora in tinicheaua atarnata la martisor?

  2. Florin M. spune:

    @Ingrid
    E vorba de crucea – talisman, credinta ca superstitie, superficialitatea fata de lucrul adevarat, adanc si tainic, dar frica de nimicuri (nr. 13, pisici negre, capace de canal etc etc).

  3. Florin M. spune:

    Un articol pe Yahoo News:
    Ritualuri de purificare de 1 Martie
    De Ioana Raluca Ghioarcă

    Prima zi de primăvară are, în cultura populară românească, semnificații multiple care echivalează în practică cu tradiții felurite.

    Una dintre aceste tradiții este legată de trecerea în noul an agricol, martie fiind luna în care încep muncile agricole (DECI NU DE LA ZEUL MARTE VINE, CI DE LA ANUL AGRICOL. PROBABIL ASA I-AU PACALIT PE UNII MAI CREDULI). Într-o societate predominant rurală, în care munca pământului reprezenta principala sursă de subzistență, prima zi a noului an agricol avea o importanță deosebită și trebuia marcată cum se cuvine. (DAR NU SE ZICE NIMIC DE CREDINTA ACELOR OAMENI DIN SOCIETATEA PREDOMINANT RURALA, CARE ERA CRESTINA. OARE TOTI ERAU PAGANI? SI CUM MARCHEAZA CRESTINII INCEPUTUL „ANULUI AGRICOL”, CU NEBUNII DIN ASTEA? DAR ATUNCI CRESTINISMUL LOR AR FI FOST DE FORMA, N-AR FI REZISTAT ATATIA ANI – APROAPE 2000! ERAM PAGANI DEMULT, DACA ASTA CHIAR ERA O PRACTICA RASPANDITA! DECI?)

    În întreg spațiul românesc, cu precădere însă în partea Moldovei, pe 1 martie aveau loc, la casele de gospodari, câteva practici de purificare, prin care se lepăda anul vechi și se intra cu forțe proaspete în cel nou (AHA, DECI PRACTICI MAGICE, DE PURIFICARE, AVEAU LOC LA „CASELE DE GOSPODARI” – II PERIE ACUM PE CEI SLABI LA LAUDE…). Potrivit Asociației Meșterilor Populari din Moldova, oamenii apelau, printre altele, la puterea cuvântului (I-AUZI!). Obligatoriu, o anumită frază era rostită în această zi de mai multe ori. Despre o astfel de frază vorbește şi părintele Simion Florea Marian la sfârșitul secolului al XIX-lea (CHIAR ATUNCI, DUPA SECULARIZAREA LUI CUZA, CAND CLERUL ERA NUMIT DE STAT? COINCIDENTA?): „Ca să nu te mănânce purecii, la 1 martie înfigi un cuţit în mijlocul pragului, spunând de trei ori: ‹‹Mart în casă, purecii afară!››”, punctează meșteșugarii moldoveni. Mart era numele popular al Mărțișorului în satele moldovenești.

    O astfel de invocație (MAI DEGRABA INCANTATIE) acționa, în mentalitatea tradițională, pe principiul „zis şi făcut!”. Prin cuvânt, care avea „cea mai mare putere de săvârșire”, era realizat ritul de trecere. Puricele era, în viziune arhaică, un reprezentant al sedentarismului și al iernii. Alungarea lui din haine și din casă echivala cu alungarea iernii. La ritualurile de purificare se adăuga uneori și elementul culinar. „Pe 1 martie, oamenii care nu vor să aibă purici peste an (în casă sau pe trup!) ar fi bine să mănânce multă, multă urzică”, recomandă și astăzi meșterii populari.

    Nu în ultimul rând, era obligatorie purificarea spațiului de locuit (DAR NU, NU E VORBA DE SFESTANIE! CI O SIMPLA CURATENIE DE PRIMAVARA, CARE CAPATA CONOTATII MAGICE…). Pentru a asigura intrarea aerului primăvăratic în casă, erau deschise ușile şi ferestrele, iar oamenii trebuiau să iasă afară. Se scuturau afară așternuturile, hainele, țolurile, scoarțele, adică toate obiectele din fire, „ca şi cum s-ar scutura cojoacele Babei Dochia, alungând, iarăși simbolic, anotimpul iernii”, mai notează meșteșugarii moldoveni.

    http://ro.stiri.yahoo.com/ritualuri-purificare-1-martie-145800008.html

    NU ADUCE A IDOLATRIZARE A NATURII, INTR-O FORMA MAI SOFT DECAT CEA PRACTICATA DE ROMANI, DAR TOTUSI IN ACEEASI DIRECTIE, CARE N-ARE NICIO LEGATURA CU TRADITIA CRESTINA, AUTENTICA?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s