Ceea ce contează

Iisus Hristos biciuit - flagelarea pe stalp, Manastirea Afteia, Alba

Iisus Hristos biciuit – flagelarea pe stalp, Manastirea Afteia, Jud. Alba

Pe scurt…

La un training despre eficacitate li s-a predat participanţilor o lecţie despre importanţa principiilor corecte şi a modului în care le percepe fiecare individ, precum şi despre comportamentul pe care-l deprindem in urma formării unor obiceiuri, exersarea acestora în timp ducând la formarea unui caracter frumos, a unor trăsături personale durabile, capabile să asigure fiecăruia împăcarea cu sine, cultivarea relaţiilor şi drept urmare, succesul. Autorul a ajuns la concluziile respective în urma unui studiu îndelungat şi amănunţit, literatura prin care a trecut fiind dintr-un orizont de timp de aprox. 200 de ani, din mai multe domenii (inclusiv religioasă), urmărind să afle ce anume aduce succesul personal. Concluzia lui este că sunt 7 obiceiuri care, dacă sunt exersate, duc la îndeplinirea principalelor dorinţe – sintetizate în aşa-numita „Misiune personală”: 1. fii proactiv (eşti produsul alegerilor tale); 2. începe cu gândul la final (cunoaşte-te pe tine foarte bine, pentru a şti cine eşti cu adevărat şi care este scopul tău în viaţă – adică „Misiunea personală” de mai sus, şi în funcţie de asta stabileşte-ţi priorităţile); 3. pune priorităţile pe primul loc (să ştii care lucruri sunt importante, care sunt urgente, care sunt importante şi urgente etc. şi în funcţie de asta să poţi alege să le faci pe acelea care nu te abat de la scopul tău principal); 4. gândeşte câştig-câştig (în relaţii să căutăm să câştige ambele părţi); 5. încearcă întâi să înţelegi şi apoi să fii înţeles; 6. acţionează în sinergie (într-o echipă, crează valoare şi din diferenţele dintre oameni); 7. ascute ferăstrăul (întreţine-te: fizic, mental, spiritual, întreţine relaţiile etc.).

Dar…

Nu vă sună aceste lucruri, cunoscute? Sigur că fiecare avem un scop în viaţă, unii îl au definit mai clar, alţii nu, fiecare am deprins mai mult sau mai puţin unele obiceiuri bune – şi este normal, după cum recunoaşte însuşi autorul studiului, pentru că obiceiurile bune trebuiesc exersate toată viaţa, „îmbunătăţirea” fiind continuă – dar ce credeţi că îi lipseşte? Poate unora care cunosc despre ce studiu vorbesc, li se pare unul complet, poate altora nu; dar care ar fi motivele pentru care aş putea spune că nu este complet?

Să prespunem că dobândeşti toate deprinderile, că ajungi la succes, toate merg bine, până într-o „noapte” ca cea din Sf. Evanghelie de la Luca 12, 20: „Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău”. Ce te faci în clipa aceea, la ce-ţi foloseşte tot succesul pe care l-ai acumulat până atunci, dacă cele pe care le-ai făcut n-au fost (şi) pentru Dumnezeu? Hristos a fost biciuit, batjocorit, ucis pentru tine, iar tu ce faci? Unora nu le pasă, alţii nu ştiu despre ce e vorba sau chiar nu s-au gândit la sufletul lor, limitându-se doar la relaxare, la odihnă şi uneori la gândul că ştiu ei că există “cineva” acolo sus, o „forţă” care supraveghează şi îşi notează (probabil) într-un carneţel tot ce se întâmplă pe aici, pe pământ.

Cum ar fi să-ţi reevaluezi aceste priorităţi sau scopul tău principal, sau altfel spus, ce ai face dacă ai şti că sufletul tău este nemuritor?

În realitate…

Chiar zilele acestea Hristos este vândut, este trădat, condamnat; este hulit, scuipat, injurat, impins, marginalizat, minimizat. Hristos este batjocorit, este lovit cu palmele, cu pumnii; este bătut cu bice, cu bâte noduroase şi cu spini, cu funii care au părţi metalice în capăt, iar loviturile îi sfâşie carnea până la os (Sf. Nicodim Aghioritul, Despre biciuirea Lui Hristos) şi toate acestea pentru ce vină, cu ce rost şi ce facem noi în timpul ăsta?

O, dacă ne-am acorda timp ca să cugetăm la aceasta: la „vina” Lui şi la sensul suferinţelor Sale! Nu trebuie să fii mare teolog ca să înţelegi această adevărată şi mare Dramă a Pătimirii şi Morţii Lui Iisus! Nu este nevoie nici măcar de cuvinte multe care să descrie acele imagini şi fapte cu adevărat de groază ce s-au întâmplat atunci şi se întâmplă şi azi, zi de zi, ceas de ceas. Doar puţine cuvinte ne sunt de ajuns pentru a înţelege, dacă avem o inimă simţitoare. Căci este atât de simplu şi de logic! El, Dumnezeu, se coboară din veşnicie în timp, luând chip de om – creaţia Lui, acelaşi om care nu L-a ascultat încă de la început, când a şi plătit pentru aceasta prin alungarea din Rai. Prin Întruparea Sa înnobilează deci, peste măsură făptura Sa (de fapt, îi dă o nouă măsură omului, îl îndumnezeieşte), întrupându-Se El Dumnezeul-Iubire, spre a-i fi exemplu în toate făpturii. Apoi, tot din prea multă dragoste, nu caută să-l influenţeze pe om, îi respectă libertatea şi deşi este atât de limpede că El este Mesia Cel aşteptat şi deşi ne este atât de clar şi nouă ce trebuie să facem să-L urmăm aici, pe pământ, pentru a-L urma şi-n ceruri, El îl lasă pe om să… ALEAGĂ, după cum şi El a ales.

Ce a ales Hristos? Ar fi putut foarte bine să fi nimicit pe cei care-i vroiau răul doar cu un gând; ar fi putut să se coboare pe Sine de pe Crucea pe care era răstignit, după cum în batjocură îi striga „asistenţa”. Dar El a ales să fie batjocorit, hulit, a primit vorbele grele ale făpturilor Sale cu mare durere, S-a lăsat bătut cu bestialitate, apoi şi-a dat viaţa pe Cruce. Desigur că a avut un scop: răscumpărarea păcatelor noastre. Până la Jertfa Sa omul nu avea posibilitatea de a-i fi iertate păcatele şi murea cu sufletul încărcat, ajungând in iad. Foarte puţini erau cei curaţi. Ar fi fost de ajuns o singură picătură de sânge pentru răscumpărarea păcatelor tuturor oamenilor, dar nici măcar atât. Hristos însă a ales să-şi verse tot Sângele Său pentru noi, şi-a dat Viaţa pentru noi, ca noi să cunoaştem din aceasta marea Sa Dragoste pentru noi şi adâncimea Milei Sale! Vă daţi seama cât de mult ne iubeşte pe fiecare, încât a suferit toate acestea pentru ca şi eu şi tu şi noi toţi să avem posibilitatea de a alege să venim la El? Vă daţi seama cum ne aşteaptă, iubindu-ne atât de mult?

În concluzie

Noi suntem responsabili de alegerile pe care le facem: Dumnezeu sau mamona; alegem să ne facem datoria, stabilindu-ne priorităţile în acord cu principiile ce trec în veşnicie, sau alegem să ne pese doar de viaţa aceasta, petrecând-o ca şi cum după moarte n-ar mai fi nimic?

Şi dacă tot am amintit la început de acest concept, „eficacitatea” Lui Hristos este fără margini şi este dovedită în tot ce ne înconjoară. Iar eficacitatea celor care i-au urmat Domnului este, de asemenea, probată. Realitatea Sfintelor Taine, realitatea ierugiilor şi a rugăciunilor în general, realitatea pocăinţei individuale, realitatea sfinţeniei şi a sfinţilor, precum si lucrarea tuturor celor enumerate mai înainte nu demonstrează decât eficacitatea Domnului si a celor care Îl urmează pe Hristosul Cel Răstignit şi Înviat, o eficacitate în veşnicie. Sigur că este de dorit să fim oameni de succes aici, în viaţa aceasta, dar dacă succesul acesta ne duce spre osânda veşnică, nu spre viaţa veşnică, trebuie reinventat. Din perspectiva veşniciei, noţiunile de succes, alegere, misiune personală, priorităţi, sinergie, proactivitate etc., cu care operează lumea modernă, de ultimă generaţie, se transformă radical: cum poţi avea succes, dacă ratezi veşnicia?

Acum Domnul pătimeşte. Să nu-L lăsăm singur, iar noi să fim nepăsători, petrecând la fel ca şi până acum, fiind chiar şi în aceste zile indiferenţi, ci să-i fim alături, ca să trăim apoi şi bucuria Învierii! Să nu lăsăm ca Drama aceasta să rămână fără rost în ce ne priveşte, să nu refuzăm Dragostea cu care Hristos se dă pe Sine pentru noi! Altfel, Drama Domnului nostru se va transforma în drama noastră, a fiecăruia.


Legături:


7 comentarii on “Ceea ce contează”

  1. MunteanUK spune:

    „N-am cuvinte” pentru a comenta un foarte bun articol care imi pare ca se adreseaza nu doar celor necredinciosi, ci si celor care ne socotim credinciosi.

    Spalati la creier de atatea ‘rele’ pe care ni le banalizeaza mass media, adesea ne gasim incapabili de a pricepe suferinta Fiului Omnului, insa nici dragostea Preasfintei Treimi.

    Este drept ca prima alegere de facut, din perspectiva vesniciei, este sa petrecem aceste zile in sfintele biserici, in slujbele care retraiesc patimile Mantuitorului.

    Totusi, de la aceasta prima alegere, multe altele ni se pun in cale. Multa stradanie si rabdare ne mai trebuie pentru rastignirea gandurilor imprastiate din noi, pentru a fi cu adevarat ‘partasi’ la Jertfa, nu doar spectatori.

  2. Florin M. spune:

    @MunteanUK

    Multumesc pentru comentariu si pentru aprecieri, esti foarte generos.

    E drept ca nu este suficienta doar prima alegere, dar aceea este un inceput. Insa mersul la biserica este o urmare a acelei prime alegeri, in care ne-am schimbat… pozitia: eram cu spatele, dar ne-am intors spre Biserica, spre Hristos; sau ne uitam cu neincredere, dar dintr-o data i-am acordat credit si… iata-ne in poarta bisericii, cuprinsi de dorinta de a fi CU HRISTOS pe acest drum, cu Crucea in spate.
    Dupa acea prima alegere urmeaza alte alegeri, alte inceputuri, astfel incat in permanenta punem un nou inceput, „iarasi si iarasi”. Fara aceste noi inceputuri, nu stiu daca vom ajunge candva sa cunoastem macar o urma de smerenie (smerenie la modul practic, caci teoretic pare simplu).
    In goana noastra dupa succes, uitam ca suntem fiinte umane si tindem sa trecem totul prin filtrul eficientei, actionand in consecinta: asuprindu-i pur si simplu pe ceilalti, pretentiile fata de EI fiind exagerat de mari, comparativ cu ce le oferim NOI lor (doar noi suntem eficienti, nu? stoarcem apa din piatra seaca!)

    Astept completari, sper ca mai ai. Subiectul este cat se poate de actual si de fierbinte…

    Doamne, ajuta!

  3. M spune:

    “Să prespunem că dobândeşti toate deprinderile, că ajungi la succes, toate merg bine, până într-o „noapte” ca cea din Sf. Evanghelie de la Luca 12, 20: “Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău”. Ce te faci în clipa aceea, la ce-ţi foloseşte tot succesul pe care l-ai acumula`.“
    *
    Asa este .
    Sau cu alte cuvinte -”Ce-i foloseste omului să câstige lumea întreagă, dacă-si pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?” (Marcu)
    Din nefericire nu stim care ne sunt sau ar trebui sa ne fie prioritatile . Ne ingrijim de multe lucruri, insa prea putin de cele sufletesti.
    Felicitari ptr. articol!

  4. Florin M. spune:

    @M
    Prioritatile sufletesti sunt ultimele sau nu sunt deloc.
    M-am gandit si la „ce-i foloseste omului lumea intreaga…”, dar am renuntat a-l pune, am preferat mai degraba sa fie dedus.
    Multumesc. Doamne, ajuta!

  5. ingrid spune:

    1. fii proactiv (eşti produsul alegerilor tale);

    Sa nu ne lăsăm dusi de viaţa, conduşi de demoni în tot ce nu e propriu firii noastre, ci să ne facem stăpâni pe alegerile noastre cu ajutorul lui Dumnezeu.

    2. începe cu gândul la final (cunoaşte-te pe tine foarte bine, pentru a şti cine eşti cu adevărat şi care este scopul tău în viaţă – adică „Misiunea personală” de mai sus, şi în funcţie de asta stabileşte-ţi priorităţile);

    Nu e rău să începem cu gândul la final, adică cu gândul la moarte, să ne stabilim ca scop final mantuirea si sa ne stabilim priorităţile în functie de asta.

    3. pune priorităţile pe primul loc (să ştii care lucruri sunt importante, care sunt urgente, care sunt importante şi urgente etc. şi în funcţie de asta să poţi alege să le faci pe acelea care nu te abat de la scopul tău principal);

    Daca scopul principal este mantuirea e de folos intotdeauna de stabilit priorităţile si urgentele in viata, ca să nu rătăcim în cele care nu sunt folositoare pentru mantuire ci sa pastram drumul drept.

    4. gândeşte câştig-câştig (în relaţii să căutăm să câştige ambele părţi);

    Câştigul cel mare este viata vesnica. Ajutand aproapele să o dobandeasca, avem si noi nu mai putin de castigat. Ajutand inclusiv pe vrajmasi si pe nerecunoscatori, putem castiga un prieten si un mare sprijin în eventualele noastre căderi. Câştigam si rasplata bogata de la Dumnezeu.

    5. încearcă întâi să înţelegi şi apoi să fii înţeles;

    E o mare virtute a nu judeca pe ceilalti pentru ca aceia nu te inteleg, ci sa-i intelegi ca sa-i poti ajuta.

    6. acţionează în sinergie (într-o echipă, crează valoare şi din diferenţele dintre oameni);

    Asa cunoastem că fiecare madular are nevoie de celelalte madulare si nimic n-ar putea fara ceilalti.

    7. ascute ferăstrăul (întreţine-te: fizic, mental, spiritual, întreţine relaţiile etc.).

    în functie de prioritati: intai relatia cu Dumnezeu, întretinerea duhovnicească, apoi cea cu semenii, intretinerea fizica.

    Filosofii de viata foarte interesante si folositoare pentru cel ce stie sa le inteleaga corect, in ciuda faptului ca au fost atat de tare abstractizate…

  6. Florin M. spune:

    @Ingrid
    Multumesc mult pentru comentariu, foarte util, voi reveni la el intr-un articol viitor.
    Toate cele bune!
    HRISTOS A INVIAT!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s