Ce rost a avut tot show-ul de la Bolintineanu si cum ne raportam noi?

5847787_mediafax_foto_andreea_alexandru_46051900

Sursa: MediaFax

Scandalul de la BAC de la Liceul D. Bolintineanu din Bucuresti a ajuns cunoscut de toata lumea si pe tema sa se discuta in diverse grupuri de colegi, prieteni, la serviciu. Iata ce mi-a povestit mie un prieten.

In departamentul unde lucreaza a avut loc o scurta dezbatere pe aceasta tema. Aprox. 15 persoane erau atente (mai mult sau mai putin) la ce vorbeau cativa colegi de-ai lor. Surprinzator poate, pentru unii dintre noi, in aceasta chestiune lumeasca simpla, majoritatea celor prezenti erau de acord cu modul abuziv de a proceda al procurorilor si politistilor. Unii dintre acesti colegi isi exprimau verbal punctul de vedere, altii doar dadeau, aprobator, din cap –, si doar unul singur sustinea contrariul: ca a fost un abuz asupra elevilor (acesta era amicul meu). Mai erau unii, foarte putini, care ar fi putut avea aceeasi parere cu el, dar taceau. Prietenul meu incerca sa aduca unele argumente ce tineau de bunul simt: „Cum ar fi daca copiii vostri ar fi fost in locul acelora? Sau cum ar fi sa fiti si voi ridicati de politie in diverse imprejurari importante, cum a fost aceasta: BAC-ul – primul examen important din viata?” si mai ales acela ca elevii ar fi fost ridicati fara a fi citati in prealabil. In tot acest timp, nimeni n-a incercat macar sa acorde o sansa punctului sau de vedere. Ca sa evite alte complicatii, a incercat sa nu intre in unele detalii, mai ales cele cu substrat politic, limitandu-se doar la cele mai simple, pe care oricine, in opinia lui, ar fi trebui sa le inteleaga. Era, insa, ca si cand vorbea la pereti. In opinia colegilor sai, problema nu era de abuz, ci de pedepsirea „vinovatilor” si gasirea lor (cam in ordinea asta). Unii il priveau amuzati, compatimindu-l chiar pentru ca nu intelege chestiunea si este atat de naiv. Cam toti aprobau modul de actiune al „oamenilor legii” si, probabil, se simteau in siguranta gandindu-se cum au aparat aceia tara de „raufacatori”.

Citatii? Nuuu! Drepturi? Da-le-ncolo, ca avem treaba! Sa prindem hotii!”. In opinia lor, pentru problema asta, oamenii legii trebuiau sa-i ia pe elevi ca din oala, pe nepregatite, ca sa poata obtine ceva de la ei, sa descopere „reteaua”. Colegii nu sesizau ca raportul dintre presupusa fapta si desfasurarea de forte, modul de a proceda si tot scandalul care, inevitabil, urma sa se produca, erau „cam” disproportionate.Bine le-a facut, domnule! Trebuia mai rau, ca se invata asa, de la 18 ani, sa fure?!” si „Ehe, daca se invata de acum sa fure, ce vor face mai tarziu?”.

Mi-a povestit toate aceste detalii pentru ca in acea „lupta” s-a simtit singur si nu avea niciun sprijin. Il inteleg, dar eu cred ca in cazurile astea nu esti deloc singur.

Da, sunt de acord ca cei care fura trebuie pedepsiti, de asemenea sunt pentru respectarea legii etc., dar haideti sa avem masura totusi!

Cred ca circul si socul, in cazul asta, sunt motivate doar daca targetul suntem noi, cei din public. Trebuie, cumva, sa ne divizam din orice, sa avem noi teme (false) de discutie si sa ne scape evenimentele cu adevarat importante si mai ales pentru a se cristaliza structurile psiho-sociale astfel incat sa fim usor predictibili si usor controlabili. Pentru inceput, insa, se merge (doar) pe intimidare. Si chestia asta cu intimidarea tine, pentru ca, in timp ce unii chiar se sperie la propriu, altii, avand mania controlului si fiind foarte ingaduitori cu ei insisi, iar cu ceilalti excesiv de critici, sunt de acord imediat cu controlul total si cu actiunile de genul celei de la Liceul DB: „Eu n-am nimic de ascuns, dar altii au, asa ca… pentru a fi in siguranta, da-i inainte cu controlul, cu abuzurile, pentru ca eu nu ma simt abuzat, intrucat sunt corect”. Unora ca acestia le-as spune, fara sa le vreau raul: ITI VA VENI RANDUL.

Cateva intrebari si consideratii personale pe marginea acestui caz:

1. Care era MIZA? Ce s-ar fi rezolvat daca i-ar fi dus pe elevi la sectie si din declaratiile unora ar fi reiesit ca s-au strans bani pentru (unii) profesori? Se dovedea cumva, (doar) prin asta, ca sistemul de invatamant e corupt, ca e putred, ca nu este eficient? Sigur ca NU, dar sigur asta era semnalul transmis.

2. Care era PREJUDICIUL? Cel mult fraudarea unei probe la examenul de Bacalaureat, de catre unul, doi, sau cincizeci de elevi si „imbogatirea” pe cai ilicite a 2-3 profesori in cauza (asistenti la proba si/sau cei care corectau lucrarile). Clar atentat la siguranta nationala, nu? Se justifica desfasurarea de forte si tot tambalaul?! Ma tem ca miza era una mult mai mare, confuzia de la inceputul scandalului (urmariti in presa!), cu „uite mandatele, nu sunt mandatele”, Procuratura spunea una, Parchetul alta, – conduce spre faptul ca a fost „ordin” si… ordinul doar s-a executat, nu s-a discutat. Asadar, despre ce „ancheta” e vorba? Si de unde putea sa vina un astfel de ordin, incat Procuratura stia una, iar Parchetul alta si s-a actionat intr-o astfel de viteza, incat au uitat si sa se coordoneze?

3. Cine era de fapt, FAPTASUL? Pe cine urmareau? Pe de o parte, profesorii in cauza, apoi elevii? Sau si pe parintii lor? Dar parintii n-au fost intrebati deloc de sanatate, s-au bagat singuri in seama, pe cand politistii s-au dus glont spre elevi. De ce prin actiunea asta, TOTI au fost, automat, tratati ca suspecti? Daca au venit „la pont” (doar de-aia a fost implicate „serviciile”, nu?), de ce i-au tratat pe toti ca pe niste posibili infractori? Unde este PREZUMTIA DE NEVINOVATIE?

4. De ce nu s-a procedat conform legii, cu citarea elevilor de la bun inceput si s-a venit direct cu mandate de aducere? Pana si in problema mandatelor au existat numeroase balbaieli din partea autoritatilor, intr-un final Premierul V. Ponta detensionand situatia: „Am întrebat şi am înţeles că nu este un mandat de aducere, deci, dacă nu e, să facă bine să facă citaţie procurorul care are dosarul”? Dar pana la urma a ramas stabilit ca au fost si mandate, iar purtatorul de cuvant al Politiei Capitalei a si fost schimbat din functie in urma acestor incidente, pentru slaba comunicare (el a fost tapul ispasitor?).

La intrebarea „de ce nu s-a procedat legal, intai cu citare…?” s-ar raspunde, dupa cum spuneau si colegii prietenului meu, ca politistii/procurorii au procedat astfel pentru ca elevii/parintii/profesorii sa nu aiba timp sa vorbeasca unii cu altii, sa nu se inteleaga intre ei… Palid argument, tinand cont, totusi, de FAPTA propriu-zisa – dovedirea unei posibile fraudari a unei probe la bacalaureat de cativa elevi – care nu justifica amploarea actiunii, desfasurarea de forte si confuzia Institutiilor implicate.

5. De ce au fost tratati elevii si parintii in modul acesta: umilitor si provocator? Evident, pentru un show mai de calitate, o audienta mai mare; a fost ceva anume de transmis mentalului colectiv, nu doar celor direct implicati.

Cat timp au fost retinuti in liceu, elevii n-au fost lasati sa mearga la toaleta, li s-a spus ca daca li se face rau, va fi chemata Salvarea doar cand cad jos. Elevele au fost perchezitionate de barbati, de fata cu colegii lor, baieti. Unii politisti au intrat in salile de clasa cand nu se incheiase proba scrisa. Unul dintre parinti a fost bruscat, fapt recunoscut si de Ministrul R. Stroe: „Poliţia nu a greşit, poate cu singura excepţie a unui părinte care a fost bruscat”. Politia nu, dar cine a gresit, atunci?

6. Este important, desigur, sa amintesc si modul in care sunt tratati de obicei profesorii – atat de superiorii lor, de inspectori si de politisti, cat si de parinti si elevi: ei sunt, de mult timp, ca niste neica-nimeni, un fel de paria ai societatii, in mentalul colectiv fiind perceputi ca au ajuns la catedra pentru ca nu au fost capabili de mai mult, motiv pentru care sunt, probabil si atat de batjocoriti.

7. Iata ce spun si alte site-uri:


P.S.: Va rog sa intrati si pe linkul din primul comentariu, cu accent special pe „Nota” din final.


One Comment on “Ce rost a avut tot show-ul de la Bolintineanu si cum ne raportam noi?”

  1. […] Multi nu inteleg perfidia acestei strategii, deoarece in spatele ei se afla si ceva studiu de psihologie sociala sau psihologie a multimii: da-i omului un motiv sa-si canalizeze ura, resentimentul, invidia catre cineva si el foarte probabil ca o va face. Nu o va face catre aparatul represiv, nici catre conducatorii acestuia, de multe ori nici macar catre conducatorii oficiali (daramite catre cei din umbra), ci o va face catre semenii sai, catre cei de langa el. Iata un exemplu: […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s