Maica Domnului – Stăpâna cerurilor inimilor noastre

Astăzi, de Buna Vestire, sărbătorim exact ceea ce afirmăm în Crez (Simbolul de Credinţă): “Carele pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, şi S-a făcut om”.

Astăzi Fecioara Maria a primit acea Veste mare, cea mai bună veste primită de om, în toată istoria, până atunci. Vestea cerească i-a fost adusă de Arhanghelul Gavriil: va fi însărcinată şi va naşte un fiu… “Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt Se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit”. Iar ea, cu naivitatea şi încrederea unui copil, când a auzit că va fi însărcinată a întrebat pe Arhanghelul Gavriil cum va fi cu putinţă aceasta, căci nu ştie de bărbat (întrucât se făgăduise Domnului din fragedă pruncie şi din această întrebare se înţelege că nici nu avea de gând să calce această făgăduinţă). Răspunsul Căpeteniei îngerilor este lămuritor, căci îi spune Fecioarei Maria de verişoara sa primară, Elisabeta, soţia preotului Zaharia, cea care a rămas însărcinată la bătrâneţe, fiind acum deja în a şasea lună de sarcină, adăugând apoi că “la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă”. La auzul acestora, a zis, atunci, Maria: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!„. Şi imediat, Domnul se pogoară în pântecele ei fecioresc. Aceasta este atitudinea şi acestea sunt cuvintele care au salvat neamul omenesc! Doar astfel a binevoit Domnul să se pogoare şi să se întrupeze, doar astfel a început existenţa Lui ca Om, printre noi. În acest mod (şi nu altfel) a început existenţa Bisericii şi a fost permisă biruinţa asupra morţii şi a păcatului. Cum a reuşit Maica Domnului toate acestea, care o arată a fi cea mai importantă figură omenească din istoria omenirii, dupa Hristos? Prin acceptarea şi asumarea smerită şi responsabilă a veştii cereşti a îngerului, din prea-multa sa credinţă şi dragoste primind să ia/cuprindă în pântece pe Cel necuprins, pe Dumnezeul ei şi al nostru! Dacă Fecioara Maria n-ar fi fost într-atât de curată ca să se facă Cer pentru Fiul ei şi dacă n-ar fi avut atâta dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni, Hristos nu ar fi coborât din ceruri în pântecele ei, nu S-ar fi născut, iar noi nu am fi avut speranţă de mântuire. Am fi fost pierduţi! Iată de ce s-a învrednicit omul, prin Sfânta Fecioară Maria! Iată cum s-au redeschis porţile Raiului, cel care a fost închis oamenilor după izgonirea lui Adam şi a Evei, dupa învoirea cea rea. Iat-o pe “Noua Evă”, cea care se logodeşte astăzi cu Duhul Sfânt spre a da naştere omului-Dumnezeu, pe cand roada învoielii „vechii” Eve, făcută chiar în Rai, cu diavolul, a fost întâiul ei nascut – omul ucigaş (Cain)… Iată cui datorăm noi ieşirea din întuneric la lumină, de la necunoştinţă la cunoştinţă! Prin Maica Domnului a venit sfinţirea omului şi a întregii naturi, izbăvirea de patimi, risipirea rătăcirilor! Prin ea, Maica Lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară Maria, cea care este mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii – şi pentru ce aceasta? Pentru că s-a arătat vrednică de a-L lua în pântece, de a-L naşte, a-L creşte, a-L iubi ca o Maică pe Însuşi Iisus Hristos, fiul ei – Dumnezeul ei şi al nostru! Ce minune mai mare, ce reabilitare mai mare a femeii şi a omului, decât aceasta, de a-L putea purta în sine pe Însuşi Hristos Dumnezeu – Creatorul şi Mântuitorul nostru?

Tot aşa în inima noastră, pentru câştigarea şi reabilitarea sufletului nostru se duce o luptă între Eva şi Maria. Prima – cea neatentă, neascultătoare şi prin urmare slabă şi lipsită de dreapta socotinţă, este cea care nu rezistă tentaţiei şi ascultă în schimb pe diavolul cel viclean, trăgându-ne şi pe noi continuu spre păcat, spre acea dulceaţă puternică a plăcerii clipei prezente, trăită fără asumarea consecinţelor, cu adormirea ulterioară a conştiinţei justificată de satisfacerea repetetată a unor scopuri imediate. A doua este Maria cea smerită şi curată, cea statornică, ascultătoare şi plină de răbdare şi de credinţă. Prima este insistentă, ne agresează tot timpul, doar-doar observăm ispita şi cădem în ea, învoindu-ne cu plăcerile trecătoare, cu traiul uşuratic, iresponsabil faţă de suflet şi veşnicie. Iar Maria, asemenea Fiului Ei, nu insistă, ci doar aşteaptă cu nesfârşită dragoste, rugându-se pururea pentru noi, pentru trezirea noastră la viaţa în Hristos şi care tot plânge văzând nefericitele noastre alegeri… Noi pe care dintre ele vrem să facem stăpâna inimii noastre? Pe prima – cea seducătoare, cea izgonită din Rai, care ne trage spre prăpastie? Sau pe Maria – smerita Împărăteasă a cerurilor, cea mai frumoasă şi mai curată între femei, care ne trage spre Rai şi-L naşte (în lume şi înăuntrul nostru) pe Mântuitorul Hristos? Alegând-o pe Maria, să-i spunem şi noi, încredinţaţi că nu greşim lăudând-o, prin cuvintele veşnice, cereşti, cu care i s-a adresat şi îngerul, odinioară: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei„.

 

---

 

Legături:

• Cuvinte la Buna Vestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (Sf. Luca, Arhiepiscopul Crimeei)
• BUNAVESTIRE – INCEPUTUL MANTUIRII NOASTRE. Predica Sfantului Nicolae Velimirovici
• Buna Vestire in iconografia ortodoxa
• Buna Vestire a vieţii noastre
• BUNA-VESTIRE – Taina mai presus de taina. Predica Sfantului Iustin de la Celie
• Cuvant despre Maica Domnului al IPS Bartolomeu Anania – AUDIO
• BUNAVESTIRE. Sfantul Teofan Zavoratul si singura bucurie adevarata

Publicitate

---