Despre Eva si Maria
Postat: 31 iulie 2013 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Frumuseţe, iubire, Pofte, reeducare | Tags: Adam si Eva, diavol, feciorie, Hristos, intelepciune, Maica Domnului, moarte, pacat, rai, viata, virtuti Scrie un comentariu
Eva şi Maria
Pentru noi, Eva şi Maria înseamnă de fapt înţelepciunea trupească şi înţelepciunea duhovnicească. În cântările bisericeşti auzim: „femeia s’a făcut pricină suferinţei, femeia s’a făcut şi pricină mântuirii.” Eva a dorit mai mult decât ce puteau să-i dea soţul ei şi Dumnezeu fără să o primejduiască. Şi, împreună cu diavolul, a sărit în prăpastie, trăgând după sine întregul Rai. Această prăpastie este istoria. În mijlocul acestei prăpăstii a patimilor arzânde, unde pomul ispitei s’a înmulţit ca viermele, Maria şi-a înălţat sufletul său mult deasupra istoriei şi l-a logodit cu Duhul Sfânt. Roada jocului Evei cu diavolul a fost întâiul ei născut, omul ucigaş. Roada logodnei Mariei cu Duhul Sfânt a fost întâiul ei născut: omul-Dumnezeu. Eva a întors roata vieţii în jos, iar Maria a îndreptat-o în sus. Întreaga tragedie a Evei şi a Mariei nu ar avea nici pentru mine, nici pentru tine, prietene, neapărat o însemnătate, dacă n’ar fi întocmai înfăţişarea tragediei sufletului nostru!
„Fugiţi de desfrânare!”. Soluţie practică
Postat: 30 iulie 2013 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri | Tags: desfranare, excitare, excitatie, leac impotriva desfranarii, masturbare, moarte, pacat, sfaturi, Sfintii Parinti, tinere, Tineri, viata 3 comentarii
Patima desfrânării este întrebuinţarea patologică pe care omul o da sexualităţii sale. De la început omul a fost bărbat (Adam) şi femeie (Eva), dar folosirea sexualităţii s-a produs după căderea protopărinţilor noştri în păcat şi nu ţine de originea omului. Abia după cădere şi după izgonirea din Rai, Adam şi Eva s-au dorit şi s-au unit trupeşte (cf. Fac. 3, 16; 4, 1).
Folosirea greşită a sexualităţii este atunci când omul se foloseşte de ea numai pentru dobândirea plăcerii, atunci când face din plăcerea sexuală un scop în sine. Sf. Maxim Mărturisitorul spune că “Nimic nu este rău din cele ce sunt, decât reaua întrebuinţare, care vine din negrija minţii de-a cultiva cele fireşti”, iar Sf. Apostol Pavel ne îndeamnă pe toţi, imperativ: “Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârsi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumparaţi cu preţ! Slaviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în sufletul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (I Corinteni 6: 18-20).
Poate ca acestea sunt detalii prea grele, prea dificile, pentru noi, oameni din vremuri moderne, care trăim în lume, fiind familiarizaţi cu televizorul, reclamele de tot felul şi moda… Voi fi ceva mai direct, dar nu stiu dacă noi chiar conştientizăm modul în care ne afectează toată informaţia pe care o receptăm şi mă refer în special la informaţia cu continut sexual. Azi, ca o consecinţă a desfrânării, nu mai ştim să iubim, dragostea s-a pervertit. Nu apreciem femeia ca om, ci „apreciem” (a se citi „evaluăm”) părţile „componente”: picioarele, sânii, părul, ochii, gura, buzele etc. prin urmare amănuntele fizice, după nişte „standarde”; din când în când mai suntem impresionaţi şi de inteligenţa vreunei femei, dar nici aşa nu o vedem ca pe un „tot” unitar, ca „om” creat, ca şi noi, de Acelaşi Dumnezeu, pentru acelaşi scop: mântuirea. Uităm cu totul de suflet. Din păcate, am ajuns să evaluăm femeia mai mult după potenţialul ei de a oferi plăcere, până şi ea se complace în situatia asta, înţelegand în timp că aceasta poate fi o cale mai uşoară de a-şi atinge alte scopuri. Nu doar femeile, până şi bărbaţii profită în acelaşi mod păcătos, de „atu”-urile lor fizice…
Rezervele femeilor faţă de îndemnurile la decenţă şi buna-cuviinţă
Postat: 23 mai 2013 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri 5 comentarii
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul Hristos „Antiphonitria” de la Sf. M. Manastire Vatopedi, Sf. Munte Athos
Sunt foarte multe sfaturile sfinţilor, ale unor părinţi contemporani îmbunătăţiţi sau chiar ale unor simpli mireni, adresate femeilor, cu privire la modul acestora de a se comporta în societate, în familie etc.: cuviincios. Unele dintre aceste sfaturi sunt scrise cu mai mult tact, altele mai neglijent, dar reacţiile pe care le dezvoltă asupra femeilor de astăzi, sunt, în mare, cam acestea: pare că femeile s-ar fi săturat să li se tot spună / impună ce să (nu) facă şi pe de altă parte ar vrea să scape de această responsabilitate care li se pune în cârcă, anume a ispitirii bărbaţilor. Şi într-o anumită măsură au dreptate, pentru că bărbaţii nu sunt neputincioşi, au şi ei aceleaşi „arme” de luptă împotriva ispitelor: paza ochilor, paza minţii, rugăciunea, Sfintele Taine ş.a.
Observând aceste reacţii, chiar la unele dintre femeile ortodoxe, care participă la Sfintele Slujbe: lehamite, indiferenţă la suferinţa celuilalt (pentru că e vorba de o suferinţă), mă întreb în general dacă mai putem să primim un cuvânt, gândindu-ne doar la folosul acelui cuvânt pentru noi înşine? Nu sunt foarte optimist în privinţa răspunsului şi nu-mi face niciun fel de plăcere să constat asta, anume că aceste îndemnuri sunt primite cu foarte mare greutate… Se găsesc fel şi fel de motive, orice, în afara puţinei noastre credinţe şi a lipsei de voinţă de a înţelege, a lipsei intenţiei noastre bune. În cazul de faţă, femeile spun că „piedica” de a accepta îndemnurile la mai multă pudoare vine din faptul că acele sfaturi se adresează doar lor, iar ele le percep doar ca pe nişte reproşuri, pe când bărbaţii ar beneficia de prea mare înţelegere… Dar nu prea este aşa: şi bărbaţii au parte de foarte multe „recomandări”, pentru că e vorba de păcate şi de mântuire, ori la Hristos şi în Biserică păcatul nu este trecut cu vederea dacă aparţine unui bărbat, şi înfierat dacă e al unei femei…
Vina bărbaţilor
De ce să nu recunoaştem că bărbaţii sunt mai uşor de atras în ispită şi sunt, poate, mai pătimaşi? Aceasta este o realitate. Bărbaţilor se adresează Hristos: „Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui.„
Sf. Ignatie Briancianinov – Cum să ne folosim în chip mântuitor de patimile lui Hristos (Predică în Vinerea Mare, la Vecernie)
Postat: 3 mai 2013 Înscris în: Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, iubire 2 comentarii
„Şi tot norodul ce venise împreună la priveliştea aceea, văzând cele ce se făcuseră, se întorceau bătându-şi piepturile” (Luca 23, 48).
Ce privelişte să fi fost aceea care îi adusese pe privitori în cea mai desăvârşită nedumerire? Ce privelişte să fi fost aceea care pecetluise cu tăcerea gurile privitorilor şi le cutremurase, totodată, sufletele? Ei veniseră ca să-şi îndestuleze pofta de iscodire, şi au plecat bătându-şi piepturile şi ducând cu sine o înfricoşătoare nedumerire… Ce privelişte să fi fost aceea?
La acea privelişte priveau nu numai oamenii: priveau la ea cu spaimă şi cu cea mai adâncă evlavie toţi îngerii lui Dumnezeu; lucrurile cereşti nu le mai atrăgeau luarea-aminte; privirile lor erau atrase, ţintuite de priveliştea care se arăta pe pământ. Soarele a văzut ceea ce nu mai văzuse până atunci şi, neputând suferi, şi-a ascuns razele cum îşi ascunde ochii omul în faţa unei privelişti pe care nu o poate îndura: el s-a înveşmântat în întuneric adânc, arătând prin acest întuneric întristarea sa amară, precum moartea. Pământul s-a clătinat şi s-a cutremurat sub întâmplarea săvârşită pe el. Templul Vechiului Legământ şi-a sfâşiat măreaţa catapeteasmă cum nu îşi cruţă omul hainele cele mai de preţ în faţa celor mai mari nenorociri. Şi tot norodul ce venise împreună la priveliştea aceea, văzând cele ce se făcuseră, se întorceau bătându-şi piepturile… Ce privelişte să fi fost aceea?
Ceea ce contează
Postat: 2 mai 2013 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Economie & Business, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Tineri, Vitamine de criza 7 comentarii
Iisus Hristos biciuit – flagelarea pe stalp, Manastirea Afteia, Jud. Alba
Pe scurt…
La un training despre eficacitate li s-a predat participanţilor o lecţie despre importanţa principiilor corecte şi a modului în care le percepe fiecare individ, precum şi despre comportamentul pe care-l deprindem in urma formării unor obiceiuri, exersarea acestora în timp ducând la formarea unui caracter frumos, a unor trăsături personale durabile, capabile să asigure fiecăruia împăcarea cu sine, cultivarea relaţiilor şi drept urmare, succesul. Autorul a ajuns la concluziile respective în urma unui studiu îndelungat şi amănunţit, literatura prin care a trecut fiind dintr-un orizont de timp de aprox. 200 de ani, din mai multe domenii (inclusiv religioasă), urmărind să afle ce anume aduce succesul personal. Concluzia lui este că sunt 7 obiceiuri care, dacă sunt exersate, duc la îndeplinirea principalelor dorinţe – sintetizate în aşa-numita „Misiune personală”: 1. fii proactiv (eşti produsul alegerilor tale); 2. începe cu gândul la final (cunoaşte-te pe tine foarte bine, pentru a şti cine eşti cu adevărat şi care este scopul tău în viaţă – adică „Misiunea personală” de mai sus, şi în funcţie de asta stabileşte-ţi priorităţile); 3. pune priorităţile pe primul loc (să ştii care lucruri sunt importante, care sunt urgente, care sunt importante şi urgente etc. şi în funcţie de asta să poţi alege să le faci pe acelea care nu te abat de la scopul tău principal); 4. gândeşte câştig-câştig (în relaţii să căutăm să câştige ambele părţi); 5. încearcă întâi să înţelegi şi apoi să fii înţeles; 6. acţionează în sinergie (într-o echipă, crează valoare şi din diferenţele dintre oameni); 7. ascute ferăstrăul (întreţine-te: fizic, mental, spiritual, întreţine relaţiile etc.).
Dar…
Trei Duminici: trei oameni, Un Domn
Postat: 18 mai 2012 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Formă şi conţinut în Ortodoxie, iubire, Vitamine de criza | Tags: Apa cea vie, biserica, Duh Sfant, duhovnicie, Femeia samarineanca, Orbul din nastere, ortodoxie, Scaldatoarea Siloamului, Slabanogul de la Vitezda, suflet Scrie un comentariu
Dacă duminica a patra după Paşte este dedicată slăbănogului din Vitezda, cel care nu avea om care să-l arunce în scăldătoarea vindecătoare, în duminica a cincea am învăţat despre femeia samarineancă, cea căreia Domnul îi cere apă de băut, iar în a şasea Hristos îl vindecă pe un orb din naştere, trimiţându-l la scăldătoarea Siloamului pentru definitivarea acestei vindecări. În toate cazurile este vorba despre Hristos-Dumnezeu, Cel Care cu Smerenie se pleacă pentru a sluji făpturilor Sale în suferinţă.
Cu ochii trupeşti şi înţelegerea normală, raţională, noi recunoaştem în cele trei Evanghelii ori vindecarea unor nevoi trupeşti (slăbănogul din Vitezda, orbul din naştere) ori a unora sufleteşti (femeia samarineancă, desfrânată, dar care îngrijorată de cele ale sufletului şi mânată de o curiozitate sinceră, îndrăzneşte să-L întrebe pe Domnul despre adevărata închinare). Totuşi, Domnul şi Biserica Sa ne arată că este vorba de ceva mai mult, anume că tămăduirea este în primul rând a duhului, a sufletului. De importanţă primordială este dispoziţia omului, voinţa lui, recunoaşterea stării sale şi strigătul lăuntric al celui în nevoie. Doar atunci vine vindecarea – mai întâi a duhului, iar de aici toate celelalte binecuvântări, inclusiv vindecarea bolii trupeşti.
Bolnavul de la scăldătoarea Vitezda aştepta de 38 de ani un om care să-l arunce şi pe el în apă, dar de atâta vreme i-o luaseră alţii înainte, pentru că numai un singur om se putea vindeca într-un an, doar primul care apuca să intre în scăldătoare după tulburarea apei de către îngerul Domnului. Samarineanca era o femeie credincioasă, dar era de neam străin şi se închina unui Dumnezeu deformat, străin de Cel al iudeilor; cu toate acestea, ea Îl recunoaşte pe Hristos mai întâi ca prooroc, apoi ca Dumnezeu şi mărturiseşte despre El şi celorlalţi samarineni, care o cred şi vin şi ei să-L vadă şi să-L asculte. Citește în continuare »
Toate să le facem spre slava lui Dumnezeu. Fiindcă în El viem, către El ne îndreptăm, vrând-nevrând
Postat: 1 mai 2012 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Tineri, Vitamine de criza | Tags: Imparatia Lui Dumnezeu, moartea, ortodoxie, P.S. Sebastian, Pr. Amfilohie Branza, sensul vietii, viata Scrie un comentariu
Ascultând o conferinţă a Părintelui Amfilohie Brânză la Librăria Sophia din Bucureşti: „Pocăinţa în viaţa duhovnicească”, mi-a atras atenţia în mod deosebit o frază chiar la începutul cuvântării părintelui: „Toate sa le facem spre slava lui Dumnezeu. Fiindca in El viem, catre El ne indreptam, vrand-nevrand”. Şi m-am întrebat: cum vine asta, ne îndreptăm spre El toţi, chiar fără voia noastră? Poate că de la nivelul gândirii raţionale, logice, de la nivelul vieţii noastre centrată pe acoperirea nevoilor de zi cu zi, nevoi trupeşti, mai primare sau mai elevate, ne este greu să înţelegem asta. Dar dacă ne amintim de spusele Părintelui Cleopa: “moartea, moartea, moartea”, dacă ne amintim de inevitabilul sfârşit al vieţii acesteia, perspectiva se schimbă întrucâtva… Şi în funcţie de credinţa noastră, vedem în acest sfârşit al vieţii ori o pierdere în neant, ori un sfârşit care înseamnă, de fapt, un nou început. Pentru creştini, sfârşitul vieţii înseamnă intrarea în veşnicie: ori în viaţa veşnică, ori în moartea veşnică.
Într-o altă conferinţă („Invierea lui Hristos, bucuria noastra”, apr. 2012, Craiova), P.S. Sebastian spunea unor tineri: “suntem obsedaţi de rău, de probleme, şi nu căutăm să le privim în perspectiva vieţii de dincolo. În perspectiva vieţii de dincolo, viaţa de aici pare o joacă cu păpuşi, pare o copilărie. Aduceţi-vă aminte ce este copilăria pentru omul de mai târziu: o joacă. Toţi aţi avut copilărie şi vă amintiţi câtă fericire: […] ne jucam şi toată lumea era a noastră. În perspectiva vieţii de dincolo, viaţa de aici pare o joacă. Noi facem o tragedie din ea, ca şi cum ar fi singura viaţă. Ne agăţăm cu toate speranţele noastre numai de viaţa de aici şi nu vrem să înţelegem nici măcar la nivel de subconştient că viaţa de dincolo merită mai mult, sau contează mai mult decât asta. Eu cred că dacă vom privi mai atent către bucuria vieţii de dincolo, vom trece mai uşor peste greutăţile vieţii de aici. Toate greutăţile trec. Citește în continuare »
De 1 Mai, cuvânt de învăţătură de la Cuv. Paisie Aghioritul: „Cum trebuie şi cum nu trebuie să lucreze creştinul?”
Postat: 1 mai 2012 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Economie & Business, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Tineri, Vitamine de criza | Tags: 1 mai, munca, ortodoxie, Paisie Aghioritul, serviciu 2 comentarii
În ziua de azi, oamenii sunt foarte zăpăciti, fiindcă nu trăiesc simplu. Deschid multe fronturi, şi se pierd în grija cea multă. Eu pun în randuială un lucru-două, şi abia apoi mă gândesc la altele. Niciodată nu fac mai multe lucruri deodată. Acum mă gandesc să fac lucrul cutare. Îl termin, şi abia după aceea mă gandesc să fac altceva – pentru că dacă încep altul fără să îl fi terminat pe primul, nu am linişte. Când cineva are de făcut mai multe deodată, o ia razna – şi numai ce se gândeşte la ele, ca îl şi apucă schizofrenia.
A venit la coliba mea un tânăr care avea probleme psihice. Mi-a spus că este chinuit, pentru că este supărat de problema moştenirii etc. „Despre ce moştenire vorbeşti?“, i-am spus. „Mai întâi ai nevoie de odihnă. Apoi trebuie să îţi iei diploma de absolvire, după care vei merge în armată, şi apoi să îţi cauţi un loc de muncă“. M-a ascultat, sărmanul, şi si-a aflat calea. Aşa se află pe sine oamenii.
– Părinte, şi eu obosesc repede când lucrez. Nu înţeleg care-i pricina.
– Ceea ce îţi lipseşte ţie este răbdarea. Şi pricina pentru care nu poţi să ai rabdare este că te apuci de multe. Te împrăştii în multe părti, şi oboseşti. Asta îţi pricinuieste şi o nervozitate, fiindcă ai mărime de suflet şi îţi dai osteneala. Când eram în mănăstire, aveam un slujitor la tâmplărie – pe bătrânul Isidor. Sărmanul de el, nu avea deloc răbdare. Începea să facă o fereastră, se descuraja; se apuca să facă uşi, se supăra şi le lăsa. După aceea, se apuca să facă acoperişuri. Pe toate le lasă neterminate. Nimic nu scotea la capăt. O parte din lemn se pierdea, altă parte se tăia greşit. Aşa se omoară câte unul fără să reuşească nimic. Sunt unii care, deşi au puteri limitate, putând face numai un lucru-două, se apucă şi se încurcă în multe – însă nu fac nimic cum se cuvine şi îi trag după ei şi pe altii. Pe cat se poate, să facă omul numai un lucru-două, să le termine cum se cuvine având mintea curată şi odihnită, şi după aceea să înceapă altceva: căci dacă mintea se împrăştie, ce lucruri duhovnicesti va face omul după aceea? Cum îşi va aduce aminte de Hristos? (…)
Hristos a murit pentru noi – adevărata şi singura „ştire”
Postat: 13 aprilie 2012 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Frumuseţe, iubire, Vitamine de criza 4 comentarii
Singura „ştire” care contează astăzi este aceea că HRISTOS A MURIT PENTRU NOI. Dar, ne-am putea întreba, de ce contează atât de mult, ce e atât de important în Pătimirea Domnului, în Răstignirea si Moartea Sa pe Cruce şi de ce toate celelalte nu sunt importante?
Pentru aceasta este nevoie ca, pentru început, să ne întoarcem puţin în urmă. În sâmbăta ce-a trecut, Hristos a înviat pe Lazăr cel mort de 4 zile, aceasta făcând-o ca să înţelegem noi Cine este El, Cel ce are stăpânire asupra morţii şi a vieţii. Îi sunt unse picioarele cu mir scump, de femeia cea păcătoasă, un act care-l revoltă pe Iuda cel împătimit şi obsedat de bani şi eficienţă, pe ucenicul Domnului Iuda, cel care deşi Îl avusese lângă el pe Hristos Dumnezeu, nu a putut să înţeleagă niciodată Cine era de fapt El… Cum să simtă el, viitorul trădător, „graba” femeii care nemaiputând să rabde până la îngroparea Domnului, vine acum şi-I unge picioarele, anticipând Pătimirile Sale de peste câteva zile? În Duminica Floriilor are loc intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, când intră – din nou smerit – călare pe un măgar, pe poarta de aur a cetăţii, în ovaţiile mulţimilor, ovaţii cărora nu le răspunde. Dar aceşti oameni care de Florii Îl aclamă, peste câteva zile strigă „Să se răstignească!”, ignorând total nevinovăţia Sa, îmbătaţi fiind de nădejdea în puterea lumească, căci ei într-adevăr aşteptau pe Mesia, dar nu pe Cel smerit, ci unul războinic şi plin de slavă lumească, unul care să le aducă şi lor slavă lumească, bogăţie, ca să poată trăi fără griji, inclusiv grija faţă de Lege şi faţă de păcat…
După aceea, în Joia Mare, Domnul Însuşi spală picioarele ucenicilor Săi – scenă deosebit de cutremurătoare, căci Hristos Domnul şi Stăpânul a toate se apleacă la picioarele apostolilor Săi şi le spală picioarele, într-un act de infinită smerenie. În deplin contrast cu ierarhia lumească de atunci şi de acum, Îl vedem pe Cel Căruia trebuie să I se slujească cum se pleacă şi slujeşte El Citește în continuare »
Tânguirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu atunci când a îmbrăţişat cinstitul trup al Domnului Nostru Iisus Hristos (Sf. Simeon Metafrastul)
Postat: 13 aprilie 2012 Înscris în: Cuvinte de invatatura, iubire, Vitamine de criza 6 comentarii
Acesta e motivul, preadulce Iisuse, pentru care magii veniţi în Betleem ţi-au adus Ţie Celui abia născut nu numai aur ca unui împărat şi tămâie ca unui Dumnezeu, ci şi smirnă ca unui mort (Mt. 2, 1-12). Acesta e motivul pentru care sabia va trece prin inima mea, cum a proorocit Simeon (Lc. 2, 35). Acesta e focul pe care ai venit să-l arunci pe pământ, cum ai învăţat Tu Însuţi (Lc. 12, 49). Căci mai arzătoare decât focul este pentru o mamă iubitoare de copii moartea Copilului ei Unul-Născut. Puţin mai lipseşte şi salutul lui Gavriil se ridică împotriva mea, căci acum Domnul nu mai este cu mine, precum mi-a vestit acela (Lc 1, 28), ci Tu acum fără suflare eşti între cei morţi şi cercetezi cele mai dinauntru ale iadului (Rm. 10, 7; 1 Ptr. 4, 6; Ap. 1, 18), iar eu respir aerul şi sunt între cei vii. Şi nu înţeleg pentru care lucru ai fost omorât. Căci virtutea Ta a acoperit cerurile, potrivit lui Avacum (3, 3) şi acum zaci fără chip, Tu Cel frumos între fiii oamenilor (Ps. 84,3) şi eşti îngropat fără slavă în pământ, Tu Cel a Cărui slavă o povestesc cerurile (Ps. 18, 1). Şi un mormânt săpat în piatră Te poartă pe Tine, pe Care Daniel Te-a văzut piatră tăiată din munte fără mână de om (Dn. 2, 34-35). Nepătimitor Te-a arătat naşterea aşa cum în rug (ul nears; Is. 3,2) se arată dumnezeiasca Ta unire cu oamenii, aşa cum în Iosif (Fc. 37,19 sq.) s-a arătat uneltirea iudeilor şi în Isaac (Fc. 22, 1 sq.) asemănarea morţii Tale. Rămâne, aşadar, semnul lui Iona (Mt. 12, 39; 16, 4), Taina Învierii Tale.
Prin duminicile Postului Mare, spre Înviere
Postat: 5 aprilie 2012 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, Vitamine de criza 2 comentarii
Dupa ce în prima duminică din Postul Mare am sărbătorit Duminica Ortodoxiei, adică biruinţa Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor, am sărbătorit dreapta credinţă care a fost menţinută până astăzi cu foarte multe lupte şi osteneli, în duminica a doua, Duminica Sf. Grigorie Palama, sărbătorim o altă biruinţă, din vremea renaşterii, cea asupra “realismului raţional”, când Sf. Grigorie Palama, bazat pe Sf. Scriptură, pe Sf. Tradiţie si pe experienţa sfinţilor isihaşti, respinge metodologia scolastică a epocii sale, conform căreia am ajunge la cunoaşterea Lui Dumnezeu prin filozofie şi prin propriile posibilităţi de cugetare, de înţelegere. Raţionalismului scolasticilor, sfântul îi opune experienţa tainică a îndumnezeirii, aşa cum este ea trăită continuu în tradiţia ortodoxă, omul fiind chemat la sfinţenie şi la unirea cu Dumnezeu încă din această viaţă: ”Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt‘‘ (1 Petru 1:16; Levitic. 11:45). Pentru Sfântul Grigorie, îndumnezeirea omului nu e, simplu, o stare morală la care poate ajunge omul cu ajutorul filosofiei despre Dumnezeu, ci o realitate plină de har care presupune curăţia inimii şi este împlinită prin împărtăşirea de energiile necreate ale dumnezeirii.
În primele două duminici ne-a fost întărită credinţa prin exemplele de biruinţă, găsind răspuns la întrebări ce pot apărea înaintea fiecăruia, despre dreapta credinţă, despre rostul rugăciunii, al postului, despre Sfintele Dogme, Sfintele Taine ale Bisericii etc.
La jumătatea Postului ne întâlnim cu Duminica Sfintei Cruci, aşezată aici precum pomul vieţii în mijlocul Raiului. Ne închinăm Crucii slăvind pe Cel care de bunăvoie a ridicat păcatele lumii primind răstignirea pe ea. Crucea ne este adusă înainte spre amintirea scopului nostru (mântuirea, prin lupta cu păcatul şi nădejdea în ajutorul Domnului în necazurile ce ne sunt îngăduite spre a nu ne îndeparta prea mult de El şi spre a câstiga cununi de biruinţă), precum şi a finalităţii postului – Patimile, Răstignirea şi apoi Învierea Domnului spre bucuria şi nădejdea noastră. Astfel, avem înainte bucuria pentru care ne ostenim postind atât de mâncare cât şi de păcate şi de aici intrăm în partea a doua a Postului, abia întrezarind finalul.
Mulţumesc!
Postat: 22 martie 2012 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Diverse, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire 10 comentarii
Vitaliy Gorelov."I never forget you"
Cât de des uităm importanţa ajutorului primit, sau o micşorăm prin îndreptăţirea de sine, amăgindu-ne că ne-am fi descurcat şi “fără” ajutor? Mă întreb cum putem înţelege mai bine importanţa recunoştinţei, exprimată cel mai simplu prin banalul “mulţumesc!”.
Un simplu “mulţumesc” este cel mai elementar şi totodată important mod de a ne arăta recunoştinţa. De foarte multe ori, însă, nu cântărim fapta, ci omul, omiţând a mulţumi cuiva “inferior” dintr-un anumit punct de vedere (vârstă, statut social, subordonat ierarhic etc.). Părinţii noştrii, copiii noştri, oare pot fi lipsiţi de recunoştinţa noastră? Sunt ei, oare, datori să ne ajute oricum, fiindu-ne părinţi sau copii? Sunt întrebări ale căror răspunsuri converg într-un punct comun.
Mai mult, dacă şi “multumesc” ne vine greu să spunem, ce pretentii avem în a ţine minte chiar ajutorul pe care l-am primit? Ajutor primim de la oameni sau de la Dumnezeu, dar cum nimic nu este fără ştirea (sau voia) Lui Dumnezeu atunci oare pentru câte trebuie să-I mulţumim Domnului şi în ce fel? Şi ce vrea Dumnezeu de la noi? Aflam din Psalmul 49:
8. „Ascultă, poporul Meu, si-ţi voi grăi ţie, Israele !…Şi voi mărturisi ţie : Dumnezeu, Dumnezeul tău sunt Eu.
9. Nu pentru jertfele tale te voi mustra, iar arderile de tot ale tale înaintea Mea sunt pururea.
10. Nu voi primi din casa ta viţei, nici din turmele tale ţapi,
11. Că ale Mele sunt toate fiarele câmpului, dobitoacele din munţi şi boii.
12. Cunoscut-am toate păsările cerului şi frumuseţea ţarinii cu Mine este.
13. De voi flămânzi, nu-ţi voi spune ţie, că a Mea este lumea şi plinirea ei.
14. Oare, carne de taur voi mânca, sau sânge de ţapi voi bea ?
15. Jertfeşte lui Dumnezeu jertfă de laudă şi împlineşte Celui Preaînalt făgăduinţele tale,
16. Şi Mă cheamă pe Mine în ziua necazului şi te voi izbăvi şi Mă vei preaslăvi „
26 septembrie – Sfântul Ioan Evanghelistul şi Teologul. „Apostolul iubirii” şi chemarea Lui Dumnezeu
Postat: 26 septembrie 2011 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: Apocalipsa, ortodoxie, Sf. Apostol si Evanghelist Ioan Un comentariu
In inteles larg, dragostea este nazuinta omului spre tot ce este bun si frumos, spre tot ce este vrednic de dorit, iar dragostea crestina este puterea dumnezeiasca revarsata in inima celui credincios prin Taina Sfantului Botez, prin care acesta are nazuinta adanca si curata spre Dumnezeu, bunul sau cel mai de pret (Pr. Cleopa).
Astazi, 26 septembrie, Biserica praznuieste mutarea la Domnul a „Apostolului iubirii”, sau „fiu al tunetului”, dupa cum este supranumit Sf. Ioan Evanghelistul si Teologul.
In ziua de Pasti auzim citindu-se urmatoarele cuvinte din prologul Sfantului Ioan: “La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul, prin El toate s-au facut si nimic din ce s-a facut, fara de El nu s-a facut”. Si celelalte. Deci Sf. Apostol si Evanghelist Ioan incepe istoria vietii lui Iisus din vesnicie. Si dupa aceea, de-a lungul Sfintei Evanghelii, Sfantul Ioan urmareste sa arate dumnezeirea Mantuitorului Hristos. La nimeni din ceilalti trei evanghelisti nu-i asa de mult accentuat acest gand, aceasta intentie a Sfantului Ioan. Numai aici gasim aceste cuvinte: “Eu si Tatal una suntem”; “Cine M-a vazut pe Mine L-a vazut pe Tatal Meu”; “Eu sunt inainte de a fi lumea”, spune Iisus, “inainte de a fi Avraam”; “Eu nu sunt din lumea aceasta”. Ceea ce nu spun ceilalti evanghelisti despre Iisus. Si asa continua toata Evanghelia sa.
Sf. Apostol Ioan este cel despre care el insusi povesteste in Sf. Evanghelie pe care ne-a lasat-o, ca in seara Cinei Celei de Taina statea rezemat la pieptul Lui Hristos: „Iar la masă era rezemat la pieptul lui Iisus unul dintre ucenicii Lui, pe care-l iubea Iisus. Deci Simon Petru i-a făcut semn acestuia şi i-a zis: Întreabă cine este despre care vorbeşte. Şi căzând acela astfel la pieptul lui Iisus, I-a zis: Doamne, cine este?” (Sf. Ev. Ioan 13, 23-25).
Tânguirea noastră la Adormirea Ei şi Tânguirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu atunci când a îmbrăţişat cinstitul trup al Domnului Nostru Iisus Hristos (Sf. Simeon Metafrastul)
Postat: 15 august 2011 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Frumuseţe, iubire | Tags: Maica Domnului, ortodoxie Scrie un comentariu
În toată lumea creştină se prăznuieşte luminat Adormirea Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare, pentru că ea, după Învierea şi Înălţarea Domnului, este cea mai apropiată şi mai vie încredinţare de slava menită celor ce cred în Domnul. Priveşte la Adormire, si vei pricepe care este nădejdea chemării noastre, iar când vei pricepe nu vei cruţa nimic pentru a o dobândi.
Iată icoana! Maica Domnului a trecut la cele veşnice. O înconjoară Apostolii, care se tânguiesc. Pe loc Se pogoară însă Domnul, înconjurat de îngeri de toţi sfinţii, şi primeşte în braţele Sale preacuratul ei suflet. Aşa a fost Maica lui Dumnezeu. Ea este însă şi Maica noastră, a tuturor, şi a înnoit această cale de mutare din viaţa aceasta în cealaltă, ca în urma ei să se strămute mai apoi la Dumnezeu, pe aceeaşi cale, şi toţi apropiaţii ei, şi ca la vremea potrivită să poată mărturisi: „Iată eu şi copiii mei!” (Sf. Teofan Zăvorâtul)
Când sufletul e în iubirea lui Dumnezeu, cât de bune, cât de plăcute şi vesele sunt atunci toate. Dar, chiar şi în iubirea lui Dumnezeu sunt întristări şi, cu cât e mai mare iubirea, cu atât mai mari sunt şi întristările. Maica Domnului n-a păcătuit niciodată, nici măcar cu un singur gând, nici n-a pierdut vreodată harul, dar şi în ea au fost mari întristări; iar când stătea lângă cruce, atunci întristarea ei a fost nemăsurată ca oceanul, şi chinurile sufletului ei au fost neasemănat mai mari decât chinurile lui Adam la izgonirea din rai, pentru că şi iubirea ei era neasemănat mai mare decât iubirea Lui Adam în rai. Şi dacă a rămas în viaţă, e numai pentru că a întărit-o puterea Domnului, fiindcă Domnul a vrut ca ea să vadă învierea Lui şi, după înălţarea Lui, să rămână pe pământ spre mângâiere şi bucurie apostolilor şi noului popor creştin.
Sf. Nicodim Aghioritul (14 iulie): „Cercetarea conştiinţei”
Postat: 14 iulie 2011 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Vitamine de criza | Tags: constiinta, ortodoxie, Sf. Nicodim Aghioritul Un comentariu
Trei lucruri sunt necesare in cercetarea constiintei : greselile din fiecare zi, cauza lor, inima si silinta ce ai a lupta cu ele si a castiga virtutile corespunzatoare.
Pentru greseli, fa ce ti-am spus in cap. XXVI : „Cand ne vom rani”; in ce priveste cauza lor, ataca-o, surpa-o si tranteste-o la pamant.
Cat priveste silinta in aceasta biruinta, fortifica-ti vointa cu neincrederea. in tine. Nu te bizui in tine. Ci nadajduieste si cuteaza numai in Domnul. Sileste-te, frate, a pazi totdeauna la orice fapta, gand si cuvant, constiinta neprihanita. Caci cine cearca adanc dreapta si sfanta constiinta nu poate gresi niciodata, ori chiar de greseste se indreapta. Aceasta-i legea naturala data de Dumnezeu in inimile oamenilor sa-i indrumeze la cele bune totdeauna ca o faclie. Astfel a zis si Sfantul Nil : „Foloseste constiinta ta o faclie pentru lucrurile tale„, iar sfantul Pavel : „Legea lui Dumnezeu este scrisa in inimi” (Rom. 2, 15).
Constiinta trebuie sa o pazesti neprihanita : catre Dumnezeu, catre tine, catre aproapele si catre celelalte lucruri.
1. Catre Dumnezeu sa-ti cercetezi constiinta daca ai pazit toate cele ce esti dator a le pazi catre El : toate, toate poruncile Lui pana la cele mai mici si daca L-ai iubit pe El (+) si I-ai slujit cu tot sufletul si esti gata a muri pentru Dansul, dupa datoria ce o ai. Daca nu ai pazit acestea, sileste-te a le pazi pe viitor.
Buna Vestire în iconografia ortodoxă
Postat: 25 martie 2011 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire | Tags: Bunavestire, icoane, Maica Domnului, ortodoxie, ziua femeii, ziua mamei Scrie un comentariu
În fiecare an, pe data de 25 martie, creştinii ortodocşi prăznuiesc Buna Vestire, una din cele mai mari sărbatori ale Bisericii. Icoana care înfăţişeaza acest eveniment ocupă un loc vizibil în pictura murală a naosului.
În bisericile mai vechi, cum sunt biserica Hosios Lukas, din Boetia, şi Daphni, de lângă Atena – ambele din secolul al XI-lea – Buna Vestire este zugrăvita într-una din trompele de colţ de sub cupola centrală (în nord-est). În bisericile de dată mai târzie, în care cupola centrală se sprijină pe coloane, Buna Vestire este pictată pe suprafaţa peretelui de deasupra coloanelor dinspre răsărit: Sfântul Arhanghel Gavriil deasupra coloanei din nord-est şi Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu deasupra coloanei din sud-est. Când nu există astfel de coloane, ca în basilicile fara cupolă, Buna Vestire este zugrăvită în acelaşi mod pe peretele vertical de deasupra iconostasului.
Icoana Bunei Vestiri se bazează pe istorisirea evanghelică, preluată de iconografia Bisericii Ortodoxe. În primul capitol al Evangheliei după Luca citim următoarele:
Cu post îmi bucur nădejdea mea
Postat: 12 martie 2011 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Pofte | Tags: post, Postul Mare, Rugaciuni pe malul lacului, Sf. Nicolae Velimirovici Un comentariu
Cu post îmi bucur nădejdea mea în Tine, Domnul meu, Care ai să vii din nou.
Postul îmi grăbeşte pregătirile pentru venirea Ta, singura aşteptare a zilelor şi a nopţilor mele.
Postul îmi subţiază trupul, astfel încât ceea ce rămâne să poată străluci mai uşor cu duhul.
În timp ce Te aştept, nu doresc nici să mă hrănesc cu sânge, nici să jertfesc viaţa vreunei creaturi, astfel încât animalele să poată simţi bucuria aşteptării mele.
Dar cu adevărat, înfrânarea de la mâncare nu mă va mântui. Chiar dacă ar fi să mă hrănesc doar cu nisipul din lac, Tu n-ai veni la mine dacă postul n-ar pătrunde mai adânc în sufletul meu.
Am venit să cunosc prin rugăciunea mea faptul că postul trupesc este mai mult un simbol al postului adevărat, foarte bun pentru cel ce abia a început să nădăjduiască în Tine, şi totuşi foarte dificil pentru cineva care pur şi simplu îl practică.
De aceea am adus postul în sufletul meu spre a-L curăţi de multele sale necurăţii şi spre a-l pregăti doar pentru Tine ca pe o fecioară.
Este timpul prea scurt? Este necesar să ne deprindem a asculta tăcerea (Stăpânirea timpului, partea 2)
Postat: 21 februarie 2011 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, Tineri, Vitamine de criza | Tags: Antonie Bloom, Antonie de Suroj, Scoala rugaciunii, stapanirea timpului, Timpul Scrie un comentariu
Alexander Shurlakov."Liberty wherewith Christ"
De îndată ce veţi fi deprins să nu vă mai agitaţi, veţi putea face orice, indiferent în ce ritm, cu toată atenţia şi repeziciunea dorită, fără să aveţi impresia că timpul vă scapă sau vă depăşeşte prin viteză. E exact ca impresia pe care o ai când eşti în vacanţă. Aşa cum am subliniat mai sus, poţi merge repede sau încet, fără să te ocupi de timp, fără cea mai neînsemnată noţiune de timp, fiindcă nu faci ceea ce eşti pe cale să faci şi fiindcă nu urmăreşti nici un obiectiv precis. Veţi descoperi că vă este posibil să vă rugaţi în toate situaţiile şi că nu există nici o circumstanţă în lume care să vă poată împiedica. Singura piedică adevărată în calea rugăciunii intervine când vă lăsaţi înghiţiţi de furtună, când lăsaţi furtuna să pătrundă în voi, în loc s-o lăsaţi să bântuie în jurul vostru.
…
A acţiona astfel este în puterea noastră şi trebuie să ajungem la aceasta. Dar aici ca şi în alte domenii se cere un antrenament sistematic şi inteligent. Deprindeţi-vă să stăpâniţi timpul: veţi deveni capabili, orice aţi face, oricare ar fi tensiunea, pe furtună, în plină tragedie sau pur şi simplu în confuzia vieţii moderne, să vă menţineţi în pace, nemişcaţi în prezent, în faţa lui Dumnezeu în tăcere sau în dialog. Dacă-i vorbiţi lui Dumnezeu aduceţi-i tot ce vă înconjoară, întreaga furtună. Dacă păstraţi tăcerea vă puteţi odihni în linişte. Citește în continuare »
Cuvânt în Duminica Fiului Curvar* (Sf. Luca, Arhiepiscopul Crimeei)
Postat: 20 februarie 2011 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte | Tags: predici, Sf. Luca al Crimeei, Triod Scrie un comentariu
Sf. Luca al Crimeei – La porţile Postului Mare (Predici la Triod)
*) Traducerea exactă a expresiei greceşti este «fiul desfânat, dezmăţat, curvar». Am adoptat varianta «fiul curvar», care se regăseşte dealtfel şi în vechile noastre cărţi de cult, pentru că în exegeza sa Sfântul Luca stăruie mult asupra acestui înţeles de «curvar», care nu se regăseşte în foarte edulcoratul «risipitor» (n. tr.)
I. Patria noastră este la Dumnezeu
Astăzi am ascultat pilda lui Hristos despre fiul curvar. Această pildă adânc mişcătoare, luminată de dumnezeiasca lumină a dragostei, ne învaţă cât de nemăsurată este milostivirea şi atotiertarea lui Dumnezeu, cât de însemnată, neapărat trebuincioasă, e pocăinţa.
Fiul curvar era cel mai tânăr, şi de aceea slujeşte drept chip al tinereţii. Tinerii se abat adeseori de la calea dreaptă – şi iată că pe calea cea grea a pierzării a mers şi acest fiu mezin, care s-a plictisit în casa tatălui său, care a vrut să aibă libertate, a vrut să-şi rânduiască viaţa după bunul său plac.
Este timpul prea scurt? În realitate, suntem prea grăbiţi (Stăpânirea timpului, partea 1)
Postat: 16 februarie 2011 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, Tineri, Vitamine de criza Un comentariu
În viaţa trepidantă de astăzi problema stăpânirii timpului este capitală. Nu intenţionez să încerc să vă conving că dispuneţi de mai mult timp şi că vă puteţi ruga cu condiţia să voiţi, vreau să vorbesc cu voi despre mijloacele de a ne face timp, în sânul tensiunilor şi accelerării vieţii. Vă voi cruţa de orice descriere a felului în care ne putem crea timp: mă voi limita să subliniez că dacă am încerca să pierdem mai puţin timp, am avea mai mult. Dacă am folosi fărâmiturile de timp pierdut pentru a construi scurte momente pentru rugăciune şi reculegere, poate vom descoperi că timpul astfel recuperat este considerabil. Dacă ne gândim la numărul de minute goale dintr-o zi, în timpul cărora facem ceva pentru că ne e groază de vid, groază de a ne afla singuri cu noi înşine, vom vedea că există multe momente scurte, care ar putea să aparţină, totodată, lui Dumnezeu şi nouă.
Dar vreau mai ales să vă vorbesc aici de o problemă care îmi pare şi mai importantă încă: felul în care putem controla şi opri timpul. Nu ne putem ruga decât dacă ne aflăm în prezenţa lui Dumnezeu într-o stare de linişte şi pace interioară care ne eliberează de noţiunea timpului; nu mă refer aici la timpul obiectiv, care poate fi măsurat, ci la impresia subiectivă că timpul curge şi că „nu avem timp”. Mi-ar place la început să vă atrag atenţia supra unui lucru pe care-l ştim cu toţi şi care este un subiect permanent de discuţie. E absolut inutil să alergăm după timp pentru a-l prinde din urmă. Departe de a fugi de noi, el se grăbeşte să ne întâlnească. Fie că doriţi cu căldură ca minutul care vine să fie deja prezent, fie că nu daţi nici o importanţă acestui lucru, puteţi fi siguri că va sosi, şi orice veţi face, viitorul va deveni prezent; aşa că nu e nevoie să sărim din prezent în viitor. Citește în continuare »
Mitropolitul Antonie Bloom: „În timpul Revoluţiei L-am pierdut pe Hristosul splendorii liturgice şi L-am aflat pe acel Hristos care este vulnerabil ca şi noi, pe Hristosul respins şi alungat”
Postat: 14 februarie 2011 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Formă şi conţinut în Ortodoxie 5 comentarii
IPS Antonie Bloom (1914-2003), mitropolit de Suroj, a fost una dintre cele mai impresionante figuri bisericeşti care s-a făcut remarcată în Occident, exilul rusesc reprezentând pentru occidentali un impuls de prospeţime şi profunzime. În cărţile sale, mitropolitul Antonie oferă perspectiva unei credinţe asumate total, fără inhibare sau crispare. Modul în care el a văzut relaţia cu Hristos este unul convingător, atrăgător, şi sfaturile pe care le dă sunt lipsite de ambiguitate, verificate de experienţa unui om care a trăit integral adevărul creştin.
Mai jos am postat cateva fragmente dintr-un interviu luat Mitropolitului Antonie de Timothy Wilson, interviu gasit in cartea „Şcoala Rugăciunii” – una dintre cărţile IPS Antonie traduse în limba română.
Timothy Wilson: Sunteţi totuşi un monah…
IPS Antonie Bloom: Da.
TW: Însă trăiţi, cum s-ar zice, în piaţa cetăţii.
IPS Antonie: Nu cred că trăirea în pieţe este diferită cu ceva de trăirea în pustie. A fi sărac material este, într-un fel, mult mai uşor decât a fi sărac în mod lăuntric, în sensul de a nu fi legat de nimic. Acesta este un lucru foarte greu de învăţat şi care se petrece treptat, de la un an la altul, înveţi cu adevărat să apreciezi lucrurile, să-i priveşti pe oameni şi să constaţi frumuseţea lor strălucitoare – fără a dori să te înstăpâneşti peste aceşti oameni.
Enciclică a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei privind CAUZELE crizei, ale tulburărilor sociale, despre PLANUL DE INROBIRE mondială şi SOLUŢIILE DUHOVNICEŞTI
Postat: 30 decembrie 2010 Înscris în: Asigurări, Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Economie & Business, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Pofte, Vitamine de criza | Tags: criza, masuri anticriza, milostenie, post, rugaciune, Sfanta Liturghie, Sfintele Taine Scrie un comentariu
„CĂTRE POPOR”
enciclică a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei
Ierarhia Bisericii Greciei care s-a întrunit în şedinţă ordinară pe 5-8 octombrie 2010 simte nevoia să se adreseze creştinilor săi, poporului lui Dumnezeu, dar şi fiecărui om bine intenţionat, pentru a vorbi pe limba adevărului şi a dragostei.
Zilele pe care le trăim sunt grele şi critice. Trecem ca ţară printr-o criză economică cumplită care creează multora nesiguranţă şi teamă. Nu ştim ce ne aşteaptă în ziua de mâine. Ţara noastră se pare că nu mai este liberă, ci în fapt este administrată de creditorii noştri. Ştim că mulţi dintre voi aşteptaţi de la Biserica ce vă păstoreşte să vorbească şi să ia poziţie asupra evenimentelor la care suntem martori.
Este adevărat că ceea ce se întâmplă în patria noastră este inedit şi cutremurător. Criza duhovnicească, socială şi economică merge mână în mână cu răsturnarea întregii firi. Este vorba de încercarea dezrădăcinării şi distrugerii temeiurilor multor tradiţii care până acum erau considerate de la sine înţelese pentru viaţa din spaţiul nostru. Din punct de vedere social se operează o răsturnare a datelor şi a drepturilor, desigur cu un argument evident: măsurile acestea le cer creditorii noştri. Declarăm de aceea că suntem o ţară sub ocupaţie şi că executăm poruncile conducătorilor-creditorilor noştri. Întrebarea care se naşte este dacă solicitărilor lor privesc doar chestiunile economice şi de asigurări sau vizează şi fizionomia duhovnicească şi culturală a patriei noastre.
Predica Mitropolitului Augustin de Florina la pericopa evanghelică ce se citeşte la pomenirea Sfântului Ioan Gură de Aur
Postat: 15 noiembrie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Tineri | Tags: Sf. Ioan Gura de Aur 3 comentarii 
Omilie a Mitropolitului AUGUSTIN de Florina la pericopa evanghelică a Sfântului Ioan Gură de Aur
STAULUL
„PĂSTORUL CEL BUN ÎŞI PUNE SUFLETUL PENTRU OI”
(Ioan 10, 11)
Astăzi, iubiţii mei, este sărbătoare şi praznic. Este sărbătorit unul din cei mai mari Părinţi şi Dascăli ai Biserici noastre, Sfântul Ioan Gură de Aur. Am vorbit altădată despre viaţa sa şi despre sfârşitul său în Comana Armeniei. Acum să aruncăm o privire peste Evanghelia sărbătorii.
***
Aţi ascultat-o? Domnul vorbeşte în parabole. Vorbeşte despre staul, despre oi, despre păstori, despre lupi. Cu astfel de cuvinte simple vorbea Domnul nostru Iisus Hristos.
Ce este un staul ştim toţi; staulul este acel loc unde ciobanul îşi păzeşte oile în timpul nopţii, având ca paznic şi câinii ciobăneşti. Şi ce reprezintă staulul? Staulul reprezintă Biserica. După cum oile se adună în staul şi sunt ocrotite, tot aşa oricine intră în Biserica Ortodoxă. Este suficient să vină cu credinţă şi evlavie, nu fără frică de Dumnezeu şi cu îndoieli. Cine se află lângă Dumnezeu, simte siguranţă, ocrotire.
Raportul dintre Biserică şi Stat la Sf. Ioan Gură de Aur
Postat: 13 noiembrie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Economie & Business, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: biserica, raporturile dintre Biserica si Stat, Sf. Ioan Gura de Aur, stat Un comentariu
Capul Sf. Ioan Gura de Aur de la Man. Vatopedu, Muntele Athos
Teoretizari hrisostomice privitoare la raportul dintre Biserica si Stat
În conceptia Sfântului Ioan Gura de Aur, raportul dintre Biserica si Stat trebuie vazut în mod esential în relatie cu doi termeni fundamentali: pacatul adamic si necesitatea unui model de ordine (80). Raportul dintre cele doua este de cauza-efect: pacatul adamic este cel care a stricat ordinea si armonia existente anterior în mod firesc, astfel ca acum, în conditiile unui univers decazut, haotic si lipsit de armonia originara, un model de ordine, de data aceasta impus prin consimtamântul tuturor, conform caruia sa ne rânduim viata, este absolut necesar atât pentru dezvoltarea noastra spirituala, cât si pentru pacea lumii.
Astfel de modele de ordine se constata în toata creatia lui Dumnezeu, în trupul omenesc, în persoana umana (la modul ideal, în raportul dintre suflet si trup), în asezarea societatii, si chiar în ipostasul treimic al dumnezeirii (Tatal este unicul principiu). Toate acestea detin doua caracteristici fundamentale (81):
a) în primul rând, o armonie sau consonanta generala a unei diversitati de elemente care conlucreaza între ele;
b) în al doilea rând, o ierarhizare ordonata a partilor constitutive ale acestora, esentiala pentru înlesnirea si mentinerea unei conlucrari armonioase între ele.
Daca în cadrul creatiei si al trupului omenesc, conlucrarea armonioasa a diferitelor parti care sunt dispuse ierarhic – si, de aceea, neegale – pare ca se desfasoara în mod firesc, de la sine, în cazul armoniei persoanei umane (conlucrarea dintre suflet si trup) si al celei care trebuie sa existe în societate, elementul volitiv joaca un rol esential. Sa le luam sistematic.
Falsa frică şi falsa îngrijorare (Jean Claude Larchet)
Postat: 22 octombrie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: deznadejde, Frica, mandrie, necredinta, singuratate, teama 2 comentarii
Frica sta in centrul maladiilor psihice numite „nevroze fobice”, avand forma unei temeri insotite de neliniste, produsa de anumite obiecte sau situatii. O putem numi „falsa frica”, pentru ca este excesiva, disproportionata in raport cu obiectul sau situatia la care se refera, si cel mai adesea neintemeiata. Frica o isca de altfel mai putin obiectul sau situatia in sine, cat caracterul primejdios pe care imaginatia bolnavului il atribuie acestora.
Angoasa este prezenta in majoritatea bolilor psihi ce si componenta majora a tuturor nevrozelor. In fapt, corespunde unei „ingrijorari false” din punct de vedere duhovnicesc, pentru ca este nemotivata sau pricinuita de lucruri lipsite de orice valoare.
Teama si ingrijorarea sunt chipuri ale unei patimi: frica. Aceasta face parte dintre cele opt patimi de capetenie sau generice, si ca atare este descrisa adesea de Sfintii Parinti.(4) Dupa ei, in frica e, pe de o parte, temere, frica, spaima, pe de alta, anxietate, angoasa si disperare.
Cu adevărat este amăgire de sine ca un om să creadă că o femeie îl atrage. Viaţa nefolosită din om îl atrage, căci viaţa nu vrea să rămână nefolosită
Postat: 20 octombrie 2010 Înscris în: Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri 3 comentarii
Sf. Nicolae Velimirovici, Episcopul Ohridei si Jicei – „Rugăciuni pe malul lacului„
LXXII
Eliberează-mi sufletul de amăgirea de sine, Dumnezeul meu, așa încât și trupul meu să poată fi eliberat de păcatul trupesc.
Liberează-mi sufletul de prosteasca trufie și de mânia arzătoare, iar trupul meu nu se va comporta nici prostește, nici nu va arde.
Sufletul a preînchipuit trupul spre a-i fi asemenea lui, spre a fi organul său de vorbire. Trupul este mut și inert, fie la bine, fie la rău, dacă sufletul nu va grăi.
Trupul nu știe nimic de adulter, dacă sufletul nu i-o spune. Adulterul are loc în inimă; trupul repetă în felul său stângaci ceea ce s-a țesut cu fire subțiri în cămările tainice ale inimii. (1)
Frații mei, uitați-vă la femeie în chipul în care femeia se uită la ea însăși și amăgirea de sine va cădea de pe ochii voștri precum solzii. (2) Uitați-vă la fiecare ființă dinlăuntrul acesteia și atunci o veți privi nu cu dorință, ci cu compasiune. Tu, O, Dumnezeule ai sfințit nunta și tot Tu ai sfințit celibatul. (3)
Citește în continuare »
Frica în faţa greutăţilor vieţii
Postat: 19 octombrie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza 7 comentarii
Alexander Shurlakov."Our future".
Dragi fraţi şi surori întru Domnul, sunt mulţi aceia pe care îi încearcă un sentiment de singurătate, de abandonare, în aceste vremuri. Sper că vă daţi seama că aceasta este o ispită, o încercare îngaduită de Domnul pentru a ne căli în lupta ce avem de dus pentru mântuire! Vă pun înainte două pilde, pentru a ne fi de ajutor atât vouă, cât şi mie, păcătosului.
Cu aproape 1800 de ani în urmă, a vieţuit în pustiul Egiptului Sfântul Cuvios Antonie Cel Mare. Spune Sf. Antonie: „am văzut toate cursele vrăjmaşului întinse pe pământ şi suspinând am zis: oare cine poate să le treacă pe acestea? Şi am auzit glas zicându-mi: smerenia” (din Patericul Egiptean).
De asemenea, avem spre sprijin următoarea întâmplare din viaţa Sf. Siluan Athonitul, din secolul trecut, cel ce străduindu-se, într-una din nopţi, să afle calea de a învinge ispita si de a se ruga curat, s-a ridicat ca să facă metanii în faţa icoanelor din chilia sa, iar în acel moment a văzut între el şi icoanele din faţa sa silueta uriaşă a unui demon care aştepta să i se închine lui; uitându-se în jur, Sf. Siluan vede că toată chilia este plină de demoni. Atunci, cu inima îndurerată se aşează înapoi şi spune următoarea rugăciune: „Doamne, Tu vezi că încerc să mă rog Ţie cu minte curată, dar demonii mă împiedică. Învaţă-mă ce să fac ca sa nu mă mai tulbure”. Şi a primit acest răspuns în sufletul său: „Cei mândri suferă pururea din pricina demonilor”. „Doamne, a zis Siluan, Învaţă-mă ce să fac ca sufletul meu să ajungă smerit”. Şi din nou, în inima sa, a primit acest răspuns de la Dumnezeu: „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui!”. (din „Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan Athonitul, scrise de ucenicul său, arhimandritul Sofronie„)
Ce au în comun cele două descoperiri primite de cei doi sfinţi de mai sus? Toţi cei care se luptă cu ispitele şi vor să scape de ele ştiind în inima lor că fără Dumnezeu e imposibil să facă asta, vor alerga la El. Este vorba, astfel, de smerenie.
5 octombrie – Părintele Dumitru Stăniloae: Rugăciunea într-o lume secularizată
Postat: 5 octombrie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Tineri, Vitamine de criza | Tags: Pr. Dumitru Staniloae, Rugaciunea 4 comentarii
Mormântul Pr. Staniloae de la Măn. Cernica
Cu 17 ani în urmă, pe 5 octombrie 1993 pleca la Domnul Părintele Dumitru Stăniloae – cel mai mare teolog ortodox român al tuturor timpurilor, una dintre cele mai importante voci ale teologiei creştine din ultimul secol, considerat cel mai mare teolog al secolului XX. Om de o mare calitate spirituală, suflet luminat, dăruit cu totul slujirii lui Dumnezeu, Părintele Stăniloae a făcut din cuvânt o cale măiastră de a spune acestei lumi despre nemărginita iubire a lui Dumnezeu pentru oameni. Şi a făcut-o într-un mod strălucit, rămânându-ne nouă şi generaţiilor viitoare o sumedenie de cărţi şi lucrări de o valoare incontestabilă, expresie vie a unei vieţi excepţionale, a unui suflet virtuos, de o rară bunătate, blândeţe, sensibilitate. Cei care l-au cunoscut aduc nenumărate mărturii despre personalitatea marelui profesor, preot, scriitor, teolog, traducător, cercetător, părinte spiritual, îndrumător, sfătuitor …. şi s-ar putea adăuga aici încă multe atribute spirituale ale marelui Părinte Stăniloae. L-a iubit enorm pe Dumnezeu, a iubit Biserica, învăţătura acesteia, a iubit atât de mult poporul român, despre care a avut numai cuvinte bune, ca unul ce a fost un adevărat fiu al acestui pământ. Rămâne un exemplu de dăruire şi slujire, de viaţă pusă în slujba credinţei şi a neamului. Veşnică să-i fie pomenirea din neam în neam!
Smereşte-te pe tine, nu pe femeia ta! Iubeşte-ţi femeia, nu pe tine însuţi!
Postat: 30 septembrie 2010 Înscris în: Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, iubire, Pofte, Tineri | Tags: casatorie, familia ortodoxa, sot si sotie 7 comentarii
Sfântul Macarie de la Optina – Sfaturi către cei căsătoriţi
Cea mai gravă problemă pe care o desprind din scrisoarea ta este tocmai aceea despre care nu vorbeşti deloc, în legătură cu care nu ceri niciodată sfaturi şi la care te referi întotdeauna pe ocolite sau deloc, dar care se vădeşte limpede din fiecare rând. Mă refer la duşmănia dintre tine şi femeia ta.
În familia voastră este ca un cancer care, din câte îmi dau seama, sunt puţine speranţe să fie scos din rădăcini – în afară de cazul în care încetaţi amândoi, fără întârziere, să vă acuzaţi unul pe celălalt. Tu crezi – lucru evident – că ai întotdeauna dreptate. Iar ea, desigur, crede acelaşi lucru despre ea însăşi. Tu îi pui în cârcă o mulţime de acuzaţii grave sau fără nici o importanţă. Ea face la fel cu tine. Până când va dura situaţia aceasta? Unde o să vă ducă?
Cele mai importante acuzaţii ale tale împotriva ei sunt: hipersensibilitatea, orgoliul şi o părere exagerat de bună despre propria persoană. Dar chiar dacă acestea n-ar fi şi propriile tale slăbiciuni – căci este evident că aşa stau lucrurile –, tot n-ar trebui să te mânii într-atât, observându-le la ea. Vezi-ţi de propriile tale defecte!… De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? (Matei 7, 3).
Tot acest conflict pe teme economice şi de avere s-a iscat pentru că aţi uitat cu totul că familia voastră este – de fapt trebuie să fie – creştină. Iar familia este cu adevărat creştină numai atunci când fiecare membru al ei ridică greutatea celorlalţi şi când fiecare se învinovăţeşte pe sine însuşi. Amândoi aţi uitat lucrul acesta şi orice cuvânt al soţiei tale te străpunge ca o săgeată înmuiată în otravă. Acelaşi efect îl au şi cuvintele tale asupra ei.
Poarta limbii (despre educaţia copiilor – la Sf. Ioan Gură de Aur)
Postat: 28 septembrie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri | Tags: cresterea copiilor, parinti si copii, Sf. Ioan Gura de Aur 2 comentarii
Sa purcedem! Sa intram mai întâi pe poarta limbii, pentru ca e cea mai importanta. Sa-i facem mai întâi de toate canaturi si zavoare, dar nu din lemn, nici din fier, ci din aur. Într-adevar, aceasta poarta este de aur, pentru ca în cetatea aceasta nu va locui un om obisnuit, ci împaratul tuturor, daca e bine facuta. Si pe masura ce copilul învata sa vorbeasca, vom sti si unde asezam palatul împaratului.
Sa-i facem, asadar, canaturi si zavoare din aur, care sunt cuvintele lui Dumnezeu, cum spune profetul: “Cât sunt de dulci limbii mele cuvintele Tale, mai mult decât mierea, în gura mea” (Psalmul 118, 103). Sa-i învatam pe copii sa aiba mereu pe buze aceste cuvinte, chiar si atunci când sunt la plimbare, dar nu asa la întâmplare sau doar din când în când, ci neîntrerupt. Iar canaturile sa nu le îmbracam doar într-o foita de aur, ci sa le facem cu totul din aur, sa le facem groase si grele si sa fie împodobite cu pietre pretioase, dar nu doar pe deasupra, ci pietrele sa fie încrustate în aur.
Pocăinţa şi rugăciunea tămăduiesc stresul şi nervozitatea! Şi ce n-ar tămădui ele…
Postat: 24 septembrie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: boala, Dr. Dmitri Avdeev, liniste, nervi, nevroze, ortodoxie, pace, pocainta, rugaciune, tulburari nervoase 7 comentarii
Alexander Shurlakov."...and gates of hell won't win Her".
„Pe fond nervos” – această expresie a devenit aproape proverbială. O auzim peste tot: acasă şi la serviciu, pe stradă şi în mijloacele de transport – într-un cuvânt, pretutindeni. Potrivit unei afirmaţii a experţilor OMS, 45% dintre toate îmbolnăvirile sunt legate de stresuri, iar unii specialişti presupun că acest procent este în realitate de două ori mai mare. Potrivit altor date medicale, o jumătate dintre cei care se prezintă la consult în policlinici sunt oameni practic sănătoşi, dar care suferă totuşi acţiunea supraîncărcărilor psihoemoţionale.
Specialiştii în situaţii extreme şi medicii ştiu faptul că ulcerele gastrice „se deschid” şi se cicatrizează în dependenţă de fluctuaţiile curbei stresului psihoemoţional. Curba tensiunii arteriale este supusă aceleiaşi legităţi.
Cum poate fi recunoscut stresul emoţional şi influenţa lui asupra organismului uman? Iată câteva trăsături caracteristice pentru el: oboseală prelungită şi fără o cauză evidentă, care nu trece după odihnă; dureri de cap, tulburări digestive, dureri de coloană, insomnie; îndeplinirea sarcinilor zilnice ia mult mai mult timp decât înainte.
24 septembrie: Sf. Siluan Athonitul – Tânjirea după Dumnezeu; Cuvânt despre rugăciune
Postat: 24 septembrie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire | Tags: nadejde, ortodoxie, pacat, rugaciune, Sf. Siluan Athonitul Un comentariu
Astăzi este prăznuit alesul nevoitor al Domnului, acest înger pământesc, Sfântul Cuvios Siluan Athonitul, cel dăruit din belşug cu Har Dumnezeiesc pentru a fi luminat ca şi de o stea călăuzitoare în drumul său către mântuire, întărindu-l prin har urmare a dragostei sale fierbinţi şi nevoitoare, precum odinioară pe Sf. Prooroc Ilie la Pârâul Horeb, hrănindu-l în chip minunat din comorile Sfântului Duh.
Vrând Dumnezeul nostru să arate în dânsul o nouă făclie a harului, ca pe o ramură de măslin cu rădăcina în pământul rusesc al pustiului Athosului l-a răsădit, şi cu harul Sfântului Duh l-a înrourat, mult folos făcând să dobândim noi de la dânsul: prin faptele şi cuvintele sale, ca printr-un untdelemn de viaţă-dătător, spre curăţie şi înfrânare, cucernicie şi iubire de fraţi pe toţi ne-a povăţuit. Pentru aceasta, uniţi fiind prin legătura dragostei, supunând pe cele mai rele prin cele mai bune, să cântăm cu toţii lui Dumnezeu: Aliluia!
Îndemn la RUGĂCIUNE STĂRUITOARE în vremurile tulburi pe care le traversăm
Postat: 23 septembrie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Economie & Business, familie, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: anti-cip, biometrie, cip, criza, necazuri, Pr. Teofan, rabdare, rugaciune 6 comentariiPostez mai jos un mesaj din partea Pr. Teofan de la Măn. Putna către fraţii de la Război întru Cuvânt şi către toţi fraţii şi surorile întru Hristos, un mesaj deosebit de important pentru această perioadă de mari framântări, cu perspective dintre cele mai rele, inclusiv în ce priveşte prigoana împotriva Bisericii şi a sufletelor credincioşilor. Vă rog să primiţi acest îndemn la rugăciune şi la pocăinţă din partea Părintelui Teofan şi să-i daţi curs. De asemenea, după cum spune părintele mai jos: „vă rog să adresați acest îndemn la cât mai multă lume„.
Fraților!
Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toți cei care puneți suflet și vă implicați în rezolvarea și lămurirea unor probleme arzătoare cu care ne confruntăm noi, românii, în timpurile de acum.
Am aflat că, în data de 15 septembrie, s-a pus pe site-ul Război întru cuvânt, o parte dintr-un interviu pe care l-am dat anul trecut celor de la România Actualități. Aș dori ca, în completarea celor pe care le-am spus atunci, să mai fac unele mici precizări și,totodată, să dau un răspuns celor care întreabă ce este de făcut.
Chiar dacă nu văd care este legătura dintre cip și 666, asta nu înseamnă că recomand să se ia actele biometrice. Cine se poate descurca fără ele, bine face. Cu cât se încetinește funcționarea acestei mașinării malefice (pe care unii o numesc pușcăria mondială), cu atât este mai bine.
Nu trebuie să uităm însă că, de multe ori, în istoria popoarelor creștine, Dumnezeu a îngăduit pierderea libertății exterioare, atunci când majoritatea creștinilor nu au mai avut râvnă să lupte pentru libertatea interioară. Cine este liber interior nu transmite panică, nu transmite un duh negativist, ci prezența și demersurile lui aduc ceva din pacea lui Hristos, chiar dacă se confruntă cu probleme foarte grave.
Suntem atenţi cu adevărat la dorurile sufletului?
Postat: 2 septembrie 2010 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: ortodoxie, pacate, pocainta, Pr. Sofian, smerenie, suflet 2 comentarii
Frati crestini,
Dacă sufletul este lucrul cel mai de pret al fiintei noastre, cea dintâi si cea mai mare grijă a noastră trebuie să fie grija fată de suflet si fată de mântuirea lui. Sufletul trebuie să fie centrul de greutate al tuturor preocupărilor si străduintelor noastre.
Bine si firesc este să ne îngrijim si de cele ale trupului: de mâncare, de îmbrăcăminte, de adăpost si de celelalte.
Dar în primul rând Sfânta Evanghelie ne îndeamnă să ne ocupăm de suflet, de hrana si de mântuirea lui: ”Au nu este sufletul mai mult decât hrana si trupul decât îmbrăcămintea? (…) Căutati mai întâi Împărătia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adăuga vouă”, ne învată Mântuitorul (Matei 6; 25, 33). Iar atunci când a fost ispitit de diavol, Domnul Hristos a spus: ”Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4). Adică pâinea este într-adevăr trebuincioasă pentru hrana trupului, dar ea nu îndestulează, nu satură întreaga fiintă a omului. Căci omul are si un suflet, iar sufletul acesta are si el nevoie de hrana si de băutura lui, pe care dacă nu i-o dai, tânjeste si slăbeste, ca si trupul lipsit de pâine si apă.
Într-una din Fericiri, Mântuitorul fericeste pe ”cei ce flămânzesc si însetosează de dreptate”; deci există si o altă foame decât cea de după pâine si o altă sete decât cea după apă. Sufletul flămânzeste si însetează ca cerbul după izvoarele apelor; el însetează după adevăr, bine si frumos, ca planta după lumina si căldura soarelui. El nu poate creste si nu se poate dezvolta decât sub razele binefăcătoare ale iubirii si ale bunei întelegeri între oameni. Sufletul nu se adapă decât cu apa limpede a lacrimilor pocăintei si rugăciunii, nu se simte bine decât în aerul curat al faptelor bune si al harului dumnezeiesc aflător în Biserică.
Semnul
Postat: 27 august 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: credinta, cruce, Hristos, ortodoxie, semne de circulatie, semne si simboluri Scrie un comentariu
De peste 2000 de ani, Hristos stă, cu braţele deschise, înaintea tuturor…
Dumnezeu S-a întrupat în acest Om Care, cu un glas ce stinge furtunile şi înviază morţii, strigă tuturor noroadelor: PÂNĂ AICI! DINCOLO DE MINE E PRĂPASTIA CEA NESFÂRŞITĂ a IADULUI!
Şi puţini Îşi întorc privirile spre El… Şi mai puţini, văzându-L, îşi încordează auzul ca să-L asculte… Şi mai puţini, ascultându-L, Îl cred şi se opresc… Iar, din cei ce se opresc, puţini sunt cei ce se întorc din drum, înfruntând până la capăt, suferinţa de a merge „împotriva curentului”, a maselor care, din pricina rumorii, a zgomotului vieţii acesteia pătimaşe, nu aud înfiorătoarele urlete ale celor din faţă; ale celor ce, râzând, glumind, dormind, bând şi mâncând, preocupaţi în fel şi chip de sine, se trezesc, deodată, fără putinţă de întoarcere… deasupra Abisului!…
Meditaţii ale Sf. Nicolae Velimirovici – Despre sfinţii mucenici
Postat: 26 august 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: meditatii, mucenici, Rugaciuni pe malul lacului, Sf. Nicolae Velimirovici 2 comentarii
Meditaţii extrase din „Rugăciuni pe malul lacului„
XXXV
Mucenici ai adevăratei credinţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Credinţa voastră v-a apropiat de tronul strălucitor al slavei, împodobită cu străluciţii serafimi şi preaputernicii heruvimi. Voi sunteţi mai aproape de nemurire decât noi, iar rugăciunea voastră e mai curată şi mai auzită de Dumnezeu.
Pomeniţi-ne şi pe noi în rugăciunile voastre, astfel încât voi să puteţi fi şi mai preţuiţi în ceruri. Luaţi-ne şi pe noi cu voi, iar voi veţi zbura mai iute şi mai uşor la tronul slavei. Oricine se aduce pe sine singur umblă mai încet şi se împiedică mai des. Cu cât este mai mare sarcina fraţilor voştri, pe care-i trageţi după voi, cu atât mai iute veţi zbura.
Le-am spus oamenilor: voi toţi sunteţi martiri, dar nu de un singur fel de mucenicie. Mucenicii pentru adevărata credinţă nu sunt aceiaşi cu martirii pentru o credinţă falsă. Cu adevărat oasele lor se aseamănă, dar nu sufletul. Căci sufletul dă forţă şi slăbiciune chiar şi oaselor.
Astăzi, 26 august: Pomenirea sfinţilor mucenici Adrian şi Natalia (soţ şi soţie)
Postat: 26 august 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, iubire, Tineri | Tags: Adrian si Natalia, mucenici 2 comentarii
Sfintii Adrian si Natalia, sot si sotie, au trait in Nicomidia, in vremea imparatului Maximian. Adrian era pagan si pretor al Nicomidiei, iar Natalia era crestina. In timpul unei persecutii, vazand curajul si blandetea a 23 de barbati crestini, Adrian, un tanar de 28 de ani, a ales sa devina crestin.
Cand imparatul a auzit cele petrecute, l-a intrebat pe Adrian: „Ti-ai iesit din minti?”. Pretorul Adrian i-a raspuns: „Nu, abia acum mi le-am aflat”.
A fost aruncat in temnita impreuna cu ceilalti barbati crestini. Nu trecusera decat treisprezece luni de la casatoria lor. Cand l-au torturat pe Adrian, Natalia a stat langa el, intarindu-l in credinta.
Inainte de a fi omorat, temnicerii i-au permis sa mearga acasa si sa-si ia ramas bun de la sotie si familie. Natalia, cand a vazut ca Adrian vine acasa, a incuiat usa. Se temea ca acesta a lepadat credinta in Hristos si pentru acest lucru a fost eliberat. Dar cand a aflat scopul venirii sale, de indata supararea i s-a schimbat in bucurie. Dupa ce si-a luat ramas bun, s-a intors impreuna cu ea la temnita. Pe drum ea l-a indemnat sa nu se ingrijeasca de cele pamantesti, ci sa cugete la bunatatile ceresti.
L-a intarit in suferinta spunandu-i: „Scurte sunt caznele, dar cele ce urmeaza sunt fara de sfarsit; scurta este suferinta, dar slava muceniciei vesnica. Sufera durerea numai putina vreme si curand te vei bucura cu ingerii”.
Dupa torturi prelungite, imparatul a poruncit ca bratele si picioarele mucenicilor sa fie zdrobite cu ciocanul pe nicovala. In aceste chinuri si-au dat duhul Adrian si cei 23 de crestini.
Exemplul viu al Sfântului Radu şi al familiei Brâncovenilor
Postat: 16 august 2010 Înscris în: Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, iubire, Tineri, Vitamine de criza | Tags: Constantin, Ianache, Matei, Radu, Sfintii Brancoveni, Stefan 29 comentarii
Cuvânt la Patima cea Mântuitoare a Cuvântului Dumnezeu-Om al Sfântului Radu Brâncoveanu:
“Când Dumnezeu ne plânge cu lacrimi de sânge, oare ce suntem noi datori să facem? Când Ziditorul a toate lăcrimeaza pentru moartea noastră cu sângele Său, ajunge, oare, ca moartea Ziditorului să o plângem numai cu o lacrimă? O sânge dumnezeiesc! O, dumnezeieşti lacrimi! Unde eşti acum, Maria Magdalena, care erai obişnuită a cădea la picioarele Domnului, ca să verşi pâraie de lacrimi şi cu părul tău să ştergi picioarele Sale? Vino acum, aici, o suflet preasfânt, ca să aduni nepreţuitele lacrimi ale Învăţătorului tău! Adu vasele cu aromate pe care le-ai deşertat în casa fariseului, pentru a le umple cu un balsam mai de preţ, pe care, pentru a-l aduna mai uşor, uite, iţi dau inima mea ca burete, si adună! O, dacă noi toţi, le-am primi de acolo în sufletele noastre, dacă noi, cei care suntem întunecaţi prin păcat, ne-am înveşmânta ca într-o porfiră cu Sângele cel roşu şi curăţitor de păcate al Mântuitorului!
Cu cazne fiind urgisit, rusinat si schingiuit, merge Iisus purtand Crucea. Aceasta este greutatea pacatelor noastre; si cat este ea de apasatoare, sa o pricepem dintru aceea ca, purtand-o Dumnezeul nostru, din pricina greutatii mai mult decat o data a cazut pe cale. Se suie la Golgota si, ostenit fiind, Cel Care atat de mult a suferit pe cale, ajungand la fruntariul patimirii, este intins pe patul dureros al Crucii, spre a Se odihni. Deschide mainile Sale pentru a ne primi in bratele Sale. Inclina capul, aratand prin acest semn ca pe toti ne cheama catre El. Citește în continuare »
Sfinţii Părinţi despre înălţarea trupului Maicii Domnului la ceruri (Sf. Simeon Metafrastul si Sf. Maxim Mărturisitorul)
Postat: 13 august 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie | Tags: Adormirea Maicii Domnului, Inaltarea la cer a trupului Maicii Domnului, Maica Domnului 8 comentarii
Înălţarea trupului Mariei la cer (de Sf. Simeon Metafrastul)
De aici preasfântul trup a fost dus în preasfântul Ghetsimani şi acolo a fost predat mormântului – şi ce era de mirare, căci Fiul ei, Care era Dumnezeu, a fost şi El îngropat omeneşte? – iar prin acesta a fost trimis spre corturile cereşti şi dumnezeieşti. Încredinţează cuvântul acesta Iuvenalie, dumnezeiescul episcop al Ierusalimului (între anii 422-458, pomenit ca sfânt pe 11 iulie), iar acesta e un bărbat sfânt şi purtător-de-Dumnezeu care zice că dintr-o predanie veche şi adevărată a ajuns la el cuvântul acesta, şi spune aşa: Trei zile întregi sfinţii apostoli au rămas la mormânt ascultând imne dumnezeieşti cântate de sus; iar după a treia zi, pentru că unul din apostoli s-a întâmplat să lipsească de la îngropăciune din motive ţinând de o iconomie mai dumnezeiască, astfel încât această minunată depărtare să se facă cunoscută tuturor, vine şi el şi, pe drept cuvânt, lucrul i se face prilejul uni întristări nemăsurate şi nu suporta faptul că n-a fost părtaş la un lucru atât de frumos. Deci sfânta ceată a apostolilor, socotind că nu e drept să nu vadă şi să îmbrăţişeze şi el acel trup de viaţă purtător, porunceşte să i se deschidă îndată mormântul. Acesta a fost deschis, dar comoara dinăuntrul lui nu era nicăieri, zăcând în el numai cele de îngropare, ca la Copilul ei după Înviere [In. 20, 6-7]. Pe care acela şi cei de faţă, îmbrăţişându-le şi umplându-se de negrăită bună mireasmă şi har, pecetluiesc din nou mormântul iar mireasma o transmit din tată în fiu celor de după ei. Aşa este cuvântul îngropării dumnezeieşti a trupului de-viaţă-purtător, căci Cuvântul Cel născut din ea a mutat-o întreagă la Sine Însuşi şi a binevoit ca ea să vieţuiască şi să fie împreună cu El pururea. Iar în locul preacuratului său trup, cea care ne-a dat pricină de mult bine ne-a dat moştenire veşmântul ei.
Simeon Metafrastul – „Cuvânt despre câte s-au întâmplat de la naşterea şi creşterea Preasfintei Stăpânei noastre de-Dumnezeu-Născătoarea, de la naşterea cu dumnezeiască cuviinţă a lui Hristos Dumnezeul nostru şi până la săvârşirea ei de-viaţă-purtătoare, încă şi despre arătarea veşmântului ei scump şi cum această mare bogăţie s-a făcut comoara creştinilor”
Sf. Siluan Athonitul despre Maica Domnului
Postat: 12 august 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: Maica Domnului, Sf. Siluan Athonitul 6 comentarii
Când sufletul e în iubirea lui Dumnezeu, cât de bune, cât de plăcute şi vesele sunt atunci toate. Dar, chiar şi în iubirea lui Dumnezeu sunt întristări şi, cu cât e mai mare iubirea, cu atât mai mari sunt şi întristările. Maica Domnului n-a păcătuit niciodată, nici măcar cu un singur gând, nici n-a pierdut vreodată harul, dar şi în ea au fost mari întristări; iar când stătea lângă cruce, atunci întristarea ei a fost nemăsurată ca oceanul, şi chinurile sufletului ei au fost neasemănat mai mari decât chinurile lui Adam la izgonirea din rai, pentru că şi iubirea ei era neasemănat mai mare decât iubirea Lui Adam în rai. Şi dacă a rămas în viaţă, e numai pentru că a întărit-o puterea Domnului, fiindcă Domnul a vrut ca ea să vadă învierea Lui şi, după înălţarea Lui, să rămână pe pământ spre mângâiere şi bucurie apostolilor şi noului popor creştin.
Noi nu ajungem la deplinătatea iubirii Maicii Domnului şi de aceea nu putem înţelege pe deplin întristarea ei. Iubirea ei era desăvârşită. Ea iubea nemăsurat de mult pe Dumnezeul şi Fiul ei, dar iubea cu o mare iubire şi norodul. Şi ce n-a trăit ea atunci când oamenii pe care-i iubea atât de mult şi a căror mântuire o dorea până la capăt, au răstignit pe Fiul ei preaiubit?
Nu putem pricepe aceasta, pentru că în noi iubirea de Dumnezeu şi de oameni e mică.
Aşa cum iubirea Maicii Domnului e nemăsurată şi neînţeleasă, aşa şi întristarea ei e nemăsurată şi neînţeleasă pentru noi.
Astăzi, 5 august – Sf. Ioan Iacob de la Neamţ (Hozevitul): PRICINILE DEZNĂDEJDII ŞI NĂDEJDEA CELOR CĂZUŢI
Postat: 5 august 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: deznadejde, Hristos, nadejde, ortodoxie, Sf. Ioan Iacob Hozevitul Un comentariu
„Prin nadejde ne-am mantuit„, zice Sfantul Apostol Pavel. A intrebat un frate pe un batran zicand: “Parinte, ce insemneaza Proorocul prin cuvintele acestea: „Nu este mantuire lui, intru Dumnezeul lui!’?” Si a zis batranul:
“Insemneaza gandurile deznadajduirii, cari vin de la draci la cel ce greseste si zic: De acuma nu iti este tie mantuire intru Dumnezeu! Prin asta il ispiteste de vrajmasi, ca sa-l arunce intru deznadajduire. Asupra lor trebuie sa se lupte omul zicand: „Domnul este mantuirea mea si El va scoate din cursa picioarele mele„.
Cred ca le este cunoscuta la toti pilda cea din Pateric cu fratele care cadea in pacatul desfranarii in toate zilele si iarasi in toate zilele imblanzea pe Domnul prin pocainta lui cea cu multe lacrami si rugaciuni. Se pocaia si iarasi cadea in noroiul pacatului, insa nu se deznadajduia de mantuire niciodata. Desi se arata mincinos intru fagaduinta lui, dar Prea Milostivul Dumnezeul nu se intorcea de catre el, ci rabda faradelegea fratelui si astepta intoarcerea lui. Si aceasta cadere a fratelui insotita de mustrare a urmat vreme de 10 ani de zile si mai mult. Desigur ca vrajmasul mantuirii s-ar fi bucurat sa-l vada pe frate ca vine la deznadajduire dupa atatea caderi si dupa atatea fagaduinte mincinoase. Se astepta de asemenea, pizmasul sa vada ca si Domnul se manie si nu-l mai primeste pe cel care isi calca mereu fagaduinta si nu se indreapta, insa cu parere de rau vede ca nici fratele nu se deznadajduieste de mantuire si nici Milostivul Dumnezeu nu se manie, ci il primeste in toate zilele cand se pocaieste.
În Postul Adormirii Maicii Domnului, cuvânt de folos: DESPRE SCEPTICISMUL ZIDITOR
Postat: 4 august 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, iubire, Pofte, Tineri | Tags: folos duhovnicesc, Postul Adormirii Maicii Domnului, scara raiului, scepticism Un comentariu
Scara Raiului
Exista scepticism cu folos duhovnicesc? Sigur ca exista. Tinta unui asemena scepticism ar trebui sa fie inclinarea (existenta ca ispita potentiala in fiecare din noi) de a ne vedea ca merituosi, „avansati”, plasandu-ne pe un fel de „piedestal duhovnicesc” (auto-)aprobator, fie si unul minor. Chiar si in simplul fapt de a spune, modest, „aproapele meu e pe treapta a zecea a duhovniciei, eu sunt abia pe treapta intaia, cea mai de jos” se ascunde, fie si numai potential, ispita punerii unei pietre de temelie pentru un viitor asemenea piedestal.
Intr-adevar, trebuie sa fii sceptic intr-un mod agresiv pana si cu cea mai incipienta tendinta a sufletului tau de a-si acorda „credit duhovnicesc”. Piedestalul duhovnicesc – tendinta de a vedea o „inaltime” duhovniceasca in tine, este o constructie (convenabila, desigur) a omului ce se preamareste pe sine folosindu-se de Dumnezeu ca pretext.
Cât mai suntem, cât mai sunt, mângâiaţi-i pe părinţi
Postat: 3 august 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, iubire, Tineri, Vitamine de criza | Tags: cinstirea parintilor, copii, copii si parinti, credinta, ortodoxie, parinti, porunca a 5-a Scrie un comentariu
Sfintii Ioachim si Ana cu Prunca
Era o dată un bătrân căruia, murindu-i soţia, copiii i-au propus să-şi vândă casa, averea şi să se mute la ei. O vreme a dus-o bine, dar cum banii bătrânului s-au cheltuit, cei din casă nu-l mai băgau în seamă, ba mai mult, le-a căzut silă şi într-o bună zi s-au hotărât să-l izgonească de acasă. Bătrânul şi-a luat trăistuţa la spinare şi la plecare i-a zis fiului: „Dragul moşului, o ultimă rugăminte mai am la tine: mergi şi mă însoţeşte pân’ la sprânceana dealului, că şi eu, cu ani în urmă, am alungat pe tatăl meu de acasă şi acolo m-am despărţit de el„. Fiul, înţelegând că tot ceea ce ai făcut ţi se întoarce într-o bună zi, a spus tatălui cu lacrimi în ochi: „Iartă-ne, tată, pentru ce ţi-am făcut, şi vino din nou acasă.”
Sf. Scriptură despre cei care nu îşi respectă părinţii
Dacă ne aplecăm cu luare aminte asupra poruncii a 5-a, observăm că Dumnezeu a așezat-o chiar la mijlocul Decalogului, i-a conferit așadar un loc central, de legătură, de trecere de la poruncile ca datorii față de Dumnezeu, la cele ce-l privesc pe aproapele.
Cuvintele Sfintei Scripturi sunt extrem de dure la adresa copiilor care nu-şi respectă părinţii: „Cel ce se poartă rău cu tatăl său şi alungă (din casă) pe mama sa, este fiu aducător de ocară şi de ruşine” (Pilde 19,26). „Ochiul care îşi bate joc de părintele său şi nu ia în seamă ascultarea (ce este dator) maicii sale, să-l scoată corbii care sălăşluiesc lângă un curs de apă, iar puii de vultur să-l mănânce” (Pilde 30,17). „Ca un hulitor este cel care îşi părăseşte tatăl şi blestemat de Domnul este cel care o ocărăşte pe mama sa”(Sir 3, 16). Iar Sf. Apostol Pavel îi scrie lui Timotei că neascultarea de părinţi va fi unul din semnele care prevestesc sfârşitul lumii (II Tim 3,1-5).
Predică la Duminica a X-a după Rusalii a Pr. Cleopa (Despre puterea credinţei, a postului şi a rugăciunii)
Postat: 2 august 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Pofte, Tineri | Tags: Adormirea Maicii Domnului, credinta, post, Pr. Cleopa, rugaciune, vindecare Scrie un comentariu
Adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă cît un grăunte de muştar,
veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta;
şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă (Matei 17, 20)
Iubiţi credincioşi,
Cînd omul va avea credinţă dreaptă şi tare, unită cu fapte bune şi mai ales rugăciune şi post, unul ca acela poate, cu ajutorul lui Dumnezeu, să facă minuni mari şi să primească de la El tot ce va cere, spre folosul sufletului lui şi al altora.
Acest adevăr ni-l arată Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, în Sfînta Evanghelie care s-a citit astăzi, prin următoarele cuvinte: De veţi avea credinţă cît un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo şi se va muta şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă (Matei 17, 20). Apoi arătînd puterea cea mare a postului şi a rugăciunii, zice: Dar acest neam de demoni nu iese decît numai cu rugăciune şi cu post (Matei 17, 21).
Pentru a ne putea da seama de puterea credinţei, vom aduce mărturia Sfîntului Apostol Pavel care, arătînd multe din faptele credinţei, zice: Prin credinţă pricepem că s-au întemeiat veacurile cu Cuvîntul lui Dumnezeu, de s-au făcut din nimic cele ce se văd… Prin credinţă, Enoh a fost luat de pe pămînt ca să nu vadă moartea. Prin credinţă, Noe, luînd înştiinţarea de la Dumnezeu despre cele ce nu se vedeau încă, a gătit, cu evlavie, o corabie spre mîntuirea casei sale… Prin credinţă, Avraam, cînd a fost chemat, a ascultat şi a ieşit la locul pe care era să-l ia spre moştenire şi a ieşit neştiind încotro merge… Prin credinţă, însăşi Sarra a prins putere să zămislească fiu (deşi trecuse de vîrsta cuvenită), pentru că L-a socotit credincios pe Cel ce îi făgăduise.
„Şi duhul lui s-a deşteptat” – cuiva care se plânge de nedreptăţile omeneşti
Postat: 28 iulie 2010 Înscris în: Asigurări, Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Economie & Business, Formă şi conţinut în Ortodoxie, iubire, Tineri, Vitamine de criza | Tags: criza, Sf. Nicolae Velimirovici Scrie un comentariu
Alexander Ivasenko."Brothers and parishioners".
Odată a venit la Sfântul Nicolae Velimirovici (la acea vreme – Episcopul Nicolae) un bărbat care s-a plâns de nedreptatea omenească, întrucât fusese închis pe nedrept, fiind considerat, de către tribunalul lumesc, vinovat pentru o faptă pe care nu a comis-o. Răspunsul sfântului este surprinzător poate, pentru majoritatea dintre noi, căci gândiţi-vă: de câte ori n-am cerut şi noi socoteală celorlalţi (şi prin aceasta, inclusiv Lui Dumnezeu!) pentru nedreptăţile de care avem parte în viaţă? Aşadar, să luăm aminte la cuvintele sale, căci „sfinţii vor judeca lumea” (1 Cor. 6,2). O vor judeca nu în sensul de a osândi pe unul şi pe altul dintre păcătoşi, ci fiecare se va osândi singur, pe el însuşi, când va sta faţă către faţă cu acele stele ale curăţiei, ale credinţei, având în centrul lor steaua cea neasemuită, pe Hristos, Cel a Cărui jertfă s-a făcut pentru mântuirea noastră, a oamenilor, pentru ca noi să credem şi să înţelegem că într-adevăr există salvare şi că SINGURA salvare în care trebuie să credem şi pe care trebuie să o dorim este viaţa Întru El, cu credinţă vie, încununată de fapte, PE VEŞNICIE. Nicio lipsă din viaţa aceasta nu ne poate lua mântuirea, nimic nu justifică deznădejdea care duce la gesturi extreme, de lepădare de Dumnezeu şi de noi înşine, refuzând Darul ce ne este pus înainte. Din contră – cu cât omul este mai apăsat de greutăţi, de necazuri, cu atât îi este mai lesne a se apropia de Dumnezeu şi Acela îi ajută mai repede, căci „care tată dintre voi, dacă îi va cere fiul pâine, oare, îi va da piatră? Sau dacă îi va cere peşte, oare îi va da, în loc de peşte, şarpe? Sau dacă-i va cere un ou, îi va da scorpie?” (Luca 11, 11-12). Cu atât mai mult Tatăl nostru, din Ceruri! Aşadar, să încercăm din toate puterile a vedea greşelile noastre şi a le corecta, a vedea păcatele noastre şi a lupta împotriva lor, şi atunci vom osândi mai puţin pe ceilalţi, vom acuza mai puţin “nedreptăţile” de care avem parte şi cu ajutorul Domnului, poate chiar Îi vom mulţumi la vreme de necaz şi ispită, cerându-I, totodată, ajutorul, cu nădejde că-l vom şi primi negreşit.
Pentru ce a fost prigonit Sfântul Pantelimon?
Postat: 27 iulie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, iubire, Tineri | Tags: IPS Augustin de Florina, predici, Sf. Pantelimon Scrie un comentariuAm citit o predică deosebită a unui Părinte pe care-l apreciez mult, IPS Augustin de Florina, pe site-ul „Pelerin Ortodox” (vă multumesc!) şi pe care doresc sa o pun şi aici, pentru ca aceste cuvinte pline de duh să ajungă la cât mai mulţi dintre noi, spre slava Domnului şi spre bucuria Sfântului Său Mare Mucenic Pantelimon.
Predica Mitropolitului Augustin de Florina la pomenirea
Sfântului Mare Mucenic Pantelimon
– 27 iulie –
„Că ştia că din invidie L-au dat în mâna lui.” (Matei 27,18)
Şi iarăşi, iubiţii mei, cinstim sfânta pomenire a Marelui Mucenic Pantelimon. Tema noastră va fi întrebarea: Care este pricina prigoanei Sfântului Pantelimon? La aceasta vom da un scurt răspuns.
***
Sfântul Pantelimon a trăit şi s-a nevoit în epoca prigoanelor, când la Roma era împărat Diocleţian. S-a născut în Nicomidia, din Asia Mică. Tatăl său era idolatru, iar mama lui era dintre femeile care sădeau adânc în inima copiilor lor credinţa în Hristos. Aşadar, Sfântul Pantelimon a fost învăţat adevărurile credinţei de mama lui.
Era inteligent, binecrescut. Avea înclinaţie spre studiu. A studiat medicina lângă distinşi oameni de ştiinţă. S-a dovedit un medic excepţional. Mulţi medici existau atunci, după cum există şi astăzi. Însă rar se întâmplă să găseşti un medic creştin. Majoritatea sunt necredincioşi, materialişti. Şi măcar de-ar fi valoroşi?… Dumnezeu să vă păzească să nu ajungeţi pe mâinile lor. Sfântul Pantelimon era diferit. Prin ce era diferit? Era diferit în trei puncte.
CA AURUL ÎN TOPITOARE (p.1). Să nu se tulbure inima voastră… În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt…
Postat: 26 iulie 2010 Înscris în: Asigurări, Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Economie & Business, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: Anastasie Malamas, boala, credinta, Iov, ortodoxie, pacat, rabdare, sfintii zilelor noastre Scrie un comentariu
Alexander Shurlakov."Exaltation of the Cross"
“Dumnezeu şi-a ales pe cele nebune ale lumii ca să ruşineze pe cei înţelepţi. Dumnezeu şi-a ales pe cele slabe ale lumii ca să le ruşineze pe cele tari; Dumnezeu şi-a ales pe cele de neam de jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt. Ca nici un trup să nu se laude înaintea Lui Dumnezeu” (I Cor. 1, 27-29)
Cele de mai sus se potrivesc smeritului şi mult-pătimitorului Anastasie Malamas (1929-2004), care prin credinţa sa în Hristos cea lucrătoare a primit multe harisme cereşti. El s-a născut în decembrie 1929 în Kokalu, un sat mic aflat lângă lacul Volvis. De mic copil el a intrat în lupta pentru supravieţuire, căci a rămas orfan de tată încă de la vârsta de trei ani. La început a fost cioban de oi, apoi a lucrat la câmp, mai târziu în construcţii. A fost şi hamal (în depozite), grădinar, zarzavagiu ambulant. Asa cum spunea el insusi, la varsta de şaisprezece ani s-a gândit pe care drum să apuce. De atunci s-a afierosit Lui Hristos şi lucrării poruncilor evanghelice simţindu-se deja „încorporat”. Atunci când se întâlnea e munte cu un alt cioban credincios, Neoclis pe nume, se salutau unul pe altul cu următoarele cuvinte:
– Îl iubeşti pe Hristos?
– Da, Îl iubesc!
Împăratul Ahab se întristează şi plânge pentru păcatul lui când aude mustrarea şi sentinţa din gura Sf. Prooroc Ilie
Postat: 20 iulie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, Pofte, Tineri | Tags: pocainta, Sf. Ilie 4 comentarii
Cu mare drag, vă pun înainte un episod din viaţa Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, văzătorul cel slăvit şi învăţătorul poporului celui depărtat de la Dumnezeu, mustrătorul împăraţilor celor fărădelege şi pedepsitorul proorocilor mincinoşi, minunatul făcător de minuni şi râvnitor către Dumnezeu, cel căruia stihiile s-au supus şi cerul i-a dat ascultare, marelui plăcut al lui Dumnezeu, a celui ce petrece până acum în trup şi va sa fie, ca o înainte cuvântare, mergător înainte la a doua venire a lui Hristos.
– “Şi Domnul a iertat păcatul tău” (II Regi 12, 13). “Pentru că te-ai osândit singur, îi spune Dumnezeu, îti iert vina; te-ai mărturisit din inimă; ti-ai şters păcatele, ti-ai dat singur osânda şi Eu am anulat sentinţa!”.
Ai văzut că s-a împlinit ce este scris: “Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi!” (Isaia 43,26). Ce oboseală este să-ti spui tu întâi păcatul?
„Dar cum pot eu să dau milostenie, când însumi sunt sărac?” – cuvânt la Duminica a opta după Rusalii al Sf. Ioan Gură de Aur
Postat: 16 iulie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: Inmultirea cuvantului, Inmultirea painilor si a pestilor, Sf. Ioan Gura de Aur Un comentariu„Şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, căutând la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii poporului” (Matei 14, 19)
Despre binefacerea către săraci
Socoteşte milostenia nu ca o cheltuială, ci ca un venit; nu ca o pierdere, ci ca un câştig, căci tu dobândeşti prin ea mai mult decât ai dat. Tu dai pâine şi dobândeşti viaţa cea veşnică; tu dai haină şi dobândeşti veşmântul nemuririi; tu îngăduieşti locuirea sub acoperământul tău şi dobândeşti împărăţia cerului; tu dai cele trecătore şi primeşti în locul lor cele ce trăiesc în veci.
Când este vorba de a avea lucruri trecătoare, pământeşti, cu preţ ieftin, atunci noi suntem sârguitori şi râvnitori, dar când noi putem să ne agonisim aşa de uşor cele netrecătoare şi veşnice, întârziem şi ne trândăvim.
Când omul de la ţară pune sămânţa în pământ, şi prin aceasta pierde la vedere din avutul său, el totuşi nu se întristează şi nu socoteşte aceasta o pierdere, ci folos şi câştig. Dar tu, care trebuie să semeni un ogor mult mai nobil şi mai roditor şi să dai banul tău lui Hristos Însuşi, te împotriveşti, eşti greoi şi te dezvinovăţeşti cu sărăcia ta.
N-am cuvinte... 
Ultimele comentarii