„Plimbarea libertăţii” şi câteva gânduri adiacente

0357zid

În urma supliciului de a urmări la mai multe televiziuni şi pe internet, reacţiile mass-mediei romaneşti despre “plimbarea” de la Cotroceni de duminică după-amiază, observând chinul acelora de a căuta nod în papură, de a inventa fapte, declaraţii, de a amplifica orice lucru negativ (pe lângă incidentul cu jurnalista de la B1 bruscată de un individ, ridicat apoi de jandarmi, a mai fost un accident comis de un şofer aflat sub influenţa alcoolului şi în cazul acesta tot “plimbăreţii” au fost „vinovati”, pentru că se aflau acolo şi parcă de-aia n-a văzut şoferul, stâlpul în care a intrat!), de a modifica numărul participanţilor (în general se vorbea de maxim 1000 de oameni care au ieşit „în apărarea lui Voiculescu”), mi-am amintit unde am mai văzut felul acesta zeflemitor, superior de a prezenta un eveniment, anume ştirile despre Biserică, sau în special pelerinajele la Sfintele Moaşte: tot o mulţime de oameni teleghidaţi, incapabili să gândească, necivilizaţi, dezorganizaţi, violenţi, căutându-se cu orice preţ orice lucru ieşit din comun (negativ, evident), pentru a-l amplifica/transforma în senzaţional, iar în lipsa acestora oricum se inventează ceva. Omul simplu, omul normal, nu e „normal” decât dacă se încadrează în standardele lor, aşa-zis „elitiste”, de parcă ei n-au avut părinţi, bunici şi parcă au uitat tot (poate intenţionat) ce ţine de originile lor SIMPLE. După toate astea, dacă până atunci aş mai fi avut un dubiu, mi s-a părut atât de limpede că lupta lor e, de fapt, cu adevărul şi cu cei care mai au curajul să reacţioneze, să spună lucrurilor pe nume, încât nu pot avea altă reacţie decat aceasta, deşi par că-i judec pe nedrept şi că aş fi prea aspru…

Citește în continuare »

Anunțuri

Ce rost a avut tot show-ul de la Bolintineanu si cum ne raportam noi?

5847787_mediafax_foto_andreea_alexandru_46051900

Sursa: MediaFax

Scandalul de la BAC de la Liceul D. Bolintineanu din Bucuresti a ajuns cunoscut de toata lumea si pe tema sa se discuta in diverse grupuri de colegi, prieteni, la serviciu. Iata ce mi-a povestit mie un prieten.

In departamentul unde lucreaza a avut loc o scurta dezbatere pe aceasta tema. Aprox. 15 persoane erau atente (mai mult sau mai putin) la ce vorbeau cativa colegi de-ai lor. Surprinzator poate, pentru unii dintre noi, in aceasta chestiune lumeasca simpla, majoritatea celor prezenti erau de acord cu modul abuziv de a proceda al procurorilor si politistilor. Unii dintre acesti colegi isi exprimau verbal punctul de vedere, altii doar dadeau, aprobator, din cap –, si doar unul singur sustinea contrariul: ca a fost un abuz asupra elevilor (acesta era amicul meu). Mai erau unii, foarte putini, care ar fi putut avea aceeasi parere cu el, dar taceau. Prietenul meu incerca sa aduca unele argumente ce tineau de bunul simt: „Cum ar fi daca copiii vostri ar fi fost in locul acelora? Sau cum ar fi sa fiti si voi ridicati de politie in diverse imprejurari importante, cum a fost aceasta: BAC-ul – primul examen important din viata?” si mai ales acela ca elevii ar fi fost ridicati fara a fi citati in prealabil. In tot acest timp, nimeni n-a incercat macar sa acorde o sansa punctului sau de vedere. Ca sa evite alte complicatii, a incercat sa nu intre in unele detalii, mai ales cele cu substrat politic, limitandu-se doar la cele mai simple, pe care oricine, in opinia lui, ar fi trebui sa le inteleaga. Era, insa, ca si cand vorbea la pereti. In opinia colegilor sai, problema nu era de abuz, ci de pedepsirea „vinovatilor” si gasirea lor (cam in ordinea asta). Unii il priveau amuzati, compatimindu-l chiar pentru ca nu intelege chestiunea si este atat de naiv. Cam toti aprobau modul de actiune al „oamenilor legii” si, probabil, se simteau in siguranta gandindu-se cum au aparat aceia tara de „raufacatori”.

Citește în continuare »


Primăvară dulce, Hristoase-al nostru, dăruieşte-ne floarea sfintei pocăinţe

lrg-4361-icoane_iisus_hristos

Astăzi a fost prima zi de primăvară calendaristică, iar soarele a ţinut parcă să ne confirme şi el că am ieşit din iarnă, încălzind, luminând şi aducând bucurie. Fiind creştini, vorbim şi de primăvara duhovnicească, iar Soarele nostru este Hristos, Cel care S-a întrupat din Preasfânta Sa Maică, Fecioara Maria, cea care a fost numită în imnografia ortodoxă: „cea luminată de Soarele cel veşnic, care ne luminezi pe noi cu Lumina cea neînserată” (Acatistul Sfântului Acoperământ), „raza Soarelui celui înţelegător”, „soare luminos, care neîncetat luminezi pe cei credincioşi” (Acatistul Maicii Domnului), „căruţa Soarelui celui înţelegător”, „steaua cea neapusă, care ai adus în lume pe Soarele cel mare”, „steaua, care arăţi Soarele”, „luceafărul dimineţii cel prealuminat, care singură ai purtat pe soarele Hristos” (Acatistul Bunei-vestiri).

Soarele este izvorul luminii, al căldurii şi al vieţii. Razele sale figurează influenţele cereşti – sau spirituale – primite de pământ. În afara faptului că dă viaţă, strălucirea soarelui face lucrurile clare, vizibile. Soarele este emblema lui Hristos, ale cărui douăsprezece raze sunt cei doisprezece apostoli; Hristos este numit „soarele dreptăţii”, fiind înfăţişat ca un soare care răspândeşte dreptate, întocmai soarelui spiritual sau inimii lumii; mai este şi „Soarele adevărului”, ceea ce evocă transfigurarea de pe Muntele Tabor. Monograma lui Hristos aminteşte de o roată solară, iar Marele Preot al evreilor purta pe piept un disc de aur simbolizând soarele divin.

Citește în continuare »


Despre discriminare şi libertatea conştiinţei, în România anului 2013

tolerance.jpeg

Pe fondul lipsei de reacţie a Patriarhiei, se înteţeste asaltul asupra Bisericii Ortodoxe Române in “luna istoriei LGBT”, se mai dă un atac şi la ora de religie, se mai aruncă nişte jigniri asupra preoţilor şi a creştinilor ortodocşi în general. Cei fără niciun Dumnezeu (atei), speră că în ciuda şanselor mici de izbândă într-o confruntare făţişă din cauza lipsei argumentelor, îşi vor atinge scopul prin repetarea unor afirmaţii (chiar dacă sunt falsuri grosolane), acela de a „converti” la ură faţă de Biserică pe cât mai mulţi conaţionali.

Astfel, pe lângă circul reprezentat de “manifestările” pro-gay, pro-transsexuali, bisexuali, pedofili, necrofili, zoofili şi altii, cand nişte capete (?) luminate, ne-mai-putând de grija noastră, vor să ne ajute să ieşim din întunericul mizer în care colcăim ca nişte vietăţi antice, mai ales noi, ortodocşii (după spusele unor “iluştri” promotori ai păcatelor peste fire, strigătoare la cer sau altor mari nelegiuiri, greu imaginabile unui om normal), aceleaşi organizaţii se pronunţă şi în ce priveşte educaţia copiilor noştri. Una dintre direcţiile pe care se marşează zilele astea este “obligativitatea” orei de religie, plecând de la înscrierea automată a elevilor la disciplina “Religie” în cazul în care nu există solicitarea scrisă de refuz din partea părinţilor/tutorilor lor (deci, de fapt nu e vorba de caracter obligatoriu, pentru ca se acorda dreptul de a refuza, ci de facultativ!). Trecem peste faptul că tot ei au mai protestat în trecut la adresa manualelor de religie, pe motiv că termeni precum „iad”, „păcat”, „diavol” şi alţii, ar fi depăsiţi şi neconformi cu vremurile actuale, sau că femeia ar fi discriminată…

Citește în continuare »


Mulţumesc!

Vitaliy Gorelov."I never forget you"

Vitaliy Gorelov."I never forget you"

Cât de des uităm importanţa ajutorului primit, sau o micşorăm prin îndreptăţirea de sine, amăgindu-ne că ne-am fi descurcat şi “fără” ajutor? Mă întreb cum putem înţelege mai bine importanţa recunoştinţei, exprimată cel mai simplu prin banalul “mulţumesc!”.

Un simplu “mulţumesc” este cel mai elementar şi totodată important mod de a ne arăta recunoştinţa. De foarte multe ori, însă, nu cântărim fapta, ci omul, omiţând a mulţumi cuiva “inferior” dintr-un anumit punct de vedere (vârstă, statut social, subordonat ierarhic etc.). Părinţii noştrii, copiii noştri, oare pot fi lipsiţi de recunoştinţa noastră? Sunt ei, oare, datori să ne ajute oricum, fiindu-ne părinţi sau copii? Sunt întrebări ale căror răspunsuri converg într-un punct comun.

Mai mult, dacă şi “multumesc” ne vine greu să spunem, ce pretentii avem în a ţine minte chiar ajutorul pe care l-am primit? Ajutor primim de la oameni sau de la Dumnezeu, dar cum nimic nu este fără ştirea (sau voia) Lui Dumnezeu atunci oare pentru câte trebuie să-I mulţumim Domnului şi în ce fel? Şi ce vrea Dumnezeu de la noi? Aflam din Psalmul 49:

8. „Ascultă, poporul Meu, si-ţi voi grăi ţie, Israele !…Şi voi mărturisi ţie : Dumnezeu, Dumnezeul tău sunt Eu.
9. Nu pentru jertfele tale te voi mustra, iar arderile de tot ale tale înaintea Mea sunt pururea.
10. Nu voi primi din casa ta viţei, nici din turmele tale ţapi,
11. Că ale Mele sunt toate fiarele câmpului, dobitoacele din munţi şi boii.
12. Cunoscut-am toate păsările cerului şi frumuseţea ţarinii cu Mine este.
13. De voi flămânzi, nu-ţi voi spune ţie, că a Mea este lumea şi plinirea ei.
14. Oare, carne de taur voi mânca, sau sânge de ţapi voi bea ?
15. Jertfeşte lui Dumnezeu jertfă de laudă şi împlineşte Celui Preaînalt făgăduinţele tale,
16. Şi Mă cheamă pe Mine în ziua necazului şi te voi izbăvi şi Mă vei preaslăvi

Citește în continuare »


Ce sunt „retelele de socializare”?

Alexander Shurlakov."Call of chrism carrier women".

Alexander Shurlakov."Call of chrism carrier women".

In timp ce unii specialisti avertizeaza ca Facebook şi Twitter au creat o generaţie de narcisisti, „de tineri obsedaţi de propria persoană, care au o nevoie permanentă şi copilărească de apreciere din partea celorlalţi”, ca prieteniile pe internet, la fel ca jocurile pe calculator, ar putea dăuna creierului, putand duce la “un nivel scăzut de concentrare, o nevoie de satisfacţie imediată şi poate afecta aptitudinile non-verbale, cum ar fi menţinerea contactului vizual în timpul unei conversaţii” (cele doua afirmatii citate apartin dnei Susan Greenfield, neurolog la Universitatea din Oxford, Marea Britanie, a se vedea aici si aici), ramanem, fara sa ne pese de consecinte, intr-o pasivitate menita sa ne transforme cu adevarat in “oameni noi” izolati, condusi in principal de instinctele de consum.

Si totusi, ce placere si ce avantaje ofera Facebook? Umbla vorba ca „fara Facebook nu existi”, se fac conturi pe Facebook pentru a tine legatura cu vechi, noi prieteni/cunostinte, pentru a posta fotografii si a le vizualiza pe ale celorlalti, pentru a schimba impresii, pentru comentarii diverse… S-ar putea spune despre Facebook, care ofera aceasta posibilitate de a mentine sau de a forma legaturi intre oameni, ca face un lucru – cum altfel? – bun si frumos. Si totusi, ne-am pus problema ca e posibil sa nu fie chiar asa? Daca Facebook a fost creat cu alt scop si daca este folosit de unii „useri” cu alt scop decat cel cu care-l folosim noi? Am lua in calcul iesirea de pe aceasta platforma de socializare?

Citește în continuare »


Rugăciune pentru Japonia după cutremur şi tsunami

Doamne, noi oamenii am încercat de nenumărate ori să devenim mai înalţi şi mai mari decât Tine, Unul şi Adevăratul Dumnezeu.

Am distrus tot ceea ce Tu ne-ai dat.

Am luat toate lucrurile din jurul nostru (natura, vieţile şi restul) ca fiind de la sine.

Rugămu-Te, Doamne, miluieşte-ne!

Rugămu-Te, ajută tuturor celor care în Japonia, în Hawai şi în alte locuri au fost loviţi de această catastrofă.

Să fie aceasta un prilej de adevarată pocăinţă pentru noi toţi,
Citește în continuare »