Maica Domnului – Stăpâna cerurilor inimilor noastre
Postat: 25 martie 2014 Înscris în: familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Vitamine de criza Un comentariu
Astăzi, de Buna Vestire, sărbătorim exact ceea ce afirmăm în Crez (Simbolul de Credinţă): “Carele pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, şi S-a făcut om”.
Astăzi Fecioara Maria a primit acea Veste mare, cea mai bună veste primită de om, în toată istoria, până atunci. Vestea cerească i-a fost adusă de Arhanghelul Gavriil: va fi însărcinată şi va naşte un fiu… “Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt Se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit”. Iar ea, cu naivitatea şi încrederea unui copil, când a auzit că va fi însărcinată a întrebat pe Arhanghelul Gavriil cum va fi cu putinţă aceasta, căci nu ştie de bărbat (întrucât se făgăduise Domnului din fragedă pruncie şi din această întrebare se înţelege că nici nu avea de gând să calce această făgăduinţă). Răspunsul Căpeteniei îngerilor este lămuritor, căci îi spune Fecioarei Maria de verişoara sa primară, Elisabeta, soţia preotului Zaharia, cea care a rămas însărcinată la bătrâneţe, fiind acum deja în a şasea lună de sarcină, adăugând apoi că “la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă”. La auzul acestora, a zis, atunci, Maria: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!„. Şi imediat, Domnul se pogoară în pântecele ei fecioresc. Aceasta este atitudinea şi acestea sunt cuvintele care au salvat neamul omenesc! Doar astfel a binevoit Domnul să se pogoare şi să se întrupeze, doar astfel a început existenţa Lui ca Om, printre noi. Citește în continuare »
Prin confort crescendo, încotro?
Postat: 30 august 2013 Înscris în: Copii si parinti, familie, Pofte, reeducare, Tineri, Vitamine de criza 3 comentarii
La un articol despre un experiment de supraveghere totalitară din Mexic (instalarea unor scannere de retină, care să identifice locuitorii în timp real), într-un comentariu se spune că nu reprezintă niciun pericol cardurile, la care poţi renunţa la un moment dat (!), ci doar acel biocip, care va fi implantat pe mână sau pe frunte. Îmi permit să extind acest exemplu cu alte lucruri la care ai putea renunţa la un moment dat: televizor, calculator, distracţiile de tot felul etc. La toate acestea se poate renunţa la un moment dat – dar când? Aş vrea să-i răspund că până la biocip mai sunt nişte paşi, paşi prin care oamenii sunt pregătiţi (căliţi, înmuiaţi, sau mai bine zis anesteziaţi) pentru momentul potrivit, când vor fi incapabili de a recunoaşte şi de a opune rezistenţă adevăratului pericol.
Lucrurile vin pe rând, nu de-a valma, pentru că atunci ar fi prea simplu. Şi dacă acceptăm cu uşurinţă orice „noutate” de acest gen, nu cumva avem o slăbiciune cel puţin vizavi de comoditate, pe care o căutăm oriunde, indiferent dacă „noutatea” este necesară sau nu?
- E mai comod să ai banii pe card, pentru că (aşa suntem educaţi) nu mai stai cu teancul în buzunar sau la saltea, poţi vedea oricând extrasul de cont şi ţine mai uşor o evidenţă a banilor tăi, în plus… nu-ţi mai sunt la fel de uşor de furat, cum e cash-ul. Mai mult, angajatorul tău nu mai stă cu grija transportului banilor de la bancă la sediu, cu munca manuală de împărţire, verificare, punere în plic, evidenţa semnăturilor de primire; scade şi numărul de înregistrări contabile etc.
- E mai comod să ai card de RATB şi metrou, pentru că nu mai stai Citește în continuare »
„Fugiţi de desfrânare!”. Soluţie practică
Postat: 30 iulie 2013 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri | Tags: desfranare, excitare, excitatie, leac impotriva desfranarii, masturbare, moarte, pacat, sfaturi, Sfintii Parinti, tinere, Tineri, viata 3 comentarii
Patima desfrânării este întrebuinţarea patologică pe care omul o da sexualităţii sale. De la început omul a fost bărbat (Adam) şi femeie (Eva), dar folosirea sexualităţii s-a produs după căderea protopărinţilor noştri în păcat şi nu ţine de originea omului. Abia după cădere şi după izgonirea din Rai, Adam şi Eva s-au dorit şi s-au unit trupeşte (cf. Fac. 3, 16; 4, 1).
Folosirea greşită a sexualităţii este atunci când omul se foloseşte de ea numai pentru dobândirea plăcerii, atunci când face din plăcerea sexuală un scop în sine. Sf. Maxim Mărturisitorul spune că “Nimic nu este rău din cele ce sunt, decât reaua întrebuinţare, care vine din negrija minţii de-a cultiva cele fireşti”, iar Sf. Apostol Pavel ne îndeamnă pe toţi, imperativ: “Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârsi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumparaţi cu preţ! Slaviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în sufletul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (I Corinteni 6: 18-20).
Poate ca acestea sunt detalii prea grele, prea dificile, pentru noi, oameni din vremuri moderne, care trăim în lume, fiind familiarizaţi cu televizorul, reclamele de tot felul şi moda… Voi fi ceva mai direct, dar nu stiu dacă noi chiar conştientizăm modul în care ne afectează toată informaţia pe care o receptăm şi mă refer în special la informaţia cu continut sexual. Azi, ca o consecinţă a desfrânării, nu mai ştim să iubim, dragostea s-a pervertit. Nu apreciem femeia ca om, ci „apreciem” (a se citi „evaluăm”) părţile „componente”: picioarele, sânii, părul, ochii, gura, buzele etc. prin urmare amănuntele fizice, după nişte „standarde”; din când în când mai suntem impresionaţi şi de inteligenţa vreunei femei, dar nici aşa nu o vedem ca pe un „tot” unitar, ca „om” creat, ca şi noi, de Acelaşi Dumnezeu, pentru acelaşi scop: mântuirea. Uităm cu totul de suflet. Din păcate, am ajuns să evaluăm femeia mai mult după potenţialul ei de a oferi plăcere, până şi ea se complace în situatia asta, înţelegand în timp că aceasta poate fi o cale mai uşoară de a-şi atinge alte scopuri. Nu doar femeile, până şi bărbaţii profită în acelaşi mod păcătos, de „atu”-urile lor fizice…
Ce rost a avut tot show-ul de la Bolintineanu si cum ne raportam noi?
Postat: 9 iulie 2013 Înscris în: Diverse, familie, reeducare, Tineri Un comentariu
Sursa: MediaFax
Scandalul de la BAC de la Liceul D. Bolintineanu din Bucuresti a ajuns cunoscut de toata lumea si pe tema sa se discuta in diverse grupuri de colegi, prieteni, la serviciu. Iata ce mi-a povestit mie un prieten.
In departamentul unde lucreaza a avut loc o scurta dezbatere pe aceasta tema. Aprox. 15 persoane erau atente (mai mult sau mai putin) la ce vorbeau cativa colegi de-ai lor. Surprinzator poate, pentru unii dintre noi, in aceasta chestiune lumeasca simpla, majoritatea celor prezenti erau de acord cu modul abuziv de a proceda al procurorilor si politistilor. Unii dintre acesti colegi isi exprimau verbal punctul de vedere, altii doar dadeau, aprobator, din cap –, si doar unul singur sustinea contrariul: ca a fost un abuz asupra elevilor (acesta era amicul meu). Mai erau unii, foarte putini, care ar fi putut avea aceeasi parere cu el, dar taceau. Prietenul meu incerca sa aduca unele argumente ce tineau de bunul simt: „Cum ar fi daca copiii vostri ar fi fost in locul acelora? Sau cum ar fi sa fiti si voi ridicati de politie in diverse imprejurari importante, cum a fost aceasta: BAC-ul – primul examen important din viata?” si mai ales acela ca elevii ar fi fost ridicati fara a fi citati in prealabil. In tot acest timp, nimeni n-a incercat macar sa acorde o sansa punctului sau de vedere. Ca sa evite alte complicatii, a incercat sa nu intre in unele detalii, mai ales cele cu substrat politic, limitandu-se doar la cele mai simple, pe care oricine, in opinia lui, ar fi trebui sa le inteleaga. Era, insa, ca si cand vorbea la pereti. In opinia colegilor sai, problema nu era de abuz, ci de pedepsirea „vinovatilor” si gasirea lor (cam in ordinea asta). Unii il priveau amuzati, compatimindu-l chiar pentru ca nu intelege chestiunea si este atat de naiv. Cam toti aprobau modul de actiune al „oamenilor legii” si, probabil, se simteau in siguranta gandindu-se cum au aparat aceia tara de „raufacatori”.
Rezervele femeilor faţă de îndemnurile la decenţă şi buna-cuviinţă
Postat: 23 mai 2013 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri 5 comentarii
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul Hristos „Antiphonitria” de la Sf. M. Manastire Vatopedi, Sf. Munte Athos
Sunt foarte multe sfaturile sfinţilor, ale unor părinţi contemporani îmbunătăţiţi sau chiar ale unor simpli mireni, adresate femeilor, cu privire la modul acestora de a se comporta în societate, în familie etc.: cuviincios. Unele dintre aceste sfaturi sunt scrise cu mai mult tact, altele mai neglijent, dar reacţiile pe care le dezvoltă asupra femeilor de astăzi, sunt, în mare, cam acestea: pare că femeile s-ar fi săturat să li se tot spună / impună ce să (nu) facă şi pe de altă parte ar vrea să scape de această responsabilitate care li se pune în cârcă, anume a ispitirii bărbaţilor. Şi într-o anumită măsură au dreptate, pentru că bărbaţii nu sunt neputincioşi, au şi ei aceleaşi „arme” de luptă împotriva ispitelor: paza ochilor, paza minţii, rugăciunea, Sfintele Taine ş.a.
Observând aceste reacţii, chiar la unele dintre femeile ortodoxe, care participă la Sfintele Slujbe: lehamite, indiferenţă la suferinţa celuilalt (pentru că e vorba de o suferinţă), mă întreb în general dacă mai putem să primim un cuvânt, gândindu-ne doar la folosul acelui cuvânt pentru noi înşine? Nu sunt foarte optimist în privinţa răspunsului şi nu-mi face niciun fel de plăcere să constat asta, anume că aceste îndemnuri sunt primite cu foarte mare greutate… Se găsesc fel şi fel de motive, orice, în afara puţinei noastre credinţe şi a lipsei de voinţă de a înţelege, a lipsei intenţiei noastre bune. În cazul de faţă, femeile spun că „piedica” de a accepta îndemnurile la mai multă pudoare vine din faptul că acele sfaturi se adresează doar lor, iar ele le percep doar ca pe nişte reproşuri, pe când bărbaţii ar beneficia de prea mare înţelegere… Dar nu prea este aşa: şi bărbaţii au parte de foarte multe „recomandări”, pentru că e vorba de păcate şi de mântuire, ori la Hristos şi în Biserică păcatul nu este trecut cu vederea dacă aparţine unui bărbat, şi înfierat dacă e al unei femei…
Vina bărbaţilor
De ce să nu recunoaştem că bărbaţii sunt mai uşor de atras în ispită şi sunt, poate, mai pătimaşi? Aceasta este o realitate. Bărbaţilor se adresează Hristos: „Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui.„
Sf. Ignatie Briancianinov – Cum să ne folosim în chip mântuitor de patimile lui Hristos (Predică în Vinerea Mare, la Vecernie)
Postat: 3 mai 2013 Înscris în: Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, iubire 2 comentarii
„Şi tot norodul ce venise împreună la priveliştea aceea, văzând cele ce se făcuseră, se întorceau bătându-şi piepturile” (Luca 23, 48).
Ce privelişte să fi fost aceea care îi adusese pe privitori în cea mai desăvârşită nedumerire? Ce privelişte să fi fost aceea care pecetluise cu tăcerea gurile privitorilor şi le cutremurase, totodată, sufletele? Ei veniseră ca să-şi îndestuleze pofta de iscodire, şi au plecat bătându-şi piepturile şi ducând cu sine o înfricoşătoare nedumerire… Ce privelişte să fi fost aceea?
La acea privelişte priveau nu numai oamenii: priveau la ea cu spaimă şi cu cea mai adâncă evlavie toţi îngerii lui Dumnezeu; lucrurile cereşti nu le mai atrăgeau luarea-aminte; privirile lor erau atrase, ţintuite de priveliştea care se arăta pe pământ. Soarele a văzut ceea ce nu mai văzuse până atunci şi, neputând suferi, şi-a ascuns razele cum îşi ascunde ochii omul în faţa unei privelişti pe care nu o poate îndura: el s-a înveşmântat în întuneric adânc, arătând prin acest întuneric întristarea sa amară, precum moartea. Pământul s-a clătinat şi s-a cutremurat sub întâmplarea săvârşită pe el. Templul Vechiului Legământ şi-a sfâşiat măreaţa catapeteasmă cum nu îşi cruţă omul hainele cele mai de preţ în faţa celor mai mari nenorociri. Şi tot norodul ce venise împreună la priveliştea aceea, văzând cele ce se făcuseră, se întorceau bătându-şi piepturile… Ce privelişte să fi fost aceea?
Ceea ce contează
Postat: 2 mai 2013 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Economie & Business, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Tineri, Vitamine de criza 7 comentarii
Iisus Hristos biciuit – flagelarea pe stalp, Manastirea Afteia, Jud. Alba
Pe scurt…
La un training despre eficacitate li s-a predat participanţilor o lecţie despre importanţa principiilor corecte şi a modului în care le percepe fiecare individ, precum şi despre comportamentul pe care-l deprindem in urma formării unor obiceiuri, exersarea acestora în timp ducând la formarea unui caracter frumos, a unor trăsături personale durabile, capabile să asigure fiecăruia împăcarea cu sine, cultivarea relaţiilor şi drept urmare, succesul. Autorul a ajuns la concluziile respective în urma unui studiu îndelungat şi amănunţit, literatura prin care a trecut fiind dintr-un orizont de timp de aprox. 200 de ani, din mai multe domenii (inclusiv religioasă), urmărind să afle ce anume aduce succesul personal. Concluzia lui este că sunt 7 obiceiuri care, dacă sunt exersate, duc la îndeplinirea principalelor dorinţe – sintetizate în aşa-numita „Misiune personală”: 1. fii proactiv (eşti produsul alegerilor tale); 2. începe cu gândul la final (cunoaşte-te pe tine foarte bine, pentru a şti cine eşti cu adevărat şi care este scopul tău în viaţă – adică „Misiunea personală” de mai sus, şi în funcţie de asta stabileşte-ţi priorităţile); 3. pune priorităţile pe primul loc (să ştii care lucruri sunt importante, care sunt urgente, care sunt importante şi urgente etc. şi în funcţie de asta să poţi alege să le faci pe acelea care nu te abat de la scopul tău principal); 4. gândeşte câştig-câştig (în relaţii să căutăm să câştige ambele părţi); 5. încearcă întâi să înţelegi şi apoi să fii înţeles; 6. acţionează în sinergie (într-o echipă, crează valoare şi din diferenţele dintre oameni); 7. ascute ferăstrăul (întreţine-te: fizic, mental, spiritual, întreţine relaţiile etc.).
Dar…
Primăvară dulce, Hristoase-al nostru, dăruieşte-ne floarea sfintei pocăinţe
Postat: 1 martie 2013 Înscris în: Copii si parinti, Diverse, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire 3 comentarii
Astăzi a fost prima zi de primăvară calendaristică, iar soarele a ţinut parcă să ne confirme şi el că am ieşit din iarnă, încălzind, luminând şi aducând bucurie. Fiind creştini, vorbim şi de primăvara duhovnicească, iar Soarele nostru este Hristos, Cel care S-a întrupat din Preasfânta Sa Maică, Fecioara Maria, cea care a fost numită în imnografia ortodoxă: „cea luminată de Soarele cel veşnic, care ne luminezi pe noi cu Lumina cea neînserată” (Acatistul Sfântului Acoperământ), „raza Soarelui celui înţelegător”, „soare luminos, care neîncetat luminezi pe cei credincioşi” (Acatistul Maicii Domnului), „căruţa Soarelui celui înţelegător”, „steaua cea neapusă, care ai adus în lume pe Soarele cel mare”, „steaua, care arăţi Soarele”, „luceafărul dimineţii cel prealuminat, care singură ai purtat pe soarele Hristos” (Acatistul Bunei-vestiri).
Soarele este izvorul luminii, al căldurii şi al vieţii. Razele sale figurează influenţele cereşti – sau spirituale – primite de pământ. În afara faptului că dă viaţă, strălucirea soarelui face lucrurile clare, vizibile. Soarele este emblema lui Hristos, ale cărui douăsprezece raze sunt cei doisprezece apostoli; Hristos este numit „soarele dreptăţii”, fiind înfăţişat ca un soare care răspândeşte dreptate, întocmai soarelui spiritual sau inimii lumii; mai este şi „Soarele adevărului”, ceea ce evocă transfigurarea de pe Muntele Tabor. Monograma lui Hristos aminteşte de o roată solară, iar Marele Preot al evreilor purta pe piept un disc de aur simbolizând soarele divin.
Familia modernă și provocările ei. Emisiune TVR cu Virgiliu Gheorghe
Postat: 28 februarie 2013 Înscris în: Copii si parinti, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, iubire, Pofte, Tineri Scrie un comentariu
Invitat în direct în emisiunea Universul Credinței din 24 februarie 2013 a fost biofizicianul Virgiliu Gheorghe, doctor în bioetică al Universităţii Aristotel din Tesalonic și autorul cărților “Revrăjirea lumii sau de ce nu mai vrem sa ne desprindem de televizor”, “Știinta și războiul sfârșitului lumii. Fata nevăzută a televiziunii”, “Efectele televiziunii asupra minții umane” și “Pornografia, maladia secolului XXI”.
Transcriptul emisiunii:
Moderator (Corneliu Matache): Pe lângă studiile ştiinţifice, legate de impactul televiziunii asupra minţii umane, aţi susţinut în cariera dvs. mai multe conferinţe pe tema familiei. Aş începe cu o întrebare care a constituit şi lait-motivul reportajului pe care tocmai l-am urmărit. ESTE FAMILIA ÎN ZILELE NOASTRE UN ACT DE CURAJ?
V.G.: Dacă luăm în considerare datele statistice, ESTE, pentru că în Europa, cel puţin, 58% din familiile formate divorţează. Adică e mai mult decât o decimare a familiei, evident sub presiunea culturii moderne şi mie mi se pare că este chiar un fel de război, în care cuplurile cad aşa cum cad pe front soldaţii, căci dacă ne gândim bine, un cuplu înseamnă o unitate, ei devin „una” şi iată că se despart la un moment dat şi se surpă familia. De aceea, ca şi într-un război, potrivit studiilor, important este să ştii cu cine pleci la drum, deci o înţelepciune pe care trebuie s-o ai şi să cunoşti tactica acestui război.
C.M.: Multă vreme societatea, cel puţin până cu câteva decenii în urmă, a impus anumite tipare, bărbatul era cel care asigura în exclusivitate întreţinerea familiei şi femeia se ocupa în exclusivitate de casă. Acum aceste tipare s-au schimbat în sensul că femeia a dobândit independenţă financiară şi în unele cazuri a ajuns unică întreţinătoare de familie. Credeţi că aceasta inversare sau aceasta schimbare a tiparelor şi-a pus amprenta asupra vieţii de familie?
Toate să le facem spre slava lui Dumnezeu. Fiindcă în El viem, către El ne îndreptăm, vrând-nevrând
Postat: 1 mai 2012 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Tineri, Vitamine de criza | Tags: Imparatia Lui Dumnezeu, moartea, ortodoxie, P.S. Sebastian, Pr. Amfilohie Branza, sensul vietii, viata Scrie un comentariu
Ascultând o conferinţă a Părintelui Amfilohie Brânză la Librăria Sophia din Bucureşti: „Pocăinţa în viaţa duhovnicească”, mi-a atras atenţia în mod deosebit o frază chiar la începutul cuvântării părintelui: „Toate sa le facem spre slava lui Dumnezeu. Fiindca in El viem, catre El ne indreptam, vrand-nevrand”. Şi m-am întrebat: cum vine asta, ne îndreptăm spre El toţi, chiar fără voia noastră? Poate că de la nivelul gândirii raţionale, logice, de la nivelul vieţii noastre centrată pe acoperirea nevoilor de zi cu zi, nevoi trupeşti, mai primare sau mai elevate, ne este greu să înţelegem asta. Dar dacă ne amintim de spusele Părintelui Cleopa: “moartea, moartea, moartea”, dacă ne amintim de inevitabilul sfârşit al vieţii acesteia, perspectiva se schimbă întrucâtva… Şi în funcţie de credinţa noastră, vedem în acest sfârşit al vieţii ori o pierdere în neant, ori un sfârşit care înseamnă, de fapt, un nou început. Pentru creştini, sfârşitul vieţii înseamnă intrarea în veşnicie: ori în viaţa veşnică, ori în moartea veşnică.
Într-o altă conferinţă („Invierea lui Hristos, bucuria noastra”, apr. 2012, Craiova), P.S. Sebastian spunea unor tineri: “suntem obsedaţi de rău, de probleme, şi nu căutăm să le privim în perspectiva vieţii de dincolo. În perspectiva vieţii de dincolo, viaţa de aici pare o joacă cu păpuşi, pare o copilărie. Aduceţi-vă aminte ce este copilăria pentru omul de mai târziu: o joacă. Toţi aţi avut copilărie şi vă amintiţi câtă fericire: […] ne jucam şi toată lumea era a noastră. În perspectiva vieţii de dincolo, viaţa de aici pare o joacă. Noi facem o tragedie din ea, ca şi cum ar fi singura viaţă. Ne agăţăm cu toate speranţele noastre numai de viaţa de aici şi nu vrem să înţelegem nici măcar la nivel de subconştient că viaţa de dincolo merită mai mult, sau contează mai mult decât asta. Eu cred că dacă vom privi mai atent către bucuria vieţii de dincolo, vom trece mai uşor peste greutăţile vieţii de aici. Toate greutăţile trec. Citește în continuare »
De 1 Mai, cuvânt de învăţătură de la Cuv. Paisie Aghioritul: „Cum trebuie şi cum nu trebuie să lucreze creştinul?”
Postat: 1 mai 2012 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Economie & Business, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Tineri, Vitamine de criza | Tags: 1 mai, munca, ortodoxie, Paisie Aghioritul, serviciu 2 comentarii
În ziua de azi, oamenii sunt foarte zăpăciti, fiindcă nu trăiesc simplu. Deschid multe fronturi, şi se pierd în grija cea multă. Eu pun în randuială un lucru-două, şi abia apoi mă gândesc la altele. Niciodată nu fac mai multe lucruri deodată. Acum mă gandesc să fac lucrul cutare. Îl termin, şi abia după aceea mă gandesc să fac altceva – pentru că dacă încep altul fără să îl fi terminat pe primul, nu am linişte. Când cineva are de făcut mai multe deodată, o ia razna – şi numai ce se gândeşte la ele, ca îl şi apucă schizofrenia.
A venit la coliba mea un tânăr care avea probleme psihice. Mi-a spus că este chinuit, pentru că este supărat de problema moştenirii etc. „Despre ce moştenire vorbeşti?“, i-am spus. „Mai întâi ai nevoie de odihnă. Apoi trebuie să îţi iei diploma de absolvire, după care vei merge în armată, şi apoi să îţi cauţi un loc de muncă“. M-a ascultat, sărmanul, şi si-a aflat calea. Aşa se află pe sine oamenii.
– Părinte, şi eu obosesc repede când lucrez. Nu înţeleg care-i pricina.
– Ceea ce îţi lipseşte ţie este răbdarea. Şi pricina pentru care nu poţi să ai rabdare este că te apuci de multe. Te împrăştii în multe părti, şi oboseşti. Asta îţi pricinuieste şi o nervozitate, fiindcă ai mărime de suflet şi îţi dai osteneala. Când eram în mănăstire, aveam un slujitor la tâmplărie – pe bătrânul Isidor. Sărmanul de el, nu avea deloc răbdare. Începea să facă o fereastră, se descuraja; se apuca să facă uşi, se supăra şi le lăsa. După aceea, se apuca să facă acoperişuri. Pe toate le lasă neterminate. Nimic nu scotea la capăt. O parte din lemn se pierdea, altă parte se tăia greşit. Aşa se omoară câte unul fără să reuşească nimic. Sunt unii care, deşi au puteri limitate, putând face numai un lucru-două, se apucă şi se încurcă în multe – însă nu fac nimic cum se cuvine şi îi trag după ei şi pe altii. Pe cat se poate, să facă omul numai un lucru-două, să le termine cum se cuvine având mintea curată şi odihnită, şi după aceea să înceapă altceva: căci dacă mintea se împrăştie, ce lucruri duhovnicesti va face omul după aceea? Cum îşi va aduce aminte de Hristos? (…)
Mulţumesc!
Postat: 22 martie 2012 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Diverse, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire 10 comentarii
Vitaliy Gorelov."I never forget you"
Cât de des uităm importanţa ajutorului primit, sau o micşorăm prin îndreptăţirea de sine, amăgindu-ne că ne-am fi descurcat şi “fără” ajutor? Mă întreb cum putem înţelege mai bine importanţa recunoştinţei, exprimată cel mai simplu prin banalul “mulţumesc!”.
Un simplu “mulţumesc” este cel mai elementar şi totodată important mod de a ne arăta recunoştinţa. De foarte multe ori, însă, nu cântărim fapta, ci omul, omiţând a mulţumi cuiva “inferior” dintr-un anumit punct de vedere (vârstă, statut social, subordonat ierarhic etc.). Părinţii noştrii, copiii noştri, oare pot fi lipsiţi de recunoştinţa noastră? Sunt ei, oare, datori să ne ajute oricum, fiindu-ne părinţi sau copii? Sunt întrebări ale căror răspunsuri converg într-un punct comun.
Mai mult, dacă şi “multumesc” ne vine greu să spunem, ce pretentii avem în a ţine minte chiar ajutorul pe care l-am primit? Ajutor primim de la oameni sau de la Dumnezeu, dar cum nimic nu este fără ştirea (sau voia) Lui Dumnezeu atunci oare pentru câte trebuie să-I mulţumim Domnului şi în ce fel? Şi ce vrea Dumnezeu de la noi? Aflam din Psalmul 49:
8. „Ascultă, poporul Meu, si-ţi voi grăi ţie, Israele !…Şi voi mărturisi ţie : Dumnezeu, Dumnezeul tău sunt Eu.
9. Nu pentru jertfele tale te voi mustra, iar arderile de tot ale tale înaintea Mea sunt pururea.
10. Nu voi primi din casa ta viţei, nici din turmele tale ţapi,
11. Că ale Mele sunt toate fiarele câmpului, dobitoacele din munţi şi boii.
12. Cunoscut-am toate păsările cerului şi frumuseţea ţarinii cu Mine este.
13. De voi flămânzi, nu-ţi voi spune ţie, că a Mea este lumea şi plinirea ei.
14. Oare, carne de taur voi mânca, sau sânge de ţapi voi bea ?
15. Jertfeşte lui Dumnezeu jertfă de laudă şi împlineşte Celui Preaînalt făgăduinţele tale,
16. Şi Mă cheamă pe Mine în ziua necazului şi te voi izbăvi şi Mă vei preaslăvi „
Ce sunt „retelele de socializare”?
Postat: 15 noiembrie 2011 Înscris în: Copii si parinti, Diverse, Economie & Business, familie, Tineri | Tags: android, facebook, google, myspace, ortodoxie, retele socializare, twitter 15 comentarii
Alexander Shurlakov."Call of chrism carrier women".
In timp ce unii specialisti avertizeaza ca Facebook şi Twitter au creat o generaţie de narcisisti, „de tineri obsedaţi de propria persoană, care au o nevoie permanentă şi copilărească de apreciere din partea celorlalţi”, ca prieteniile pe internet, la fel ca jocurile pe calculator, ar putea dăuna creierului, putand duce la “un nivel scăzut de concentrare, o nevoie de satisfacţie imediată şi poate afecta aptitudinile non-verbale, cum ar fi menţinerea contactului vizual în timpul unei conversaţii” (cele doua afirmatii citate apartin dnei Susan Greenfield, neurolog la Universitatea din Oxford, Marea Britanie, a se vedea aici si aici), ramanem, fara sa ne pese de consecinte, intr-o pasivitate menita sa ne transforme cu adevarat in “oameni noi” izolati, condusi in principal de instinctele de consum.
Si totusi, ce placere si ce avantaje ofera Facebook? Umbla vorba ca „fara Facebook nu existi”, se fac conturi pe Facebook pentru a tine legatura cu vechi, noi prieteni/cunostinte, pentru a posta fotografii si a le vizualiza pe ale celorlalti, pentru a schimba impresii, pentru comentarii diverse… S-ar putea spune despre Facebook, care ofera aceasta posibilitate de a mentine sau de a forma legaturi intre oameni, ca face un lucru – cum altfel? – bun si frumos. Si totusi, ne-am pus problema ca e posibil sa nu fie chiar asa? Daca Facebook a fost creat cu alt scop si daca este folosit de unii „useri” cu alt scop decat cel cu care-l folosim noi? Am lua in calcul iesirea de pe aceasta platforma de socializare?
CHEMARE LA RUGĂCIUNE (II)
Postat: 7 martie 2011 Înscris în: familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Vitamine de criza | Tags: pocainta, psalmi, Psaltire, rugaciune Un comentariu
În continuarea primului îndemn la rugăciune adresat tuturor fraţilor în credinţă, în Postul Naşterii Domnului, Părintele ieromonah Teofan Popescu de la Măn. Putna ne adresează, prin intermediul fraţilor de la Război întru Cuvânt, un nou îndemn la rugăciune.
Frați și surori întru Domnul!
La începutul postului Învierii se cuvine să ne reamintim că întreaga noastră viață trebuie să fie o pregătire pentru Înviere. Având în minte acest lucru, vom ști cum să luptăm cu întristarea sau deznădejdea care ne cuprinde atunci când vedem cum se năruie atâtea lucruri în România. Prin puterea lui Dumnezeu multe se vor putea reface, dacă ne vom osteni ca sufletele noastre să fie vii, să fie înfrumusețate de puterea Sfântului Duh.
Să nu fim delăsători! Dumnezeu se bucură când vede că vrem să facem ceva pentru neamul nostru. Să nu uităm că cel mai important ajutor pe care îl putem da cuiva este rugăciunea.
Să nu fim nici fanatici, să ținem dreapta măsură în tot ceea ce facem. Să fim în Adevăr și Iubire! Este atât de necesar astăzi ca viața noastră să fie o lumină pentru cei din jur.
În acest post al Paștelui vă îndemnăm ca, alături de psaltire, de rugăciunile de pocăință, să citim cu atenție și o frumoasă rugăciune către Sfântul Duh a Sfântului Simeon Noul Teolog.
Sa ne rugam ca, prin puterea Duhului Sfant, cat mai multi romani sa se angajeze in lupta cea buna, duhovniceasca.
Sa ne rugam ca, prin puterea Duhului Sfant, sa fim mai uniti.
Amin.
Cu dragoste, ieromonah Teofan Popescu, mânăstirea Putna
7 martie 2011
La începutul Postului Mare, o rugăciune pentru începutul cel bun al pocăinţei (a Sfântului Efrem Sirul)
Postat: 7 martie 2011 Înscris în: Copii si parinti, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: ortodoxie, pocainta, Postul Mare, rugaciune, Sf. Efrem Sirul Un comentariu
Stăpâne Doamne, Dumnezeul cerului şi al pământului, Împărate al veacurilor, binevoieşte a-mi deschide mie uşa pocăinţei, că întru chinuirea sufletului Te rog pe Tine. Caută spre mine cu multă milosârdia Ta şi primeşte rugăciunea mea; şi să nu-mi lepezi cererea mea, ci ma iartă pe mine, cela ce în multe greşale sunt încurcat. Pleacă urechea Ta spre rugăciunea mea şi îmi iartă mie toate câte, ca un om biruindu-mă, cu voirea mea le-am lucrat rele. Căci caut odihnă şi nu aflu, pentru că întinată este conştiinţa mea; încă nici pace nu este întru mine, pentru mulţimea fărădelegilor mele.
Auzi, Doamne, inima mea care întru chinuire strigă către Tine, şi să nu iei aminte la lucrurile mele cele rele, ci caută spre chinuirea sufletului meu şi grăbeşte a mă vindeca pe mine, cela ce cumplit sunt rănit, şi dă-mi vreme de deşteptare după darul iubirii Tale de oameni, şi mă izbăveşte pe mine de lucrurile mele cele prea-rele, şi să nu-mi răsplăteşti mie cu pedepse vrednice de cele pe care le-am lucrat, ca nu desăvârşit să pier. Şi pustiu m-am făcut de toată sârguinţa şi cugetarea spre a mă îndrepta pe sine-mi. Deci cad la îndurările tale ca să mă miluieşti pe mine cel pe pământ aruncat întru osânda lucrurilor mele.
Enciclică a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei privind CAUZELE crizei, ale tulburărilor sociale, despre PLANUL DE INROBIRE mondială şi SOLUŢIILE DUHOVNICEŞTI
Postat: 30 decembrie 2010 Înscris în: Asigurări, Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Economie & Business, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Pofte, Vitamine de criza | Tags: criza, masuri anticriza, milostenie, post, rugaciune, Sfanta Liturghie, Sfintele Taine Scrie un comentariu
„CĂTRE POPOR”
enciclică a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei
Ierarhia Bisericii Greciei care s-a întrunit în şedinţă ordinară pe 5-8 octombrie 2010 simte nevoia să se adreseze creştinilor săi, poporului lui Dumnezeu, dar şi fiecărui om bine intenţionat, pentru a vorbi pe limba adevărului şi a dragostei.
Zilele pe care le trăim sunt grele şi critice. Trecem ca ţară printr-o criză economică cumplită care creează multora nesiguranţă şi teamă. Nu ştim ce ne aşteaptă în ziua de mâine. Ţara noastră se pare că nu mai este liberă, ci în fapt este administrată de creditorii noştri. Ştim că mulţi dintre voi aşteptaţi de la Biserica ce vă păstoreşte să vorbească şi să ia poziţie asupra evenimentelor la care suntem martori.
Este adevărat că ceea ce se întâmplă în patria noastră este inedit şi cutremurător. Criza duhovnicească, socială şi economică merge mână în mână cu răsturnarea întregii firi. Este vorba de încercarea dezrădăcinării şi distrugerii temeiurilor multor tradiţii care până acum erau considerate de la sine înţelese pentru viaţa din spaţiul nostru. Din punct de vedere social se operează o răsturnare a datelor şi a drepturilor, desigur cu un argument evident: măsurile acestea le cer creditorii noştri. Declarăm de aceea că suntem o ţară sub ocupaţie şi că executăm poruncile conducătorilor-creditorilor noştri. Întrebarea care se naşte este dacă solicitărilor lor privesc doar chestiunile economice şi de asigurări sau vizează şi fizionomia duhovnicească şi culturală a patriei noastre.
Predica Mitropolitului Augustin de Florina la pericopa evanghelică ce se citeşte la pomenirea Sfântului Ioan Gură de Aur
Postat: 15 noiembrie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Tineri | Tags: Sf. Ioan Gura de Aur 3 comentarii 
Omilie a Mitropolitului AUGUSTIN de Florina la pericopa evanghelică a Sfântului Ioan Gură de Aur
STAULUL
„PĂSTORUL CEL BUN ÎŞI PUNE SUFLETUL PENTRU OI”
(Ioan 10, 11)
Astăzi, iubiţii mei, este sărbătoare şi praznic. Este sărbătorit unul din cei mai mari Părinţi şi Dascăli ai Biserici noastre, Sfântul Ioan Gură de Aur. Am vorbit altădată despre viaţa sa şi despre sfârşitul său în Comana Armeniei. Acum să aruncăm o privire peste Evanghelia sărbătorii.
***
Aţi ascultat-o? Domnul vorbeşte în parabole. Vorbeşte despre staul, despre oi, despre păstori, despre lupi. Cu astfel de cuvinte simple vorbea Domnul nostru Iisus Hristos.
Ce este un staul ştim toţi; staulul este acel loc unde ciobanul îşi păzeşte oile în timpul nopţii, având ca paznic şi câinii ciobăneşti. Şi ce reprezintă staulul? Staulul reprezintă Biserica. După cum oile se adună în staul şi sunt ocrotite, tot aşa oricine intră în Biserica Ortodoxă. Este suficient să vină cu credinţă şi evlavie, nu fără frică de Dumnezeu şi cu îndoieli. Cine se află lângă Dumnezeu, simte siguranţă, ocrotire.
Raportul dintre Biserică şi Stat la Sf. Ioan Gură de Aur
Postat: 13 noiembrie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Economie & Business, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: biserica, raporturile dintre Biserica si Stat, Sf. Ioan Gura de Aur, stat Un comentariu
Capul Sf. Ioan Gura de Aur de la Man. Vatopedu, Muntele Athos
Teoretizari hrisostomice privitoare la raportul dintre Biserica si Stat
În conceptia Sfântului Ioan Gura de Aur, raportul dintre Biserica si Stat trebuie vazut în mod esential în relatie cu doi termeni fundamentali: pacatul adamic si necesitatea unui model de ordine (80). Raportul dintre cele doua este de cauza-efect: pacatul adamic este cel care a stricat ordinea si armonia existente anterior în mod firesc, astfel ca acum, în conditiile unui univers decazut, haotic si lipsit de armonia originara, un model de ordine, de data aceasta impus prin consimtamântul tuturor, conform caruia sa ne rânduim viata, este absolut necesar atât pentru dezvoltarea noastra spirituala, cât si pentru pacea lumii.
Astfel de modele de ordine se constata în toata creatia lui Dumnezeu, în trupul omenesc, în persoana umana (la modul ideal, în raportul dintre suflet si trup), în asezarea societatii, si chiar în ipostasul treimic al dumnezeirii (Tatal este unicul principiu). Toate acestea detin doua caracteristici fundamentale (81):
a) în primul rând, o armonie sau consonanta generala a unei diversitati de elemente care conlucreaza între ele;
b) în al doilea rând, o ierarhizare ordonata a partilor constitutive ale acestora, esentiala pentru înlesnirea si mentinerea unei conlucrari armonioase între ele.
Daca în cadrul creatiei si al trupului omenesc, conlucrarea armonioasa a diferitelor parti care sunt dispuse ierarhic – si, de aceea, neegale – pare ca se desfasoara în mod firesc, de la sine, în cazul armoniei persoanei umane (conlucrarea dintre suflet si trup) si al celei care trebuie sa existe în societate, elementul volitiv joaca un rol esential. Sa le luam sistematic.
Falsa frică şi falsa îngrijorare (Jean Claude Larchet)
Postat: 22 octombrie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: deznadejde, Frica, mandrie, necredinta, singuratate, teama 2 comentarii
Frica sta in centrul maladiilor psihice numite „nevroze fobice”, avand forma unei temeri insotite de neliniste, produsa de anumite obiecte sau situatii. O putem numi „falsa frica”, pentru ca este excesiva, disproportionata in raport cu obiectul sau situatia la care se refera, si cel mai adesea neintemeiata. Frica o isca de altfel mai putin obiectul sau situatia in sine, cat caracterul primejdios pe care imaginatia bolnavului il atribuie acestora.
Angoasa este prezenta in majoritatea bolilor psihi ce si componenta majora a tuturor nevrozelor. In fapt, corespunde unei „ingrijorari false” din punct de vedere duhovnicesc, pentru ca este nemotivata sau pricinuita de lucruri lipsite de orice valoare.
Teama si ingrijorarea sunt chipuri ale unei patimi: frica. Aceasta face parte dintre cele opt patimi de capetenie sau generice, si ca atare este descrisa adesea de Sfintii Parinti.(4) Dupa ei, in frica e, pe de o parte, temere, frica, spaima, pe de alta, anxietate, angoasa si disperare.
Cu adevărat este amăgire de sine ca un om să creadă că o femeie îl atrage. Viaţa nefolosită din om îl atrage, căci viaţa nu vrea să rămână nefolosită
Postat: 20 octombrie 2010 Înscris în: Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri 3 comentarii
Sf. Nicolae Velimirovici, Episcopul Ohridei si Jicei – „Rugăciuni pe malul lacului„
LXXII
Eliberează-mi sufletul de amăgirea de sine, Dumnezeul meu, așa încât și trupul meu să poată fi eliberat de păcatul trupesc.
Liberează-mi sufletul de prosteasca trufie și de mânia arzătoare, iar trupul meu nu se va comporta nici prostește, nici nu va arde.
Sufletul a preînchipuit trupul spre a-i fi asemenea lui, spre a fi organul său de vorbire. Trupul este mut și inert, fie la bine, fie la rău, dacă sufletul nu va grăi.
Trupul nu știe nimic de adulter, dacă sufletul nu i-o spune. Adulterul are loc în inimă; trupul repetă în felul său stângaci ceea ce s-a țesut cu fire subțiri în cămările tainice ale inimii. (1)
Frații mei, uitați-vă la femeie în chipul în care femeia se uită la ea însăși și amăgirea de sine va cădea de pe ochii voștri precum solzii. (2) Uitați-vă la fiecare ființă dinlăuntrul acesteia și atunci o veți privi nu cu dorință, ci cu compasiune. Tu, O, Dumnezeule ai sfințit nunta și tot Tu ai sfințit celibatul. (3)
Citește în continuare »
Frica în faţa greutăţilor vieţii
Postat: 19 octombrie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza 7 comentarii
Alexander Shurlakov."Our future".
Dragi fraţi şi surori întru Domnul, sunt mulţi aceia pe care îi încearcă un sentiment de singurătate, de abandonare, în aceste vremuri. Sper că vă daţi seama că aceasta este o ispită, o încercare îngaduită de Domnul pentru a ne căli în lupta ce avem de dus pentru mântuire! Vă pun înainte două pilde, pentru a ne fi de ajutor atât vouă, cât şi mie, păcătosului.
Cu aproape 1800 de ani în urmă, a vieţuit în pustiul Egiptului Sfântul Cuvios Antonie Cel Mare. Spune Sf. Antonie: „am văzut toate cursele vrăjmaşului întinse pe pământ şi suspinând am zis: oare cine poate să le treacă pe acestea? Şi am auzit glas zicându-mi: smerenia” (din Patericul Egiptean).
De asemenea, avem spre sprijin următoarea întâmplare din viaţa Sf. Siluan Athonitul, din secolul trecut, cel ce străduindu-se, într-una din nopţi, să afle calea de a învinge ispita si de a se ruga curat, s-a ridicat ca să facă metanii în faţa icoanelor din chilia sa, iar în acel moment a văzut între el şi icoanele din faţa sa silueta uriaşă a unui demon care aştepta să i se închine lui; uitându-se în jur, Sf. Siluan vede că toată chilia este plină de demoni. Atunci, cu inima îndurerată se aşează înapoi şi spune următoarea rugăciune: „Doamne, Tu vezi că încerc să mă rog Ţie cu minte curată, dar demonii mă împiedică. Învaţă-mă ce să fac ca sa nu mă mai tulbure”. Şi a primit acest răspuns în sufletul său: „Cei mândri suferă pururea din pricina demonilor”. „Doamne, a zis Siluan, Învaţă-mă ce să fac ca sufletul meu să ajungă smerit”. Şi din nou, în inima sa, a primit acest răspuns de la Dumnezeu: „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui!”. (din „Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan Athonitul, scrise de ucenicul său, arhimandritul Sofronie„)
Ce au în comun cele două descoperiri primite de cei doi sfinţi de mai sus? Toţi cei care se luptă cu ispitele şi vor să scape de ele ştiind în inima lor că fără Dumnezeu e imposibil să facă asta, vor alerga la El. Este vorba, astfel, de smerenie.
5 octombrie – Părintele Dumitru Stăniloae: Rugăciunea într-o lume secularizată
Postat: 5 octombrie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Tineri, Vitamine de criza | Tags: Pr. Dumitru Staniloae, Rugaciunea 4 comentarii
Mormântul Pr. Staniloae de la Măn. Cernica
Cu 17 ani în urmă, pe 5 octombrie 1993 pleca la Domnul Părintele Dumitru Stăniloae – cel mai mare teolog ortodox român al tuturor timpurilor, una dintre cele mai importante voci ale teologiei creştine din ultimul secol, considerat cel mai mare teolog al secolului XX. Om de o mare calitate spirituală, suflet luminat, dăruit cu totul slujirii lui Dumnezeu, Părintele Stăniloae a făcut din cuvânt o cale măiastră de a spune acestei lumi despre nemărginita iubire a lui Dumnezeu pentru oameni. Şi a făcut-o într-un mod strălucit, rămânându-ne nouă şi generaţiilor viitoare o sumedenie de cărţi şi lucrări de o valoare incontestabilă, expresie vie a unei vieţi excepţionale, a unui suflet virtuos, de o rară bunătate, blândeţe, sensibilitate. Cei care l-au cunoscut aduc nenumărate mărturii despre personalitatea marelui profesor, preot, scriitor, teolog, traducător, cercetător, părinte spiritual, îndrumător, sfătuitor …. şi s-ar putea adăuga aici încă multe atribute spirituale ale marelui Părinte Stăniloae. L-a iubit enorm pe Dumnezeu, a iubit Biserica, învăţătura acesteia, a iubit atât de mult poporul român, despre care a avut numai cuvinte bune, ca unul ce a fost un adevărat fiu al acestui pământ. Rămâne un exemplu de dăruire şi slujire, de viaţă pusă în slujba credinţei şi a neamului. Veşnică să-i fie pomenirea din neam în neam!
Smereşte-te pe tine, nu pe femeia ta! Iubeşte-ţi femeia, nu pe tine însuţi!
Postat: 30 septembrie 2010 Înscris în: Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, iubire, Pofte, Tineri | Tags: casatorie, familia ortodoxa, sot si sotie 7 comentarii
Sfântul Macarie de la Optina – Sfaturi către cei căsătoriţi
Cea mai gravă problemă pe care o desprind din scrisoarea ta este tocmai aceea despre care nu vorbeşti deloc, în legătură cu care nu ceri niciodată sfaturi şi la care te referi întotdeauna pe ocolite sau deloc, dar care se vădeşte limpede din fiecare rând. Mă refer la duşmănia dintre tine şi femeia ta.
În familia voastră este ca un cancer care, din câte îmi dau seama, sunt puţine speranţe să fie scos din rădăcini – în afară de cazul în care încetaţi amândoi, fără întârziere, să vă acuzaţi unul pe celălalt. Tu crezi – lucru evident – că ai întotdeauna dreptate. Iar ea, desigur, crede acelaşi lucru despre ea însăşi. Tu îi pui în cârcă o mulţime de acuzaţii grave sau fără nici o importanţă. Ea face la fel cu tine. Până când va dura situaţia aceasta? Unde o să vă ducă?
Cele mai importante acuzaţii ale tale împotriva ei sunt: hipersensibilitatea, orgoliul şi o părere exagerat de bună despre propria persoană. Dar chiar dacă acestea n-ar fi şi propriile tale slăbiciuni – căci este evident că aşa stau lucrurile –, tot n-ar trebui să te mânii într-atât, observându-le la ea. Vezi-ţi de propriile tale defecte!… De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? (Matei 7, 3).
Tot acest conflict pe teme economice şi de avere s-a iscat pentru că aţi uitat cu totul că familia voastră este – de fapt trebuie să fie – creştină. Iar familia este cu adevărat creştină numai atunci când fiecare membru al ei ridică greutatea celorlalţi şi când fiecare se învinovăţeşte pe sine însuşi. Amândoi aţi uitat lucrul acesta şi orice cuvânt al soţiei tale te străpunge ca o săgeată înmuiată în otravă. Acelaşi efect îl au şi cuvintele tale asupra ei.
Pocăinţa şi rugăciunea tămăduiesc stresul şi nervozitatea! Şi ce n-ar tămădui ele…
Postat: 24 septembrie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: boala, Dr. Dmitri Avdeev, liniste, nervi, nevroze, ortodoxie, pace, pocainta, rugaciune, tulburari nervoase 7 comentarii
Alexander Shurlakov."...and gates of hell won't win Her".
„Pe fond nervos” – această expresie a devenit aproape proverbială. O auzim peste tot: acasă şi la serviciu, pe stradă şi în mijloacele de transport – într-un cuvânt, pretutindeni. Potrivit unei afirmaţii a experţilor OMS, 45% dintre toate îmbolnăvirile sunt legate de stresuri, iar unii specialişti presupun că acest procent este în realitate de două ori mai mare. Potrivit altor date medicale, o jumătate dintre cei care se prezintă la consult în policlinici sunt oameni practic sănătoşi, dar care suferă totuşi acţiunea supraîncărcărilor psihoemoţionale.
Specialiştii în situaţii extreme şi medicii ştiu faptul că ulcerele gastrice „se deschid” şi se cicatrizează în dependenţă de fluctuaţiile curbei stresului psihoemoţional. Curba tensiunii arteriale este supusă aceleiaşi legităţi.
Cum poate fi recunoscut stresul emoţional şi influenţa lui asupra organismului uman? Iată câteva trăsături caracteristice pentru el: oboseală prelungită şi fără o cauză evidentă, care nu trece după odihnă; dureri de cap, tulburări digestive, dureri de coloană, insomnie; îndeplinirea sarcinilor zilnice ia mult mai mult timp decât înainte.
Îndemn la RUGĂCIUNE STĂRUITOARE în vremurile tulburi pe care le traversăm
Postat: 23 septembrie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Economie & Business, familie, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: anti-cip, biometrie, cip, criza, necazuri, Pr. Teofan, rabdare, rugaciune 6 comentariiPostez mai jos un mesaj din partea Pr. Teofan de la Măn. Putna către fraţii de la Război întru Cuvânt şi către toţi fraţii şi surorile întru Hristos, un mesaj deosebit de important pentru această perioadă de mari framântări, cu perspective dintre cele mai rele, inclusiv în ce priveşte prigoana împotriva Bisericii şi a sufletelor credincioşilor. Vă rog să primiţi acest îndemn la rugăciune şi la pocăinţă din partea Părintelui Teofan şi să-i daţi curs. De asemenea, după cum spune părintele mai jos: „vă rog să adresați acest îndemn la cât mai multă lume„.
Fraților!
Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toți cei care puneți suflet și vă implicați în rezolvarea și lămurirea unor probleme arzătoare cu care ne confruntăm noi, românii, în timpurile de acum.
Am aflat că, în data de 15 septembrie, s-a pus pe site-ul Război întru cuvânt, o parte dintr-un interviu pe care l-am dat anul trecut celor de la România Actualități. Aș dori ca, în completarea celor pe care le-am spus atunci, să mai fac unele mici precizări și,totodată, să dau un răspuns celor care întreabă ce este de făcut.
Chiar dacă nu văd care este legătura dintre cip și 666, asta nu înseamnă că recomand să se ia actele biometrice. Cine se poate descurca fără ele, bine face. Cu cât se încetinește funcționarea acestei mașinării malefice (pe care unii o numesc pușcăria mondială), cu atât este mai bine.
Nu trebuie să uităm însă că, de multe ori, în istoria popoarelor creștine, Dumnezeu a îngăduit pierderea libertății exterioare, atunci când majoritatea creștinilor nu au mai avut râvnă să lupte pentru libertatea interioară. Cine este liber interior nu transmite panică, nu transmite un duh negativist, ci prezența și demersurile lui aduc ceva din pacea lui Hristos, chiar dacă se confruntă cu probleme foarte grave.
Semnul
Postat: 27 august 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: credinta, cruce, Hristos, ortodoxie, semne de circulatie, semne si simboluri Scrie un comentariu
De peste 2000 de ani, Hristos stă, cu braţele deschise, înaintea tuturor…
Dumnezeu S-a întrupat în acest Om Care, cu un glas ce stinge furtunile şi înviază morţii, strigă tuturor noroadelor: PÂNĂ AICI! DINCOLO DE MINE E PRĂPASTIA CEA NESFÂRŞITĂ a IADULUI!
Şi puţini Îşi întorc privirile spre El… Şi mai puţini, văzându-L, îşi încordează auzul ca să-L asculte… Şi mai puţini, ascultându-L, Îl cred şi se opresc… Iar, din cei ce se opresc, puţini sunt cei ce se întorc din drum, înfruntând până la capăt, suferinţa de a merge „împotriva curentului”, a maselor care, din pricina rumorii, a zgomotului vieţii acesteia pătimaşe, nu aud înfiorătoarele urlete ale celor din faţă; ale celor ce, râzând, glumind, dormind, bând şi mâncând, preocupaţi în fel şi chip de sine, se trezesc, deodată, fără putinţă de întoarcere… deasupra Abisului!…
Meditaţii ale Sf. Nicolae Velimirovici – Despre sfinţii mucenici
Postat: 26 august 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: meditatii, mucenici, Rugaciuni pe malul lacului, Sf. Nicolae Velimirovici 2 comentarii
Meditaţii extrase din „Rugăciuni pe malul lacului„
XXXV
Mucenici ai adevăratei credinţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Credinţa voastră v-a apropiat de tronul strălucitor al slavei, împodobită cu străluciţii serafimi şi preaputernicii heruvimi. Voi sunteţi mai aproape de nemurire decât noi, iar rugăciunea voastră e mai curată şi mai auzită de Dumnezeu.
Pomeniţi-ne şi pe noi în rugăciunile voastre, astfel încât voi să puteţi fi şi mai preţuiţi în ceruri. Luaţi-ne şi pe noi cu voi, iar voi veţi zbura mai iute şi mai uşor la tronul slavei. Oricine se aduce pe sine singur umblă mai încet şi se împiedică mai des. Cu cât este mai mare sarcina fraţilor voştri, pe care-i trageţi după voi, cu atât mai iute veţi zbura.
Le-am spus oamenilor: voi toţi sunteţi martiri, dar nu de un singur fel de mucenicie. Mucenicii pentru adevărata credinţă nu sunt aceiaşi cu martirii pentru o credinţă falsă. Cu adevărat oasele lor se aseamănă, dar nu sufletul. Căci sufletul dă forţă şi slăbiciune chiar şi oaselor.
Astăzi, 26 august: Pomenirea sfinţilor mucenici Adrian şi Natalia (soţ şi soţie)
Postat: 26 august 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, iubire, Tineri | Tags: Adrian si Natalia, mucenici 2 comentarii
Sfintii Adrian si Natalia, sot si sotie, au trait in Nicomidia, in vremea imparatului Maximian. Adrian era pagan si pretor al Nicomidiei, iar Natalia era crestina. In timpul unei persecutii, vazand curajul si blandetea a 23 de barbati crestini, Adrian, un tanar de 28 de ani, a ales sa devina crestin.
Cand imparatul a auzit cele petrecute, l-a intrebat pe Adrian: „Ti-ai iesit din minti?”. Pretorul Adrian i-a raspuns: „Nu, abia acum mi le-am aflat”.
A fost aruncat in temnita impreuna cu ceilalti barbati crestini. Nu trecusera decat treisprezece luni de la casatoria lor. Cand l-au torturat pe Adrian, Natalia a stat langa el, intarindu-l in credinta.
Inainte de a fi omorat, temnicerii i-au permis sa mearga acasa si sa-si ia ramas bun de la sotie si familie. Natalia, cand a vazut ca Adrian vine acasa, a incuiat usa. Se temea ca acesta a lepadat credinta in Hristos si pentru acest lucru a fost eliberat. Dar cand a aflat scopul venirii sale, de indata supararea i s-a schimbat in bucurie. Dupa ce si-a luat ramas bun, s-a intors impreuna cu ea la temnita. Pe drum ea l-a indemnat sa nu se ingrijeasca de cele pamantesti, ci sa cugete la bunatatile ceresti.
L-a intarit in suferinta spunandu-i: „Scurte sunt caznele, dar cele ce urmeaza sunt fara de sfarsit; scurta este suferinta, dar slava muceniciei vesnica. Sufera durerea numai putina vreme si curand te vei bucura cu ingerii”.
Dupa torturi prelungite, imparatul a poruncit ca bratele si picioarele mucenicilor sa fie zdrobite cu ciocanul pe nicovala. In aceste chinuri si-au dat duhul Adrian si cei 23 de crestini.
Exemplul viu al Sfântului Radu şi al familiei Brâncovenilor
Postat: 16 august 2010 Înscris în: Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, iubire, Tineri, Vitamine de criza | Tags: Constantin, Ianache, Matei, Radu, Sfintii Brancoveni, Stefan 29 comentarii
Cuvânt la Patima cea Mântuitoare a Cuvântului Dumnezeu-Om al Sfântului Radu Brâncoveanu:
“Când Dumnezeu ne plânge cu lacrimi de sânge, oare ce suntem noi datori să facem? Când Ziditorul a toate lăcrimeaza pentru moartea noastră cu sângele Său, ajunge, oare, ca moartea Ziditorului să o plângem numai cu o lacrimă? O sânge dumnezeiesc! O, dumnezeieşti lacrimi! Unde eşti acum, Maria Magdalena, care erai obişnuită a cădea la picioarele Domnului, ca să verşi pâraie de lacrimi şi cu părul tău să ştergi picioarele Sale? Vino acum, aici, o suflet preasfânt, ca să aduni nepreţuitele lacrimi ale Învăţătorului tău! Adu vasele cu aromate pe care le-ai deşertat în casa fariseului, pentru a le umple cu un balsam mai de preţ, pe care, pentru a-l aduna mai uşor, uite, iţi dau inima mea ca burete, si adună! O, dacă noi toţi, le-am primi de acolo în sufletele noastre, dacă noi, cei care suntem întunecaţi prin păcat, ne-am înveşmânta ca într-o porfiră cu Sângele cel roşu şi curăţitor de păcate al Mântuitorului!
Cu cazne fiind urgisit, rusinat si schingiuit, merge Iisus purtand Crucea. Aceasta este greutatea pacatelor noastre; si cat este ea de apasatoare, sa o pricepem dintru aceea ca, purtand-o Dumnezeul nostru, din pricina greutatii mai mult decat o data a cazut pe cale. Se suie la Golgota si, ostenit fiind, Cel Care atat de mult a suferit pe cale, ajungand la fruntariul patimirii, este intins pe patul dureros al Crucii, spre a Se odihni. Deschide mainile Sale pentru a ne primi in bratele Sale. Inclina capul, aratand prin acest semn ca pe toti ne cheama catre El. Citește în continuare »
Sfinţii Părinţi despre înălţarea trupului Maicii Domnului la ceruri (Sf. Simeon Metafrastul si Sf. Maxim Mărturisitorul)
Postat: 13 august 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie | Tags: Adormirea Maicii Domnului, Inaltarea la cer a trupului Maicii Domnului, Maica Domnului 8 comentarii
Înălţarea trupului Mariei la cer (de Sf. Simeon Metafrastul)
De aici preasfântul trup a fost dus în preasfântul Ghetsimani şi acolo a fost predat mormântului – şi ce era de mirare, căci Fiul ei, Care era Dumnezeu, a fost şi El îngropat omeneşte? – iar prin acesta a fost trimis spre corturile cereşti şi dumnezeieşti. Încredinţează cuvântul acesta Iuvenalie, dumnezeiescul episcop al Ierusalimului (între anii 422-458, pomenit ca sfânt pe 11 iulie), iar acesta e un bărbat sfânt şi purtător-de-Dumnezeu care zice că dintr-o predanie veche şi adevărată a ajuns la el cuvântul acesta, şi spune aşa: Trei zile întregi sfinţii apostoli au rămas la mormânt ascultând imne dumnezeieşti cântate de sus; iar după a treia zi, pentru că unul din apostoli s-a întâmplat să lipsească de la îngropăciune din motive ţinând de o iconomie mai dumnezeiască, astfel încât această minunată depărtare să se facă cunoscută tuturor, vine şi el şi, pe drept cuvânt, lucrul i se face prilejul uni întristări nemăsurate şi nu suporta faptul că n-a fost părtaş la un lucru atât de frumos. Deci sfânta ceată a apostolilor, socotind că nu e drept să nu vadă şi să îmbrăţişeze şi el acel trup de viaţă purtător, porunceşte să i se deschidă îndată mormântul. Acesta a fost deschis, dar comoara dinăuntrul lui nu era nicăieri, zăcând în el numai cele de îngropare, ca la Copilul ei după Înviere [In. 20, 6-7]. Pe care acela şi cei de faţă, îmbrăţişându-le şi umplându-se de negrăită bună mireasmă şi har, pecetluiesc din nou mormântul iar mireasma o transmit din tată în fiu celor de după ei. Aşa este cuvântul îngropării dumnezeieşti a trupului de-viaţă-purtător, căci Cuvântul Cel născut din ea a mutat-o întreagă la Sine Însuşi şi a binevoit ca ea să vieţuiască şi să fie împreună cu El pururea. Iar în locul preacuratului său trup, cea care ne-a dat pricină de mult bine ne-a dat moştenire veşmântul ei.
Simeon Metafrastul – „Cuvânt despre câte s-au întâmplat de la naşterea şi creşterea Preasfintei Stăpânei noastre de-Dumnezeu-Născătoarea, de la naşterea cu dumnezeiască cuviinţă a lui Hristos Dumnezeul nostru şi până la săvârşirea ei de-viaţă-purtătoare, încă şi despre arătarea veşmântului ei scump şi cum această mare bogăţie s-a făcut comoara creştinilor”
Sf. Siluan Athonitul despre Maica Domnului
Postat: 12 august 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: Maica Domnului, Sf. Siluan Athonitul 6 comentarii
Când sufletul e în iubirea lui Dumnezeu, cât de bune, cât de plăcute şi vesele sunt atunci toate. Dar, chiar şi în iubirea lui Dumnezeu sunt întristări şi, cu cât e mai mare iubirea, cu atât mai mari sunt şi întristările. Maica Domnului n-a păcătuit niciodată, nici măcar cu un singur gând, nici n-a pierdut vreodată harul, dar şi în ea au fost mari întristări; iar când stătea lângă cruce, atunci întristarea ei a fost nemăsurată ca oceanul, şi chinurile sufletului ei au fost neasemănat mai mari decât chinurile lui Adam la izgonirea din rai, pentru că şi iubirea ei era neasemănat mai mare decât iubirea Lui Adam în rai. Şi dacă a rămas în viaţă, e numai pentru că a întărit-o puterea Domnului, fiindcă Domnul a vrut ca ea să vadă învierea Lui şi, după înălţarea Lui, să rămână pe pământ spre mângâiere şi bucurie apostolilor şi noului popor creştin.
Noi nu ajungem la deplinătatea iubirii Maicii Domnului şi de aceea nu putem înţelege pe deplin întristarea ei. Iubirea ei era desăvârşită. Ea iubea nemăsurat de mult pe Dumnezeul şi Fiul ei, dar iubea cu o mare iubire şi norodul. Şi ce n-a trăit ea atunci când oamenii pe care-i iubea atât de mult şi a căror mântuire o dorea până la capăt, au răstignit pe Fiul ei preaiubit?
Nu putem pricepe aceasta, pentru că în noi iubirea de Dumnezeu şi de oameni e mică.
Aşa cum iubirea Maicii Domnului e nemăsurată şi neînţeleasă, aşa şi întristarea ei e nemăsurată şi neînţeleasă pentru noi.
Previziuni sumbre pentru piaţa apartamentelor: preţurile se vor mai reduce cu 25-30% în următorul an
Postat: 12 august 2010 Înscris în: Asigurări, Economie & Business, familie, Tineri | Tags: economie, imobiliare, locuinte, ortodoxie, real estate 6 comentarii
Acesta este titlul unui articol din Ziarul Financiar, apărut în 10 august, din care voi cita şi eu mai jos, un fragment:
„În perioada următoare se estimează că preţurile apartamentelor vechi şi noi vor scădea cu aproximativ 25-30%, în timp ce chiriile pot cunoaşte scăderi mai dramatice, de până la 50%. Considerăm că în cel mai optimist scenariu se prevede o revenire a pieţei imobiliare în perioada 2011 – 2012„, se arată în studiul semestrial al companiei de evaluare Darian, unul dintre cei mai puternici jucători de pe piaţa de profil. Potrivit indicelui imobiliar calculat de ZF, preţurile medii ale apartamentelor cu trei camere din Bucureşti au scăzut până la 81.000 de euro la jumătatea acestui an, după un maxim de 160.000 de euro în primăvara anului 2008.
În Postul Adormirii Maicii Domnului, cuvânt de folos: DESPRE SCEPTICISMUL ZIDITOR
Postat: 4 august 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, iubire, Pofte, Tineri | Tags: folos duhovnicesc, Postul Adormirii Maicii Domnului, scara raiului, scepticism Un comentariu
Scara Raiului
Exista scepticism cu folos duhovnicesc? Sigur ca exista. Tinta unui asemena scepticism ar trebui sa fie inclinarea (existenta ca ispita potentiala in fiecare din noi) de a ne vedea ca merituosi, „avansati”, plasandu-ne pe un fel de „piedestal duhovnicesc” (auto-)aprobator, fie si unul minor. Chiar si in simplul fapt de a spune, modest, „aproapele meu e pe treapta a zecea a duhovniciei, eu sunt abia pe treapta intaia, cea mai de jos” se ascunde, fie si numai potential, ispita punerii unei pietre de temelie pentru un viitor asemenea piedestal.
Intr-adevar, trebuie sa fii sceptic intr-un mod agresiv pana si cu cea mai incipienta tendinta a sufletului tau de a-si acorda „credit duhovnicesc”. Piedestalul duhovnicesc – tendinta de a vedea o „inaltime” duhovniceasca in tine, este o constructie (convenabila, desigur) a omului ce se preamareste pe sine folosindu-se de Dumnezeu ca pretext.
Sfântul Apostol Luca – zugravul Maicii Domnului
Postat: 4 august 2010 Înscris în: familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe | Tags: Adormirea Maicii Domnului, Apostolul Luca, Evanghelistul Luca, icoane, Maica Domnului, Sf. Ap. si Ev. Luca 5 comentarii
Sfantul Apostol Luca a fost un sirian vorbitor de limba greaca care a trait in orasul grecesc Antiohia, in vechea Sirie. Cea mai veche marturie despre acesta se afla in Epistola catre Filimon a Sfantului Apostol Pavel, unde gasim scris: „Luca, cel impreuna lucrator cu mine” (versetul 24).
Sfantul Luca mai este mentionat si in alte locuri din epistolele pauline, precum in Epistola a doua catre Timotei (4, 11) si in Epistola catre Coloseni, unde este numit „Luca, doctorul cel iubit” (4, 14).
Luca a fost de profesie medic, lucru marturisit atat de Sfanta Scriptura, cat si de intreaga Sfanta Traditie. Nascut in Antiohia, el a devenit ucenic al Sfantului Pavel, caruia i-a si urmat pana la moarte. Despre el se spune ca nu a fost casatorit si ca a murit la varsta de 84 de ani, in Boetia. […]
Sfanta Traditie il marturiseste neincetat pe Sfantul Apostol Luca drept zugrav si iconar al Maicii Domnului. Se crede ca sfantul a pictat mai mult de 70 de icoane cu Maica Domnului, la multe dintre ele, el avand-o drept model pe Maica Domnului in persoana, ea inca traind in acea vreme.
Cât mai suntem, cât mai sunt, mângâiaţi-i pe părinţi
Postat: 3 august 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, iubire, Tineri, Vitamine de criza | Tags: cinstirea parintilor, copii, copii si parinti, credinta, ortodoxie, parinti, porunca a 5-a Scrie un comentariu
Sfintii Ioachim si Ana cu Prunca
Era o dată un bătrân căruia, murindu-i soţia, copiii i-au propus să-şi vândă casa, averea şi să se mute la ei. O vreme a dus-o bine, dar cum banii bătrânului s-au cheltuit, cei din casă nu-l mai băgau în seamă, ba mai mult, le-a căzut silă şi într-o bună zi s-au hotărât să-l izgonească de acasă. Bătrânul şi-a luat trăistuţa la spinare şi la plecare i-a zis fiului: „Dragul moşului, o ultimă rugăminte mai am la tine: mergi şi mă însoţeşte pân’ la sprânceana dealului, că şi eu, cu ani în urmă, am alungat pe tatăl meu de acasă şi acolo m-am despărţit de el„. Fiul, înţelegând că tot ceea ce ai făcut ţi se întoarce într-o bună zi, a spus tatălui cu lacrimi în ochi: „Iartă-ne, tată, pentru ce ţi-am făcut, şi vino din nou acasă.”
Sf. Scriptură despre cei care nu îşi respectă părinţii
Dacă ne aplecăm cu luare aminte asupra poruncii a 5-a, observăm că Dumnezeu a așezat-o chiar la mijlocul Decalogului, i-a conferit așadar un loc central, de legătură, de trecere de la poruncile ca datorii față de Dumnezeu, la cele ce-l privesc pe aproapele.
Cuvintele Sfintei Scripturi sunt extrem de dure la adresa copiilor care nu-şi respectă părinţii: „Cel ce se poartă rău cu tatăl său şi alungă (din casă) pe mama sa, este fiu aducător de ocară şi de ruşine” (Pilde 19,26). „Ochiul care îşi bate joc de părintele său şi nu ia în seamă ascultarea (ce este dator) maicii sale, să-l scoată corbii care sălăşluiesc lângă un curs de apă, iar puii de vultur să-l mănânce” (Pilde 30,17). „Ca un hulitor este cel care îşi părăseşte tatăl şi blestemat de Domnul este cel care o ocărăşte pe mama sa”(Sir 3, 16). Iar Sf. Apostol Pavel îi scrie lui Timotei că neascultarea de părinţi va fi unul din semnele care prevestesc sfârşitul lumii (II Tim 3,1-5).
Predică la Duminica a X-a după Rusalii a Pr. Cleopa (Despre puterea credinţei, a postului şi a rugăciunii)
Postat: 2 august 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Pofte, Tineri | Tags: Adormirea Maicii Domnului, credinta, post, Pr. Cleopa, rugaciune, vindecare Scrie un comentariu
Adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă cît un grăunte de muştar,
veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta;
şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă (Matei 17, 20)
Iubiţi credincioşi,
Cînd omul va avea credinţă dreaptă şi tare, unită cu fapte bune şi mai ales rugăciune şi post, unul ca acela poate, cu ajutorul lui Dumnezeu, să facă minuni mari şi să primească de la El tot ce va cere, spre folosul sufletului lui şi al altora.
Acest adevăr ni-l arată Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, în Sfînta Evanghelie care s-a citit astăzi, prin următoarele cuvinte: De veţi avea credinţă cît un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo şi se va muta şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă (Matei 17, 20). Apoi arătînd puterea cea mare a postului şi a rugăciunii, zice: Dar acest neam de demoni nu iese decît numai cu rugăciune şi cu post (Matei 17, 21).
Pentru a ne putea da seama de puterea credinţei, vom aduce mărturia Sfîntului Apostol Pavel care, arătînd multe din faptele credinţei, zice: Prin credinţă pricepem că s-au întemeiat veacurile cu Cuvîntul lui Dumnezeu, de s-au făcut din nimic cele ce se văd… Prin credinţă, Enoh a fost luat de pe pămînt ca să nu vadă moartea. Prin credinţă, Noe, luînd înştiinţarea de la Dumnezeu despre cele ce nu se vedeau încă, a gătit, cu evlavie, o corabie spre mîntuirea casei sale… Prin credinţă, Avraam, cînd a fost chemat, a ascultat şi a ieşit la locul pe care era să-l ia spre moştenire şi a ieşit neştiind încotro merge… Prin credinţă, însăşi Sarra a prins putere să zămislească fiu (deşi trecuse de vîrsta cuvenită), pentru că L-a socotit credincios pe Cel ce îi făgăduise.
Libertatea ca o crimă perfectă
Postat: 30 iulie 2010 Înscris în: Copii si parinti, familie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri | Tags: libertate, pornografie, pseudo-libertate, superficialitate Scrie un comentariu
„Îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” (IOAN 16,33)
În Gulagul comunist condamnarea la moarte însemna, cel mai adesea, un glonte în ceafă. În gulagul capitalist condamnarea la moarte a trupurilor a fost scoasă în afara legii. Dar, în libertatea dăruită din plin trupurilor, a prosperat condamnarea la moarte a sufletelor.
O imagine pornografică este un glonte tras în „ceafa” sufletului. Conform cercetătorului Steven Most de la Yale University, pentru opt zecimi de secundă, ochii privitorului de fantasme erotice, orbesc: se blochează circulaţia în creier. Semnul unui „foc de armă” psihologic direct în minte: o execuţie aseptică, civilizată: o crimă perfectă. Iar arma e în mâna de fier a Libertăţii, ultimul şi cel mai mai tare idol: mama lui Rambo şi a lui Terminator… Şi a superpoliticienilor de azi…
După acestă execuţie sumară porţi în tine un suflet epileptic: un suflet înfometat de „lumina” care l-a rănit. A gustat laptele morţii şi nu se mai satură: mai vrea…
Pentru ce a fost prigonit Sfântul Pantelimon?
Postat: 27 iulie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, iubire, Tineri | Tags: IPS Augustin de Florina, predici, Sf. Pantelimon Scrie un comentariuAm citit o predică deosebită a unui Părinte pe care-l apreciez mult, IPS Augustin de Florina, pe site-ul „Pelerin Ortodox” (vă multumesc!) şi pe care doresc sa o pun şi aici, pentru ca aceste cuvinte pline de duh să ajungă la cât mai mulţi dintre noi, spre slava Domnului şi spre bucuria Sfântului Său Mare Mucenic Pantelimon.
Predica Mitropolitului Augustin de Florina la pomenirea
Sfântului Mare Mucenic Pantelimon
– 27 iulie –
„Că ştia că din invidie L-au dat în mâna lui.” (Matei 27,18)
Şi iarăşi, iubiţii mei, cinstim sfânta pomenire a Marelui Mucenic Pantelimon. Tema noastră va fi întrebarea: Care este pricina prigoanei Sfântului Pantelimon? La aceasta vom da un scurt răspuns.
***
Sfântul Pantelimon a trăit şi s-a nevoit în epoca prigoanelor, când la Roma era împărat Diocleţian. S-a născut în Nicomidia, din Asia Mică. Tatăl său era idolatru, iar mama lui era dintre femeile care sădeau adânc în inima copiilor lor credinţa în Hristos. Aşadar, Sfântul Pantelimon a fost învăţat adevărurile credinţei de mama lui.
Era inteligent, binecrescut. Avea înclinaţie spre studiu. A studiat medicina lângă distinşi oameni de ştiinţă. S-a dovedit un medic excepţional. Mulţi medici existau atunci, după cum există şi astăzi. Însă rar se întâmplă să găseşti un medic creştin. Majoritatea sunt necredincioşi, materialişti. Şi măcar de-ar fi valoroşi?… Dumnezeu să vă păzească să nu ajungeţi pe mâinile lor. Sfântul Pantelimon era diferit. Prin ce era diferit? Era diferit în trei puncte.
Împăratul Ahab se întristează şi plânge pentru păcatul lui când aude mustrarea şi sentinţa din gura Sf. Prooroc Ilie
Postat: 20 iulie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, Pofte, Tineri | Tags: pocainta, Sf. Ilie 4 comentarii
Cu mare drag, vă pun înainte un episod din viaţa Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, văzătorul cel slăvit şi învăţătorul poporului celui depărtat de la Dumnezeu, mustrătorul împăraţilor celor fărădelege şi pedepsitorul proorocilor mincinoşi, minunatul făcător de minuni şi râvnitor către Dumnezeu, cel căruia stihiile s-au supus şi cerul i-a dat ascultare, marelui plăcut al lui Dumnezeu, a celui ce petrece până acum în trup şi va sa fie, ca o înainte cuvântare, mergător înainte la a doua venire a lui Hristos.
– “Şi Domnul a iertat păcatul tău” (II Regi 12, 13). “Pentru că te-ai osândit singur, îi spune Dumnezeu, îti iert vina; te-ai mărturisit din inimă; ti-ai şters păcatele, ti-ai dat singur osânda şi Eu am anulat sentinţa!”.
Ai văzut că s-a împlinit ce este scris: “Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi!” (Isaia 43,26). Ce oboseală este să-ti spui tu întâi păcatul?
„Dar cum pot eu să dau milostenie, când însumi sunt sărac?” – cuvânt la Duminica a opta după Rusalii al Sf. Ioan Gură de Aur
Postat: 16 iulie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: Inmultirea cuvantului, Inmultirea painilor si a pestilor, Sf. Ioan Gura de Aur Un comentariu„Şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, căutând la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii poporului” (Matei 14, 19)
Despre binefacerea către săraci
Socoteşte milostenia nu ca o cheltuială, ci ca un venit; nu ca o pierdere, ci ca un câştig, căci tu dobândeşti prin ea mai mult decât ai dat. Tu dai pâine şi dobândeşti viaţa cea veşnică; tu dai haină şi dobândeşti veşmântul nemuririi; tu îngăduieşti locuirea sub acoperământul tău şi dobândeşti împărăţia cerului; tu dai cele trecătore şi primeşti în locul lor cele ce trăiesc în veci.
Când este vorba de a avea lucruri trecătoare, pământeşti, cu preţ ieftin, atunci noi suntem sârguitori şi râvnitori, dar când noi putem să ne agonisim aşa de uşor cele netrecătoare şi veşnice, întârziem şi ne trândăvim.
Când omul de la ţară pune sămânţa în pământ, şi prin aceasta pierde la vedere din avutul său, el totuşi nu se întristează şi nu socoteşte aceasta o pierdere, ci folos şi câştig. Dar tu, care trebuie să semeni un ogor mult mai nobil şi mai roditor şi să dai banul tău lui Hristos Însuşi, te împotriveşti, eşti greoi şi te dezvinovăţeşti cu sărăcia ta.
„Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui” (tâlcuire la Crez, partea VIII)
Postat: 14 iulie 2010 Înscris în: Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, iubire | Tags: Crezul, Sf. Nicolae Velimirovici, Simbolul Credintei, talcuire Scrie un comentariu
Cea mai miraculoasă persoană a vizitat pământul si a plecat. Si toate celelalte legate de El au fost si ele miracole. Si acest miracol s-a răspândit asupra întregii planete Pământ. Si multe sute de generaţii pe parcursul a nouăsprezece secole încheiate au vorbit despre acest vizitator mai mult decât de oricine altcineva în această lume. Cel mai mare miracol este că toate aceste generaţii au vorbit despre El nu ca de un fost vizitator, ci şi ca despre un contemporan. Chiar si azi, generaţia noastră vorbeşte despre El ca despre un contemporan, la fel de mult ca despre un mai vechi vizitator. Veşnic vechi si veşnic contemporan. Este miracolul niciodată repetat pe parcursul istoriei omenirii. Personalitatea acestui vizitator era extraordinară, incomparabilă şi imposibil de înţeles pentru o fiinţă terestră. Mulţi se întreabă cu uimire: Cine este El ? Noi îl cunoaştem şi nu-L cunoaştem. II privim cu luare aminte din depărtare şi-L privim de alături. Sufletul Său e printre noi, autoritatea Sa e deasupra noastră. Numele Său ne aduce speranţă, linişte şi bucurie. Cine este El ?
Acest extraordinar vizitator al pământului este Impăratul împărăţiei cereşti prefăcut în om, în om adevărat. După cum învierea Sa din mormânt e conformă cu puterile Sale, la fel si înălţarea Sa la ceruri e pe măsura măreţiei Sale „lesit-am de la Tatăl şi am venit în lume; iarăşi las lumea si Mă duc la Tatăl” (loan 16, 28). Ce poate fi mai limpede decât aceasta ?
Îndemn la vedere duhovnicească – consideraţii asupra evenimentelor contemporane
Postat: 2 iulie 2010 Înscris în: Asigurări, Copii si parinti, Economie & Business, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Tineri, Vitamine de criza | Tags: biserica, criza, cruce, Iisus, mantuire, masuri anticriza, moarte, necaz, ortodox, sfant 7 comentarii
Alexander Krasotkin."The way to the light"
Bănuiesc ca aţi primit şi voi pe e-mail, în ultimele două luni, acel fişier excel cu cheltuielile lunare ale deputaţilor (salarii, diurne, deplasări, cazări etc.), destul de mari ca valoare (per total erau cam 1.5 mil. €). Cum se face că un astfel de fişier a „apărut” tocmai după momentul în care Băsescu a făcut anunţul tăierii salariilor, pensiilor şi a altor cheltuieli bugetare, când ne vorbea de omul gras şi omul slab, cel care-l duce pe gras în spate? Vă aduceţi aminte, nu? Eh, cam în aceeaşi perioadă a apărut şi tabelul ăsta şi tot cam în perioada aceea, „Naşul” Moraru îi dădea zor la B1 cu salariile şi chiriile parlamentarilor, de parcă acolo era cheia crizei, alternativa tăierii pensiilor şi salariilor, prezentând aceasta ca pe nu ştiu ce soluţie salvatoare. Desigur că emisiunile acelea erau făcute doar ca să slăbească atenţia şi concentrarea oamenilor de la adevăratele probleme. Se apropiau 31 mai, 1 iunie, zile anunţate ca zile de grevă generală, inclusiv în transportul bucureştean (cunoscut, de altfel, pentru „apropierea” liderilor de sindicat de opoziţie) – grevă în transport care n-a mai avut loc (deşi ai opoziţiei!), se făceau calcule peste calcule şi domniile lor aveau nevoie de timp şi de linişte pentru a lucra (chipurile – pentru) România. Ei nu aveau nevoie ATUNCI de o greva serioasa, desi bineinteles că era luată în calcul şi aceasta. Oamenii se uitau cu gura căscată la aceste afişări ale beneficiilor salariale (sau asimilate salariilor) ale parlamentarilor, la „Naşul” (sau la cine ştie ce alte emisiuni de divertisment sau scandal), amorţindu-şi conştiinţele cu probleme complet paralele de ale lor, incomparabile ca gravitate cu cele de fond, care li se pregăteau în fundal nădăjduind în cai verzi pe pereţi; în timp ce alţii se amărau la cele gen „Sinteza zilei”, deznădăjduind şi enervându-se, plangând fără speranţă starea deplorabilă în care se ajunsese. Trebuie să ne străduim să înţelegem că la televizor (şi e valabil şi pentru internet, ziare etc.) nu se priveşte acceptând pur şi simplu ce vedem, ci trebuie privit cât mai puţin, cât mai selectiv şi mai ales în spirit critic, activ. Şi în primul rând, toate trebuie să fie trecute prin filtrul credinţei.
Poate că am cam scăldat-o până acum… Problema cu acel fişier este că te face să gândeşti: „Ia uite cât câştigă ăia, iar noi murim de foame! Uite cât câştigă unul care doarme în plen, pe când eu mă spetesc muncind pentru o sumă de nici 10 ori mai mică!”. E corect când gândeşte aşa unul sărac, care e îndreptăţit, în sărăcia şi neştiinţa lui, să „judece” astfel pe cei „mari”. Dar unul care ŞTIE că acelea se cuvin mai marilor ţării, n-ar trebui să ajungă la asemenea concluzii… Hei, dar aici apare diferenţa dintre teorie şi practică… Teoretic, acelea SE CUVIN, dar întrebarea justă este: CUI se cuvin? Unuia care acţionează CONTRA poporului care l-a pus (iarăşi – teoretic) acolo? Sau unuia care îşi dă interesul, care propune legi folositoare, care luptă pentru respectarea lor, ca un bun creştin ce se află? Problema nu este a banilor pe care îi câştigă, ci mai degrabă este a individului, de multe ori nedemn de funcţia pe care o deţine, ajuns acolo pe alte criterii decât pe cele morale (deşi de cele mai multe ori legale!).
Ce au făcut sfinţii în vreme de foamete
Postat: 18 iunie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Tineri, Vitamine de criza | Tags: criya, hrana, saracie, Sf. Iuliana din Layarevo 3 comentarii
M-am deprins să fiu îndestulat cu ceea ce am. Ştiu să fiu şi smerit, ştiu să am şi de prisos; în orice şi în toate m-am învăţat să fiu şi sătul şi flămând, şi în belşug şi în lipsă. Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte (Filipeni 4 : 11-13)
Din viața Sfintei Iuliana din Lazarevo:
În acele vremuri a venit o mare foamete peste tot pământul Rusiei, încât mulţi dintre oameni ajungeau să mănânce carne stricată sau chiar carne de om şi mulţimi de oameni au pierit de foame. În casa fericitei Iuliana erau o mare lipsă de mâncare şi de cele necesare, căci grâul pe care-l semănase nici măcar nu ieşise din pământ, iar vitele şi caii ei muriseră. S-a rugat de copiii şi slujitorii ei să nu se atingă de nimic din cele ce aparţineau altora sau erau furate. Iar ea, având câteva vite, haine şi vase le-a vândut pe toate ca să cumpere mâncare, i-a hrănit pe slujitori şi a dat şi milostenie din belşug celor care cereau, căci în sărăcia ei ea nu a renunţat la obişnuita milostenie şi nici măcar un singur cerşetor nu pleca de la casa ei cu mâna goală. Când a ajuns la sărăcie lucie, încât nu mai avea nici măcar un bob de grâu în toată casa, ea nu s-a îngrijorat, ci şi-a pus toată nădejdea în Dumnezeu.
În acea vreme s-a mutat într-un alt sat, Vocinevo, din regiunea Nijni-Novgorod, unde cea mai apropiată biserică era la două verste depărtare. Slăbită din cauza vârstei şi a sărăciei, nu mai mergea la biserică, ci se ruga Domnului acasă, dar era foarte îndurerată din această cauză. Dar aducându-şi aminte de Sfântul Corneliu , care nu a fost vătămat fiindcă se ruga acasă, de Iov care stătea pe grămada de gunoi şi L-a văzut pe Dumnezeu, Citește în continuare »
Dacă voi care sunteţi de faţă, aţi vrea să vă îngrijiţi de mântuirea cetăţenilor oraşului acestuia, în scurtă vreme se va îndrepta toată cetatea!
Postat: 15 iunie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: biserica, credinta, cruce, cuvant, despre hula, dragoste, educatie, hula, moarte, necaz, ortodoxie, pacat, prieteni, Sf. Ioan Gura de Aur, sfant 5 comentarii
Căci nu din pricina slăbiciunii lor, cât din pricina trândăviei noastre pier şi scapătă cei mai mulţi dintr-ânşii
De bună seamă, nimeni nu se aşteaptă să câştige cununa fără răni, când se hotărăşte să lupte. Drept aceea şi tu, prea scumpule, când te-ai pregătit să lupţi din răsputeri cu diavolul, să nu umbli după o vieaţă tihnită şi plină de huzur. Căci răsplata şi făgăduiala, şi toate strălucirile, nu pentru aici ţi le-a făgăduit Dumnezeu, ci pentru veacul viitor. De aceea, când tu ai făcut bine şi te-ai ales cu rău, sau când ai văzut pe altul că păţeşte astfel, bucură-te şi te veseleşte; căci asta va fi pentru tine prilej de mai mare răsplată. Astfel că nu trebuie să te descurajezi, să te laşi abătut, nici să pregeţi, ci stăruie încă cu mai multă tragere de inimă; fiindcă şi apostolii, când propovăduiau, măcar că erau biciuiţi, bătuţi cu pietre, şi stăteau veşnic la închisoare, vesteau cuvântul adevărului cu mai multă voioşie, nu numai după ce scăpau din primejdie, ci chiar fiind în mijlocul primejdiilor. Şi poţi să vezi pe Pavel învăţând şi catehisind chiar în închisoare şi în lanţuri, şi făcând acelaşi lucru în piaţa judecăţii, şi în naufragiu, şi în furtună şi în alte nenumărate primejdii. Ia-te şi tu după pilda acestor sfinţi, şi îndeletniceşte-te cu fapte bune, cât timp trăieşti şi mai ai suflare; şi nu te lăsa, chiar dacă ai vedea că diavolul te vatămâ de o mie de ori. Poate că, ducând odată bani cu tine, s’a scufundat vasul ce te purta; dar Pavel, care ducea cu sine cuvântul, mai preţios de cât toate averile, pe când mergea spre Roma, s’a spart corabia cu dânsul, şi a suferit nesfârşite neajunsuri. Şi acest lucru îl mărturiseşte şi el când spune : (I Tes. 2, 18): „De mai multe ori am vrut să viu la voi, dar m’a împiedicat Satana”. Şi Dumnezeu a îngăduit acest lucru, dovedind belşugul puterii sale, şi arătând că, cu toate că diavolul se făcea luntre şi punte ca să-l împiedice pe Pavel, totuşi, din pricina aceasta, propovăduirea de loc nu era stânjenită sau ştirbită. De aceea Pavel îi mulţumea lui Dumnezeu de toate, ştiind că prin aceasta Dumnezeu îl făcea mai încercat (în biruinţă); iar el arăta întru toate străşnicia tragerii lui de inimă, nelăsându-se împiedicat de nimic. Aşadar, de câte ori nu izbutim, de atâtea ori să ne apucăm din nou de lucrurile duhovniceşti şi să nu spunem: „De ce a îngăduit Dumnezeu aceste piedici?”, Citește în continuare »
Despre simbolismul Sfintei Liturghii, pe scurt (Sf. Nicolae Cabasila)
Postat: 4 iunie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, Pofte, Tineri | Tags: ascultare, credinta adevarata, forma si continut, ortodoxie, Sf. Nicolae Cabasila, Sfanta Traditie, Sfintii Parinti 2 comentarii
Mulţi dintre fraţii noştri în credinţă au început să împrumute din protestantism – involuntar, desigur, dar din cauză că acordă o importanţă scăzută ortodoxiei, credinţei adevărate, dar una sporită părerii proprii – concepţia că forma este foarte puţin importantă, punând accentul aproape exclusiv pe aşa-zisul conţinut („aşa-zis” adică fals, deoarece afirmaţia JUSTĂ, de altfel, adusă împotriva rigorismului exagerat, cum că la urma urmei ceea ce contează în final este conţinutul – adică străpungerea inimii, pocăinţa – , este folosită de aceştia contrar sensului ei şi contrar predaniei Bisericii care ne arată în multe feluri CUM se ajunge la mântuire). De fapt, toată credinţa noastră se bazează atât pe conţinut, cât şi pe formă, credinta dobandindu-se mai usor prin ascultare, printr-o ordine, printr-un mod de a face fapta potrivit invataturilor Bisericii. În fond, susţinând puţina importanţă a formei, se intenţionează a se face o întoarcere la creştinismul primar, de imediat după Înălţarea Domnului, lepădând subtil, puţin câte puţin, din Sfânta Predanie a Bisericii. Ori în felul acesta ajungem la concepţia cum că numai pe Scriptură ne putem baza, restul fiind relativ, incert! Nu ştiu câţi dintre voi conştientizează pericolul care-i paşte pe unii din aceştia. Ca prim exemplu pe care il dau mai ales pentru aceia, dar şi pentru noi ceilalţi, spre a ne fi tuturor de ajutor a înţelege importanţa FORMEI în care Îl slujim pe Domnul, în Ortodoxie, vă pun înainte câteva scurte explicaţii ale Sfântului Nicolae Cabasila asupra unora dintre FORMELE in care se săvârşeşte Sfânta Liturghie, dîn lucrarea „Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii”.
Semnele sfârşitului lumii
Postat: 2 iunie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, Tineri, Vitamine de criza | Tags: necaz, ortodoxie, pacat, pocainta, semne si simboluri, Semnele sfarsitului lumii, Semnele vremurilor, Sf. Nicolae Velimirovici 4 comentarii
1. „Spune nouă… care este semnul venirii tale şi al sfârşitului veacului?” l-au întrebat ucenicii pe Hristos. /Mat. 24:3/ Iar El le-a înşirat numeroase semne. Aceste semne se vor arăta prin gânduri rătăcite şi simţăminte grosolane, prin oameni, prin lucruri, prin întâmplări între oameni, prin stihii şi prin fenomenele naturale. Pe scurt, mulţimea tuturor semnalelor de tot felul se va arăta înaintea sfârşitului lumii şi veacului.
2. Precum înainte de potop toate cugetele omeneşti erau îndreptate spre rău, aşa va fi şi înainte de sfârşitul lumii. Gândurile multor oameni vor fi rătăcite şi rele, iar simţămintele lor vor arăta dragoste răcită faţă de Dumnezeu şi de aproapele. „Răci-se-va dragostea multora.” /Mat. 24:12/ Şi se vor arăta numeroşi hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi. Cei credincioşi se vor ţine de singurul Messía adevărat, Iisus Hristos, şi nu se vor lepăda de El nici cu preţul vieţii pământeşti. Pentru aceasta, ei vor fi urâţi de necredincioşi şi de amăgitori, şi vor fi prigoniţi şi chinuiţi. „Iar cela ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui.” /Mat. 10:22/
3. Apostolii lui Hristos îndepărtează ceva mai mult vălul tainei pe care Domnul le-a încredinţat-o. Pétru spune: „Aceasta mai nainte ştiind, că vor veni în zilele cele de apoi batjocuritori, dupre poftele lor umblând.” /II Pet. 3:3/ Încă şi Pável îi scrie lui Timothéi: „Va veni vremea când învăţătura cea sănătoasă nu o vor suferi, ci dupre poftele lor îşi vor îngrămădi învăţători cari să le gâdile urechile. Şi dela adevăr auzul îşi vor întoarce, iar la basne se vor pleca.” /II Tim. 4:3-4/ Acelaşi Apostol şi mai tare vesteşte păcatele celei din urmă generaţii de pe pământ, zicând: „Ci aceasta să ştii, că în zilele cele de apoi vor veni vremi cumplite. Că vor fi oamenii iubitori de sine, iubitori de argint, lăudăroşi, semeţi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, necuvioşi.” /II Tim. 3:1-2/ Toate acestea se potrivesc acelor cuvinte ale lui Hristos despre prorocii mincinoşi şi răcirea dragostei.
Predică la Duminica I după Rusalii (a Tuturor Sfinţilor) – Pr. Cleopa
Postat: 28 mai 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, iubire, Tineri | Tags: dragoste, Duminica tuturor sfintilor, educatie, Iisus, Maica Domnului, necaz, Pr. Cleopa, Sfintenie, suflet, Tineri Scrie un comentariu
Ev. Matei 10, 32-35; 37-38; 19, 27-30
„Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa.
Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.
Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi oare ce va fi ? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică. Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi.”
Ca şi creştin, crezi că pot scrie Numele Domnului cu literă mică?
Postat: 28 mai 2010 Înscris în: Copii si parinti, Diverse, familie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri | Tags: chat, cuvant, echilibru, limbaj de chat, messenger, neatentie, Numele Domnului, ortodoxie, porunci, superficialitate 10 comentarii
Cred ca mai toti dintre cei care citesc acest articol au facut cunostinta cu mesageria instant, cu programele de chat, tip Yahoo Messenger. De fiecare data, discutiile intermediate de acele interfete se poarta in graba, caci timpul e pretios, cuvintele se prescurteaza, se lasa la o parte ortografia, emotiile sunt redate prin emoticon-uri, caci este mai dificil sa empatizam cu celalalt in felul acesta…
Tot aici, in acest mediu, se poarta inclusiv discutii pe teme de credinta. Si nu numai in aceste discutii, dar chiar si in cele generale se pomeneste Numele Lui Dumnezeu. Noua, ca si crestini, ne place adesea sa afirmam ca cinstim pe sfinti, dar “cinstirea sfântului consistă în imitarea lui” – spune Sf. Ioan Gură de Aur. Ii cinstim, oare, pe sfinti, asa dupa cum spun chiar ei (vezi Sf. Ioan Gura de Aur)? Pentru ca de multe ori afirmam prea usor aceasta, voi incerca sa dau un exemplu intalnit in discutiile pe mess.
Nu intamplator am mentionat discutiile pe programele tip chat. Si nu intamplator am deviat apoi spre pomenirea Numelui Domnului. Am observat ca uneori nu acordam atentia cuvenita scrierii Numelui Sau cu litera mare, invocand binecunoscutul motiv al „grabei”. Ne-am obisnuit in epoca aceasta contemporana, dintr-o presupusa (si gresit/incomplet inteleasa) multumire de sine si de ceilalti (sa-i spunem mai degraba „comoditate”), sa-l luam in brate pe „lasa, ca e bine si asa”. Da, e bine si asa in viata de zi cu zi, in ce priveste lucrurile obisnuite si chiar e indicat sa ne multumim cu ce avem si sa multumim Domnului pentru toate. Numai ca acest „lasa ca merge si asa” nu se aplica in cazul acesta, cand e vorba de Dumnezeul nostru.
Despre faptele bune ale celor de altă credinţă şi despre mântuirea neortodocşilor (Sf. Ignatie Briancianinov)
Postat: 21 mai 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, iubire, Pofte, Tineri | Tags: credinta dreapta, erezii, fapte bune, mantuire, necredinciosi, neortodocsi, ortodoxie, secte Scrie un comentariu
Cuvânt înainte
Astăzi Ortodoxia zace sub puterea celui rău, zbătându-se în agonia veacului celui de pe urmă, clătinată de vrăjmaşii cei din afară şi vândută de slujitorii cei dinăuntru.
Trăim vremuri despre care au proorocit dumnezeieştii Părinţi ai Ortodoxiei, vremuri de apostazie vădită şi tăinuită, vremuri în care, precum oarecând în vechiul Babilon, la fel şi astăzi, omenirea îşi temeluieşte aşezământ din fărădelege, împotrivindu-se lui Dumnezeu şi sfinţilor Săi. Creştini, apostaţi, eretici, păgâni şi atei, se adună spre a înălţa un nou turn: ecumenismul, iubirea, pacea, unitatea, toleranţa, comunicarea, etc. deopotrivă cu inovaţiile aduse de Biserică, sunt cărămizile şi schelăria acestuia. Arhitecţii sunt diavolii, slujiţi de calfe şi zidari destoinici: întâistătătorii laici şi religioşi ai popoarelor, împreună cu ierarhii lui Hristos: patriarhi, mitropoliţi, episcopi.
Cine se ridică împotriva acestora, cine se încumetă să surpe turnul? Prea puţini, ca să nu spunem, aproape nimeni. Printre cei puţini se numără, iată şi Sfântul ierarh Briancianinov, care vădind minciuna şi înfruntând erezia, se arată vrednic mărturisitor şi urmaş al Sfinţilor Părinţi, din vechime, care n-au zăbovit a îndrepta şi a mustra cu bărbăţie, atunci când ortodoxia era în primejdie.
De ce nu mai ştiţi pentru cine veţi vota după ce aţi văzut oameni politici în emisiuni de divertisment? (Mass-media şi politica – p.2)
Postat: 21 mai 2010 Înscris în: Copii si parinti, Diverse, Economie & Business, familie, Pofte, Tineri | Tags: manipulare, manipulare mediatica, Sebastien Bohler Un comentariu
In ultimii 20 de ani s-a dezvoltat un nou stil de emisiuni televizate, undeva intre emisiunile politice si cele de divertisment: asa-zisele emisiuni de „Infotainment”, aparut prin contractarea termenilor englezesti information (informatie) si entertainment (divertisment). Principiul este mereu acelasi: sunt invitati in platou responsabili politici, cantareti, actori sau sportivi care se amesteca unii cu altii si abordeaza impreuna probleme de viata personala sub forma unor discutii informale.
Putem spune, cel putin, ca responsabilii politici sunt rareori incurajati sa se exprime in termeni de politica politicianista. Ce se asteapta de la ei sunt glume, fragmente din viata personala, personaje care isi exprima gusturile si emotiile proprii, intr-un fals raport cu publicul. Un psiholog de la Universitatea din Toulouse a studiat recent impactul acestui tip de emsiune asupra culturii publice a publicului.
N-am cuvinte... 
Ultimele comentarii